Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Cum sa pot incepe o discutie legata de sex cu mama, deoarece eu am un iubit de ceva timp si cred ca ma va banui ca am facut, desi nu s-a intamplat,, dar as vrea sa vorbesc cu ea despre acest subiect.

ia-ti inima in dinti si spune-i direct… spune-i ca vrei sa fii informata in legatura cu acest subiect si preferi sa fie ea cea care iti este alaturi! Curaj!

Poti sa ii spui ca ai cunoscut un tip interesant si ca nu te poti bucura singura asa ca iti doresti sa impartasesti cu ea momentele fericite prin care treci. Ii poti spune despre viata ta sexuala dar incearca totusi sa folosesti o exprimare mai usor de acceptat. Este mama ta si eleganta o poate face sa te inteleaga mai bine. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,As vrea sa povestesc cuiva neintelegerile mele cu mama , este o poveste lunga dar voi incerca sa o scurtez si sper sa ma intelegeti!

Parintii mei au fost si sunt super-protectori si duri (fiind unicul copil)! Tatal meu vroia sa fiu politist , niciodata nu mi-a dat sansa de a alege ce vreau sa fiu! Prgatiri cu profesori , ore suplimentare ,3 ani la rand fara succes (nu era ceea ce imi doream)! Mereu auzeam fraze de genul : Am bagat in curul tau o avere si tu nu vrei sa inveti! Bacalaureatul l-am luat cu 8.65.

Tatal meu a plecat in spania la munca , dupa un an a chemat-o si pe mama iar pe mine m-aul luat dupa alte 3 luni! La 19 ani am inceput sa muncesc alaturi de tatal meu intr-o fabrica!

De la 17 ani am o relatie cu M. actuala mea sotie si mama copilului meu!
Eram tot timpul cu gandul la ea ,mama mea imi spunea ca ea imi vrea raul , din cauza ei nu sunt eu acum politist , mi-a facut vraji…
La 20 de ani mi-am luat inima in dinti si i-am spus mamei ca e timpul ca iubita mea sa vina in spania. Vestea a cazut ca un fulger , dar s-au obisnuit cu ideea , si intr-un final a venit!

Ne-am casatorit , tot cu scandal , avem un copil frumos si cuminte , de 7 anisori!

In Spania e greu sa-ti faci prieteni dar cu toate astea avem cativa! De cate ori am vreo idee care nu coincide cu a mamei , e clar , sunt influentat de prieteni , sau chiar de sotie! Locuim impreuna de zece ani , e mai usor cu chiria.

!Vrem sa ne mutam dar mama nu va fi de acord.Sotia mea ma incurajeaza sa vorbesc cu mama dar mi-e frica de reactia ei. Am incercat dar nu ma asculta , intoarce spatele si arunca vorbe grele , aspre fara pic de mila! Ca ei nu ne-au facut nimic , ca ne ajuta , si noi tot nemultumiti suntem.

Nu mai stiu cum sa fac sa comunic cu ea , este in contra tot timpul si vede doar conspiratii impotriva ei!

Am sa-i trimit un mesaj , ma exprim mai bine in scris , si nici nu mai poate intrerupe!
Multumesc!

eu inteleg ca ai nevoie de puterea de a te rupe de parintii tai… de a avea propriul tau spatiu impreuna cu familia ta. Eu te incurajez si iti doresc puterea necesara de a face ce crezi tu ca este mai bine in aceasta situatie. Succes!

In clipa in care ati decis sa aveti o sotie si un copil, aceia au devenit familia dvs, prioritatea ei sunt, decizile cu ei le luati, doar parerile lor conteaza. Asa ar fi normal. Asta sa-i spuneti si mamei dvs. Si eu va incurajez sa aveti curaj sa faceti ceea ce credeti ca este cel mai bine pentru familia dvs.

Apare un moment în viaţă când este de dorit să ne gândim mai întâi la binele nostru şi să nu devenim noi părinţii părinţilor noştri. E firesc să te afecteze situaţia,însă indicat e să îi explici mamei că eşti şi tu la rândul tău tată ,soţ şi le vrei binele celor doi

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:De la nasterea bebelusului meu de 9 luni, cea mai mare provocare a fost sa ma inteleg cu sotul meu. In timp ce s-a instalat rutina in viata mea si cuprinde activitati legate de copil si casnice , el parca nu si-a schimbat deloc stilul de viata. Are program de sala de 3 ori pe sapt seara si pe langa acestea isi mai face program si cu prietenii lui. Avem certuri dese pe marginea timpului petrecut in familie, insa cumva el nu vede ca noi avem o problema ci ca eu am o problema cu faptul ca el are mai multa libertate ca mine si ca are nevoi sociale pe care si le implineste….am avut mai multe discutii pe seama nevoii de a petrece mai mult timp impreuna cu mine dupa ce adoarme bebe, de a fi mai conectat si mai prezent insa toate s-au transformat in certuri si eforturi…si o distanta si raceala mai mare. Certurile au devenit groaznice si manifestarile de-a dreptul iesite din comun: tzipa, injura, ma jigneste. Cand ii explic ca nu e sanatoasa atitudinea si comportamentul lui, imi spune ca e o reactie la faptul ca-l bat la cap si ca nu tac. Eu imi pun problema separarii pentru ca ma lovesc de un zid cand incerc sa vorbesc cu el si gestioneaza f urat conflictele retrangandu-se si necomunicand cu mine, facand exact ceea ce stie ca m-a deranjat initial….Eu stiu ca e masculul alfa care urla sa se manifeste in el dar nu stiu cum as putea sa fac sa aprecieze mai mult timpul petrecut in 2 si sa vada si el necesitatea lui.

incercati ce simtiti ca trebuie sa se intample. Stiti cel mai bine care sunt solutiile. Daca el nu vrea sa isi asume rolul de tata si sot… efectele nu pot fi ignorate. Succes!

Din pacate acest tip de comportament este o fuga sau o spaima de a se confrunta cu faptul ca este tata, dar asta nu-l absolva de acest statut. Probabil, semnalele au fost de mai mult timp in sensul acesta, poate nu a existat nici inainte comunicare intre voi sau accptul amandorura de a avea un copil si acesta este modul in care “te pedepseste”. Nu lasati lucurile la intamplare si nu credeti in magia ca ele se vor aranja de la sine. De cele mai multe ori, suprasolicitarea ta ca mama de bebelus, de sotie neglijata, lipsa comunicarii si a timpului petrecut impreuna isi vor pune amprenta asupra ingrijirii copilului si a sanatatii tale, dar va crea si prapastii pe care nu veti reusi sa le gestionati. Incercati printr-o modalitate pe care o intuiti, capatai-i atentia si aveti o discutie matura si clara cu el. Iti sugerez ca ceea ce vrei sa-i spui sa-ti scrii inainte pe o hartie, ca sa nu uiti si sa omiti vreun aspect care te apasa, apoi de comun acord, apelati la o terapie de cuplu.

Va recomand sa aplelati la un psihoterapeut de cuplu si familie. Din pacate relatia voastra nu a progresat odata cu venirea bebelusului pe lume ci a stagnat. Va trebui sa va adaptati la o noua etapa de viata: cea de proaspeti parinti cu un copil mic. Copilul are nevoie atat de mama cat si de tata in viata lui. Numai bine.

Astfel de situații pot apărea într-un cuplu odată cu nașterea unui copil, important e cum sunt gestionate astfel încât relația sa nu se destrăme. Din ceea ce ați descris, pare ca dvs. Încercați sa gestionați situația, iar soțul nu e deschis. Poate ca, având o atitudine prin care acesta sa nu se simtă acuzat (atunci când suntem acuzați tindem sa contraatacam), veți reuși sa recreați uniunea pe care ați avut-o înainte de venirea copilului. Poate însă un demers terapeutic de cuplu, ar fi util, așa cum s-a menționat. Dacă soțul nu e de acord cu aceasta idee, încercați dvs. să faceți ceea ce tine de dvs. pentru a repara relație – efortul va fi mai mare. Pana atunci va propun următoarea carte ca lectura http://www.ascred.ro/magazin/item.asp?id=105

Majoritatea bărbaților au acest gen de probleme, insa daca o femeie se considera inteligenta, intelege aceste nevoi puierile ale bărbaților pentru ca, pana la urma, sub acea masca de putere si duritate se ascunde un copil caruia ii place sa se joace, care e speriat și pe care il copleșesc chiar si cele mai mici probleme.Voi femeile sunteti mult mai puternice si de aceea ar fi ideal sa va folositi doar de ceea ce barbatul vostru poate sa faca, fara alte pretentii, pentru ca tot voi ramaneti dezamagite.Apreciaza ca are acest gen de obiceiuri si ca nu are altele mai grave care pot prejudicia din toate punctele de vedere familia.

Aa, am uitat sa menționez, intr-o societate evoluata un mascul alfa nu tipa niciodata, deci nu ai o imagine buna despre ceea ce inseamna un astfel de lucru.El este doar speriat, pentru ca nu s-a acomodat foarte repede cu ideea ca are un camin, ca e cap de familie si ca trebuie sa traga corabia,pur si simplu se simte coplesit, si cauta portite de evadare.Este foarte important ca tu sa te concentrezi pe ale tale si sa nu fi parte din problema lui.Fii tu responsabila, inteleapta cat si pentru el, pentru ca nu esti singura care experimenteaza aceste lucruri la inceputul vietii de familie.

Pentru astfel de cazuri poate ca programarea orelor petrecute cu copilul ar putea sa fie o solutie

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Fetita mea de 14 ani si-a dorit foarte mult un caine mic.Acum ca il are,plange si zice ca nu il vrea.Ii e frica din cauza ca viata ei se va schimba si ca nu e in stare sa aiba grija de el.Nu mananca si nu doarme,pana dispare…Nu stiu ce sa-i fac,nu il pot da inapoi…Sta de fiecare data si priveste cainele sa nu pateasca ceva.Ma sperie,isi tot spune:Ce am facut?Nu il vreau ,imi e frica….

o situatie complicata in care eu va sugerez sa mergeti impreuna si sa discutati cu un psiholog… ma gandesc ca la 14 ani poate trece prin multe schimbari si este prea confuza personal pt a putea avea si responsabilitatea acelui catel. Dati-l unui cunoscut… poate un anunt pe net… sunt solutii. Nu are rost sa ii amplificati confuzia insa ar fi bine sa o explorati! Succes!

Poate si-a doriti un Caine copiind un prieten, nefiind singura convinsa de asta. Acum I se pare o corvoada prea mare si poate chiar este avand in vedere varsta, cand altele sunt prioritatile. Dar poate ascunde si altceva, asa ca o discutie cu un psiholog nu strica.

Posibilitățile sunt infinite, important e sa vedeți exact ce anume menține comportamentul ei. Explorați, adresati-i întrebări și ajutati-o sa se facă înțeleasă. Cu sprijinul unui specialist, demersul poate fi unul mai puțin anevoios.

Spuneti fetitei dumneavoastra ca ea nu are de facut altceva decat sa se joace cu catelul si ca veti avea grija dumneavoastra de el . Incet , incet ceea ce acum ar trebui sa o faca din datorie , mai tarziu , dupa o scurta perioada de acomodare , o va face din placere. Am trei copii , doar cel mic vroia catel , cei mari la inceput nu l-au acceptat insa dupa o scurta perioada s-au indragostit toti de el .

Am citit cu atentie mesajul dvs si mi-a atras atentia comportamentul fetitei dvs, asa cum l-ati descris dvs. Acest comportament va este cunoscut in vreun fel? Exista vreo persoana despre care va aduce aminte acest comportament al fiicei dvs ? In plus, lasand acest episod cu cainele, ma intreb care este gradul de incarcatura a copilului dvs atunci cand vorbim despre responsabilitati etc. Manifestarile anxioase descrise de dvs si comportamentul evitant pot fi in directa dependenta de stilul parental adoptat. Ar fi indicat sa va consultati direct cu un specialist. Aicihttp://jenichiriac.ro/test/%EF%BB%BFidentificarea-stilului-parental/ va puteti face o prima sondare a stilul parental pe care dvs il abordati

http://jenichiriac.ro/test/%EF%BB%BFidentificarea-stilului-parental/

Consider ca este o reactie exagerata, cunosx familii in care copii intre 8 – 12 ani se ocupa de ingrijirea cainelui. Este necesar sa investigati acest lucru cu un specialist, pot fi efecte mai grave in viata sa de viitor adult.
Cat despre caine, nu are nici o vina, nu.l chinuiti, si mai ales, nu.l abandonati – poate ar fi mai bine sa.l oferiti unor oameni care il doresc, puneti anunt la cabinete veterinare, pe Fb, in grupurile iubitorilor de animale..tot de asumarea responsabilitatii e vorba

Parca ar fi vorba de un copil, nu de un catel in viata ei, adica genul acesta de griji sunt asociate cu copiii: viata schimbata, grija sa nu pateasca ceva, responsabilitatile coplesitoare…

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Bună ziua , am 14 ani și am nevoie de sfaturi . Mă cert zilnic cu mama mea , zice mereu ca nu am prieteni , ca eu sunt nesuferită încât ei nu stau cu mine , faptul pentru care eu nu am prieteni este ca mama îmi interzice să stau cu o mare parte din ei . În fiecare seară îmi controlează telefonul si îmi zice că mi-l ia pentru 2-3. Ea vrea să învăț mereu , îmi zice să fac un lucru , îl fac , apoi zice că nu trebuia să îl fac , nu stiu ce sa mai fac pentru ai fi pe plac . Va rog frumos , ajutați-mă

Incearca sa vorbesti cu psihologul scolar. Te va indruma concret si va fi sprijinul tau. Incearca sa intelegi si punctul de vedere al mamei, probabil ca este speriata si nu stie cum sa te protejeze de toate pericolele din jurul tau. Daca tu te porti in asa fel incat sa nu ii mai fie frica, o sa iti dea probabil mai multa libertate. Succes!

Curaj! Rabdare! Mama si tu invatati prin exercitiu numit <<de-a viata>> cum sa va dati voie sa cresteti.Succes!

Observa mai mult si cauta sa cantaresti mai putin o perioda ceea ce se intampla in viata ta, in relatia cu mama ta. Mediteaza asupra motivelor de cearta si observa daca sunt teme sau motive care se repeta, fa o lista si dezvolta pentru fiecare motiv in parte cel putin 3 modalitati prin care se pot preintamplina sa se mai repete anumite comportamente sau actiuni ce tin de acele motive. Apoi cauta sa impartasesti, chiar daca aparent mama pare sa nu aiba disponibilitatea sau urechi sa te auda, ceea ce simti, cum iti este tie si ce tip de ajutor ai nevoie din partea ei. Succes! Asteptam feedback-ul tau pe site

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, va rog mult sa ma ajutati si pe mine cu urmatoarea problema. Am 52 de ani si acum 2 luni si jumatate am plecat in Italia, iar dupa o luna de cand am ajuns mi au aparut pe corp(maini, spate, piciore si gat spre zona decolteului, niste inflamati de marimea unei monezi de 50 de bani de culoare rosu deschis, rozaliu ,iar in mijlocul acesteia este o bubita de culoare rosu intens.prezinta senzatie de mancarime in primele 2-3 zile cand apar.de cand aparsi pana dispar dureaza aprox 10 zile ,iar de o luna jumate apar mereu, am mers la farmacie si mi au recomandat hidrocortizon unguent,dar nu s a schimbat nimic iar acum de 7zile iau cate o pastila de claritin pe zi, dar apar altele mereu. Eu ingrijesc de o batrana careia ii dau de 2 ori pe zi cu pudra din abundenta sa fie oare si acesta unul din motive,desi prima luna nu am avut nici un fel de problema.ce credeti ca este indicat sa urmez, este prima data cand am o astfel de problema, va rog mult sa ma sfatuiti ce sa iau. Va multumesc din suflet.

Trebuie mers la medic sa afle cauza. Da poate fi alergie dar poate fi si altceva

Poate sa fie si pe sistem nervos, dar va recomand un consult dermatologic

Cauzele pot fi multiple, iar tratarea simptomului nu e indeajuns. Consultați un dermatolog, iar mai apoi investigați și alte cauze, dacă cele de natura organica sunt eliminate.

Problema d-voastra e legata de ficat. Daca sunteti in Italia, contactati-ma eu sunt la Milano si vorbim.

E posibil sa fie o afectiune de natura psihosomatica.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua , am un baiat de 25 de ani,un singuratic care nu are nici prieteni si nici prietena,sta numai pe tableta.La serviciu tot singur e (ag de paza ). Problema este urmatoarea :gasesc cateodata la el bichinii de dama… am incercat sa vorbesc cu el dar neaga totul spune ca nu stie de unde au aparut…va rog spuneti-mi cum pot sa-l ajut sunt vaduva de 10 ani si el este viata mea,il vreau om intreg si onest…va rog sa-mi raspundeti , va multumesc

posibil sa aiba relatii ocazionale si cred ca e normal sa aiba reticente in a discuta cu dvs despre subiect…

E major, si se poate ajuta singur. La fel, are dreptul de refuza ajutrul Dvs fortat, pe care incercati sa il impuneti. E viata lui, si el decide ce face cu ea, daca cere ajutor sau nu, daca e multumit de viata lui.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,ma numesc Nicoleta si am o problema foarte mare,mi se pare ca sunt insarcinata,am 18 ani si nustiu ce sa fac,mii frica de reactia parintilor cind vor afla,din aceasta cauza vreau sa fac avort .. ajutatima va rog,nu stiu ce sa fac,ma simt foarte singura si nefumerita.Mai am un an de colegiu si nustiu ce sa fac,multumesc,as vrea un raspuns cit mai rapid va rog.

Nicoleta, iti inteleg temerile si grijile. Ai o viata noua in tine, care te asteapta sa ii oferi dragostea si timpul tau. Nu e usor. Gandeste-te ca poti termina anul de colegiu, chiar daca faci 2-3 saptamani pauza. Il poti ingheta. Spune-mi, cand ai facut dragoste cu tatal copilului erai fericita, indragostita? Acest copil este fructul unei iubiri, nu? Iti doresc putere de a lua decizia buna pentru tine, dar si pentru partenerul tau si pentru bebe! Nu e un sfarsit de lume. Sper sa mai povestesti ce ai facut. Succes!

Nicoleta…stiu ca problema ti se pare foarte mare si nu zic ca nu este asa dar cel mai bine ar fi sa discuti cu mama ta. Chiar daca la inceput o sa fie socata si poate nu o sa reactioneze foarte bine, sau poate din contra o sa reactioneze foarte bine, trebuie sa vorbesti cu ea si impreuna sa luati o decizie. Nu fa un pas de care s-ar putea in timp sa iti para foarte rau. Vorbim totusi de o fiinta care creste in burtica ta si care poate merita o sansa macar sa lupti pentru ea. Cand faci sex sau dragoste esti constient de riscul sau bucuria procreerii unui copil. Calea simpla a avortului nu este neaparat o solutie. Singura solutie e sa vorbesti cu mama ta. Daca hotarati sa faci avort macar sa fie ea langa tine sa stie unde te duci sa nu patesti ceva mai rau. Vorbeste cu mama indiferent cat de frica iti este. Daca nu poti rosti cuvintele scriei pe o bucata de hartie cand iesi din casa, las-o sa se calmeze si cand te intorci acasa o sa fie mai linistita si o sa puteti vorbi. Nu te ascunde…minciuna are picioare scurte si poate cauza probleme mai grave. Capul sus, toate problemele au o rezolvare. Succes

Nicoleta,în primul rand ia-ți un test de sarcina sa vezi dacă fricile tale sunt justificate.Poate nu ești însărcinată. Dacă ești, nu este capătul lumii.Exista soluții întotdeauna. Discuta cu mama ta sau cu un adult care îți este apropiat de suflet și în care ai încredere. Sigur ca mama ta va fi surprinsa,dar te va susține 100%.Nu te panica,totul va fi bine.Iti pot recomanda o dna dr.foarte blândă si draguta care îți poate face o ecografie sa vezi cum stau lucrurile.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! Am 28 de ani si o relatie de 3 ani cu un barbat de 43 de ani care are si un copil de 15 ani.Copilul are rezultate foarte slabe la invatatura inca dinainte sa il cunosc eu, in fiecare trimestru este corigent chiar repetent anul trecut.De mai bine de un an partenerul meu lucreaza in strainatate iar eu sunt acasa cu copilul,in mai putin de o luna il vom urma si noi. Imi doresc tare mult ca G. nu fie nevoit sa munceasca ca tatal lui pe santier si pentru asta m-am implicat in educatia lui (il controlez la teme, merg la scoala, i-am facut program pentru invatat si stat la calculator, are o ora fixa la care trebuie sa intre seara in casa), toate aceste lucruri nu i-au fost impuse pana acum si nici tatal lui nu ma ajuta. Am inteles ca nu pot sa fac nimic dar cu toate astea nu ma pot abtine, nu pot sa stau si sa vad cum un copil la 15 ani nu stie tabla inmultirii si pe tata nu il intereseaza. Cum ma pot detasa? Ce pot sa fac pentru a sta deoparte? Mentionez ca am vorbit de nenumarate ori cu partenerul meu, i-am explicat si lui si copilului ca trebuie sa invete pentru a avea o viata mai usoara si primesc raspunsuri de genul “da,bine”. Relatia mea cu partenerul meu este una destul de buna, avem discutii ca orice cuplu insa de cele mai multe ori problema invatatului ma roade atat de tare incat ajung sa ma cert cu el. Repet,imi dau seama ca imi fac rau mie implicanduma dar nu stiu cum sa ma opresc,cum sa fiu indiferenta.

eu ma gandesc ca te implici, defapt, intr-o singura relatie… cea cu ei doi. Daca tatal lui nu s-a ocupat de copil pana la varsta asta… este putin probabil sa faca acum o schimbare mai ales ca urmeaza si mutatul in alta tara. Impresia mea este ca daca ramai in relatie cu ei… o sa se intample ce ai observat si tu: “imi fac rau mie”. Succes!

Incercarea ta de a impune propriul punct de vedere, de a controla vietile altora, de a fortza destinul, e inutila. Traieste viata ta, si permite-le si altora sa traiasca.