Mesaj:
nu ma simt confortabil sa povestesc față în față unui strain problema mea; in plus, am predispozitia sa ma gandesc sa cer ajutorul unui p-t mai mult noaptea decat in timpul zilei.

asadar, imi puteti recomanda un p-t care sa lucreze noaptea si doar in scris (mesageria electronica/instant message)? pot plati electronic (transfer bancar sau paypal)

poate ca dupa cateva sedinte de acest tip as putea continua cu sedinte obisnuite, insa pentru inceput nu cred ca as putea altfel.

multumesc

cred ca puteti scrie in privat oricarui psihoterapeut ale carui date de contact le gasiti pe internet. Compuneti un text in care sa descrieti cat mai bine situatia Dvs. si incepeti de aici… sigur veti fi ajutat. Succes!

Începand din luna august va functiona serviciul Helpline care presupune ca puteti apela un numar (cu tarif normal) si veti fi consiliat telefonic, fara insa a plati deoarece face parte dintr-un proiect de voluntariat. Daca pana in luna august, cand o sa va pot oferi numarul de telefon, nu reusiti sa rezolvati problema care va framanta, puteti sa-mi scrieti in privat pentru eventualele detalii! Multa sanatate!

Buna, eu fac si consiliere online, daca doresti ma poti contacta.Datele de contact le gasesti pe profilul meu.Multa bafta!

Mesaj:
Buna,

Sunt pentru prima data intr-o relatie serioasa ce dureaza aproape un an (desi am deja 25 de ani). Am facut un schimb de studii in strainatate si acolo ne-am cunoscut. A fost ca in poveste. E o persoana minunata si avem foarte multe lucruri in comun. Petreceam zile intregi fara a ne plictisi unul de altul, niciodata nu am fost asa de fericita. Am fost despartiti 3 luni caci se terminase practica mea si m-am intors in tara. A venit si m-a vazut si acum eu sunt inapoi la el in tara pe toata vara in vacanta. In toamna ne intoarcem amindoi la mine in tara caci el a aplicat la un proiect aici si vom sta impreuna.
A facut foarte multe pentru mine. Iar eu sunt foarte si foarte geloasa. El a avut mai multe relatii inainte. Si continua sa mentina legatura cu unele din fete, zicind ca sunt doar prieteni. Ma afecteaza foaret mult asta si ma supar de fiecare data cind vad ca i-a scris cineva. Pot sa nu ii vorbesc ore intregi, ma inchid in mine si trebuie sa ma bata mult la cap pina ii spun ce ma dereanjeaza. Permanent am tentatia de a ii verifica pagina de facebook, telefonul pina si emailul. Nu vreau sa iasa cu prietenii noaptea. Ma supar cind vad ca priveste o fata pe strada. Cred ca sunt dependenta de el. Nu pot face nimic fara el. Vreau sa facem toate lucrurile impreuna. Sunt foarte incapatinata si foarte egoista.
Inteleg ca asta nu e normal si ca asta nu va duce la nimic bun, dar nu stiu ce sa fac. Intr-adevar a facut lucruri pentru mine, ca nimeni si stiu ca ma iubeste. Am stricat cu minele mele ce a fost mai frumos. A ajuns sa imi zica ca vrea libertate, ca nu suporta sa imi raporteze de fiecare data ¨ca uite am vorbit cu aceia si aceia¨, ca nu mai poate sa ma vada trista si suparata zile intregi, ca ii este dor de mine cind eram vesela si plina de viata si cind stiam mai putine lucruri. Nu stiu ce sa fac ca sa nu ma mai supar atita si sa pun atentie la tot fleacul. Stiu ca pare copilaresc, dar e important sa stiu ce sa fac si cum sa ma comport sa nu distrug totul.

incepe o perioada (cat este nevoie) de psihoterapie/analiza personala in care sa lucrezi cu tine. Ceva sta la baza acestui comportament si merita efortul de a afla ce. Succes!

Buna,

Cand gelozia este foarte mare persoana nu se vede ca fiind suficinta. Este o credinta formata in ani si este nevoie de suport pentru a recupera ceea ce a fost pierdut. Psihoterapia ti-ar fi utila. Toate cele bune!

Buna!….in primul rand este bine ca iti recunosti problema pentru ca astfel o face posibil de rezolvat ….in al doilea rand, asa cum sustine si domnul de mai sus trebuie sa lucrezi cu tine, cu ajutorul unui psihoterapeut deoarece, gelozia in doze mici poate fi stimulativa dar in doze excesive te distruge atat pe tine cat si pe partener…..pentru inceput ai putea sa iti interzici aceasta tentativa de a mai "cotrobai" prin lucrurile lui (telefon, email etc.) pentru a nu te face singura sa suferi…bafta!

relatia a intrat in rutina, mereu aceeasi si aceeasi gelozie, mereu aceleasi mahalagisme, unde si de ce, etc. degeaba esti fata culta, daca civilizatia iti este doborata de gelos. un om cult si civilizat se comporta ca atare. e adevarat ca starea de liniste si pace, el trebuie sa o sadeasca in sufletul tau, dar pt acest lucru, stai calma, senina si iubitoare. stapana pe tine, pe relatie. daca e sa se indragosteasca de alta fata, mai linistita, pt ca orice barbat isi doreste o gingasie de fata, nu una la care-i trancane gura, asta e! fiecare cum l-a lasat natura, fiecare cu atractiile lui. unii barbati spun, decat sa ma insor, mai bine-mi iau un RADIO! Tocmai pt a evita aceste discutii cicalitoare! sfatul meu, esti fata culta, cu principii, poarta-te ca o Doamna, nu ca o tzatza! o doamna eleganta, in ce spune, in ce face! succes!

impresia mea este ca esti foarte constienta de problema pe care o ai si ai o mare capacitate de asumare, ceea ce este un element extrem de important si de util in demersul rezolvarii ei. in continuare cel mai eficient ar fi sa incepi niste sedinte de psihoterapie pentru a te vindeca de aceste rani care au fost scoase la suprafata de relatia ta. nu uita ca, in final, scopul oricarei relatii este evolutia si bucura-te ca ai ocazia sa afli lucruri noi despre tine si sa descoperi anumite laturi de umbra nevindecate pana acum pentru a te putea dezvolta mai departe.

Stii cum erai cand te iubea nebuneste. Stii ce nu-i place acum la tine. Nu vad problema. Pur si simplu, renunta la obiceiurile care strica relatia si revino la cea care-ai fost! Daca nu poti sa te controlezi, mergi la terapie, pentru ca (in aceasta situatie) sigur ai un motiv subconstient foarte serios pentru care nu doresti aceasta relatie. Nu inseamna ca aceasta relatie nu e buna pentru tine, ci ca, pur si simplu, o percepi ca pe un posibil pericol. Daca nu rezolvi intr-o saptamana cu schimbarea de atitudine, ia telefonul si fa-ti o programare.

Iubirea presupune incredere, si increderea duce la respectarea intimitatii celuilalt si acceptarea lui asa cum este. Ideea ca gelozia apare din iubire e doar un mit. In realitate, gelozia este lipsa de incredere. Ceea ce descrii tu ca faci "ii verific facebook-ul si emailul" "vreau sa facem totul impreuna, sa fim impreuna tot timpul" seamana mai mult cu controlul si incercarea de a-l transforma pe partener intr-un obiect sau si mai rau, o prelungire a ta. Nu ma mir ca omul vrea libertate… Eu zic sa gasesti un psihoterapeut cu ajutorul caruia sa incerci sa intelegi de unde vin aceste nevoi ale tale si cum poti face sa te respecti suficient de mult incat sa reusesti sa-ti respecti si partenerul. Daca vrei sa pastrezi aceasta relatie. Mult succes!

Exista o problema, o ANXIETATE, O FRICA de a pierde persoana iubita. Iar aceasta frica e NEJUSTIFICATA, asa ca ai de lucru asupra ei…

Mesaj:
Am o problema care ma macina de cateva saptamani. Din octombrie voi pleca la facultate si ma voi muta singura in alt judet din acest motiv. Imi este frica sa nu cad intr-o depresie din cauza faptului ca resimt tot mai acut teama de despartire de casa , parinti etc. Ce as putea sa fac sa imi blochez aceste sentimente negative care ma bantuie de la o vreme? Imi e teama ca aceasta stare sa nu se accentueze deoarece nu stiu cum ma voi descurca. Toata viata i-am avut alaturi pe parinti iar acum percep aceasta plecare ca pe o ruptura foarte dureroasa. Va-si fi foarte recunoscatoare daca mi-ati da niste sfaturi

aceasta teama de ‘parasire a cuibului’ este foarte naturala. Cel mai sanatos ar fi sa ‘dai din aripi’ si sa inveti sa zbori. Parintii tai sunt tot acolo si te sustin si asteapta. Noroc ca exista trenuri . Succes!

Ia-o usurel, ca nu e sfarsitul lumii. Mai vorbim prin decembrie, cand ti se va parea ciudat sa stai o saptamana intreaga cu parintii, acasa, departe de prietenii de la facultate. Va fi bine.

Daca simti asta atunci e foarte bine ca pleci in alta locatie. O sa-ti dea posibilitatea sa te desprinzi, sa te separi , sa te dezvolti! E important doar sa stii cu cine sa te asociezi si cu cine nu!

Mesaj:
Buna ziua, ma numesc Cristina si am 18 ani. Mi-am inceput viata sexuala acum opt luni, in momentul in care m-am implicat intr-o relatie serioasa, cu un om care simt intr-adevar ca ma iubeste extrem de mult si pe care il iubesc in egala masura. Totul merge foarte bine intre noi, suntem conectati pe toate planurile iar el face tot posibilul sa ma faca fericita. Am insa, o problema, pe care nu i-am putut-o comunica : nu ating orgasmul. Actele sexuale sunt exceptionale, sincer, totul este chiar peste nivelul de "ca la carte". De fiecare data ajung in apropiere de punctul culminant, dar nu reusesc sa il ating; la un moment dat, exact cand am sentimentul ca voi juisa, imi scapa, ca si cum as trece pe langa, ca si cum as vrea sa sar un hop pentru care imi iau avant dar care nu exista. Partenerul are foarte mare rabdare cu mine, e extrem de atent si m-a rugat sa nu mimez niciodata orgasmul, lucru pe care nu l-am facut – apropiindu-ma atat de mult de orgasm de fiecare data, e greu de sesizat pentru el daca am sau nu, asa ca nu i-am marturisit pur si simplu faptul ca nu ajung chiar acolo unde ar trebui. Atunci cand ma masturbez in intimitate, in schimb, nu am nicio problema (ajung la orgasm intotdeauna). Avand in vedere faptul ca problema nu vine din "tehnica" si ca la oricata varietate metodologica ne-am supus si oricat am incercat sa ma relaxez, nu reusesc sa ating culmea placerii cand sunt cu el, mi-a dat intr-un final prin minte ca ar putea fi o problema de ordin psihologic.
Singurul lucru la care m-am putut gandi a fost faptul ca subconstientul meu ar putea ascunde o oarecare cantitate de vina, care sa nu-mi permita placerea. Parintii mei sunt niste persoane extrem de religioase, pentru ei religia nu e doar religie – e un mod de viata. Desi m-au crescut asa cum au fost crescuti si ei (in aceeasi strictete si conform principiilor ortodoxiei), intotdeauna m-am simtit rau atunci cand trebuia sa ma spovedesc, de exemplu (uram treaba asta, eu fiind si o fire mai introverta) sau sa ma trezesc diminetile de duminica la ora cutare sa merg la slujba, in conditiile in care duminica era una din singurele doua zile in care nu aveam scoala si as fi putut si eu sa dorm mai mult dimineata (in special in perioadele in care invatam pana tarziu). Motiv pentru care atunci cand am trecut de 16 ani, s-a produs o revolutie in gandirea si in comportamentul meu. Am inceput sa citesc carti despre religii, sa ascult pareri, si in ultima instanta sa "pacatuiesc". Parintii mei nu au tocmai cel mai fin spirit de observatie sau cea mai buna capacitate empatica, motiv pentru care le-a fost foarte greu sa inteleaga (si nici la momentul actual nu o fac) de ce incepusem sa fumez, de ce nu mai vroiam sa merg la slujbe, de ce ma machiam (fie si cu un amarat de strat de rimel) si asa mai departe. Desi pentru ei a fost un soc, pentru mine a fost o eliberare, nu pot explica in cuvinte cat de usurata m-am simtit, cat de libera, de plina de viata si de putere. Am inteles atunci ca oamenii se limiteaza de buna voie, si mi-a parut rau pentru ei dar am stabilit sa nu ii judec, atata timp cat ma lasa in pace, sa-mi vad de ale mele. Acest lucru s-a intamplat doar in ceea ce-l priveste pe tatal meu, mama nu a putut sa accepte si inca ma considera un fel de oaie neagra, "suflet pierdut" sau cum vreti sa spuneti. In momentul in care au aflat ca nu mai sunt virgina, au primit un fel de lovitura de gratie. Pot sa spun ca a avut loc conflictul astronomic al relatiei dintre mine si ei, de cand ma stiu. Eram obisnuita ca tatal meu sa imi adreseze injurii de fiecare data cand imi puneam o fusta mai scurta de linia genunchiului, dar de data asta a fost diferit, am simtit ca ma jigneste cu ura, din tot sufletul. Noi nu aveam oricum o relatie foarte apropiata intrucat el a fost plecat mai toata copilaria mea datorita slujbei. Acum relatia noastra s-a redus la pura formalitate. Mama inca incearca sa ma convinga sa mergem la biserica, de cate ori are ocazia, si imi trateaza iubitul ca pe ultima carpa, desi e constienta de faptul ca e o relatie serioasa, curata, importanta pentru mine. Totul s-a schimbat la 180 de grade, si desi sunt mai multumita acum de modul in care am pus piciorul in prag si de faptul ca nu mai las pe nimeni sa gandeasca in locul meu, mi-e uneori dor de parintii mei, le simt lipsa, mi-as dori sa fie cineva care sa-mi spuna o vorba buna cateodata sau pur si simplu, cineva mai in varsta pe care sa ma pot baza.
Considerati ca poate exista o legatura intre aceste lucruri ? Ce ar trebui sa fac? Mi-e teama ca incapacitatea mea de a atinge orgasmul in timpul actului sexual sa nu-mi afecteze relatia sau chiar viata..

din ce am citit, legatura este destul de evidenta. Ai intuit foarte bine cenzura: ‘a avea orgasm este un pacat, impuritate, etc.’. Actul sexual este foarte intim si primar in acelasi timp, astfel imbinand dorinta carnala cu nevoia de exprimare afectiva/sufleteasca. Daca in tine exista o asociere foarte puternica intre orgasm si puritate, orgasm care a fost cenzurat de parintii tai (in special de tata) atunci este oarecum logic si firesc sa te opresti exact atunci. Ideal ar fi sa repari relatia cu parintii tai, sub o forma sau alta. Iti recomand de asemenea sa gasesti un psiholog cu care sa stai de vorba despre aceasta cenzura si sa dezvoltati impreuna o strategie de depasire a acestui impas. Succes!

Cred ca "intalnirea" cu u terapeut iti poate aduce clarificare. Tu intelegi deja multe lucruri si le exprimi foarte bine.

Mesaj:
Buna ziua! eu sunt G.( fata) si am 21 de ani. Problema mea din totdeauna a fost ca nu sunt inteleasa de nimeni.Provin dintr-un mediu rural ,unde vita este limitata iar sansele sa reusesti sunt reduse (mai ales din lipsa banilor si din cauza tatalui care este alcoolic). Niciodata nu am fost sprijinita sa fac ceea ce-mi doresc si nici macar la scoala n-am fost "obligata" sa merg. Cu toate acestea am intrat la liceu,dar tatal meu nu m-a lasat sa plec prea departe de casa, asa ca l-am facut intr-un orasel mic. In clasa a 12-a am plecat de acasa si m-am mutat cu iubitul meu din perioada aia care dupa un timp s-a dovedit a nu fi mai presus de tatal meu cu nimic :ma batea si imi interzicea sa vorbesc cu ai mei. El era mai mare decat mine cu 10 ani ,dar m-a mintit mult legat de tot ce insemna viata lui reala . Desi eram chinuita la el ,m-am dus in continuare la liceu si mi-am vazut de treaba. In timp ce colegii mei se pregateau sa dea bacul eu aveam in cap doar cum pot sa scap oare din relatia care mi-a distrus viata..Bacul a venit iar eu m-am uitat doar cu o seara inainte peste cursuri si asta mi-a fost toata pregatirea , in schimb la ore eram activa pana in clasa a 12-a ..Bacul l-am luat pt ca nu am fost niciodata proasta sa nu ma pot descurca..si intr-un final mi-am facut curaj sa-l parasesc si pe el (eram amenintata si tot felul de chestii urate). Dupa asta a urmat facultatea. In primul an am fost un model pt colegii mei. Eram sefa de grupa,nu lipseam niciodata,nu am avut restante plus ca am luat bursa de merit si simteam ca lumea e a mea si in sfarsit sunt apreciata . la sfarsitul anului 1 l-am cunoscut pe un alt EL care era tot anul intai dar pica anul pt ca nu era in stare sa faca facultate..m-am anturat cu el consumand zilnic marijuana si stand mai mult impreuna..in anul 2 am continuat sa facem aceleasi lucruri..seara de seara zi de zi..ai mei nu mai aveau bani sa ma sustina iar eu nu-mi puteam lua un job din cauza facultatii care necesita timp (UNIVERSITATEA TEHNICA DE CONSTRUCTII BUCURESTI). EL incepuse sa devina violent cand a vazut ca eu vreau sa imi petrec timp pt a invata dupa ce veneam de la facultate.. Ma batea si se comporta foarte ciudata cu mine in sensul ca ma musca pana simteam ca nu mai pot iar de rusine n-am spus nimanui si stateam vanata chiar si 3 saptamani..a incercat sa ma omoare de mai multe ori: ma lovea puternic ma arunca pe jos cu capul de parchet..am avut multe atacuri de panica din cauza asta …dupa o cearta minora ne-am despartit iar eu am avut de suferit …nu mai aveam acelasi anturaj iar prieteni cat sa-i numar pe degetele de la o mana…am suferit enorm…plangeam in fiecare zi..dimineata vomam cum ma trezeam si plangeam …..nu mancam..nu aveam nicio pofta de viata si de nimic..noroc cu colega mea de camera care m-a ajutata foarte mult si a fost alaturi de mine dar tot degeaba ca pana nu m-am impacat cu EL n-am fost bine …am inceput iar sa ma droghez si iar vedeam viata roz alaturi de el…acum dupa 4 luni dupa ce ne-am impacat ne-am deaspartit de tot…iar eu mi-am revenit in starea aia..problema e ca acum sunt acasa ,la tara si aici chiar nu am cu cine sa vorbesc ..eu am planuri mari cu viata mea dar in tara asta nu gasesc nicio solutie …plang mereu si ma gandesc cum sa ma sinucid …este oribil sa fiu EU .

Nu este oribil sa fi tu…doar ca acum te-ai ratacit dar nu e bai mereu exista drumul de iesire asa ca incearca sa te analizezi dar nu singura ci cu un ajutor cu un psiholog si sa vezi care e drumul tau in viata..nu e greu sau poti sa imi trimiti un mesaj cand te simti rau si iti raspund asa cum pot eu

Mesaj:
Buna ziua, ma numesc Cristina si am 18 ani. Mi-am inceput viata sexuala acum opt luni, in momentul in care m-am implicat intr-o relatie serioasa, cu un om care simt intr-adevar ca ma iubeste extrem de mult si pe care il iubesc in egala masura. Totul merge foarte bine intre noi, suntem conectati pe toate planurile iar el face tot posibilul sa ma faca fericita. Am insa, o problema, pe care nu i-am putut-o comunica : nu ating orgasmul. Actele sexuale sunt exceptionale, sincer, totul este chiar peste nivelul de "ca la carte". De fiecare data ajung in apropiere de punctul culminant, dar nu reusesc sa il ating; la un moment dat, exact cand am sentimentul ca voi juisa, imi scapa, ca si cum as trece pe langa, ca si cum as vrea sa sar un hop pentru care imi iau avant dar care nu exista. Partenerul are foarte mare rabdare cu mine, e extrem de atent si m-a rugat sa nu mimez niciodata orgasmul, lucru pe care nu l-am facut – apropiindu-ma atat de mult de orgasm de fiecare data, e greu de sesizat pentru el daca am sau nu, asa ca nu i-am marturisit pur si simplu faptul ca nu ajung chiar acolo unde ar trebui. Atunci cand ma masturbez in intimitate, in schimb, nu am nicio problema (ajung la orgasm intotdeauna). Avand in vedere faptul ca problema nu vine din "tehnica" si ca la oricata varietate metodologica ne-am supus si oricat am incercat sa ma relaxez, nu reusesc sa ating culmea placerii cand sunt cu el, mi-a dat intr-un final prin minte ca ar putea fi o problema de ordin psihologic.
Singurul lucru la care m-am putut gandi a fost faptul ca subconstientul meu ar putea ascunde o oarecare cantitate de vina, care sa nu-mi permita placerea. Parintii mei sunt niste persoane extrem de religioase, pentru ei religia nu e doar religie – e un mod de viata. Desi m-au crescut asa cum au fost crescuti si ei (in aceeasi strictete si conform principiilor ortodoxiei), intotdeauna m-am simtit rau atunci cand trebuia sa ma spovedesc, de exemplu (uram treaba asta, eu fiind si o fire mai introverta) sau sa ma trezesc diminetile de duminica la ora cutare sa merg la slujba, in conditiile in care duminica era una din singurele doua zile in care nu aveam scoala si as fi putut si eu sa dorm mai mult dimineata (in special in perioadele in care invatam pana tarziu). Motiv pentru care atunci cand am trecut de 16 ani, s-a produs o revolutie in gandirea si in comportamentul meu. Am inceput sa citesc carti despre religii, sa ascult pareri, si in ultima instanta sa "pacatuiesc". Parintii mei nu au tocmai cel mai fin spirit de observatie sau cea mai buna capacitate empatica, motiv pentru care le-a fost foarte greu sa inteleaga (si nici la momentul actual nu o fac) de ce incepusem sa fumez, de ce nu mai vroiam sa merg la slujbe, de ce ma machiam (fie si cu un amarat de strat de rimel) si asa mai departe. Desi pentru ei a fost un soc, pentru mine a fost o eliberare, nu pot explica in cuvinte cat de usurata m-am simtit, cat de libera, de plina de viata si de putere. Am inteles atunci ca oamenii se limiteaza de buna voie, si mi-a parut rau pentru ei dar am stabilit sa nu ii judec, atata timp cat ma lasa in pace, sa-mi vad de ale mele. Acest lucru s-a intamplat doar in ceea ce-l priveste pe tatal meu, mama nu a putut sa accepte si inca ma considera un fel de oaie neagra, "suflet pierdut" sau cum vreti sa spuneti. In momentul in care au aflat ca nu mai sunt virgina, au primit un fel de lovitura de gratie. Pot sa spun ca a avut loc conflictul astronomic al relatiei dintre mine si ei, de cand ma stiu. Eram obisnuita ca tatal meu sa imi adreseze injurii de fiecare data cand imi puneam o fusta mai scurta de linia genunchiului, dar de data asta a fost diferit, am simtit ca ma jigneste cu ura, din tot sufletul. Noi nu aveam oricum o relatie foarte apropiata intrucat el a fost plecat mai toata copilaria mea datorita slujbei. Acum relatia noastra s-a redus la pura formalitate. Mama inca incearca sa ma convinga sa mergem la biserica, de cate ori are ocazia, si imi trateaza iubitul ca pe ultima carpa, desi e constienta de faptul ca e o relatie serioasa, curata, importanta pentru mine. Totul s-a schimbat la 180 de grade, si desi sunt mai multumita acum de modul in care am pus piciorul in prag si de faptul ca nu mai las pe nimeni sa gandeasca in locul meu, mi-e uneori dor de parintii mei, le simt lipsa, mi-as dori sa fie cineva care sa-mi spuna o vorba buna cateodata sau pur si simplu, cineva mai in varsta pe care sa ma pot baza.
Considerati ca poate exista o legatura intre aceste lucruri ? Ce ar trebui sa fac? Mi-e teama ca incapacitatea mea de a atinge orgasmul in timpul actului sexual sa nu-mi afecteze relatia sau chiar viata..

Mesaj:
Buna ziua! eu sunt G.( fata) si am 21 de ani. Problema mea din totdeauna a fost ca nu sunt inteleasa de nimeni.Provin dintr-un mediu rural ,unde vita este limitata iar sansele sa reusesti sunt reduse (mai ales din lipsa banilor si din cauza tatalui care este alcoolic). Niciodata nu am fost sprijinita sa fac ceea ce-mi doresc si nici macar la scoala n-am fost "obligata" sa merg. Cu toate acestea am intrat la liceu,dar tatal meu nu m-a lasat sa plec prea departe de casa, asa ca l-am facut intr-un orasel mic. In clasa a 12-a am plecat de acasa si m-am mutat cu iubitul meu din perioada aia care dupa un timp s-a dovedit a nu fi mai presus de tatal meu cu nimic :ma batea si imi interzicea sa vorbesc cu ai mei. El era mai mare decat mine cu 10 ani ,dar m-a mintit mult legat de tot ce insemna viata lui reala . Desi eram chinuita la el ,m-am dus in continuare la liceu si mi-am vazut de treaba. In timp ce colegii mei se pregateau sa dea bacul eu aveam in cap doar cum pot sa scap oare din relatia care mi-a distrus viata..Bacul a venit iar eu m-am uitat doar cu o seara inainte peste cursuri si asta mi-a fost toata pregatirea , in schimb la ore eram activa pana in clasa a 12-a ..Bacul l-am luat pt ca nu am fost niciodata proasta sa nu ma pot descurca..si intr-un final mi-am facut curaj sa-l parasesc si pe el (eram amenintata si tot felul de chestii urate). Dupa asta a urmat facultatea. In primul an am fost un model pt colegii mei. Eram sefa de grupa,nu lipseam niciodata,nu am avut restante plus ca am luat bursa de merit si simteam ca lumea e a mea si in sfarsit sunt apreciata . la sfarsitul anului 1 l-am cunoscut pe un alt EL care era tot anul intai dar pica anul pt ca nu era in stare sa faca facultate..m-am anturat cu el consumand zilnic marijuana si stand mai mult impreuna..in anul 2 am continuat sa facem aceleasi lucruri..seara de seara zi de zi..ai mei nu mai aveau bani sa ma sustina iar eu nu-mi puteam lua un job din cauza facultatii care necesita timp (UNIVERSITATEA TEHNICA DE CONSTRUCTII BUCURESTI). EL incepuse sa devina violent cand a vazut ca eu vreau sa imi petrec timp pt a invata dupa ce veneam de la facultate.. Ma batea si se comporta foarte ciudata cu mine in sensul ca ma musca pana simteam ca nu mai pot iar de rusine n-am spus nimanui si stateam vanata chiar si 3 saptamani..a incercat sa ma omoare de mai multe ori: ma lovea puternic ma arunca pe jos cu capul de parchet..am avut multe atacuri de panica din cauza asta …dupa o cearta minora ne-am despartit iar eu am avut de suferit …nu mai aveam acelasi anturaj iar prieteni cat sa-i numar pe degetele de la o mana…am suferit enorm…plangeam in fiecare zi..dimineata vomam cum ma trezeam si plangeam …..nu mancam..nu aveam nicio pofta de viata si de nimic..noroc cu colega mea de camera care m-a ajutata foarte mult si a fost alaturi de mine dar tot degeaba ca pana nu m-am impacat cu EL n-am fost bine …am inceput iar sa ma droghez si iar vedeam viata roz alaturi de el…acum dupa 4 luni dupa ce ne-am impacat ne-am deaspartit de tot…iar eu mi-am revenit in starea aia..problema e ca acum sunt acasa ,la tara si aici chiar nu am cu cine sa vorbesc ..eu am planuri mari cu viata mea dar in tara asta nu gasesc nicio solutie …plang mereu si ma gandesc cum sa ma sinucid …este oribil sa fiu EU .

eu as tine sa iti aduc aminte de ce ai scris la inceputul acestui text: ‘nu am fost niciodata proasta sa nu ma pot descurca’. Ai demonstrat clar ca poti sa faci ce iti propui sa faci. Senzatia mea este ca ti-ai pierdut ‘calea’ desi ai mers pe ea de cateva ori pana acum. Relatia unei fete cu un tata alcoolic, mai departe cu parteneri alcoolici/consumatori de droguri/etc., nu poate sa duca intr-un loc ‘luminat’. Voi femeile, cat si noi barbatii, avem nevoie de ‘Tatal’/'Mama’ care sa ne ajute sa ne implinim la nivelul necesar. Incearca sa rupi cercul vicios, trateaza-te pt depresie si dependenta… repune-te pe picoare (cat se poate)… gaseste-ti un partener pe masura (preferabil cat mai echilibrat ) si mergi mai departe. Se poate (chiar tu ai dovedit)! Succes!

Mesaj:
Buna ziua,
Imi puteti recomanda si mie o clinica de gastroenterologie care are aparatura foarte buna sau un medic foarte bun gastroenterolog in Bucuresti?

Buna seara! Seful de clinica gastroenterologica de spitalul Colentina : dl dr. Mateescu.

Mesaj:
Buna seara! Va multumesc anticipat ca sunteti aici sa-mi dati sfatul de care am nevoie! Am si eu o problema… Ma numesc Ioana, am 18 ani si de un an si 8 luni nu am mai avut contact sexual. Tin sa va spun ca prima data cand am facut sex aveam 16 ani si 8 luni,am facut doar de doua ori sex: prima data cand a avut loc dezvirginarea,apoi inca o data,de atunci nu am mai facut pana in momentul de fata deoarece m-am despartit de baiatul respectiv pt ca au intervenit niste probleme neasteptate. Am trecut printr-o perioada grea din cauza despartirii, ajunsesem la un moment dat in depresie….dar din fericire am trecut peste,desi a durat mult si a fost foarte greu. Am incercat sa mai am relatii,dar nu am avut noroc,baietii respectivi nu erau seriosi,iar eu eram deja afectata de relatia anterioara si nu am mai avut incredere.in concluzie de atunci nu am mai facut sex cu nimeni. Din informatiile pe care le am abstinenta sexuala nu e un lucru tocmai bun. Tin sa va precizez ca simt nevoia sa fac sex,dar pana acum nu am reusit sa gasesc pe cineva in care sa am incredere si sa pot face asta…intrebarea mea este: ce probleme medicale pot aparea sau poate deja au aparut din cauza abstinentei? Credeti ca ar fi bine sa-mi incep din nou activitatea sexuala? Chiar nu stiu ce sa fac! Va rog frumos sa ma ajutati cu un sfat! Va multumesc mult!

Buna Ioana!…din punctul meu de vedere abstinenta sexuala nu este un lucru rau deoarece este cea mai sigura metoda de a nu ramane insarcinata si de a nu contacta boli cu transmitere sexuala…partea mai putin buna la abstinenta este aceea ca nu te scapa de tensiuni si anxietate insa, exista o alternativa pentru asta pe care o practica toata lumea, si anume masturbarea….in modul acesta o sa dispara dorinta sexuala pana o sa fi pregatita sa intretii relatii sexuale cu o persoana pe care s-o iubiesti si ea sa te iubeasca

consulta un sexolog
Bebe Mihaescu spre exemplu.
tel 0730017400

gandesti foarte bine si nu pot decat sa te felicit si incurajez sa o tii tot asa! Daca tu simti nevoia unui partener serios, in care sa poti avea incredere, este foarte ok si sanatos… nu ai de ce sa iti fie jena de acest mod de gandire, dimpotriva . Daca simti nevoia si vrei sa te ‘detensionezi’, masturbarea este o metoda foarte sanatoasa si eficienta (binenteles nu in mod excesiv) de care nu trebuie sa iti fie rusine. In rest… putintica rabdare, esti tanara. O sa gasesti tu acel baiat pe placul tau. Succes!

Abstinenta poate aduce cel mult o stare de tensiune si nervozitate, pe care le contracarezi usor prin sport, de cel putin trei ori pe saptamana, cel mai bine intr-un cadru organizat (club sau antrenor personal). De asemenea, iti recomand meditatia zilnica (adica sa stai tu, cu tine si gandurile tale, intr-o pozitie relaxata, 10-20 de minute, alungand gandurile cu blandete). Ai rabdare: cel potrivit tie va veni la timp.

Mesaj:
Buna seara sunt intr o situatie foarte delicata sotul meu cu care am doua fetite m a inselat cu prietena mea cea mai buna adika ea s a facut cea mai vuna prietene a mea dupa ce a inceput relatia cu el.el i a permis sa intre in casa mea la copii mei in fine m a inselat un an cu ea.l am iertat si am zis sa o luam de la capat acum sora mea mi a venit cu surpriza ca s ar fi dat la ea.nu stiu pe cine sa cred si ce sa fac mai ales ca eu i am cam pierdut increderea cum sa fac sa aflu cine minte el zice ca nu e adevarat ea ca nu ar castiga nimik cu asta daca m ar minti ce sa fac mai ales ca sunt si copii la mijloc

daca aveti nevoie de dovezi clare… incercati sa inregistrati sub o forma sau alta un moment de infidelitate clara. Incercati insa tineti cont si de ratiune. Sora cum il priveste pe sot? poate si-a imaginat… sunt multe variante. Dovezile palpabile conteaza, restul este imaginatie

simplu. ai un sot infidel, afemeiat. majoritatea femeilor au nevoie de rezistenta foarte mare, pt a face fatza infidelitatilor din partea sotilor. el a jurat credinta in fatza altarului, nu sora. poate era beat cand i-a acordat atentie si a uitat. asa se scot amandoi. tot respectul domnului psihoterapeut, care a zis de dovezi clare. o singura inregistrare si stii ce tii la casa!

Cui folosesc dovezile cand totul e evident. Va trebuie prezenta si acceptare a situatiei. Vanatoarea de umbre nu face decat sa va prelungeasca agonia.

Daca va trebuie un motiv sa l iertati din nou, inventati unul. Oricare e la fel de bun, cel ce e mintit si el se minte doar ca nu si da inca seama.

Nu stiu cu ce te-ar ajuta sa stii cine minte si cine nu, adevarul e intotdeauna pe la mijloc. Intrebarea care se pune este ce s-a intamplat cu relatia voastra? Ce cauta sotul tau de fapt? Ce ii lipseste in cuplul conjugal si simte nevoia sa caute in alta parte? Cum v-ati instrainat si mai ales, in ce mod ai contribuit tu la aceasta situatie? O comunicare deschisa si sincera intre voi pe aceasta tema poate ar ajuta mai mult decat munca de detectiv in cautarea "adevarului". Consilierea sau terapia de cuplu poate ajuta daca amandoi sunteti dispusi sa va refaceti casnicia. Numai bine!

"ce sa fac mai ales ca sunt si copii la mijloc"- iarasi insist – ce vina au copii cind adultii devin si "perversi si pofticiosi"???? Sotul nu v-a inselat, ci si-a gasit "placerea" in alta parte deoarece "placerea de alta data" nu mai era in sinul familiei… Lipsa de comunicare duce la "deshidratare" iar sotul s-a conformat si a "consumat lichide"… Se pare ca aveti un sot "dorit" si de alte femei pentru ca nu ati stiut cum "sa-l doriti"…

Doamna, daca sotul v-ar fi prins ca-l inselati, ce-ar fi facut? Ce v-ar fi facut? Cum vad eu casnicia, daca nu e reciprocitate, nimic nu e. Dragoste, respect… dar si pedeapsa. Omul care greseste si e iertat la nesfarsit, nu invata nimic si nu se schimba. Gasiti impreuna o penitenta acceptabila si mergeti mai departe sau rupeti pisica. Cam astea-s optiunile.