PS:Am diagnostic de depresie, tulburare obsesiv compulsiva si anxietate sociala din pacate.Am fost la psihologul scolii si la al spitalului insa nu m-a prea ajutat asts pentru ca sunt eu molau si mi-e greu sa fac orice lucru mai dificil sau care implica multa responsabilitate,sunt foarte neindemanatic si moale/fricos.
Am auzit ca sportul m-ar putea ajuta,chiar m-ar ajuta?Adica sa fac la bicicleta acasa sau abdomene ca mai mult nu pot adica ceva afara in public.Multumesc daca ma ajutati!

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua! Sunt fata si am 21 de ani. Am o problema pe care nu stiu cum sa o rezolv. Problema este ca sunt prea sensibila, emotiva, cred orice si efectiv nu fac ceea ce imi doresc, pt ca ma gandesc la raul celorlalti si asa ajung sa traiesc si sa fac ce vrea altcineva.
Vreau sa ma mut la prietenul meu (relatie de 4 ani), insa ai mei nu sunt de acord. Pe de o parte, cand le-am spus pe fata ca am acest gand, au facut foarte urat, m-au inchis in casa fara chei si fara posibilitatea de a folosi telefonul sau internetul. Iar pe de alta parte, cand am incercat sa plec pe ascuns de acasa, cumva afla mama dinainte de acest pas, pt ca mi-a montat un microfon in casa si a auzit mereu conversatiile mele cu prietenul meu cand spuneam ca o sa plec, si iarasi se intampla acelasi lucru: eram inchisa in casa fara chei si fara acces la telefon (nu am stiut de acest microfon, pana de curand cand l-am gasit din intamplare). Ai mei nu sunt de acord cu aceasta relatie: considera ca sunt prea tanara sa ma mut de acasa, nici nu le convine de el deoarece ne-am certat de mai multe ori din diverse motive, insa dupa ne-am impacat de fiecare data, dar ei au prins asa ura pe el, si de aceea nu sunt de acord cu relatia, si mai ales cu mutatul; pe langa aceste motive, care sunt oarecum plauzibile, se mai numara si cateva motive, din punctul meu de vedere, total inutile, precum: el sta singur in casa, deoarece mama lui e plecata din tara si tata nu are (au divortat), iar asta inseamna ca provine dintr-o familie dezbinata, deci “nu am ce cauta intr-o astfel de familie, ce pot eu sa invat de la acesti oameni, mama lui il pune pe el sa stea cu mine pt ca eu am si casa am si masina am si stare materiala buna (avem aceeasi stare materiala totusi) si deci profita de pe urma mea” + sta cu chirie si asta “inseamna si mai mult ca din acest motiv sta cu mine, pt ca stie ca eu o sa am aceasta casa pe numele meu, deci din noou: profita de mine” + “ce fel de mama e aia care isi lasa copilul in tara si se duce la munca in strainatate, in loc sa stea acasa cu baiatul ei”. In momentul de fata ei stiu ca m-am despartit de el, deoarece m-au presat si obligat sa termin aceasta relatie deoarece lor nu le convine si “ei stiu ce e bine pt mine si ce vreau eu cu adevarat, pt ca eu sunt mica si nu stiu absolut nimic” (cuvintele lor); am decis sa le spun ca am facut ca ei, deoarece daca nu faceam asta aveau de gand sa ma lase fara telefon si sa ma tina tot asa fara chei, sa nu pot lua legatura intr-un fel sau altul cu prietenul meu. Nici nu pot iesi afara din casa cu el si ei sa stie asta, pt ca nu ma cred daca le zic ca ies singura sau cu prietenele, si ma suna si ma pun sa vorbesc putin cu “prietenele” ca sa auda ei voci de fete si nu vocea prietenului meu.
Problema este urmatoarea: imi doresc foarte mult sa ma mut cu el, insa ma gandesc tot mai mult ca poate cand mama va veni acasa si nu ma va mai gasi, o sa faca vreun atac de panica si poate va pati ceva, sau tata (lucreaza in strainatate, iar de fiecare data cand mama ii zicea ca am de gand sa plec el ori venea imediat aici si au stat amandoi pe capul meu cu certuri si lovituri cu (,) cureaua, ori a ramas acolo dar ma suna in continuu sa imi tinea predici ca “ce fel de copil esti tu, nu te-am educat asa, cate am facut noi pt tine tu ce ne faci, tu nu ai minte deloc, tu nu sti fetito ce e bine pt tine, asculta-ne pe noi ca noi stim ce e bine pt tine, iar ala nu e bun deloc pt tine, noi nu il vrem pe acel individ in viata noastra deci nu are ce cauta langa tine punct”). Imi e teama ca daca plec, cand va veni mama acasa si o sa vada ca nu sunt acasa, o sa pateasca ceva ea sau tata, mai ales pt ca de multe ori mi-au zis asta, ca daca eu plec ei nu au pt ce trai, ca mai bine s-ar omori, ca eu nu ma gandesc la sanatatea lor ca vor pati ceva daca eu fac asa ceva.
Sunt prea sensibila si din cauza ca ei mi-au bagat anumite idei in cap, eu ma gandesc numai la asta si asa eu nu fac ceea ce vreau, ceea ce simt. Tin sa mentionez, ca chiar daca m-au lovit, mi-au vorbit urat, parintii mei nu sunt deloc oameni rai sau rau voitori. E prima data cand au avut o reactie urata la adresa mea. Cand au aflat rudele ce mi-au facut (confiscatul telefonului, cheilor, loviturile, trasul de par etc), au fost foarte socate, tocmai pt ca nu ii stie nimeni asa, pt ca ei nu sunt asa. De aceea spun, ca ei nu sunt violenti, nici eu nu ii stiam asa si m-au socat si pe mine cand au ridicat palma la mine si m-au lovit cu cureaua.
Problema mea este ca sunt prea sensibila si din aceasta cauza eu inca sunt aici si continui sa ma vad pe ascuns cu prietenul meu, stau cu grija sa ajung mereu devreme acasa sa nu ajunga mama inaintea mea, stau cu grija sa nu ma vada cineva cunoscut si sa ii zica ceva mamei; stau aici, unde clar imi e bine deoarece e casa mea si sunt parintii mei pe care ii iubesc si respect, dar eu vreau sa ma mut la prietenul meu. Sunt constienta ca mutatul va schimba complet toata situatia si automat acest lucru vine la pachet cu locul de munca, ingrijirea casei, grija pt ziua de maine, intelegere etc, si ma simt pregatita pt asta. Nu stiu cum sa fac sa trec peste aceasta sensibilitate si sa fac ceea ce eu imi doresc foarte mult. De exemplu, acuma sunt sarbatorile; a fost ziua ei de Sf. Nicolae, urmeaza Craciunul, urmeaza revelionul si apoi incepe anul nou; iar eu ma gandesc “nu pot pleca acum de sarbatori, ce o sa faca ea de sarbatori, nu pot de sarbatori, dupa e anul nou si nu pot sa o las de revelion, cum sa inceapa anul nou fara mine” etc. Si gandurile astea ma impiedica si sa imi petrec sarbatorile cu prietenul meu, avand in vedere ca ar fii fost primele noastre sarbatori petrecute impreuna, deoarece in ceilalti ani am fost nevoita sa le petrec alaturi de mama si de rude, din diverse motive, iar acum ar dii fost primele noastre sarbatori. Nu stiu ce sa fac. Simt ca asa o sa fie de acum incolo si eu nu vreau asta. Nu vreau sa ma ascund mereu de parinti sau de lume cand ies din casa si ma vad ch prietenul meu, sa am grija ce zic sa nu ma asculte mama, sa nu pot sa vorbesc normal la telefon in casa, sa stau sa ma ascund si sa am atatea griji la sfarsit de zi cand pun capul pe perna, sa ma gandesc “poate astazi mi-a pus din nou microfon in casa si maine sau in seara asta asculta inregistrarea si imi ia telefonul din nou”. Nu am nicio autoritate in fata lor. Chiar daca am 21, eu imi zic ca sunt prea mica si proasta sa stiu eu ce e bine pt mine si ce vreau; ca ei sunt parintii mei, ei sunt trecuti prin viata si ei stiu ce e bine pt mine si ce trebuie eu sa fac si sa am si sa decid.
Va rog sa ma ajutati cu sfaturi, sa pot lasa in urma emotivitatea, sensibilitatea, gandurile cu privire la altii si sa pot sa ma pun pe mine pe primul loc. Multumesc anticipat!