Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Am o problema care ma afecteaza foarte mult in sensul ca am devenit depresiv, emotiv si nu stiu ce se mai intampla cu mine..sentimentele mi se incurca, nu mai inteleg nimic si sufar foarte mult
Am avut prima relatie si singura pana in momentul de fata. A fost o relatie la distanta si desi distanta a fost o problema, am trecut peste si ne-am vazut de foarte multe ori , totodata ne-am inceput si viata sexuala. Totul decurgea perfect. Am avut cateva certuri/despartiri dar au fost temporare pentru ca nu puteam sta unul fara celalalt.
Eu sunt genul de persoana care iubeste din tot sufletul si ma implic cu totul. Am fost loial si foarte devotat in aceasta relatie si o iubesc nebuneste.
Relatia a durat 3 ani din pacate, iar eu am intrat in depresie. Am inceput sa am insomnii, cosmaruri cand apucam sa dorm; nu mai eram atent la ce se intampla in jurul meu, de parca eu nici nu eram acolo. Am rezistat 6 luni de la despartire in prezent timp in care nu am mai bagat-o in seama …pana ieri, cand am inceput sa vorbesc din nou cu ea. Eu sunt foarte sensibil si orice detaliu cat de mic ar fi el, ma sfasie.
Am aflat ca a mai avut alte relatii intre timp si am incercat sa o conving sa ne impacam (abia mi-am gasit cuvintele pentru ca vorbeam cu ea cu noduri in gat si lacrimi in ochi si tremuram tot). Mi-a spus ca nu mai poate fi fericita cu mine si ca si-a schimbat gusturile in timpul asta cat am fost despartiti . Nu stiu ce sa mai fac, am inceput iar sa visez urat si sa nu dorm noptile. De vreo saptamana ma tot gandeam la ea dar dupa ce am aflat detaliile alea nu mai pot..
Inteleg ca este prima relatie si ca asta face parte din viata noastra si sunt constient ca poate pe viitor o sa fie mai bine..dar eu nu pot trece peste si nici nu vreau nu stiu, nu pot sunt inca indragostit de ea chiar daca nu vede asta sau nu vrea..nu stiu, nu mai inteleg ce se intampla cu mine dar am nevoie de ajutor, va rog..

Vizitati un psiholog pentru a va ajuta sa treceti peste despartire.

Apelati la un terapeut pentru a intelege ce si de ce va face atat de sensibil. In alta ordine de idei o parte din starile descrise se datoreaza separarii. Apelati la ajutor specializat pentru a gestiona situatia.

Vrei cu adevarat sa renunti la ea? Ea mai vrea sa fie cu tine?

Da, ai nevoie de ajutor, insa personalizat! Un raspuns public nu e suficient nici pe departe. Cauta un psihoterapeut bun, si lucreaza asupra ta. O perioada atat de lunga ar fi fost suficienta pentru a te detasa. Iar daca nu ai reusit, e o tulburare de personalitate si o incapacitate de a gestiona situatia, pe care nu stiu in ce masura o vei repara singur. Nu ezita sa ceri ajutorul UNUI psihoterapeut din localitatea ta.

Cum iti doresti sa intelegi mai bine ce sentimente ai si cum ai putea avea o relatie de cuplu frumoasa poti cere ajutorul unui psihoterapeut in sedinte de psihoterapie individuale.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna!numele meu este Alessia,am 18 ani.Va rog sa ma ajutati cu un sfat!
Parintii mei sunt divortati de cativa an.
Mama de ceva vreme si-a facut o relatie cu un barbat mai tanar decat ea.El are 32 de ani,nu a fost insurat,nu are copii.S-a mutat cu noi,totul a fost bine la inceput.
Vreau sa va zic ca el dupa ce vine de la servici si pana se pune sa doarma nu face altceva inafara de a se juca pe calculator ,si daca cineva se atinge de calculatorul lui e problema.Zice ca e calculatorul lui si cui ii trebuie sa-si cumpere,ceea ce nu ar fi drept pentru ca si mama a contribuit la cumpararea lui.
Eu si el ne certam des pe subiectul calculator,pentru ca nu ii ofera nici un pic de atentie mamei mele si ea nu zice nimic.
Nu ii convine cand mama imi da bani si ii zice ca nu fac nimic toata ziua si nici nu muncesc,sa merg sa muncesc daca tot imi trebuie bani.El imi zice mie de bani,cand el depinde de mama,pentru ca isi strica salariul pe tot felul de prostii si ii baga in jocurile online.
El nu are de unde sa stie ce fac eu toata ziua sau cum sa observe pentru ca altceva inafara de calculator nu vede nimic,dar de batut din gura stie cand este vorba sa ma atace pe mine.Ii zice mamei tot felul de prostii doar sa o intoarca importiva mea. Ceea ce i-am zis lui e ca a stiut ca are o fiica
Mama nu ii zice nimic si asta ma doare cel mai tare si se supara pe mine cand plec la tata,dar plec doar din cauza lui pentru ca nu il mai suport pe acest barbat,nu mai suport sa il vad in casa sau sa il aud.
Ce pot sa fac in legatura cu asta?Va rog sa ma ajutati!

Alessia, eu cred ca mama ta e cea mai in masura sa puna lucrurile la punct, cu atat mai mult cu cat locuiti in casa voastra. Discuta cu ea si cere-i sa fie mai categorica in ceea ce priveste regulile casei.

Este o situatie dificila, intrucat tu nu poti face mai nimic. Cea care poate este mama ta. Vorbeste deschis cu ea, spune-i ce ai pe suflet si vezi ce se rezolva. Imi pare rau ca nu pot da alt raspuns. Bafta!

Alessia, mama ta este cea mai in masura sa isi ia hotararile in ceea ce priveste viata ei personala si casa ei. Tu daca ai 18 ani si esti majora poti foarte bine hotari pentru tine. Daca crezi ca mutatul tau din casa ar ajuta in a avea o relatie mai buna cu mama atunci roaga-l pe tatal tau sa te primeasca. In timp mama ta va chibzui si va intelege. In acest moment nu cred ca poti face foarte multe. daca asta este viata care isi doreste mama ta sa o aiba nu te obliga nimeni sa o urmezi. Pe de alta parte gandestete bine ce vei decide caci este posibil sa nu poti reveni asupra deciziei! Bafta!

Discuta cu mama despre lucrurile care te deranjeaza si incercati sa gasiti o solutie favorabila.

Mama ta a luat o decizie, si tu ai de respectat alegerea ei. Tu, la randul tau, poti lua decizia sa iesi din acel mediu toxic. Poti sa lucrezi si sa cauti o chirie, sa fii studenta si sa stai la camin, sa pleci la tatal tau sau la o ruda.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!
Am nevoie de ajutor din partea dumneavoastra.
Problema mea consta in anxietatea sexuala..Am o iubita de ceva timp,dar ori de cate ori incer sa ma culc cu ea,imi pierd erectia.Daca ma autostimulez ,nu am probleme de genul asta.Am o erectie foarte puternica si de durata.Daca sunt cu ea in pat si stiu ca este la menstruatie,ma stimulez doar privind-o..Dar,in momentul in care stiu ca nu va interveni nimic si ca pot sa ma culc cu ea,imi pierd erectia total..trec prin stari de frica si mintea imi zboara in alte parti..Uneori incerc sa ma concentrez,dar am impresia ca in momentul acela parca nu m-ar atrage sexual(si este o fata foarte atragatoare) . Am reusit o singura data sa intretinem relatii sexuale..dar de scurta durata,deoarece mi-am pierdut erectia pe parcurs.
Una dintre fricile care imi trec prin minte e aceea ca s-ar putea ca prezervativul sa nu fie bun(pentru ca am patit la primul contact sexual asta)-de obicei imi pierd erectia in momentul in care imi pun prezervativul.
Ce sa fac pentru a-mi rezolva problema?
PS:Am 18 ani.Nu sufar de boli.Sunt foarte social si am foarte multi prieteni.E prima fata cu care intretin relatii sexuale iar fata a mai avut si alti parteneri sexuali

Pare sa te incite indisponibilitatea ei. Acest tipar se regaseste la persoanele evitante. Te-ar ajuta mai multe sedinte la un psihoterapeut. Daca ai discuta despre ce se afla la baza acestor ganduri, a putea sa le inlaturi in mod activ. Succes!

incearca un sexolog. Ce ti se intampla nu este iesit din comun. Incearca sa nu mai ai asteptari mari de la tine… lasa lucrurile sa mearga natural… incearca mai mult petting.

Este probabil o anxietate, o frica nejustificata rational. Ai de descoperit cauzele ei profunde, cu ajutorul terapiei. Personal, as recomanda hipnoterapia.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Ma numesc Adrian, 37 ani. Sunt casatorit timp de 16 ani. Avem impreuna 4 copii. Cu sotia ne-am cunoscut 2 ani pana la casatorie. Ea este cu 1 an mai tanara ca mine. Problema este ca sunt foarte gelos fata de fostii ei iubiti (parteneri sexuali) pe care i-a avut pana la mine. Au fost 4 la numar. Ea singura s-a decis sa-mi povesteasca de ei pana la casatorie, a dorit mult sa nu existe nici un secret unul fata de altul. A fost un soc pentru mine sa aflu aceasta, dar am luat decizia sa trec peste asta. Mult timp n-am avut nici o problema cu aceste destainuiri, pur si simplu nu ma gandeam la aceasta. In ultimul an lucrurile s-au schimbat brusc, practic nu exista o zi sa nu ma gandesc la fostii ei iubiti, imi rasar permamnent in fata scene in care o vad facand sex cu altul; nici nu mai stiu ce simt in acel moment: uneori ma excit de la asta, apoi devin foarte nervos si mai am tupeul sa-i reprosez si sotiei. Mi-asi fi dorit foarte mult ca acest trecut sa nu existe, dar pe de alta parte simt ca tin la aceste scene, chiar uneori ma masturbez gandindu-ma la asta. Ce se intampla cu mine? si cum asi putea scapa de aceste chinuri, parca lupt singur cu mine…

Ceva a declansat aceste stari. Apelati la un terapeut pentru a explora cauzele si a rezolva problema.

Tu erai virgin cand v- ati cunoscut? Ar trebui sa ai incredere in sotia ta si sa iti vezi de copii. Cred ca ea nu iti reproseaza ca ai fost si cu altele inaintea ei.

Ai nevoie de psihoterapie. Ceea ce se intampla cu tine este doar o manifestare a ceva mai adanc din spate. Succes !

Nu trecutul ei conteaza, ci perceptia ta asupra acestuia. Pe care tu o distorsionezi. Ai de inteles mai multe despre ce se petrece in mintea ta subconstienta. Exploreaza trecutul tau mai intai sub ghidarea unui terapeut.

Treceti intr-o perioada de tranzitie, de stress, de schimbare.Cat de multumit sunteti cu viata Dvs intima, care au fost experientele pe aceasta parte a vietii? Pentru inceput ar fi bine sa discutati cu sotia despre aceste ganduri si problema Dvs.O solutie cea mai buna este sa apeati la un terapeut.

Daca intradevar ar fi contat pentru dvs. trecutul ei, nu v-ati fi casatorit, n-ati fi stat impreuna 16 ani si in nici un caz n-ati fi facut 4 copiii. Va proclamati "victima" perfecta, adica ati avut "un soc" cand partenera v-a spus trecutul ei inainte de a va lua (asta presupunand imacularea dvs. pana la acel moment!?!), ati decis in mariminia dvs. sa va casatoriti "totusi" si ca un adevarat "barabat" v-ati spus "am luat decizia sa trec peste asta!" si surpriza, nu ati trecut!!! Schimbarea nu este atat de brusca pe cat ati sesizat-o si aceste ganduri de gelozie s-au cuibarit cu mult timp inainte, probabil dupa prima sarcina a sotiei dupa care v-ati simtit un pic "neglijat" si cu mult mai neglijat dupa al patrulea copil. Dvs. nu sunteti gelos pe sotia dvs ci pe potenta celorlalti parteneri, adica in termeni psihanalitici aveti o "invidie de penis" care s-ar materializa in fantasmele pe care le aveti legate de partidele de sex pe care probabil dvs le-ati dori cu partenerii sotiei dvs. sau sa asistati la asa ceva. La nivel constinet, nu puteti accepta ca "aceasta pornire" ca fiind defapt ceea ce doriti dvs (in mod inconstient) si atunci o faceti vinovata pe sotia dvs. Daca intradevar va doriti o rezolvare a problemei dvs. ar fi de preferat sa apelati la un psiholog pentru o terapie individuala sau la o terapie de cuplu.

Incercati terapie de cuplu. Asa cum a spus cineva mai sus, probabil ca ati trecut prin niste schimbari. Probabil ca viata sexuala lasa de dorit. Daca rezolvati acest aspect, veti da uitarii fantasmaticii 4 domni (armasari) de dinaintea dvs. Daca erau atat de impresionanti, sotia ar fi ramas cu unul dintre ei, nu cu dvs. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua ,in urma cu 4 ani am divortat de fostul sot avem impreuna o fetita care a ramas la el si imi este foarte greu cu toate ca vorbesc aproape zilnic cu ea .. eu sunt plecata din tara m-am recasatorit ma inteleg foarte bine cu actualul sot dar dorul de copil de casa ma macina zi de zi incerc sa fiu tare dar este foarte greu. Problema este ca ma panichez foarte repede orice aud deja ma doare capul nu ma simnt bine si incerc din rasputeri sa fiu ok .. problema este ca eu lucrez decat pe perioada verii si de toamna pana incep munca in luna mai stau acasa probabil din cauza asta ma ia gandurile nustiu ce sa zic ies afara ma plimb am un catelus mic dar tot imi este greu si nustiu dece sunt asa speriata ma gandesc numai aiurea.. ce sfat imi puteti da cum sa fac sa nu ma maigandesc si sa fiu ok sa pot sa-mi vad de viata incontinuare si sa fiu bine?

eu nu cred ca puteti uita de copilul Dvs… sfatul meu este sa faceti cumva sa remediati aceasta relatie, atat spre binele copilului cat si al Dvs. Ce simtiti acuma mi se pare absolut firesc in situatia data si nu stiu daca cineva poate trece cu bine peste situatie.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,
am o intrebare relativ simpla, in legatura cu maturitatea adolescentilor. Din punct de vedere psihologic si/sau social, e normal ca o tanara in varsta de 21 de ani sa faca, cu placere, baie cu mama sa? Ce poate evidentia aceasta activitate, la persoana in cauza? E posibil ca tanara respectiva sa nu se fi maturizat inca, iar acest lucru sa-i creeze probleme in relatiile sociale, mai ales in relatiile amoroase? Mama ei i-a impus deja sa reununte la un iubit, cel putin pana termina facultatea, dar fata inca discuta cu acesta, nu vrea sa iasa complet din viata ei.

Va multumesc!

eu cred ca nu este normal… pare mai mult o relatie homosexuala incestoasa decat una mama-fiica sanatoasa/normala. Poate ca persoana in cauza ar fi bine sa inceapa o psihoterapie in care sa descoasa aceasta relatie. Succes!

La varsta de 21 de ani o femeie este dezvoltata complet din punct de vedere fizic, acum depinde si de psihic. A face baie cu mama la aceasta varsta este un deplasat daca nu vorbim de o imposibilitate fizica. Nu cred ca este normal ca mama la varsta de 21 de ani sa interzica fetei sa aiba un iubit . Cand o sa-l aiba la 50 de ani ? Realitatea este ca fiecare trebuie sa isi traiasca viata proprie! Din ce inteleg eu exista o dorinta erotica si o gelozie intre cele doua. O relatie incestuoasa care daca nu va fi oprita poate dauna viitorului tinerei!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua.Nu stiu daca ma poate intelege cineva dar nici eu nu stiu cum sa mai fac fata situatiei sa nu o iau razna.Am 26 de ani si sunt impreuna cu sotul meu de la varsta de 15 ani/avem 2 copii impreuna si pana intr-un punct am crezut ca am o viata perfecta plina de iubire si armonie.Majoritatea timpului am fost plecati in strainatate iar cand ne-am intors ne-am luat o locuinta .Din 2013 viata imi arata o alta fatza a ei una neagra///sotul meu a inceput sa lipseasca de acasa cat mai des inclusiv noptile pe diverse motive de munca,prieteni….chiar daca simteam ca ceva se intampla ma facea sa cred ca gresesc.In dec 2013 am nascut al doilea copil si deja am vazut diferenta la cum se ingrijea de noi, de casa …aproape deloc.Prin Martie 2014 a plecat din tara iar in august 2016 soacra mea mi-a confirmat ca ma inseala cu o fosta prietena a unui var de-al lui pe atunci avand 17 ani ,domnisoara.Am crezut ca imi fuge pamantul de sub picioare am vrut sa ma arunc de la balcon pt mine era sfarsitul.Chiar daca am aflat de la surse sigure nici in ruptul capului nu vroia sa recunoasca.Doar zicea ca o sa regret si o sa-mi para rau ca m-am indoit de el.Am inghitit mii de minciuni incat nu am loc sa le povestesc ,nici eu nu stiu dc??Am fost in casa la amanta si era si el de fatza ,credeti-ma chiar daca planuisem sa tin cu el cand amplecat de acasa acolo mi sa facut mila de fiinta aia fara suflet.Am inceput sa plang si sa-l invinuiesc si sa aleaga intre noi doua.Nu a ales nimic decat a zis sa iesim sa mergem acasa m-am simtit in ultimul hal fiind si cu copii dupa mine.au avut relatie un an de zile din cate cred eu inclusiv a luato cu el de a petrecut sf pasti.iar eu plangeam acasa cu copii si ma chinuiam.A vrut sa plece spunand ca nu mai are valoare cine greseste pleaca!!Nu l-am lasat din prisma copiilor am zis sa creasca cu tatal lor.au trecut 2 ani de atunci si mi-a zis ca nu mai avea nici o legatura cu ea…in 2015 in august au inceput sa vb prin sms-uri sau daor atata am putut surprinde eu .nu le-am citit ca erau sterse dar vroiau sa-si de intalnire…M-am intalnit cu ea ca doua prietene ) sa-au acuzat reciproc ca se cauta unul pe celalalt…nu mai stiam ce sa cred…apoi m-am jicnit urat cu ea pe un site de socializare….el ieseam mereu curat din toata povestea asta doar eu eram nebuna care il acuza pe nedrept.Tot timpul era ascuns mai ales cu telefonul nu-l lasa niciodata la vedere iar daca ma uitam il apucau nervii de fiecare data cand l-am descoperit arunca cu el pe jos si urla la mine ca-l acuz degeaba.Dar am avut mereu dreptate.Am vrut sa plec de casa la mama mea in alt oras la o saptaman ma-m intors pt ca nu aveam posibilitate sa inchiriez o un ap la oras pt copii.Acum imi pare rau am fost prea lasa si m-a luat prea de fraiera.Am crezut ca nu mai are nici o treaba dar cand a luato cu el in afara i-a facut cadou un telefon ff scump pe motiv ca a vrut sa-i ia telefonul inapoi s-a intalnit cu ea…au ajuns la politie dar nu stiu prea multe detalii ca eu nu mergeam la oras fiind cu un copil mic acasa….Sa inchei mai scurt a inceput iar lipseasca de acasa noptile.cel putin odata pe saptamana.Iar eu am intrat iar intr-o depresie de imi vine sa fac multe chestii numai sa vada ca m-a facut din nou sa sufar.Stiu ca am fost si sunt prea naiva.Nu am posibilitate sa merg la un psiholog doar ma mai rog la Dumnezeu sa nu o iau razna…pt ca atata ma intreb DC??? DC EU???CU CE AM GRESIT ???SENTIMENTELE DE IUBIRE VREAU SA LE TRANSFORM IN URAAA SI NU STIU CUM???NU STIU SA FAC ???FATZA SITUATIEI.AJUTATIMAAAA!!!!

Doamna, cred ca va simtiti foarte rau: tradata, nefericita, fara nici un sprijin. Insa, exista si o raza de soare: puteti sa va reveniti din aceasta stare. Sunt 2 aspecte in situatia dvs.: pe de o parte depresia care probabil va macina pe dvs. si stima de sine subrezita, pe de alta parte sotul cu probleme lui personale. Din ce relatati pare sa tina la dvs., dar este el insusi dezechilibrat. Ideal ar fi sa urmati o terapie de cuplu. Ati pomenit de aspectul financiar: exista psihologi incepatori care preiau cazuri pro-bono. Incercati la facultatea de psihologie din orasul dvs. Acolo o sa fiti indrumata spre un incepator talentat. Nu va lasati daramata de greutati. Le puteti depasi. Succes!

Daca nu aveti posibilitatea sa mergeti la psiholog, asteptati putin, si daca se agraveaza lucrurile ajungeti la psihiatru, unde totul e gratuit.

Doamnă dragă,eu nu sunt psiholog,dar prin ce ati trecut dvs am trecut si eu, la fel si sotul meu a avut o relatie cu o prietenă de a noastra comună, nu ne certa,nu ne batea,ne aducea toti banii acasa,nu avea de gand sa plece,doar ca a vrut o aventură,se indragostise din nou. Dupa multe certuri,dupa multe minciuni,tel cu doamna,am ajuns la concluzia ca este mai bine sa nu te certi cu el,sa îi dai libertate,ptr ca tot acasa se va întoarce,sa il iei cu mâncarea lui preferat a,cu prajitura preferat a si sa discuți cu el toate nemulțumirile voastre. Noi am trecut peste acest episod,chiar daca eu am ramas cu o stare de anxietate,mi se pare ca oricine sta in preajma copilului îi va face rău,dar acum discutăm orice problema am avea,si rezolvăm împreună. Baftă multă

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Sa fiu sincera…nu pot formula o intrebare, doar simt nevoia sa vorbesc, sa fiu ascultata, eventual sfatuita de catre cineva care nu ma cunoaste. Am 27 de ani, am studii superioare, Licenta si Masterat intr-un domeniu frumos, care mi-a placut dar in care nu am avut ocazia sa activez….in schimb lucrez in vanzari…. 2 ani am lucrat alaturi de o echipa frumoasa, in toate formele ei, insa am crezut ca pot, merit si sunt capabila de avansare. In Decembrie 2015 am fost avansata dar bucuria reusitei a fost imediat umbrita de A., noua mea sefa, director de magazin, o personalitate complet diferita de a mea, o persoana deosebit de inteligenta, nu neg, dar cu o energie folosita adesea in mod gresit, cu un vocabular demn de coltul strazii, se impune prin tipete, injurii ( membrii noii mele echipe sunt obisnuiti cu ea si starile ei…) insa eu nu pot….. Se apropie testarea de la finalul celor 3 luni de proba si mi-e teama, incep sa plang la cel mai mic imbold, nu ma pot concentra asa cum o faceam altadata, am inceput sa urasc o activitate care imi placea. Ea se ocupa de asa-zisul training insa nu reusesc sa inteleg mare lucru din ceea ce imi explica pentru ca nu are rabdare, eu intr-adevar nu sunt foarte priceputa la excel si contabilitate ( desi sunt convinsa ca le pot invata) iar ea se foloseste de asta, in loc sa ma ajute mai degraba imi demonstreaza cat de proasta sunt. Imi e teama de ea, sincer, nu ma pot concentra in preajma ei, cand suntem pe aceeasi tura parca nimic nu imi reuseste, constant imi e teama ca voi gresi, imi e rusine sa intreb cand nu sunt sigura de ceva, ma face sa ma simt lipsita de demnitate si nu doar o data am plecat de la munca bulversata, plangand si mergand pe jos spre casa pentru a ma putea linisti ( desi nu locuiesc foarte aproape de locul de munca). Cand stiu ca trebuie sa merg la munca si sunt cu ea pe tura incep sa ma agit, imi vine sa plang, respir mai greu….de multe ori am vrut sa imi dau semisia dar parca nu pot, nu sunt genul de persoana care sa renunte desi imi este foarte, foarte greu. Salariu este unu destul de mare si sunt aproape sigura ca nu voi mai fii platita la fel, cel putin nu la inceput, in cazul in care as gasi un alt loc de munca. Nu stiu ce sa fac, simt ca ma pierd pe mine insami, nu stiu cat voi mai rezista cu senzatia asta de stres si teama, imi este incalcata demnitatea in munca, stiu asta, dar in cazul unei plangeri va fii cuvantul meu impotriva cuvantului ei, nimeni vs directorul magazinului nr.2 din Romania ca vanzari. Logic este sa demisionez? Aproape ca imi doresc sa mi se intample ceva pentru a beneficia de concediu medical si sa nu o mai vad/aud o perioada cat mai lunga. Prietenul ma incurajeaza sa demisionez, parintii imi spun sa strang din dinti ca viata e grea, nicaieri nu e usor, si lor le-a fost greu etc., salariul e motivant ….dar eu? Llinistea mea sufleteasca? Voi mai putea vreodata sa dorm fara sa visez ca sunt la munca? Nu stiu ce sa fac, ma simt blocata, inghetata, sleita de puteri si fara motivatie, ce sa aleg? Ce sa fac? Nu mai am deloc incredere in mine….
Asa cum am mentionat la inceput, nu pot creiona o intrebare clara, sper doar ca nu v-am plictisit prea mult cu framantarile mele, sunt sigura ca exista persoane cu probleme mult mai grave asa ca nu ma considerati o prioritate pe lista raspunsurilor.
Cu speranta,
Lucia

eu ma gandesc asa (dupa cum spui tu): daca tu o sa continui… oricati bani ai castiga, sansele sa te distrugi psihic/emotional sunt foarte mari si oricum o sa cedezi in viitor. Intrebarea mea este daca merita? Tu crezi ca merita sa te supui tulburarilor unei persoane care se crede si lider doar pt un salariu bunicel sau postul pe care il ai in a 2-a firma din tara de acest fel? Fa ce este bine pt tine! Curaj si succes!

Va recomand sa apelati la un terapeut impreuna cu care sa explorati noi variante de a face fata acestui gen de situatii.Pentru ca din cele scrise de dvs. eu inteleg ca atunci cand va aflati in apropierea acestuu gen de persoana nu mai stiti cum sa procedati.

in primul rand apreciaza-te pe tine,si apoi fa tot ce iti spune sufletul!nimeni nu are dreptul sa iti calce demnitatea si sufletul in picioare

In momentele in care suntem cazuti si noi nu mai avem puterea sa ne luptam cu viata, sa luam situatia in piept, este indicat sa apelam la ajutorul unui profesionist. Un terapeut poate ajuta mult, dar eu ti-as propune sa-ti faci o Aromadiagnoza – este o sedinta in care descoperi unde sunt blocajele la nivel dubtil, in subconstient, deoarece aromele ajung in locuri pe care noi nu vrem sa le scoatem la suprafata. Pentru momentele cand apar certuri, tensiuni, o picatura de ulei esential de menta stinge conflictul si calmeaza spiritele. Apoi putem actiona mai calmi, mai lucizi.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Avem o problema: suntem o familie monoparentala, adica mama si un baiat de 3 ani si 11 luni.
Copilul frecventeaza gradinita, de 1 luna are o noua educatoare si nu inteleg din ce cauza tot atat timp copilul meu, care acasa face la viceu fara ajutorul meu ajunge sa faca pe el la gradinita.
Mereu a fost un copil vesel, acum il vad des trist si anxios, uneori chiar agresiv.
Dimineata imi zice ca nu vrea la gradinita, ca a mers destul. Seara cand vine vremea sa-l iau, fuge de mine si imi zice ca nu vrea sa meraga acasa.
Am observat ca asta se intampla atunci cand face pipi in pantaloni.
Cu o zi mai devreme aceeasi situatie s-a intamplat pana nu l-am imbratisat si pupat, dupa mi-a zis "hai sa iesim mai repede de aici".
Astazi o situatie si mai urata am alergat toata curtea dupa el sa mergem acasa, acasa a facut o isterie ca eu nu sunt mama lui, abia mai tarziu am inteles ca a facut la gradinita iarasi in pantaloni (despre aceasta situatie dna educatoare probabil a uitat sa-mi zica).
Pe langa asta a inceput sa aiba frica si de medic, la ultima consultatie a facut o isterie si a plans ca insasi medicul de familie a ramas uimit, niciodata nu l-a vazut in asa o stare, mereu l-a vazut vesel nu a plans nici la un vaccin.
Daca mai devreme imi povestea, acum la oricare intrebare raspunsul este "nu stiu".
Mediul in familie este linistit, avem activitati atat separat cat si impreuna, orice situatie o discutam fara certuri.
Insa ultimele 2 saptamani m-a epuizat stresul si simt ca rabdarea mea ajunge la limite.
Directorul mi-a zis ca este o educatoare receptiva insa pe mine ma ingrijoreaza mai mult starea copilului meu.
Tot mai mult ma gandesc sa schimbam gradinita.
Am nevoie de un sfat.

Sfatul este sa mergeti la un psihoterapeut si impreuna cu acesta sa gasiti solutii. Stresul pe care il resimte copilul se datoreaza stresului pe care il resimtiti dvs. Daca el plange si cand plecati si cand va intoarceti, atasamentul sau (adica cum se simte in raport cu dvs.) nu este unul sigur. Iar el are nevoie de asta. Nu este ceva grav, cu disponibilitate reala de schimbare din partea dvs. se va rezolva. Succes!

Daca aceasta problema a aparut doar de cand a aparut noua educatoare, e posibil sa se intample ceva in relatie cu ea ( nu neaparat ceva rau) sau in legatura cu plecarea celei dinainte. Investigati printre parinti daca si alti copii au reactionat in vreun fel la venirea acestei doamne la grupa lor, pentru inceput.

Faceti o corelatie intre cum se purta copilul inainte de a i se schimba educatoarea, si acum cu noua educatoare. Daca inainte nu existau aceste probleme, dupa cum am si inteles din ce ati spus, inseamna ca exista o problema cu educatoarea. Ori are nevoie de o reacomodare, ori problema este de alta natura. Faptul ca face pe el, desi acasa nu se intampla, va spune ca exista un stres legat de ceva ce trebuie sa evalueze un psiholog.

roaga si alte mamici sa vorbeasca cu copii lor despre comportamentul educatoarei cu copilul dumneavoastra, vorbiti si cu alti copii si intrebati, ei sunt foarte sinceri.

Cum reactioneaza educatoarea atunci cand copilul face in pantaloni? Cum reactionati dv.fata de copil, cand aflati acest lucru? Ce il face pe copil sa reactioneze asa? Cu siguranta ceva s-a schimbat, iar copilul dv. reactioneaza in felul acesta pt a atrage atentia. Va recomand sa mergeti la un psihoterapeut, deoarece informatiile expuse nu sunt suficiente pentru a gasi o solutie. Poate sa fie o situatie legata de un factor stresor, sau poate sa fie o situatie legata de atasament.

Schimbati urgent educatoarea. Copilul e agresat acolo, insa nu spune de frica. Ma mir ca observati si descrieti amanuntit situatia, insa alegeti sa nu faceti nimic! Nici psihoterapia nu ajuta, daca el ramane in mediul toxic.

RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A POSTAT INTREBAREA: "Va multumesc mult pentru raspuns!
Chiar din dimineata in care am scris despre problema noastra,
nu mai frecventeaza gradinita.
se simte o imbunatatire…
Astazi mi-a zis ca vrea sa mearga la alta gradinita.
Dar urmeaza sa avem si o intalnire cu psihologul.
Va multumesc!"