Mesaj:
Buna seara!
Sunt o adolescenta in varsta de 17. In scoala generala am fost agresata verbal de catre colegii de clasa. Acestia obisnuiau sa-mi spuna ca sunt grasa, urata, proasta si sa-mi puna porecle. Aceste lucruri au inceput sa ma afecteze. Treptat, a inceput sa-mi scada stim de sine si sa ma gandesc la sinucidere. Deoarece colegii imi spuneau ca sunt grasa, la varsta de 14 am inceput sa ma infomete. Am acest lucru o singura data, pana cand am implinit varsta de 15. Am aflat intamplator ca o cantareata, pe care o admir, a avut niste probleme cu tulburarile alimentare: anorexie si bulimie; dar si cu automutilarea. Cand am aflat de problemele ei am inceput sa ma infometez si sa ma tai cu lama la incheietura mainii. La inceput , cand ma gandeam la sinucidere, am vrut s-o fac taindu-mi venele. Acum nu stiu ce sa fac. Mananc haotic si iau in greutate. Nu ma mai automutilez, dar ma gansesc in continuare la sinucidere. Plang seara, cabd sunt singura si imi urasc corpul. Nu ma pot accepta asa cum sunt. Ma puteti ajuta? Va rog mult!
Multumesc!

Da-mi un mesaj pe privat ca sa-te pot indruma.Psiholog Elena Florea

analize de sange, nutritionist, sport? daca tine doar de fizic, este posibil sa te echilibrezi mental atunci cand vezi ca poti sa te echilibrezi fizic. Poti sta de vorba cu un terapeut despre ce se intampla cu tine, sigur te-ar ajuta, dar la partea fizica este nevoie de munca si perseverenta

Iti recomand asta I hate my body http://www.youtube.com/watch?v=qb9bkbgxlpE

I am too fat http://www.youtube.com/watch?v=D4oxaZlzjzI

domnisoara e frumos ca ai avut taria sa ne impartasesti “durerea” ta…. insa lipseste ceva… dorinta si ambitia de a face ceva in bine…. frumusetea e trecatoare asa ca nu de gindi sa schimbi ceva ca oricum cei din jur nu prea vor aprecia…. greutatea da, trebuie schimbata ca te ajuta la sanatate… cit despre mentalitate aici e cel mai important de gindit… daca iti pui capat zilelor ca ai de cistigat??? evreii au o vorba: “un cistig cit de mic e un cistig, dar un faliment cit de mic to faliment se numeste”… exteriorul prea putin conteaza…. nu uita ca lucrurile se strica din interior si acolo trebuie voiunta de a te schimba…

sedinte de psihoterapie, dezvoltare personala

Mesaj:
Buna,sunt casatorita de 14 ani,si am o soacra alcoolica.Pana acum 10 ani nu prea am avut treaba una cu cealalta ,nu stam impreuna.De vreo cativa ani este bolnava doar iarna,vara face treaba normal ca orice femeie de73 ani,insa iarna are toate bolile auzite am dus o la medici are un tratament de inima si atat dar continua sa bea.Eu nu mai suport aceasta situatie si am considerat ca datoria de copii ne o putem face in mai multe feluri avand grija de ea fara sa ne distrugem pe noi si familia noastra,in sensul ca i am gasit o femeie cae saii faca treburile casnice in conditiile in care ea este pe picioare. Nu mai stiu cum sa ma port cu ea mai ales ca daca stau de vb cu ea este inutil ca nu vrea sa asculte si eu ma agit degeaba iar pe ea nu o afecteaza nimic din ce ii spun .Plus ca de cate ori vb cuea tremur imi ies bubite pe mine( pe maini) am o teama de ea,nu mi explic ce mi se intampla ,mi efrica de ea . Ea nu sa purtat urat cu mine pt ca stia ca este in dezavantajul ei (nu ne are decat pe noi) asa ca eu nu mai pot sta in prezenta ei Ea nu are nici macar rusine de mine ( a stat sa ii pun si supozitor,o femeie pe piciorele ei,capabila),poate am si eu cate va ‘probleme’ ,nu mai stiu,nu ma ma pot controla in prezenta ei ,sper ca m am facut cat de cat inteleasa sa ma puteti ajuta,va rog si multumesc mult!

e soacra da??? pai sotul dumneavoastra nu are un cuvint fata de mama dumnealui? se pare ca doar dumneavoastra trebuie sa luati initiativa si nu e de bine… corect ar fi ca sotul sa ii explice mamei sale ca ii vreti binele insa trebuie ca si familia dumneavoastra “sa fie la adapost”… virsta, alcoolul si pastilele pentru soacra dumneavoastra nu au un sfirsit bun….

Mesaj:
buna ziua,as avea o problema daca doriti sa ma ajutati.de curand am inceput sa am un libido mai scazut in sensul ca dorinta de sex a mai disparut si cred ca asta ma facut sa ma sperii putin,precizez ca inca din copilarie am inceput sa ma masturbez mai des si cred ca asta e problema dar daca ma credeti nu pot sa scap de ea nici acum,e o rusine sa va spun toate astea.Va rog sa ma ajutati cu un sfat.Multumesc

un sexolog va poate sfatui cel mai bine

sunteti femeie sau barbat?

Mesaj:
Am o relatie cu fata, si totul este absolut perfect, doar ca pe mine ma supara un amanunt, ea vorbeste pe net cu anumite persoane pe care nu le cunoaste, si pe unele dintre ele ar vrea sa le cunoasca personal, si pot fi si eu prezent,fapt ce eu nu sunt de acord din cauza ca consider ca nu este o atitudine potrivita pentru o persoana care are o relatie serioasa,dar imi raspunde doar ca sunt simpli amici si nimic nu va schimba relatia noastra,ceea ce nu o inteleg de ce vrea asta si cum ar putea fi convinsa sa renunte la ideea aceasta, sau poate ca eu gresesc, dar nu inteleg cu ce gresesc ?

De foarte multe ori o “relatie serioasa” inceputa la o varsta mica face ca ambii parteneri la un moment dat sa se intrebe cum ar fi fost alte experiente sau daca cel de langa este persoana potrivita. Pot sa apara de aici multe frustrari si nefericire. De aceea este bine ca inainte de orice relatie serioasa sa ai rezolvate aceste lucruri. Faptul ca prietena ta este dispusa sa iti prezinte acesti amici, este un semn ca tine la tine si vrea sa imparta cu tine (putea sa nu iti spuna nimic si sa spere ca nu vei afla niciodata). O alta idee este ca atunci cand ii interzici ceva unei persoane, o faci sa isi doreasca si mai mult acel lucru. Deci, daca ii reprosezi ca vorbeste cu alti baieti, o va face si mai tare, si nu in mod intentionat. Vorbeste cu ea si afla de ce simte nevoia sa faca asta. Intreab-o daca este ceva din relatia voastra care nu o face sa se simta iubita, apreciata, importanta si vorbind cu alti baieti incearca sa obtina asta. Daca primeste in relatia voastra tot ce are nevoie, nu are de ce sa mai caute in afara.

Mesaj:
Se poate face consiliere psihologica pentru dependenta de jocuri de noroc la un tinar de 25 ani student?

doar daca accepta ca are o problema si vrea sa schimbe ceva

E importanta si consilierea cu membrii familiei, nu numai cu el.

Incercati terapia de familie.

Da,se poate,cu condiţia că-si doreşte el şi nu doar familia.

Mesaj:
Buna seara! Aseara am avut un vis putin cam ciudat..deci sa va explic:am visat un sarpe care se urca pe mine pe la piciorul stâng încolocinduse si urcând pe coloana si se opresti in zona umărului stâng…stiu ca un psiholog poate sa imi interpreteze visul…si sa imi explice mai bine ce însemna …multumesc anticipat

Imi pare rau dar noi nu suntem ghicitori in vise:P

Freud a scris ‘Interpretarea Viselor’. Daca nu va raspunde un psihanalist de pe grup, puteti incerca sa cititi cartea si sa vedeti ce iese

Sau putem incerca o abordare mai jungiana:Ce s-a intamplat inainte de culcare, in cursul zilei? Ai avut in ultimul timp parte de anumite evenimente deosebite fie pozitive , fie negative? Cum te-ai simtit inainte de culcare?Cum te-ai simtit in vis? Care era emotia ta? Cand te-ai mai simtit in realitate cu aceeasi emotie si stare ca in vis? Poti sa ne raspunzi aici – sau poti sa imi scrii pe office@atelierecumaniere.ro

Psihanalistii si chiar psihoterapeuti care folosesc alte tehnici decât cele de orientare psihanalitică,interpretează vise.La întrebarea dvs.vă poate răspunde cineva.

Interpretarea visului are sens numai în contextul de viaţa al persoanei si se poate face în cabinet. Restul sunt povesti.

Mesaj:
Buna seara,sunt un barbat de 40 de ani,casatorit si 2 copii.Cred ca am ajuns in aceasta faza de a cere un sfat o parere medicala deoarece am impresia ca ma confrunt cu o situatie la care nu gasesc raspuns.Problema mea se refera la…nici nu stiu cum sa formulez si daca gresesc imi cer scuze,problema este ca mi-am pierdut increderea in mine,nu mai sunt o persoana sociabila asa cum eram,prefer de cele mai multe ori sa ma inchid in mine ,devin foarte repede irascibil chiar si cu persoane foarte dragi mie(ex:copii),la servici am impresia ca nu mai sunt dorit de catre ceilalti colegi si toate aceste lucruri nu au existat.La servici daca careva din colegii mei au apelat la mine spre ai ajuta intr-un fel sau altul ,nu m-am dat la o parte niciodata daca m-ia stat in putinta,insa acum observ ca nu stiu tot eu sunt acel om sau persoana care se simte data la oparte.Cred ca si situatia de la servici ma determina sa am un comportament mai ciudat mai diferit nicidecum cum il aveam altadata.Poate nu ma fac inteles desi as vrea dar mai pot sa va spun ca si insomniile pe care le am spun eu ca nu sunt sanatoase atata timp cat imi trec tot felul de prostii prin cap.Vreau sa mai spun ca am incercat si ceva usor de somn pentru a ma putea odihnii dar in final am renuntat pentru a nu devenii dependent.Ar mai fii multe de spus dar ma opresc aici insperanta ca poate cineva care va citii cele scrise de mine va intelege ceva si ma va ajuta cu o vorba ,cu un sfat,nu stiu…Astept un raspuns,si multumesc anticipat.Cu stima Adrian.

Ar fi bine sa discutati despre lucrurile care va nelinistesc cu un psihoterapeut. Toate bune psiholog Elena Florea

Buna ziua. Cateva sedinte de consiliere sigur v-ar face bine, macar din simplul fapt ca va descarcati emotional si poate ca se mai aranjeaza gandurile respective. Pentru insomnie si alte simptome cel mai indicat este sa apelati la un medic (de familie, psihiatru, etc). Daca sunteti din Bucuresti, va stam la dispozitie www.cmibotezat.ro

Eu cred ca trebuie sa va ajutati singur.Si eu am avut aceste probleme,dar,m-am reabilitat singura,fara terta persoana.Am luat-o din aproape in aproape cu lagatura cu mine.Ganditi-va ca altii sunt foarte necajiti,si totusi optimistiDepasiti faza,ca puteti!

Cand v-ati pierdut increderea in dvs si de ce? Ce anume din comportamentul colegilor va face sa va simtiti dat la o parte? La ce va ganditi cand va pierdeti rabdarea cu copiii? Sotia cum va sprijina? Care sunt gandurile care le aveti in perioadele de insomnie? Sunt multe intrebari care necesita sa fie lamurite. Apelati la un psihoterapeut, sa gasiti impreuna modalitati mai eficiente de a face fata perioadei pe care o traversati

Mesaj:
Buna, am si eu o problema…(de fapt sunt mai multe) dar una ar fi ca eu atunci cand ma atasez de o persoana o fac sa sufere….si fug de ea…M-am atasat de o profa…vreau sa zic ca apoi a fost totul ok..apoi am facut o prostie , copilaroasa, sa suparat apoi ma iertat…aseara pe la 2-3 dimi…am avut ceva altercatii cu ceva colegi..eu fiind sefa lor de grupa…Eu am vrut la inceput sa imi retrag dosarul de la facultate ( sunt anul 1), dar profa mi-a zis ca daca o fac se va simti ca o abandonez…Mi-a revenit sa spun asa si am zis ca nu plec. Acum ca am trecut iar printr-o “depresie”…vreau sa plec de la facultate…dar simt ca daca plec voi avea constiinta incarcata ca i-am facut rau profei….i-am trimis un email destul de trist…cerandu-i sa isi retraga cuvintele…si i-am zis ca mi-am scris un bilet de adio…pentru toata lumea…biletul este scris il am, inca vreau sa mor si sa plec departe…Am ajuns secatuita de puteri…si nu mai am nici lacrimi…Tot timpul cand ceva apare , de bine, in viata mea eu nu stiu sa il iau ca o fericire,..fug de el…sau chiar fac altele mai grave..Cum sa reusesc sau cum sa fac sa nu mai iau totul cu un impact emotional puternic…si cum sa fac sa nu mai fug de cei pe care eu chiar ii iubesc…?!!!

investeste intr-o perioada mai lunguta de psihoterapie/dezvoltare personala/autoexplorare. In timp poti invata cum sa iti gestionezi mai bine afectivitatea si nu numai. Cand ajungem sa ne luptam singuri cu ‘morile de vant’ inevitabil obosim mult mai repede si mai ‘tare’. Tine-te bine si gaseste un terapeut cu care sa te simti confortabil

Draga mea, intr-adevar, solutia pe termen lung este sa apelezi la un psihoterapeut cu care sa te simti confortabil. Ai grija insa atunci cand il alegi, ideal ar fi sa nu-ti fie parinte,profesor,verisor (adica o cunostinta apropiata) pentru ca inevitabil, rolurile se vor confunda. Psihoterapeutul tau trebuie sa indeplineasca un singur rol: acela de (ma repet)- psihoterapeut, adica o persoana competenta care te ajuta, te ghideaza in procesul tau de autodescoperire si autodezvoltare si care, atunci cand procesul se incheie, isi ia mainile de pe tine. Un psihoterapeut bun, la fel ca un profesor bun, e acela care iti da instrumentele necesare vindecarii si dupa un timp, te invata cum s-o faci singur si in absenta lui. Daca simti cumva ca incepi sa devii dependenta de el, lucrurile acestea ar trebui discutate in terapie. La fel e si cu profesoara ta. Faptul ca ea te impiedica sa renunti la facultate e ok doar din acest punct de vedere: iti asigura o motivatie pe care tu nu o ai din alta parte. Dar tu trebuie sa te ambitionezi singura sa termini facultatea pentru ca iti va fi TIE de folos, nu pentru ca profa se va simti abandonata daca o vei face. Intreaba-te astfel: care e motivul pentru care vrei sa renunti la facultate? O simpla cearta cu colegii? Te vei priva de educatie si de o diploma, vei pierde 1 an din viata ta doar pentru ca te-ai certat cu colegii? Pe de alta parte, care este motivul pentru care stai in continuare? Dependenta ta de profa sau faptul ca iti place cu adevarat ceea ce studiezi? Unde esti tu in toata ecuatia asta? Ce vrei tu cu adevarat? Sfatul meu este urmatorul: ramai la facultate, oricum pana in sesiunea viitoare, toate certurile vor fi uitate gaseste-ti un terapeut si vorbeste despre toate lucrurile care te apasa. Sau invata pur si simplu sa-ti pui intrebarile potrivite. Datoria ta este sa ai grija de tine insati si pe urma sa te ingrijorezi de ceilalti. O sa fie totul ok!

Ai dreptate, si iti multumesc. In aceasta ecuatie inca nu reusesc sa imi gasesc locul…Am avut parte de pisholog, si ghici ce m-am atasat de ea….:(…am avut parte de un psihoterapeut…si din cauza banilor m-am oprit…eu ma atasez de cei care nu ar trebui sa ma atasez asa de mult…eu ma simt mult mai ok cu cei care sunt mai invarsta decat mine. Vezi tu eu nu am avut parte de o copilarie cu afectiune..eu stiu doar ca sunt un nimeni…si ca a avut grija lumea sa imi distruga cam in totalitate increderea in mine…:’(…profa este un om minunat…un om care mi-a dat de mult ori increderea in care eu aveam nevoie…Se pare ca experientele trecute ma apasa si acum. Eu cand “primesc” un rau il iau din plin, chiar de este mic sau mare..nu conteaza eu il iau bine…iar cand cineva ma ajuta..apreciez…dar apoi fug, eu nu stiu sa cer ajutor, nu am avut parte de o mangaiere atunci cand aveam nevoie…nu am stiut sa cer nimic, am preferat sa lupt eu singura si sa imi iau ce am nevoie…Nu stiu daca am facut bine sa imi dezvalui identitate…eu sunt cea care are aceea problema…

Iar eu cand m-am atasat de psihologul meu…nu i-am mai putut toate of-urile de pe suflet si ce ma doare, ce ma macina…:(

Mesaj:
Va rog din inima sa ma ajutati.sunt distrus nu mai stiu ce sa fac.am16 ani..acum 2 ani m-am imprietenit cu un baiat.era perfect.ne intelegeam de minune..plangea pentru mine.ma cauta non stop.iar eu nu-i dadeam mare importanta.acum.nu ma mai baga in seama.are alti prietenimdesi i fac toate poftele.i cumpar cadouri.i dau bani.il sun.nui convine nimic.ce as putea face.e cea mai mare cumpana din viata mea.am ajuns sa ma tau pe mana pentru a ma calma.pur si simplu nu mai rezist

O sa-ti spun acum o mica poveste …adevarata. La prima vedere, o sa para ca nu are nici o legatura cu situatia ta; asa ca o se te rog sa nu te pripesti cu concluziile, vrei asa? … Pe la 12 ani, din anumite motive despre care nu are rost sa discutam, a trebuit sa incep sa-mi fac mincare singura. Nici experienta nu aveam – si eram si ATIT de mica! (desi mie mi se parea altcumva)… Toata istoria asta s-a lasat si la mine cu singe, doar ca, in cazul meu, nu era intentionat provocat. Singeram in interior (metaforic vorbind), pentru motivele care ma condusesera acolo; si singeram si la exterior, caci nu puteam sa pun macar o data mina pe cutit, fara sa-mi alunece peste degete si sa-mi mai fac o taietura! … Ai idee ce drama traiam? Taieturile ma dureau, singele curgea ca de la robinet – ce mai: masacru in toata regula! … Azi asa, miine asa… Incetul cu incetul, am inceput sa fiu mai stapina pe ustensilele acelea din bucatarie, pe de o parte. Iar pe de alta, atunci cind totusi ma mai taiam, nici de durut – nu mai durea …mai deloc! Am ajuns sa constat doar: “A! Iar am facut-o lata! “. Sa bag degetul ranit sub robinet citeva minute, si sa uit imediat istoria, ca si cum n-ar fi fost! … Ce vreau sa spun cu asta?! … Ei bine, nu doar tu. Ci, in viata aceasta, FIECARE dintre noi invata iubirea – cam tot asa cum o inveti si tu acum! Chiar ESTE, cu adevarat!, cea mai mare cumpana din viata ta – pentru ca viata ta, la capitolul “relatii de iubire”, abia acum incepe. Abia acum experimentezi ce inseamna asta. Si doare – vai!, cit de tare poate sa doara!… FIECARE dintre noi ne amintim de cel putin o astfel de experienta, de care am avut parte, in maturizarea noastra! Dar se intimpla exact ca in istoria de ti-am relatat-o. Incetul cu incetul, inveti. Vei mai iubi – de multe ori de acum inainte. Vei fi iubit(a) – de inca pe-atitea! Vei mai suferi. Dar, de fiecare data, vei gestiona din ce in ce mai usor suferinta din iubire, atunci cind se va intimpla sa mai apara. Cei care iubesc mult , au o sansa in plus fata de ceilalti: aceea ca, la finalul atitor si atitor experinte, sa constate: “A! Iar am facut-o lata!”; si sa nu-i mai doara aproape deloc… :-*

Mesaj:
Buna, am si eu o problema…(de fapt sunt mai multe) dar una ar fi ca eu atunci cand ma atasez de o persoana o fac sa sufere….si fug de ea…M-am atasat de o profa…vreau sa zic ca apoi a fost totul ok..apoi am facut o prostie , copilaroasa, sa suparat apoi ma iertat…aseara pe la 2-3 dimi…am avut ceva altercatii cu ceva colegi..eu fiind sefa lor de grupa…Eu am vrut la inceput sa imi retrag dosarul de la facultate ( sunt anul 1), dar profa mi-a zis ca daca o fac se va simti ca o abandonez…Mi-a revenit sa spun asa si am zis ca nu plec. Acum ca am trecut iar printr-o “depresie”…vreau sa plec de la facultate…dar simt ca daca plec voi avea constiinta incarcata ca i-am facut rau profei….i-am trimis un email destul de trist…cerandu-i sa isi retraga cuvintele…si i-am zis ca mi-am scris un bilet de adio…pentru toata lumea…biletul este scris il am, inca vreau sa mor si sa plec departe…Am ajuns secatuita de puteri…si nu mai am nici lacrimi…Tot timpul cand
ceva apare , de bine, in viata mea eu nu stiu sa il iau ca o fericire,..fug de el…sau chiar fac altele mai grave..Cum sa reusesc sau cum sa fac sa nu mai iau totul cu un impact emotional puternic…si cum sa fac sa nu mai fug de cei pe care eu chiar ii iubesc…?!!!