Mesaj:
in primul rand vreau sa multumesc persoanelor de specialitate care citesc ce urmeaza sa scriu.
nu am o intrebare exacta.de fapt am 100 de intrebari.
nu o sa va intreb daca sunt nebun pentru ca stiu ca sunt.
vorbesc cu mine insumi.de 20 de ani.vorbesc si cu alte persoane da nu prea am ce vorbi cu ei.
sa incepem in ordinea aspectelor editate mai sus.
din clasa a 4 a am stiut ca sunt diferit de alti copii.
mama ma dus la un aparat unde a rezultat ca am mai multe personalitati.toata tineretea mea am fost bolnav.raceala in deosebi.nu am avut niciodata un sistem imunitar forte.
injectii pastile cartofi sa trecem peste.mai tarziu am aflat ca am rh negativ.adica sunt compatibil cu 15 % din populatie.si sunt si stangaci ca am uitat sa spun.
la scola nu eream geniu deloc.creieru meu a avut un inceput foarte prost.si a durat foarte mult timp ca sa se dezvolte.adica 5 pe linie intre clasa 1-8.pe urma 6-7 pe linie 9-12.cu exceptia matematica la care eream aproximativ 0.nu pot intelege nici acum creieru meu nu functioneaza cu cifre.de multe ori nu pot face nici calcule matematice de baza.
prietenii obisnuiam sa am multi.acum nu mai am asa.
multi insurati.preocupati sa faca bani.
am un singur prieten care e tot nebun ca mine.cu care pot vorbi mult mai mult decat cu restu.da tot mai are de invatat.
viata sexuala.0.m-am pastrat pana la 20 de ani am zis ca sa fie ceva frumos.da a fost cu plata pana la urma si a fost cea mai mare dezamagire din viata mea.sau a 2 dezamagire dupa prima iubire care ma parasit sa se marite cu altu.la nivelul sufletului sunt inca virgin.nu prea am avut sanse in dragoste.femeile nu cauta barbati unici asa cum ma descriu ele pe mine si barbati rai ca sa le satisfaca bine la pat.suntem decat prieteni si o sa gasesti tu pe cineva.am auzit toata viata si inca aud.
la 30 ani am aflat ca la 20 ani am fost diagnosticat cu cancer.tratamente operatii chioterapii.intre 20 si 30 ani nici strada nu o treceam calumea.dupa 30 miam revit miraculos.parca sunt alt om da mintea mea nu sia mai revenit.politia doar cand dadeam chefuri cu prietenii.muzica tare.prietenii ereau de vine eu nu suport muzica tare.fra alcool ca asa a spus doctoru.cola si tigari.la greu.
familia.daca nu ma nasteam erea mult mai bine pentru ei.
fratele meu e un muncitor si eu sunt un parazit.
acuma stau cu bunica din partea lu tata scorpie cu tata betivu.care a decedat acu 2 ani si cu mine puturosu.
diagnostul lnh.plus altele.cred ca se datoreaza reactorului de la cernobyl.toti vecinii mei care sau nascut in jur de 80 au avut cancere sau malformatii.
fukushima va fi mult mai rau.
acuma sa trecem la ce ma deranjeaza pe mine.
1 nu am cu cine conversa.inteligenta logica suflet prietenie daruire viziune acceptare asculatare intelegere control…..
2 femeile.nu urasc ce sunt urasc ce vor sa fie.
faptul ca stiu ce sunt ce vor si ce vor sa ajunga ma face sa le dispretuiesc.chhhh.as putea sa am multe femei(cred) dat fiind faptul ca stiu ce sunt si ce vor.dar daca recitim punctu 1 veti afla de ce nu pot.
3 am cam peirdut din dorinta de a traii.nu toata. inca mai am.da sunt constient de la 30 de ani de cant am aflat vestea cea mare ca nu o sa mai realizez niciodata nimic in viata.eu daca as fi femeie nu as vrea sa am o relatie cu un barbat cu cancer.si nu doresc o femeie cu cancer.
numai niste oameni nebuni pot crede ca doi oameni cu cancer pot fi fericiti.hai sa ne administram chioterapia reciproc.plus nu o sa fac copii.1 copilu va avea 50 % sanse de cancer de la genele mele.2 copilu va avea 50 % sanse de cancer de la fukushima.deci 100% sanse cancer.
eu am o boala care ma maninca din interior.
oamenii sanatosi daca mai exista au o alta boala.
lacomia e canceru lor.vad apocalipsa in juru meu.
e aici.nu vreau un raspuns.am vrut decat sa vorbesc cu cineva si sa am inpresia ca sunt inteles.am momente in care nu mai suport sa vorbesc cu mine insumi.
nu stiu ce sunt alea psihogene da in rest le am pe toate.
noapte buna.ceau.

Incearca sa te relaxezi mai mult la nivel mental….ordoneaza ti gandurile…

Mesaj:
Buna ziua. As dori daca se poate sa ma lamuriti si pe mine in legatura cu o experienta pe care am avut-o zilele trecute. Insa, as aprecia daca ati lasa inainte de a raspunde parerile subiective si morale si sa imi raspundeti obiectiv si profesionist.Zilele trecute am fumat ori marijuana ori etnobotanice. Nu stiu ce a fost si veti intelege exact de ce.Dupa ce am fumat, m-am ridicat si m-am plimbat prin parc. Simteam ca merg automat/mecanic, vorbeam si gandeam automat/mecanic. La un moment dat, am intrat pe o poteca mai intunecata. In timp ce mergeam, aveam impresia ca merg pe loc. Realizam ca picioarele se misca, insa ma simteam ca si cum mergeam pe o banda. Cand ma uitam in fata, vedeam ca nu ma apropii deloc de capat.

La un momentan dat, am intrat in panica. Am incercat sa ma controlez dar mi-a fost cam greu, vazand ca efectele sunt din ce in ce mai intense, iar timpul parea sa treaca extrem de incet.

Cand am ajuns acasa am intrat in panica, de fapt am avut un atac de panica destul de puternic. Am vorbit cu tata, ma plimbam de colo colo, eram agitat, mi se accelerase pulsul.

Tata mai facea pauze de vorbit, dar spune el ca erau scurte, insa mie mi se pareau foarte foarte lungi si simteam nevoia sa vorbesc sau sa mi se vorbeasca. Eram coerent in ce spuneam si chiar vorbeam fara dificultate, dar parca nu vorbeam eu. vorbeam automat

Aveam impresia ca tot ce se intampla este ca intr-un vis, sau mecanic. Nu ma regaseam in ce faceam, nu eram constient de corpul meu, la modul ca atunci cand il miscam, nu eram constient total de miscare, adica nu o “simteam”.

De asemenea, eram foarte ametit si de multe ori inca sunt. Treaba cu ameteala am mai avut-o acum cateva luni, cand ma puneam in pat si de asemenea, intram in panica.

Un alt simptom a fost ca nu imi simteam limba si interiorul gurii si imi era foarte frica sa nu imi inghit limba.

Simptomele au durat in jur de 8-9 ore, apoi au trecut pentru 2 ore si au revenit. Apoi m-am culcat cateva ore si mi-au trecut. Au mai fost doar episoade foarte scurte si de intensitate mica.

Intre timp, cautand pe internet simptomele, am dat peste Tulburarea de Depersonalizare. Am identificat multe simptome dar nu vreau sa imi dau singur un diagnostic.

Important este ca sufar de o depresie severa de foarte multi ani, de anxietate si tulburari bipolare. Sunt pe tratament cu cipralex si solian. Depresia se manifesta de asemenea fizic, la modul ca mi se face rau si imi vine sa vomit sau chiar vomit.

In privinta drogurilor, nu consum decat marijuana, de 11 ani. In toti acesti 11 ani nu am facut niciodata exces, am fumat responsabil si foarte rar. Marfa pe care am cumparat-o de fiecare data a fost de o calitate superioara. Niciodata in toti acesti 11 ani nu am avut o experienta proasta cu iarba, decat de 2-3 ori la inceput cand mi se mai facea rau si vomitam (apoi imi reveneam complet). Un lucru obisnuit la incepatori. La fel ca la prima tigara de tutun trasa in piept, organismul reactioneaza la substanta noua pentru ca nu este obisnuit cu ea. In timp, se obisnuieste.

Experiente urate am avut numai cu etnobotanicele, pe care le-am consumat fara sa vreau, crezand ca este marijuana. Asta s-a intamplat doar de 2 ori.

INSA.. din ce am inteles citind articolele de pe internet, tulburarea de depersonalizare POATE fi cauzata de consumul Marijuanei. Nu in mod direct, ci fiind doar un factor declansator al acestei tulburari.

As dori sa stiu ce parere aveti si ce sfaturi aveti.

Va multumesc frumos.

Daca Dvs sunteti diagnosticat cu tulburare de personalitate bipolara, cel mai bine ar fi sa mergeti la un control psihiatric, poate chiar sa mai cereti parerea altor 1-2 psihaitrii. Este posibil sa fiti intr-o faza de tranzitie… iar marijuana sa isi fi facut efectul in aceasta perioada ‘dubioasa’. Corectati tratamentul medicamentos! Succes!

Ar trebui sa tragi linie si sa hotarasti sa reduci simptomele anxios depresive cu ajutorul medicamentelor date de psihiatru (banuiesc), si sa renuti la combinarea cu tot felul de ierburi cu substante psihoactive cu aceste pastile, care bineinteles isi dau tot felul de stari psihosomatice pe care le mentionezi.Uita de ierbri si focalizeza-te pe tratarea bolii psihice in principal.

Ar fi benefic pt. dvs. sa va revedeti cu psihiatrul care v-a prescris madicatia anterioara.Ceea ca ati descris dvs. in text, sunt simptome in ceea ce priveste o modificare psihologica semnificativa. Senzatia de incetinire a timpului. a coordonarii miscarii,panica , toate pot reprezenta criterii de diagnostic pt. o intoxicatie cu cannabis. Din pacte, cannabinoizii au diverse efecte asupra creierului dintre care cele mai semnificative sunt efectele asupra receptorilor care sunt reperati in tot sistemul nervos central.De regula, simptomele apar in decursul a 2-3 ore de la consum.Parerea mea este ca totusi ar trebui sa mergeti la psihiatru. Multa bafta!

Nu sunt specialist, dar cred că îţi pot oferi câteva trimiteri spre articolele unor medici. CITEZ:”Important este ca sufar de o depresie severa de foarte multi ani, de anxietate si tulburari bipolare.”
Nu uita să îţi faci şi analizele specifice http://wp.me/p48646-17t , fiindcă:”îmbunătăţirea dispoziţiei – eliminarea grâului te va face mai fericit, având mai multă stabilitate mentală. La fel cum grâul este responsabil pentru o parte din simptomele din schizofrenie si tulburarea bipolară (este o certitudine), iar renunţarea la grâu determină o îmbunătăţire spectaculoasă, dacă este eliminat grâul, există de asemeni o „nivelare” în variaţia stărilor psihice.” http://wp.me/p48646-d

Desigur, poţi avea în vedere şi alte idei pentru diagnosticul diferenţial: http://tinyurl.com/l69vppl

Botezat-Antonescu nu stiu care a fost diagnosticul. Nu mi l-a spus nimeni. Doar mi-au dat sa inghit pastile. Pana acum am fost la 3 psihiatrii. Astazi am fost la Obregia. Am fost la un psihiatru (nu dau nume) si l-am intrebat daca ma poate primi. Nu avea pe nimeni, doar se uita prin niste acte. A spus ca nu poate nici azi nici zilele viitoare. L-am rugat sa ma primeasca macar 5 minute, pentru ca luni am prima zi de munca la un job foarte important si ca am aceste probleme. Nu a vrut. La psihiatra la care am fost prima oara nu mai trec decat daca o sa simt cu toata inima ca mor si ultima sansa de supravietuire sta in mainile ei. M-am plimbat prin toate sectiile cautand pe cineva care sa ma ajute si n-am gasit pe nimeni.

Apoi am ajuns la o psiholoaga la care am mai fost cand eram mai mic. Mi-a facut asemenea nervi ca ma luase ameteala. Nici nu stia ce inseamna tulburare de depersonalizare. Imi spunea ca sunt efectele drogului, dupa 4 ZILE ! ….. se rastea la mine, ma facea prost, etc.

Nu mai stiu ce sa fac si la cine sa apelez. Am gasit astazi informatii despre un domn psihiatru Valentin Matei care am inteles ca ar fi foarte bun si chiar “uman” (adica fara probleme cu nervii cand isi trateaza pacientii).

Sunt pur si simplu disperat.

In legatura cu drogurile.. Nu este o dependenta. Fumez o data la cateva luni si nu simt niciodata nevoia sa consum. O consum numai daca se iveste ocazia si daca am chef. De multe ori mi s-a oferit si am refuzat.

Nu am consumat niciodata altceva in afara de marijuana, pe care am decis dupa experienta asta sa o parasesc prieteneste. Alcool beau foarte rar. Singura dependenta serioasa este de nicotina.

www.cmibotezat.ro maine intre 12.00 si 16.30 il gasiti pe Dl Dr Botezat-Antonescu Liviu, consultati este gratuita in cazul in care suntei asigurat (sau coasigurat)

cand ii spuneam psihiatrei ca imi vine sa vomit din cauza depresiei imi zicea ca nu ma crede, ca cica am luat droguri si nu vreau sa ii spun. apoi mi-a dat cipralex si solian si mi-a trecut. zilele trecute am intrebat un psiholog cu , care am mai lucrat, ce parere are de experienta asta… si a dat vina tot pe droguri. acum, dupa 4 zile, tot am depersonalizare. deci nu poate fi de la marijuana. cu siguranta marijuana a fost ceea ce a declansat depersonalizarea, dar nu cred ca este cauza.

De aproximativ 9 ani sufar de o depresie puternica si sunt pe tratament cu Solian si Cipralex. Psihiatra mea, nu m-a ajutat cu prea multe in tot acest timp, decat cu tratamentul medicamentos pe care sunt nevoit sa il iau in fiecare zi. Nici nu imi aduc aminte sa imi fi spus diagnosticul, dar aici este posibil sa fie si greseala mea ca nu am intrebat.
Ca stare emotionala se pare ca o duc bine, sau cel putin asta este impresia mea. Uneori ma simt chiar foarte fericit, energic, optimist, alteori sunt putin mai mohorat, mai trist etc. Depresia pe care o am se pare ca se manifesta intr-un mod destul de violent fizic, la modul ca am stari de voma. Ultimii ani au fost un chin, starile de rau pe care le am sunt foarte dese desi daca imi iau tratamentul nu am intotdeauna probleme.Cand sunt in depresie, noaptea cand ma pun in pat nu pot sa adorm din cauza gandurilor negative pe care le am. De asemenea, somnul este intrerupt in fiecare noapte cam de doua-trei ori. Probleme cu somnul am inca din copilarie. Cand am mai crescut mi-am dat programul peste cap si de atunci pana in present am probleme cu somnul, la modul ca dorm ziua iar noaptea sunt mult mai activ. In timpul zilei ma simt tot timpul obosit si plictisit. Problemele cu somnul s-au mai ameliorat in ultimii 2 ani, insa continui sa am probleme periodic.Vreau sa ajung din nou la o viata normala, sa pot muncii, sa pot face fata problemelor mai usor. Tin foarte mult la mintea mea si tratamentul medicamentos stiu si simt pe pielea mea ca imi slabeste capacitatile mentale. Am nevoie de ajutor, sub orice forma, fie ca este un tratament complet sau un simplu sfat.

Botezat-Antonescu Din pacate nu sunt asigurat sau coasigurat. Nu sunt inca angajat si nu am asigurare. Cat ar costa sedinta in acest caz?

Cred că mai degrabă ai avut noroc ! Iată nişte relatări de pe acolo, mesajul lăsat de @Bean:

http://tinyurl.com/qz5u3gw

“NU VA INTERNATI NICIODATA VOI SA ALTE RUDE ACOLO, ESTE O TRAUMA PE CARE O VETI TINE MINTE TOATA VIATA!”

Da, stiu. Am avut pe cineva internat acolo de mai multe ori si era una din cele mai mari frici de a se intoarce acolo.

Mesaj:
Buna seara
Din toate intamplarile fascinante din viata mea am sa rup una cu care nu mai pot iesii la capat ,ma simpt disperata si neajutorata simpt cum ma sufoc si nu ma poate ajuta nimenide aceea am decurs la aceasta solutie putin cam dura de a ma dezvalui public cu povestea mea.Am primit o veste ca voi pleca in concediu …la mare …cu doua rude din partea sotului care nu ne-a putut insoti( nefiind langa noi de ceva timp si mai dura ceva pana la intoarcerea lui),toate fiind la locul lor pana aici dar cu aceste persoane a mai venit un tip simpatic ,bun de glume ,chiar putin mai exagerat pentru un pustan si eu o femeie cu copil si care am zis ca nu voi insela nici macar in gandul meu pe omul care m-a facut mama si care ma respecta acum am reusit sa ma indragostesc ca la 18 ani inasa fel incat sa nu pot manca si dormii .Am avut cazare la comun il puteam urmari si cum se misca prin camera si cum se intinde in pat si toate aceste lucruri m-au pus pe jar ,imi place de el e un frumos ,asa de frumos incat ii simp privitea si ii aud glasul si nu pot face nimic nici macar sa ii spun ceva .este mai mic cu 17 ani ca mine si cu toate astea m-a facut sa imi pierd mintile sa visez ,sa sper si sa il simpt aproape ,visez ca ma tine strans langa el si nu mai ma lasa sa plec . Fata de relatia mea oficiala nu am nici un sentiment de vinovatie chiar daca i-am fost fidela sotului meu 12 ani si chiar daca i-am jurat o dragoste eterna.S unt disperata de imi vine sa tip sa vina cineva sa ma ajute ,nu mai stiu ce sa fac ,plang ,ma enervez si imi este rau sufar cu toata fiinta mea va rog sa ma ajutati nu vreau sa stric prietenia dintre el si familia lui si nici sa pierd ce am construit pana acum (familie,copil si relatia calda care exista in casa mea).Va multumesc

este posibil ca aceasta ‘indragosteala’ sa fie un semn de alarma dat de o dorinta foarte reprimata… care a simtit nevoia sa se manifeste sub aceasta forma. Mergeti la un psihoterapeut… discutati o perioada cu el si vedeti ce sta, in realiatate, la baza acestor sentimente. Succes!

Unele sentimente se consuma la "18 ani" altele la alta virsta… Cintarul e la dumneavoastra, asa ca e bine sa cintariti ce ati realizat pina acum si ce este in "celalalt taler"…

Conform lui Erik Erikson, omul parcurge pe toata durata vietii sale, 8 etape de dezvoltare psihosociala. El sugereaza ca trecerea prin fiecare faza necesita rezolvarea unui conflict intern. Desi nici una dintre crize nu se rezolva in intregime (deoarece viata devine tot mai complicata pe masura ce inaintam in varsta), ele trebuie suficient rezolvate, astfel ca noi sa putem face fata cerintelor impuse in urmatoarea faza de dezvoltare.
Etapa a 6-a; perioada tineretii- se numeste "identitate versus confuzie" si este caracterizata prin preocuparea pentru sine si imaginea de sine, preocuparea pentru activitate sexuala mai mare decat cea pentru orientarea vocationala.
Acum, va intreb, ce ganditi, ce simtiti,ce va doriti in legatura cu viata dvs. sexuala, cu experienta dvs. sexuala? Binenteles ca nu -mi doresc eu un raspuns; intrebarea e pentru dvs, sa va dati dvs. un raspuns. Si de aici, terapie cu un psihoterapeut.
Si mai e varianta 2, care e mai complicata si nu e cazul sa o discutati cu mine, aici. Dar puteti intreba terapeutul

Posibil sa semene cu tatal dumneavoastra? Citeam ca asta ar fi baza unei posibile relatii de iubire pasionala. Poate ca da, poate ca nu. Parca Freud zicea ca tot ceea ce cautam in viata e sa ne intoarcem la sentimentul de securitate initial pe care il aveam in copilarie.

fa un exercitiu de imaginatie: imagineaza-ti in detaliu cum decurge scena cand va duceti relatia la capat.Dupa care ,evalueaza-ti sentimentele negative care te vor incerca, si mai ales… baga de seama ca el este un copil curios dar necopt… probabil se va speria simtidu-se ciudat, si te va respinge.Apoi respinsa te vei simti ca ultimul om, o carpa, o persoana de cea mai joasa speta.Eu zic sa-ti bagi mintile-n cap si sa tii de averea ta pe care nu ti-o poate lua nimeni,Esti femeie matura, te consideri respectabila.Iti place sa nu fi judecata?Atunci nu da nimanui motive… Nu fi ca altele!Ia decizii prin care sa faci diferenta in bine dintre tine si complexatele din jurul tau.Gandeste-te la copilul tau inainte de-a lua decizii prostesti, el nu merita sa sufere de pe urma consecintelor cacaturilor tale.Ce parere ai tu despre femeile care sunt in situatia ta?Ce crezi despre o femeie care-si inseala sotul si copilul pe care-l iubeste doar pentru a da frau liber unor stari pasagere ?Succes in ceea ce alegi!

Doamna (caci doamna sunteti, si mama, inainte de a fi femeie), daca veti face dvs primul pas, probabil ca baiatul (caci baiat este, nu barbat) va raspunde pozitiv (ce baiat nu ar raspunde?). Veti avea cele mai frumoase douazeci de minute de intimitate, apoi totul se va prabusi in jurul dvs. Nu va intreb daca merita, pentru ca dumneavoastra insiva realizati ca nu merita, dar va intreb altceva: meritati dvs o asemenea pedeapsa? Chestiunea cu dorinta se poate rezolva usor: de fiecare data cand va fug ochii, priviti-va copilul. De fiecare data cand simtiti un fior, rugati-va pentru tarie. De fiecare data cand va provoaca o reactie (sunt convinsa ca si el va provoaca, doar e la varsta la care hormonul bate neuronul), aruncati-va intr-o activitate care sa va rupa de situatie (asezati masa, faceti un dus rece, jucati-va cu copilul, scoateti poza sotului si uitati-va la ea…). Mai e o alternativa: lasati-l pe baiat in pace si faceti o pasiune pentru o vedeta din strainatate. O iubire imposibila va poate umple timpul pana se intoarce sotul. Si, apropos: sotul cand se intoarce?

Sunteti sotie si mama si daca pasiti intr-o asemenea tradare oribila de dragul unei pofte de moment, nu numai ca veti afecta distructiv sufletul dvs ,dar veti expune la consecinte grave si sotul si copilul

RASPUNS: "Buna,chiar daca unele raspunsuri au fost mai rautacioase sau cu atac la persoana mea eu am cerut doar un sfat nu am facut nimic ca aceasta relatie sa existe chiar am evitat si cele mai mici atingeri ,cat despre sotul meu este o persoana cat se poate de libertina chiar am primit sfaturi pentru cum sa petrec timpul in lipsa lui insa eu am avut grija de copil si de cele trebuincioase familiei asa ca situatia nu este scapata de sub control si nici persoana in cauza nu stie nimic despre ce se intampla cu mine nu vreau sa fac ceva iesit din comun ,in momentul acela de disperare nu stiam ce sa fac asa ca am cerut ajutor unor oameni cu experienta de cazuri similare si sa primesc un sfat cat se poate de medical .Va multumesc si am sa recitesc cu atentie toate aceste raspunsuri care ma fac sa am o privire mai aspra asupra vietii mele intime."

POFTA TINE 5 MINUTE,DAR CASNICIA O DISTRUGI PTR TOTDEAUNA,DACA TE/A FACUT PUSTIUL SA TE INDRAGOSTESTI ,INSEAMNA CA NU ESTI FERICITA CU SOTUL

deci inca nu v-ati inselat sotul la propriu,doar la figurat,a-ti avut doar fantezii cu pustiul.De ce nu incercati sa inlocuiti imaginea pustiului cu cea a sotului?Pt.ca aveti o relatie bazata pe respect,nu pe iubire.Cand ajunge sotul acasa,spuneti-i sa va tina strans,….exact ce a-ti scris mai sus,vedeti ce simtiti,dar sa nu plangeti,apoi ve-ti fi nevoita sa-l mintiti ca v-a fost dor de el.Data viitoare daca mai pleaca,a-r trebui sa mergeti impreuna cu sotul.

Ceea ce veti obtine eventual de la acest barbat tanar este ceva trecator care nu se compara cu ceea ce aveti in casnicia dumneavoastra . Cu totii avem astfel de dorinte si de impulsuri dar fiind niste persoane inteligente superioare animalelor nu le dam curs. Puneti in balanta ceea ce puteti pierde si ceea ce ati putea obtine din relatia cu acest baiat-barbat. Si asa o sa puteti decide singura ce sa faceti mai departe.

Nu va mai chinuiti, e un vis , pe care poate nu l-ati avut in adolescenta, observati cu adevarat ceea ce simtiti, cat este un vis din tinerete, o dorinta de demult si cat este realitate si veti face diferenta.Nu veti sta la mare pentru toata viata, marea, soarele, tot ce este acolo de multe ori predispune la ganduri romantice si nu numai.Priviti in sufletul dvs. si veti face diferenta.

Inca o iluzie… care insa arata ca exista lipsuri in relatia dvs. O sedinta de hipnoza v-ar ajuta sa scoateti la lumina reprimari mai vechi… Sau una de autohipnoza.

Mesaj:
buna ziua,ma nimesc Mihaela si am 25 de ani,sunt casatorita de 5 ani si am 2 copi, de o perioada de 2 ani visez noaptea, adesea ca sunt casatorita,sau am relati cu alti barbati,sau ca imi insel sotul,cu fosti iubiti sau cu barbati care nu ii cunosc.relatia cu sotul se deterioreaza treptat chiar de la un timp ma jigneste,mereu imi reproseaza ca risipesc banii munciti de el,si ca el se speteste muncind si nu mai are timp de minesau copii deoarece doreste cand nu e la servici sa se relexeze.Mai grav este ca a inceput sa ma jigneasca de fata cu copii,ce pot face?

Din cauza deteriorari relatiei , dorinta de a fi iubita se revarsa in vise. Incearca o discutie cu el in sensu ca vrei un job si tu ,sa va echilibrati si ce anume il nemultumeste la tine in afara cheltuielilor ,poate ajungeti la un consens

Mihaela, viata iti arata sensul ei chiar si prin vise… se pare ca viitorul tau se cam limiteaza datorita comportamentului partenerului tau de viata. Cauta o discutie sincera cu sotul tau si clarificati-va amindoi sensul vietii si drumul pe care veti merge, pentru ca nu ai decit 25 de ani si nu se merita sa fii "sclava" lui… Ai o viata inainte si fericirea o vei simti altfel… nu te opri si nu te limita la viata de batjocura a sotului tau – SUCCES

Mesaj:
Buna ziua!Am 15 ani si am o intrebare
Cand penisul meu se afla in sarea de flasciditate,tegumentul care-l acopera se retrage complet iar cand penisul se afla in starea de erectie se retrage patial.
Este o problema sau este din vina pubertatii?

Tinere vezi un atlas de anatomie si mai ales cartea de anatomie de clasa 11-a si te ajuta sa intelegi ce si cum trebuie sa fie un penis normal. Pielea este un organ si ca orice organ are rol protector chiar si pentru penisul tau. Pielea a crescut pe penis in acelasi timp cu dezvoltarea lui fiziologica… ba mai mult a crescut ca sa-l acopere prin terminatia lui numita "preputz"… cind penisul este in erectie daca "atza preputului’ este rupta, capul penisului este decalotat, insa in slare de "repaus" cind cavernosii sint eliberati de singe, pielea se stringe… Daca ti se pare cai prea prea multa piele pe penis… o poti taia dar nu e cazul

Mesaj:
Buna ziua! As dori sa stiu si eu cateva aspecte sau solutii despre neincrederea in sine. Sunt o persoana foarte timida si sunt neincrezatoare in propriile mele puteri. Cateodata, vazand succesul celor dragi, in loc de bucurie ma cuprinde o teama si o senzatie de plans si incep sa ma gadesc ca eu nu voi ajunge niciodata unde au ajuns ei. Nu stiu cum sa imi induc increderea in propriile puteri si curajul de a face fata lumii. Urmeaza ultimul an de liceu pentru mine, si toti prietenii mei au fost ultimul an si au avut rezultate extraordinare. Presiunea asupra mea a inceput de pe acum, dar mi-e frica sa spun cuiva ca nu gasesc puterea de a ajunge macar la jumatatea rezultatelor lor. Nu stiu cum voi face fata presiunii. Sunt o persoana care ma panichez destul de repede, iar daca nu plang nu ma pot elibera de tensiune. Imi puteti spune, va rog frumos, cum as putea face fata presiunilor care se vor acumula? Nu vreau glume, va rog! Mi-e frica de ce va veni, de necunoscut si de cum voi proceda. Uneori imi doresc sa plec departe de toti, dar eu ma atasez foarte repede de o persoana si ma detasez foarte greu. Multumesc!

Buna,poti incepe prin a nu ma face comparatii.eu vs ceilalti,apoi teama de necunoscut cu totii o avem este fireasca.

In situatia in care nu va permiteti intrevederea cu un psiholog, va sugerez pt. inceput sa va gasiti si sa va recunoasteti calitatile. Sunt absolut convinsa ca aveti. Desigur, este nevoie ca si cele mai apropiate persoane sa le recunoasca si sa le verbalizeze. Aveti nevoie de incurajari, de oameni care sa va valorizeze si sa va sustina. Incercati sa nu faceti comparatii intre ce puteti dvs. si ce pot altii. Fiecare dintre noi este unic, si dispune de resursele sale pt. a face fata problemelor.Daca simtiti ca nu puteti face fata problemelor care va framanta, luati totusi legatura cu un psiholog care sigur va poate ajuta. Mult succes!

O remarca umila: sediul spiritual al fricii si al puterii personalre este chakra plexului solar ("gura stomacului", dar mai bine cauta exact locatia pe internet, sunt deja foarte multe articole si poze pe tema asta…). Fa citeva meditatii specifice pentru aceasta chakra, si vezi ca vei avea 2 rezultate imediat vizilbile: incepe sa dispara frica si accesele de plins se raresc, pe urma incepi sa te simti mai puternica. Desigur, va trebui sa lucrezi, nu se obtine nimic fara munca…. dar MERITA! – Succes!

Vezi care e cauza neicrederii in tine. Sentiment de inferioritate au cei care nu se cunosc si se identifica cu altii, cum si tu spui, ai modele "ala a facut , celalalt a dres". Comportament reactiv. Comparatia cu ceilalti nu te lasa sa iesi din carapace sa vezi cine esti tu cu adevarat, ce-ti place si ce poti. Te-ai nascut ca fiinta unica, nu sfarsi ca o copie, nu imita, afla cine esti.

Spui ca nu te eliberezi prin plans. Poti folosi aceasta acumulare de tensiune in favoarea ta. Pune-o la munca. Cu alte cuvinte, apuca-te de invatat in ritmul pe care ti-l impune aceasta presiune, care va fi practic combustibilul care va pune in miscare masina catre succes. E simplu.

Draga mea, tu esti in competitie cu tine insuti , nu cu prietenii tai, rezultatele tale vor fi ale tale nu pentru a face comparatie cu ale lor.Concentreaza-te pe acest aspect.Sa obtii rezultate pentru tine nu pentru a te compara cu ale prietenilor tai.Mi-ar face placere la anul pe vremea asta sa-ti vad rezultatele, sunt convinsa ca vor fi foarte bune.Mult succes!

ca orice alta persoana si tu dispui de o multime de resurse interioare. din ce inteleg in acest moment iti e foarte greu sa le accesezi si sa le folosesti. ti-as recomanda cateva sedinte de psihoterapie pentru a avea suportul necesar de a regasi toate astea. daca nu este posibil poti apela si la psihologul scolii.

Mesaj:
Buna! Am 22 de ani si am prieten de 4 ani de zile, sau mai bine zis am avut, pt ca m-am despartit de el acum 2 zile. Nu stiu daca despartirea noastra e definitiva, noi am mai fost despartiti si anul trecut timp de 3 luni. Atunci motivul principal pt care m-am despartit de el a fost ca ma mintea in mod constant, cu orice, chiar si cu lucruri marunte, cu toate ca i-am spus de la inceputul relatiei noastre ca asta e lucrul pe care il urasc cel mai mult. Si in ciuda faptului ca am o problema cu minciunile si nu le tolerez, pe el l-am tot iertat de fiecare data, dar nu mai aveam incredere in el deloc, am ajuns sa il controlez, ii controlam telefonul, mail-ul, eram mereu suspicioasa si geloasa, am ajuns sa ne certam tot timpul, iar intr-un final dupa 3 ani am zis gata pt ca nu mai rezistam in felul asta, cu toate ca nu imi doream cu adevarat sa fie gata pt ca il iubeam. Dar speram ca prin asta sa il fac sa vrea sa se schimbe de dragul de a nu ma pierde, asteptam sa lupte pt mine (
probabil suna stupid dar asta asteptam). Insa el a renuntat mai usor decat as fi crezut… adica eu dupa toate minciunile nu eram dispusa sa renunt si inca asteptam ca o toanta sa se schimbe, sa vad ca ii pasa, iar el nu facea nimic ca sa ne impacam, zicea doar ca nu vrea sa ne despartim, dar atat..iar prin comportamentul pe care il avea imi arata doar ca nu ii pasa. In plus m-a mai mintit chiar si dupa ce ne-am despartit. In fine…ne-am despartit, nu am mai vorbit aproape 3 luni, timp in care eu am suferit ca o proasta, in special in primele 2 luni sa zicem. Mi-a mai trimis cate un mesaj, cate un mail in acest timp, dar am considerat ca e mai bine sa nu ii raspund. Dupa un timp mi-am mai revenit, am crezut ca am trecut peste, am mai iesit cu alti tipi, dar nu am intalnit pe nimeni care sa imi placa. Ba unii chiar ma faceau sa regret ca m-am despartit de el (am dat peste unii chiar foarte ciudati). Dupa vreo 3 luni de la despartire, citeam intr-o seara un articol care m-a
emotionat foarte tare si care m-a facut sa ma gandesc la o gramada de lucruri legate de el si de noi si dintr-o data i-am trimis mesaj. Mi-a raspuns, am inceput sa vorbim, am vorbit toata noaptea, asa am tinut-o si zilele urmatoare, vorbeam aproape tot timpul, vedeam ca e fericit. Am vorbit despre foarte multe lucruri, vroia sa ne impacam, mi-a promis ca se schimba acum ca a vazut cum e fara mine, mi-a promis ca nu ma va mai minti si ca va fi mai deschis cu mine (asta fiind o alta problema in relatia noastra, faptul ca el nu e deloc comunicativ), iar zilele alea chiar a fost foarte deschis, ca niciodata, si a vorbit cu mine cum nu o facuse niciodata pana atunci. In weekend a venit de la Bucuresti, a stat la mine la Cluj, a fost perfect, ne-am impacat, eram extraordinar de fericita. Si pot sa zic ca s-a schimbat, cel putin nu m-a mai mintit. Dar tot nu vorbeste cu mine, adica vorbeste cu mine dar nu imi spune ce simte, ce vrea, ce ii place, ce nu ii place, nu stiu…ma scoate
din minti. Pt ca pt mine comunicarea e foarte importanta si eu sunt genul de om care daca nu zic ce am pe suflet o iau razna, si el, nevorbind cu mine, ma face si pe mine sa nu pot sa vorbesc cu el. Nu stiu daca intelege cineva ce vreau sa zic… In fine…ideea e ca nu am mai avut certuri serioase de cand ne-am impacat, dar comunicare intre noi tot nu exista si eu am o gramada de lucruri pe care vreau sa i le spun, dar le tin in mine si simt ca nu mai pot. In plus, nu sunt multumita nici de viata noastra sexuala…facem sex mult mai rar decat imi doresc eu, el e mereu obosit, facem mereu in aceleasi locuri (adica ori la mine, ori la el, in pat), m-am saturat sa fiu de cele mai multe ori eu cea care are initiativa, mi-am cumparat si tot felul de modele de lenjerie intima, dar nu prea il intereseaza lucrurile astea, nici nu mi-a spus vreodata ca ar vrea sa le port (si daca ar vrea nu mi-ar spune, tocmai pt ca are aceasta problema de comunicare si nu vorbeste cu mine, exact c
e spuneam mai sus), nu mai iesim aproape deloc in oras…a intervenit monotonia in relatia noastra si de multe ori simt ca parca as avea 50 de ani nu 22, in plus e si foarte egoist, mereu trebuie sa fie cum vrea el, sa facem ce vrea el, iar de ce vreau eu prea putin tine cont. Prin urmare, acum 2 zile ne-am certat si i-am spus ca vreau sa ne despartim, pt ca s-au adunat multe lucruri, multe nemultumiri, dar nu stiu exact ce vreau. Adica il iubesc si vreau sa fiu cu el, dar simt ca nu mai rezist asa, ca nu vorbeste cu mine si nu pot sa vorbesc cu el si toate celelalte. Parca se repeta istoria…si anul trecut tot prin perioada asta ne-am despartit, si tot la fel si acum este foarte indiferent. Mereu eu am tras de relatia asta, eu am lasat de la mine, l-am iertat de nenumarate ori, am avut extraordinar de multa rabdare, nici nu inteleg cum am avut atata rabdare cu el pt ca asta nu e una din calitatile mele, si in final pt ce? Daca ne despartim toate prin cate am trecut in astia 4 ani si toate eforturile si suferintele au fost degeaba. As vrea sa se schimbe, nu stiu daca e corect ca incerc sa il schimb, dar stiu ca nu mai rezist sa stau cu el asa cum e acum si oricum si eu m-am schimbat de cand sunt cu el. Probabil imi e si putin frica de singuratate si mai am si acest gand ca nu voi intalni pe cineva care sa imi placa…adica ma gandesc ca intr-o buna zi tot voi mai cunoaste pe cineva care sa imi placa, in fond si la urma urmei nici el nu a fost primul meu iubit si primul barbat pe care l-am placut, iar asa cum mi-au placut altii inaintea lui, normal ca o sa fie cineva care sa imi placa si dupa el, dar cine stie cat timp va trece pana se va intampla asta, timp in care eu ma voi simti groaznic de singura si trista si inevitabil tot ma voi gandi la el. Mai am si o alta problema, care nu stiu exact in ce fel ma afecteaza. Parintii mei nu se inteleg deloc, mai demult, cand eram mica, se certau tot timpul, acum se cearta mai rar pt ca nu vorbesc aproape deloc, de fapt "vorbesc" doar cand se cearta. Taica-meu obisnuieste sa bea, iar cand bea se dezlantuie iadul. Taica-meu e genul de om care nu e multumit niciodata de nimic, dar absolut de nimic, oricat de bun ar fi un lucru el gaseste doar partea negativa, critica mereu, iar cand bea criticile lui se transforma in insulte, m-a si batut, acum 2 ani am ajuns la urgenta din cauza lui cu capul spart, am depus plangere impotriva lui, dar la rugile si insistentele bunicii mele, intr-un final mi-am retras plangerea. De atunci nu s-a mai atins de mine, dar in rest comportamentul lui a ramas la fel. Toata viata am fost terorizata de el, am incercat si sa ma sinucid cand eram prin clasa a 9-a. Cred ca din cauza lui am probleme cu nervii, ma enervez extraordinar de repede si de multe ori fara motiv, uneori fac adevarate crize de nervi, incep sa tremur, sa arunc cu obiecte, nu ma mai pot controla, mi s-a intamplat sa ma enervez in timp ce conduceam si era sa fac accident. Pt prietenu -meu totusi m-am schimbat, daca stau sa ma gandesc acum cred ca se enerveaza el mai repede si mai des decat mine. Dupa ce am fost despartiti alea 3 luni am terminat de asemenea si cu suspiciunile si gelozia si controlatul telefonului si asa mai departe. Eu am incercat pe cat posibil sa fac sa mearga relatia asta, dar nu stiu ce sa mai fac, nu stiu daca ar trebui sa mai fac ceva sau sa o las asa si sa isi vada fiecare de viata lui. Cu toate ca nu sunt multumita de relatia noastra, ma sperie gandul de a fi fara el, in plus tin foarte mult si la familia lui si nu mi-e deloc usor. Stiu ca ma iubeste, dar asa e el foarte pasiv si m-am saturat sa ma zbat de una singura. De 2 zile de cand i-am spus ca vreau sa ne despartim nu ne-am mai intalnit, iar eu ma simt groaznic, sunt suparata, stau toata ziua in casa si plang, ma enervez pe toata lumea, pana si pe catelul meu (care nu ma enerveaza niciodata) si nu stiu ce sa fac sa ma simt mai bine. Simt nevoia sa vorbesc cu cineva… Daca va avea cineva rabdare sa citeasca ce am scris si sa imi dea un raspuns (cu toate ca nu am pus o intrebare concreta), ii multumesc anticipat.

esti o domnisoara tanara… ambitioasa (aparent)… care are toata viata inainte. Sunt sigur ca o sa depasesti acest impas care este mai dificil la varsta ta… dar se poate! Cheia problemei tale in relatiile de cuplu poate sa fie tocmai in relatia (defectuasa) cu tatal tau. Fa efortul de a gasi un psihoterapeut cu care sa stai de vorba si impreuna cu care sa clarifici ‘lucrurile’. Succes!

nu mai incerca niciodata sa te sinucizi,viata ti-a fost daruita sa o traiesti,esti f.tanara,fa-ti planuri de viitor cu ce vrei sa realizezi,etc,iar prietenului tau poti sa-i scrii un maill chiar acum,asa cum ai scris si povestit aici,cu toate cate vroiai sa-i spui,ce simti,ce vrei,nu te costa nimic,doar timpul pe care-l pierzi scriindu-i si poate nu o sa fie pierdut in zadar
dar obligatoriu consulta un psihoterapeut,macar cateva sedinte,o sa te ajute sa ai mai mult incredere in tine

Draga mea, imagineaza-ti o viata traita in calvarul pe care il traiesti acum. Daca tu dupa patru ani nu l-ai schimbat, ce sperante mai ai? Cati ani mai vrei sa sacrifici? Nu inseamna ca tu esti perfecta, dar asta ai realizat si tu singura. Schimba-te tu si apoi vei vedea ca si relatiile tale se vor schimba, oamenii din jurul tau, viata in general.

Draga mea, inteleg prin ce treci, poate daca te-ai gandi profund la ""a accepta ce nu poti schimba" ar fi o solutie.Succes!

Mesaj:
nici nu stiu de unde sa incep,am atatea de spus,ogroaza de intrebari fara raspuns.Mi am complicat singura viata si nu oricum ci asa…in cel mai complicat mod posibil incat cred ca nici cei mai mari psihologi nu ar putea sa ma inteleaga.Povestea mea incepe asa:in urma cu 28 ani,otanara adoloscenta,provenind dintr o familie oarecum instarita este atrasa de un baiat cam de aceeasi varsta cu a ei dar dintr o familie saraca.Cei doi ajung in cele din urma sa isi inceapa o relatie sexuala,adolescenta ramane insarcinata si se muta impreuna cu baiatul respectiv(acestia fiind parintii mei).Relatia nu amers,ei s au despartit,iar eu am fost crescuta de mama.Intre timp baiatul respectiv(tatal meu)s a casatorit cu oalta femeie,au facut un copil,si a reusit in cele din urma sa si depaseasca conditia de om sarac,ajungand sa se descurce f bine.Mama nu afost chiar atat de stabila ,ea avand in tot acest timp mai multe relatii esuate.Eu am fost crescuta mai mult de bunicii mamei,pot spune ca am avut o copilarie frumoasa pana la un moment dat.am fost un copil cuminte pana pe la 13 ani,eram premianta la scoala si mai eram si decurcareata.Dar pe la 12-13 ani voiam o schimbare,voiam mai multa atentie,si chiar in acele momente dificile ale mele mama si a gasit un partener cu care dorea sa isi intemeieze o familie. Pe mine nu prea ma mai baga in seama,eu eram la tara iar ea in Bucuresti,ma mai vzita o data pe saptamana.atunci i am pus un bilet in geanta in care o rugam sa ma transfere cu scoala in Bucuresti.Zis si facut,dar de aici practic au inceput problemele mele.M am mutat intr o scoala din bucuresti unde nu m am putut acomoda(colegii cam radeau de mine)si pe langa toate astea am inceput sa o iau pe drumuri gresite, sa mi fac anturaje proaste,sa mi incep viata sexuala mult prea devreme.In bucuresti am trecut prin multe:m ai intai am incercat sama sinucid cu pastile din cauza problemelor de la scoala, apoi m am imprietenit cu ofata care m a tras dupa ea in tot felul de anturaje ‘am ajuns sa pierd un an de scoala,am ramas apoi insarcinata cu un baiat cu care nu aveam practic o relatie sentimentala ci doar una sexuala.Am nascut la varsta de 14 ani un baietel pe care nu lam putut creste si am apelat la un asistent maternal.Intre timp mi am continuat scoala dar nu mai eram o eleva asa buna(nici nu mai aveam cum sa fiu).problemele s au tinut lant,aveam tot felul de relatii cu baieti care doar ma foloseau dar de dragul de afii bagata in seama acceptam si asa.In clasa a11a am intalnit un baiat sarac care sa indragostit de mine f repede si mi a cerut sa ma mut cu el.Dezamgita de mine si de cei din jurul meu am acceptat(eu nefiind indragostita).M am mutat cu el i am povestit ca am un copil si nu a zis nimic.Am stabilit impreuna sa imi termin liceul de la el,dar nu a fost asa ajungand mai apoisa imi interzica sa ma mai duc la scoala.Si uite asa amramas cu11 clase.Colac peste pupaza am ramas din nou insarcinata,am nascut ofetita pe care am crescut o cu el pana azi.Relatia noastra a fost extrem de nefericita, ne am despartit de multe ori si ne am impacat.Am reusit pana la urma cu chiu cu vai sa ma inscriu din nou la liceu,acum am trecut clasa a12 a,insa in vara asta am decis sa pun capat relatiei si sa ma descurc singura,dar nu stiu ce am ce mi se intampla pur si simplu nu pot ,ma chinui ingrozitor ,am multe pe cap.M am mutat cu tatal meu si cu mama vitrega(de precizat ca ei nu ii convine ca stau aici cu fiicamea)si mai rau e ca nu imi gasesc nici un loc de munca,gasisem ceva dar am fost data afara ,nu stiu ce am mi e greu nu ma mai pot concentra pe nimic,vreau multe dar nu pot sa obtin nimic.Am mari probleme de personalitate,de atitudine,de actiunenici eu nu mai stiu ce am.De meserie sunt ospatar,am facut un curs acum cateva luni dar se pare ca nu ma descurc prea bine,am mai facut si un curs de coafeza dar nici asta nu a mers.nu stiu ce sa fac incotro sa oiau cum sa ma descurc,aici la tata nu pot sa mai stau prea mult,o sa ii stric familia,trebuie sa fac ceva repede dar nu stiu ce si plus de asta fata mea trece in clasa a treia,trebuie sa o mut la o alta scoala dar la ce scoala cand nu stiu unde voi sta maine,mi am stricat viitorul nu vreau sa il stric si pe al ei.e atat de greu simt ca nu mai pot…

Cred ca si acum, tot nevoia de a primi atentie te-a facut sa scrii. Ai o poveste de viata ca oricare alta, toti avem drame, fiecare cat a putut duce, nici mai mult nici mai putin. Nu ai de ce sa te simti stigmatizata pentru ce ai facut, nu iti plange de mila, accepta-te asa cum esti si ai incredere in tine, da-ti tu atentie. Ai grija de tine si de copil si crezi ca totul e bine. Nu trebuie sa stii, trebuie sa crezi.

Terapie prin munca, draga mea. Te va elibera de dependenta de ceilalti. Nu poti ospatarita sau croitoreasa? Nu-i nimic, sunt doar doua meserii din sute. Mergi inainte si stabileste-te la una care sa-ti placa, dar da-ti doar trei luni ca sa o alegi, altfel vei pierde timp pretios. Relativ la relatie – e regretabil, dar viata nu e usoara pentru nimeni. Ridica-te si lupta!

Primul pas l-ai facut! O spui tu intre randurile pe care le-ai scris".am decis sa pun capat relatiei si sa ma descurc singura".Gaseste resursele in tine si crede in tine! Succes!

Mesaj:
Buna ziua!am si eu o problema destul de mare am un baetel de 3ani si 1 luna si nu vorbeste decat doar cateva cuvinte care le.a anvatat ,nu stiu ce sa ma fac cu el parca nu retine si uneori cand vreau sa.l anvat ceva se plictiseste repede ,uneori mai repeta anumite cuvinte care le poate dar le uita repede ,,ce.mi recomandati sa fac ca sunt foarte stresata

consultati un logoped, psiholog pt copii mici

Ati incercat sa il invatati cuvinte prin jocuri si prin cantecele? Sau puteti apela si la un logoped, dar v-as recomanda sa il atrageti prin jocuri , avand 3 ani, la aceasta varsta ei sunt atrasi de activitati cat mai atractive si mai interesante ptr ei… Sau daca aveti pe cineva in familie carr are mai mult lipici ar putea lucra cu el

Informatiile oferite sunt insuficiente pentru a ne forma o parere, va invit la o evaluare de specialitate in cadrul centrului mservice terapy children clinic

daca copilul nu are probleme neurologice nu aveti de ce sa va ingrijorati. Labis a vorbit la 5 ani, pana atunci doar a ascultat.:)

La aceasta varsta, copilul invata experimentand si repetand. Cu alte cuvinte, nu degeaba se invata in colectivitate poezii nenumarate, jocuri, cantece… Inscrieti copilul la gradinita. Isi va da drumul.

Mesaj:
Buna ziua! Ma numesc Mariana, am 41 de ani, si in momentul de fata sunt intr-un mare impas in ceea ce priveste casnicia mea. Sotul meu e mereu suparat, are foarte putine momente in care este mai destins, supararea lui provine mereu de la acelasi subiect: sexul, daca nu are parte de el zi de zi…aceasta in conditiile in care , de multe ori, seara, sunt foarte obosita din cauza orelor de serviciu, apoi, acasa, sunt ocupata cu cei doi copii, cu pregatitul mesei, rufe, curatenie, strans dupa toti trei…asta in mare…el nu ma ajuta cu absolut nimic, nici la treburile casnice, nici in ceea ce priveste copiii…nu-i place sa mai vorbesc cu el, imi raspunde mereu rastit, ma jigneste, ma acuza de infidelitate, aproape ca mi-a interzis sa mai intarzii de la serviciu sau sa mai merg la cursuri…Nu stiu cum sa ma mai port cu el pentru a nu mai sta vesnic suparat. Am nevoie de un sfat!

Raspunusl e simplu, Terapie de cuplu… Nu cred ca vei primi prea multe raspunsuri aici.

offf,am trecut printr-o poveste asemanatoare in urma cu 2 ani,am mers la un cabinet impreuna,relatia noastra se baza pe comunicare,am pus capat relatiei,eu m-am hotarat,am descoperit ca avea o relatie extraconjugala de aproximativ 1 an jumate,tot pe mine ma acuza,iar dupa ce am plecat m-a acuzat ca l-am parasit pt.a merge la altul.
Avea acelasi comportament asemeni sotului lui Mariana,mie in plus i-mi punea alte restrictii si interdictii,nu mi-ar ajunge o luna sa povestesc,dar acum mi-am schimbat viata

trecea de la o stare la alta,parca era labil psihic,tremura cand se enerva,era agitat,nu avea stare,cand incepea o cearta era fara sfarsit,daca venea ora sa mearga la lucru,mergea,dar continua cearta urmatoarea zi,ba chiar i-si amintea de nu stiu ce intamplare-cearta petrecuta cu ceva ani in urma si o continua
Ce este mai grav din punctul meu de vedere este ca nu consuma alcool si nici nu fuma,deci era "lucid",iar eu eram"nebuna"
,i-mi repeta mereu
am considerat ca trebuie sa plec sa traiesc viata altfel

Trebuie să vă ajutaţi pe mai întâi pe dvs şi în ultimă instanţă toată familia să ‘se adapteze’ mai uşor la stres. Dacă oferiţi aceste premise, fiecare va fi dispus să lase de la el într-un conflict sau orice situaţie solicitantă care s-ar putea imagina. Puteţi încerca să puneţi în aplicare rând pe rând ideile de aici http://tinyurl.com/p24llul

In întrebare aveti jumate din răspuns.

"supararea lui provine mereu de la acelasi subiect: sexul, daca nu are parte de el zi de zi…" multe cupluri se opintesc ca nu stiu ce sa faca cu "sexul"… pai sexul il aveti dar din pacate nu stiti ce sa faceti cu el… cum sa "investiti" in el, cum sa-l faceti placut, frumos, atragator… sexul asa "brut" plictiseste repede… trebuie impodobit cu ceva dragoste, iubire, amor… daca nu cautati sa il reinventati o sa va plictisiti repede de el… si de aici apar problemele….

Incercati sa-i propuneti sotului dvs. sa impartiti responsabilitatile in casa, sau si mai bine sa mai preia el cate ceva in plus si atunci veti avea timp si chef si pentru sex.Incercati sa amestecati actul sexual asa cum spunea colegul meu mai sus cu iubire, romantism sau orice alt ingredient care vi-l face mai placut.Daca gandim constructiv si pozitiv nu e chiar asa rau sexul.Bafta!

sunt barbati care nu-si ia nici pijamaua seara din sifonier,dar sa mai imparta responsabilitatile in casa,ba in plus vor sa fie serviti,pt.ca asa au obijnuit"la mama acasa",daca Mariana vine obosita de la serviciu acasa,trebuie sa inceapa treburile gospodaresti ca si cum a-r fi dimineata si de-abia s-a trezit din somn si incepe sa smotruiasca,gateasca,etc,daca mai are si el un orgoliu de nu-i permite nici sa-i raspunda cand o intreaba,ca a scris"nu-i place sa mai vorbesc cu el",e f.greu cu asemenea "SOTI"

eu i-as face 2 oale de cate 8-10kg cu mancare,adica 2 feluri diferite,copiii depinde ce varsta au dar jucariile,caietele,etc,lucrurile lor trebuie sa si le ordoneze singuri,pt.ca tot ei le folosesc,exceptie hainele care se murdaresc dar nu cred ca le este greu sa le puna in cos,masina de spalat sau ce are dansa acolo,altfel ziua urmatoare are timp si pt.sex,etc
P.S.:nu incerc sa fac program nimanui,am spus lucrurile din pct.meu de vedere,solutii sunt daca vrea sa se complaca cu viata asta in continuare

Asa cum ati facut un contract atunci cand v-ati casatorit, tot asa puteti face si un contract pentru casnicie. Propunerea acestui contract trebuie sa vina pe un fond de buna dispozitie, atunci cand prinzi un astfel de moment. De asemenea, aceasta propunere nu trebuie sa sune foarte serios, pentru ca o poate lua ca pe ceva obligatoriu, care sa-l sperie si sa nici nu vrea sa auda continutul. Ar fi mai recomandat sa aiba un caracter ludic. Daca accepta si ai trecut de aceasta etapa, atunci poti demara etapa a doua, unde, fiecare scrieti pe o foaie cateva reguli proprii ale casniciei voastre, reguli care credeti ca v-ar face convietuirea mai placuta. Etapa a treia aduce compararea listelor, fara sa excludeti vreo regula de pe lista celuilalt. Apoi, stabiliti un numar de reguli comun. Apoi poate incepe negocierea (adica ce sunteti de acord sa excludeti din lista si ce trebuie sa plateasca celalalt pentru aceasta excluziune). Dupa negociere, puteti sa treceti impreuna la conceperea unui contract, dupa un model care va convine sau inventie proprie. Acest contract va ajuta sa va organizati timpul individual, dar si in cuplu, va ofera ocazia sa discutati problemele din casnicie si solutiile lor, este o oportunitate de a petrece putin timp de calitate (afland totodata si ce asteptari aveti unul de la celalalt, intr-un mod constructiv) si nu in ultimul rand, poate fi un joc prin care cooperati. Sa nu uitati sa stipulati si pedepse pentru incalcarea unei reguli, de ambele parti; puteti inventa pedepse haioase care aduc un grad moderat de disconfort. puteti stipula in acest contract si modalitati prin care va puteti "spala pacatele", in cazul nerespectarii unei reguli (de exemplu, la 2 refuzuri sexuale consecutive, in ziua urmatoare, timp de 4 ore, iti poti spala pacatele laudand sotul pentru absolut orice activitate, fara sa ii aduci vreo critica sau fara sa ai vreo pretentie). Cu cat stipulati mai multe clauze haioase in contract, cu atat veti rade mai tare cand il concepeti, cand il memorati si cand il implementati. Sa stii ca buna dispozitia e molipsitoare; daca nu ma crezi, apuca-te de ras in hohote fara ca sotul sa stie motivul si ai sa vezi ca in scurt timp va incepe sa rada si el fara sa stie de ce. Asa ca… de ce sa nu va molipsiti unul pe celalalt cu activare pozitiva? Pentru ca si furia, naste furie… ce alegi? Iti doresc multa distractie!

Draga doamna, daca totu-i pute, motivul nu sunteti dvs. Faceti-i o vizita la serviciu, poate gasiti acolo raspunsul

sigur are o alta,sau altele

Barbatii atunci cand sunt refuzati ,in general devin morocanosi si isi exprima acea frustrare in diferite moduri.Vor ca sotia sa si munceasca pt a face bani,si sa aiba grija de copil,si de curatenie,sa si spele,sa faca si cumparaturi si seara sa fie perfect odihnita pt a ii oferi momentele dorite.Este imposibil.Daca aveti un sot cu care puteti discuta puteti incerca sa discutati deschis greutatile din sufletul dvs.Daca este un barbat limitat si animalizat intrradevar este foarte dificil