Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua, ma numesc Anica si sunt disperata . Locuiesc impreuna cu sotul meu si cu mama mea in varsta de 78 de ani,sunt singurul ei copil si imi reproseaza mereu ca nu fac nimic pt ea (doar o intreb daca si-a luat medicamentele si daca a mancat si ca m-am aliat cu sotul meu impotriva ei Eu gatesc, spal rufe , fac curatenie ,satam la curte si sunt ff multe de facut , NU REUSESC SA O MULTUMESC cu nimic.Se supara zilnic pe mine , nu vorbeste , cu mine, nu vrea sa manance o rog insistent , sunt multe de spus . M-a amenintat ca pleaca de acasa si altele .Va rog din suflet sa ma ajutati cu un sfat ,am 62 de ani -3 operatii(coloana, scos tiroida si alta la abdomen )simt ca ma prabusesc , nu mai rezist, oric3e as face nu ii intru in voie , se supara si plange, se inchide in camera ei si nu vrea sa ma vada sau sa stam de vorba .Astept un sfat – cu mii de multumiri

consultati un psihiatru. Sunt multe variante in ceea ce o priveste pe mama Dvs. si o discutie in persoana cu un specialist este mult mai utila… in plus puteti intreba de un tratament pt propria persoana, daca este cazul. Succes!

Botezat-Antonescu Radu Andrei – arata-mi tu care psihiatru are vreme sa iti explice, ore in sir, in mai multe sedinte, cum sa gestionezi relatia ta cu o persoana suferinda din familie… Sfatul tau suna ca o JIGNIRE pentru omul de rand, e un fel de a spune ca nu esti OK. In plus, e inutil. Daca omul intreaba aici, e tocmai pentru ca vrea sa evite psihiatrul.

Aveti de invatat cum sa gestionati astfel de situatii. E posibil ca luciditatea ei, la aceasta varsta, sa aiba de suferit, si comportamentul ei sa fie tot mai irational. Imaginati-va ca ati fi angajata sa aveti grija concomitent de mai multe persoane cu astfel de comportamente… Totul se invata, in special cand e vorba de relationare interumana.

Ai putea incepe prin a o intreba ce ar vrea sa faci pt ea. Suna a santaj emotional iar oamenii manipuleaza atunci când vor sa obtina ceva – afla ce vrea sa obtina. Cea mai buna varianta pt toti trei ar fi un azil de batrani, unde mama ta sa primeasca toata ingrijirea de care are nevoie si mai ales sa socializeze cu persoane de varsta ei. Conflictul dintre generatii nu are varsta.

stimabile coleg… nu este nicio jignire (observ ca stiti cu siguranta ce gandeste ‘omul de rand’… descriere deloc jignitoare) si va pot indruma catre multi psihiatri (inclusiv tatal meu – vezi www.cmibotezat.ro) care isi pot face si chiar isi fac timp, macar 30-60 min, dupa care, daca urmeaza un tratament, consilierea psihiatrica va continua la fiecare control sau telefonic (si DA!… gratuit), pt a lamuri pe oricine le calca in cabinet in ceea ce priveste suferinta in cauza! Intr-o situatie neclara, pt ca nu stim exact (fara sa vedem persoanele in cauza) ce se intampla cu adevarat apare nevoia de consult ‘pe viu’, macar pt o minima evaluare sau opinie… altfel discutam doar teoretic ceea ce este mai putin eficient pt persoana la nevoie.

E in varsta…iar gândurile ei legate de viitor, probabil nu sunt dintre cele mai…optimiste. Faceti multe lucruri pentru ea care vi se par DVS importante (spălat, mâncare, curătenie). Pentru ea, la vârsta ei, poate e mult mai important sa stati de vorbă cu ea, despre prezent, despre trecut, sa simtă ca inca mai contează ca prezenta in viata celor din jur. Nu e usor sa fii bătrân si sa ai impresia ca lumea din jur te priveste ca pe alta sarcina de pe ordinea de zi…Multa sanatate si mai ales răbdare:)

Multumesc din suflet pt sfatul primit ,este adevarat ca batranetea este greu de dus cu boli acumulate ,depresii etc. eu incerc sa o inteleg ,sunt uneori exagerat de protectiva cu ea (fiind unicul copil ) ,ba chiar mi-a reprosat ca o cicalesc prea mult , problema este ca refuza sa stam de vorba, daca totusi incepem o discutie spune ca ea are dreptate ca noi ( eu si sotul meu ) ne purtam urat , ex azi nu mananca , nu vorbeste cu mine, da raspunsuri scurte , ma supara tacerea ei, mu stiyu ce gandeste , nu vrea sa spuna cu ce o supar , Sa stiti ca numai eu am gatit m, am spalat rufe pt toata familia , nu am neglijat-o . spuneti de rabdare – incerc dar si eu de cand am scos tiroida a c-am disparul starea de calm .Inca o data va multumesc din suflet si va doresc numai bine ///////

Anica Serban – un articol inspirat din cazul tau: http://www.invingestresul.com/1/post/2015/09/salvatorul-fericirii-altora.html

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua,sunt o persoana din Bucuresti in varsta de 29ani.Sunt casatorita si am un copil de 10luni.Sunt cu sotul meu de 10 ani,el este un barbat atragator(face fitness),este foarte atent cu mine si cel mic dar atunci cand iesim undev nu poate sa se aptina sa nu se holbeze la femei,nu stiu cum sa procedez cand el se uita dupa alte femei ,as vrea sa fiu indiferenta dar nu pot,ma deranjeza f rau ,ma apuca o stare de nervii,ma simt nerespectata ,ma simt tradata si ma enervez pe el ..de fiecare data ne certam!El nu recunoaste ca se uita,dar eu il stiu ca asa face de mult ttimp!!Ajutati-ma va rog

Fiind un gest care va deranjeaza atat de tare este necesar sa stati de vorba serios cu sotul si sa gasiti impreuna o solutie la acest lucru. Incercati sa ii explicati in termeni clari, impersonali, fara a face afirmatii despre persoana sa, ci concentrandu-va pe fapte si comportamente clare. In acleasi timp este important de explorat si ce trezeste in dvs si care este motivul pt care reactia este atat de puternica.

Daca face sport, inseamna ca este preocupat de persoana lui; asta e un indiciu bun, mai ales in ceea ce te priveste. Ipoteza in care cred eu este ca, atunci cand se uita dupa alte femei nu se datoreaza faptului ca el este atras de ele, pentru ca in mintea lui nu e loc pentru altcineva; este umpluta cu grija fata de aspectul sau. Si daca mintea lui este plina cu el insusi, cand se uita dupa femei, vrea sa se convinga doar ca a fost remarcat si apreciat. Nu mai incape altcineva acolo, ci doar el si grija lui pentru aprecierea aspectului lui fizic. In plus, spui ca se poarte frumos si atent cu tine si copilul… dar… mie imi spune si ca are o nevoie neamplinita, aceea de confirmare, pe care, se pare, nu o obtine de la tine (sau, daca o obtine, inseamna ca nu ii este suficienta, vrea si confirmari neutre). Daca este asa cum miros eu, atunci problema nu este atat de fierbinte pentru tine, ci mai degraba pentru el. de fapt el are o problema cu el insusi, nu cu femeile. Din alt punct de vedere, nu uita ca in zilele noastre, oamenii sunt liberi, nu mai au stapan. A fi casatorit, nu inseamna a avea un raport de supraordonare, casatoria presupune parteneriat cu pondere egala. Prin urmare, nu-i poti dicta care sa-i fie directia privirii. Aici… ai tu o problema. Nu ai inteles inca faptul ca el te-a ales pe tine si te alege in continuare, de fiecare data cand priveste o alta femeie… Daca relatia ta ar fi deteriorata sau alterata, poate ca ai avea niste motive de ingrijorare, dar spui ca e atent in familie, nu? Cum suna lucrurile din perspectiva asta?

Este normal sa se uite la femei. Daca ar fi medic ginecolog, ce ai face? Problema nu e la el, ci la tine. Esti nesigura pe tine, si ti-e frica sa nu il pierzi. Iar aceasta frica e disfunctionala. Nu e iubire, ci posesivitate. Stii care e soarta persoanelor posesive?

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:buna ziua, am o fetita de 6 ani si din decembrie este in continuu bolnava de pneumonie. se face bine, dupa o saptamana suntem in acelasi punct. am fost si la spital, am fost la nenumarati doctori.
eu am pierdut o sarcina la 8 luni, fetita s-a nascut moarta. Maria, cealalata fetita de 6 ani, a suferit mult. isi dorea ff mult o surioara.
de curand am citit ceva si vreau sa imi spuneti daca este cazul sa vin cu ea la un control.

Pneumonia – disperare fata de un aspect al vietii
– sensibilitate afectiva – persoana afectata se simte obosita de viata si responsabilitati
– nu mai stie sa inspire viata, sa-si gaseasca interesul in activitatile pe care le desfasoara, crede ca nu merita sa traiasca din plin
– are o teama inconstienta de moarte
Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa primesc cu bucurie tot ceea ce mi se ofera in viata. Sa traiesc cu iubire si incredere deplina. Sa accept liber ideile divine odata cu respiratia si cu inteligenta vietii. Sa ma bucur mai mult de viata si sa vad tot ce e frumos, sa gasesc bucuria in tot ce fac, in fiecare clipa.
Fa ca lumina ta sa-mi vindece ranile sufletesti si sa le umple cu iubire, intelegere si pace.

Acum nu stiu cat o fi de adevarat… insa Maria pare avea o sensibilitate aparte, plus ca in ultima vreme observ ca se teme de moarte sau ca nu cumva cei din jurul ei sa imbatraneasca si sa moara… T

ma gandesc ca poate doctorii trateaza doar efectul nu si cauza…
va rog sa ma ajutati cu un raspuns. multumesc

Este greu sa ne dam seama care este raspunsul corect. Este posibil ca afectiunea pe care ea o manifesta pe corpul fizic sa reflecte o afectiune de pe corpul emotional si poate fi chiar o neintegrare a evenimentului mortii surorii sale. Este important daca si ce i-ati explicat ca s-a intamplat, cat de multe i-ati spus si cat de sinceri ati fost. De asemenea, este important si ce si cat din acest eveniment ati integrat si voi ca parintii. Copiii simt suferinta noastra si e posibil sa preia din aceasta incarcatura. Eu v-as sfatui sa incercati si la un psiholog specializat pe lucrul cu copiii, fara sa neglijati si partea medicala.

ne puteti detalia la ce doctori ati fost si ce analize/rezultate exista? Da, este posibil sa fie psihosomatic… fizicul influenteaza psihicul si invers. Un psihiatru pt copii ar putea sa va dea mai multe detalii. Succes si sanatate!

Atunci cand exista o sensibilitate emotionala (mai ales disfunctionala) organismul este si el mai sensibil si imunitatea scade. De aceea, agentii patogeni se simt ca la ei acasa, confortabil cu o gazda “prietenoasa” care n-are cum sa-i dea afara. Dar nu uitati ca n emotiile (fricile sau tristetile) in sine si direct, ne imbolnavesc, asa cum nici frigul nu ne raceste (el in sine), ci doar creaza terenul pentru aceste boli, slabind imunitatea. De fapt, ceea ce ne imbolnaveste sunt virusii, bacteriile, ciupercile, parazitii, adica agentii patogeni. Pneumoniile ai drept cauze astfel de agenti, care trebuie eradicati prin cresterea imunitatii organismului. Exista vaccinuri orale (de ex. broncho-vaxom), speciale pentru pneumoniile recurente sau alte infectii ale tractului respirator superior si inferior. Va recomand sa vorbiti cu pediatrul fetitei despre aceasta posibilitate de imunizare. Dar sa stiti ca o imunizare completa vine dupa 3 ani. Si nu uitati ca un fond emotional sanatos, creste imunitatea organismului, dar asta nu inseamna ca frica de moarte va imbolnaveste copilul de pneumonie. frica de moarte este un fenomen normal si la adulti, nu doar la copii. Probabil acum incepe sa penetreze aceasta notiune si poate fi si o reminiscenta a anxietatii de separare, specifica varstelor foarte mici. puteti sa-i explicati pe intelesul fetitei ca viata are un sfarsit, dar acel sfarsit va veni foarte tarziu, pentru ca ciclul normal al vietii presupune un numar destul de lung de ani, pana la inevitabilul sfarsit. Faptul ca ati pierdut un copil la nastere a fost un eveniment trist, dar nu inseamna ca aceasta intamplare nefericita se poate repeta la tot pasul. Poate ca niste sedinte de psihoterapie pentru dumneavoastra si fetita, va vor ghida in integrarea acestui nefericit eveniment.

Starea de stres continuu suspenda temporar activitatea sistemului imunitar. Mediul in care creste fetita, parintii si atitudinea lor, si alte eventuale influente pot sa ii faca sistemul imunitar disfunctional…

repet intrebarea care v-a fost pusa deja: cum anume va simtiti dumneavoastra in legatura cu pierderea suferita curand? (pentru ca intr-adevar, mama poate transmite foarte usor starile pe care le are propriului copil). Ideea nu este sa va simtiti vinovata, ci sa aveti incredere ca la dumneavoastra este cheia! Va recomand sedinte de thetahealing daca rezonati cu aceasta tehnica.

Căuta să citești despre noua medicină germană NMG …

Scrie pneumonia din perspectiva NMG …sunt pe țel nu pot căuta eu …dar vei fi uimita

Mesaj anonim:

buna ziua
Sunt casatorit si am 2 copii.In urma cu 2 ani am inceput o relatie extra conjugala cu o colega de serviciu. La inceput totul era atractie. Si ea avea pe cineva cu planuri de casatorie etc. Stabilisem reguli ca nu ne incurcam unul pe altul. Toate bune si frumoase pana respectivul a rupt relatia din motive de job. De aici am inceput sa ne indragostim unul de altul cu toate ca ea a suferit enirm dupa fostul. Regulile initiale am dorit sa le pastram. De aici probleme ea merge la psiholog sa se trateze de mine dar vrea o relatie noua . A inceput o relatie niua dar ma vrea si pe mine cum si eu o vreau pe ea. Ne-am despartit de n ori dar iar am ajuns impreuna. Cea mai grea parte e ca nu suport gandul altui barbat. Ea vrea sa aiba o familie cu orice pret spune ca vrea un barbat pe care sa il tolereze pt ca psihologul ei ii spune ca din cauza mea ea indeparteaza barbatii din jurul ei comparandui cu mine. Eu simt ca inebunesc cand stiu ca se intalneste cu el

cum ar fi sa va dedicati acestei realtii… sa divortati… sa traiti impreuna… sa incercati sa faceti o familie?

Vreti si cu "carne" si cu "branza"! Poate ar fi mai bine daca v-ati gandi profund la ceea ce sunteti, ceea ce ati devenit si care au fost cauzele de ati incurajat sau v-ati permis o relatie extraconjugala la serviciu. Ce nu ati avut acasa si ati avut nevoie sa completati din alta parte, care sunt perspectivele unei asemenea relatii, ce faceti cu familia pe care o aveti deja, care sunt responsabilitatile dvs intr-o familia actuala (aveti doi copiii!) si care vreti sa vi le asumati in acest balas? Incercati sa mergeti la un consilier de cuplu cu sotia, sa mai dati o sansa femiliei si copiilor de a creste intr-o normalitate sau apelati individual la un psiholog care sa va ajute sa va intelegeti, sa constientizati drumurile alese.

Ea îi compara pe ceilalţi bărbaţi cu o imagine ideală despre tine,în sensul că eşti un bărbat familist şi tată a doi copii, ceea ce şi ea îşi doreşte. Acesta e aspectul ideal al sentimentelor ei pt tine. Însă aş putea spune cu probabilitate foarte mare,că ea trăieşte un conflict interior pt că imaginea asta ideală a ta se bate cap în cap cu faptul că, concret, ea vede că tu eşti un soţ infidel. Ceea ce nicio femeie nu şi-ar dori.. În concluzie, într-o astfel de situaţie este necesară o decizie din partea ta şi o asumare matură a ei.

Lucrurile nedefinite despre cum simtim, cum gandim, cum actionam ne incurca. Cand percepem acest lucru hotaram sa facem o schimbare.Pentru a modifica aceasta stare de confuzie este nevoie de autocunoastere si dezvoltare personala.

Ce ati simti fata de sotie, daca ati afla ca va inseala cu un coleg de serviciu???

Cred ca aveti doua posibilitati
1 incercati sa construiti ceva impreuna
2Renuntati definitiv la jocul asta ,va faceti rau unul altuia dar si celorlalti parteneri ,sotia dvs ,iubitul ei timpul vindeca ,ochii care nu se vad se uita chiar daca doare viata nu se termina aici ,ba din potriva viitorul poatr va rezerva ceva mai bun

"boala lunga moarte singura" si nu pentru unu ci pentru toti cei implicati inclusiv copii. Ezitarea nu poate duce decat la uzura nervoasa si in final la nevroza. Iar de aici pana la a decide/alege gresit nu mai este decat un pas.

Textul dvs nu include si o intrebare totusi. Este o expunere a situatiei dvs destul de complicata, insa nu apare in mod explicit de ce anume ne-ati scris aici. Ma gandesc ca inca nu sunteti sigur ce fel de decizie sa luati in legatura cu cele mentionate. Poate ar trebui sa consultati impreuna( dvs si colega de serviciu) un consilier psihologic pentru a conveni la o solutie care sa va ajute sa treceti peste acest impas relational. Mult succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua, am o mare problema de care nu mai pot sa scap. De mai bine de o luna, simt mereu o senzatie de greata si imi vine mereu sa vars, am fost la medicul de familie care mi-a scris un tratament, dupa 2 saptamani fara rezultate, am primit un bilet de trimitere catre un medic specialist care m-a trimis la un alt medic specialist si am inceput sa fac diferite investigatii: helicobacter, bariu, scaun, urina, ecografie abdominala, sange, toate analizele fiind perfect normale doar la bariu am avut rezultatele: refulx gastroesofagian si mi-a spus ca am o usoara gastrita la stomac dar ca nu e nimic grav, la ecograf din nou, au descoperit ca fierea imi este putin incarcata dar foarte foarte putin, si ca nu este nimic grav, au spus sa mai iau tratamentul 4 zile si ar trebui sa imi treaca, au trecut 2 saptamani si inca mai iau tratamentul fara efect, din nou simptomele continua, nu pot sa inteleg cum se poate sa-mi fie mereu rau si toate analizele sa fie bune? tin si un regim sever deja de o luna, asta insemnand fara paine, fara prajeli, etc. doar fiert.

Aceasta problema imi afecteaza si viata sociala, am trecut prin foarte multe la inceput cand imi venea sa vars incontinuu, la un traseu de 20 de km cu masina trebuia sa ma opresc de 5 ori cand eram cu prietenii, si am intrat si intr-o anume depresie, ma simteam foarte prost ca mie mereu mi-e rau, am trecut prin multe momente proaste cu aceasta problema si eu zic ca am inceput sa imi fac rau singur, principalul simptom este greata si senzatia de voma, nu mai vars, dar imi este greata uneori. Nu ma doare absolut nimic, nu am nici cea mai mica problema, doar simt un nod in gat si simt ca trebuie sa vars.
Si din nou, cred ca e vina mea.
Aceste senzatii de greata si voma au mai disparut putin, atunci cand sunt acasa nu am nici o treaba, cand ies cu prietenii sau cu cineva cunoscut, imi amintesc de acele momente proaste si incepe sa imi fie din nou rau, cu cat ma gandesc mai mult cu atat imi este si mai rau, am incercat sa nu ma gandesc la asta dar nu pot, am prins o anume obsesie, oriunde merg primul lucru trebuie sa caut o baie in caz ca mi-e rau ) daca stiu ca sunt intr-un loc cu foarte multe persoane, cum ar fi un concert, ma panichez, pentru ca in mintea mea e doar: daca o sa vomit aici, daca o sa-mi fie iar rau, chiar daca nu am avut aceste probleme pana acum, imi placea mult sa ies, mai ales la concerte, spre exemplu chiar ieri, nu am avut nici o problema pana seara cand m-am intalnit cu cateva persoane cunoscute si am mers pana undeva cu masina, cum m-am intalnit cu ei cum a inceput sa imi fie rau, oare sa fie din mintea mea toate astea?… Pana acum, de cand sunt mic nu am avut nici o problema medicala, nici cu mancarea, mai ales eu care eram o persoana mereu vesela si mancam de obicei foarte mult, am avut 65 kg acum am 60. Ce imi recomandati sa fac?… am 20 de ani si sunt de sex m.

pare sa fie vorba despre anxietate…. consulta un psihiatru. Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Sunt elev in clasa a V-a. Eu nu pot dormi daca TV-ul e aprins. Mama se uita la televizor la un film horror si cand sa ma intorc pe o alta parte a corpului m-am uitat accidental la TV (Eu nud doream sa vad acele porcarii) si am vazut un om fara par pe cap, gol pusca si plin de taieturi si apoi niste oameni care tipau de groaza ce erau si ei plini de sange.
Cand mama a stins televizorul eu nu am adormit pana la ora doua noaptea fiindca in gandul meu aparea omul acela descris mai sus. Apoi am crezut ca sunt in galaxia aia din film. Tata a aprins becul in bucatarie si am crezut ca este acel om urat. Cum as putea scapa de aceste ganduri?

eu iti sugerez sa te linistesti pt ca este doar fantezie/fictiune… nu este ceva real, deci nu iti poate face nimic. Pe de alta parte, daca tu te tot gandesti la un lucru… cumva te ‘legi’ de el… acel lucrur o sa inceapa sa devina real si sa iti provoace frica… dar si asa tot o iluzie este. Succes!

Discuta cu mama,ai nevoie sa_ti respecte intimitatea,sa_ti respecte nevoia de a dormii fara tv.,nevoia de a te dezvolta fara scene ce te pot dezechilibra emotional,explica_i tot ceea ce ai scris aici sau mai bine invit_o sa citeasca ce_ai scris….

Mesaj anonim:

Buna ziua, inca de mica am fost martora la neintelegerile parintilor mei, certuri si scandaluri. Au fost perioade in care mancam destul de des bataie de la tatal meu. Mai tarziu am aflat ca el nu m.a dorit ca am fost fata. Nu l.am urat nici o clipa pe fratele meu pentru asta, chiar eu avand grija de el o perioada. Acum sunt casatorita si am un bebe de 9 luni. Relatia mea cu el a inceput acum 13 ani si inca din prima clipa l.am iubit si l.am vazut ca pe tatal copilului meu. Au fost si perioade frumoase dar si urate. Am renuntat de multe ori …imi faceam o alta relatie si mereu ma convingea sa ma intorc la el. A stiut mereu ca il iubesc. Problema care a intervenit acum este minciuna. Ma minte ca are servici, ma minte ca plateste facturi si constat ca nu le plateste, ma minte inclusiv ca a pierdut verigheta si de fapt am aflat ca a amanetat.o. Nu mai am incredere in ce imi spune…imi doresc sa vorbesc cu el sa imi spuna ce se intampla, dar mereu imi spune ca nu se intampla nimic si sa il las in pace. Am ajuns depresiva si imi este teama sa nu isi puna amprenta comportamentul meu asupra lui bebe. Vrea sa rezolv si nu inteleg de ce el nu mai vrea. Va rog sa ma ajutati.

incercati totusi sa mergeti si sa discutati cu un psihoterapeut… lucrurile nu par foarte ‘simple’. Succes!

Recomand psihoterapie. Cateva vorbe scrise de catre noi, aici, nu vor rezolva situatia.

Situatia este intr-adevar delicata cu atat mai mult cu cat este implicat si un copil. Iar copilul, chiar daca are doar 9 luni simte indirect conflictele dintre parinti si starea dvs emotionala. Este necesar sa aveti grija de dvs si daca nu reusiti sa il convingeti pe sot sa mergeti impreuna la o terapie de cuplu, mergeti macar dvs. Starea de depresie poate fi preluata si de copil, iar asta poate interfera cu relatia mama-copil. Daca doriti, ma puteti contacta in privat si putem discuta mai multe.

El are o problema, si dvs nu o puteti rezolva intreband aici. E decizia lui sa isi rezolve problema lui… Dvs puteti opta pentru a ramane cu el sau nu in aceste conditii. Refuzul comunicarii este decizia lui, problema lui…

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua!
Am citit recent vreo 2 carti scrise de psihologul Emile Coue, asa-numitul parinte al autosugestiei. Cartile se numesc: "Autocontrolul prin sugestie constienta" si "Autosugestia -sanatate prin autosugestie constienta".
Intrebarea mea pentru dumneavoastra psihologii si psihoterapeutii este: metoda lui Emile Coue este considerata valida din punct de vedere stiintific? Se foloseste des astazi? Este ok daca aplic sfaturile de acolo?
Va intreb deoarece as avea de gand sa si aplic ceea ce am citit acolo pt a-mi rezolva cateva probleme pe care le am, legate mai ales de anxietate sociala, lipsa increderii in fortele proprii si alte mici probleme personale, insa toate astea fara sa ma duc la psiholog si deci fara sa dau bani caci nici n-am bani de psihologi. Efectiv nu imi permit sa merg la psiholog sau la psihoterapeut nici macar o sedinta.
Asa ca as dori efectiv sa aplic metoda Coue la mine acasa, sotia mea jucand rolul de "sugestionator" si eu pe cel de subiect. Sunt insa putin reticent deoarece scria acolo in carte ca unii subiecti adormeau in timp ce li se repeta "mantra" sugestiei, iar apoi, dupa ce se trezeau, faceau intocmai cum fusesera sugestionati, iar asta mie imi pare a fi un fel de hipnoza. Ma insel? De altfel, stiu ca Coue a studiat destul si hipnoza.
Deci ar fi ok sa incerc metoda Coue acasa, impreuna cu sotia mea (ea sa ma sugestioneze), sau e periculos? Ce trebuie sa am in vedere?
Mentionez ca nici eu si nici sotia nu avem studii in psihologie, insa nici chiar afoni nu suntem, caci amandoi am citit ceva carti de psihologie.
Va multumesc!

eu nu va recomand sa aplicati tehnici psihologice fara supervizarea unui profesionist (oricate carti ati fi citit nu suplinesc formarea si experienta profesionala)! Se pot intampla multe lucruri neasteptate. Incercati totusi sa mergeti macar o singura sedinta la un terapeut specializat in hipnoza care sa va indrume. Succes!

Odata ce exista un sugestionar, este hipnoza in toata regula. Daca sugestionarul sunteti dumneavoastra, atunci este vorba despre autohipnoza. Autohipnoza este echivalenta cu autosugestia. Ca sa fie eficienta e necesar sa intrati in transa. Dar asta depinde de experienta sugestionarului/psihoterapeutului. Exista anumite reguli pentru a facilita transa subiectului. Banuiesc ca sotia dumneavoastra nu are aceasta experienta, oricate carti de psihologie ar fi citit. Poate are o oarecare cultura de literatura psihologica, dar nu se compara cu formarea si cu experienta. Faptul ca ati citit ca unii subiecti au adormit, poate fi credibil, pentru ca transa presupune relaxare si detasare. Este simplu sa intrati in transa, fara un sugestionar; de exemplu, atunci cand va "fura"un film si nu mai auziti nimic din ceea ce se intampla in jur, inseamna ca ati intrat in transa. Cam asa arata transa, sunteti foarte concentrat pe un lucru, iar celelalte lucruri din jur nu mai exista (in mod subiectiv). Problema este ce se va intampla in timpul transei, ce va face sotia atunci, cum va face ca celelalte aspecte ale realitatii sa nu mai existe si cum va reusi sa va focuseze atentia doar pe un lucru si sa-l si trateze in acelasi timp… Este ca si cum sotia are cultura medicala ortopedica si cu un tratat de ortopedie in fata ar incerca sa intervina chirurgical ca sa va vindece de gonartroza! Ati avea acest curaj de a va lasa sanatatea pe mana sotiei sau ati decide totusi e necesar sa dati bani medicilor specialisti? Daca vreti sa va rezolvati anxietatea, acesta este un diagnostic de afectiune psihica ce se trateaza nu se "rezolva". Autosugestia joaca un rol important, dar nu e obligatoriu ca ea sa se implementeze pe fondul unei stari alterate de constiinta! Apoi, nu e obligatoriu sa se efectueze regresii ca sa aflati evenimentul primordial in care ati simtit anxietate. Nu acesta este cauza anxietatii. Stiinta a demonstrat ca evenimentele in sine nu cauzeaza afectiuni, asa cum nici frigul nu cauzeaza raceli (frigul ne poate imbolnavi cel mult de hipotermie, dar agentii patogeni ne imbolnavesc de pneumonii sau alte afectiuni respiratorii). Si in afectiunile psihice exista agenti patogeni care ne conduc spre nevroze; in functie de acesti agenti, putem lua cateva directii, de exemplu cele in care preponderent exista teama disfunctionala, sau altele in care exista furie sau tristete disfunctionala. Acesti agenti care creioneaza tabloul simptomatologic sunt gandurile cele mai profunde pe care le avem, discursul nostru interior. In unele cazuri, aceste ganduri ies la suprafata destul de usor, in altele, destul de greu. Aici psihoterapeutul are un rol esential, cel de ghid in identificarea acestor ganduri/agenti patogeni. Unii psihoterapeuti apeleaza si la aceasta identificare pe fondul constiintei alterate (sugestie/hipnoza, psihanaliza apeleaza si la regresii). Dar alte metode stiintifice (ex.CBT) care au rezultate muuult mai rapide decat orientarile psihodinamice au demonstrat, asa cum am mai spus ca evenimentele, nici cele primordiale, nu sunt cauze pentru afectiunea curenta. Daca in evenimentul primordial ne-am facut niste interpretari (la nivelul varstei respective), un anumit discurs interior, iar acum, la varsta adulta continuam sa credem in aceste ganduri care sunt irationale pentru un adult, aceasta este cauza patologiei de care suferim in prezent, nicidecum faptul ca in copilarie am suferit anumite abuzuri. Evenimentele din copilarie sunt doar evenimente declansatoare, nicidecum cauzele patologiei actuale! In concluzie, daca vreti sa va tratati de o anumita afectiune din spectrul anxietatii, e nevoie sa identificati cauzele, care ma indoiesc sincer, ca le veti putea identifica cu ajutorul autosugestiei! Autosugestia e mai importanta dupa identificarea agentilor patogeni, in urmatoarea etapa, cea de "plantare a anticorpilor", adica inlocuirea gandurilor irationale cu cele rationale. Dar aceasta este a doua etapa, care presupune muuulta munca a psihoterapeutului, dar si a dumneavoastra. Si aici sunt tehnici speciale, iar autosugestia este doar una dintre ele, care, ea singura s-ar putea sa nu castige lupta cu dumneavoastra cel disfunctional, fara o baza rationala, in care sa credeti cu adevarat, datorita dovezilor relevante si revelante! Ar mai urma si alte etape, terminand cu cele de "intretinere". Iar acum va intreb: o oarecare cultura de specialitate, poate inlocui experienta unui profesionist? Sfaturile dintr-o carte pot inlocui niste recomandari personalizate pe experienta dumneavoastra specifica de viata?Iar informatia potrivit careia unii subiecti s-au comportat dupa sugestie, conform acelei sugestii… tine mai degraba de woodoo decat de stiinta! Sunt pline bibliotecile cu sfaturile vracilor, este alegerea dumneavoastra daca le aplicati sau nu, dar nu puteti alege sa aveti si rezultatele asteptate. . Dar daca doriti tratament pentru afectiuni psihice, atunci puteti alege dintre orientarile care dau cele mai bune rezultate si in timpul cel mai scurt, avand o baza experimentala stiintifica validata. Pentru asta e necesar sa aveti bani de psihologi sau sa va inscrieti intr-un program de psihoterapie asigurat de stat si gratuit, in cadrul unui spital. Va doresc sanatate si minte limpede.

Metoda functioneaza doar daca e aplicata corect, si sansa sa o aplicati corect fara a fi ghidat de un profesionist este aproape nula. Iar faptul ca cititi carti ajuta la constientizarea unor posibilutati, nicidecum la rezolvarea unor probleme. Daca eu nu am bani pentru scoala de soferi, si invat doar chestionare si ma uit la raliuri de formula I, voi putea sa conduc o masina? Incepeti sa renuntati la gandul ca nu va permiteti un psihoterapeut. E doar o convingere autolimitativa.

Mesaj anonim:

Am 52 de ani si 31 de casatorie.Am 2 baieti mari,casatoriti la casa lor.Sotul meu e bolnav de epilepsie si nu intotdeauna a fost usor sa ma inteleg cu el.De un an de zile ne-am mutat si ne simtim bine,poate putin plictisiti de rutina.Eu am servici,dar sotul e pensionar si s-a imprietenit cu un vecin,pensionar si el in virsta de 61ani.Intr-o zi am avut surpriza ca acest vecin sa imi spuna ca ma iubeste,ca ma doreste.I-am spus ca are nevasta,si ca eu nu il incurajez sa ma iubeasca,dar a zis ca nu conteaza el oricum ma iubeste.Chiar nu mai stiu cum sa reactionez pentru ca nici nu am cum sa il evit.Sunt stupefiata ca la virsta asta ma intilnesc cu o asemenea situatie.Va rog,dati-mi un sfat.Va multumesc.

oricat de magulitoare ar fi aceasta ‘iubire’ a vecinului pare ca ati reactionat corect. Ce v-ati dori sa faceti in plus? Sau in minus? Va simtiti stupefiata sau incantata? Incercati sa va dati seama ce simtiti cu adevarat si sa acceptati acel sentiment ca fiind ok… al Dvs…. Mai departe oricum tot Dvs. veti decide. Succes!

Spuneti-i ca dvs. nu aveti acest gen de sentimente pentru dansul. Daca acest lucru nu are efect, discutati cu sotul dvs.

Orice atentie este magulitoare indiferent de varsta! Pe de alta parte depinde si de la cine o primesti! Dincolo de aceste evidente, este necesar sa aveti o discutie serioasa cu acest "domn" si sa puneti limite aducandu-i la cunostinta consecintele pe care le va suporta in caz ca le incalca.

Va multumesc forte mult pentru sfaturi

Iubirea, in sine, nu face rau, pentru ca este imateriala. Problema este daca emotiile vecinului se vor materializa in vorbe care sa va agaseze sau daca ele se vor traduce printr-un comportament indezirabil pentru dumneavoastra. Atunci, in functie de cat de mult va deranjeaza, puteti pune limite. Nimeni nu se poate supara atunci cand cineva spune ca are o anumita emotie. Din ce am inteles din descrierea dumneavoastra, acest vecin a vorbit din perspectiva personala. E absurd sa ii pretindeti sa nu simta ceva, chiar daca din intamplare, obiectul proiectiei lui sunteti dumneavoastra. Dar asta este problema cu care se confrunta el. Vreti sa-l ajutati??? Atunci devine si problema dumneavoastra. Daca nu doriti sa va implicat, atunci solutia este sa il lasati sa ventileze singur si sa ignorati; ignorarea stinge comportamentul indezirabil; furia il intretine (chiar daca nu e manifest).

cand bunicul a crezut ca este pe moarte, a incercat sa-mi dea sfaturi desprinse din experienta lui de viata: " Si cand te-oi insura, ai grija la prietenul de familie, ca el stie unde dorm gainile, pe creanga nu in cotet si vine si le fura, si eu rdeam ca aveam 18 ani, iar el spunea: "nu rade ma, nu rade, ca eu am fost ala". Si cand pleci de acasa, el iti "viziteaza" nevasta, iar eu radeam, iar el spunea "nu rade mai nu rade, ca eu am fost ala, si cand te-oi judeca cu altii…. si cand te-oi bate … si tot asa cam o ora de sfaturi inregistrate pe o caseta, toate avand finalul "nu rade ma, nu rade, ca eu am fost ala" cam greu cu inocentii astia romantici si cu experianta, trecuti de 60 de ani. Ca dovada ca stie foarte bine ce face, este faptul ca ati ajuns sa cereti sfatul altora . In locul sotului ce ati prefera ca totul in casa sa fie bine si ‘la vara cald" ? Aveti celular ? Puneti-l pe inregistrare…., rerascultati-o si vedeti ce simtiti, apoi decideti impotriva cui vreti sa folositi inregistrarea….

Carpe diem…

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua!
Sunt barbat si in aceasta vara implinesc 28 ani. Sunt din Constanta. Am terminat studii de licenta "Autovehicule rutiere" si studii de masterat "Legislatie privind siguranta transporturilor". Sunt angajat ca inspector de inspectie tehnica periodica la o statie de inspectie tehnica periodica si am inceput munca din vara trecuta. Am mai lucrat ca lucrator comercial la magazinele Profi si Cora. Contract de lucrator comercial era pe o luna si aveam contract cu 2 agentii de recrutare, nu cu magazinele respective. La actualul loc de munca sunt majoritatea barbati. Firma la care lucrez acum se afla intr-o curte in care se afle alte firme in domeniul auto. Am facut practica la reprezentante auto.
Problema mea este singuratate, adica fara prieteni apropiati de varsta mea si iubita. M-am nascut cu defect de vorbire si unii oameni bat joc de mine de acest defect. Cand eram la scoala generala, m-am imprietenit cu copii din cartierul meu. Intr-o zi am auzit ca nu mai vor sa fie prieteni cu mine. In timpul liceului m-am imprietenit cu 2 colegi de liceu. Unul dintre ei nu am tinut legatura cu el si celalalt am tinut legatura, dar ne intalnim rar. Majoritatea colegilor mei de scoala generala si liceu fac misto de mine ca sunt balbait. La facultatea m-am imprietenit cu colegii de specializarea mea. Am facut revelioane, am iesit de 1 mai si alte iesiri cu ei. La sfarsitul facultatii am aflat ca ei consumau etnobotanice si parintii mei nu sunt acord cu relatia mea cu ei. M-au scos din gasca lor. A doua oara am fost prieten cu un coleg din alta specializare si ma intelegeam bine si cu el si cu iubita lui. El se intelegea bine si cu un coleg din specializarea lui. Dupa un timp, nu
mai tineau legatura. Din cate am vazut eu, el si iubita lui nu aveau pe nimeni. Am facut o greseala, adica m-am dat la iubita lui si dupa ce a aflat, el n-a vorbit cu mine o luna si imi pare rau. Dupa ce a trecut acesta luna, m-au iertat. Parintii mei nu au fost de acord cu prietenia mea cu ei pentru ca au zis ca sunt pe interes. Eu aveam masina si ne plimbam de fiecare data cu masina mea. Si parintii iubitei lui au fost cu masina mea la plimbare si la cumparaturi. Am fost si la Adamclisi cu masina mea. Parintii mei sunt suparati deoarece nu au platit pentru combustibil cand am iesit in oras si cand am fost la Adamclisi. Ei n-au avut masina. Parintii mei mi-au zis sa nu mai ies cu ei.
In privinta fetelor, am avut 2 relatii. Prima iubita mea am cunoscut-o printr-un coleg de facultate. Am stat o luna si ne-am despartit. M-am intalnit din nou cu ea la Cora, unde am lucrat noi ca lucrator comercial. Am fost din nou impreuna si tot o luna am stat impreuna. A doua iubta am cunoscut-o pe internet si am fost impreuna aproape un an. Cu ea am inceput viata sexuala si am facut dragoste numai o data.
Cand eram copil am fost logoped ca sa vorbesc mai bine. In timpul facultatii m-an dus o data la un cabinet psihologic si nu stiu de ce am renuntat sa mai merg. In timpul masterului, am mers la alt cabinet psihologic si am facut cateva sedinte. Mi-a spus sa gasesc un loc de munca in alt domeniu. Am aplicat si m-am angajat si nu am continuat sedintele. In timpul masterului a venit o doamna la mine acasa sa ma ajute cu vorbirea si dansa a vrut sa faca 1 an cu mine. Acum ma duc la un psiholog si mi-a zis ca e un proces de lunga durata si mi-a zis la inceput sa fac un test IQ si rezultatul este 84. Mi-a recomandat sa fac hipnoza si sa fac terapie de grup de preferinta cu fete de varsta mea. Dansa mi-a zis ca viata sexuala este o necesitate. M-a intrebat unde cunosc fetele si am raspuns ca pe site-urile Badoo , Twoo . M-a intrebat cum abordez fete si am zis "Buna! Ce faci?" si am zis ca nu e frumos sa zic "Ce faci, papusa?". Mi-a zis sa incerc cu "Ce faci, papusa?" Am fost la alt p
siholog si mi-a zis sa sa abordez femei in locurile publice (ex: pe strada, in parc, pe plaja, in mall-uri etc.) si pe site-ul Facebook ca sa imi fac o prietena. Mi-a recomandat sa incerc sa ma inscriu la centre de voluntariat din Constanta si am trimis e-mail-uri cu programul meu de munca. Crucea Rosie Constanta si Mare Nostrum Constanta m-au invitat la sediul lor in timpul programul de munca si nu pot sa vin.
Am fost la un local care trebuia sa organizeze speed dating si cand am venit erau numai 2 baieti. Unul dintre 2 baieti ne-a chemat la o terasa ca sa vorbim. Cand am plecat de la terasa, am facut schimb nr de telefoane. Ne-am intalnit de cateva ori si in ultima vreme cand am sunat si am trimis mesaje si nu-mi raspundea. Nu stiu de ce motiv nu vor sa vorbeasca cu mine si nu ne-am certat niciodata.
Cred ca parintii mei vor de la mine sa am viata normala, adica sa am familie, un loc de munca si prieteni apropiati, sa fac treaba acasa. Eu nu am incredere in fortele mele si ma gandesc sa raman singur toata viata mea. Ma gandesc sa am o activitate in afara locului de munca si as dori sa ma inscriu la un partid politic si/sau la voluntariat. Nu sunt mare fan politicii. Alta problema a mea este ca sunt timid si emotiv.
Imi place relatie serioasa, stabila si de lunga durata. Parere mea ca sunt un nimeni si un ratat deoarece cunostiintele mele (fosti colegi, rude, prieteni de familie, parintii) au noroc in viata. Ma uit pe profile lor de pe Facebook si vad ca au un loc de munca, au prieteni si un partener de viata si ma intristez. Am fost acum cateva zile cu colegul din liceu si varul lui la un biliard si erau cupluri tineri care se sarutau frantuzeste si iar m-am intristat. Am avut gandul sa ma sinucid deoarece cei din jurul cred despre mine ca sunt un ratat care n-are prieteni, n-are gasca si n-are iubita. Asta e parerea mea despre ce gandesc altii despre mine. De Revelion 2013-2014 ma duc cu parintii mei la un prieteni de familie, in loc sa fiu cu cei din varsta mea. Daca afla alti oamenii ca ma duc cu parintii de Revelion, rad de mine. Daca nu am prieteni, ce sa fac? Asta e. La petrecerea mamei mele, un prieten de familie imi zice ca ma duc la prostituate. Sa inteleg ca dansul are o parer
e proasta despre mine. Cred ca oamenii (angajatorii, cei de varsta mea etc.) cand afla ca am probleme de vorbire, o sa ma respinga. Asa cred eu.
Cum pot sa am si eu o viata normala? Cum imi fac prieteni si iubita? Unde pot sa cunosc fete? Unde ma inscriu la voluntariat sisau partid politic in Constanta? Cum abordez fete? Cum pot sa am o activitate in Constanta? Cum sa fiu activ?
Am observat ca voluntariatul este numai pentru elevi si studenti. E adevarat sau ma insel? Exista centrele de voluntariat pentru adulti in Constanta?
Cum pot sa cunosc oameni noi in afara de voluntariat? Ce trebuie sa fac ca sa imi fac prieteni si iubita? Cum sa am o viata sociala activa?
Eu nu cred sa abordez femei in locurile publice (ex: pe strada, in parc, pe plaja, in mall-uri etc.) si pe site-ul Facebook ca sa imi fac o prietena. La fel si in cazul in care vreau sa imi fac prieteni. Eu stiu sa ne intalnim de cateva ori intr-un loc si dupa aceea se leaga sau nu relatii de prietenie si de dragoste. E bine ce am zis?
Nu cred pe internet sa imi gasesc prieteni si iubita. Am dreptate sau nu?
As vrea seriozitate si ajutor din partea dumneavoastra. Va multumesc!

Cu cea mai mare caldura iti recomand psihoterapie cognitiv-comportamentala neaparat! Te vei axa si pe atitudine si pe sistemul tau cognitiv dominat de irationalitate. Vei invata cum sa te comporti prin exercitii personalizate; vei invata cum sa gandesti corect (nu pozitiv, nu negativ). Insa pentru asta e nevoie de ceva timp, dupa parerea mea, minim un an cu frecventa de intalnire de minim o data pe saptamana. Daca incepi si apoi abandonezi sedintele de psihoterapie, nu inregistrezi progrese. In functie de progresele pe care le faci se adapteaza si demersul psihoterapeutic. Aceasta psihoterapie (CBT) se poate face si prin video-conferinta. Cauta un astfel de psihoterapeut cu care sa rezonezi si porneste la drum cu el, dar nu renunta. E vorba despre calitatea vietii tale care are de suferit, dupa cum prezinti situatia. Timiditatea ta, asa cum ii spui tu, este invatata; nu te-ai nascut cu ea. Increderea de sine se poate invata si ea, dar e nevoie sa te ghideze un specialist. E nevoie si de efortul tau sustinut nu intrerupt.

Clau Anki – CBT merge la IQ peste 100… I-as recomanda pick-up artistry, coaching pentru a invata sa relationeze.

<Psihologul Va Raspunde> Daca gaseste un terapeut care se poate mula pe 84 IQ… poate are o sansa; e vorba si de cognitiile lui de (auto)depreciere, de respingere, de persoana defectuasa, etc si astea pe langa interrelationarea deficienta… si sunt doar cateva de pe lista de probleme (nici cordonul ombilical nu e taiat inca… poate ca stiu ei, parintii de ce).

Sindrom Asperger?

Scuză-mă,dar nu ești tu prea "băiatul lu’ mami și tati "? Fără supărare, știu ca ești singur și ca nu prea ai pe nimeni,dar nu ar trebui sa le zici părinților tai ce faci, unde mergi, cu cine mergi și ce fac prietenii tai. Înțeleg ca prietenii tai consuma etnobotanice și ca sunt o influenta proasta asupra ta, dar bănuiesc ca tu cum ai aflat, le-ai spus părinților și ei ți-au interzis. Legat de combustibil repede au avut ceva de spus. Tu ar trebui sa gândești pentru tine, nu parintii tai. Poate nu a ras lumea de tine din cauza faptului ca vorbești mai diferit, ci pentru ca nu ai personalitate. Trebuie sa te dezvolți singur, sa fii mai impunător și sa ai niște principii și standarde. Tu ești disperat după atenție. Vrei prieteni și o iubita, dar cum îți faci un prieten cum ești gata sa sari pe iubita lui? Mi se pare anormal. Dacă o sa iti schimbi comportamentul și gândirea, o sa iti schimbi și viata. Scuză-mă dacă am fost prea directa, nu îmi place sa o lungesc degeaba.