implant dentar fast and fixed

Login

Cursuri de balneofizioterapie | Kinetoterapie | Masaj terapeutic

Cursuri gratuite

Sfatul terapeutului

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

Arhiva lunara pentru iulie, 2016

Aceasta sectiune este dedicata anunturilor diferite de cursuri sau evenimente (angajari, colaborari, inchirieri spatii etc.).

Adaugare anunt

Însotitor școală pentru fetiţă cu tulburare pervazivă de dezvoltare – București (Drumul Taberei)

Se caută însoţitor pentru o fetiţă în vârstă de 7 ani și jumătate, cu tulburare pervazivă de dezvoltare, pentru a o însoţi la şcoală, în clasa l, începând din toamnă: școala 172, Sf. Andrei, din Drumul Taberei, sector 6. Programul va fi de luni până vineri, între orele 8.00 şi 12.00. Persoanele interesate pot suna la nr. de telefon: 0721.731.168.

Am o fata de 21 de ani, cu diagnosticul de retard mintal usor. Gaseste baieti pe Facebook si este foarte credula, dupa cateva zile zice ca ala este cel mai bun baiat. Daca incerc sa ii explic ca nu asa se cunoaste un baiat, se enerveaza, plange imi spune ca eu nu vreau sa aiba si ea un prieten.

Olga Gâdea 6:30am Jul 18
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua am o intrebare,am o fata de 21 de ani si sunt recasatorita ,tatal vitreg impreuna cu mine am crescuto de la 8 ani,tatal natural a fost alcoolic si facea scandaluri ma batea de fata cu fata ,fata a avut 5 ani cand neam despartit.In clasa a 2 a fata a plecat de acasa ,a plecat sia doua oara si a treia si am duso la pdiholig si psihiatru si iau pus diagnosticul Retard mintal usor.Acum a terminat clasa a 12 a si am nevoie de ajutorul dv .Nu a avut prieteni in copilarie a fost f timida si emotiva acum a venit varsta pt baieti si am probleme cu ea ,ai gaseste pe facebook si este f credula ,vb cateva zile si zice ca ala este cel mai bun baiat incerc sa ai explic ca nu asa se cunoaste un baiat decat pe facebook si se enerveaza ,plange imi spune ca eu nu vreau sa aiva si ea un prieten . tot ce spune un baiat ea crede ca este painea lui d-zeu am reusit sa o conving de unul de doi de mai multi ca trebuie sai vada fata in fata si dupa aceea poate sa spuna ca al cunoaste dupa mai multe intalniri dar a inceput deja sa nu ma mai asculte ea este o fata mai grasa nu este fotomodel ,nu stiu am nevoie de sfatul dv cum sa procedez cu ea la cine sa apelez sa nu se ajunga intro situatie neplacuta care sa o marcheze pe viata?Va rog daca puteti sa ma ajutati ce ma indrumati sa fac ,unde sa apelez la cine?

Botezat-Antonescu Radu 6:33am Jul 18
din experienta mea cu acest diagnostic va sugerez sa gasiti un psiholog clinician (preferabil care este si psihoterapeut) impreuna cu care sa lucreze constant… sa o ajute sa inteleaga anumite lucruri s.a.m.d.. Succes!

Alina Iordache 6:41am Jul 18
Are nevoie de ajutorul constant al unui specialist! Daca sunteti din Bucuresti , ma puteti contacta in privat! Succes!

Doina Zamfirescu 7:10am Jul 18
Probabil ca ati cautat sa o protejati mai mult avand in vedere cele scrise mai sus. Acum doreste sa se implice intr-o relatie insa nu are abilitatea de a discerne lucrurile. Un terapeut cu care sa lucreze asupra acestor lucruri ar putea avea rezultatele dorite de dvs.

Cristina Anghel 11:18am Jul 18
Cred ca un prim pas ar fi sa aveti o discutie deschisa cu fiica dvs. despre ceea ce inseamna o relatie (respect, dragoste), sexul, implicatiile (sarcina, boli venerice). Faptul ca fiica dvs. este mai plinuta, va afecteaza pe dvs., este o problema pe care dvs. tb sa v-o rezolvati. Exista si barbati/baieti carora le plac fetele mai grasute. Incercati sa nu ii mai induceti motive pentru care sa ii scada (si mai mult) stima de sine. Cat despre relatii, la varsta ei are dreptul si nevoia de a avea relatii si relatii sexuale. Este o nevoie naturala, in calea careia nu va puteti pune. Mai devreme sau mai tarziu, tot o va face. Dvs. alegeti cum. O invatati ce sa faca si cum sa se protejeze sau o va face dupa cum va avea noroc. Multa rabdare si intelepciune va doresc!

Caut insotitor pentru copil cu dizabilitati – Bucuresti (Piata Muncii)

Caut ingrijitor pentru copil cu dizabilitati (15 ani ). Program de luni pana vineri, intre 8.15 si 15.00, in zona Piata Muncii, sector 3.
Relatii la tel. 0727.105.090 sau 0748.632.373.

Caut shadow/insotitor pentru copil de 14 ani, cu autism inalt functional – Pipera

Cautam shadow/insotitor pentru baietel/baiat! de 14 ani, cu autism inalt functional, vesel si fara nicio problema de comportament, in zona Pipera – scoala Mark Twain: orar de luni pana vineri 8-13, inclusiv vacante. Experienta este preferata, dar nu obligatorie. Persoanele interesate pot scrie pe mari@happybaker.ro. tel. de contact: 0733 220 220.

Am un baiat de 8 ani. Intalnindu-se cu verisorii lui de aceeasi varsta, i-am gasit cu chiloteii in vine, admirandu-si unul altuia organele. Asta n-ar fi fost asa grav…

Olga Gâdea 6:18am Jul 8
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,
Am un baiat de 8 ani.In urma cu 2 ani am divortat, insa relatia cu tatal copilului nu e una tocmai buna, fapt ce-i afecteaza si comportamentul copilului (nu vrea sa discute anumite lucruri si uneori are accese de furie).
O problema arzatoare si foarte recenta este insa urmatoarea:acum cateva zile, intalnindu-se cu verisorii lui(sunt toti de aceeasi varsta), s-au inchis intr-o camera sa se joace. Pt ca mi s-a parut ingrijoratoare linistea m-am dus sa-i verific ce fac.I-am gasit cu chiloteii in vine, admirandu-si unul altuia organele. Asta n-ar fi fost asa grav, intrucat stiu ca e o curiozitate mare pt ei la varsta asta. Grav este ca baiatul meu i-a spus unuia din veri sa-si bage “organul” in fundul lui.Nu stiu de unde i-a venit ideea,unde ar fi putut vedea sau auzi despre asta pentru ca nu vrea sa-mi spuna nimic, bufneste si tranteste si pleaca de cate ori incerc sa discut cu el.
Acum ma gandesc serios sa am o discutie serioasa cu el despre sex si sexualitate, insa nu stiu cum as putea sa-l fac sa inteleaga la varsta lui. Nu este nici genul care sa se rusineze de ceva, ba mai mult, i se par amuzante si le trambiteaza in gura mare cand ti-e lumea mai draga.
Ma puteti ajuta cu un sfat? ce si cum sa fac?

MULTUMESC!!
CB


Botezat-Antonescu Radu 6:22am Jul 8
ma gandesc ca discutia in 3 (cu un psihoterapeut specializat) v-ar fi mult mai de folos decat niste sfaturi teoretice, fara a avea contactul direct cu Dvs. si baiat. In asemenea situatii este nevoie de a creea o relatie cu copilul pt a-i intelege pozitia… poate sa isi faca si curaj sa discute cu terapeutul (sub o forma sau alta) ce ii este teama sa discute cu parintii, etc. Succes!

Loredana Albert Lupu 6:36am Jul 8
Imi aduc aminte cand al meu copil a trecut prin aceasta perioada. Nu a ajuns la partea a doua din situatia ta, dar era foarte curios ce iese pe acolo :) ). Cum am rezolvat ? In primul rand am cumparat un atlas al corpului uman si l-am lasat sa il studieze. I-am explicat ce e cu intestinul subtire si cu intestinul gros (pe intelesul lui). Plus faptul ca am facut cateva sedinte de terapie daca se pot numi asa, a vorbit foarte deschis cu psihologul si deja are zece ani si a inteles cum e cu fetele si baietii. Nu cred ca e momentul sa va alarmati foarte tare. Intai discutati cu un psiholog si abia dupa aceea stabiliti ce faceti! Bafta!

Psiholog Cristina Cristea 6:50am Jul 8
Nu mai deschideti discutia cu el despre ce a fost. Daca respinge discutia nu rezolvati nimic, decat il frustrati mai tare. Incercati sa ajungeti cu el la un specialist dedicat.

Lia Oltean 6:52am Jul 8
Subscriu recomandărilor colegului. Este important sa abordați subiectul într-un context în care cel mic sa se simtă înțeles, iar acest lucru e posibil în spațiul neutru al unui cabinet. De asemenea, oricât de greu și de incomprehensibila ar părea situația, este nevoie sa o gestionați cu tact, răbdare și evitând a va îngrijora excesiv.

Mihaela Vasut Luncasu 8:12am Jul 8
Lasand la o parte curiozitatile sexuale, schimbarile de comportament pot ridica un semn de intrebare. Daca aveti intuitia ca ceva nu e cum trebuie, daca va nelinisteste situatia, urnariti un pic situatia, discutati despre secrete, despre atingeri nepotrivite si cautati ajutor specializat

Psihoterapeut Jeni Chiriac 9:21am Jul 8
http://www.suntparinte.ro/uploads/resource/35/35/6/suntparinte.ro_ghidul_educatiei_sexuale.pdf

Psihoterapeut Jeni Chiriac 9:23am Jul 8
In link-ul de mai sus gasiti un ghid special redactat pentru parinti in vederea educarii sexuale a copiilor pe etape de varsta. E un ghid la a carui scriere am contribuit cu ceva timp in urma. Informati-va si daca mai sunt intrebari, ne gasiti aici pentru lamuriri suplimentare.

Ionut Lupusoru 4:39pm Jul 8
Probabil s-a simtit rusinat si nu vrea sa vorbeasca despre intamplarea respectiva. Nu-i un semn ca va fi gay, daca asta va ingrijoreaza. Cred ca ar trebui sa-l lasati in pace la varsta asta.

Alina Iordache 12:07pm Jul 12
Imi par rau, dar copilul nu este de lasat in pace, absolut deloc!!!! La varsta de 8 ani , copiii inteleg despre sexualitate, mai mult decat va imaginati… Are nevoie de un psiholog, cu dumneavoastra nu va putea discuta ce discuta cu un psiholog, si nici dv nu va puteti da seama din discutiile cu el, daca are uneletulburari , asa cum o poate face un psiholog! Succes!

Eu si sotia mea suntem la un pas de divort din cauza faptului ca am lovit-o in repetate randuri. Motivele tin de nesiguranta mea in legatura cu propria persoana, gelozia, posesivitatea, dar si o mentalitate invechita in ceea ce tine de femei si cum ar trebui sa se comporte ele. Mai exact, am considerat pana nu de mult ca sotia mea trebuie sa-mi faca mancare, sa-mi spele, sa-mi calce, indiferent de starea ei de oboseala sau de chef.

Olga Gâdea 7:34am Jul 5
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Ca si evenimente negative din copilarie mentionez divortul parintilor mei cand aveam 4 ani, flash-uri din memorie cu tatal meu natural lovind-o pe mama, batai primite de colegi mai mari in scoala generala.
La capitolul studii pot mentiona ca sunt absolvent de facultate.

De ce va scriu aceste randuri? Eu si sotia mea suntem certati, la un pas de divort din cauza faptului ca am lovit-o in repetate randuri.
Motivele tin de nesiguranta mea in legatura cu propria persoana, gelozia, posesivitatea dar si o mentalitate invechita in ceea ce tine de femei si cum ar trebui sa se comporte ele. Mai exact am considerat pana nu de mult timp ca sotia mea trebuie sa-mi faca mancare, sa-mi spele, sa-mi calce, indiferent de starea ei de oboseala sau de chef.
Mentionam mai devreme faptul ca sunt o fire geloasa si posesiva. Consider ca sotia mea e o femeie frumoasa, mult mai frumoasa decat mi-as fi putut eu permite si tot timpul mi-a fost teama sa nu o pierd si reactionam ciudat si violent verbal sau fizic atunci cand mi se pareau chestii. M-a inteles mult timp si a lasat de la ea dar de fiecare data cand m-a iertat am gresit din nou dupa o anumita perioada si ori am jignit-o pentru a ma simti intr-un fel superior, ori am lovit-o.
Cu timpul, am invatat sa ma abtin de la gelozie si mi-am dat seama ca sotia mea e un om ca si mine, o fiinta firava si am inceput sa preiau din atributiile casei tocmai pentru a-i lasa mai mult timp liber pentru ea sa se relaxeze si am privit cu alti ochi lucrurile din jur si pot spune ca am invins intr-un fel gelozia si posesivitatea dar cea mai recenta cearta a noastra a dus si la o violenta fizica asupra ei si acum ma ameninta cu divortul si e de neinduplecat.
Mentionez faptul ca o respect, e cea mai importanta fiinta pentru mine, inteleg si imi asum greselile facute, incerc sa ma indrept, ma lupt co pornirile mele violente si stiu ce am de facut sa o fac fericita dar imi trebuie un sfat despre cum sa o conving sa-mi acorde inca o sansa. Avem 7 ani de relatie si 6 ani de casnicie, nu avem copii, avem o garsoniera a noastra. Spuneti-mi daca va mai trebuie detalii. Eu am 31 de ani iar ea are 25, ambii provenim din acelasi oras si am pornit la drum din dragoste cu multe planuri de viitor si dorinta de a avea familie si copii. Astept raspunsul dumneavoastra cu interes.


Cristina Anghel 7:40am Jul 5
Puteti sa ii sugerati o terapie individuala si de cuplu. Individuala, in care dvs. sa invatati sa va gestionati agresivitatea si furia, si de cuplu, in care sa o intelegeti pe ea si nevoile ei din cuplu. Cred, ca daca ii povestiti asa cum ne-ati povestit noua, este posibil sa va mai acorde o sansa. Succes si felicitari pentru asumarea responsabilitatii. Primul pas este facut!

Doina Zamfirescu 7:46am Jul 5
Chiar daca ati inteles ca trebuie sa va gestionati altfel comportamentul se pare ca ati reusit doar sa reprimati. Va recomand sa apelati la un terapeut cu ajutorul caruia sa intelegeti cauza acestui comportament si sa gasiti resursele necesare sa il dezactivati. Si poate astfel sotia dvs. intelege ca sunteti hotarat sa rezolvati problema. Puteti apela de asemenea si la terapie de cuplu daca sotia doreste.

Agota Toth 8:12am Jul 5
Perioada de imprint este inte 0-7 ani, cand tot ce exista in jurul unui copil se impregneaza este acceptat.Recunoscand greselile este primul pas intr-un proces de autocunoastere. Apelati la un curs de dezvoltare personala sau sesiuni individuale de autocunoastere. Doar cu ajutorul unui specialist veti reusi sa va schimbati comportamentul si sa gestionati emotiile.

Botezat-Antonescu Radu 9:20am Jul 5
as adauga, pe langa sugestiile colegelor mele, ca ma bucura faptul ca ai ajuns la aceasta intelegere, dar ma si intristeaza ca a fost nevoie de atatea evenimente violente pt a ajunge aici. Nu cred ca putem stii daca sotia ta se va mai lasa intoarsa, sincer nu prea are motive momentan, poate doar o ultima speranta ca este pe drumul cel bun si cu ajutorul unui psihoterapeut te poti redresa ca partener pt ea. Succes!

Psiholog Daniel Mois 6:59pm Jul 5
Am impresia ca dupa multe traume, ai amanat momentul de a incepe o psihoterapie. Iar acum s-ar putea sa fie deja prea tarziu. E putin probabil ca ea sa poata sa isi recapete increderea, dupa ce a fost traumatizata. Insa un proces de psihoterapie iti poate fi util, pentru a reusi sa intelegi de unde iti provin traumele personale, si cum poti sa lucrezi asupra lor. Asta indiferent de deciziile sotiei.

Am avut o mama vesnic preocupata de serviciu, un tata total dezinteresat si o bunica de la care primeam o groaza de corectii. Am ajuns cadru didactic intr-un sat, m-am casatorit cu un barbat care nu prea avea scoala si am locuit cu soacra 19 ani. La 36 de ani eram toata alba la par si imbatranita. Oamenii acestia m-au terorizat continuu…

Olga Gâdea 6:43am Jun 29
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am crescut intr-o familie formata din 4 frati.Suntem3 fete si un baiat,eu fiind mezina.Am avut o mama vesnic preocupata de serviciu,un tata total dezinteresat si o bunica ,care desi fuma langa noi ne acorda si o groaza de corectii atunci cand mai greseam.Situatia materiala nu era prea roz avand in vedere ca sunt nascuta in 1971 si era in plina glorie,, epoca de aur,,.Am avut ambitia sa invat cat de cat si am ajuns cadru didactic intr-un sat.Acolo am cunoscut un barbat si m-am casatorit fara sa dau prea multa importanta faptului ca nu prea avea scoala.Am locuit cu soacra 19 ani si dupa acesti ani am constatat ca desi aveam 36 de ani eram toata alba la par si imbatranita.Oamenii acestia m-au terorizat continuu,cerandu-mi tot mai mult.(Sa merg la camp, sa fac si serviciu,sa fiu si mama la cei doi copii sa am grija si de gradina ,sa ajut si la stupii ce-i avea sotul,sa am si grija de animale vaca vitica ,porci,sa fac si lectii cu copiii si mai aveam si eu de pregatit pt. serviciu ,grade ,inspectiietc. Am doi copii care au asistat de mici la teroarea la care eram supusa. Teroarea la care ma refer este una psihica atat din partea sotului cat si din partea soacrei,care era vesnic nemultumita si ma spunea la toate neamurile ce lenesa eram )Uneori simt ca cedez si totusi nu am puterea sa spun ,,Gata !,, si sa plec. Ma gandesc la copii,ma gandesc ca o sa-i treaca(sotului) ca maine va fi mai bine.Nu stiu ce sa va intreb deja stiu raspunsul dar totusi v-am scris .Si aceasta e o forma de descarcare.Sotul meu este un tip foarte nervos,cand era mic a suferit de meningita si i-am gasit o iesire din spital ,de cand era mic,iar medicul ii recomanda sa nu consume ciocolata,bauturi alcoolice si nici cafea.El nu consuma cafea si ciocolata dar bauturi consuma frecvent.Am ajuns ca din orice greseala de-a mea cat de mica,legata de gospodarie sa ma injure si sa ma umileasca in fata copiilor ca si cum eu as fi o analfabeta si el un inginer ceva. L-am respectat mereu ,nu
l-am facut sa se simta mai prejos decat mine am admirat spiritul lui de conducator ,organizator dar el ma face sa ma simt un nimeni. Nu-mi mai doresc decat sa creasca copiii mai mari si poate-mi voi face si eu curaj sa-l parasesc. Am omis faptul ca el a mai fost casatorit.M-am indepartat de el ,nu ma mai pot apropia fizic de el ,mai ales ca au fost dati cand am ripostat si m-a lovit. Acum cedez ,nu -i mai raspund astept pana-i trece ,dar in suflet nu-l pot ierta.Imi reproseaza faptul ca nu mai am nici o atractie fata de el si chiar ma banuieste de infidelitate. De multe ori cred ca traiesc cu o persoana bolnava psihic.Nu stiu ce ar trebui sa fac.


Florea Elena Roxana 6:55am Jun 29
Pleaca de langa el! Crezi ca copiilor le va fi mai bine asa? Te inseli amarnic. Copiii au nevoie de un tata iubitor cu ei si mama lor.

Gabriel Sima 7:25am Jun 29
Este bine ca te-ai descarcat. Uneori in astfel de situatii in care nu prea avem de ales, putem lasa vorba celor din jurulul nostru sa treaca pe langa noi, sa fim putin mai neatenti la vorbele lor daca stim ca ele ne afecteaza.

Carmen Ontanu 7:49am Jun 29
Acesta este modelul de viață pe care il dai copiilor tai ?

Manu Honda 9:51am Jun 29
Doamna, plecati de acolo. Luati copiii, care banuiesc ca sunt maricei deja, si plecati. Daca nu pentru dumneavoastra, pentru ei.

Ana Irina 10:43am Jun 29
Nu ati putea pleca de acolo, sa va faceti o viata normala si fericita?

Botezat-Antonescu Radu 11:24am Jun 29
Parerea mea este binele copiiilor primeaza. Se fac mari in mediu toxic. Curaj

Manu Honda 11:40am Jun 29
Dupa atata timp de suportat abuzuri psihice, fizice si emotionale este greu sa rupi. Chiar abuzatori va fac sa va simtiti asa, in capcana. Vi s-au inoculat idei, de mica, de catre familie si de catre societate, si mai apoi, de catre cei care v-au abuzat, ca femeia sta langa barbat si asta e, o casnicie aduce si bune si rele. Insa ce descrieti dumneavoastra este altceva. Sunteti carnea de tun. Presupun ca deja este inutil sa incercati sa puneti piciorul in prag si sa amenintati cu plecarea, insa, daca credeti ca nu vor reactiona violent, faceti-o. Insa, daca considerati ca a-i ameninta cu faptul ca plecati va aduce mai multe probleme, cautati sprijin in alta parte, familie, prieteni apropiati, sa va ajute, si mutati-va, separati-va. Dupa un timp de libertate o sa incepeti sa va simtiti mai bine, o sa va aduceti aminte de cum este sa nu fie nevoie sa suportati toanele unuia si altuia si incet, incet o sa apreciati micile bucurii si linistea, liberartea. Este nevoie de curaj dar faceti-o pentru copii, ei nu merita asta, tot ce se intampla le va afecta viitorul si cum vor construi si ei familii la randul lor. Pentru ca ei sa aiba o sansa la o viata echilibrata, plecati cat mai grabnic. Nu doresc sa intru in detalii insa situatia imi este cunoscuta. Sunteti o femeie foarte puternica si inteligenta, sigur va dati seama ca aia nu e viata. Scriind aici este primul pas, incet incet sper sa reusiti sa va desprindeti si sa incepeti de la zero. Multa putere si succes!

Psiholog Daniel Mois 5:41pm Jun 29
Desi esti constienta de situatia ta, ai nevoie de sprijin ca sa faci o schimbare. Cere ajutorul, si actioneaza! Altfel, te autodistrugi. Si distrugi psihic si copiii!

Diana Popescu 5:43am Jun 30
Apeleaza la o fundatie care se ocupa cu victimele violentei domestice. Acolo vei primi consiliere juridica si psihologica.

Am 26 de ani si muncesc in Anglia de 2 ani, dar am inceput sa am probleme cu stresul la munca, unde simt ca lesin, am puls foarte ridicat, nu mai vad si nu mai aud bine. Totul e ca un film, imi este frica sa mai si dorm, de mancat mananc foarte rar.

Olga Gâdea 6:41am Jun 29
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Ma numesc ciprian am 26 de ani muncesc in anglia de 2 ani in depozit toate bune frumoase pana acum 2 ani cand am inceput sa am probleme cu str3sul la munca si acasa . Ultimele 2 crize sau intamplat la munca gen simt ca lesin puls foarte ridicat nu mai vad bine nu mai aud bine. Totul e ca un film imi este frica sa mai si dorm de mancat mananc foarte rar. Am nevoie de ajutoor

Gabriel Sima 6:52am Jun 29
Salut! Posibil sa ai atacuri de panica. Cand ai un atac de panica, este recomandat sa inchizi ochii, sa te concentrezi supra unei imagini placute, linistitoare si sa sa iti controlezi respiratia.Iti poti imagina o destinatie de vacanta, un oras pe care iti doresti sa-l vizitezi sau chiar sa inventezi un loc fabulos. Poti sa te gandesti la o poza anume sau la un suvenir cumparat intr-o vacanta. Tehnicile de vizualizare nu functioneaza?Atunci treci la exercitiile de respiratie ritmica. Acestea ajuta corpul sa se relaxeze, sa elimine panica si sa induca siguranta. Fredonarea unei melodii, repetarea unei poezii, a unui gand personal sau a unei rugaciuni pot fi de mare folos.


Lia Oltean 12:13pm Jun 29
Ce s-a întâmplat înainte de apariția acestor stări? Ce anume s-a schimbat? Este greu sa treci de unul singur prin ele, așa ca recomandarea mea este sa apelezi la un specialist.

Ana Irina 12:16pm Jun 29
Cred ca ar trebui detaliat ce inseamna acel stres, probabil ceva de acolo este cauza.

Cristina Anghel 2:14pm Jun 29
Prin zona exista vreo fabrica? Ce depozitati in depozit? Sa nu fie niste substante care sa va faca rau fizic.

Ioana Despina Camino 5:52pm Jun 29
De ce va temeți? Ce produce stresul?

Tatal meu a decedat recent si nu stiu de ce nu sufar ca ceilalti. Nu pot sa ma intorc in trecut si sa imi amintesc cum era. Daca as putea, probabil m-as descarca si as incepe sa plang. Am plans mai mult inainte, doar la gandul ca tatal meu va muri.

Olga Gâdea 8:06am Jun 24
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Va scriu pentru ca ma aflu intr-o ipostaza ciudata. Tatal meu a decedat recent,in urma cu o saptamana. Si nu stiu de ce nu sufar ca ceilalti. Aparent sunt bine. Nu plang, nu pot sa ma intorc in trecut si sa mi amintesc cum era el, nu pot nici daca vreau sa fac asta. Daca as putea probabil m-as descarca si as incepe sa plang. Dar imediat sar cu gandul la alte lucruri. Am plans mai mult inainte,doar la gandul ca tatal meu va muri,am plabs cand il vedeam cum sufera si ma simteam neputincioasa..(avea o tumora la plamani,dar apoi s-a infectat si in 3 luni s-a dus,dupa ce aflasem acest diagnostic prezumtiv)..am plans cand faceam retrospective asupra vietii lui si imi dadeam seama ca nu a avut o viata usoara. Si mi-as fi dorit sa fi fost fericit, sa nu fi avut atat de multe greutati si dureri. Am trecut prin multe in acele 3 luni. Doctorii nu voiau sa ii dea nicio speranta si ma trimiteau la paleative pe baza acelui diagnostic fara sa fi facut o investigatie care sa dovedeasca ca diagnosticul lor e adevarat. In ultimul moment l au tranaferat la un spital judetean,unde i s-au facut inveatigatiile ce trebuiau facute de la inceput. In aceste 3 luni, am simtit neputiinta,frustrare,indignare, durere si disperare. Pana la urma am reusit sa il duc la un spital mai bun dar a fost prea tarziu. Cateva zile a stat intubat,ma duceam in fiecare zi,de 2 ori chiar ai mereu cu speranta ca aemnele lui vitale sunt mai bune. Totusi, asteptam telefonul lor ,sa ma anu te inevitabilul. Pentru ca de fiecare data, cand ma vedeau optimista si increzatoare,doctorii aveau grija sa ma faca sa ma simt inconstienta, cand ma agatam de orice detaliu pozitiv.
Am ramas singura cand a murit tata, am fost nevoita sa ii iau sicriu si sa organizez totul.drumul pana acasa..distanta fiind 90 km.daca cineva mi-ar fi spus ca as fi avut taria sa fac tot ce am facut ,nu as fi crezut. A trebuit sa o mint pe mama, ca tata e inca in viata,ca fratele meu sa aiba timp sa ajunga la ea,sa nu fie singura cand afla. Am ajuns acasa, mama urla efectiv de durere. Eu mi-am strans dintii,am luat-o in brate si i-am vorbit calm. Am linistit-o. Nu as fi crezut ca pot face ai asta. Mi-am impus atat de mult sa fiu puternica pentru mama si sa nu ma vada plangand..incat acum nu mai pot plange nici cand sunt singura. Parca tata nu a murit, parca e intr-o vacanta sau la spital si simt ca urmeaza sa il vad. Parca neg totul,ma iau mereu cu alti prieteni,situatii de rezolvat. Vorbesc despre tata, dar nu cu triatete. Nu cu durere. Parca e un strain.parca nu l-am vazut in sicriu pe tata. Toti plang numai eu nu. E normal? Eu l-am iubit pe tata mult si cu timpul,a devenit ca un copil pentru mine. (a fost diagnosticat cu dementa si depindea de noi in totalitate. Ca un bebelus mai mare..care trebuia sa te vada zambind..sa simta iubirea ca sa fie si el fericit). Tata a fost militar in aviatie. Un om dur,dar cu suflet mare. Camd am mai crescut..era plin de afectiune. Dementa i-a luat memoria dar afectiunea nu. Ne lua de mana,ne pupa pe frunte, iar spre sfarsit..radea ca un copil fara griji. L-am iubit si il iubesc mult si nu stiu de ce ma comport ca si cum tata a fost un strain. De ce nu sufar si plang cum faceam inainte sa se fi intamplat asta? Am plans mai mult la gandul ca ne va parasi decat acum. Mi se pare ciudat.


Cristina Anghel 8:48am Jun 24
Imi pare tare rau pentru pierderea dvs. Trairile pe care le aveti sunt etape normale doliului. Probabil ca va ia putin mai mult sa va premiteti sa constientizati pierderea si sa plangeti. Faptul ca ati scris aici este un pas. Cateva sedinte cu un terapeut v-ar prinde bine. Sau vorbiti cu fratele dvs.

Gabriel Sima 10:00am Jun 24
iti poti da voie sa plangi.. este doar o perioada de timp pana cand o sa reusesti sa te descarci.. nu-ti fie frica sa suferi.. este in firescul lucrurilor. Dumnezeul sa-l odihneasca si tie sa-ti fie bine !

Doina Zamfirescu 10:06am Jun 24
V-ati impus sa fiti puternica si ati reusit. Ati blocat sentimentele si asta v-a ajutat sa faceti fata situatiei. Va recomand sa discutati cu un terapeut care sa va ajute sa va gestionati trairile neexprimate eliminand astfel posibilitatea ca ele sa va afecteze pe viitor.

Am 19 ani și am început să am atacuri de panica după decesul tatălui, iar prietenul meu m-a părăsit. Mi-e enorm de greu fără el, după 2 ani de stat aproape zilnic impreună.

Olga Gâdea 6:53am Jun 21
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Bună ziua am 19 ani, în urma cu ceva timp am început sa am atacuri de panica după un deces, acum de doua săptămâni tatăl meu a decedat iar prietenul meu care involuntar mi l-am făcut ca fiind “persoana de siguranță” m-a părăsit. Peste durerea morții tatălui meu am știut cum sa încerc sa trec și sa ma controlez în continuare însă peste aceasta despărțire simt ca nu pot trece, nu va viata fără el, nu ies din casa, ma Panichez știind ca el nu e aici și ca nu își mai dorește sa se împace cu mine niciodată, am tot încercat sa ii explic ca el pt mine e un remediu și ca atunci când sunt cu el ma simt în siguranță.. Mi-e enorm de greu fără el după 2 ani de stat aproape zilnic impreuna acum e cumplit ca nu știu sa ma descurc singura și fără el. Am ajuns sa fiu dependenta de o persoana care îmi făcea mult rău însă mai rău era sa îl pierd.. As dori un sfat, ce as putea face sa nu mai gândesc acele lucruri și sa nu mai cred ca fără el nu pot face nimic.. Imi amintește orice de el.. Nu ma pot concentra la nimic doar gândindu-mă ca în acel loc eram cu el sau în acea zi aveam planuri împreună..


Botezat-Antonescu Radu 6:59am Jun 21
Condoleante! Recomandarea mea este sa gasesti un psihoterapeut (ma gandesc preferabil barbat) care sa functioneze temporar ca sprijin si care sa te ajute sa te reconstruiesti… se poate! Ma gandesc insa ca poate ar fi bine sa consulti (macar pt o parere) si un psihiatru. Curaj!

Soare Fericire 9:34am Jun 21
https://www.youtube.com/watch?v=k5xg8v2aJQA

Soare Fericire 9:38am Jun 21
parerea mea este ca poti sa ii multumesti mental, ca a facut parte din experienta vietii tale si sa lucrezi tu cu tine pe afirmatii pozitive , pe care le poti creea chiar tu, sa fi propriul tau creator :) . Ca sa iti dau un exemplu https://www.youtube.com/watch?v=IWDVIF5WX6g

Soare Fericire 9:40am Jun 21
https://www.youtube.com/watch?v=TRCh17aZu-8

Florea Elena Roxana 3:09pm Jun 21
Poate problema e ca si despartirea si moartea au aparut cam in aceasi perioada-asa intelg eu- si acum nu mai e nimeni pe care sa te bazezi. Cu toate ca sunt oameni in jurul tau care ar fi fericiti sa iti fie alaturi daca le permiti. Uite la mine a trecut un an si 3 luni de la moartea tatalui meu si la inceput ma simteam singura si fara rost ca nu e nimeni care sa ma ajute,dar prietenul meu fiind langa mine ma ajutat fara ca eu sa imi dau seama. Ma asculta cand aveam nevoie ma tinea in brate ma iubea pe de-antregul. Tu acum nu mai ai acest lucru -sau asa vezi tu lucrurile. Dar tin sa iti spun ca daca prietenul tau era persoana ideeala pt tine ramanea cu tine. Poate el a vrut mai demult sa rupa relatia si nu a stiut cum…semne ca relatia voastra nu mai mergea erau destule doar ca tu ai fost prinsa in alte lucruri si nu ai observat. Niciodata o relatie nu se rupe de la o zii la alta e nevoie de timp si evenimente care sa o faca sa se rupa. Te cred ca doare dar te asigur ca sunt oameni care te vor ajuta cand ai nevoie. Doare si doare al naibii de tare dar va trece. Dar tinand cont ca ai si atacuri de panica iti recomand cu drag sa apelezi la un terapeut,ai nevoie sa intelegi ce se intampla cu tine si sa fi inteleasa si poate noi ceilalti din jur nu intelegem ce simti tu si ai nevoie de acel suport.
Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19362 raspunsuri primite pentru 4122 intrebari
Vezi toate intrebarile