implant dentar fast and fixed



Login

Cursuri de balneofizioterapie | Kinetoterapie | Masaj terapeutic

Cursuri gratuite

Sfatul terapeutului

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

Arhiva lunara pentru ianuarie, 2016

  68 vizite


Declicul meu cred ca s-a intamplat cand am intrat la liceu. Intr-o clasa preponderent de fete nu am reusit sa ma integrez. Sunt plinuta, nu aveam bani ca ele, nu eram axata pe petreceri, nu fumam, eram considerata ciudata clasei, mereu jignita, uram fiecare pauza, fiecare ora.

Olga Gâdea 8:10am Jan 28
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Declicul meu cred ca s-a intamplat cand am intrat la liceu.. Intr-o clasa preponderenta de fete nu am reusit sa ma integrez,ma intelegeam doar cu anumite fete si cu cei 5 baieti.. Sunt plinuta,nu aveam bani ca ele,nu eram axata pe petreceri,nu fumam..eram considerata ciudata de grupul ce conducea clasa.. eram mereu jignita,uram fiecare pauza..fiecare ora in care nu venea profesorul pentru ca stiam ca iar voi fi "incoltita", jignita, traumatizata emotional… Luam note mari,invatam,dar am inceput sa absentez tot mai des..ma trezeam pur si simplu din somn si imi venea sa plang..ma detestam si detestam sa merg la scoala.Am ajuns chiar sa imi fac rau fizic ca sa pot absenta… pana intr-o zi,cand am inceput sa fiu si abuzata fizic,amenintata,facuta grasa si in tot felul..am cedat..am vrut sa mor.. am fost gata de o sinucidere.. atunci am cerut transferul la un alt liceu,diriginta nu mi l-a acceptat,nu m-am mai intors niciodata acolo.. Am incercat sa ma angajez,dar mi-am pierdut din acel moment respectul fata de mine. Am 20 de ani,ma simt grasa,am aproape 6 luni de cand nu am ieist din casa de cat la cumparaturi.. am momente in care imi vine sa plang. Cand ma duc la un interviu de angajare ma gandesc mai intai ca sunt grasa,ca o sa fiu respinsa,ca nu o sa ma integrez in colectiv si apare aniexitatea..frica.. Imi e teama de oameni,imi e teama de tot ce e nou.. Urasc sa aud ca sunt frumoasa..mi se pare ca cealalta persoana e ironica, chiar daca de fapt e un compliment sincer..Sunt multe de spus..am inceput sa ma neglijez,sa nu ma mai intreseze de cum arat..sa ma feresc de oameni. Crede-ti ca am nevoie de psiholog? M-ar putea ajuta?


Carmen Ontanu 8:56am Jan 28
Cu siguranta ai nevoie de un psihoterapeut.

Botezat-Antonescu Radu 9:29am Jan 28
imi pare rau pt situatia ta… bullyingul este ceva groaznic! parerea mea este ca te-ar ajuta si un consult psihiatric (ai descris atat anxietate cat si depresie!). Da! Psihoterapia ti-ar fi de mare ajutor in acest moment si daca ai posibilitatea…. nu mai ezita! Curaj! ;)

Lia Oltean 10:05am Jan 28
Cred că ar fi indicat, în situația ta, să fii evaluată mai întâi, iar apoi să începi un demers terapeutic. Ai putea beneficia de pe urma lui, cu siguranță!

Cristina Anghel 2:02pm Jan 28
Da, cred ca terapia te-ar ajuta. Imaginea ta fata de propria persoana este una proasta. E pacat, cu siguranta ai multe atuuri. Daca ti s-a spus ca esti frumoasa, probabil ca si fizicul este unul din atuurile tale. Intrebarea este: de ce negi tu aceste fapte? Cine din anturajul tau ti-a bagat in cap ca valoarea ta este mica? Cine te-a jignit in mod constant? Cauta in copilaria ta. Si infrunta aceste temeri. Succes!

Florea Elena Roxana 9:51am Jan 29
psiholog/psihoterapeut…..DAAAA ai nevoie f mult. Caci ai suferit niste traume severe si ai nevoie de suport si apoi dupa sa incepi traseul terapeutic sa iti recapeti increderea in tine. Si sa stii ca eu am fost ff slaba in liceu dar tot eram tinta colegiilor rautaciosi. Si am trecut prin multe experiente negative. SI am ajuns si la acel pas de suicid dar iti zic ca am facut terapie in momentul de criza si o perioada buna si a ajutat…enorm si ii multumesc Dl D. pt asta toata viata am sa ii fiu recunoscatoare. Acu de la 10 ani de la terminarea liceului m-am integrat bine la locul de munca…am ceva prieteni si ma simt mult mai bine.

Mirela Dejeu 8:19am Jan 30
cine te-a jignit si-a exprimat clar parerea lui despre el!iubeste-te ,iarta-te si accepta-te asa cum esti!fiecare suntem unici si frumosi!

Avem o fetita de aproape 5 ani care nu vorbeste cu persoanele din afara familiei (nu saluta, daca este intrebata orice refuza sa vorbeasca). Acasa insa as putea spune ca este ca o moara stricata. Nu se joaca cu ceilalti copii, daca i se ofera ceva nu intinde mana.

Olga Gâdea 7:58am Jan 29
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, sunt casatorita, avem o fetita in varsta de aproape 5 ani, si as putea spune ca are o problema cu comunicarea: nu vorbeste cu persoanele din afara familiei,(nu saluta,nu raspunde la salut, daca este intrebata orice refuza sa vorbeasca)la gradinita nu prea interactioneaza cu copii.
acasa si cu bunicii, matusile, unchi, nu are probleme in a interactiona.as putea spune ca este ca<o moara stricata> atata vorbeste.
la calculator nu are acces doar foarte rar la desene animate clasice, la tv desene animate doar 20 min dimineata inainte de gradinita.
ii este frica sa ramana singura in casa, ii este frica de clovn si toate personajele incostumate.
mergem cu ea la spectacole, teatru,intalniri cu prietenii si copii lor(unde se tine dupa mine si nu se joaca cu ceilalti copii-mai marisori sau mai mici decat ea, incercarile la locurile de joaca au esuat de fiecare data, ea singura nu se aventureaza sa se joace.
daca i se ofera ceva atunci nu intinde mana sa ia cadoul sau orice altceva de la cunostinte.
cum as putea s-o determin sa vorbeasca? abordarea care ar fi? cu rugaminti si insistente nu merge, nici macar cu promisiunea de recompensare…..
va multumesc


Caius Ionescu 8:43am Jan 29
Bineinteles ca raspunsul este in primul rand sa mergeti la un specialist. Pe de alta parte nu pot sa nu ma gandesc ca exista ceva in jurul ei care ii intareste acest comportament. Ar fi posibil ca insistentele dvs. sa ii creeze ideea ca e greu sa fie acceptata de cei din jur? Daca insistentele nu merg, acceptati-o asa cum este si este posibil ca, in timp, asta sa ii dea puterea sa se indeparteze de dvs.

Cristina Anghel 8:59am Jan 29
Mai este si varianta ca cineva (temator=anxios) din familie sa-i fi inspirat aceasta teama. Afirmatiile de genul: "nu te duce acolo", "nu vorbi cu strainii", "vine lupul si te papa", "ai grija, o sa cazi", "ai grija …" si comportamentele care indica teama exagerata ca ea sa nu pateasca ceva, pot duce la un comportament de acest gen.

Lia Oltean 9:52am Jan 29
Apelați la un specialist care sa evalueze și sa determine care este cauza comportamentelor sale. Implicarea apartinatorilor este crucială – de cele mai multe ori ei putând fi facilitatori ai schimbării dorite sau, dimpotrivă, putând întreține anumite comportamente dezadaptative.

Bianca Ripan 12:30pm Jan 29
sunt exact in aceeasi situatie cu baietelul meu. Am fost la specialist, mi s-a spus ca se numeste anxietate.de separare.Trebuie incurajat sa isi invinga fricile dar mai ales comportamentul dv trebuie sa fie unul ferm. ea citeste in dv frica pe care o aveti legata de comp ei, si asta o descurajeaza. e dificil dupa parerea mea….speram sa reusim si noi sa fim mai sociabili :) Multa bafta si nu uitati: nu este ceva grav! :)

Am 30 de ani si sunt cu sotul meu de la 17. L-am iubit enorm, dar am fost batuta, injurata si umilita… I-am oferit o casa, afacere, bani, concedii. Acum am luat insa decizia de a ma desparti de el, iar lui nu ii vine sa creada ca fac acest lucru…

Olga Gâdea 7:57am Jan 29
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, ma numesc Ioana si am 30 de ani, casatorita de 4 ani, cu studii superioare, iar in momentul de fata am o afacere de care ma ocup cu drag de 5 ani. Am ajuns sa cer un sfat specializat de la dvoastra deoarece ma aflu intr-o mare cumpana si simt ca am nevoie de ajutor. Sunt cu sotul meu de la 17 ani si de 4 ani suntem casatoriti…incep prin a va spune ca l-am iubit pe acest om enorm si ca a fost prima mea iubire. Problemele noastre au inceput dinaintea casatoriei si s-au amplificat dupa datorita faptului ca eu sunt foarte familista si mi-am dorit mereu mult mai multa implicare din partea lui. El este genul de barbat care pune foarte mare pret pe parinti si frati si de aici am ajuns la foarte multe certuri in care am fost batuta, injurata si umilita…am suferit foarte mult dar niciodata nu am avut curajul sa pun punct acestei relatii. Am ajuns in asa situatie in care pur si simplu am inceput sa il lovesc si eu pt a ma apara. Pe langa certuri, batai si umilinte, am fost acea femeie care I-am oferit acestui barbat o casa, afacere, bani, concedii si tot ce ai nevoie pentru a trai decent…am fost facuta incapabila pt ca la randu-mi am fost ajutata de parintii mei si el mereu mi-a reprosat lucrurile acestea deoarece nu le-am obtinut singura..el a devenit o persoana total dezinteresata de casa noastra, de familia noastra….am asteptat acum sa treaca sarbatorile si am luat decizia de a ne desparti pt ca m-am saturat si imi doresc o viata fericita…El in momentul de fata este depresiv, nu ii vine sa creada ca am luat aceasta decizie si invoca tot felul de scuze si ma acuza ca am alte motive pt care ma despart de el..cum ar fi un alt barbat. Nu poate sa inteleaga cum am avut curajul sa iau aceasta decizie, dar vreau sa fiu apreciata ca femeie, sa fiu fericita si vreau sa spun ca deja primesc atentie de la alte personae care ma cunosc si ma simt vinovata pt ca asta ma ambitioneaza sa nu dau inapoi de la divort si oarecum ar avea dreptate ca as putea fi influentata de altii….procedez correct?


Mihaela Comisel 8:17am Jan 29
Dvs ce credeti? Spun asta pentru ca deja sunteti o femeie puternica daca ati reusit sa inlaturati valul negarii si sa vedeti adevarata viata pe care o duceti. In cele mai multe cazuri, genul aceasta de dependenta de un partener abuzator se intalneste la femei care depind material, au copiii si nu au sprijin material. In cazul dvs este vorba despre o altfel de dependenta. Nu stati pe ganduri, duceti-va planul pana la capat, dar mai ales cred ca aveti nevoie sa intrati intr-un proces pshioterapeutic pentru a intelege ce v-a determinat sa ajungeti aici si ca pe viitor sa nu mai faceti alegeri nepotrivite sau sa ramaneti in relatii toxice.

Carmen Ontanu 8:18am Jan 29
Daca ati luat si o palma, raspunsul este : cu siguranta procedati corect ! Succes !

Botezat-Antonescu Radu 8:31am Jan 29
nici eu nu pot fi de acord cu violenta… de orice fel si din orice directie! Si eu am primit mesajul unei femei puternice care acum stie ce vrea si isi ia viata in propriile maini! Curaj si succes in viata! ;)

Clau Anki 8:37am Jan 29
Starea pe care o are el acum, e fix problema lui, pe care trebuie sa si-o rezolve el. Care sunt dovezile pe care vi le-a adus in atatia ani de relatie? Eu am inteles urmatoarele: certuri, batai, umilinte. Daca aceasta statistica proprie nu te face sa fugi cat vezi cu ochii, atunci gandeste-te cum te vezi peste 5 ani, dar peste 10? Ce conteaza mai mult? Sa-i demonstrezi ca motivul despartirii nu e un barbat si, in consecinta sa ramai cu el? Sau sa-ti demonstrezi tie ca daca faci o greseala, niciodata nu e tarziu a o corecta. Cea mai mare greseala este ca atunci cand o constientizezi, sa persisti in ea, in pofida dovezilor. Nu uita: ai o singura viata; esti responsabila doar tu pentru ea. Ce faci cu ea??? E viata TA, nu a lui. Pentru viata lui e responsabil el. Tu, concentreaza-te pe a ta! minte limpede iti doresc. Succes!

Flavia-ana Coltan 8:43am Jan 29
FELICITARI PENTRU CURAJ!

Aly Tulban 8:44am Jan 29
Esti tanara. Din moment ce s-a atins de tine e cazul sa nu te mai uiti inapoi. Fruntea sus. Fi tare. Ai o viata inainte:)

Cristescu Irina Alexandra 9:30am Jan 29
mi se pare o decizie pe care nu ati luat.o intr.un moment de furie, ba mai mult, ani de.a randul ati incercat sa il faceti sa inteleaga ca asa nu va mai merge relatia. el si.a ales drumul sau in viata, nu credeti ca si dvs ar trebui sa faceti la fel? persoanele de avest gen f rar sa se schimbe, si de obicei, dupa ceva timp isi reiau obiceiurile. parerea mwa ca femeie este ca ati luat decizia cea mai buna, iar ca psiholog… intrebati.va ce anume va retine… sau va fave aa va intoarceti la acest barbat care v.a umilit de.a lungul anilor? raspunsul numai dvs il stiti. mult noroc

Stefan Sebastian Albert Lupu 9:33am Jan 29
Felicitari! sunteti un exemplu demn de urmat si de alte femei care se afla in aceiasi situatie !

Lia Mariana 9:36am Jan 29
Scumpa, mergi inainte cu frumtea sus. Este fix problema lui ce crede , ce nu crede. Meriti sa fii fericita, sa traiesti frumos pentru ca esti o persoana puternica si ai familia ta care ti este alaturi. Succes, te admir

Madalina Grecu 9:42am Jan 29
Nu ai de ce să îți fie rușine si nu trebuie să dai explicații nimănui .ești o femeie puternică care poate merge mai departe și fără el.știu prin ce treci .nici un ba barbat nu are dreptul să lovească o femeie și totuși o face .fruntea sus ,pt mine un șut în fund este un pas înainte .nu se va schimba pt nimic în lume …

Naprusel Domnita 9:44am Jan 29
Ioana, acum începe viața ta! Felicitări! Fii curajoasă în continuare!

Lia Oltean 9:47am Jan 29
Dvs. nu sunteți responsabilă pentru comportamentele și emoțiile unei alte persoane, singurele pe care le puteți controla în mod direct sunt ale dvs. Dacă ați luat decizia pe care ați luat-o, amintiti-va care au fost motivele care v-au împins către ea și asigurati-va ca aveți persoanele potrivite alături care sa va susțină în alegerea luată. Eventual începeți un demers terapeutic în care sa vindecați rănile trecute și sa învățați sa faceți fata mai bine situației. Succes!

Cristina Anghel 10:05am Jan 29
Nu exista corect sau incorect. Dvs. procedati asa cum va dicteaza "inima", adica structura dvs. de personalitate si manata de nevoile pe care le aveti. In momentul in care veti genera o shimbare in propriul fel de a fi, veti putea genera o schimbare si in interactiunile dvs. cu ceilalti. Pana nu "va invatati propria lectie" nu puteti depasi situatiile neplacute din viata dvs. Este in pas bun in directia potrivita! Mult succes in continuare si nu uitati sa va explorati!

Irina Cohal 11:05am Jan 29
Si eu te felicit. Sunt frecvente situatiile in care o relatie inceputa foarte devreme (inainte de varsta majoratului) e greu/imposibil de depasit, chiar daca se dovedeste a fi ne-benefica pentru unul sau ambii parteneri. Asa ca, esti un exemplu demn de urmat. …

Madalina Grecu 11:10am Jan 29
Așa este ,este ffff greu să rupi o relație începută înainte de majorat.mă simt cu mușca pe căciulă .acum aproape 2 ani am terminat o relație pe care am inceput-o la 16 ani .deci am renunțat la ultimii 15 ani din viata .practic aproape jumătate din viata am fost cu el și mai am și o fetiță.nu este ușor să renunți dar nici imposibil …..dar și după este ffff greu

Ce poate cauza fixatia orala? Fumez, mananc mult, vorbesc mult si nu pot adormi pana nu imi sug degetul mare de la mana.

Olga Gâdea 9:36am Jan 27
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna! Madalina este numele meu, am 26 de ani! Intrebarea mea este ce poate cauza fixatia orala pt de asta sufar: fumez, manac mult chiar vorbesc mult si chiar si la la varsta asta nu pot adormi pana nu imi sug degetul mare de la mana, problema asta am avut-o toata viata au incercat parinti mei toate metodele si nu au reusit sa ma scape de ea! Mentionez ca sunt o persoana singuratica nu am prieteni, oameni nu prea ma plac dar un logodnic care ma iubeste si el fara prieteni de dapt suntem singuri in doi! Desi am terminat o facultate si un master imi este teama sa merg la interviuri pt ca o dau gres! Simt ca trece viata pe langa mine si nu fac nimic sa schimb asta! Mentionez ca in momentele de stres imi rod unghiile pana la carne si imi caut cosuri pe corp sa le rup cu unghiile,penseta orice sa le fac sa dispara!


Botezat-Antonescu Radu 9:44am Jan 27
pare ca vorbesti despre un comportament obsesiv-compulsiv. Fixatia orala are o descriere foarte interesanta in literatura psihanalitica… poti citi singura orice materiale in acest sens. Ce iti perpetueaza acest comportoment este exact ce ai scris mai sus. Apelati amandoi la psihoterapie (individuala) si lucrati la a va schimba acest patern daunator. Se poate! ;)

Ion Monica 10:26am Jan 27
Cauza fixatiei orale se afla undeva in mica ta copilarie, sau in perioada prenatala. Este important sa faci aceasta exporare impreuna cu un psihoterapeut in cabinet sau on line

Marius Dumitrescu 1:30pm Jan 27
Actul suptului la sanul mamei ofera confort si securitate prin satisfareea nevoii de atingere si a nevoi de supravietuire. Prima relatia a sugarului cu exteriorul este prin mama sa. Daca mama este atenta si responsiva la nevoile micutului satifacandu-le imediat ce apar, copilul se simte securizat in relatia sa cu exteriorul si are incredere mai tarziu in interrelationarea cu acesta. Daca mama nu este responsiva, exteriorul este nesecurizant iar copilul dupace plange se linisteste si foamea dispare pe moment datorita unor mecanisme de aparare fiziologice ce tin de asigurarea supravietuiri biologice. Din nevoia de asi astampara foamea copilul inlocuieste sanul mamaei cu un surogat cum ar fi suptul degetului. Psihanaliza considera ca aceasta este prima forma de fantasmare ce apare ca mecanism de aparare/compensare la copilul mic. Evident acest mecanism ca majoritatea mecanismelor de aparare nu este unul adaptiv la situatiile existente in prezent, caci el corespunde resurselor pe care copilul mic le-a avut la dispozitie intr-o situatie trecuta, insa prin repetitie si asociere el se va decalansa automat in viitor ca mecanism compensator la aparitia unor factori stresori de cu totul alata natura. Este evidenta lipsa de incredere in dumneavoastra. in capacitatea de a interelationa cu cei din jur si pe marirea increderi in sine, Evident va trebui sa puneti accent pe interelationarea cu cei din jur si cresterea stimei de sine in viitoarea terapie. Ar fi indicat sa nu va suparati pe proprii parinti daca cele explicate mei sus se confirma, deoarece in genere comportamentele se transmit transgeneral inconstient, existand posibilitatea ca mama dumneavoastra sa nu fi avut la randul ei o relatie securizanta cu propria mama. Evident pot exista si alte situatii care sa genere o asemenea rezultanta comportamentala si de aceia explorarea adevarului este indicat a se face prin intermediul unui psihoterapeut… NU exista insa rezolvare fara dorinta de schimbare si trecere la actiune. Succesc !

Soare Fericire 7:25am Jan 28
http://linatoma.com/2016/01/20/tigara-si-biberonul-sau-cum-sa-te-neuro-antrenezi/

Cum sa fac diferenta intre a-l parasi pe sotul meu pentru ca nu mai vreau sa fiu cu el si a pleca pentru ca poate intre mine si amantul meu poate fi ceva mai mult?

Olga Gâdea 8:26am Oct 30
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna, o sa incerc sa descriu deilema in care ma aflu la etapa actuala,poate astfel primesc un raspuns sau macar o idee de cum sa procedez mai departe.
Am inceput sa ma intilnesc cu un baiat pe la 17 ani,dupa 3 ani ne-am casatorit. Va da-ti seama unicul barbat din viata mea. La 22 de ani am nascut un baiat, pe la 25 de ani ne-am mutat toti impreuna peste hotare. Relatia mea cu sotul a fost asa cum a fost,nu pot sa zic buna sau rea,pentru ca nu pot sa fac comparatie. Obisnuia sa bea mult,dar asta era un lucru normal,acolo in sat. Sexual nu a fost intotdeauna o atractie,si deseori ma invinuiam pe mine de asta. Iesea des cu prieteni,cistiga mai putin decit mine,respectiv eram si mama la copil,si stilpul familiei,financiar. Odata ajunsi peste hotare a inceput viata de la zero. Trebuia sa ne gasim de munca,sa dam copilu la gradinita, sa inchiriem o casa,ect. Din prima saptamina el si-a gasit prieteni de pahar si a inceput sa dispara in fiecare seara,sau nu venea acasa decit dimineata. Am avut norocul sa imi gasesc un job bun,doar ca orarul de munca cam vreo 2 ani era pin la 9-10 seara. Au inceput scandalurile de la faptul ca nu il interesa nimik in familie,ca cheltuia banii in stinga si in dreapta cu prieteni pe bautura, ca nu aveam nici o atentie si de fapt cu greu reuseam sa am vreo relatie sexuala cu el treaz. Am intrat pe un site de socializare si am inceput sa vb cu alti barbati,aveam nevoie sa vorbesc cu cineva,eram total singura intr-o tara straina. Acolo l-am intilnit pe el,am inceput sa vorbim,sa ne vedem,sa iesim. Treptat atractia sexuala dintre noi s-a transformat intr-un fel de dependenta unu fata de altu. M-a invatat sa am incredere in mine. Datorita lui merg la universitate dupa munca,mi-am luat permis,masina,am inceput sa am grija de aspectul fizic,etc. Diferenta de virsta intre noi e de 14 ani , el este divortat. Sintem in rol de *amant/amanta* de 2 ani si jumatate. Am hotarit ca vreau sa-l parasesc pe sotul meu si sa imi caut un apartament sa locuiesc cu copilul. El nu vrea sa se implice pentru ca nu vrea sa fie vinovat daca intre noi nu merge,ca a distrus o familie,si ii dau dreptate. Problema mea e ca desi stiu ca la un moment dat tot o sa plec,am ajuns sa vad diferenta de a fi tratata ca femeie si am inceput sa inteleg multe lucruri de care ma invinovateam pe mine pe nedreptate. Dar oare plecarea e ceea ce caut eu? Si cum sa fac diferenta in sufletul meu de a pleca pentru ca asa e corect,si a pleca pentru ca poate intre mine si el poate fi ceva mai mult decit rolul de amanti? Ce sa fac????


Botezat-Antonescu Radu Andrei 10:18am Oct 30
crezi ca a pleca este in primul rand bine pt tine si copilul tau? Daca da… atunci restul este ‘bonus’ ;) . ‘Corect’ este un termen extrem de relativ, la fel ca ‘frumos’ si ‘urat’, ‘bine’ sau ‘rau’, etc., universul tau este primul si cel mai important (si cel al copilului).. restul ne adaptam. Succes!

Murgea Georgeta 12:19pm Oct 30
Depinde de situatia din casa ,daca aveti certuri si tensiuni ..daca ttul merge cit de cit ..ai putea sa imbini utilul cu placutul casa sa fie casa iar viata ta privata ….asa sa ramana nu poti sti daca un strain ti ar accepta cu totul copilul aici e problema ..daca crezi ca tie bine in aceasta situatie si nu ai dicutii cu sotul ..parerea mea ( doar a mea ) este sa stai asa ..PE SITUATIA ACTULALA@!!!!! :)

Soare Fericire 3:40pm Oct 30
indiferent de decizia pe care o vei lua , ia aceasta decizie ca si cum nu ar exista un “alt barbat” ! Ce decizie ai lua in cazul in care ai presupune ca nu ai un “iubit” ? Ai pleca sa locuiesti singura doar tu cu baiatul tau si ai face acest divort intre timp? Daca raspunsul tau va fi DA , atunci vei face acest pas cu constiinta impacata ! Parerea mea este ca daca vei alege sa pleci cu copilul, ar fi bine sa ai perioada ta de independenta, in care sa locuiesti doar tu si copilul tau . Relatia cu “iubitul ” sa fie ca si pana acum , fiecare la casa lui, iar dupa o perioada care poate fi de un an sau cat vei considera tu, dar nu mai repede de 6 luni , vei sti cu adevarat daca “iubitul” este si omul langa care vrei sa ramai si sa faci o familie cu el! Ai nevoie de timp in care sa te simti libera si sa te cunoasti mai bine !

Psihologul Va Raspunde 6:37pm Oct 31
Sa stai cu alcoolicul, sa faci pe salvatorul, sa te sacrifici de dragul unor norme sociale antice, nescrise… nu e solutie! Alcoolismul e o boala, si tu nu ai nici o vina. Traieste-ti viata, si paraseste-l pe “sotul” de carton (adica doar juridic, nu si faptic). Indiferent daca te recasatoresti sau nu, ai datoria si fata de copilul tau sa ii oferi o viata normala, intr-un mediu normal.

Fata mea de 16 ani e foarte sensibila. Se streseaza inainte sa plece undeva sau sa faca ceva, i se face rau, uneori vomita, ameteste!

Olga Gâdea 9:36am Jan 27
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Am o fata de 16 ani si e foarte sensibila. Se streseaza inainte sa plece ,sa faca ceva si ii se face rau,uneori vomita si uneori ameteste ! Ce sfat imi dati? Am mers cu ea de mica la multi medici si mi s-a spus ca nu are nimic


Botezat-Antonescu Radu 9:45am Jan 27
mergeti cu ea la un psihoterapeut specializat pe lucrul cu adolescenti. Daca nu exista o cauza fiziologica… atunci ramane cea psihologica. Succes!

Lia Oltean 10:12am Jan 28
Dacă ați eliminat cauzele medicale, este indicat să le explorați pe cele psihologice. Subscriu recomandării colegului.

Am un bebelus de aproape 2 ani pe care il suspectez de autism, principala problema fiind deficitul de atentie. Nu spune niciun cuvant, nu imita, nu executa comenzi, nu raspunde la nume. Am fost la neurologi si psihologi, dar toti imi spun ca este prea mic pentru a fi diagnosticat.

Olga Gâdea 8:06am Jan 19
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am in bebelus de 1 an si 11 luni pe care il suspected de autism. Din ce am citit pe toate site-urile despre aceasta team sunt multe aspecte care coincide, principala problems fiind deficitul de atentie. Pana in present nu spune nici in cuvant,nu imita,nu executa comenzi,nu raspunde la nume,nu face pa,nu vrea la olita. Are momente cand ma intelege,me jucam bau-bau say cip-cirip, mananca singur diverse(pufuleti,fructe),stie sa bea din pahar singur. Sunt foarte ingrijorata si m-ar interest daca se poate un diagnostic sau e prea mic, macar pentru a putea incepe a face terapiile necesare. Va mentionez ca am mai fost la neurologi,psihologi dar toti imi spun can este prea mic pentru a diagnostica.


Botezat-Antonescu Radu 8:58am Jan 19
puteti incerca un centru specializat pe autism. Sau inainte un logoped? Succes!

Lia Oltean 9:02am Jan 19
Dezvoltarea copiilor nu e liniară, unele achiziții apar mai repede decât altele, însă va pot înțelege îngrijorarea. Diagnosticarea tulburărilor din spectrul autist se face într-adevăr pe la 3 anișori cel mai repede, din câte știu eu, dar exista factori pe care sa îi luați în considerare și înainte de aceasta vârstă. Puteti încerca la un centru specializat în aceasta problemă, pentru o evaluare, așa cum a sugerat colegul. În privința logopediei, din cunoștințele mele, e nevoie sa așteptați pana mai creste (4 ani).

Doina Zamfirescu 2:22pm Jan 19
Consultati mai intai un logoped si apoi daca este cazul apelati la un centru specializat in autism. Cat de curand.

Mihaela Roxana 10:12pm Jan 19
Poate ar trebui sa mergeti si la ORL cu el, pentru un consult, ca sa evitati si probleme de auz. De cele mai multe ori, in cazurile de copii suspectati cu autism, se intampla urmatoarea situatie: copilul pana la 2 anisori-3 anisori achizitioneaza aspecte legate de comunicare, socializare etc si pare ca se dezvolta normal, dupa care apar brusc comportamente care denota regresia (numai utilizeaza cuvintele pe care le invatase, nu mai poate achizitiona altele noi, nu mai interactioneaza asa de bine cu ingrijitorii- mama, tata etc, si se mai pot adauga si tulburari in rutina pe care o avea pana atunci). Dupa ORL ar fi indicat sa mergeti si la un psihiatru de copii (ar fi de preferat ca acest psihiatru sa colaboreze si cu un psiholog pentru o evaluare cat mai completa) pentru un raspuns mai clarificator. Nu stiu din ce oras sunteti, dar cel putin aici, in Bucuresti, va pot recomanda doua dne psihiatru destul de experimentate pe tulburari din spectrul autismului. Numai bine!

Melinda Viman 1:55pm Jan 21
Copilul meu a fost diagnosticat la 1 an si 8 luni.Mergeti la o evaluare.Nu pierdeti nimic.Daca se confirma,va apucati rapid de treaba.Timpul este cel mai mare dusman.Doamne ajuta sa fie bine !

Psihoterapeut Diana Zanfir 7:31pm Jan 21
Sunt copii diagnosticati pana in doi ani. Cu cat mai repede, cu atat recuperarea este mai buna pt ca neuroplasticitatea creierului este mult mai buna. Imi scrieti pe privat daca vreti sa va recomand un centru bun. Mai bn ii faceti o evaluare si va infirma diagnosticul decat sa pierdeti timp pretios in recuperare in cazul in care s-ar fi confirmat.

Madalina Grecu 8:41pm Jan 21
Și fetita mea tot la 1 an și 8 luni a primit diagnosticul ,nu pierde timpul,cu cât pui mai repede un diagnostic corect cresc și șansele de recuperare..

Lucia Teleman 9:16pm Jan 21
Nu este mic , Mergeti la o evaluare nu la logoped . Si fiul meu a fost diagnosticat la 1 an si 7 luni

Am un baietel de 3 ani si am incheiat acum cateva zile relatia cu tatal lui. Relatia dintre noi dureaza de 10 ani si a fost dintotdeauna una tumultoasa si foarte pasionala. El a incercat mereu sa ma faca sa par o scorpie si s-a victimizat constant, mama lui nu m-a acceptat decat pe patul de moarte, pentru ca sunt tiganca.

Olga Gâdea 8:05am Jan 19
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua!
Ma numesc Anca, am 33 de ani si un baietel absolut minunat, in varsta de 3 ani. Am incheiat acum cateva zile relatia cu tatal lui, cu care nu am fost casatorita, desi eu mi-am dorit foarte mult, mai ales dupa nasterea copilului. Relatia dintre noi dureaza de 10 ani si a fost dintotdeauna una tumultoasa si foarte pasionala, prima data fiind impreuna pentru aproximatix 3 ani, apoi despartindu-ne si impacandu-ne mereu, chiar daca am avut amandoi si alte relatii intre timp. Pana cand eu am ramas insarcinata si apoi, invocand un motiv absurd, ne-am despartit iar cand sarcina avea 3 luni…Nu mi-a mai dat niciun semn de viata pana cand tot eu am insistat sa vina sa vada copilul care avea deja doua luni de viata…Apoi, predictibil poate, ne-am impacat si s-a mutat cu noi, in casa mea.
Problema majora e ca nu m-a cerut de nevasta desi i-am spus cat de mult imi doream sa fim o adevarata familie si dpdv oficial. In plus, a plecat de acasa dar l-am primit inapoi in repetate randuri. Trebuie sa specific faptul ca am ales sa stau acasa cu copilul si sa ma ocup de cresterea si educatia lui pana in acest moment, desi inainte de asta aveam o mica afacere infloritoare, iar in trecut am si predat cativa ani, inclusiv la universitate.
Tatal copilul meu a incercat mereu sa ma faca sa par o scorpie si s-a victimizat constant. Mama lui nu m-a acceptat decat pe patul de moarte, invocand etnia din care fac parte. ( sunt tiganca, asumata si chiar mandra de asta). Parintii mei l-au acceptat si tolerat de dragul nepotelului lor.
Stiu ca tocmai am descris o relatie toxica si dupa care nu ar trebui sa plang, dar de fiecare data il iert, desi are iesiri nervoase si nu se abtine nici macar in fata baietelului, care e foarte istet…
Cum si ce trebuie sa fac sa reusesc sa ma despart DEFINITIV de aceasta persoana care m-a amagit si ranit atata timp? Mi-e teama ca voi fi iar tentata sa ma impac cu el…desi m-a epuizat psihic si mi-am pierdut stralucirea pe care o aveam inainte de toate problemele aparute odata cu aparitia copilului.
Va multumesc anticipat!


Psiholog-Psihoterapeut Clara-Mihaela Cioc 8:11am Jan 19
Depinde doar de tine. Nimeni nu poate să ia decizii în locul tău! Dar poți clarifica situația și cu ajutorul unui psihoterapeut. …succes!

Botezat-Antonescu Radu 8:57am Jan 19
genul asta de situatie merita un demers terapeutic… sa afli exact care este motivul (profund) pt care te tot reimpaci cu el… pare sa fie un fel de dependenta/obisnuinta? Este de explorat… si nu cred ca etnia ta este un impediment. Succes! ;)

Lia Oltean 9:09am Jan 19
Subscriu. Începe un demers terapeutic pentru a vedea ce anume te determina sa îl accepți înapoi de fiecare data. Poate chiar și ce-l face pe el sa fuga mai mereu. Poate stiluri de atasament diferite și, așadar, nevoi diferite. Merita investigat și găsite soluții.

Mihaela Comisel 10:08am Jan 19
Credintele dispunctionale cu care ai fost crescuta si care ti-au fost probabil intarite si de propriile tale experiente, sunt la baza alegerilor pe care le-ai facut pana acum, de genul: “daca esti cu un barbat, atunci ramai cu el, nu ii schimbi ca pe…, altfel esti o femeie usoara!; barbatul nu e statornic, el poate sa se duca si la altele, uite ca tot la tine s-a intors!; daca ai copil cu el, chiar daca face ce face, trebuie sa ramai cu tatal copilului, altfel o sa te judece mai tarziu!…etc.). Pana una alta, pune pe hartie avantajele si dezavantajele pentru tine si pentru copil de a mai ramane in relatia asta, apoi, fa o lista cu fricile pe care le ai daca te desparti definitv de el si incearca sa le contrabalansezi pe rand, oferindu-ti alternative cu care sa poti trai. Mai poti face o lista si cu valorile tale despre tine si despre viata ta de mama. Daca nu poti singura sa faci asta, incearca sa apelezi la un psiholog, lucrurile sunt mult mai adanci si ai nevoie de ajutor calificat.

Marius Dumitrescu 11:07am Jan 19
Cauza poate fi in cele spuse mai sus sau chiar “primita” inconstien pe cale transgenerationala, Un fel de model familial de genul “si mama si tata sau chiar si bunicul sau bunica vedeau familia ca pe ceva ce trebuie asumat chiar daca relatia nu merge bine”. Multitudinea cauzelor descrise mai sus trebuieste lucrata in terapie. Sanse de a reusi schimbarea exista prin insasi faptul ca esti constienta de toxicitatea relatiei si mai ales deoarece iti doresti schimbarea. Mult succes.

Roxana Maria 2:49pm Jan 19
Ca el nu te vrea, ca partenera de viata, e clar. De ce ai facut tu copilul stiind totusi asta, si il tot primesti inapoi, nu e clar. Tu vrei oficializare, el nici nu a mai vrut sa fiti impreuna…Cred ca nici nu ati discutat vreodata sincer, despre voi. Si, am impresia ca etnia diferita, genereaza probleme mai mult decat va ganditi. Tu, dupa cum spui, esti mandra ca esti tiganca, esti un pic evidenta si mai spui si ca parintii tai l-au tolerat pt copil..iar ai lui nici nu voiau sa te vada. Pe undeva, mandria ta si jena lui va pun in extreme. Ti-au fost facute recomandari f bune si subscriu. In plus, reflecteaza la diferentele dintre voi si ce beneficii poti avea dintr-o relatie cu un om care nu-si asuma rolul de tata si sot..Probabil ca nu sunt.

Sunt in primul an de liceu si inca nu am putut sa ma acomodez. Sunt o fire timida, nu mai am deloc incredere in mine, tot ce faceam inainte fara probleme acum fac cu ezitari sau deloc, mi-e rusine sa ridic mana la ore, iar cand profesorii ma pun sa raspund ma blochez si nu pot sa vorbesc coerent, ma fac de ras.

Olga Gâdea 8:04am Jan 19
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Hei, am venit aici pentru ca am nevoie de ajutor. Sunt in primul an de liceu si inca nu am putut sa ma acomodez. Am reusit sa imi fac doar doi prieteni si cand ma uit la ceilalti colegi ca se inteleg asa bine ma intristez ca nu am putut sa ma integrez si eu. Sunt o fire timida cu necunoscutii si de cand sunt la liceu nu mai am deloc incredere in mine, tot ce faceam inainte fara probleme acum fac cu ezitari sau nu mai fac deloc. Mi-e rusine sa ridic mana la ore cand stiu, iar cand profesorii ma pun sa raspund ma blochez si nu pot sa vorbesc coerent, ma fac de ras. Cand vreun coleg vrea sa vorbeasca cu mine am senzatia ca o sa o dau in bara si ca o sa ma creada o ciudata. Ma inchid in mine tot mai mult si stiu ca nu e bine. Mai am o profesoara care ma ironizeaza si ma face de ras fiindca dansa crede ca nu stiu lectia, mie doar imi este rusine, iar asta ma supara. Efectiv nu pot fi eu. Ce sfaturi ma pot ajuta? Multumesc…

Lia Oltean 8:57am Jan 19
Ajustarea la liceu (și la alte schimbări, în general), poate fi grea, copleșitoare. Din ceea ce ai descris, ai anxietate în situațiile sociale și de performanță, evitând situațiile în care ai putea fi evaluata sau judecata fie de colegi, fie de profesori. Probabil te gândești ca trebuie sa faci fata situației cu brio, ca toți vor rade și te vor judeca în caz contrar. Și ca poate ca tu nu ești îndeajuns de buna ca restul, care uite ce bine se descurca și ca dacă ai încerca, sigur ai da-o în bară. O astfel de situație nu e una tocmai plăcută, ci poate fi percepută ca sfârșitul lumii. Hai sa vedem împreună dacă chiar așa e. Chiar dacă tu Îți dorești ca ceilalți sa te placa și sa răspunzi bine la ore întotdeauna, te pregătești în acest sens și Îți dai interesul sa ai relații de prietenie cu colegii, s-ar putea ca unii sa nu te placa și ca uneori sa mai gresesti răspunsul. S-ar putea ca unii profesori sa te ridiculizeze. Dar oare acest lucru te face mai puțin valoroasă? Sau un om care greșește, în anumite situații, dar a cărei valoare intrinsecă rămâne aceeași? Rasul și judecata celorlalți sunt în afara controlului tău – ei pot alege cum sa se comporte, iar tu poți alege cum sa reacționezi la comportamentul lor – te lași copleșită sau, deși te întristezi, găsești puterea sa mergi mai departe? Astea fiind spuse, poți găsi soluții.
1. Poți reduce anxietatea schimbandu-ti perspectiva într-o maniera similara celei de mai sus. 2. Poți învața tehnici de comunicare asertiva, prin care sa Îți exprimi nemulțumirea vis-a-vis de comportamentele celorlalți, înțelegând ca ei tot pot alege sa continue.
3. Poți depăși anxietatea prin expunerea la situațiile de care îți este teama. De obicei, scenariile pe care ni le facem sunt mult mai negre decât realitatea.
4. Poți dezvolta o rețea sociala în clasă, ca tampon pentru situațiile neplăcute și distractor etc.
Dacă poți, vorbește cu psihologul liceului, sau cu părinții pentru a vedea un terapeut care sa te susțină în aceasta perioada.

Ilius-Olariu Ana-Maria 9:01am Jan 19
Daca exista in scoala psiholog/consilier scolar mergi si discuta problema cu el. Pot sa-ti spun ca exact ca tine eram si eu in liceu, in primii doi ani, doar ca eu aveam o prietena nu doua (norocoaso tu). Chestia e ca tine si de varsta (adolescenta-i viata grea), apoi cine spune ca trebuie sa fii prietena cu toata clasa? Accepta-te asa cum esti, fii mandra de tine, fii mai zambitoare, esti unica si asta e minunat ! Cu timpul vei intelege. Daca nu e liceul cum te asteptai sa fie inseamna ca e o noua provocare de care ai nevoie ca sa devii cine esti . Ar fi plictisitor sa fie totul cum vrem.

Soare Fericire 11:14am Jan 19
Ce situatie mai exacta a declanșat neincrederea in tine? Te compari cu ceilalti colegi si te simti inferior lor? Poți sa iti pui mai multe întrebări si asa vei gasi răspunsuri , răspunsuri pe baza carora poți lucra cu tine in a schimba modul de perceptie a situației actuale. Lucrul cu tine ar putea consta in a dărâma fiecare temere de ridicol sau de neincredere cu afirmații opuse, gen: eu sunt dintodeauna încredere în sine, eu sunt dintodeauna stapanirea emoțiilor , eu sunt dintodeauna in armonie cu mine si cei cu care interactionez, etc. Cauta afirmatia de care ai cel mai multa nevoie acum si lucreaza cu ea zilnic de mai multe ori pe zi . Este un exercițiu simplu si nu ai ce pierde – verifica! :) nu uita ca suntem unici ca indivizi si ca fiecare avem cava bun si frumos in noi , ceva unic, ceea ce face sa nu ne comparam cu alte persoane , ci sa fim in o continua cunoastere, descoperire si dezvoltare a ceea ce noi înșine avem special. SUCCES!

Am 23 de ani si problema mea o reprezinta tatal copiilor mei. Urmeaza sa fie judecat si inchis pentru detinere abuziva de arme, a mai fost inchis pentru trafic de droguri. Se drogheaza mereu, e tot timpul nervos, da in mine, ma insulta. Spune mereu ca si-a nenorocit viata de cand il avem pe primul baietel.

Olga Gâdea 8:03am Jan 19
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua.Nu imi vine sa cred ca am gasit intr-adevar un psiholog care sa imi dea un sfat!
Situatia mea este urmatoarea:am 23 de ani,un baietel de 1 an si 6 luni si sunt in a 4a luna de sarcina.Nu sunt casatorita,nu locuiesc in Romania,nu am un job pentru ca eu personal cred ca este mai important sa imi cresc eu copiii,macar pana la varsta de 3 ani cand se vor duce la gradinita.Anul asta termin seralul in Romania,chiar daca ar fi trebuit sa termin facultatea anul asta(asa ar fi facut o fata responsabila).Am 3 surori si un frate,toti casatoriti cu copii.Tatal meu a murit de cancer cand eu aveam 16 ani si mama mea a murit de cancer cand aveam aproape 20;nu am reusit sa trec peste,o visez pe maicamea mereu si nu reusesc sa ma impac cu ideea ca am ramas singura,dar nu e asta problema mea cea mai mare acum.Problema mea este urmatoarea:tatal copiilor mei.Urmeaza sa fie judecat si inchis in puscarie pentru ceva timp pentru detinerea abuziva de arme,a mai fost inchis pentru trafic de droguri si i-am fost alaturi chiar daca nu am fost niciodata de acord cu ceea ce facea.Acum de cand a iesit din puscarie(anul trecut in august),se drogheaza mereu,in fiecare zi,cand nu se drogheaza e tot timpul nervos,da in mine,ma critica tot timpul,orice as face nu e bine,ma insulta mereu,ma face sa ma simt de parca nu am altceva ce sa fac decat sa il accept si sa tac.Inainte il iubeam si imi era mila de el,mi-a promis mereu ca atunci cand vom avea copii el se va schimba si vom avea o viata normala si va fi un tata responsabil,dar nu s-a tinut de cuvant.Copilul spune ca il iubeste,dar nu are niciodata timp sa ii fie tata,decat ii da palme cand greseste dar nu ii explica,nu se joaca cu el,nu se comporta ca un parinte,nu are nici macar instinctul.Spune mereu ca si-a nenorocit viata de cand il avem pe primul baietel.
Cum am spus si mai sus,eu inainte il iubeam,dar acum ca baiatul meu incepe sa inteleaga si imita tot ce facem noi,imi este frica ca nu cumva sa il ia de exemplu pe taicasu si sa devina ca el.El de cand a iesit din inchisoare vrea sa ma dea afara din casa cu tot cu copiii mei,dar mie imi e frica din cauza banilor,ca nu o sa pot avea atati bani cat sa satisfac necesitatile ambilor mei copii.Am vorbit cu surorile mele care locuiesc in Romania despre situatia mea si mi-au spus ca nu am ce cauta in Romania cu 2 copii dupa mine…le-am cerut ajutorul si nu vor sa ma ajute(nu ii judec,au si ei copiii lor).Am cautat de munca si se gaseste,pe bani putini dar s-ar gasi si in Romania de munca,si as sta in casuta pe care o am de la parintii mei…numai ca imi este foarte greu sa vad ce as putea sa fac ca sa imi cresc copiii bine.Ce sa fac?Ce decizie sa iau?Ce e mai bine pentru copiii mei?Ce ar fi mai bine pentru mine?

Lia Oltean 8:31am Jan 19
Situația ta e complicata și tristă, dar e bine ca reușești sa îi găsești rezolvări. A trai si a creste copiii în mediul periculos în care se învârte tatăl lor ai intuit bine ca nu e cea mai buna soluție. Din punct de vedere financiar, chiar dacă ți-ar fi ai greu, ai reuși sa ai o anumita independență alegând sa pleci din acel mediu. De asemenea, spui ca o fata responsabilă ar fi făcut anumite lucruri (de exemplu, ar fi terminat facultatea). Timpul nu e pierdut – poți alege sa iei o decizie responsabila acum. Nu o putem face noi însă în locul tău, ci te putem doar sprijini în procesul de luare de decizii.

Ilius-Olariu Ana-Maria 8:34am Jan 19
Trebuie sa scoti copiii din acel mediu toxic. Relatia ta cu tatal lor este una extrem de nociva pentru ei si pentru tine. La fel, omul tau are probleme serioase si fara optiunea de-a urma un progam de dezintoxicare, terapie si hotararea actionata sa-si schimbe viata nu aveti nici o sansa sa va fie bine. Te sfatuiesc sa cauti un centru maternal in zona ta si sa pleci acolo cu copiii. Specialistii din centru stiu cum sa te ajute in a gasi solutii. Si asta urgent !!!

Marius Dumitrescu 2:24pm Jan 19
Dupa cum ai observat si tu copilul incepe sa copieze comportamentul parintilor. Din practica terpeutica a reiesit ca in familiile traumatice sceneriul inconstient de viata al viitorului adult se formeaza pana in varsta de 4 ani, iar principala sa caracteristica este aceia ca tinde sa se realizeze pe parcursul vietii. Asta se intapla deoarece omul alege in mod automat din tot ce-i ofera viata la un moment dat, doar ceea ce filtrele creatae de prorpia experienta de viata lasa sa treaca, Asa dar exista mari sanse sa devina un abuzator la fel ca tatal daca este un temperament puternic sau sa faca alegeri care sa-l posteze in situatia de victma dependenta de un abozator daca este mai sensibil, mirandu-se de nenorocul lui in viata. Pe scurt, asa cum spune si Ana-Maria nu prea exista sanse de rezolvare a situatiei decat daca el ar actiona cu hotarare in aceasta directie ceeace nu se intrevede si daca dpriti puteti cauta pe net statistici referitor la sansele de recuperare ale unui dependent de droguri care sunt destul de mici, ca sa nu mai vorbim de costuri. Dataorita comportamentului sau violent, ar trebui sa dispareti pur si simpu din viata lui pentru a nu mai fi gasita, deoarece dependenta de droguri duce la reactii imprevizibile mai ales la aparitia sevrajului. Daca copilul dumneavoastra are cetenie straina, cred ca veti putea gasi institutii asemnanatoare cu cele de aici in a va proteja pe dumneavoastra si copilul, poate mai bine organizate si administrate. Cu siguranta copilul inca nenascut sufera, sistemul dumeavoastra hormonal ii influenteaza in multe puncte de vedere, iar in regresiile terapeutice se ajunge uneori ca sa se deceleze o cauza aflata din timpul cand clientul se afla in perioada intrauterina, verificabila apoi prin ceeace acesta cunoaste deja sau afla daca isi intreaba mama despre acea perioada din viata ei. OPe scurt, orice intarziere mi se plare clar in defavoarea dumneavoastra si a viitorului copiilor.
Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19362 raspunsuri primite pentru 4123 intrebari | Vezi toate intrebarile