Mesaj:
ma numesc Julia,am 37 de ani,sunt insarcinata in 8 luni,am o mare dezamagire:sotul meu are probleme cu jocurile de noroc,mai precis pacanele;pana acum a tot pierdut sume modice 100 ron,acum o luna a exagerat 400 euro;l-am pus sa-mi promite ca nu mai joaca,l-am amenintat ca-l parasesc;nimic,mai nou zice ca se duce in astfel de locuri,sta cu baietii,dar nu mai joaca;astazi l-am sunat o ora si nu-mi raspundea la telefon;pana la urma suna si-mi zice ca era la jocuri de noroc cu baietii,nu a auzit telefonul;numai eu eram toata panicata;nu stiu ce sa mai fac;el zice ca eu sunt de vina,ca sunt prea posesiva,ca vreau sa-l controlez;da-ti macar un sfat,multumesc anticipat

daca este vorba de o adictie… ceea ce pare a fi… atunci sotul ar face bine sa caute ajutor psihoterapeutic, eventual puteti incepe printr-o sedinta de cuplu… mai ales ca este dificil si pt Dvs. Succes!

Ca orice dependenta procesul de recuperare este complex si anevoios. In acest proces de vindecare este implicata toata familia. Situatia dvs. cere un proces terapeutic imediat. Cautati specialisti care au experienta in adictii si in special in adictii legate de jocurile de noroc. Mult Succes!

Atata timp cat el nu constientizeaza problema pe care o are si nu este motivat sa scape de ea, nu se va putea face mare lucru cu el. Ceea ce puteti face dvs este sa parcurgeti un proces terapeutic prin care sa intelegeti de ce ati facut aceasta alegere ca partener si de ce ramaneti intr-o asemenea relatie sau cum sa gestionati evenimentele astfel incat sa nu va lasati afectata dvs si in curand si copilul.

Adictiile se pot rezolva cu ajutor specializat, respectiv psihoterapie indiividuala sau de cuplu. Daca reusiti sa-i canalizati vointa si interesul pentru o astfel de forma de ajutor terapeutic este foarte bine si in beneficiul intregii familii. Gasiti o cale amiabila de a ajunge la un psihoterapeut iar aceste v-a stii ce sa faca. Succes.

DACA !

Si de ce nu ar fi posibil? Necesita vointa si dorinta si nu este imposibil.

Se poate sa se simta sufocat de responsabilitatea de familist insa principalul sau mecanism de aparare este negarea. Este specific tuturor celor dependenti si atata timp cat nu este dispus sa recunoasca faptul ca are o problema de unde dorinta si vointa ? De la altul ? Clar anturajul este naspa iar onoarea lui acolo este si nu fata de familie. Nu poti privi la nesfarsit cum joaca altii fara ca sa nu incerci si tu, si tocmai la anturaj nu poate renunta pt ca acasa se “sufoca”. I-ar trebui in primul rand alt anturaj si alt mod de a petrece timpul liber. Un sfat specializat ar fi necesar dar nu cred ca are chef sa-si asume responsabilitatea de a recunoaste ca are o problema. Ar trebui mobilizata inclusiv familia lui pt a-l influenta, dar cine stie care este situatia si acolo…Daca ar fi credincios ar putea fi un inceput insa adevarul acesta nu reiese din cele spuse de sotia sa. Ar trebui sa mearga la terapie de grup, pentru a iua contact cu altii ajunsi mai rau ca el spre a contientiza situatia in care se afla. Evident fiecare om este unicat si doar un specialist, nu un incepator, ar pute da niste sugestii daptate specificului lor familial si resurselor particulare de care pot dispune pentru a indrepta situatia.

Mesaj:
Buna ziua. Am 31 de ani am 2 copii din doua casatorii. Locuiesc in Anglia de 6 ani. Amandoua casatorii au fost esuate. m-am amagit singura atatia ani si am trait din iluzii numai. Sunt pe punctul de a intenta divort acum pt a doua casatorie. vreau sa ma eliberez de tot ce este rau in jurul meu. simt ca am alta chemare. simt ca trebuie sa fac ceva dar nu stiu ce. parca am numai obstacole. In sfarsit simt ca mi-am gasit oglinda sufletului meu pereche. El are 23 de ani dar sta in Romania. Ma intelege si ma accepta asa cum sunt si cu toate greutatile ma suporta psihic, moral, spiritual zilnic dar virtual numai. Dar parca este facut sa nu ne putem intalni. El nu are cum sa vina la mine momentan iar eu nici atat din cauza tuturor greutatilor pe care trebuie sa le indepartez. Parca exista numai lanturi in jurul nostru. Nu se vede nici o luminita de speranta. Ne dorim asa de mult sa ne intalnim, suferim la fel de mult si ne macinam ca nu avem nici o solutie. Spuneti-mi va rog din suflet ce avem de facut. Trebuie sa ne eliberam de ceva dar nu stim de ce…. Va multumesc si astept raspunsul dumneavoastra cu sufletul la gura.

pai nu pare sa lipseasca decat rabdarea din ce povestesti! Daca iti doresti o relatie cu acest baiat… go for it… termina ce ai de facut si asta este! El banuiesc ca ar fi bine sa isi termine studiile. Tin sa te avertizez ca poate ar fi bine sa nu iti pui ‘toate ouale in acelasi cos’ dupa care sa iti pierzi toata increderea intr-o viata mai buna. Cantareste putin lucrurile… acorda-le timpul necesar… si ia o decizie. Daca simti nevoie mergi la cateva sedinte de psihoterapie pt a lamuri mai profund. Succes!

Doamna draga..dupa doua casnicii in care v-ati amagit..23 de ani , oglinda sufletului pereche, care va suporta si va sustine pe toate planurile dar VIRTUAL.. pentru cei 31 de ani ai dvs, 2 copii din doua casnicii , va rog sa va mai ganditi. Mergeti la un psihoterapeut , gasiti-va linistea , apoi faceti-va ordine in viata…nu actionati sub impulsul momentului .

Buna ziua Doamna. Sunt uimita sa vad asa de multe tipare disfunctionale de gandire in acesta postare a dvs. Cu asa mod de gandire nu este de mirare ca va aflati in aceasta situatie de viata. Din pacate, daca nu schimbati modalitatea de a gandi, tiparele mentale care va conduc viata atunci nici a 3 casnicie cu sufletul pereche nu va fi un succes. Nu ai cum sa faci acelasi lucru si sa obti rezultate diferite. Cautati sa schimbati lucrurile in interiorul fiintei dvs si nu in exterior. ESTE IMPORTANT SA VA ELIBERATI DE ACEST MOD DE A GANDI. Incepeti cu o igiena mentala potrivita. In prezent lucrez la un e-book exact pe acest subiect. In cateva zile este gata, este gratuit si il puteti gasi pe site-ul meu.

www.psiholog-sector3.ro

Va inteleg disperearea si nevoia de a pricepe ce vi se intampla. Nu as vrea sa fac totusi “analiza pe text”, dar am sa va rog pe dvs. sa cititi ce ati scris ca si cum ar fi scris de altcineva, o cunostina, o prietena si lasati intuitia dvs. sa va spuna ce este in neregula cu relatiile persoanei respective. Aveti nevoie de ajutor de specialitate (un parcurs psihoterapeutic) ca sa intelegeti alegerile trecute si cele prezente, in sensul ca sunteti datoare fata de dvs. si copiii dvs. sa fiti o femeie si o mama linistita si echilibrata.

Va recomand sa apelati la un terapeut. Din cele descrise de dvs. se pare ca exista un tipar care se repeta. Cu ajutorul unui terapeut veti intelege ce se intampla si veti gestiona mult mai bine situatia. In plus si nu in ultimul rand sunt de acord cu Dna Mihaela Comisel cu prvire la sprijinul de care au nevoie copiii dvs. Mult succes!

Mesaj:
Bună ziua.Am 28 ani si de 2 ani ma confrunt cu dureri foarte intense pe partea stângă de la maxilar mana, picior si coloana partea stânga .Am amorteli pe stanga, durere si pe aceeasi parte a capului, ameteli f puternice, stari de leșin, greata.Urmez acum un trat cu injectii cu venin de albine, b complex, neurooptimizer, rodiola, codamin.rezultatul rmn a fost urmatorul :leziune medulara cervicala demilinizata si protuzii discale toracale.Fac si fizioterapie din 6 in 6 luni de 1 an jumata.va rog sa na ajuti.multumesc!

Căutați un terapeut reiki și faceți minim 10 ședințe de tratament concomitent cu urmarea cu strictețe a sfaturilor pe care le veți primi. Sănâtate!

Mesaj:
Buna ziua!Am nevoie si eu de un sfat daca se poate.Este vorba de cea mai buna prietena a mea .De aproape un an si jumatate este schimbata complet .A devenit foarte ciudata.A inceput sa se raneasca singura(taindu.se pe maini .) are un comportament total negativ fata de viata .Vorbeste doar despre moare ,de cum ar fi daca ea nu ar mai exista .Si nu stiu cum as putea.o ajuta :’(.Imi este ce a mai buna prietena si tin enorm la ea.Imi puteti da va rog un sfat cum as putea ajuta.o sa isi schimbe atitudinea fata de viata?!Multumesc anticipat!

prietena ta are nevoie de ajutor de specilitate. Ce ai putea face este sa o incurajezi sa stea de vorba cu un psiholog despre probleme sale. Familia ei stie?

Cel mai probabil resimte o suprastimulare a receptorilor de opioizi. Adică ceva de genul acesta (de urmărit şi clipul din comentarii) http://wp.me/p48646-E9 Asta ar putea fi un exemplu a ceea ce ar putea încerca: http://tinyurl.com/pzctn3u Însă după ce face nişte analize, poate începe o paleodietă şi încerca diverse suplimente cunoscute ca eficiente în astfel de cazuri (omega 3 cu vitamina E, niacină, etc). Sigur că poate fi şi infectată cu Toxoplasma/, pentru care se pot face iar analize. ** În interviul de aici undeva pe la minutul 8 vorbeşte şi despre suicid. Are subtitrare, click pe butonul de setări. http://www.youtube.com/watch?v=eG-tKUIscEg

enciclopedia aditivilor

http://www.filebox.ro/download.php?key=v8k83pf23ucuyi53

aparat total adevarat ..asa cum se descrie …scade consumul=rotirea contorului la jumate daca e in priza

http://www.smartenergyromania.com/

Poate ca multi considera ca nu e locul potrivit sa dau astfel de sfaturi, pentru ca toti se asteapta sa zic de psihoterapeuti si medicamente. Rezolvarea este mult mai simpla. Prietena ta trebuie sa ajunga neaparat la un preot mai induhovnicit si sa spuna ce ganduri o macina. Starea in care se afla este deznadejdea, penultima, inainte de suicid. Preotul ii va citi dezlegari si va face ceea ce trebuie. Trebuie insa sa cauti un preot mai dedicat.

LAUGH YOUR WAY to a Better Marriage (2009)http://fymaaa.blogspot.ro/2013/08/mark-gungor-seria-razi-in-drumul-tau.htmlenciclopedia aditivilor
http://www.filebox.ro/download.php?key=v8k83pf23ucuyi53aparat total adevarat ..asa cum se descrie …scade consumul=rotirea contorului la jumate daca e in priza

http://www.smartenergyromania.com/

Mesaj:
Buna ziua,
Am incetat sa iau anticonceptionale in urma cu o saptamana, iar ciclul nu a aparut. In prima zi dupa ce am intrerupt anticonceptionalele am avut contact sexual, mentionez ca in ultima saptamana de anticonceptionale am facut tratament cu antibiotice, respectiv ampicilina. Am facut mai multe teste, toate au fost negative, dar astazi se implinesc 8 zile. Exista vreo sansa sa fiu gravida? Apelez la dumneavoastra pt ca e aceasta perioada si nu pot sa imi fac nici o analiza de sange. Va rog din suflet ajuta-ti-ma, am facut testele de sarcina mult prea repede? Iar daca imi fac analiza de sange se va vedea exact daca sunt/nu gravida?
Va multumesc anticipat!

teoretic… ar trebui sa fii ok, insa cel mai bine ar fi sa iti contactezi ginecologul cat de repede si sa te programezi la un control. Succes!

Contacteaza ginecologul. Este celnmai bine. Daca ai luat mult timp anticonceptionale ( cativa ani) de multe ori ae intampla ca ciclul sa nu apara. Incearca sa nu te impacientezi si dupa ce trec sarbatorile sa mergi la medic, si in functie de asta sa faci si niste teste hormonale. Mult succes!

Mesaj:
Buna ziua,Situatia mea este asa:

1. Sunt mama de un an si o luna. Tatal copilului isi manifesta dorinta de a ajuta prin vorbe, faptic nu l am lasat, eu sau ai mei.

2. Ai mei nu sunt de acord cu el. De la bun inceput nu au fost, lipsa de munca, ceva probleme cu pacanelele.

3. Am continuat cu tampenia si nu l am trecut in certificatul de nastere, desi stiu ca legal se rezolva imediat prin instanta, el fiind tatal copilului sau de buna voie la Starea Civila.

4. I am acordat o noua sansa, desi ai mei nu au fost de acord in luna Sept. Dupa 4 zile am fost inapoi la ai mei. Decizia luand o la moment pe baza emotionala.

5. Simt ca nu reusesc sa fac fata ca mama decat in prezenta alor mei… La modul… constant simt ca imi este distrusa stima de sine. Si sa va spun acum… Le am zis alor mei (sora, mama) sa nu mai tranteasca usile, eu vorbesc, eu aud. Le am zis sa nu mai lase usa deschisa ca vine curent, la fel… In mod constant nu ma aud. De fapt asta se intampla inca de cand eram mica. In mod uzual mi se punea pumnul in gura. Ii spun nu stiu ce sora mii incepe sa urle, ii zic vezi ca e un copil mic in casa… Maica mea se ia de mine. Situatii ce dateaza din copilarie inca…

6. In alta ordine de idei… Nu mai suport atitudinea asta de adolescenta perpetua… Alor mei fata de mine. Pe de alta parte parerea lor ma influenteaza… Negativismul si paranoia lor. Maica mea nu face curat, nimic… In 2010 au divortat in 2012 s au recasatorit. Si inainte sa plece in concubinaj sora mea, la fel nu facea nimic… Clar ceva este…

7. Stiu si simt ce am de facut… Sa fac ceva sa ma eliberez de chingile lor, sa nu mai conteze enorm de tare parerea lor, ca am un copil cu omul respectiv… Pe de alta parte nu am baza in faptele tatalui copilului. Cum sa fac sa il responsabilizez?

8. Faza cu certificatul am facut o ca a vrut maica mea… Pe perioada sarcinii la fel… “picatura chinezeasca” ca pleaca de acolo ca… Acum afland ca sora fiind insarcinata parca s au reactivat amintirile de atunci, cum m a dat afara din casa… Sora mea a sarit sa ma bata atunci… Ca nu vroiam sa avortez…

9. Si ma mai sperie aspectul ca reactionez brusc la orice si iau decizii la secunda pe baza emotionala… Si sunt nehotarata, asta si din cauza de lipsa dei incredere in mine. Plus ca in 2010 am facut un avort si nu mai eu stiu cum am suferit ca un caine in tacere, tot ca au vrut ai mei, ca nu era loc in casa… De copil .Si acum este… Wow. Plus ca si ei la randul lor au ceva avorturi la activ. Cumva am recreat conditiile din 2010? Astfel incat sa ma pedepsesc singura si sa imi creez situatia de mama singura?!?

10. Din momentul 2010 am devenit nehotarata… Pt ca atunci pendulam functie de ce ziceau ai mei, fac avort, nu fac avort… Si am facut, intrun moment de slabiciune. Dar in 2013 am fost puternica… Si nu m am lasat influentata de ei, desi din casa mau dat afara si etc. Plus ca dupa ce am nascut, travaliu de 34 de ore… Am picat intr o stare de tristete profunda. Asistentele erau ingrijorate.

11. Vreau sa imi limpezesc viata. Asa nu mai pot. Nu mai rezist. Cum fac sa nu mai pun la suflet scenaritele alor mei?!? Eu fiind influentabila, inca? Simt ca trebuie sa il trec pe certificat pe tatal copilului… Vreau sa il responsabilizez cumva… Sa am un sprijin in el.

12. Altfel… Daca as avea putinta financiara in secunda doi as pleca… Dar la un salariu de 1000 lei pe luna… A. Ieri m a pleznit un gand sa plec, din nou. Cum am plecat in luna Sept de la tatal copilului, pe ascuns. De asta data… Eu iesisem pt 30 min in interes de scos catelul, si cand m am intors copilul plangea de numa’ numa’… Si ei spun ca ce grija au de copil? De unde stiu ce este cand sunt eu plecata? Sincer pe ascuns nu as vrea sa plec… Desi… Sa nu mi se puna in carca ceva in legatura cu sarcina sora mii. Nu ca nu ar conta faptul ca fumeaza 2 pachete de tig pe zi nu mananca fructe, legume… Si taica miu e plecat la munca… Care este momentul oportun? Ca mi s a si spus cand m am intors in Sept… Daca mai pleci, pleci fara copil…Asta e buna.

12. Si inca ceva… un copil de 1 an si o luna este atasat de obiectele lui? Sau ce vede prin casa? Ca obiecte? Sau totul tine de perceptia mea si ce simt eu?!?

13. Va rog mult, desi stiu ca raspunsurile mi le am dat… partial si ca nu am incredere in mine asta si din cauza faptului ca stau cu ai mei si ca ma ameninta ori noi ori tatal copilului… Interzicandu mi sa il las sa si vada copilul… Am facut o pe ascuns. Ca daca plec ei nu mai au nepot sau fiica. Dar asa au o adolescenta perpetua dupa mintea lor.

14. Apropos am 31 de ani. Nepermis ce mi se intampla, dar din cauza de… Nespus lucrurilor pe nume cand trebuia s a ajuns aici. Vreau sa ma eliberez… Sa ma vindec… Si sa nu nenorocesc copilul. Fara tata… Dar cu bunici controlativi. Care sa isi vada mama manipulata… Dar iubit de bunici. Ori sunt tampita ori imi merit soarta. Simt ca am o relatie toxica cu ai mei… Fratilor mei nu li se pune pumnul in gura desi sunt mai mici… Mie da… De prost sensibila ce sunt.

15. Iertati ma pentru lungimea mesajului… Sarbatori cu bine.

draga mamica… eu am inteles perfect ce ai relatat prin simplul fapt ca tu esti perfect constienta de ce ti se intampla. Da, pare o relatie foarte toxica din care ar fi foarte bine sa va extrageti amandoi. In ceea ce il priveste pe tatal copilului… puteti apela impreuna la terapie de cuplu si sa incercati sa va transformati relatia. In ceea ce te priveste, poate reusesti sa gasesti un job suficient de bun incat sa iti permita o relativa independenta. Solutii exista, succes!

O relatie de dependenta impotriva vointei tale, din motive financiare, etc duce la depresie si regrete tardive. Nu poti trai toata viata programata, pentru ca pentru greseli ca primul avort dai socoteala tu, nu altcineva. Dumnezeu ne-a creat liberi, nu ne obliga sa-l iubim sau sa-i indeplinim poruncile, deci fata de oameni, fie ei si parintii nostri suntem cu atat mai liberi. Daca relatia cu ai tai e una toxica, asa cum bine o resimti, detoxifiaza-te! Reface-ti viata cu sau fara tatal copilului, ca nici el nu e chiar usa de biserica, daca are mania pacanelelor, si mergi mai departe. Nu renunta, si trai viata cum o vad altii, mai ales cand au ,, probleme cu vederea,,. Succes!

12. Da, copiii sunt atasati de jucariile lor. E normal sa aiba parte de liniste si armonie in jur ca sa aiba un start bun in viata.

Mesaj:
Bine v-am gasit,sunt noua aici si va rog sa ma ajutati cu un sfat bun.
Din copilarie si pana acum am fost batjocorita,marginalizata si dispretuita de cei din jur.
Totul din cauza ca in copilarie am suferit un soc deoarece l-am vazut pe tata cum o batea pe mama,de fata cu mine si mi s-au declansat niste ticuri motorii de care nu am scapat nici acum complet.
La scurt timp ,mama a divortat de tata.
Vecinii ne urau pt. ca ,ei credeau ca familia mea e mai avuta si instarita si ca ai mei nu socializau cu ei,ii puneau pe copii lor,uneori,sa ma facea nebuna si sa dea cu pietre in mine.,plus ca ne barfeau numai de rau.
Am fost internata o vreme la Obregia prin clasa 1.
In scoala primara si in generala ,eram batjocorita si pt. faptul ca eram mai grasa.
In generala,erau 3 fete f rele care ma vb de rau si ma acuzau ca le furam lucruri din ghozdan desi nu era asa.
In liceu am avut parte de rautati mai mult de la baieti,ma faceau urata si ma porecleau si radeau de mn ca nu stiam matematica.
Nimeni nu ma apara si toti radeau la glumele lor proaste pe seama mea.
Asa a fost mereu,pana acum si nimeni nu ma apara.
Ce as putea face sa nu mai patesc asa ceva?

pare ca problema ta este mult mai complicata decat ai descris mai sus si ti-as recomanda sa gasesti un psiholog care sa te indrume si care sa iti mai explice unele lucruri. Succes!

Ca si colegul mei, iti recomand psihoterapie.

Mesaj:
Păi , uneori îmi dores să mor fiindcă simt că nu mai am de ce să trăiesc .. Chiar dacă am unii prieteni aproape și familia .. Tot mă simt rău . Acum 7 ani a murit o prietenă de a mea . Țineam eorm la ea . De când ea a mutit viața mea a luat razna . Aș da orce ca să fie totul ca înainte .. Mă poți ajuta să trec peste toate depresiile pe care le-am avut ?

ce iti pot recomanda este sa mergi totusi sa stai de vorba cu un psihoterapeut, daca iti doresti cu adevarat sa faci ceva pt tine si viitorul tau. Este foarte greu sa te putem ajuta de la distanta/online. Succes!

Cu prietena ta aveai o relatie directa, de la suflet la suflet. La fel se intampla si in cazul relatiei psihoterapeutice. Fara satisfacerea nevoilor relationale totul este teorie pur stiintifica, de aceia se spune ca sufletul are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste.

Crezi că numai u ai perdut prieteni dragi și eu am perdut dar îmi aduc aminte de ei și îi am în suflet credemă

Am trecut printrun divorț mă simt și eu rău plîng și am și o fată care nu mă îțelege o los să fc ce vrea ea acum ce să fc să mor nu am decît o viață dacă aveam două muriam o dată și vedeam cum e acolo e bine sau rău

Așa că capul sus e greu să îți spun ce să fc tu dar sprijină pe familie gîdeștete la prietena ta ce fc în preună îți va fc bine poate de a murit a avut dumnezeu nevoie de ea așa nu fi supărată

Nu este posibil sa mai fie ca-nainte,experiente ca cea avuta de tine,moartea unei persoane dragi,ne-nsemneaza viata…..Important este sa ne-ntareasca astfel de experiente nu sa ne doboare,important este sa invatam din astfel de experiente sa iubim aproapele cat se poate de mult astazi,nu maine,caci nu se va sti daca mai este maine,important este sa traim viata astazi, sa dam importanta mai mult la ceea ce nu se spune caci este mai important.O persoana draga mi-a murit ,poate nu ar fi murit atat de tanar daca as fi dat mai mult timp, importanta la ceea ce nu spunea si corpul lui vb….Este necesar sa-ti consumi durerea provocata de astfel de experiente,alaturi de un psihoterapeut care sa te-nteleaga vei reusi mai usor…Succes si multa forta!

Mesaj:
Buna ziua, as vrea sa incep prin a spune ca sunt o fata de 14 ani, ma numesc Ioana,sunt clasa a 8-a. Nu am avut evenimente negative in copilarie, dar am fost crescuta de bunici pana la varsta de 7 ani. Cum spuneam, sunt clasa a 8-a, mediul scolar este foarte stresant. Din pacate nu pot spune ca am un prieten adevarat, dar am prieteni si sunt singurele persoane ce imi sunt alaturi. Nu am o viata sexuala. Ocupatia mea este scoala si problemele mele, depresia mea, si anorexia. Nu am avut probleme cu politia. In famile sunt probleme. Parintii ma preseaza, imi spun ca eu sunt cauza problemelor lor, spun ca din cauza mea ei sufera. Dar ei mi-au dat depresia din care nu mai scap. Bunicii din partea tatalui m-au crescut de la 3 luni, si m-au iubit neconditionat. Nu am frati sau surori. Matusa mea ma iubeste mult de asemenea. Nu am fost diagnosticata pana acum. Am nevoie de ajutor.

DIn pacate ai nevoie de un adult in toata aceasta problema tu fiind minora, adica daca nu gasesti intelegere la unul din parintii tai, atunci incearca sa vorbesti cu bunicii tai care te-au iubit neconditionat si cu ajutorul lor vei gasi o solutie fie la ei, fie apeland la un specialist (psiholog, endocrinolog).

Vorbeste neaparat cu matusa ta pt a merge la un consult medical….puiule..nu lasa parintii sa ti distruga copilaria…..ei te iubesc poate nu stiu cum s o arate…..ai incercat sa mergi la un preot….sa te rogi….cauta ma pe privat….am multe sa ti spun si eu am avut cam aceeasi viata ca a ta….poate mai rau….cauta ma pe privat….

Cel mai bine pt tine vb cu mătușa ta te va înțelege va fi bine

Tu spui ca nu ai avut probleme in copilarie (esti draguta ca iti protejezi parintii, cu toate ca ,practic, ei te-au “abandonat” de la 3 luni). Inca esti copil si atat depresia cat si anorexia sunt probleme destul de ingrijoratoare la varsta ta. Nu te mai lasa stresata de scoala, invata cat poti si aminteste-ti ca performanta scoalara nu e totul, sanatatea e mult mai importanta.Vorbeste cu un adult in care ai incredere (mama,matusa, psihologul scolar) si cauta ajutor. Nu te lasa intimidata de fraze precum “astea nu sunt probleme!”, sau “scoala e pe primul loc!”, ai incredere in ce simti tu. Spune-le ca ai nevoie de o consultatie la un psihiatru sau un psihoterapeut. In legatura cu ce ti s-a recomandat inainte, parerea mea este ca popa si rugaciunea nu pot inlocui nici ajutorul specializat de care ai nevoie, si nici iubirea si implicarea parintilor tai, care ar trebui sa te ia in serios. Mult succes!

Rugaciunile ii ajuta pe credinciosi .Experienta asemanatoare a altuia iti va satisface nevoia de reciprocitate in relationarea cu celalalt. Rezolvarea cauzelor nu se poate face adecavat situatiei tale la terapeut.

Nu stiu ce au multi cu a cere sfatul unui preot mai dedicat enoriasilor. Daca as fi mers la psihoterapeut, de cate ori am ,,cazut,, la cate probleme am avut si inca mai am munceam numai pentru ei. Sfaturile si rugaciunile preotilor m-au ajutat enorm si eu vad mereu o cale de a iesi din depresie, sau mai bine de a nu intra deloc in ea, in a purta o discutie cu ei, despre ce ganduri te macina, a te spovedi si a te impartasi, fara sa primesti nota de plata la final. Asta nu inseamna ca ii exclud pe psihoterapeuti, dar nu-i excludeti nici voi pe preoti ca tot doctori de suflete sunt.

Ai dreptate,Ana Maria Ionescu

Mesaj:
Buna!
Voi incerca sa relatez cat mai pe scurt.
Am 17 ani si in urma cu cateva saptamani am aflat ca am fost adoptata. Mi-a fost greu sa asimilez si sa accept acest lucru.
Sunt o persoana calma, rationala cand am aflat ca sunt adoptata, am simtit ca cerul se prabuseste pe mine, ca viata mea de fapt nu e viata mea, ca totul din jurul meu a fost cladit pe o minciuna.
Nu mi-am acuzat parintii care m-au crescut, pentru ca ei nu sunt de vina cu nimic, le sunt recunoscatoare pentru ca mi-au oferit o educatie frumoasa, mi-au calauzit pasii si cel mai important e ca mi-au oferit afectiune.
Am aflat ca sunt adoptata, pentru ca persoana care mi-a dat viata si-a facut prezenta in viata mea. Aceasta persoana este cadru didactic( profesoara de matematica, fost director) voi incerca sa relatez toul pe scurt. Imi aduc aminte foarte bine anul trecut am intalnit-o pentru prima data pe aceasta persoana, a venit de mai multe ori la liceul unde invat, a participat la inspectii, plus alte activitati, anul trecut fiind director al unui liceu. Anul acesta, in septembrie ni s-a prezentat ca fiind noul profesor de matematica, nu stiam nimic deci nu mi s-a parut ceva neobisnuit. Sunt buna la invatatura, am participat la numeroase concursuri de matematica. Ne-a selectat pentru un concurs, a spus ca va trebui sa ramanem uneori peste program sa lucrum.
In octombrie a fost sedinta cu parintii, ai mei au venit la scoala si s-au intalnit, ai mei stiau cine este si ea la fel, aflase acum 3 ani si ceva unde sunt. Abia anul acesta a reusit sa se apropie asa tare de mine ( asta le-a spus parintilor mei). Ai mei i-au spus ca eu nu stiu de faptul ca sunt adoptat si ca si-ar dori sa ramana totul cum este si ca pe mine ma vor transfera, dar ea a spus ca daca ei nu imi vor spune o va face ea. Ai mei au venit acasa, erau tristi nu stiam ce se intampla, m-au chemat si mi-au spus ca am fost adoptata, si le pare foarte rau ca nu au reusit sa ma protejeze de acest lucru, am fugit in camera mea si am plans. Eram trista, furioasa, toata noaptea m-am gandit ce sa fac cum sa ii intreb despre persoana care mi-a dat viata.
Dimineata ii asteptam pe amandoi in bucatarie, le-am spus ca le multumesc pentru tot ce au facut pentru mine si ca nu trebuie sa le para rau de nimic, i-am intrebat daca am fost adoptata de la orfelinat, daca stiu ceva despre persoana care mi-a dat viata, mi-au spus asa : ” Persoana care ti-a dat viata, a fost constransa sa te de dea spre adoptie, nu trebuie sa o judeci pana nu vei asculta si ceea ce are de spus persoana respectiva, in cazul in care imi doresc sa o cunosc”. Le-am spus ca vreau sa o cunosc, chiar daca imi este foarte greu. Iar ei au spus ca indiferent de orice ar fi, ei au fost si vor ramane mereu parintii mei.
In acea zi la ora 6 a venit profesoara de matematica (persoana care mi-a dat viata), le-am cerut alor mei sa ne lase singure, mama nu a fost de acord dar tata, a convins-o. Am ascultat versiunea ei, mi-a spus ca m-a cautat ani si ani si abia acum 3 ani si ceva a aflat unde sunt, mi-a spus ca este maritata si ca mai are un copil, un baiat. A spus ca am crescut frumos, ca sunt un copil deosebit, plangea, plangea. Mi-a spus ca parintii ei au pus presiune pe ea sa ma dea spre adoptie, iar ea atunci nu a avut acea forta sa se impotriveasca, dar regreta ca nu a luptat mai mult. Plangea, plangea, eu o priveam si i-am spus daca a terminat ceea ce avea de zis, plangea, plangea i-am cerut sa plece daca a terminat, ca eu imi doream doar sa aud ce are de spus si ca ea are familie iar eu am o familie si ca am mama si tata, ca cel mai bine e sa uitam tot si cand ne vedem sa ne prefacem ca nu avem nicio o legatura, plangea, plangea, plangea, a plecat ai mei erau la usa au intrat sa vada dac
a sunt bine, eu plangeam foarte tare, nu imi venea sa cred ca am putut sa imi stapanesc lacrimile pana a iesit din casa. M-am linistit in cateva ore.
Ai mei mi-au spus ca daca nu vreau sa nu mai merg la liceu si ca ma vor transfera la un altul, am spus ca voi termina liceul unde sunt, pentru ca acolo sunt colegii mei, le-am spus ca am nevoie de cateva zile sa imi revin pana voi fi gata sa merg la liceu. Au trecut zilele, colegele imi spuneau ca profesoara de matematica intreaba de mine la fiecare ora. Cand m-am intors la liceu, la ora de matematica stiam ca va trebui sa dau ochii cu ea, era trista o vedeam, cand am vazut-o asa am regretat vorbele ce i le-am adresat au fost doar acele vorbe de gonire. Au trecut zilele si a venit si ziua de astazi, la fel ma simt vinovata pentru ceea ce i-am spus, ma doare sa o ignor cand dau pe hol de ea, la clasa nici la tabla nu m-a scos. Ma gandesc sa ii scriu un mail, dar nu cred ca e potrivit. as vrea sa ii spun ca imi pare rau si ca mi-as dori sa faca parte din viata mea in ciudat celor intamplate, ea are un loc in inima mea. Relatia mea cu parinti este la fel ca inainte, stiu ca ei vorbesc cu persoana care mi-a dat viata, sunt fericita ca ei nu deschid acest subiect despre adoptie le-am spus ca atunci cand voi dori si voi simti sa vorbesc despre acest lucru o voi face. Nu vreau sa vorbesc cu ei despre acest lucru, pentru ca nu stiu cum sa o fac cum sa le spun tot ceea ce simt, ca vreau sa cunosc mai bine persoana ce mi-a dat viata, ca vreau sa ii ofer un loc in inima mea, un loc ce il merita si care e al ei. Nimeni de la scoala nu stie ca sunt adoptata, nici profesorii. Deci nimeni nu stie ca profesoara de matematica este persoana ce mi-a dat viata.
Nu stiu cum sa deschid subiectul cu parintii mei, vreau sa vorbesc cu persoana care mi-a dat viata, sa ii spun ca vreau sa o primesc in viata mea ca vreau sa fac parte din viata ei, dar sa ii explic ca parintii mei vor ramane mereu cei care m-au crescut. Dar cum sa ii spun fara sa o ranesc, am multe intrebari ce vreau sa i le adresez dar cum sa o fac fara sa aiba impresia ca o judec.
Daca puteti sa ma ajutati cu niste sfaturi cum sa incep un dialog cu parintii mei fara a se simti vinovati sau sa creada ca vreau sa ii dau deoparte, si cum sa incep sa ma apropii de persoana care mi-a dat viata fara a-si face prea mari sperante si fara sa o fac sa sufere, eu niciodata nu ii voi putea spune “mama”.
Va multumesc!

ce iti pot recomanda este sa fii sincera si sa vorbesti din suflet. Nu putem controla ce reactii/sentimente au ceilalti din jurul nostru. De cele mai multe ori chiar ne inselam amarnic cu predictiile pe care le facem: credem ca i-am facut un bine si reactia este total opusa, etc. Fii tu insati, nu incerca sa vorbesti complicat… spune exact ce este in tine, cat de bine poti. Succes!

Adevarul este acela care este si fata de parintii adoptivi si fata de mama naturala si fata de ceeace simti. Nu poti schimba nimic, dar poti face ca lucrurile sa devina mai complicate pentru toti, deoarece nimeni nu se poate ascunde de prorpiul sau suflet. Nici tu, nici parintii adoptivi, nici mama ta. Fiecare trebuie sa-si asume raspunderea ce decurge din deciziile luate pana acum. Nu ai ce reprosa nimanui, inclusiv tie, deoarece la un moment dat, orice om face fata unei situatii in functie de resursele pshice de care dispune, experienta personala de viata acumulata, marimea stresului si a complexitatii conjuncturi de viata in care se afla. Toti sunteti transgenerational victimile educatiei primite, inclusiv parintii mamei care te-a nascut. Pur si simplu copiaza mesajul pe care ni l-ai postat, copiaza ca ‘motto” raspunsurile primite de la noi, punele intr-un plic si ofera-i plicul mamei tale la momentul potrivit, fara nici un alt comentariu daca iti este greu de o cam data sa vorbesti. Apoi traeste din plin tot ce va urma. Orice blocaj impus, indiferent de ratiune lui va face un rau, ce mai de vreme sau mai tarziu va “rodi” ca regret.Mult succes !

Ideea cu e-mailul este excelenta, in felul acesta poti sa trasmiti ceea ce simti. Este normal sa simti suparare, frustrare, furie, incertitudine, confuzie, fata de situatia data. Este normal sa pui intrebari si sa cauti raspunsuri. Da-ti timp sa digeri toate acestea, nu este necesar sa informezi pe nimeni, sa iei decizii, lasa timpul sa treaca putin. TOTI aveti nevoie de timp si sustinere. Mult SUCCES!

Mail-ul mi se pare mai impersonal decat a inmana direct un plic, daca doresti a face un pas spre apropiere, dar daca nu ai curaj este bine si asa. Insa de ce sa nu ai curaj daca si tu si mama nativa va doriti acelasi lucru? Scrisoare ta arata ambelor categorii de painti ca fiecare are un loc aparte in sufletul tau, un loc al lor ce nu poate pot fi inlocuit de nimeni altcineva, nici macar de celalalt parinte. Este de inteles ingrijorarea parintilor tai, care au investit…, insa adevarul trebuie asumat cu maturitate de fiecare din cei implicati in parte. De vrei sa iesi din situatia neplacuta in care te afli, lamureste si actionaza cu sinceritate. A nu stii ce vrei este una. Insa daca stii ce vrei dupa cum reiese clar din scrisoare si nu actionezi pentru a-i lamuri si pe cei de langa tine, lungesti agonia tuturor, caci mintea fiecaruia va completa lipsa de informatii cu ceeace izvoraste din chinurile propriei imaginatii. Succes !

Draga mea , sa stii ca m-ai impresionat prin maturitatea de care ai dat dovada in gestionarea acestei situatii. Ma refer la faptul ca nu te-ai lasat coplesita de..senzational, de neasteptat, de…scuza-ma , povestea cu iz de telenovela cu care te-ai confruntat. Ma bucur ca esti echilibrata si constienta ca parinti tai, sunt acei oameni care te-au crescut, educat, protejat cu toata dragostea lor , iar respectiva femeie care ti-a dat viata este ‘profesoara de matematica’. Desigur , poti avea o relatie civilizata cu ea, daca tot a dat buzna in viata ta. Nu vreau sa o judec pe aceasta femeie, insa , trebuie sa recunosc ca nu-mi place si nu consider ca dovada de iubire materna si daruire faptul ca te-a cautat, intrand in viata ta destul de brutal , mai ales, ca a trecut peste dorinta/parerea parintilor tai , adica sa nu vorbeasca cu tine. Era suficient sa stie ca esti bine, sa fie in preajma ta , dar sa nu-ti tulbure viata, sa nu-ti incarce sufletul.Insa, banuiesc ca remuscarea, sentimentul de vinovatie sunt prea grele sa le duca singura si atunci, a preferat sa arunce si asupra altora greutatea ei. Stii..uite o poveste, pe scurt : candva, earu doua femei in fata unui Inteleelpt , avand intre ele un copil, despre care fiecare femeie, sustinea ca e al ei , ca ea ea mama copilului. Si fiecare incerca sa demonstreze. Inteleptul, la un moment dat le-a oprit, si a zis ca asa nu se mai poate, ca amandoua il vor, asa ca…a propus sa il taie in doua cu sabia pe copil , si fiecare din ele, sa primeasca o jumatate…In acel moment..adevarata mama , s-a aruncat la picioarele Inteleptului si a spus..” Nu..!! Nu taiati copilul..nu-l chinuiti…!!! Mai bine sa-l ia ea …dar nu-i faceti rau.!!! “…Si atunci..Inteleptul a luat copilul, si l-a dat acestei femei care s-a gandit mai mult la binele copilului, si nu la binele ei si i-a spus ; ” Tu ai dovedit ce inseamna sa fii Mama , al tau e copilul..!!! “… Sunt convinsa ca ai inteles morala acestei povesti… Am incredere ca orice modalitate de comunicare vei alege, va fi ok..as merge pe varianta mail.

Eu cred ca vei gasi o solutie pentru ca ai un suflet mare, in care pot incapea ambele mame, chiar daca cea care te-a crescut trebuie sa se numeasca mama ta adevarata. Incearca sa vorbesti fata in fata cu fiecare pe rand si sa le spui exact ce ai scris si aici. Eu te-as lua in brate si te-as pupa in urma gandurilor tale insirate acum, daca le-as auzi, indiferent care mama as fi. Ai un suflet frumos!