Mesaj:
Buna ziua,
Am 23 de ani. Anul viitor eu si prietenul meu ne vom casatori. Avem o relatie fericita si speciala, simt ca el este sufletul meu pereche. De aceea am nevoie de sfatul dumneavoastra. El este un om bun, desi se enerveaza cateodata pentru nimicuri. La fel de repede se calmeaza. Niciodata nu a fost violent, si suntem impreuna de aproape patru ani. Stiam de la inceput ca e o fire mai vulcanica, nu mi-a ascuns asta niciodata. Recent s-a intamplat ceva ce m-a pus pe ganduri. Eram in pat si a venit la mine sa il tin in brate, cum ne tinem de obicei. Din greseala, i-am bagat mana in ochi si s-a enervat. S-a dus la oglinda si cand s-a intors in pat, nervos, mi-a sucit gura. In acel moment m-a busit plansul, si nu pentru ca m-ar fi durut ci pentru ca a facut un gest urat. Si-a cerut iertare. Nici in familia mea, nici in familia lui nu s-au intamplat violente intre parinti. Eu am fost crescuta intr-un anumit mod si nu tolerez violenta fizica sau verbala si i-am spus de la inceput acest lucru. Ar putea acest comportament sa degenereze? Noi ne intelegem foarte bine pe toate planurile, e ca si cum am fi unul, fix ideea din povesti. Dar nu as putea sa imi petrec restul vietii alaturi de un om violent, niciodata. In general am o intuitie foarte buna, dar nu degeaba se spune ca dragostea e oarba. As dori sa stiu daca acest act poate avea urmari mai grave, daca ar trebui sa ma despart de el sau daca ar trebui sa continui si sa vad cum se va comporta in viitor?

A fost o reacție de răzbunare, dacă tu l-ai făcut să sufere, trebuia sâ suferi și tu. Acesw gest de răzbunare îl are in instinct și se va repeta. Sfatul meu este să cauți un astrolog si să ceri o astrogramă relațională sau a cuplului. Astrologul îți va cere data, ora + min și locul nașterii fiecăruia dintre voi. La sfârșit te va sfătui care e cea mai bună soluție. Suces.

Gestul lui pare a fi facut ca razbunare la gestul tau. Ceea ce trage un semnal de alarma este ca gestul tau a fost o greseala, in timp ce al lui un impuls pe care nu l-a mai trecut prin controlul constient. Uita-te in general cat de impulsiv este (apropo de ideea ca e mai vulcanic) si gandeste-te daca esti ok cu comportamentul lui in general. Nu sunt indeajuns de multe informatii ca sa stim daca a fost doar o chestie de moment sau daca poate conduce la un comportament violent. Consider ca ai putea sa-i impartasesti temerile tale, sa-i spui ca asta este limita lucrurilor pe care le accepti si el va trebui sa fie mai atent pe viitor. Iar de acolo vezi cum decurge discutia. Eventual, daca ai indoieli, iti sugerez sa incercati o terapie de cuplu.

In 4 ani daca numai aceste gesturi te-au deranjat la el, eu zic ca nu e o tragedie.Toti barbatii au un set de comportamente bune sau rele, care se echilibreaza intre ele.Al tau are ca aspect negativ acest lucru…obisnuieste-te cu partea asta lui negativa caci se putea mai rau, gen, alcoolic, infidel, drogat , ratat, etc.Daca il parasesti , s-ar putea sa nu mai gasesti pe cineva la fel dar fara defectul lui… discutati ca doi oameni maturi despre ceea ce va deranjeaza la celalalt si ajungeti la un compromis.Frumos este sa remediezi, nu sa arunci, pentru ca se numeste lasitate:) Daca toate femeile ar renunta la barbatii lor pt niste defecte unice, toti am avea parintii sau bunicii despartiti.Oricum tu esti responsabila pentru viata ta, si tuhotarasti ce e de facut.

Eu vad, de asemenea, incidentul ca un act primitiv, instinctual, inconstient. Tu ai facut o miscare ce i-a provocat suferinta-din greseala, iar el s-a razbunat, si nu a fost un reflex, ci a avut timp sa mearga la oglinda si sa treaca la fapte dupa aceea. Asta ma duce cu gandul la faptul ca baiatul nu reuseste sa-si controleze impulsurile, cu alte cuvinte, intai actioneaza si apoi gandeste (daca vede consecintele). Genul asta de atitudine se poate vedea si in alte comportamente, daca esti atenta sa observi: la volan, la bautura, in sexualitate (poate tu il vezi doar pasional); in jocuri pe calculator, cu oamenii care “il calca pe pedala” intr-un fel sau altul. Eu in locul tau as fi atenta si as observa mai amanuntit, ca sa inteleg daca a fost doar un incident izolat sau e o trasatura pe care in general o ascunde bine.. Ideea este ca atunci cand te decizi sa oficializezi relatia sa fii convinsa ca poti trai alaturi de el, si ca poti tolera-din iubire- si defectele lui. Dar… ai incredere in intuitia ta, ea are dreptate intotdeauna.Faptul ca ne scrii, demonstreaza ca simti ca “ceva nu e ok”, iar dragostea nu e atat de oarba precum se spune. Daca ai ezitari, amana, si lasa timpul sa-ti arate.

De acord total cu Oana Bodor, mai ales cu ultima fraza. Succes si multa rabdare… Este totusi vorba de viitorul tau.

De acord cu Oana Bodor, daca facea gestul asta imediat era un gest reflex, la durere, mai usor de tolerat. Al lui nu a fost unul reflex ci unul de razbunare. Nu zic sa renunti, doar sa fii atenta de acum incolo la reactiile lui!

Mesaj:
Buna ziua,
Am 28 ani, acum patru ani am cunoscut un baiat pe facebook(29 ani), aveam prieten comun, am inceput sa vorbim vitual timp de patru luni, apoi am hotarat sa ne vedem fata in fata. Eram din orase diferite la mare distanta, ne-am intalnit oarecum la mijlocul distantei. Din ziua aceea zi am ramas impreuna. Pentru inceput totul era bine, nu ne-a deranjat distanta, ne vedeam o data la cateva luni.
Dupa un an am simtit ca vreau mai mult, ca vreau o relatie normala, ca nu ma mai simt bine in situatia aia. Am discutat si cu el despre ce vroiam si a zis ca o fi bine candva, ca mai intai sa-si termine studiile si apoi vedem cum facem.
Asa au mai trecut trei ani, cu nemultumiri si drumuri facute spre el.
Anul acesta si-a terminat studiile, si-a gasit un job, s-a mutat singur.
Luna aceasta, eu avand cateva zile libere, l-am auntat ca ma duc la el,iar raspunul lui a fost ca NU, fara nici un motiv. I-am spus ca vina dupa mine la gara ca eu tot vin.
Cand am ajuns nu a venit dupa mine, a trebuit sa ma duc singura pana unde locuia el. Ajunsa acolo, el nu era acasa, nu mai raspundea la telefon, plecase intentionat. Atunci am vb cu mama lui la telefon, sa-i spuna ca eram afara in frig si asteptam. A venit dupa multe insistente dupa cinci ore, pe care le-am petrecut afara in frig pe o banca, inghetasem acolo. Nu-mi venea sa cred ce mi se intampla. I-am spus ca nu mai plec, ca am obosit pe drumuri, vroiam o relatie normala. Atunci a luat-o razna, s-a transformat intr-un animal, urla, ca NU. Imi facea bagajul sa-mi iau geanta si sa plec, ca daca nu, cheama politia. Asa m-am trezit in strada intr-un oras necunoscut, departe de casa, in frig. Nu credeam niciodata ca e in stare sa-mi faca rau, ma simteam folosita. Acum am ramas cu durerea si nu imi revin, a fost un soc pentru mine. Nu pot manca, nu pot dormi, am atacuri de panica, nu mi-e bine. Vreau sa treaca durerea si sa nu mai simt nimic

Imi pare rau ca suferi..si ca nu esti obiectiva. Din relatarea ta, reiese ca tu esti cea care a investit in relatie, tu ai tinut de aceasta relatie. Atitudinea lui fata de tine, raceala, detasarea existau, dar nu ai dorit sa le accepti , altfel nu mai ear un soc felul in care v-ati despartit. Este clar ca nu si-a dorit sa fii acolo, ti-a spus sa nu mergi, si totusi te-ai dus,a plecat si a evitat sa te vada, sa-ti vorbeasca..Singura ai ales sa stai in frig, pe banca , pe strada intr-un oras necunoscut…El nici macar nu a dorit sa fii acolo, cu atat mai mult nu i-a placut sa-i fortezi mana, cum se spune, sa se intoarca dupa ce te-a evitat 5 ore, asteptand sa pleci singura, iar tu ii spui ca nu pleci , si culmea, mai vrei si o relatie normala..Imi pare rau , stiu ca te doare, dar poate acum, cand citesti intelegi absurdul situatiei..Reactia lui de violenta a fost spontana, cred ca i se parea normal sa intelegi singura ca nu vrea sa fie cu tine. Si, nu ai nici un motiv sa te simti folosita, nu ti-a promis ceva, si apoi nu s-a tinut de cuvant.

Ok, tu il vrei si el nu te vrea. El iti spune sa nu vii la el, tu mergi oricum. El nu e acasa, tu astepti oricum. El vine acasa, te da afara, si tu suferi. Ba mai rau, faci depresie si atacuri de panica, adica te imbolnavesti. Asta nu arata cat de mult il iubesti pe el, ci cat de putin te pretuiesti pe tine insati. Ce crezi ca vei obtine cu toate astea? Oare ti-ar placea ca barbatul pe care il iubesti sa se simta constrans (a se citi manipulat) sa ramana cu tine? Sa ramana din mila? Poate daca il ascultai cu atentie, ai fi auzit ca el nu vrea ca tu sa mergi la el. Ai fi auzit ca de fapt, el nu mai vrea aceasta relatie. Si poate ca te-ai fi infuriat, si ai fi pus tu punct acestei relatii ca sa-ti salvezi demnitatea si stima de sine. Dar, oricat de dureros ar suna asta, tu ai ales sa fortezi lucrurile si sa stai in frig, asteptandu-l, ai ales sa insisti. Ce s-a intamplat a fost previzibil. Eu sper ca, pe langa suferinta pe care o simti acum, sa inveti din aceasta experienta si sa te gandesti ca ai dreptul sa fii fericita, si ai dreptul sa te infurii (si sa pui limite), atunci cand simti ca sentimentele tale nu sunt valorizate. Ai dreptul sa primesti respect, si poate ca e timpul sa te respecti tu suficient de mult incat sa poti pretinde ca si altii sa te respecte. Si pe viitor, sa alegi altceva. Daca nu reusesti singura, apeleaza la un psihoterapeut. Succes!

Imi place de tine ca esti insistenta in ceea ce-ti doresti, dar foloseste-ti acest elan in cariera ta, inimile nu sunt ca niste cladiri pe care le asediezi si le cuceresti cu forta! Insistenta exagerata in dragoste intotdeauna nu e binevenita, pentru ca intr-un cuplu sunt doi, deciziile se iau impreuna, cand unul din parteneri incepe sa se impuna cu forta deja nu mai e dragoste. Stiu ca suferi si esti frustrata acum, dar va trece, iar in urmatoarea relatie comunica mai mult si fii atenta la semne… Despartirile rar se intampla brusc, iar in acele rare cazuri, cu persoane imature, probabil ca se indragostesc si dau pasarea din mana pe cioara de pe gard fara sa gandeasca.

Mesaj:
Am o relație de aproximativ 1 an, și în decursul acesteia am aflat de trecutul nu tocmai “roz” al partenerei…ideea e ca îmi apar în minte clișee care mă deranjează și simt nevoia sa îi reproșez mereu…vreau foarte tare sa trec peste…intrucat de când suntem împreună nu mi.a greșit niciodată…Am facut din ea cam ceea ce mi.as dorii pentru tootdeauna…singurul aspect negativ este trecutul ei…

Dar ce mai exact te necajeste din trecutul ei? Este foarte important acest aspect in masura in care vrei indrumari competente:)

spui ca ai facut din ea ceea ce ti-ai dorit si din ce spui reiese ca ti-ai dori cumva sa ii schimbi si trecutul daca ai putea… ma intreb oare de ce simti nevoia sa o manevrezi ca pe un obiect astfel incat sa corespunda nevoilor tale?… oare dragostea nu inseamna acceptare, intelegere si iubire?… aceste lucruri nu prea se potrivesc cu nevoia de a manevra o fiinta umana ca si cum ar fi un obiect… una este sa gestionezi conflictele, sa negociezi nevoile astfel incat sa fie bine pentru ambele parti si alta este sa spui ca tu ai facut din ea ceea ce ai vrut… asta suna ca si cum i-ai anula liberul arbitru si dreptul ei de a fi fix asa cum este ea, in intregimea si complexitatea ei ca fiinta umana…

Ma intreb daca trecutul tau este atat de imaculat incat sa-ti dea dreptul sa judeci trecutul ei. Oare tu esti perfect? Cliseele aceea sunt in mintea ta, si daca i le reprosezi mereu (si oricum nu se mai poate schimba nimic in legatura cu trecutul), sincer, nu stiu de ce ea mai sta cu tine. Si ea este o fiinta umana si are dreptul sa greseasca, din greseli se invata. Tu spui ca “ai facut din ea ce ai vrut”, dar da-mi voie sa-ti amintesc faptul ca ea a fost de acord sa fie ce (sau cum) vrei tu. Pentru ca te iubeste. Si pentru asta ar trebui sa-i fii recunoscator si sa-i apreciezi eforturile, pentru ca daca vei continua cu reprosurile, s-ar putea sa-si dea seama ca se straduieste degeaba si te va parasi (asa ar face orice femeie care se respecta cat de cat). Asa ca, daca o iubesti, ai face bine sa o tratezi ca pe o fiinta umana intreaga (cu bune si cu rele), si nu ca pe un obiect al pretentiilor si hachitelor tale. Daca nu reusesti singur, cateva sedinte de psihoterapie te-ar ajuta. Succes!

Oare noi mai suntem impartiali? Oare “terapeutii” mai merg si ei la niste sedinte de terapie care sa ii ajute sa faca fata? In alta ordine de idei: exista un moderator care triaza raspunsurile diversilor “terapeuti”? Ar fi pacat ca o persoana care cauta sprijin sa primeasca un astfel de tratament.

Albert Alexandru, moderatori ai grupului exista, dar sincer, nu intelegem care este problema dvs. in acest moment, cu privire la “diversii terapeuti”.

Problema lui este ca unii dintre ‘sfatuitori’, uita menirea lor adevarata, de a intelege problemele, de a gasi cauzele si solutiile si de a propune alternative.Acesti ‘unii’ se hazardeaza in ceea ce priveste cazurile si incep sa judece prematur fara a stii toate datele problemelor. Mi s-a parut competenta interventia lui Albert Alexandru,vrand la randu-mi de mai multe ori sa subliniez acest lucru, dar bine c-a facut-o el inainte deoarece imi dau seama ca nu am fost singurul care a sesizat acest lucru.Poate implementati un sistem de triere a respondentilor prin care sa se delimiteze cei care ajuta cu adevarat de ceilalti care dau sfaturi de colt de ulita.Multumesc pt atentie!

Un terapeut nu este un sfatuitor. Un terapeut este cel putin un consilier. Un consilier este NEUTRU (adica IMPARTIAL), nu are pareri si nu ofera sfaturi. Un consilier este centrat pe pacient, nu pe EGO-ul sau => un consilier mai mult ASCULTA decat VORBESTE. Pentru discutii, polemici, pareri si sfaturi exista prieteni, parinti, amici, colegi si altii. “Va rugam sa nu raspundeti la intrebari decat daca sunteti specializat in domeniul respectiv sau aveti informatiile necesare! “. Acest raspuns este concis.

Pentru Alex Glazy si Albert Alexandru: multe dintre raspunsurile date pe grup intra in categoria celor mentionate de dvs., dar nu ni s-a parut ca este si situatia de fata, de unde si nevoia ca aceasta discutie sa fi fost purtata nu sub forma de comentarii la intrebarea de mai sus. Nu ni s-a parut ca este si situatia de fata, pentru ca, desi directive, raspunsurile au oferit niste sugestii de orientare, niste idei de analizat, in situatia in care, poate cel mai important aspect, desi nu si unul dorit, cel putin jumatate dintre cei care pun intrebari aici NU vor ajunge la un psiholog/psihoterapeut. Nu are rost sa analizam aici aceasta realitate care tine de nivelul financiar, nivelul de educatie, situarea geografica etc. Ideea este ca, intr-un fel, faptul ca s-a apelat la un specialist, fie si sub forma aceasta, este un lucru bun si un prim pas pentru unii de a ajunge la o forma adecvata de terapie. In plus, sunt mai multe tipuri de psihoterapie si pentru fiecare client alta este abordarea cea mai potrivita. Un terapeut neutru, “care mai mult asculta decat vorbeste”, cum ati precizat, nu se va potrivit tuturor, la fel cum sunt clienti care nu vor rezona niciodata cu psihoterapia cognitiv-comportamentala, ci o vor alege pe cea psihanalitica, de exemplu. De aceea permitem uneori ceea ce intra in categoria “sfaturilor”, incercand, evident, sa stabilim anumite limite. Dar nu este foarte usor, pentru ca acest grup este moderat de o singura persoana si nu pe parcursul intregii zile (de unde si dificultatea de a interveni de fiecare data atunci cand raspunsurile sunt inadecvate), de aceea da, ne-ar ajuta interventiile celor care observa astfel de situatii.

ai facut din ea ceea ce ti -ai dorit … ……………………………..

Fiecare persoană are un trecut, dar acesta nu trebuie să-ți afecteze relația din prezent. Trecutul stă în spate, iar omul trebuie să privească doar înainte.
Urâțică expresia cu „am făcut din ea cam ceea ce mi-as dorii pentru totdeauna”, pentru că dacă ea nu te voia nu se schimba pentru tine și nu încerca să-ți fie pe plac. Atâta timp cât presupusa problemă este trecutul, înseamnă că nu există nicio problemă, deoarece tu nu existai în acel trecut, iar oamenii au perioade și perioade…

Cine e curat sa arunce primul cu piatra… Trecutul tau cum e? Nu ai chiar nici un schelet in dulap? Sau la voi barbatii nu este asa rusinos, pentru ca voi daca aveti mai multe femei sunteti experimentati, iar femeile sunt cum? Daca ai facut ce ti-ai dorit din ea asta inseamna ca ea, cea originala nu-ti era pe plac, ceea ce da de gandit…

Mesaj:
Am 20 de ani si am o relatie cu un baiat de 21 de ani de 4 ani.Primii 2 ani de relatie au fost frumosi,ne-am inteles bine,fara sa observ vreo urma de rautate sau de violenta in el.Dupa cei 2ani a inceput sa fie foarte gelos din orice fara sa ii dau vreun motiv.Dupa gelozia asta a inceput sa tipe,apoi sa ma injure apoi brusc sa inceapa sa ma loveasca.Dupa actele de violenta am luat masuri si le-am zis alor mei care oricum nu erau de la inceput de acord cu relatia noastra pt ca nu il placeau.Am depus plangere pt urmarire penala si dupa o perioada incepuse sa imi lase mesaje pe facebook de pe alte conturi ca ii pare rau asta durand 1 luna in care primeam mesaje zi de zi de la el.L-am iertat ca o proasta si mi-am retras plangerea dupa care a mers bine o perioada de 2 luni dupa care ne-am certat foarte tare si a venit dupa mn intr-un mall si m-a luat la bataie cu pumni si palme si m-a urcat intr-un taxi si m-a dus acasa taras unde m-a pus in genunchi pe un sac de nisip si mi-a turnat apa rece pe mn si m-a lasat asa daca incercam sa ma ridic imi dadea pumni in burta.In timp ce eu stateam acolo el vorbea cu alte fete in fata mea cu care urma sa se intalneasca.Dupa toata faza asta am reusit sa plec acasa vanata si in ultimu hal si m-am ascuns de ai mei pt ca ei nu stiau ca mi-am retras plangerea.Imi pierdusem toate prietenele din cauza lui,familie tot. De atunci traiesc un calvar si sunt sunata tot timpul la orice ora.Eu lucrez el nu.Imi cheltuie banii,isi face planuri cu ei.Eu lucrez in 3 schimburi si sunt obligata sa raspund la fiecare pauza ca daca nu ii rasp,la ora la care ies ma asteapta in fata fabricii si ma bate.am incercat sa imi sch nr si sa dispar sa numai ies din casa insa vine dupa mn la munca si ma asteapta.Numai simt nimic pt el si mie scarba de tot ce tine de el.La facultate nu am putut sa ma duc pt ca a zis ca o sa imi caut pe altcineva acolo..nu pot sa fac absolut nimic.Nu stiu ce sa mai fac.Am mare nevoie de ajutor!

DE URGENTA DUTE LA POLITIE , cHIAR DACA TI-AI RETRAS PLINGEREA SI VORBESTE SI CU PARINTI INDIFERENT DE SITUATIE!!!!!!!

Dute la părinții tăi ei te vor îndruma ce e mai bine

dute la politie, depune o noua plangere, vorbeste cu parintii tai si eventual incearca sa obtii un ordin de restrictie! e inuman sa traiesti asa… bafta si curaj!

Ceea ce face el este o infractiune si trebuie pedepsit ./ Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţiiArt. 193 din Noul cod penal
Lovirea sau alte violenţe
(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se
pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)
Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea
unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri
medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 5 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Trebuie neaparat, URGENT sa depui plangere la politie, eventual sa-ti iei certificate de la medico-legal, pt. a le atasa la dosar. Nu te mai lasa pacalita de promisiuni, e un agresor

trebuie sa obtii un ordin de restrictie! neaparat! fa o noua plangere penala. Acest individ nu trebuie sa se mai apropie sub nicio forma de tine!

Era bine daca dupa acea bataie te duceai la medicul legist, scoteai actul pe baza caruia ii faceai o noua plangere penala si-l dadeai si in judecata. Indivizi ca el nu trebuie sa traiasca liberi. Baga-l la racoare si fii puternica, te domina prin teroare, fa-i plangere imediat! Cere si un ordin de restrictie, in urma lui tel se pune sub urmarire si-l prind daca te ameninta, si umbla insotita peste tot ca sa ai martori daca te mai agreseaza!

Mesaj:Sufar de TOC de mai bine de 5 ani.Ma supara rau obsesiile fiindca imi creaza frici si instabilitate emotionala..Intrebarea mea este cum pot scapa de aceste ganduri, cum ma pot elibera de aceste obsesii, de aceste compulsii?Sau macar sa se reduca?Am fost la 2 doamne psihoterapeute dar nu am inregistrat niciun progres, am obtinut sfaturi dar obsesiile si compulsiile tot le aveam.
Un psihiatru in trecut cand eram copil mi-a spus ca aceste ganduri si compulsii le voi avea mereu.E un cosmar daca e asa..nu prea pot sa ma descurc normal in societate cu asa ceva..si mai ales nu pot sta unde e aglomerat, ma simt timorat, fricos si incordat cand e aglomeratie de exemplu in biserica la slujba sau undeva intr-un magazin cu multa lume.

Ce sa fac?CUm sa actionez?Cum sa imi ajut psihicul?Ce modalitati sunt bune pentru a le reduce?Pentru a le anihila?Nu imi mai permit sa merg la psihoterapeut deocamdata decat poate la cel scolar care nu stiu cat e de instruit in TOC.Ce sa fac?Cum sa ma ajut?Exista vreo carte ceva buna pentru cei cu TOC?Ceva modalitati de scapare de aceste obsesii, frici, ganduri, compulsii?
Orice sfat e binevenit.Multumesc

Printre altele, merită să încercaţi şi analize de laborator (în special paraziţi infecţioşi), după caz suplimentare cu inositol sau/şi vitamina B12. Şi multe alte suplimente pe care le poate lua oricine care vrea să fie sănătos. Aveţi aici mai multe detalii ! http://tinyurl.com/q5nedto

mergi direct la psihiatru… el are competenta necesara!

can au aparut ? le poti lega de un eveniment ce le-a declasat direct sau prin asociere ?

Prin metodat expunerii si a restructurarii cognitive poti scapa de TOC; daca combini aceste metode cu medicatie psihiatrica, sansele cresc considerabil. Insa in ambele cazuri e nevoie de specialist: nu poti lua medicamente dupa ureche, dar nu poti nici sa-ti aplici protocoalele psihoterapeutice de unul singur. Uite, spitalele au de obicei psihologi clinicieni care au si specializare in consiliere psihologica sau psihoterapie. Asa ca mai intai cere sfatul medicului de familie si te va indruma eficient. Dar tine cont ca doar medicamentele nu sunt suficiente, ci e nevoie neaparat si de psihoterapie. Vorbeste cu parintii sa-ti caute un spital unde poti face psihoterapie gratis. Degeaba primesti un sfat, doua, de la un psihoterapeut, pe cateva site-uri… e nevoie si de monitorizarea rezultatelor si, in functie de ele specialistul poate sa te indrume mai departe pentru a obtine noi progrese. Intelegi de ce nu te poti vindeca punand in practica un sfat de pe site-uri? E nevoie de tratament sustinut si de asistenta continua a psihoterapeutului. Sunt si medici psihiatri care au specializare in psihoterapie. Dar daca il iei pe NU in brate si refuzi sa te interesezi pentru ca n-ai bani de psihoterapie, nu vei gasi niciodata un specialist care lucreaza intr-o clinica de stat, care sa-ti ofere asistenta gratuita. Succes!

E de competenta psihiatrului. Desi biserica spune ca frica e de la diavol, ar mai fi si duhovnicul, dar spui ca nu rezisti nici la biserica, fiindca e multa lume, poti sa-l chemi pe el la tine acasa, sau stai cateva saptamani intr-o manastire, daca te-ai saturat de psihiatri si pastile, oricum ambele cai trebuie imbinate, nu luate separat. Inca mai exista parinti cu har, cautati-i nu deznadajduiti, Dumnezeu naste mereu un Arsenie Boca sau un Iustin Parvu, nu ne lasa fara pastori, dar nu treceti de la unul la altul ca de la un doctor la altul si nu va asteptati la minuni peste noapte, ci aveti rabdare si va rugati permanent ca asta-i crucea si mergeti si la doctori ca si ei tot de Dumnezeu sunt lasati. Sanatate!

Mesaj:
Buna ziua, sunt barbat si am aproape 30 de ani. Am o problema in relatia cu persoanele de sex opus, de 4 ani, de cand am iesit dintr-o relatie de lunga durata, similara cu un divort, care m-a afectat in ultimii ani. Ma plicitisesc usor, sunt ultracritic, nu am rabdare, pofta, chef, si am un blocaj de comunicare. Dialogul se rupe undeva in stadiu incipient si am impresia ca am uitat tot ce stiam sa fac. Simt o plictiseala de viata generala. Nu am probleme fiziologice, traume in copilarie, probleme familiale, probleme profesionale. Imi doresc sa am o relatie normala cu o femeie, o relatie bazata pe respect, prietenie, iubire etc…Ce ar trebui sa schimb ? Cum ar trebui sa abordez totul ? Multumesc !

ce ati putea face este sa contactati un psihoterapeut si sa incepeti o perioada de dezvoltare personala in care sa explorati aceasta dificultate. Din pacate nu va putem ghida online intr-un mod eficient. Succes!

Asta se intampla pentru ca nu te-ai eliberat inca de trecut. Nu stiu daca mai iubesti persoana dinainte, dar cu siguranta nu te-ai eliberat de ea. Iar celelalte femei nu pot lupta cu stafii.

Mesaj:
Buna ziua.Va scriu in legatura cu problemele familiale cu care ma confrunt de cativa ani, dar au luat o intorsatura foarte urata in ultima perioada (de un an, aproximativ). De cand ma stiu parintii mei m-au considerat oaia neagra a familiei (am o sora mai mare cu 4 ani). Eu sunt cea care nu am luat niciodata note indeajuns de mari, cea care nu ii asculta niciodata, cea care niciodata nu ii respecta.

Tot timpul am fost genul caruia ii place sa invete, ieseam in oras din an in pasti, nu fumez, nu “am facut-o lata” niciodata. Absolut niciodata nu ma lasau sa socializez cu alti prieteni, se baga intre prietenii mei (pe care ii castigam cu greu), daca nu erau de “familie buna” ii “alunga” de langa mine (am patit odata ca mama i-a dat papucii unui fost prieten de pe telefonul meu, si cand am descoperit, am intrebat-o motivul, si mi-a spus ca a facut-o din cauza ca este catolic, si ca nu regreta absolut deloc).

Manipularea a fost la tot pasul, in schimb nu am observat acest lucru pana nu am intrat la facultate (datorita faptului ca nu prea aveam alte exemple din exterior, consideram ca tot ce ziceau ei era ok). Cand am inceput sa observ si sa ripostez (considerand ca la 18-19-20 de ani am o varsta la care pot sa iau anumite decizii de una singura), au inceput problemele. Cel mai des a fost faptul ca imi reduceau banii pe zi ce trece, profitand de faptul ca scoala nu imi permitea sa lucrez (am terminat acest an politehnica, iar zilnic aveam minim 6-8 ore de stat la scoala). Am ajuns in ultimul an sa traiesc cu 2,5 milioane, dintre care 1,5 mi se duceau pe camin (nu mi s-a permis sa stau in chirie, desi sora mea a avut asemenea conditii in timpul facultatii). Imediat dupa ce am terminat orele am inceput sa lucrez, pentru ca in ziua festivitatii mi s-a spus ca e ultima zi in care sunt pe “spatele lor” si ca nu mai vad de la ei absolut niciun ban. Dupa care au inceput sa ceara ei.

In ultima perioada au inceput certurile si mai mari, pentru ca eu am inceput sa merg din ce in ce mai rar acasa (e distanta mare, costa mult, si nu imi permite nici lucrul), si totodata nu imi face placere sa mai merg acasa.

Totodata, ei au devenit din ce in ce mai religiosi, si isi desfasoara viata pe baza tuturor principiilor religioase adoptate de manastiri. Lucru pe care incearca sa mi-l impuna si mie, si care devine uneori sufocant. Cat sunt acasa, 80% din timp mi-l petrec ori pe drumuri, ori participand la diverse slujbe religioase la cine stie ce biserici/ manastiri.

Imi puteti recomanda o metoda de a-i “imbuna”, de a-i mai potoli sa ma mai manipuleze atat?

Multumesc.

Am inteles ca la momentul acesta locuiesti departe de parintii tai si te intretii singura. Cu toate ca este dureros ca s-a facut aceasta direrentiere intre tine si sora ta si ca ai fost oarecum “expediata” dupa ce ai terminat facultatea de pe “spatele lor”. Nu poti decat sa incerci (cu ajutor sau singura) sa gasesti alternative in a privi aceste situatii. Pe parintii tai nu poti sa-i schimbi, au dreptul la alegerile lor asa cum si tu ai acum dreptul la alegerile tale atata timp cat esti pe picioarele tale. Gaseste partea buna in faptul ca esti departe de ei (intr-un fel sau altul trebuia odata si odata sa-ti iei zborul!), faptul ca tu te-ai calit mai bine decat sora ta fiind mai putin protejata, deci mai pregatita pentru viata, gasesti bucuria si scopul de a trai si ori de cate ori poti sa mergi acasa, priveste-i ca pe niste oameni care au facut alegeri asa cum tu esti acum responsabila pentru alegerile pe care le vei face pentru tine. Ai grija de tine ca sa-ti fie tie bine!

din ce povestesti lucruri sunt foarte complicate si destul de mult in zona patologica, in sensul in care comportamentul parintilor tai pare mai mult decat anormal. In mod normal ti-as sugera sa te feresti de un asemenea mediu, insa este vorba despre parintii tai. Ideea ar fi ca daca nu te poti intelege cu ei rational, atunci bine cu sila nu se poate face si poate ar fi bine sa incerci sa devi cat mai independenta posibil. Se poate, succes!

Si eu sunt o persoana religioasa si tot mi se pare ca parintii tai au un comportament exagerat. Principiile religioase trebuie insuflate copilului de mic, nu impuse, ca obtii exact contrariul. Copilul se va satura si se va departa de biserica. Credinta se insufla, nu se impune, este o alegere personala a fiecaruia. Cauta-ti singura drumul dar cere-i parerea in tot ce faci lui Dumnezeu, in rugaciunile tale. Du-te la biserica, este f important, dar nu ca esti fortata, ci ca simti tu asta. Daca te vei ruga Dumnezeu va lucra el in sufletul tau si-ti va arata calea. Parintii tai trebuie sa inteleaga ca nu mai suntem pe vremea inchizitiei. Ei inteleg un pic deformat credinta. Tu pari o persoana matura din ceea ce scrii si maturitatea asta iti va prinde bine. Pe ei i-ai ca atare, e cam greu sa-i schimbi la varsta asta, respecta-i ca-s parintii tai, dar croieste-ti singura drumul in viata. Fiecare raspundem pentru faptele noastre, nu pentru ale altuia si nu trebuie sa-i judecam pe ceilalti, macar sa nu-i judecam prea aspru.

Mesaj:
Buna ziua.
De cateva zile m-am despartit de logodnicul meu cu care am stat 4 ani. La inceputul relatiei am stat cu parintii lui, lucru care nu m-a incantat foarte tare deoarece mereu erau discutii pe tema banilor sau altele. El, de cand il stiu are probleme si cu bautura, lucru care isca si mai multe certuri.
Cand incepeau certurile, plecam la parinti, care locuiesc la distanta de vreo 40 de minute, stateam cateva zile suparati dar ne impacam. Am reusit sa ne mutam singuri, dar acest lucru nu a fost tocmai un lucru bun, deoarece certurile au fost si mai dese. El s-a apucat de fumat, bea tot mai mult si mai des, lipsa banilor…La fiecare cearta faceam ce stiam mai bine, bagajelul si plecam la parinti.
Eu am si diabet insulinodependent si din aceasta cauza am pierdut si o sarcina. Acum la ultima cearta a adus in discutie si tema unui copil.
L-am iubit si il iubesc, dar mereu am simtit ca eu am vrut sa fac sa fie bine si relatia noastra sa mearga. Am vrut o familie cu el cu toate ca ma minteam singura. Avea obiceiul sa stea plecat ore la baut si eu sa il astept singura in casa, facea datorii pentru bautura…
La ultima cearta am plecat din nou. El nu mai vrea sa mai fim impreuna cu toate ca inca spune ca ma iubeste. Parintii si anturajul l-au influentat mereu. Cu toate ca stiu ce a facut si cum a fost alaturi de el, acum eu sunt cea care sta si plange dupa el. Imi vine mereu sa iau telefonul in mana sa il caut.
Va rog sa ma sfatuiti ce sa fac pentru a trece peste si pentru a accepta ca poate totusi acesta e sfarsitul relatiei. El a fost plecat o perioada de 6 luni in care eu am facut o depresie urata. Il iubesc si stiu ca ma iubeste, dar nu il inteleg.
Va multumesc!

ce va pot sugera este sa va ganditi la ce este mai important pt Dvs.: aceasta relatie toxica sau sanatatea Dvs si eventualitatea gasirii unui partener potrivit care sa va poata oferi ce aveti nevoie. Succes!

Ati luat o decizie sanatoasa pentru echilibrul dvs. emotional: ati realizat ca relatia cu el va facea mai mult rau decat bine si ca nu are rost sa incercati sa munciti pentru aceasta relatie atata timp cat el nu face asta (adica sa renunte la bautura). Este clar ca dansul nu este pregatit pentru un asemenea angajament (casatorie, familie, copil), iar acest lucru nu va fi rezolvat doar prin faptul ca il iubiti. Este timpul sa va ganditi la dvs. si la cum puteti fi fericita si fara el, avand planuri de viata separate.Atunci cand simtiti ca doriti sa va intoarceti la el, gasiti-va ceva care sa va distraga atentia indeajuns cat sa treaca acest impuls. In timp, dupa ce treceti prin doliul relatiei (fiindca este o pierdere si aveti nevoie de timp sa treceti peste ea), veti descoperi ca sunteti o noua persoana, mai buna si mai puternica decat inainte.As vrea sa va recomand si o carte: “Femei care iubesc prea mult”, de Robin Norwood. Este exact despre femeile care au probleme in urma relatiilor cu barbati dependenti (alcool, droguri etc.). Vedeti cazurile descrise in carte si vedeti evolutia acelor femei. Ganditi-va cum ati dori sa fiti dvs. peste 5 sau 10 ani si ce ar trebui sa faceti ca sa aveti aceasta viata.

Pentru orice alte detalii si intrebari va stau la dispozitie.

Parintele Arsenie Boca spunea ca nu poti scoate demonul bauturii dintr-un om, si sfatuia pe femei sa paraseasca un astfel de om. Iar el era un sfant si sfatuia asa. Tu ai diabet, stresul este sinucidere curata la tine. Paraseste-l roaga-te lui Dumnezeu sa-ti randuiasca o persoana potrivita, si ai incredere ca va veni acea persoana. Fii tare si nu mai pierde timpul cu cineva care nu merita. Sanatate iti doresc!

Mesaj:
Buna. Acum câteva luni am simțit ceva în piept. Aceasta stare a durat câteva săptămâni . Într-o seara când stăteam în pat am început sa amețesc, inima îmi bătea foarte tare, simțeam ca nu mai pot sa respir și credeam ca o sa înnebunesc. Nu am mai putut sa dorm bine câteva luni și am început sa ma cred nebuna sau schizofrenica. Am citit simptomele la nebunie și schizofrenie și nu prezint nici una, dar am început sa cred ca le am și eu. Va rog frumos sa ma ajutați. Nu am posibilitatea sa ajung la psiholog.

din ce descrieti pare sa fie vorba despre anxietate, poate si atacuri de panica repetate. Consultati un psihiatru, este gratuit daca aveti asigurare de sanate. Succes!

Ar putea fi ‘apnee obstructivă de somn’, dar ar trebui să mergeţi la un consult pentru un diagnostic sigur. Un indice de masă corporală sau circumferinţa gâtului peste medie, ar putea predispune către probleme de genul acesta. La fel şi intoleranţele alimentare sau alergiile nediagnosticate. De exemplu sugarii sunt mult mai sensibili şi sunt chiar şi cazuri de moarte subită din cauza proteinei din lapte de vacă. La adulţi nu e chiar aşa catastrofic, dar oricum poate pune o mulţime de probleme. În egală măsură este periculos şi glutenul. http://wp.me/p48646-Wy

Este necesar sa va controlati din toate pct.de vedere,inclusiv inima,ar putea fi vb.si de ,cum a specificat Remus,”apnee obstructiva de somn”.In caz ca nu descoperiti nimic fiziologic luati in considerare mersul la un psiholog,psihiatru.Urgent un control la inima daca nu l-ati facut,succes!

Va recomand sa faceti un control cardiologic. Multa sanatate!

wild guess – atac de panica, /anxietate generalizata, oricum cel mai bine este sa va prezentati la medic si apoi consult psihologic

apropo sunt curios , codul deontologic interzice facand publice informatii cu privire la pacienti /clienti stiu ca nu precizati numele persoanei dar totusi nu mi se pare moral sa dezbatem cazuri pe facebook ,e doar o parere

in primul rand nu sunt nici pacienti, nici clienti. Sunt niste persoane… care aleg sau nu anonimatul pt a prezenta o problema personala si cere sfaturi, chiar online. Nu cred ca este o problema de moralitate… sau poate ma insel… care credeti ca ar fi problema morala?

Este intr-adevar un episod anxios, atac de panica etc. Ia doua calmogen pe zi, sunt din plante si nu au contraindicatii, si te vei simti mai bine dupa ce vei dormi bine. Am experimentat si eu astfel de episoade cand eram ff stresata, am fost si la dr de familie,, am luat o saptamana tratament alopat fara prea mari rezultate. Nici nu le poti lua pe termen lung ca dau dependenta. La 6 ani dupa , am avut din nou astfel de stare si am rezolvat-o usor cu calmogen, si pastile de somn pe baza de plante. La mine stresul se manifesta prin lipsa somnului si de aici toate celelalte. Deci trebuie sa dormi, sa nu te mai stresezi inutil si simptomele vor disparea de la sine.

Mesaj:
Buna ziua,
Cu permisiunea dvs am o intrebare, referitoare la intelegerea unei reactii a copilului!
Deci, copilul are 15,6ani si este elev in cls IX-a.
La sfarsitul lunii noiembrie in timpul cursurilor de scoala, dna diriginta a intrebat cine are acasa un brad artificial. Copilul meu a spus ca are si fara sa-si dea seama s-a oferit sa-l aduca (am spus fara sa-si dea seama pt ca noi locuim in orasul in care copilul este elev, temporar, domiciliul nostru fiind intr-un oras la 400km distanta si acolo ne facem sarbatorile, in familie).
In fine am fost de acord, ca sa nu -l punem pe copil in situatia de a-si incalca promisiunea si pentru ca il puteam recupera in ultima zi de scoala inainte de Craciun.
Am adus bradul, am insotit copilul si ajutat la montarea lui, ramanand ca impreuna cu ceilalti colegi sa-l impodobeasca.
Saptamana trecuta copilul a fost bolnav si a stat acasa pe tratament, lucru pe care dna diriginta la stiut fiind anuntata, de mine, ca parinte.
Azi, joi, duc copilul la scoala la ora 9 si la 9,30 ma trezesc cu el acasa tremurand, rosu la fata si pe gat si foarte nervos.
In prima faza m-am speriat, nu stiam ce s-a intamplat. L-am luat usor, l-am intrebat ce s-a intamplat si tremurand mi-a spus “mami au vrut sa-mi ia bradul”, “cum mami, sa ti-l ia?, ce sa faca cu el?”, Nu stiu dar au vrut sa mi-l ia si m-au imbrancit si m-au impins in pereti , m-au injurat sa ma dau la o parte ca el trebuie sa ia bradul ca asa a zis dna diriginta si directorul.
“Mami nu i-am lasat, e bradul meu si nu mi-au zis nimic!”
Ii spun copilului sa se linisteasca si la 5 min dupa plecarea lui, il sun si ii spun sa ma astepte la intrarea profesorilor ca vreau sa vorbesc si eu cu diriginta.
Ma duc, asteptam 20 min, vine diriginta, care ma intreaba “ce sa intamplat dna?” si ii spun ” Buna ziua, Dna nu stiu ce sa intamplat, de aceea am venit sa discutam, pt ca e clar ca a existat o lipsa de comunicare, o lipsa de informare, despre care copilul nu a stiut!”
Dna diriginta a inceput sa mi se adreseze: “dna nu e o reactie normala, un copil normal nu face asa ceva, sa ia bradul de la scoala si sa fuga cu el in mana, ca de ce nu a venit sa vorbeasca cu mine, dar stiti ca nu are voie sa iasa din scoala, sa stiti ca m-a socat reactia lui si ca nu ma steptam la el sa faca asa ceva, si sa stiti ca nu e prima oara cand are astfel de comportamente ca mi-au spu si alti profesori.”
Eu , de fata cu copilul i-am spus: ” dna, copilul azi, a ajuns la ora 9 la scoala, lipsind de ora dvs, pt ca mie mi-a fost rau si nu avrut sa ma lasa singura (sotul nu era acasa). Inainte sa plece de acasa eu am vorbit cu copilul si i-am spus sa vina la dvs sa va spuna de ce nu a venit la prima ora si sa va intrebe cand putem veni sa luam bradul, ca sa nu deranjam?” , si ” daca imi permiteti sa va intreb imi puteti spune de ce tocmai acum aflu ca reactia copilului nu este singulara si la sedinta cu parintii de acum 2 sapt nu mi-ati comunicat nimic? Cum de si-au adus aminte profesorii sa va informaeze fix acum, si de ce pana acum mi-ati spus ca copilul este un copil foarte linistit, placut, politicos si implicat in activitatile de la clasa?”
“Dna diriginta eu sunt convinsa ca aceasta reactie a fost urmarea unei lipse de comunicare. Copilul nu a fost informat de nimeni ca bradul va fi luat si dus in alta locatie fie chiar si pentru cateva ore”. De fata cu diriginta am intrebat copilul daca stia ceva legat de brad si a zis ca nu stie nimic si ca acum cand a spus dna a auzit pt prima oara!
In fine, am lasat copilul sa se duca la ore si am ramas cu dna diriginta care incerca inca o data sa-mi explice ca reactia copilului nu este normala, ca ea este socata si ca bradul trebuia dus in alta locatie in vederea organizarii unui program artistic ( care are loc la ora 17) cu colinde si ca fiecare clasa se prezinta cu bradul “propriu” si brusc citez: “Ma scuzati am ora si in fine o sa vedem acum ce o sa impodobim”!Dupa 3 ore de la incident ma reintalnesc acasa cu copilul, il pup si il iau in brate ca de obicei si nu mai pomenesc nimic despre incident. Insa copilul incepe: “mami ce trebuia sa mai luam de scoala (adica globurile si beteala pe care le dusesem impreuna cu bradul),si mami sa stii ca eu nu vreau sa ma duc la spectacolul cu colinde”.
“Mami, daca nu este obligatorie prezenta si crezi ca nu vrei, nu te duci!” , dupa care mi-a zis ca se simte obosit si ca vrea sa doarma.

Povestindu-i sotului cele intamplate, a inceput sa ne certe pe amandoi, ca suntem egoisti, ca trebuie sa se adapteze colectivitatilor , ca il apar pe copil degeaba, ca nu am dreptate si ca nici reactia copilului nu a fost normala si ca acum i s-a pus copilului o “eticheta” cu care o sa mearga pana in clasa a XII-a.

Acum , va rog dvs sa-mi spuneti, daca reactia copilului vizavi de un lucru despre care nu a fost informat, a fost normala?
Si daca copilul ar fi fost informat, i s-ar fi cerut permisiunea si copilul ar fi spus nu(stiind ca noi plecam cu tot cu brad in alta localiatate), nu tot in aceeasi situatie s-ar fi ajuns?
Si atunci de ce atata rautate, hotarare si indignare din partea dirigintei?
Daca eu ma duc si ii i-au catedra dnei fara sa o anunt, dansa nu reactiona la fel? Nu e normal sa comunicam, sa ne intelegem, sa stabilim niste lucruri de comun acord?

Doamna, copii suntem toti , cata vreme avem parinti…dar..avand in vedere varsta, situatia, contextul , trebuie sa fim constienti ca timpul trece, copii se dezvolta, cresc, se transforma. Dvs. incepeti postul, cu precizarea ca aveti un ” copil de 15.6 luni “- asa il vedeti si considerati, respectiv tratati fiul adolescent . Il tineti prea “legat” pe fiul dvs, si in acest fel ii ingreunati procesul de achizitii de comportamente, cognitii, pana la urma dezvoltarea.desigur, dvs. ii vreti binele, dar binele prin prisma dvs. Tatal are dreptate, probabil observa ca il ocrotiti cam mult pe baiat, si da, este vremea sa invete sa se poarte in societate, sa relationeze. Reactia baiatului are multe intelesuri , ce decurg tocmai din felul in care dvs. il cresteti. Ar fi util pt. amandoi, dvs si fiul dvs. daca veti merge la un psiholog, care sa va indrume in procesul acesta de crestere si educare optima si benefica , pentru fiul dvs

Lucruri asemanatoare se intampla frecvent in interiorul unitatilor de invatamant.Unele cadre didactice nici ele nu stiu pe ce lume traiesc si induc lucrul asta si elevilor care se simt dezorientati.Din cele povestite mi-a atras atentia reactia tatalui care a privit putin detasat si conformist situatia.Apoi , toata intamplarea pare potrivita unor oameni de pana in clasa V-a , nicidecum de liceu.Reactia copilulului a fost normala, daca acesta avea 12 ani, dar cine stie ce l-a necajit pe acesta in realitate.Cred ca sunt mai multe necunoscute aici, ca sa putem concluziona complet.

Reactia copilului pare putin… imatura si impulsiva pentru varsta lui. Daca afli ca ti se ia un lucru si nu doresti sa ti se ia, ori discuti cu cei care fac acest lucru (intrebat diriginta+directorul), ori apelezi la cei care stii ca te sustin (sunat parinti). Faptul ca el a luat pur si simplu bradul in brate, fara sa incerce sa clarifice ce se intampla (de ce il luati? pt cat timp? cand il primesc inapoi?) arata un moment in care el nu a privit situatia per ansamblu, ci a vazut doar ca ii este luat un lucru. Aici este lipsa de comunicare: cei care luau bradul nu i-au spus de ce si pentru cat timp. Chiar si asa, primul sau impuls, ca persoana direct interesata de brad, trebuia sa fie sa intrebe ce se intampla si cand il primeste inapoi. Faptul ca el nu a simtit aceasta nevoie de a clarifica situatia este usor ingrijorator (daca nu esti informat, ceri tu informatiile). Mai mult, el pare sa fi perceput acest lucru mai mult ca un furt, decat pur si simplu mutarea bradului in alta sala, iar reactia sa de “fuga” a fost pentru a preveni furtul.Mai mult, aceasta este varsta in care adolescentul (fiindca am trecut de la eticheta “copil” la eticheta “adolescent”) cauta mai mult aprobarea colegilor decat a familiei. Faptul ca el a rezistat ATAT de intens la mutarea bradului e posibil sa arate ca apropierea de familie e foarte mare (sa nu se supere parintii daca nu au brad), in timp ce relationarea cu mediul social din afara familiei poate prezenta dificultati. Aici ma gandesc si la faptul ca el nu a inteles insinuarile de inceput ale dirigintei (cine are brad aritificial acasa = cine are brad de adus la scoala). Cum se intelege cu colegii? Exista prieteni foarte buni si apropiati, fata de care se deschide?

Aici mi se pare relevant si raportarea dvs. la el (banuiesc ca e baiat, din text): folosirea repetata a cuvantului “copilul”. In acest moment, el este adolescent, are loc maturizarea, iar in cativa ani va arata si ar trebui sa se comporte ca un barbat. Familia ii sustine acest proces de dezvoltare prin responsabilizarea si asumarea faptelor proprii, sau ii sustine mai mult o dependenta emotionala si comportamentala?

In orice caz, sunt informatii insuficiente pentru o evaluare completa a baiatului si a reactiei sale. Va sugerez oricum o intalnire cu un psihoterapeut care sa lucreze cu intreaga familie. Chiar si daca nu este nimic in neregula, se poate lucra la optimizarea relatiilor dintre dvs. si baiat si se poate oferi sustinere atat parintilor, cat si adolescentului (doar nu degeaba se spune ca adolescenta e o perioada foarte grea!).

Pentru orice alte intrebari, va stau la dispozitie.

Intr-adevar este o reactie normala pentru un copil mult mai mic, el fiind adolescent este cumva exagerata. Asta demonstreaza ca are anumite probleme de comunicare cu cei din jur, inclusiv cu cei de varsta lui, si ca centrul vietii lui este familia, ceea ce nu e deloc rau, dar la varsta asta trebuie ca cercul sa se largeasca, implicand si alte persoane din jurul lui. Lucrurile astea nu sunt grave, se rezolva, dar trebuie la varsta asta, pentru ca mai tarziu risca sa fie marginalizat, tipul de inadaptat si va avea mult mai mult de suferit atunci. Tatal are dreptate, lasa-ti-l un pic mai liber de protectia dvs. Sper ca nu am suparat, Doamne ajuta!