Mesaj:
Buna ziua.
Am nevoie de cateva sfaturi sau indrumari. Sunt studenta, am 21 de ani, stau cu parintii, si de 9 luni am prieten, pe care ei nu prea il vor in viata mea, nu il integreaza. Am fost crescuta cu principii stricte religioase, dar acum am dreptul sa-mi aleg propria cale din moment ce nu mai sunt un copil,ceea ce din nou ei nu stiu sa accepte. Nu au incredere in mine, daca sunt prea mult timp plecata ziua de acasa ma suna si imi spun ca nu mai am bun simt, ca toata ziua stau cu prietenul meu, si ca nu-i mai respect.. Dar nici ei nu-mi respecta libertatea de alegere, si opiniile mele. Da, nu cred ca ma pricep prea bine la comunicare, si totodata cred ca am si o anumita frica de ei. Simt ca innebunesc, sunt slaba de inger, vreau sa incep sa iau niste calmante, pentru ca nu mai fac fata presiunii. Ma simt intr-o inchisoare psihica, si fizica..
Daca aveti vreo sugestie, mi-ar fi de mare folos. Va multumesc

Decat sa iei calmante, mai bine ai merge la cateva sedinte de terapie la o persoana care iti inspira tie incredere. Poti sa le spui si parintilor despre acest lucru. Poate asa vor intelege ca dorinta lor exagerata de protectie iti produce suferinta. Dar, indiferent ca vor intelege ori ba, tu vei capata incredere in tine si vei sti sa faci fata presiunilor puse de ei.

Ei trec prin criza cuibului gol, nu-ti suporta prietenul pentru ca au impresia ca te va rapi din peisaj si le vor dezbina familia.Nu accepta o viata fara tine.Aici intervine misiunea ta, nu tocmai usoara, si anume ca este necesar sa-i inveti usor sa traiasca si fara tine.Fa-i sa inteleaga, adresandu-le politicos, faptul ca ai o varsta, si e de datoria ta sa-ti faci o viata, , dar nici pe ei nu ii vei neglija.Ai 21 de ani, e normal sa ai un prieten, si fa-i sa inteleaga ca pentru o femeie tineretea e efemera, acum este momentul experimentelor, pentru ca daca vei mai sta la pastrare, risti sa te plafonezi si sa fi naiva.Le poti spune ca te aflii intr-o etapa a vietii care trebuie infruntata, si ei daca-ti vor binele sunt datori sa te inteleaga, sa te sustina si sa te iubeasca neconditionat, dandu-ti increderea de care ai nevoie.Aici de tine depinde cum abordezi situatia, pentru ca ei saracii s-au legat de niste principii care trebuie putin slefuite de catre tine.Ei sunt ingroziti de faptul c-o sa te piarda, iar tu cu mult calm le poti inspira faptul ca desi iti faci no viata, tot fata lor ramai.Hai sa lasam calmantele, presiunile si inchisorile, si sa transformam din asta in ceva creativ care te va scoate din situatie.Crezi ca numai tu esti in situatia asta?Eu sunt sigur c-o sa reusesti pentru ca dupa felul cum scrii si explici situatia, ai resursele de-ai imblanzi si pe ei.

Oricum ai da-o, pare ca nu e bine. Daca iti asculti parintii, ei sunt fericiti si tu suferi. Daca iti asculti propria voce interioara si indraznesti sa fii fericita, ei sufera, si din aceasta cauza isi folosesc puterea pentru a te controla. Bineinteles, din motive "altruiste" (ca sa te protejeze, ca sa iti fie bine etc). Se pare ca presiunea pe care o simti vine dintr-o oarecare nevoie de a alege "ori eu/ori ei". Ei bine, parerea mea este ca poti sa le ai pe amandoua, parintii si fericirea ta nu trebuie sa se excluda reciproc. Cheia este comunicarea. Alege sa fii fericita, dar informeaza-i asupra deciziilor tale si asupra programului (spune-le macar la ce ora te intorci, ca sa nu-si faca griji). Fii ferma si calma, atunci cand le spui ca ii respecti, dar ai dreptul la propriile alegeri. La nevoie, adu-le aminte pasajul din Biblie care spune ca vine vremea ca "omul sa lase pe mama si pe tatal sau si sa traiasca cu sotul/sotia lui" Succes!

Am impresia că părinții tăi, care te-au educat strict religios, fac parte dintr-un cult neoprotestant în timp ce prietenul tău este ortodox și de aici concepțiile lor și constrângerile asuprj ta. Pe lângă faptul că te vor lângă ei, te vor și membră în cult și căsătorită cu un alt membru din cultul lor. Spune-le că Dumnezeu este dragoste și că Dragostea nu se mânie, nu caută folosul său, rabdă totul și iartă totul. Tu ai dreptul să-ți alegi singură viitorul și calea pe care vrei să-l slujești și să-l urmezi pe Hristos.

Draga mea, in orice familie exista reguli; dar regulile sunt schimbate odata cu varsta: adica, cele de la 2 ani, nu pot fi aceleasi cu cele de la 12 ani, iar cele de la 12 ani nu pot fi aceleasi cu cele de la 21 de ani. Eu iti recomand sa le ceri sa faca niste reguli "updatate", pentru ca esti in grija lor inca, studenta fiind. Din punct de vedere fiziologic si legal, esti considerata adult, dar din punct de vedere psihologic esti considerata adult emergent (adica tranzitia de la adolescenta intarziata la etapa de adult cu responsabilitati). Pentru parintii tai, esti tot un copil neputincios, care necesita indrumarea lor ferma, altfel te "pierd din mana". Eu iti propun un experiment in care, atunci cand prinzi un moment foarte pasnic si securizant, sa-i provoci la o discutie despre trecutul lor. Te poti folosi de niste fotografii din tineretea lor, pentru incalzire, ca sa intri apoi in adevaratul subiect. Astfel, poti sa-i pui mamei niste intrebari despre anumite detalii (ce varsta aveai in fotografia asta? iti placea sa te imbraci frumos? ce creme erau atunci? ce farduri erau atunci? te vopseai? ce statut aveai in grupul tau? cate prietene aveai? ce faceati impreuna? erai curtata? de cine? etc). Dupa ce ai facut o incursiune prin tineretea mamei, poti face o paralela cu vremurile noastre, cum s-au schimbat ele si cum e de dorit sa se adapteze, pentru ca tu apartii acestor vremuri. Este un pas important spre comunicarea despre care iti vorbea si colega mea Oana, mai sus. Apoi, le poti cere sa se gandeasca la niste reguli pentru aceste vremuri, pe care sa le negociati impreuna, astfel incat sa poti obtine o mai mare libertate, iar ei un mai bun control. secretul consta in a gasi echilibrul dintre libertate si control. Parintii trebuie sa aiba impresia ca au totusi un anumit control asupra ta, inca; iat tu te poti alege cu libertate ma vasta. Puteti concepe si un contract, cu clauze de ambele parti. Dar asta… doar dupa ce comunicarea dintre voi se mai dezleaga putin din lanturile in care a fost inchistata. Iti doresc mult curaj si creativitate!

Buna ziua!
Am un baietel de 2 anisori, tatal lui ne-a parasit in iulie anul acesta si urmeaza sa divorteze de mine. Cel mic inca suge la piept si depinde de mine, adoarme la san, noaptea se trezeste de 3-4 ori si vrea la piept, apoi adoarme, nu manaca cu altcineva, nu prea sta cu nimeni in casa. Concediul de maternitate s-a terminat si trebuie sa-mi caut un serviciu. Intr-o dimineata l-am lasat cu tatal meu si cu sora mea de 40 ani acasa, nu a vrut sa manance aproape nimic,nu au putut sa-l imbrace in hainele de joaca, abia afara in parc au putut dar, tipa si plangea si striga intr-una mama…, mama…, a plans pana a vomitat, cu greu au reusit sa-l impace. Tatal lui vine sa-l vada o data pe saptamana, ma suna la tel. o data la 2-3 zile, uneori chiar in fiecare zi si intreaba de el. In seara cand tatal lui ne-a parasit, i-am zis sa-i spuna micutului ca pleaca si ne paraseste si ca nu mai vrea sa aiba de-a face cu noi. Tata lui mi-a spus ca este prea mic sa inteleaga acest lucru si ca ii va spune cand va fi mare, si atunci i-am zis eu micutului de fata cu tatal lui, ca tata ne paraseste si ca nu mai vrea sa aibe de-a face cu noi, a fost inr-o vineri seara. Maine zi, sambata dimineata cand s-a trezit primul lucru a fost sa-l strige pe tata, el fiind obisnuit atunci cand il striga sa vina la el sau sa mergem noi in camera la tatal lui. Am mers in camera la tatal lui , spunandu-i celui mic, ca tata nu mai este, a plecat, ne-a parasit, a plans si cu greu l-am impacat. La fel a facut si dupa amiaza cand s-a trezit, l-a strigat pe tatal lui intr-una, si-am plans amandoi. L-am sunat pe tatal meu sa vina de sat ca plange copilul dupa tata si a venit, strigandu-l si pe el tata. Abia dupa o luna si ceva, copilul a inceput sa strige la bunicul tataia.
Nu stiu cum sa procedez ca sa-l fac sa adoarma cu altcineva, sa manance cu altcineva in afara de mine.
Cand voi incepe serviciul si voi pleca de dimineata de acasa si voi lipsi 8-10 ore, nu vreau sa-mi simta lipsa sau sa-mi duca dorul.Cu mama nu am o relatie buna, avand o mare parte din vina, fapt ce a dus la divort.
Va rog sa-mi spuneti cum sa procedez.
Va multumesc!
Va salut cu stima si respect,
Mariana

in primul rand va recomand psihoterapie Dvs, dupa care ar fi bine sa discutati cu fostul sot despre a merge impreuna la o consiliere de familie, unde sa vi se explice cum este mai bine sa procedati in aceasta perioada dificila pt copil. Succes!

Teama de abandon este una din cele mai urate frici. la varsta copilului se afla in formare relatiile de atasament. De modul cum se formeaza acestea depinde felul in care copilul va interrelationa cu ceilalti, va intelege si manifesta sentimente de afectiune si iubire, va avea sau nu incredere in el sau in ceilalti. Este de dorit sa discutati cu copilul pe nivelul lui de intelegere si este important sa-l asigurati de intreaga dvs afectiune si disponibilitate. In ce priveste relatia cu tatal ar fi bine, stiu ca e greu, sa-i explicati ca tati il iubeste si NU l-a parasit pe el. Eventual sa facilitati convorbiri telefonice, vizite si , daca aceste nu se pot , sa-i cumparati dvs diferite dulciuri, jucarii si sa le dati copilului spunand ca-s din partea lui tati. Este important sa se stie iubit de amandoi parintii. Copii prelucreaza informatia in mod concret, nu inteleg inca prelucrarea abstracta a ideilor. Cu plecarea la servici este bine sa-l pregatiti din timp, sa-i povestiti de unde vin banii, de ce plecati si mai ales sa-l asigurati ca va intorceti intotdeauna la el. Sunteti baza lui de siguranta. Doar in raport cu ea poate explora mediul inconjurator. Mult succes.

Daca va intelegeti bine cu tatal dvs, incercati sa discutati cu el sa preia dansul rolul tatalui. Binenteles, ma refer la partea de ingrijire fizica si emotionala. De la tatal dvs, cel mic, o sa preia partea masculina, modelul de barbat. Ca de altfel de la orice barbat, sau chiar si partea masculina a unei femei. Instinctul de supravietuire si de dezvoltare psihosexuala il va ajuta sa faca asta. Dvs trebuie doar sa-i oferiti un cadru sigur, asa cum spunea Alexandra Badau. Asa cum spunea si Alexandra, dvs sunteti baza de siguranta a copilului; eu cred ca defapt tocmai acest cadru este "baza de siguranta". Acest cadru este format din dvs, si toate celelalte persoane care au un rol important in viata copilului:mama, tata, bunici, frati, bone, educatori etc. asa ca nu incercati sa va transformati intr-o mama "excesiv de buna"- adica o mama care se uita pe sine pentru a ingriji copilul. Orice copil are nevoie de o mama "suficient de buna" pentru o dezvoltare armonioasa in ritm propriu. Sunt mult prea multe de spus despre parenting, atasament, scenariu de viata, credinte scenariale, drivere si injonctiuni…acestea sunt concepte greu de inteles pentru oamenii care nu sunt psihoterapeuti sau macar initiati in psihoterapie.
Copilul are nevoie de aceasta rupere de mama. In psihologie se numeste, in general, "marea separare", pe care copilul o resimte ca pe un abandon. Dar copilul are nevoie de aceasta separare, iar faptul ca plange, arata ca a creat atasament fata de mama, ceea ce e de dorit.
Ce puteti dvs sa faceti? Sa-i cresteti rezistenta la frustrare. Adica, sa-l lasati sa se frustreze(sa planga dupa dvs). Cum faceti asta? Asa cum a spus si Alexandra. Sa-i spuneti ca plecati si ca va intoarceti. Apoi plecati din camera, lasati copilul cu bunicul si asteptati cateva minute(sa zicem 5)dupa care reveniti si interactionati cu el, bucurati-va cu el, luati-l in brate, laudati-l ca a fost cuminte. Repetati exercitiul dupa cateva ore. A doua zi repetati exercitiul marind timpul in care sunteti "plecata"(sa zicem 10 minute). Daca in aceste 10 minute incepe sa planga, nu va intoarceti imediat la el. Asteptati cateva zeci de secunde, sau minute daca nu plange foarte tare. Apoi intorceti-va la el si interactionati. Dupa cateva ore repetati exercitiul si asteptati pana plange copilul, cand incepe sa plana, asteptati cateva zeci de secunde sau minute daca nu plange prea tare si intorceti-va la el spunandu-i ca v-ati intors asa cum i-ati promis. Repetati acest exercitiu pana cand copilul incepe sa planga dupa dvs mai tarziu. Atunci puteti face exercitiul asta imbracandu-va si iesind pe usa iar el sa vada asta. Coborati pana jos, mergeti la magazin si intorceti-va la el.
Acesta este un exercitiu care in viziunea mea, dezvolta rezistenta la frustrare a copilului si o sa suporte mai usor "marea separare".
Acuma, pentru dvs. Va recomand sa mergeti la un psihoterapeut sa discutati despre dvs. Aveti un doliu peste care nu ati trecut si e firesc. Pe mine m-a impactat faptul ca i-ati spus copilului ca tatal lui l-a parasit. Probabil micutul nu a inteles ce-i spuneti, insa simte anxietatea si tristetea dvs pe care le preia ca si cum ar fi ale lui.
Pentru binele dvs si a copilului dvs mergeti in terapie.

Ati primit cele mai bune indrumari in mesajele anterioare . este adevarat, si pe mine m-a surprins faptul ca ati vrut neaparat sa-i comunicati copilului ca tatal sau a plecat. In primul rrand , nu intelege , dar simte starile dvs , tristetea si percepe ca fiind ceva rau. Nu de acest lucru are nevoie copilul . Nu incercati sa va gasiti un fel de "sprijin" in relatia cu copilul dvs fata de faptul ca sotul doreste sa divorteze. Inteleg ca dvs nu doriti , si ca nici nu ati inteles exact situatia care a generat acest demers din partea sotului. Pareti suparata , il acuzati si il culpabilizati in fata copilului. Mergeti la terapie , aveti nevoie sa va rezolvati problemele emotionale , sa va "faceti ordine" in viata. Cat priveste inceperea serviciului , separarea de copil , ati primit sfaturi competente , puneti-le in aplicare . Si , mai ales , renuntati la alaptat..!!! Scuzati-ma, dar trebuia sa o faceti cu ceva timp in urma. Insa, probabil ca pe fondul problemelor din casnicie , tot spre copil v-ati indreptat si l-ati coplesit , creeandu-i o dependenta . Pt. binele lui , actionati in interesul lui .

Draga mea, sunt 5 stadii in pierdere (sau doliu); probabil te afli in stadiul furiei si asa imi explic motivatia de a-l informa dur pe copil, in legatura cu tatal lui. iti inteleg furia (poate si frica), insa ai procedat cam abrupt cu copilul. Sigur ca trebuia sa-i spui adevarul, insa cu mare prudenta si gradual si pentru nivelul lui de intelegere. Apoi ar fi fost recomandat sa-i prezinti si consecintele pozitive ale situatiei, astfel incat sa inteleaga ca e doar neplacut si nu dezastruos. Fara sa vrei, ai sadit frica in copil, o frica teribila de abandon; iar acum, tu iti vei schimba programul. Copilul are deja o experienta de acest gen si nu m-ar mira sa asocieze si lipsa ta cu prima situatie. Va fi destul de greu pana cand se va adapta, dar se va adapta. Colegul meu ti-a recomandat cateva exercitii de expunere, astfel incat copilul sa invete ca te vei intoarce si sa-i dispara suspiciunile, in ce te priveste. Aceste exercitii dau rezultate foarte bune in timp relativ scurt. Iti recomand sa incepi prin a-i face mai intai o expunere virtuala, in imaginar, sa-i faci un scenariu in care ii povestesti pas cu pas ce faci tu (si in acest timp cum te gandesti la el) si cum te intorci acasa la el (inclusiv cum urci in graba scarile si cum pui mana pe clanta, deschizi usa si apoi va imbratisati). Va capata o mai mare siguranta stiind ce faci tu in timpul in care nu esti langa el. In plus, mai ai si varianta gradinitei. Dar, cum sistemul lui imunitar se afla in formare, trebuie sa te pregatesti cu rabdare, forta, energie, gandire realista, astfel incat sa faci fata repetatelor imbolnaviri. Iti recomand sa vorbesti cu medicul pediatru despre o imunizare prealabila, ca sa scazi riscul si numarul concediilor tale medicale. Apoi, mai poti apela si la tatal lui, din cand in cand… am inteles ca se intereseaza de copil. Aceasta separare, e de dorit sa fie una sanatoasa, de dragul copilului, dar si al tau. Daca ramai cu resentimente, atunci vei pura "simptomul" cu tine oriunde si risti sa-l transmiti si copilului (sau sa-l duci intr-o viitoare relatie, atunci cand ii va veni timpul). Si pentru separarea sanatoasa exista exercitii care dau roade, exista alte perspective pe care acum nu le poti vedea. Ca si colegii mei, iti recomand si eu terapie, ca sa te poti adapta situatiei. Pe de alta parte, stiu cat de greu iti va fi din punct de vedere financiar si stiu ca te vei gandi la prioritati, iar terapia s-ar putea sa nu fie pe lista. Insa gandeste-te ca faci o investitie in tine si, indirect in copilul tau. Ce poate fi mai important decat tu si copilul? Iti doresc zile linistite.

Mesaj:
Buna dimineata!
Am 58 ani,sunt divortata si sint intr-o relatie cu barbat de 59 ani,de aproape un an.
Relatia noastra se rezuma la una,doau intalniri pe luna.Barbatul se pare ca nu-si doreste mai mult,este un tip inchis si necomunicativ,un barbat cu o functie mare,mereu ocupat.
Am incercat sa-l descopar intru-n alt mod,facandu-mi un cont fictiv pe o retea de socializare,si comunicand cu el .Am decoperit ca este un om foarte comunicativ si sensibil,altfel decat il cunosteam eu.Vorbeste cu mine pe acel cont de cateva luni,a ajuns sa nu mai faca altceva,sta de vorba cu mine in toate serile,uneori pana dimineata.Imi spune ca sunt singura femeie cu care poate comunica,si ca nimeni si nimic nu-l va face sa renunte la mine,cea de pe reteaua de socializare,si ca indiferent cine-as fi,nu mai conteaza pentru el.Am ajuns in situatia in care,din pricina acelui cont si a femeii care i-a captat atentia,sa nu ne mai intalnim,pentru ca,probabil nu se mai poate dezlipi de calculator,asteptand-o necontenit pe femeia visurilor lui.
Sunt convinsa ca acel barbat apreciaza ceva la mine,altfel nu ar mai fi in relatie cu mine de aproape un an,dar , n-am inteles niciodata de ce nu putem comunica si de ce relatia noastra se rezuma la atat de putin.Si acum…nici macar la atat,el fiind continuu in discutie cu mine,pe contul fictiv.
As dori sa va intreb,cum ar trebui sa procedez! Credeti ca ar fi bine sa-i spun adevarul? Sa-i spun ca de fapt femeia cu care comunica in fiecare zi si-n fiecare noapte sunt eu?
Ar tebui sa incerc sa schimb eu ceva in relatie,fara sa-i spun adevarul? L-ar afecta sa afle ca defapt stiu exact ce este in mintea si in sufletul lui,dar ca am facut asta pe cai neortodoxe?
Ajtati-ma va rog cu un sfat !
Va multumesc anticipat !

……traiti povestea unui film …..deci viata bate filmul……………..da incet incet puteti sa abordati pe viu din temele pe care le dezbateti altfel si va asumati consecintele …si astfel veti cunoaste cu adevarat……..

Relatia dvs. virtuala cu el se deosebeste de cea reala? Si daca da, cum?

Exista persoane care se simt mai in siguranta in mediul virtual. Poate si dvs şi el sunteti mai deschisi cand comunicati on-line decat in realitate.

Mesaj:
buna ziua am si eu o intrebare.daca sunt operata de glanda tiroida extirpata si iau eutirox 125 mg pe zii.pot sa tin dieta dukan .astept si eu un raspuns mail.

indiferent ar fi bine sa consultati direct un nutritionist. Tot ce tine de diete este destul de complex. Succes!

Mesaj:
Buna seara! Sunt cu sotul meu de 6 ani si de 3 suntem casatoriti,avem o fetita de 2 ani si totul intre noi a fost ok pana acum 3-4 luni..nu stiu ce se intampla dar de 3 -4 luni a inceput sa fie cam distant fata de mine sau cel putin asa simt eu…el imi spune ca ma iubeste dar eu nu stiu ce sa cred…de 1 luna suntem certati locuim impreuna,vorbim strictul necesar de copil si cam atat…recent sa angajat in alta parte unde si`a facut noi prieteni si de aici a inceput si racirea noastra are un program mai incarcat,dupa iese cu colegi sau doarme si intodeauna cand ii spun ceva este obosit…ceea ce ma deranjeaza este ca nu mai are timp pentru noi cum avea inainte…ieseam impreuna afara,comunicam mai mult…acum practic nici la telefon nu mai vorbim..la locul de munca nu prea poate vorbi dar cand este afara cu prieteni nu imi raspunde sau ma suna dupa ce pleaca si vine acasa sau imi lasa mesaj ca este cu un coleg si ca vine maine…eu cred ca are pe altcineva ..iam spus lucru asta si spune ca sunt eu nebuna ca nu are pe altcineva doar ca iese cu prieteni si vrea sa se relaxeze nu sa se streseze…eu nu sunt o persona stresanta cand iese afara il sun doar daca am nevoie de ceva sau se face foarte tarziu si vreau sa stiu daca intarzie…nu stiu ce sa cred si ce sa fac as vrea un sfat de la dumnevoastra cum pot rezolva aceasta problema pentru ca am devenit foarte sensibila plang foarte mult si simt ca nu mai pot rezista asa…va multumesc!

situatia Dvs este una de cuplu si e bine sa fie rezolvata in cuplu. Incercati sa il convingeti pe sot ca aveti nevoie de suportul lui in a face fata acestei perioade… poate chiar sa mergeti impreuna la un terapeut de familie (mai ales ca este si un copil la mijloc). Succes!

Se pare ca exista un blocaj emotional intre dvs. si sot. Faptul ca iese cu alte persoane, ca vrea sa se distreze , inseamna ca nu este afectat , nu sufera , practic el nu doreste sa fie acasa , cu dvs , Nu este un semn bun ca sunteti certati de o luna..este f. mult si daca dvs. incercati sa aveti o relatie, se pare ca sotul evita. Confruntarea in legatura cu a avea o relatie extraconjugala , si negarea , si invinovatirea dvs . din pacate nu prevesteste ceva bun. Una din etapele infidelitatii este tocmai acest comportament. Incercati sa va linistiti , sa nu mai plangeti si sa incepeti sa-l observati. Dupa un timp , veti observa unele lucruri la el , felul in care se imbraca, orele sau zilele in care lipseste , ce va spune . Ganditi-va si ar putea sa il nemultumeasca in relatia cu dvs. Apoi , incercati sa stati de vorba cu sotul , calm, civilizat , fara acuzatii/ai pe alta , ci doar cu intrebari centrate pe problema dvs. Aveti nevoie de tact si rabdare , dar o casnicie si un copil merita sa faceti eforturi.

Mesaj:
Buna ziua,
Sunt clasa a 9 a,am fost la stiinte sociale si acum m-am transferat la filologie pentru ca fostii colegi erau foarte rai si pentru ca este un profil care pune accent pe limba engleza (care imi place mult),dar este greu,in fiecare zi am de scris si de invatat cam mult..pentru ca profesorii sunt foarte stricti..imi este frica,avand in vedere ca nu prea excelez la invatatura,am venit pentru ca imi place engleza..am la psihologul scolii de vreo 2-3 ori..m-am calmat pe moment dar dupa aia tot asa ma simt..o vizita la psiholog particular m-ar putea ajuta?

Este indicat sa participi la mai mult de 2-3 sedinte. Trebuie sa stii ca ai nevoie de acordul parintilor la cabinetele particulare.

cu siguranta o relatie terapeutica iti poate fi de folos. Te poti gandi la faptul ca este dezvoltare personala asistata (de un terapeut), nu terapia unei probleme. Cu sustinerea parintilor gaseste un terapeut care iti este si pe plac (nu trebuie sa fie primul la care intrati) si succes!

La un cabinet de psihoterapie poti afla multe despre tine,poti invata sa relationezi si sa socializezi ,impreuna cu terapeutul poti analiza temeri,anxietati,nevoi si asteptari,poti gasi soluti la multe probleme existentiale specifice adolescentei.Te poti adresa unor centre care fac grupuri de analiza si dezvoltare personala pentru adolescenti.Succes!

Mesaj:
Fostul meu iubit s-a despartit de mine din cauza geloziei lui. Orice faceam ii trezea suspiciuni, dar teoretic m-a parasit fara vreun motiv intemeiat. Suspiciunile lui erau in zadar. Era foarte indragostit de mine si in prima plan, am fost prieteni foarte buni, pana sa reusim sa dam libertate sentimentelor. Imi dovedea prin multe lucruri ca tine la mine fara sa mi-o spun neincetat, dar era o fire foarte geloasa. Situatia ne obliga sa ne vedem zilnic. Au trecut 6 luni de la despartire, timp in care am tot vorbit, au fost si certuri, poate mai multe decat momente de liniste. Am avut o relatie frumoasa, apropiata, sincera. El a fost cu alta fata, dar nu pentru mult timp, pe cand eu nu am putut sa fiu cu nimeni altcineva. Mereu cand vorbim, imi zambeste, sta foarte aproape de mine, imi atinge mainile sau se joaca cu parul meu. De fiecare data cand e in preajma mea face gesturi de genul asta si niciodata nu se poate abtine. I-am spus de foarte multe ori sa ma lase in pace si sa se prefaca ca nu exist in jurul lui. Mi-a spus ca o sa incerce dar nu a facut nimic. Pur si simplu nu rezista sa nu ma bage in seama sau sa ma ignore. De sunat, nu ma suna si nici nu imi da sms-uri. Dar, in schimb, atunci cand e in preajma mea, comportamentul lui e altfel. Se uita in ochii mei insistent de fiecare data si nu isi schimba directia privirii daca nu o fac eu intai. Avem destui prieteni comuni, dar de fiecare data imi critica prietenii de sex opus. Le gaseste defecte si nu se poate abtine sa nu mi le spuna si sa nu-i critice. Parca ar vrea sa ma faca sa-mi schimb parerea despre ei. Daca am nevoie de ceva, ma ajuta inca. Nu accepta din prima, dar pana la urma, ma ajuta. Este o fire orgolioasa si ambitioasa, geloasa si pare rece pe exterior, ca si cum nu i-ar pasa de nimic, desi nu este asa.Nu stiu cum as putea sa percep gesturile lui. M-ar ajuta un sfat…va multumesc.

ce inteleg eu este ca te deranjeaza cumva aceasta lipsa a limitelor, realitatea fiind ca nu mai sunteti un cuplu, chiar daca sunteti prieteni. Daca este asa, atunci poate ar fi bine sa retrasati granitele in ceea ce il priveste, in sensul de a-i comunica mai clar pana unde si ce este ok sa faca in relatie cu tine. Indiferent de personalitatea lui, daca tie nu iti place ceva, este dreptul tau de a te opune, altfel tot violare se numeste. Daca el simte ca este dificil sa depaseasca relatia voastra, atunci poate ar fi o idee buna sa discute cu un terapeut. Succes!

Te lasi antrenata si amagita in jocul asta care nu-ti este benefic! El "este o fire orgolioasa, ambitioasa, geloasa.." si in cazul asta nu suporta pierderile de nici un fel, dar nici nu vrea sa se mai implice, sa-si reponsabilizeze comportamentele. Daca tu ii permiti, el va dori sa fii in continuare sub influenta lui si la bunul lui plac! Asa cum s-a spus in postarea anterioara, pune limite si nu neglija sa-ti faci alt cerc de prieteni sau chiar o noua relatie. In ce priveste comportamentul tau permisiv si confuzia ta, poate ca nu ar strica sa faci o vizita la un psiholog sa vezi de unde ti se trage modul acesta de gestionare a unei despartiri si cum sa faci pe viiotor alegeri potrivite pentru tine.

Cand sunteti in public va este foarte apropiat in schimb in celelalte situatii nu comunicati. In unele cazuri persoanele geloase nu suporta ideea ca pertenerul sa socializeze (sau fostul partener sa fie liber). Pe de alta parte, din cele scrise de dvs. inteleg ca nici dvs. nu v-ati detasat de relatie dovada confuzia in care va aflati. Nu intelegeti de ce se comporta asa. Probabil ca in momentul in care veti decide ce doriti veti seta si limitele in asa fel incat el sa le respecte. Succes!

Buna ziua!
Am un baietel de 2 anisori, tatal lui ne-a parasit in iulie anul acesta si urmeaza sa divorteze de mine. Cel mic inca suge la piept si depinde de mine, adoarme la san, noaptea se trezeste de 3-4 ori si vrea la piept, apoi adoarme, nu manaca cu altcineva, nu prea sta cu nimeni in casa. Concediul de maternitate s-a terminat si trebuie sa-mi caut un serviciu. Intr-o dimineata l-am lasat cu tatal meu si cu sora mea de 40 ani acasa, nu a vrut sa manance aproape nimic,nu au putut sa-l imbrace in hainele de joaca, abia afara in parc au putut dar, tipa si plangea si striga intr-una mama…, mama…, a plans pana a vomitat, cu greu au reusit sa-l impace. Tatal lui vine sa-l vada o data pe saptamana, ma suna la tel. o data la 2-3 zile, uneori chiar in fiecare zi si intreaba de el. In seara cand tatal lui ne-a parasit, i-am zis sa-i spuna micutului ca pleaca si ne paraseste si ca nu mai vrea sa aiba de-a face cu noi. Tata lui mi-a spus ca este prea mic sa inteleaga acest lucru si ca ii va spune cand va fi mare, si atunci i-am zis eu micutului de fata cu tatal lui, ca tata ne paraseste si ca nu mai vrea sa aibe de-a face cu noi, a fost inr-o vineri seara. Maine zi, sambata dimineata cand s-a trezit primul lucru a fost sa-l strige pe tata, el fiind obisnuit atunci cand il striga sa vina la el sau sa mergem noi in camera la tatal lui. Am mers in camera la tatal lui , spunandu-i celui mic, ca tata nu mai este, a plecat, ne-a parasit, a plans si cu greu l-am impacat. La fel a facut si dupa amiaza cand s-a trezit, l-a strigat pe tatal lui intr-una, si-am plans amandoi. L-am sunat pe tatal meu sa vina de sat ca plange copilul dupa tata si a venit, strigandu-l si pe el tata. Abia dupa o luna si ceva, copilul a inceput sa strige la bunicul tataia.
Nu stiu cum sa procedez ca sa-l fac sa adoarma cu altcineva, sa manance cu altcineva in afara de mine.
Cand voi incepe serviciul si voi pleca de dimineata de acasa si voi lipsi 8-10 ore, nu vreau sa-mi simta lipsa sau sa-mi duca dorul.Cu mama nu am o relatie buna, avand o mare parte din vina, fapt ce a dus la divort.
Va rog sa-mi spuneti cum sa procedez.
Va multumesc!
Va salut cu stima si respect,
Mariana

Copilul dvs. are doi parinti. Sunteti doi adulti care au responsabilitatea sa-i ofere dragoste copilului lor. Puteti alege sa sustineti relatia copilului cu tatal sau pentru a-l ajuta sa creasca frumos. Pentru ca acest lucru sa se intample va puteti gandi sa va impacati cu trecutul. Asta se poate face inainte sa divortati efectiv.

Desi, am unele intrebari legate de istoricul dvs mentionat mai sus , ca sa va raspund strict la intrebarea pe care ati pus-o , eu v-as sugera sa realizati un mic plan de acomodare treptata a copilului cu absenta dvs. Incercati sa gasiti o persoana in care aveti incredere , fie ruda – tatal dvs- sau o vecina- daca nu va puteti permite o cresa cu program de 8 ore – si inainte sa va angajati explicati-i copilului in termeni cat mai simpli ca in scurt timp ( puteti sa-i spuneti si mai exact , 2 saptamani etc ) dvs v-a trebui incepeti munca si ca in acel timp tataie sau sora o sa aiba grija de el pana la ora la care dvs va intoarceti. Apoi, pentru ca despartirea sa nu fie brusca si sa accentueze deja stresul copilului in urma plecarii tatalui, incercati ca in fiecare zi pana va angajati sa aduceti acea persoana responsabila ( tata, vecina etc) in casa , sa-l acomodati si cate putin la inceput , 20 de minute , 30 de minute sa-i spuneti ca treuie sa mergeti la piata – de ex- si o sa stea putin tataie cu el , a doua zi gasiti iar un pretext astfel incat usor , usor sa se acomodeze cu situatia. Laudati-l cand va intoarceti pentru faptul ca a stat cu tatatie sau x si ca este un baiat curajos. Ii puteti oferi chiar o mica recompensa( o jucarie, putin dulce, creioane colorate etc) Asadar, recomandarea mea este sa il pregatiti dinainte de a incepe serviciul cu absenta dvs si sa evitati a-i mai spune ca tatal l-a parasit, din moment ce tatal il viziteaza inca , si intreaba de el. Indifente de sentimentele dvs pentru tatal sau, acesta trebuie implicat in continuare in viata copilului. Mult succes!

In aceasta perioada dificila pentru dvs. ati putea apela la cabinete specializate in psihoterapie de cuplu/famiIie.Incercati sa implicati cat mai putin copilul in “disputa” cu sotul dvs.Mentinerea unei bune relatii cu sotul dvs. o sa -l ajute pe copil sa simta ca are doi parinti care-l iubesc si-i vor fi alaturi mereu.Toate cele bune!

Off miau dat lacrimile copilașii au de suferit cel mai mult în astfel de situații,

Mesaj:
Buna dimineata!
Am 58 ani,sunt divortata si sint intr-o relatie cu barbat de 59 ani,de aproape un an.
Relatia noastra se rezuma la una,doau intalniri pe luna.Barbatul se pare ca nu-si doreste mai mult,este un tip inchis si necomunicativ,un barbat cu o functie mare,mereu ocupat.
Am incercat sa-l descopar intru-n alt mod,facandu-mi un cont fictiv pe o retea de socializare,si comunicand cu el .Am decoperit ca este un om foarte comunicativ si sensibil,altfel decat il cunosteam eu.Vorbeste cu mine pe acel cont de cateva luni,a ajuns sa nu mai faca altceva,sta de vorba cu mine in toate serile,uneori pana dimineata.Imi spune ca sunt singura femeie cu care poate comunica,si ca nimeni si nimic nu-l va face sa renunte la mine,cea de pe reteaua de socializare,si ca indiferent cine-as fi,nu mai conteaza pentru el.Am ajuns in situatia in care,din pricina acelui cont si a femeii care i-a captat atentia,sa nu ne mai intalnim,pentru ca,probabil nu se mai poate dezlipi de calculator,asteptand-o necontenit pe femeia visurilor lui.
Sunt convinsa ca acel barbat apreciaza ceva la mine,altfel nu ar mai fi in relatie cu mine de aproape un an,dar , n-am inteles niciodata de ce nu putem comunica si de ce relatia noastra se rezuma la atat de putin.Si acum…nici macar la atat,el fiind continuu in discutie cu mine,pe contul fictiv.
As dori sa va intreb,cum ar trebui sa procedez! Credeti ca ar fi bine sa-i spun adevarul? Sa-i spun ca de fapt femeia cu care comunica in fiecare zi si-n fiecare noapte sunt eu?
Ar tebui sa incerc sa schimb eu ceva in relatie,fara sa-i spun adevarul? L-ar afecta sa afle ca defapt stiu exact ce este in mintea si in sufletul lui,dar ca am facut asta pe cai neortodoxe?
Ajtati-ma va rog cu un sfat !
Va multumesc anticipat !

"Barbatul se pare ca nu doreste mai mult", dar dvs.? Ati intrat intr-un joc pervers din care nu prea doriti sa iesiti din moment ce virtualul si putninul real va sunt suficiente. Puteti sa va intrebati ce anume din dvs. va face sa "intretineti" o asemenea relatie sau ce anume castigati din ea? Lamuriti-va ce anume doriti de la viata, de la o relatie si apoi gasiti dvs. modalitatile de a gasi calea.

M-am amuzat copios. Ce idee ti-a venit…. Intotdeauna adevarul invinge si e cel mai sanatos. Dar, daca lui ii place acea femeie, tie iti este extraordinar de usor sa fii ca si "ea". Iti recomand sa-i spui, dar aici depinde de felul cum ii spui, ca sa nu fie dezamagit ca i-ai ascuns, sau sa nu se simta prea tare cu musca pe caciula ca "l-ai prins". Spune-i in fiecare zi putin cate putin, pana deduce el totul. Si nu cu un ton grav, ci mai degraba intelegator, tolerant, ludic, comic, etc. Cel mai important este sa nu-l iei la rost. Poate ai norocul sa-ti aprecieze inteligenta. Eventual, dupa ce intelege tot, poti sa-i ceri si o nota… asa, de evaluare.

Aaa sa nu uit; mai apare o problema: cine ii spune; tu sau "tu". Poate ca ar fi recomandat sa-i spuna cea cu care comunica mai mult, pentru ca ei ii da sansele maxime sa abordeze orice subiect. Apoi, cand va intalniti voi, poti bate si tu ceva apropuri, de exemplu poti folosi o fraza care l-a marcat in discutia virtuala, astfel incat sa o recunoasca. Daca devine mai tacut decat de obicei, inseamna ca i-ai dat de gandit sau se teme sa nu fie desconspirat. Inseamna ca e bulversat rau. In cazul acesta poti sa-i distragi atentia si sa pastrezi restul adevarului pentru intalnirea virtuala. Iti doresc multa creativitate… si nu mi-e teama ca vei ramane in pana de idei! Succes!

Trebuie incercata o schimbare asa cum spune RE insa s-ar putea sa va aflati intr-o situatie asemanatoare parintelui, fratelui, etc, ideal, care stii ca exista insa nu stii unde si cand il vei intalni. Astfel el va fi inlocuit cu o versiune idealizata cu care nu se poate compara nici o persoana reala. Orice intalnire cu adevaratul parinte, frate, iubit, etc fara o pregatire prealabila riscand a se transforma intr-o mare dezamagire. Asadar nu va sfatuesc a va deconspira sau aborda problema frontal. Orgoliile masculine combinate cu o sensibilitate ascunsa pot activa fel de fel de mecanisme de aparare si temeri ascune, cum ar fi faptul ca a fost mintit, decospirat, ca va puteti folosi de asta, pot afla apropiatii, etc … Gandesc insa ca puteti incepe pregatirea terenului discutand cu tact (poate mai gasiti ceva material pe net – dati "vina" pe net) chiar despre cele ce v-am spus mai sus… fantasmare, idealizare versus realitate. Apoi, dupace ati plantat "samanta", lasati sa traca timpul (lasati-o sa creasca), nu fortati pentru ca cele mai mici banueli pot trezi la randul lor mecanisme inconstiente de aparare, timpul pentru asimilarea si integrarea informatiei fiind specific fiecaruia apoi. mai coborati putin "stacheta". Consumarea "fantasmelor" deconspirate s-ar putea sa diminueze din nou investirea atribuita acestora si la "umanizarea" persoanei ideale si toot asa…

Da, timpul este un element esential; nu-ti recomand sa-i spui abrupt, ci sa pregatesti terenul inainte. Se poate sa dureze o luna sau un an, pana cand simti ca a venit momentul sa cresti doza de informatie. Pentru el e destul de delicat acest subiect.

Consider ca e timpul sa traiti amandoi in timp real, sa fiti autentici si siceri unul cu celalalt. Cu alte cuvinte spuneti adevarul. Daca apreciaza anumite lucruri la femeia din spatiul virtual, va sti cum sa abordeze si femeia reala din fata sa. La fel puteti face si dumneavostra! Mult succes si o relatie frumoasa sa aveti impreuna!

Exista si posibilitatea sa se simta tradat, inselat, controlat. E posibil sa nu inteleaga motivele existentei acelui cont fictiv.Iar încrederea din partea amandurora se va reconstrui cu foarte multa greutate….

Eu cred ca odata cu descoperirea adevarului, va veni inevitabil si sfirsitul Trebuie intrerupta imediat relatia virtuala si incercat cu mare cu mare finete ,sai oferi ce ai descoperit cai lipseste si niciodata sa nu afle ca ti-ai batut joc de el, asta te va costa foarte mult. Transformarea lui in Don Quijote il va afecta cred ca tot parcursul vieti.Sunt doua variante ori te retragi si lasi ca el sa te redescopere,ori prin inteligenta si curajul care ai dat dovada si ma repet sai oferi cea ce el de fapt cauta. Un caz intersant mi- as dori o comunicare ar fi mai interesanta finalizarea. Mult noroc. PS cabinetpsihologietulcea@yahoo.com sau ivanpavel2007@yahoo.com

Mesaj:
Buna. Am 15 ani si as vrea sa aflu daca am vreo tulburare psihica. Copilaria mea a fost frumoasa, am fost crescuta de bunici si-n prezent tot la ei locuiesc. In a 8, primul semestru m-am mutat la mama. Parintii mei au divortat cand aveam 11 ani. La inceput eram bucuroasa dar acum…nu stiu. Mama s-a recasatorit cu un barbat simpatic, imi place barbatul pe care si l-a ales. La scoala eram ignorata, si din a 5-a am inceput sa fiu batjocura clasei.De catre baieti. Fetele n-aveau nimic cu mn, dar tot nu-mi vorbeau. Din a 8-a a inceput sa fie mai rau, au inceput sa ma si loveasca, si n-am mai suportat si am inceput sa ma tai cu lama, crezand ca imi va trece, dar m-am inselat deoarece doar pe moment ma simteam mai bine, dar dupaia deveneam la fel, aceeasi fata. In semestru 2 m-am mutat inapoi la bunici. Am intrat cu media 6,66 la Marin Preda, datorita problemelor mele am luat asa medie mica. Imi amintesc si acum cum imi ziceam in a 8-a ca cel mai bine ar fi sa mor, ca daca m-as arunca pe fereastra as scapa de tot. Acum sunt mai bine, dar uneori plang, alteori imi revin si incep sa rad, adica comportamentul mi se schimba din secunda in secunda. Odata sunt in depresie, alteori sunt hiperactiva, si tot asa. Cred ca pe zi ma schimb cel putin de doua ori. Acum…intrebarea mea este daca am tulburare bipolara?

Vad ca te-ai informat si deja ti-ai pus un diagnosticl! Daca ai scris aici si ai si cautat informatii legate de problemele tale, este un bun inceput, in sensul ca esti motivata ca sa intelegi starile prin care treci si de aceea ma gandesc ca vei avea suficienta determinare sa incerci sa te simit bine in pielea ta. Mergi la un psihiatru ca sa-ti faca o evaluare profesionista si in functie de ce va decide el sa respecti tratamentul medicamentos, monitorizarea lui si nu in ultimul rand sa cauti un psiholog cu care sa vorbesti despre copilaria ta si problemele peste care ai fost nevoita sa treci singura.

nu cred ca suferi de nimic inca, ci doar de adolescenta:) la 15 ani multi trec prin ceea ce treci tu.Insa daca nu-ti faci un plan de iesire din criza, cine stie ce se intampla mai incolo, si chiar poti dezvolta ceva de ceea ce te temi.Incearca sa nu mai iei totul asa in serios, acei baieti care te deranjeaza probabil ca te plac, dar neavand resursele necesare pentru a-ti arata asta, asemeni unor baieti maturi , recurg la sicanari.Sau daca nu te plac, inseamna ca au ei probleme si le proiecteaza pe tine.Oricum, atat timp cat stii ca nu-i deranjezi, nu cred ca e vina ta, si nu tre sa-ti asumi asta, poti sa-i ameninti cu plangeri , poti scapa de ei.Moartea sdi automutilarea nu-s o solutie, e rau sa fi mort:))) sunt atatea lucruri frumoase si tu te concentrezi pe niste dobitoci, pe automutilare si moarte?Poate esti tu adolescenta, dar fi mai serioasa:d, cauta in permanenta ceva frumos de facut si care sa te motiveze, si sa te teleporteze intr-o lume ideala creata de tine:D

Un diagnostic de tulburare bipolara de personalitate se poate pune doar dupa ce personalitatea este conturata, 18 – 21ani, or tu esti inca in formare, in perioada in care iti cauti propria identitate, modele, crezuri. Cred ca ar fi extraordinar sa ti cont de parerea lui Alex Glazy , care la urma urmei este barbat si cunoaste modul de a gandi al baieteilor la 10-15 ani. O discutie cu psihologul scolii te poate ajuta sa intelegi din diverse perspective evenimentele ce-ti coloreaza viata, fie in negru fie in culorile curcubeului. Oricum se poate observa ca esti o persoana curajoasa si indrazneata, avand tenacitatea necesara sa ajungi la esenta lucrurilor. mult succes !

Apropo de tendintele suicidare http://vimeo.com/108383542