Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Intr-o perioada am inceput sa fiu emo ,ma imbracam in negru,mai mereu ma intristam din cauza singuratatii ,dar intr-o zi m-am indragostit de o fata.Si ea la randul ei ,imi dadea semne ca ma place dar eu nu ii aratam niciun semn ca impart aceleasi sentimente de teama sa nu fiu din nou ranit in urma unei relatii.Zilele trec,ea incearca sa se bage in seama cu mine (incerca sa-mi afle numele,numarul de telefon,varsta,lucrurile care imi plac ,etc.).Eram foarte curios sa vad cum se va imprietenii cu mine,dar plictisandu-ma sa vad cum incearca am facut eu primul pas si automat am iesit din zona singuratatii ,am inceput sa o simpatizez,chiar sa tin mult la ea.Am tinut-o de mana dar ce a urmat chiar si la ora actuala sunt foarte confuz.Eu si cativa prieteni ne-am unit grupul cu al ei (ea mai era cu o fata).Din nefericire,fata care ma placea ii ura pe cei 2 prieteni cu care stateam .Dar fiind cu ei ,i-a suportat pentru mine.Am inceput sa imi arat sentimentele fata de ea,am tinut-o in brate,de mana ,am sarutat-o pe obraz,era foarte fericita.Dupa ne-am hotarat sa parasim locul,am tinut-o de mana dupa la un moment dat,mi-a spus : ”stai un pic” ,mi-a dat drumul la mana si a fugit mancand pamantul cu prietena ei.Dupa am mers dupa ele,le-am gasit si am intrebat-o : ”de ce fugi de mine?” ,dupa iar a luat-o la goana intr-un magazin,am asteptat-o al iesire,am tinut-o de mana si mi-a spus : ”ia mana!” pe un ton cam autoritar.Dupa momentul ala am plecat,cu inima tot la ea.Dupa ziua aceea ,suferinta m-a facut sa-mi scriu pe mana cu lama numele ei .Recunosc a curs sange dar durerea nu a disparut ci doar a ameliorat putin supararea.Intrebarea mea e : de ce a fugit de mine?

nu avem cum sa iti raspundem la aceasta intrebare! Iti recomand insa psihoterapie pt a-ti putea explora situatia mai profund. Faptul ca te tai pe maini inseamna ceva. Curaj!

Dupa fapta facuta de tine, e evident de ce. Lipsa ta de autocontrol o sperie.

Dupa parerea mea, ia-ti o trimitere de la medicul de familie si mergi la un psihiatru. Dupa evaluarea lui, cauta un psiholog, nu lasa lucrurile asa!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Am 18 ani si am un trecut despre care mi.e frica sa vorbesc cu partenerul meu. Voi incepe prin a va povesti despre trecut: la varsta de 14 ani am avut prima relatie sexuala. Apoi dupa esecul acelei relatii, care a durat timp de 2 ani de zile, am vrut sa ies din tipare, sa fac o nebunie, sa fac ceva sa pot uita de ce s.a intamplat. Eram naiva, pot spune ca si acum sunt, dar nu in aceeasi masura. Am ales ca eu cu prietena mea cea mai buna si cu 2 baieti sa facem sex impreuna, dar oarecum separati. Fiecare cu partenerul ei, dar in aceeasi camera…. Am realizat ce prostie am facut, inainte nu ma gandeam absolut deloc ca ma va afecta sau ca as putea fi judecata, insa odata cu trecerea timpului am simtit cum lumea ma judeca si fara sa ma cunoasca, asadar imi era si mai frica daca ar stii totul despre mine. Dupa acea relatie, a urmat o relatie de 3 luni, baiatul afirmand ca eu sunt prima din viata lui. I.am povestit despre trecut si mi.a spus sa am grija ca daca voi mai
avea sansa sa iubesc pe cineva pentru care sunt prima din viata lui sa nu dau frau tuturor amintirilor, ci sa crestem impreuna, sa prindem incredere si apoi sa ii povestesc. Nu a fost singurul care mi.a dat acest sfat, iar eu ca proasta l.am crezut. S.a terminat relatia, a durat o pauza de ceva timp, apoi am fost cu un baiat timp de 2 saptamani, in care noi doar ne masturbam reciproc, dupa care el m.a inselat. Dorind sa ma aiba inapoi m.a cautat si a cautat si la prietenii mei solutii ca sa fim iar impreuna. Eu ca sa ma razbun, am ales sa ma numesc prietena cu beneficii cu verisorul lui mai mic, care si el vroia asta. Nu s.a intamplat nimic sexual, mentionez, doar am vrut sa vad daca.l afecteaza ca eu sunt apropiata de verisorul lui mai mic… Bineinteles, pe moment a avut efect, dar apoi regretam. Tot timpul am regretat fiecare decizie pe care am luat.o. In momentul in care decideam ceva ziceam ca e cea mai buna solutie, apoi iesea la iveala prostia care am facut.o. Apoi am
mai avut 2 relatii, nimic special in prima, in a 2a in schimb cand am ajuns in pat, eu am ales sa nu ma dezbrac, pentru ca nu sunt dezvoltata ca alte fete, ma simteam penibila si incomod, mai ales ca toate relatiile mele s.au incheiat prin eu a fi inselata. Lui nu i.a convenit ideea de a nu ma dezbraca si s.a stricat tot. In acel moment am zis ca mi.a pus capac. Simteam ca n.o sa fiu buna pentru nimeni si multe alte ganduri de genul. Acum sunt impreuna cu un baiat minunat, de 1 an de zile aproape, si fiindca eu sunt prima din viata lui am facut cea mai mare prostie de a.l minti. Bineinteles, incapatanata cum sunt am sustinut ca ce i.am povestit din trecutul meu era adevarat. Ceea ce asa era, doar ca nu era tot. I.am povestit cat am crezut ca poate suporta si cat sa nu inceapa sa ma judece. Acum dupa 1 an, situatia s.a agravat. A auzit despre mine tot felul de chestii, recunosc unele adevarate, altele nu. Iar acum fiinda am sustinut atata timp ca ce i.am povestit e tot, am a
les sa.i spun defapt cine sunt si cat de falsa am fost din frica de a nu fi judecata. Si bineinteles, nu ma crede. Nu stiu ce se intampla cu mine, de ce fix cu baiatul cu care imi doream sa ajung foarte departe in viitor nu am putut sa.i spun. Va rog frumos, ce se petrece cu mine? Am nevoie de ajutor, vreau sa ma schimb, sa.i dovedesc ca nu e totul numai despre mine, sa.i dovedesc ca indiferent ca l.am mintit acum sunt cu totul alt om dupa toate care le.am facut. Sa.i dovedesc ca m.am schimbat radical, dar vreau sa inteleg de ce am simtit nevoia sa fac asa ceva… De ce am ajuns un monstru la o varsta asa frageda?

ma gandesc ca problema ta necesita atentie mai mare, preferabil cu un psihoterapeut, insa nu cred ca esti un monstru… mai degraba senzatia mea este ca din cauza a ceea ce ai trait si simtit in trecut, cumva, ai ‘reusit’ in aceasta relatie sa te ‘sabotezi’… in sensul de a te pedepsi/a-ti refuza acest partener minunat pt a te pedepsi. Ma gandesc ca este o posibilitate. Incepe totusi o psihoterapie. Se poate, succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Servus. Cum ajung inapoi la starea de “erou”?
Ma consider introvert, nu sunt prea sociabil, desi acum 3-4 luni, odata cu venrea verii, viata mea sociala s-a imbunatatit extraordinar de mult, de la 0 la 100. Ca orice lucru frumos ce dureaza putin, atat a durat si aceasta perioada in care ma simteam ca un “erou”, eram indragostit de mine, aveam o incredere de sine foarte buna…
Incet, incet am inceput sa ajung la starea mea de dinainte, nu mai vorbeam, eram mereu, si inca sunt, “tipul tacut’…
Anul acesta voi merge la primul an de facultate la sociologie. Am fost sa ma inscriu si am stat la o ruda 4 zile, si am iesit in fiecare zi cu prietenii lui, si tot tipul tacut eram, desi tot imi spuneam in gand sa vorbesc, sa nu mai fiu asa de bleg..mai scoteam din cand in cand cate ceva, dar foarte putin.
Nu vreau sa par un jackass, dar majoritatea fetelor, la prima vedere ma plac, si foarte multa lume mi-a spus in ultima vreme ca sunt frumos, dar pacat ca sunt cam tacut…
As vrea sa.mi spuneti ce pot face sa fiu iarasi acea persoana care are incredere in sine si care se simte bine in pielea lui.

eu iti recomand dezvoltare personala…. macar o data la doua saptamani sau cel mult o data pe luna mergi la un psiholog si discuta cu el. Sigur o sa gasiti solutii. Se poate, succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

știu exact cu ce sa incep! Și nu știu dacă într-adevăr am o problema sau e doar o chestiune de timp.În aria mea de desfășurare ,am 23 de ani,sunt căsătorită și am o fetita de 4 ani. Pot spune despre mine ca sunt acel gen de om introvertit, fără prieteni,doar amici.încă nu am găsit persoana cu care sa pot vorbi orice,nu am încredere în nimeni..M-am căsătorit la 19 ani crezând ca el e alesul inimii.Totul a decurs bine pana atunci…ca o adolescenta normala care pe parcurs a trebuit sa se maturizeze. Aș vrea să cred că hotărârile pe care le-am luat pana acum sunt deștepte, și dacă o fi invers atunci cred ca o sa rămân cu regret toată viata.Ei bine problemele mele sunt multe,categoric îmi dau și eu seama de asta.Nu am încredere în nimeni,nu am prieteni..doar amici.Nu sunt pasionata de nimic dar absolut nimic in afara de cărți, îmi place sa citesc în timpul liber. Mai mereu sunt trista și îmi pun întrebarea ce ar fi fost daca: nu renun
țăm la liceu,nu ma căsătoream si asa mai departe.Acum lucrez împreună cu soțul meu pe camion,el e șofer de tir asa ca am luat-o și eu pe calea asta. În principiu vreau sa fiu fericita și nu sunt.îmi urăsc jobul urăsc viata pe care o duc,habar nu am ce sa fac. Unii dintre amicii mei îmi tot spun sa merg la un psiholog prin simplu fapt ca ma încânta finalurile nefericite la filme și cărți, și pentru ca ascult muzica rock. Dacă astea ar fi motive de mers la psiholog atunci tind sa cred ca ei au nevoie nu eu. Am zis sa va cer sfatul,ca sa știu totuși dacă e ceva ciudat la mine.

Daca nu iti place viata actuala renunta la ea ,un sfat pe care l-am primit si eu:Nu mai asculta muzica rock,si nu te mai uita la filme cu final nefericit,nu faci altceva decat sa -ti amplifici starea de tristete!

eu ma gandesc ca te incanta finalurile nefericite pt ca, probabil, asa te simti si tu… iar muzica rock este doar un gen de muzica… nu o cale sigura catre depresie . Inteleg ca nu te simti bine cu viata pe care o ai… poate este momentul sa faci ceva pt asta? Scoala poate fi incheiata… jobul poate fi schimbat… la psiholog poti merge din simplul fapt ca este o persoana neutra care te va asculta fara sa te judece si care doreste sa fie alaturi de tine si sa te ridice. Se poate, succes!

Nu poti sti ce ar fi fost daca ti_ai fi terminat scoala pana n_o termini.Incearca sa_ti termini studiile,niciodata nu_i tarziu,eu mi le_am terminat tarziu…..Daca_ti doresti ceva nu te da batuta,lupta si nu lasa dorintele altora sa te domine,alfel n_o sa ai liniste,,pace sufleteasca…..Succes!

La psihoterapeut (nu la simplu psiholog) mergi pentru a te ghida spre tine, spre calea ta, pe care nu o poti gasi acum, fiind bine ascunsa chiar in mintea ta subconstienta. Ai de invatat cum sa comunici cu ea, de fapt cu tine insuti, cu sinele tau. Si asta o faci cu un ghid spiritual. Psihologul (clinician) pune doar diagnostice clinice… care nu iti folosesc. Ai de lucrat asupra ta, de descoperit propria ta cale, de activat talentele latente… si singura nu vei progresa.

"Daca suferi e din cauza ta.Daca esti fericit, tot din cauza ta.Tu esti raiul tau,dar si iadul tau…….Nimeni altcineva nu este responsabil…"Osho ….Totul depinde de alegerile pe care le facem.Cred c_o sa faci alegeri bune din moment ce ai scris aici…..

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Evenimente negative din copilarie: Consum de substante psihoactive
Studii si mediul scolar: 10 clase
Relatii de prietenie: Prietene
Viata sexuala: Nu sunt casatorit
Ocupatie: Casnic
Istoricul afectiunii prezente: Atac de panica , spasmofilie , am fost diagnosticat de Medic Primar Psihiatru Gh. Nedelciuc , Socola , IASI , de 10 zile ma simt rau , simptome , sufocare , transpiratii , plans, frica de moarte , palpitatii , si ma enervez foarte repede , tratamentul urmat este : HALOPERIDOL 10 picaturi , odata pe zi , ANXIAR , seara o pastila de 1mg , si dimineata Bromezapam o pastila de 3 mg . A aparut in urma unor consumuri de substante interzise…dupa care am renuntat la ele din cauza ca mi-a venit rau , si nici nu mai am nevoie de aceste substante..

daca nu te simti bine poate ar fi bine o internare de urgenta. Contacteaza (tu sau familia) medicul psihiatru si mergi la consult. Succes!

Chiar daca ai renuntat la acele substante, nu stii ce efecte au pe termen lung. E ca la tigari, dupa ce te lasi, funinginea mai ramane o vreme pe plamani, asa, vreo 50 de ani…

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua, fiica mea de 15 ani, are un prieten de varsta ei. Nu-l cunosc prea bine dar nu am fost de acord cu relatia lor pentru ca este foarte mare diferenta dintre ei in privinta rezultatelor scolare. S-au imprietenit acum 7 luni, iar relatia a devenit mult mai stransa in timpul vacantei de vara, adica in ultimele doua luni si jumatate. Ies afara impreuna, merg la film, in parc, vorbesc mult la telefon, au fost o data si la strand amandoi. Ieri seara, fiica mea mi-a cerut voie sa mearga la el acasa intr-o noapte ca sa se uite la mai multe filme pana dimineata. I-am spus ca nu sunt de acord pentru ca este o varsta periculoasa si ca nu am incredere in baiatul Acela ca poate sa stea cuminte. Apoi I-am zis ca vreau sa ma sune mama lui ca sa vorbim. Nu stiu ce sa-i mai spun daca insista. Eu nu vreau sa mearga acolo. Va rog sa ma sfatuiti cum sa procedez, ce sa-i spun ca s-o conving.Multumesc

va este teama de ce s-ar intampla daca ii refuzati aceasta dorinta? Ca parinte a proceda precaut, asa cum spuneti, este foarte bine. Incercati totusi un compromis. Succes!

Nu ne putem feri copiii de viata! Comunicarea e singura problema. O pozitie de forta, un ton agresiv, duce la pierderea intregii comunicari. O comunicare de la om la om, aratand respect, intelegere si empatie va poate fi de folos. Iar un consilier al adolescentului, daca acesta il accepta, face uneori minuni.

Nu vreti sa mearga acolo noaptea pentru ca nu aveti incredere ca baiatul acela va sta cuminte… In fiica dumneavoastra aveti incredere? Adevarul e ca sex pot face oricand, nu trebuie neaparat sa fie noapte. E important sa fiti constienta de un lucru: mai devreme sau mai tarziu fiica dumneavoastra isi va incepe viata sexuala (cu un baiat pe care il agreati sau nu). E firesc pentru oricare din noi si acest moment poate sa reprezinte cumva ruptura dintre copil si parinte daca parintele ii spune constant "NU" cand vine vorba de sex (probabil ca de fapt, in adancul dumneavoastra de aceasta ruptura va e teama). Important este sa o pastrati aproape sufleteste si sa aiba incredere sa vina la dumneavoastra sa va spuna cand are o problema. Mai bine vorbiti deschis despre dorintele ei, despre nevoile ei – normale pentru aceasta varsta (pe care o numiti "periculoasa"). Rugati-o sa vina cu prietenul la dumneavoastra acasa sa vizioneze filme, de exemplu. Va sti ca are in dumneavoastra un partener de incredere, nu un paznic de care e nevoie sa se ascunda.

Simplu, vor sex si tu nu esti de acord.Seteaza clar o varsta, si dupaia las-o sa traiasca, Chiar daca si eu si tu stim ca iti va trada increderea IMEDIAT nu inseamna ca trebuie sa incerci tu sa previi , aici trebuie sa fie despre o lectie de viata nu despre lucrurile de care tu nu esti de acord. Dupa ce CLAR iti va trada increderea, aratai ce inseamna asta. Nu poti sa iti opresti copilu din a-si traii viata. Nimeni nu asculta in copilarie de sfaturile parintilor, Tot ce am invatat cu toti a fost doar din propiile greseli, Cu cat ne batea la cap mai tare sa NU facem ceva cu atat mai mult ne determina sa O FACEM! Cei drept 15 ani cam devreme pentru a incepe viata sexuala , mai ales la femeii,Eu zic ca daca ii explicati anumite lucruri si dupaia ii oferiti in fata increderea dv si o lasati sa mearga, O sa duceti relatia de mama-fica la un alt nivel mult mai profund, si sincer vor fi DOAR 50/50% sansele sa va insele daca faceti asa, deci reduceti de la 100% la 50/50% plus ca o sa va ajute relatia pe viitor dintre voi doua daca va fi cuminte cu acel baiat in seara respectiva. Doar schimbati perspectiva din care puneti problema, si o sa ajungeti la ceea mai buna varianta de a va descurca cu aceasta situatia foarte repede si ushor.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua, ma numesc Anica si sunt disperata . Locuiesc impreuna cu sotul meu si cu mama mea in varsta de 78 de ani,sunt singurul ei copil si imi reproseaza mereu ca nu fac nimic pt ea (doar o intreb daca si-a luat medicamentele si daca a mancat si ca m-am aliat cu sotul meu impotriva ei Eu gatesc, spal rufe , fac curatenie ,satam la curte si sunt ff multe de facut , NU REUSESC SA O MULTUMESC cu nimic.Se supara zilnic pe mine , nu vorbeste , cu mine, nu vrea sa manance o rog insistent , sunt multe de spus . M-a amenintat ca pleaca de acasa si altele .Va rog din suflet sa ma ajutati cu un sfat ,am 62 de ani -3 operatii(coloana, scos tiroida si alta la abdomen )simt ca ma prabusesc , nu mai rezist, oric3e as face nu ii intru in voie , se supara si plange, se inchide in camera ei si nu vrea sa ma vada sau sa stam de vorba .Astept un sfat – cu mii de multumiri

consultati un psihiatru. Sunt multe variante in ceea ce o priveste pe mama Dvs. si o discutie in persoana cu un specialist este mult mai utila… in plus puteti intreba de un tratament pt propria persoana, daca este cazul. Succes!

Botezat-Antonescu Radu Andrei – arata-mi tu care psihiatru are vreme sa iti explice, ore in sir, in mai multe sedinte, cum sa gestionezi relatia ta cu o persoana suferinda din familie… Sfatul tau suna ca o JIGNIRE pentru omul de rand, e un fel de a spune ca nu esti OK. In plus, e inutil. Daca omul intreaba aici, e tocmai pentru ca vrea sa evite psihiatrul.

Aveti de invatat cum sa gestionati astfel de situatii. E posibil ca luciditatea ei, la aceasta varsta, sa aiba de suferit, si comportamentul ei sa fie tot mai irational. Imaginati-va ca ati fi angajata sa aveti grija concomitent de mai multe persoane cu astfel de comportamente… Totul se invata, in special cand e vorba de relationare interumana.

Ai putea incepe prin a o intreba ce ar vrea sa faci pt ea. Suna a santaj emotional iar oamenii manipuleaza atunci când vor sa obtina ceva – afla ce vrea sa obtina. Cea mai buna varianta pt toti trei ar fi un azil de batrani, unde mama ta sa primeasca toata ingrijirea de care are nevoie si mai ales sa socializeze cu persoane de varsta ei. Conflictul dintre generatii nu are varsta.

stimabile coleg… nu este nicio jignire (observ ca stiti cu siguranta ce gandeste ‘omul de rand’… descriere deloc jignitoare) si va pot indruma catre multi psihiatri (inclusiv tatal meu – vezi www.cmibotezat.ro) care isi pot face si chiar isi fac timp, macar 30-60 min, dupa care, daca urmeaza un tratament, consilierea psihiatrica va continua la fiecare control sau telefonic (si DA!… gratuit), pt a lamuri pe oricine le calca in cabinet in ceea ce priveste suferinta in cauza! Intr-o situatie neclara, pt ca nu stim exact (fara sa vedem persoanele in cauza) ce se intampla cu adevarat apare nevoia de consult ‘pe viu’, macar pt o minima evaluare sau opinie… altfel discutam doar teoretic ceea ce este mai putin eficient pt persoana la nevoie.

E in varsta…iar gândurile ei legate de viitor, probabil nu sunt dintre cele mai…optimiste. Faceti multe lucruri pentru ea care vi se par DVS importante (spălat, mâncare, curătenie). Pentru ea, la vârsta ei, poate e mult mai important sa stati de vorbă cu ea, despre prezent, despre trecut, sa simtă ca inca mai contează ca prezenta in viata celor din jur. Nu e usor sa fii bătrân si sa ai impresia ca lumea din jur te priveste ca pe alta sarcina de pe ordinea de zi…Multa sanatate si mai ales răbdare:)

Multumesc din suflet pt sfatul primit ,este adevarat ca batranetea este greu de dus cu boli acumulate ,depresii etc. eu incerc sa o inteleg ,sunt uneori exagerat de protectiva cu ea (fiind unicul copil ) ,ba chiar mi-a reprosat ca o cicalesc prea mult , problema este ca refuza sa stam de vorba, daca totusi incepem o discutie spune ca ea are dreptate ca noi ( eu si sotul meu ) ne purtam urat , ex azi nu mananca , nu vorbeste cu mine, da raspunsuri scurte , ma supara tacerea ei, mu stiyu ce gandeste , nu vrea sa spuna cu ce o supar , Sa stiti ca numai eu am gatit m, am spalat rufe pt toata familia , nu am neglijat-o . spuneti de rabdare – incerc dar si eu de cand am scos tiroida a c-am disparul starea de calm .Inca o data va multumesc din suflet si va doresc numai bine ///////

Anica Serban – un articol inspirat din cazul tau: http://www.invingestresul.com/1/post/2015/09/salvatorul-fericirii-altora.html