Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,va rog sa ma ajutati ,incerc sa scurtez cat pot,sunt maritata de 3 ani eu am 20 de ani,a fost al-2-lea barbat din viata mea,avem impreuna si un copil,eu nu am avut parintii alaturi sa ma invete binele si raul ca nu lea pasat de mine,fiecare cu viata lui,ma saturasem de viata grea ce o duceam si lam vazut pe sotul meu asa ca am pus ochii pe el si ne-am luat,acum de vro 1 an treaba sa racit intre noi,numai imi da atentia de la inceput,ba ne certam zilnic din cauza alor lui ,ba chiar era cat pe ce sa dea in mine,ma luat numa de par si ma zmucit,am vrut sa plec sa pun capat,dar sia cerut iertare,acum de vro 2 luni eu ducanduma cu autobuzul la bunici am cunoscut un baiat de varsta mea(am uitat sa mentionez ca sotul meu are 33 de ani),si mia luat facebook-ul si a trimis cerere,de atunci vb zinic,ne potrivim la toate,ne-am vazut pe ascuns o singura data,nu sa intamplat nimik intre noi dar simt ca imi e dor de el si ca nu imi mai iubesc sotul,ce sa fac?inima imi spune sa pl ec din relatie dar mintea spune ca am un copil si are nevoie de parintii biologici pentru ca eu stiu ce inseamna sa nu ai,va multumesc ca ati citit sper sa ma ajutati cu un sfat ceva

Din păcate, nu îți putem oferi un sfat cu privire la alegerile pe care le poți face. Decizia Îți aparține și în cele din urma tu va trebui sa trăiești cu ea și cu consecințele ei. Cu toate astea, ce îți putem oferi sunt recomandări: atunci când ne aflam într-o relație care cumva nu ne mai satisface, putem cauta în afara ei ce ne lipsește. Nu de puține ori constatam ca lucrurile par mai bune (iarba e mai verde întotdeauna după gardul vecinului). Indicat ar fi sa încerci sa vezi ce anume nu te mai satisface în actuala relație, în ce măsură crezi și Îți dorești să o salvezi, iar mai apoi sa iei o decizie. În demersul acesta, poți apela la un terapeut.

Ar trebui sa incerci sa rezolvi cu intelepciune conflictele din familie… sa le aplanezi cumva. Daca vezi ca el nu-ti mai acorda atentie cum ai vrea, incearca tu sa-i atragi atentia, poate si el are impresia ca relatia s-a cam racit…

Daca incerc sa il pup sau iau in brate ori il invit in oras sau la o plimbare refuza categoric ,atunci cum as putea sa ai atrag atentia?

Este foarte greu. Alege cu capul si inima

Sa ramai impreuna cu un partener indiferent, distant, rece, doar de ochii lumii, sau pentru ca e parinte biologic, este un sacrificiu inutil.Ai de discutat serios cu el, cu cartile pe fata. Iar daca pana acum nu ai reusit, un consilier, psiholog, psihoterapeut, te poate ghida in acest proces. Nu sacrifica viata si fericirea ta pentru o prejudecata cu privire la tatal biologic. Adesea, un om strain poate deveni un tata mai bun decat tatal biologic toxic, cu tulburari de comportament.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Problema mea care a ajuns la un nivel foarte grav este timiditatea si nu mai suport mai ales ca de fiecare data ma si inrosesc foarte rau. Pot spune ca de obicei sunt timid mai ales la scoala cu profesorii si in general cu persoane noi pe care trebuie sa le cunosc, si mi-e foarte greu de exemplu sa ma integrez in grupuri necunoscute. Una dintre cauze dupa parerea mea ar fi aceea ca in clasele mici majoritatea colegilor radeau de mine sau erau invidiosi cand raspundeam,iar profesorii nu au bagat de seama lucrul asta si am devenit pe parcurs si irascibil,iar prieteni am foarte putini. Am 18 ani si consider ca sunt la o varsta la care timiditatea este o mare problema care pune piedici in dezvoltarea mea. Daca ma puteti ajuta cu ceva va multumesc anticipat si va sunt recunoscator. La revedere!

sfatul meu este sa discuti cu parintii tai… sa te sustina o vreme intr-o psihoterapie/dezvoltare personala… timiditatea nu se depaseste doar din cateva sfaturi generice… este un proces ca oricare altul si drept urmare este nevoie de mai multa atentie si timp. Se poate, succes!

Subscriu. Dacă ai posibilitatea, angajează-te într-un demers terapeutic, în care, în urma evaluării, poți stabili colaborativ cu terapeutul obiectivele și pașii înspre a le atinge. Este posibil ca această timiditate să se încadreze într-un diagnostic, însă doar în urma evaluării se poate stabili acest aspect și poți lucra în direcția dorită, așa cum am mai spus. E necesar să se ofere o explicație coerentă a apariției anxietății tale și modului în care aceasta se reflectă în viața de zi cu zi, afectându-ți nivelul de funcționare, pentru a se putea lucra apoi înspre depășirea ei. Între timp, poți identifica gândurile și comportamentele care stau la baza ei și o întrețin și începe să le contracarezi, însă subliniez încă o dată că cel mai indicat ar fi să apelezi la un specialist.

Dezvoltarea personala e solutia, adica un proces complex in care TU sa faci eforturi pentru a invata metode si tehnici eficiente prin care vei reusi sa gestionezi unele emotii negative. Dupa care succesul apare de la sine! Si nu te ingrijora, peste 80% din romani au exces de timiditate, si lipsa de bani (inclusiv din acest motiv). Deci nu esti singura. Doar ca esti dintre putinii care vor sa SCHIMBE ceva in bine, si asta e resursa ta cea mai importanta! Primul pas e JUMATATE drumul! Continua!

eu iti zic sa ,,iti pui o masca ,, adica sa fi un pic altfel . dar mai bine 1-vorbeste cu parinti si psihologul scoli

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua am o problema. Nu mai pot trai cu gandul ca mi.am inselat barbatul simt ca inebunesc , nu numai ca lam inselat,dar lam inselat cu cel mai bun prieten a lui i nu inteleg de ce am facuto. Ce ma adus in starea asta. Mie foarte greu sa mai traiesc cu povara asta pe suflet. Nu mai ma vad femie, ma vad ca o femeie de treapa joasa. Nu ma gandeam niciodata ca dupa 7 ani de casnicie il voi insela. Dar tot o data va spun ca il iubesc mult si nu pot trai fara el . Va multumesc.

Discutati cu un terapeut pentru a intelege ce anume v-a determinat sa faceti acest pas. Este indicat sa nu stati prea mult in aceasta stare de confuzie.Succes!

Nu ai facut nimic grav. Nu ai omorat pe nimeni. Poti sa traiesti cu acest istoric daca incerci sa nu-ti mai pese. A fost. S-a dus. Si nu cumva sa-i spui. Uita acel moment si gata. Relaxeaza-te! Iubeste-l!

Explorează împreună cu un terapeut pentru a vedea ce anume a contribuit la precipitarea comportamentului și cum se poate repara. Deși exista credința că e mai indicat sa "uitam" astfel de incidente, nu eliminam cauza astfel (așa cum arată cercetările lui Gottman). Poate ca ar fi mai indicat sa săpam mai adânc, chiar dacă doare, pentru a rupe răul din rădăcină, iar asta se poate face alături de un terapeut într-un demers în cuplu.

E cam riscant ca l-ai ales pe prietenul lui cel mai bun, care i-ar putea spune oricand si sa se afle totul. Si daca ai facut acest gest, insa, tot nu inseamna ca nu il mai iubesti. Pur si simplu o fi fost o chestie de moment, azi suntem indemnate sa incercam tot felul de experiente. Ia-o ca pe o fantezie, ca pe o curiozitate… Probabil lipsea ceva din relatia ta cu el, poate nu-ti mai da atentie ca mai demult?

RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: "Buna ziua in continuare vreau sa va spun ca sotul meu a aflat ca lam inselat cu prietenul lui cel mai bun. Este greu ca el nu mai are incrdere in mine orice miscare pe care o fac gata i se pare suspecta si necertam intr.una mereu zic ca il mint nu stiu ce sa mai fac am.nevoie de un sfat va rog frumos".

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Salut.Nu stiu cum sa va spun dar am o privire foarte proasta despre mine,nu am habar pe ce drum sa o iau in viata,ai mei nu-mi asigura suport moral atat cat trebuie.In liceu am fost catalogat un copil inteligent,ambitios,emotiv dar nu o spun ca sa va impresionez dar ma demotivam foarte usor.De ce?Vocea contiintei imi spunea: ”nu ai tu fata de fata aia” ,”parul iti sta aiurea” ,”nicio fata nu se va uita la tine” ,etc.Poate pentru ca nu m-a invatat nimeni sa-mi vad calitatile.Pot sa spun cu mana pe inima ,ca ai mei nu m-au invatat nimic despre viata,nu mi-au dat vreun sfat legat de lucruri pe care le-am trait.Dar era si normal ,cu tata mai mult ma certam (am avut tentative de a fugi de acasa),mama m-a sprijinit in ideile pe care le aveam dar imi pare rau ca nu mi le-a dat si pe ale ei.Acasa nu aveam ce sa invat ,decat foarte multe injuraturi (certuri interne ale familiei) asa ca ascultam la scoala sfaturile profesorilor sperand ca voi ajunge cat mai sus.Tin minte ca in gimnaziu ,incalcam deseori regulamentul,dar niciun profesor nu si-a dat seama ca intre mine si ai mei era o ”racoare” si singura cale ca sa ma apropii de ei ,era bataia.De multe ori am fost defavorizat,acasa,la scoala (eram umbra surorii mele) dar de fiecare data nu am ezitat sa ma revolt in fata profiilor sau alor ai mei.Multii dintre ei m-au considerat un ”baiat istet dar prost crescut” dar nimanui nu i-a trecut prin cap ca baiatul acela are nevoie de un psiholog.Momentan,m-au rupt de prieteni ,nu mai am niciunul,pentru ca mi-am dat seama ca in nimeni nu trebuie sa am incredere ,deoarece ma vor rani la un moment dat.Tin minte ca acum 1-2 ani ,mi-a placut de o fata dar ce sa vezi…ea nu m-a placut.In vremea aceea aveam multe conflicte cu memebrii familiei ,fostii prieteni,oamenii care nu ma suportau asa ca am cazut pentru prima oara in depresie.Modul prin care am iesit ,a fost chiar foarte involuntar dar mi-am descoperit un talent pe care nici nu aveam habar ca il am.To t ce-am trait ,tot ce am simtit ,am scris pe foi,randuri pe foi.Ritmul era unul de rap ,toate versurile aveau rima .

Poate este momentul acum sa vizitezi un psiholog. Eu sesizez o scadere a stimei de sine, neincredere in propria persoana. Cu ajutor specializat, se poate. Daca esti din Bucuresti, te pot ajuta eu. Sanatate!

Din ceea ce ai descris, este posibil ca mediul în care ai crescut și vulnerabilitățile pe care le-ai dezvoltat pe parcurs sa își fi pus amprenta asupra stărilor tale emoționale. Lipsa încrederii nu sw manifesta doar asupra propriei persoane, ci și asupra celorlalți. Într-o oarecare măsură, ai avut dovezi care sa susțină acest tip de gândire și comportament. Cu toate astea, Întreabă-te în ce măsură mai sunt acele dovezi reale acum. Este de admirat ca ai găsit o modalitate de a face fata stărilor depresive de unul singur pana acum, de a exprima ceea ce simți. Cu toate astea, suportul unui terapeut ar fi util în gestionarea pe termen lung a acestor stări, modificarea comportamentelor și gândurilor care le întrețin, dar și a propriei imagini de sine, precum si formarea relațiilor armonioase.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

batrana 81 ani , a facut depresie acu 2 ani d atunci am stat cu ea prin spitale ca nu vroia sa manance ca zicea ca vrea sa moara .. la spital ,au facut toate analizele inclusiv rmn ,, au zis ca nu are nicio boala ,, ca e mai sanatoasa decat un tanar .. putina tensiune normal si ia pastile pt asta si d la psihiatru niste pastile care i.au facut bine pt ca acu e ok mental dar a slabit enorm si nu mai se deplaseaza foarte mult …deci e piele si os … ii vad toate oasele si formele osului la joints intre ele .. are ceva cu fierea si ia colebil si nu prea vrea sa manance mult ca zice ca o doare tare …ma gandesc ca un regim zdravan de mancare si niste miscare ca a puna masa musculara din nou i.ar trebui .. alt medicament de fiere ca ala cred ca nu mai are efect la ea … nu mai vrea sa mearga la doctor .. d cate ori o ducem nu mananca deloc in spital sta numai p perfuzii .. a chemat si preotul ca zice ca moare … repet eu personal cred ca ea isi poate revenii .. as putea s aca
ut onlie dieta de ingrasare etc dar ma gandesc ca e mai bine un medic sa imi spuna parerea .. va multumesc .. astept raspuns ..chiar cred ca are sanse sa isi revina si vreau sa ma ocup de ea atent .. mihaela .. nush dak am spus ca e mamaia .. va rog mult .. multumesc frumos

Pentru cei apropiați declinul unei persoane dragi este foarte dureros. Este de admirat ca încercați sa găsiți soluții pentru ea, dar rețineți ca indiferent de eforturile dvs. Ea s-ar putea sa nu facă progresele scontate. Este nevoie de un consult de specialitate, mai mult decât de o recomandare formulată aici. Va sugerez sa vorbiți deschis cu ea, exprimându-va îngrijorările și sa încercați sa găsiți soluții împreună. De asemenea, puteți apela chiar dvs. la un terapeut pentru a va ajusta cu noul statut al bunicii, în cazul în care eforturile dvs. nu sunt completate de eforturile sale.

glanda tiroida a fost verificata?

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziuaAm 49 de ani, casatorit, 2 copii, unul de 16 ani si unul 20. Nu-mi amintesc sa fi avut evenimente negative in copilarie, ba chiar pot sa spun ca am avut o copilarie fericita.Studii superioare.

Problema este urmatoarea : acum 2 ani, in 2014, sotia a fost diagnosticata cu hepatita C. Tot atunci, am inceput sa dezvolt atacuri de panica. Am mai avut atacuri de panica, o data in 1992, si inca o data in 2005.
La fel si in 2014, asa ca am mers la un cabinet de psihoterapie. In 2015 sotia a terminat tratamentul. Dar concomitent cu terminarea lui, a dezvoltat o gelozie cumplita. La orice e suspicioasa, la orice ma verifica. Daca vorbesc la telefon cu o colega de servici, imi reproseaza (de fapt imi face scandal, pe ton isteric) ca de ce nu am vorbit in prezenta ei. Daca vorbesc in prezenta ei, are pretentia sa puna si ea urechea si sa asculte si ea ce vorbesc. Daca dau un sms cuiva, aceeasi situatie, trebuie sa vada cui si ce am scris. Daca deschid calculatorul exact atunci isi face si ea de lucru pe acolo ca sa poata arunca un ochi pe ecran sa vada ce fac. Daca de la servici nu vin direct acasa si merg o bucata pe jos (medicul mi-a recomandat plimbari pe jos), la fel, scandal cu tipete si lacrimi, sa marturisesc o data pe cine am.
Aveam o relatie foarte buna cu sefa mea. A reusit si mi-a stricat-o, acum am cu ea relatii strict profesionale. Am avut de pierdut din asta.
Mai aveam un cuplu cu care eram prieteni, a reusit si am rupt relatiile cu cuplul acela. (cu barbatul eram prieten din clasa intai de la generala).
Iar acum…i-a casunat pe psihoterapeuta la care merg. E convinsa ca este ceva intre mine si ea. Concret, mi-a interzis sa mai merg acolo. Daca as avea bani din alta parte, fara sa stie ea de ei, as merge pe ascuns. Dar nu am bani decat cei din casa, iar de acolo nu pot sa iau. Mi-e rusine sa vorbesc despre asta cu psihoterapeuta mea, din cauza asta apelez la dumneavoastra. Pare o situatie fara iesire. Eu nu mai fac acum atacuri de panica, dar mi-e ffffff. frica de faptul ca acestea ar putea reapare daca nu mai merg. Sunt foarte speriat, nu stiu ce sa fac.
E imposibil de discutat cu sotia. Pentru ca ea n-a fost niciodata la psiholog sau psihiatru, ea e “normala”. Iar pentru ca eu merg de atatia ani la psiholog, sunt “nebun”. De aici rezulta ca tot ce spun eu este gresit, si tot ce spune ea este corect. Mentionez ca inainte de a face ea tratamentul pentru hepatita nu avea nimic, era ok, si puteam sa am si relatii de prietenie cu alte femei. Va multumesc daca ati citit pana aici…joi ar trebui sa merg la sedinta de terapie…

Psihologul dumneavoastra daca este adevarat profesionist va va indica un coleg de breasla care sa-i convina doamnei. este contra bunelor practici ce va spun acum si totusi, fiecare vede lumea prin prizma proprie adica “Chelu-si pune mana-n cap… ” eu unul mi-as documenta despre cum se ia aceasta hepatita? Puteti fi mai barbat pe tema asta, macar asa ca sa-i mai domoliti doamnei accesele de terorism si a va cere la randul dumneavoastra drepturile macar pe acela de a merge la psiholog, sau va convine sa va lasti timorat, sa va distrugeti stima de sine tot cedand ca apoi ne reusin sa vedeti vre-o solutie, sa cadeti in fel de fel de atacuri de panica ? Pur si simplu lasati-o pe ea sa intre in panica prin faptul ca nu mai cedati si eventual invitati-o la acelasi terapeut pentru o terapie de cuplu

Faptul ca soția nu este de acord cu terapeutul dumneavoastră nu constituie motiv nici sa întrerupeți terapia și nici sa schimbați terapeutul. Uneori partenerii de viata sabotează schimbarea pacienților pentru a nu fi forțați ei înșiși sa se schimbe sau sa înfrunte anumite probleme. Sunteți adult, nu sub tutela soției și va puteți lua singur deciziile.

Psihoterapeuta dvs. e, cu siguranță, cea mai indicată persoană care vă poate ajuta și ea va ști mai bine decât orice alt terapeut în ce fel puteți fi ajutat. Oricât de greu îi vine soției, ea va trebui să admită că sunteți om și aveți drepturi umane. Se poate ca medicația să fi avut efecte secundare dar, chiar și așa, dacă ea înțelege că trebuie să revină la un comportament rezonabil, o va putea face, stă cu totul în puterea ei. Trebuie doar motivată. Iar motivația poate veni din mai multe surse, una fiind chiar atitudinea dvs. în momentele când ea se comportă așa cum ne spuneți, adică inacceptabil. Mie îmi face impresia că se poartă ca un copil care știe că, dacă urlă și se tăvălește pe jos, va obține jucăria pe care o vrea. Așa că asta și face. Vă sugerez să găsiți împreună cu terapeuta dvs. modalități de a prelua controlul și a vă afirma poziția în momentele de criză de autoritate ale soției. Nu vreți să o pierdeți, dar eu cred că nici soția dvs. nu vrea să vă piardă și că va înțelege acest pericol. Apoi, gândiți-vă că nimic nu poate fi suportat la infinit. Mai devreme sau mai târziu, tot trebuie să acționați. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine!

ca o parere, de fiecare data cand deschizi calculatorul si este sotia prezenta pune sa asculti /vizionezi pe care ti-l voi lasa mai jos, cu volum marit. Asculta si vezi care i s-ar potrivi si problemelor ei. Eu iti las doar unul, tu ai de unde alege . Asa poate o faci curioasa, si incepe si ea sa caute ,sa asculte si sa isi revina din starea prezenta care ii face in primul rand, rau ei insasi https://www.youtube.com/watch?v=OH06OM3gYr4

http://documents.tips/documents/osho-iubire-libertate-si-solitudine-560c7c0969104.html

Normalitatea de care pomeniti la sotie, e o iluzie, deoarece dusa in extreme are un caracter patologic. Mai mult, exista situatii in care…vinovatul incepe sa proiecteze asupra celuilalt ceea ce a facut el..pe principiul, daca eu fac, si el face, insa nu crede ca ce a facut e gresit ci doar ce ar face celalalt.. Cred ca sunteti, acceptati sa fiti abuzat emotional

este clar ca sotia are o problema mare… poate este una organica, ma gandesc la complicatii in urma tratamentului etc. Insa intuitia ma impinge catre a o suspecta de o trauma… pt ca a fost o trauma… si implicit de efectele reprimate ale acesteia. Poate puteti discuta cu ea despre temerile ei… eu ma gandesc in mod special la teama de a pierde (iar) controlul asupra vietii ei… despre siguranta… despre de ce incearca sa va indeparteze (defapt). Daca dvs. va este bine in terapie… atunci nu renuntati… este dreptul dvs.! Ar fi bine sa realizeze ca este deplasat comportamentul ei si ca este foarte probabil sa fie din cauza traumei recente. Va/o asigur ca daca lucrurile merg la fel… directia este evidenta. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! Problema mea este ca sotul meu in lipsa mea i-a dat doua palme zdravene fetitei mele d aprox 3 ani pe motivul ca nu e cuminte si nu il asculta…ideea e ca nu recunoaste ca a lovit-o ba mai mult explica semnele d p fata cu faptul ca cica s-ar fi zgariat…chiar nuj ce sa fac..am incercat sa vb cu el..i-am spus ca nu vreau sa loveasca fata indiFerent d situatie..l-am intrebat cum a putut sa aiba atata rautate in el.dar mereu imi spune acelasi lucru..ca s-a zgariat fata singura in timp ce dormea..dar eu vad reactiile lui..si imi dau seama ca minte..va rog ajutati-ma cu un sfat…

Delicata situatie… Pe de o parte doriti sa aiba parte de tatal ei, pe de alta parte o bate… Cred ca ideal ar fi sa il convingeti pe sot sa mergeti la psihoterapie de familie – pe care puteti sa o numiti consiliere (mai ales ca sa invatati ce sa faceti ca sa va asculte fetita). De-acolo, psihoterapeutul ar putea sa incerce sa il ghideze pe o directie non-violenta. Sigur sunt multe de rezolvat, atat la sot, cat si in dinamica de familie.

Nici nu stiu ce este mai ingrijorator: ca a lovit fetita, o micuta dr 3 ani, sau ca minte..? Cand cineva minte, tradeaza increderea celuilalt, insa nici nu.isi asuma responsabilitatea pt ce a facut..Aveti grija..violenta din familie mutileaza emotional .. Mergeti la terapie de familie, doar daca intelege gravitatea gestului sau, se va schimba

spuneti ca ‘i-a dat doua palme’… de unde stiti ca a fost chiar asa? Nu doresc sa fiu inteles gresit insa daca lucram cu speculatii toata discutia ramane in fictiv..

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am 22 de ani si vreau sa stiu cum pot iesi din starea in care ma aflu.Am anxietate/depresie;traiesc intr-o familie dezorganizata;nu comunic.Am avut o tauma in liceu in urma careia nu imi place sa cunosc persoane/socializez.In prezent incerc sa ma pun pe picioare ptc am realizat ca pot murii si nimeni nici nu va observa.Insa am niste stari neplacute in care ma afund si imi consuma foarte mult timp/nevi/vointa.Incep sa cred diferite lucruri pe moment pe care le dezvolt in scenarii groaznice;vorbesc singur imaginandu-mi conversatii cu alte persoane.Am fost la psiholog si la psihiatru.Mi sa spus ca “mam blocat” si mi-a propus lucruri pe care pot sa le fac insa intrucat nu am motivatie am pus in aplicare doar cateva zile. Psihiatrul mi-a dat tratament insa am renuntat la el deoarece m-am speriat de cat de fericit pot fi din nimic/imi distrug ficatul cu atatea pastile pe zi.Vreau sa fiu functional ca sa pot sa imi construesc viitorul! Ma simt fara rost mai tot timpul cu exceptia zilelor cand merg la canto/invat piese/fac vocalize.Cad deseori in nepasare si timpul acela poate fi folosit mai bine pt a ma dezvolta.Uneori nimic nu pare ca ma poate scoate din starile acelea.Nu stiu ce sa fac

Scopul psihologului nu este sa propuna solutii. Nu ati ajuns in punctul in care trebuia sa ajungeti. Ma incercati psihoterapie (poate cu un alt psihoterapeut) + faceti acele lucruri care va fac sa va simtiti bine! Pentru ce primeati pastilele? Poate ca nu ar trebui sa intrerupeti pur si simplu un tratament fara a va consulta cu medicul asupra posibilelor efecte. Succes, nu va lasati!

nu traiesti pentru altii si nici pentru ca altii sa iti simta prezenta. Traiesti pentru tine, pentru ca tu esti principalul in relatia ta cu Universul. https://www.youtube.com/watch?v=SsLcV_AIoSc

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Sunt intr-un impas, am gresit si nu stiu cum sa procedez in continuare.

Sunt o persoana educata, o mama buna, o sotie de 5 ani. Nu stiu ce fel de sotie. Eu am incercat sa fiu una buna.
De cand avem copilul (dar nu este o scuza)…suntem mai mult parinti si mai putin iubiti, prieteni, confidenti. Ne-am neglijat unul pe celalalt. Si chiar pe noi insine.

Am un sot bun, un copil minunat…dar acum o luna de zile mi-am inselat sotul. Prima data, o singura data.
Am fost o saptamana in delegatie si intr-una din seri am fost cu un barbat.

M-am simtit flatata, atrasa de vorbe lingusitoare, de niste minciuni de moment. Si de curiozitatea de a vedea…poate..cum e sa fii cu un alt barbat.
Sexul in sine nu a insemnat nimic. Nu am facut lucruri spectaculoase(cum isi imagineaza sotul meu), nu m-am simtit mai bine decat cu sotul meu.
Din contra…m-am simtit ciudat. Acum ma simt chiar..folosita.

A doua zi sotul meu a aflat- asa a vrut Dumnezeu si poate ca este mai bine.
Sotul meu m-a asteptat cu bratele deschise la aeroport…dar cu inima bucatele.
A trecut o luna din acea zi. Cu alti ochi, cu alta gandire…parca mai lucida…vad altfel lumea.
Am gresit enorm. Stiu asta si regret. Nu am castigat nimic. Doar multa durere pentru mine si sotul meu.
De atunci…sotul meu face totul sa fim ok. Sa ma simt iubita si apreciata. Dar nu este zi in care sa nu vorbim despre asta.
Eu am uitat ziua aia. Cu lacrimi, mangaieri, regrete…iubire…chiar nu mai vreau sa stiu vreodata ca a existat.
Insa vad zilnic durerea sotului meu si nu stiu ce sa fac. Ma doare sa-l vad ca il doare. Se simte inferior desi nu e. Se gandeste daca o sa il mai insel. Nu as mai face-o insa niciodata.
Ma intreaba detalii despre acea noapte si nu crede ce ii spun.
Imi cere explicatii..dar nu pot sa-i ofer multe..pentru ca nici eu nu stiu de ce am gresit exact.

Vreau sa putem trece peste asta. Il iubesc din tot sufletul, il iubesc mai mult acum cand vad cat ma iubeste indiferent de orice si cat de frumos poate fi.
Cum fac insa sa ii atenuez durerea sa o iau eu? Sa ii sterg lacrimile? Sa ii arat ca nu as mai face asa ceva niciodata?

Este important că, în ciuda actului de infidelitate, ambii vă doriţi rezolvarea problemei. Începeţi un demers terapeutic în cuplu şi exploraţi care au fost factorii care au precipitat comportamentul dvs., dar şi ce puteţi face pentru a vă repara relaţia. Vă recomand cu căldură să vizionaţi următorul filmuleţ https://www.ted.com/talks/esther_perel_rethinking_infidelity_a_talk_for_anyone_who_has_ever_loved?language=ro

nu cred ca aveti cum sa ‘ii luati durerea’… este a lui si el trebuie sa invete cum sa si-o gestioneze. Puteti fi din nou alaturi unul fata de celalalt dar se pare ca undeva ceva ‘s-a stricat’ si va recomand terapie de cuplu… relatia trebuie recladita si pt asta este nevoie de ajutor… o vreme. Se poate, succes!

Terapie de cuplu…doar cu ajutorul unui specialist, veti depasi aceasta situatie. Insa..va pot spune, ca atunci cand in cuplu apar probleme, derapaje, nu este doar acela care insala, vinovat… Daca erati multumita in ambele roluri, cel parental, ok dar si cel marital, de sotie, de femeie..l.ati mai fi vazut/ acceptat pe acel barbat..?!? Spuneti ca acum, dupa ce a aflat, sotul este atent, afectuos.. insa ne.ati prezentat relatia dintre dvs ca fiind mai mult parinti, decat soti, adica nu era la fel de apropiat de dvs si interesat de nevoile dvs..Mai mult, spuneti ca acum sufera..desigur, e normal, e ca o pierdere, insa uneori, lucrurile nu sunt asa cum par. Pt ca, faptul ca va intreaba zilnic despre acel lucru, va face SIGUR, pe dvs sa suferiti, dar mai ales sa va simtiti vinovata.. Nu incurajez ce ati facut, insa nici nu doresc sa traiti cu credinta ca sunteti nedemna, si sa va impovarati sufletul si viata purtand stigmatul unei nopti ratacite, pierzand tot ceea ce ati creat, iingrijit, oferit in casnicia dvs . E gresit si doar prelungeste nefericirea. Clarificati. ** daca doriti sa ma intrebati ceva, o puteti face prin mesaj privat

Doamna, iesiti din postura de victima! Continuand asa, nu faceti decat sa va subminati singura…s-a intamplat si gata…ati discutat despre asta, ca doi adulti responsabili si acum puneti punct. Vorbiti-i hotarat o data pentru totdeauna si lamuriti lucrurile…astfel veti fi nefericita toata viata..si aceasta “nefericire” o veti plati prin boala. Deci: Fiti Femeie cu Demnitate si Curaj!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Bună.
As dori,dacă se poate, sa cer un sfat de la dumneavoastră cu privire la relația în care ma aflu.
Problema este următoarea: datorita faptului ca m-a înșelat de doua ori, mi-am pierdut complet încrederea în el. Ne-am despărțit timp de câteva luni, dar pe urma am hotărât sa ne reluam relația. Pentru o perioada a fost totul basm… Însă lucrurile încep sa meargă din ce în ce mai prost. El se simte sufocat și controlat, deoarece eu nu mai am încredere în el și, din teama de a-l pierde din nou, îl cam stresez…conștienta fiind ca nu e deloc bine ceea ce fac. Pe de alta parte, simt ca nu mi se acorda atenție și iubire. El spune ferm convins ca nu mai are nevoie de alta prezenta feminina în viata sa, dar mie mi-e teama ca o sa ne întoarcem din nou în acel cerc vicios. Vad schimbări în comportamentul său, de exemplu nu mai ferește telefonul de mine, nu mai pleacă din camera dacă vorbește cu cineva și își petrece mai mult timp cu mine…doar ca se enervează dacă îl întreb cu cine a vorbit sau cu ce prieteni a stat la bere. De multe ori îl întreb de dragul conversației, dar trebuie sa recunosc, ca uneori întind sfoara. Trebuie sa precizez ca el este o fire vulcanica…se enervează foarte repede, e posesiv, gelos, încăpățânat. Dar o data ce treci de toată duritatea pe care o afișează, poți vedea ca este un om cu suflet bun, cu suflet de copil. A avut o copilărie grea, crescând sub povara despărțirii părinților sai.
Eu as vrea sa ma sfătuiți, dacă se poate, cum reușesc sa îi îndepărtez învelișul de fildeș, cum as putea sa comunic mai bine cu el și cum as putea sa îl apropii mai mult de mine, fără sa se simtă sufocat sau privat de libertate.
Va mulțumesc frumos!

daca vreti sa lucrati amandoi la aceasta relatie, daca sunteti dispusi sa va acordati o sansa, atunci eu va sugerez consiliere de cuplu. Nu va putem da ‘cateva sfaturi’ intr-un proces in care este ‘de sapat’ in viata a doi oameni… este nevoie de o analiza a diverselor comportamente… legatura lor ca partile emotionale s.a.m.d. . Mergeti la un consilier de cuplu. Se poate, succes!

Odată ce încrederea s-a pierdut, ea devine greu de redobândit. Cu toate astea, aşa cum a menţionat colegul, dacă amândoi vă doriţi reconcilierea relaţiei, consilierea în cuplu poate crea contextul potrivit.

Doar el e posesiv? Consilierea de cuplu poate face diferenta in relatie. Aveti amandoi de invatat sa construiti impreuna armonia.