Mesaj:
Buna seara! Am 14 ani si vreau sa mor. Simt ca nu mai pot. Toti colegii isi bat joc de mine, de constructia mea fizica si mai ales de stilul meu. Parintilor mei parca le pasa doar de scoala. Niciodata nu m-au intrebat : Ce iti place sa faci in timpul liber? ; Ai vrea sa vorbim despre ceva anume? ; Te simti bine?. Ei lucreaza de dimineata pana la 4, iar pana vin ei pot sa spun ca tot ceea ce fac este sa plang.
Am fost cat pe ce sa incep sa ma tai, dar cineva m-a oprit spunandu-mi ca odata ce o sa ma apuc, nu ma mai voi oprii.
Simt ca nimeni nu ma intelege si mai ales tot ce fac e gresit. Pur si simplu, simt ca locul meu nu e in lumea asta.
Ce as putea sa fac sa scap de gandurile astea si sa fiu mai fericita?

Buna seara ,domnisoara vreau sa-ti sugerez, sa ai incredere in tine uitate in oglinda si de cate ori te iti aduci aminte, si spuneti ca esti frumoasa, ca ai incredere in tine,frumusetea nu consta in constructia fizica si in cea sufleteasca si bunatate,fiecare persoana este unica in felul ei nu suntem identici,ai incredere in tine,zambeste mult ,asculta muzica du-te la un curs de dans ajuta foarte mult iti faci prieteni cu care o sa fi pe aceasi lungime de unda bucurate de viata,o ai in fata profita de tot ce poti nimeni nu-ti mai da ani inapoi,spune de cate ori poti sunt frumoasa inteligenta si am incredere in mine,

eu la 14 ani ma jucam cu papusile:)nu trebuie sa te gandesti la asa ceva espti prea mica sa ai astfel de ganduri incearca sai ignori pe cei ce te jignesti aratale ca nu iti pasa esti totusi un copila la 14 ani sfatul meu e ca ar fi bine sa vb cu mama ta bafta:*

as dori sa-ti sugerez,sa vb cu mama ta pe aceasta problema care te framanta fi deschisa cu ea si sunt convinsa ca te va intelege,si ati putea merge si la un consilier atat ptr tine cat si ptr parinti tai ,o sa va ajute si mai mult pe comunicare

Iti sugerez sa vorbesti cu psihologul scolar. El va putea sa te ajute sa gasesti o solutie. Bafa!

Dar tu,le-ai spus parintilor tai,ca nu esti ok? De gandurile tale?? Cum vrei sa stie mama ta,ce simti tu,daca tu la randul tau,nu comunici!!! Voi adolescentii sunteti foarte incapatanati,tot ce va spun parintii vostri,interpretati,de fapt ei va vor doar binele;),ascultati doar de anturajul vostru,parintii cand e vb de ajutor material.”Constructia mea fizica si mai ales de stilul meu”…toti suntem diferiti,suntem unici,in felul nostru,fiecare are sarmul lui,definit tocmai prin niste defecte;daca ii deranjeaza doar pe ei,si nu pe tine,inseamna ca,colegii tai au o problema;aceea de a nu-i accepta pe cei din jurul lor,cu tot cu defecte,crezandu-se perfecti,si culmea ca,NIMIC si NIMENI nu-i perfect…deci esti ok:) Studiaza-te pe tine si ai sa vezi ca,e asa e..si vb cu parintii tai despre toate astea,CONTEAZA;)

Perioada 14-18 ani este una de criza din viata oricarui om. Au loc schimbari majore din punct de vedere biologic si psihologic. Odata cu exploziile hormonale specifice varstei are loc si lupta pt. stabilirea identitatii. Este o lupta cu stresul specific perioadei.Iti sugerez sa nu amani comunicarea cu parintii si sa te vezi neantarziat cu un psiholog.Din experienta mea profesionala pe aceste probleme, iti pot spune ca gandurile despre moarte nu sunt de trecut cu vederea. Mergi la un specialist si vorbeste-i despre toate astea.

Draga mea…suparata . Povestea ta este una trista dar in aceeasi masura RATIONALA! Tu singura iti recunosti si iti judeci problemele…si in acelasi timp ai capacitatea sa te opresti la timp. De aceea, la ratiunea ta si la puterea ta de intelegere apelez acum. Spune-mi tu:
1. daca te sinucizi iti REZOLVI macar UNA dintre probleme?
2. Cei care azi te necajesc sau nu te inteleg se vor schimba intr-un fel fata de tine?
3. Situatia ta va fi mai buna?
La toate raspunsul e NU!
Atunci…judeca…merita sa mori pt NIMIC? Nicidecum! Sinuciderea e cea mai mare autopacaleala!
Sfatul meu pt tine: du-te vorbeste cu psihologul de la scoala spune-i ca unui prieten ce te framanta si gasiti impreuna solutii.
Am o veste fiarte buna prntru tine si foarte adevarata: FIECARE PROBLEMA de pe lumea asta are la indemana mai multe SOLUTII de rezolvare !!! Daca acum nu le cezi…cere ajutorul…si apoi alege pe cea care ti se potriveste cel mai bine.
Astept despre tine doar vesti bune! O prietena… psiholog

Din anumite motive (Fbk-ul il considera spam), nu putem posta acest mesaj aici, dar i-am dat share de pe celalalt grup al nostru.

Draga mea doamna, mi-a placut mult de tot povestea dumneavoastra! V-am si vazut, cu ochii mintii, pe voi doua – familia minunata care sinteti – iar episodul mai putin armonios pe care-l relatati acum nu a venit sa stirbeasca prea tare acest tablou Recomandarea mea va fi urmatoarea: aveti rabdare si aveti incredere! Chiar daca perioada este tensionata pentru dumneavoastra, lucrurile se vor linisti, in timp – caci ea este asa doar temporar si doar conjunctural! Cu cit mai multa incredere veti avea dumneavoastra intr-un final fericit, care sa linisteasca apele, cu atit acesta va si veni mai curind. As vrea sa va spun ca toti oamenii trec, la fiecare 7 ani, prin schimbari de prioritati – inclusiv copilul dumneavoastra. Pina la 7 ani, tot ceea ce spun parintii este litera de lege, crezut neconditionat si in totalitate. Dupa aceasta virsta, avem cu totii nevoie sa ne deschidem catre lume si sa ne afirmam individualitatea – deci argumentele dumneavoastra, care tineau alta data, nu mai au acelasi impact acum asupra ei si e firesc sa fie asa! Pe de alta parte, nu pot sa nu va atrag atentia ca ceea ce identificati a fi “rau” s-ar putea ca, de fapt, sa fie bun. Ce bine ca are personalitate! Ce bine ca nu vrea sa se iroseasca – ci se concentreaza doar asupra lucrurilor care o intereseaza! … Lumea e in schimbare: si are nevoie sa se schimbe sanatos. Dascalii au nevoie sa invete cum sa motiveze copiii. Oamenii au nevoie sa isi descopere propria vocatie; pentru punerea in opera a careia au nevoie sa-si dezvolte propriile abilitati, in domeniile pentru care au fost haraziti. Si, pentru ca lucrul acesta sa se poata intimpla; pentru ca lumea sa-si iasa din deprinderile sale proaste si sa se schimbe, se nasc copii minunati, ca al dumneavoastra, care se revolta impotriva tratamentului “la gramada” si “invatam de toate care nu ne folosesc la nimic”. Fiecare om este construit in asa fel, incit sa joace un rol bine determinat in Povestea Vietii – asa incit aveti incredere ca experientele prin care trece acum copilul dumneavoastra sint exact cele de care are nevoie, care sa o maturizeze, pe de o parte, dar si sa o ajute sa-si poata juca acel “rol”special rezervat pentru ea, pe de alta. Stiu ca este dureros – dar sustineti-o in continuare moral, iar pe de alta lasati-o sa invete si singura, prin experienta, cum sa faca fata conflictelor, cum sa-si atraga prieteni, cum sa-si dramuiasca temperamentul, astfel incit sa pastreze armonia in relatii… Cu alte cuvinte – tot ceea ce doar propria experienta ne poate invata cu adevarat! Va imbratisez pe amindoua cu mare drag!

Din ceea ce inteleg, copilul este bulversat de schimbarile din ultimul timp care nu au fost putine si nici minore. Dar lucrurile par mai complicate decat atat, copilul se simte nesigur,neinteles, nu se poate integra nu pt ca nu ar vrea ci pt ca are o nevoie acuta de stabilitate si siguranta pe care nu stie daca acum le-a dobandit sau nu. Probabil se asteapta in continuare la alte schimbari si atunci nu doreste sa depuna eforturi sa se integreze si sa se adapteze. Nevoia ei de a fi mereu de ajutor celorlalti arata nevoia de a fi continuta, acceptata dar poate fi vorba si de dependenta, atasament, care ar fi normale la un copil de varsta ei. De dorit ar fi sa o duceti la psiholog pe termen mai indelungat, deoarece nu putem sti exact ce se ascunde in spatele comportamentului ei. Se sesizeaza o suferinta a ei. V-as recomanda si dv consiliere psihologica pt ca situatia o cere.

Atunci cand o persoana se muta definitiv intr-o alta tara, cel putin pentru o perioada de timp isi pierde/ i se diminueaza sentimentul de apartenta. In cazul fetitei dvs, ea este pentru a doua oara in fata unui astfel de sentiment, prima data fiind cand s-a produs ruperea de mama naturala. Nu ne-ati spus daca fetita stie ca este adoptata, daca da, cand a aflat, cum a reactionat, ce stie despre parintii naturali.

Mesaj:
Am un copil de 8 ani suntem in alta tara si nu reuseste sa se integreze la scoala, refuza sa invete limba, iar cand e vorba de teme, are nervi tot timpul. Acesta fiind doar un rezumat,as putea sa va explic mai detaliat cum stau lucrurile:fetita mea este adoptata de la varsta de 1 an si opt luni, un copil sanatos fizic si mental, eu fiind parinte monoparental, desi am fost casatorita 17 ani si am incercat in nenumarate randuri sa pot avea un copil, nu am reusit sfarsind prin ovarectomie pt ambele ovare, m-am despartit de sot, dupa care am demarat actele pt adoptie, urmand drumul greu si anevoios dupa cum se stie ca se intampla in tara noastra, mi-am dorit o fetita f mult nu am cerut nimic special, ci doar sa fie sanatoasa din toate punctele de vedere. Prin intermediul DPC-ului mi-am cunoscut fetita , am parcurs toate etapele conform procedurilor (vizite la domiciliu,adaptarea,monitorizarea acasa la domiciliul meu impreuna cu copilul….etc) toate le-am parcurs cu bine. Am inceput cu cresa, s-a adaptat foarte bine, neasteptat de bine ,totul a fost in regula tot anul respectiv, urmatorul an ne-am mutat de la cresa la gradinita unde s-a schimba
t d-na educatoare, la cresa a fost o doamna tanara, iar la gradinita ne-am intalnit cu 2 doamne educatoare mai in varsta aproape de pensionare. A durat ceva timp pana le-a acceptat, deoarece o vroia pe fosta doamna de la cresa ,i-am expilcat cum stau lucrurile, dupa care a inceput sa se comporte nu tocmai bine si anume refuza sa faca unele lucruri care trebuia sa le faca la clasa si asa am ajuns sa iau legatura cu psihologul gradinitei, a luat-o cateva zile si au stat de vorba dupa care s-au mai linistit lucrurile, insa fetita mea avand o personalitate f puternica ,din cand in cand mai aveam ,,reclamatii,, de la doamnele educatoare ca vorbeste mult ,ca nu face ceea ce i se spune insa in ansamblu mi s-a spus ca nu e un copil problema numai ca e foarte libertina in tot ceea ce face. Am terminat gradinita cu bine,am inceput clasa pregatitoare la scoala, s-a adaptat putin mai greu tot din cauza discipinei: se ridica din banca sa ajute un copil la o tema,ajuta un baietel mai ,,nepriceput,, sa se incheie la pantofi, mergea la banca altui copil pt ca i-a cazut un creion prea departe ,adica genul de mici ajutoare pt alti copii, tot timpul cauta sa se faca folositoare desi eu ai spuneam ca nu trebuie sa aiba grija de nimeni ca si ea este tot copil, deci totul relativ bine si asa a terminat si clasa pregatitoare, un copil cu bune abilitati, reusind sa se adapteze total ,mai putin din pct de vedere al memoriei, spunandu-mi-se ca ar avea memorie selectiva si anume ca tinea minte numai ce o interesa, de ex nu tinea minte numele copiilor din clasa ei doar daca se juca cu ei, poeziile le invata pt ca trebuia sa le invete. As dori sa precizez ca in aceasta perioada si de gradinita si de scoala, fetita mea a facut in paralel si 3 ani de balet, deci avea activitate numai in colectiv, la joaca, in parcul din fata blocului avea prieteni (mai multi baieti ca fete nu prea aveam ca vecini) face mult sport si role si bicicleta, am mers tot timpul in plimbari la munte si la mare de cate ori aveam ocazia chiar si in afara tarii, la picnic mergeam foarte des, parintii mei sunt la tara si mergea in vacante sau in weeknd-uri si acolo avea ceva prieteni,insa singura problema era ca ai placea sa ,,conduca,,ea tot timpul, ea sa puna regulile jocului. toate bune si frumoase,pana cand am hotarat sa plecam definitiv in Grecia, tara care speram noi sa ne descurcam mai bine pe plan financiar si nu numai,avand in vedere ca suntem aproape de mare pt noi este ceea ce ne place f mult. Am venit in Grecia cu inca o prietena care si ea este tot mamica singura ea fiind vaduva si avand o fetita de 9 ani care a nascut-o in grecia au stat 4 ani dupa care sotul prietenei a murit s-au intors in Romania dupa care vazand cat de mult s-a ingreunat viata la noi in tara a preferat sa se reintoarca inapoi in GR moment in care am spus ca vom merge si noi, lucru care s-a intamplat, gandindu-ne ca fetitei mele ai va fii usor cu adaptarea limbii,deoarece urma sa intre clasa 1 si este numai bine ca o ia de la inceput cu alfabetul si cu toate, numai ca nu a fost deloc asa.Fetita mea a fost f incantata de la bun inceput ca vom pleca definitiv in grecia si nu era pt prima data cand mergeam in grecia sa para ca o incantare de copil deoarece am mai fost in concediu de 3 ori in aceasta tara,insa cand a trebuit sa mearga la scoala nu a fost incantata decat prima saptamana inclusiv de dra invatatoare ,dupa care au aparut problemele de comportament, de refuz total sa se imprieteneasca cu copii si mai ales este f nervoasa tot timpul, probabil din cauza neintelegerii la ce spun copii ,profesorii…. A avut divergente cu dra invatatoare la clasa la modul ca trantea ,busea ,vb in soapta de una singura in romana, toate in timpul cursurilor, motiv pt care dra a pus-o intr-o banca in spatele clasei practic fiind izolata de toti ceilalti copii,in pauze copii se leaga de ea spunandu-i lucruri nu prea frumoase ,ea deduce asta pt ca tot timpul rad de ea si se stramba la ea, i-au pus si sandwci-ul in cap, pana azi cand a venit si cu geaca rupta,spunandu-mi ca au tras de ea ca au vrut sa o bata din motive ….lesne de inteles -spun lucruri despre ea care ea nu le intelege si ea din putinelecuvinte care le-a inavtat sa se razbune le-a spus si ea ca sunt nebune si grase…..am stat de vb si cu dra invatatoare ,si cu cealata dna care face pregatire pt limba greaca tot in cadrul scoliisi mi-au spu aceleasi lucruri :ca este nervoasa tot timpul ,ca se contrazice cu toata lumea din orice cu putinele cuvinte care le stie, ca nu e atenta ca se uita pe pereti,ca le ignora si ca se mai ia si la bataie cu copii….acasa se comporta la fel se contrazice cu toata lumea ca nu se zice asa ca se zice ca ea…adica nimeni nu stie numai ea stie cum e mai bine.Am incercat sa-i explic cu lux de amanunte cum ca trebuie sa invete limba pt a nu pica prada vinovatiilor ce i se pun in carca, fata prietenei noastre a inceput sa socializeze f bine ea fiind cat de cat obisnuita cu limba insa indiferent ce ai spun ,ea refuza sa invete limba,sa isi faca prieteni,sa facem teme din propria initiativa….mai rau a inceput si sa minta ca nu are acea tema desi este incercuita ca trebuie facuta….si tot asa. In speranta ca nu am exagerat cu explicatiile ,insa tocmai am vrut sa subliniez ca ea este un copil f sociabil,f vorbareata,prietenoasa iar aici s-a dovedit a fi contrariul ….ata t de mult s-a schimbat,as dori daca se poate saimi dati macar cateva idei,sfaturi cum ar trebui sa procedez ,cum sa stau de vb cu ea si ce sa ai mai spun pt a o stimula sa mearga mai departe,sa redevina copilul prietenos si ambitios de altadata.Va multumesc f mult pt atentia si timpul acordat,Mihaela.

Mesaj:
Nici nustiu de unde sa incep…Am mai multe probleme…Sunt un simplu baiat de 16 ani si sunt in clasa 9-a.Am venit din Republica Moldova in Romania la studii (invat in Piatra Neamt),am venit aici ca sa fiu mai departe de parinti pentru ca nu-mi place sa fiu langa parinti care mereu ma bat la cap.Cu tata ma impac rau,cu mama ma impac bine,dar nu sunt deschis cu ea.Mai am 3 surori,dar sunt peste hotare si rar cand vorbesc cu ele.In ultema vreme sunt rece cu toti,ma enerveaza toata lumea.Simt ca nu as avea deloc prieteni,ma tem ca ma vor trada ,caci sunt foarte sensibil.Colegii de clasa s-au mai distantat,probabil ca sunt rece cu ei.Invat cel mai bine din clasa,insa nu am chef de scoala.Profesorii ma trimit la olimpiade si petrec ore bune pe zi facand pregatiri si nici nu am timp sa mai vorbesc cu cineva,dar nici nu am chef.Cu colegul meu de banca am inchegat o mica prietenie inca de la inceput de an,dar sunt cu dubii asupra lui:”Oare nu e din interes prieten cu mine,oare nu
se foloseste de mine ca invat bine ca sa copieze?”.Am fost tradat de multi “prieteni” in viata si nu prea mai am incredere in nimeni,castig increderea in cineva foarte greu si daca m-ar trada ar fi o lovitura foarte mare pentru mine.El face naveta intr-o alta localitate si dupa ore(facem dupa amiaza) mai are de asteptat pana vine autobusul si de aceea ma ruga sa stau cu el sa ne plimbam.Asa ca ne plimbam seara prin parc si vorbeam despre multe pana au mai aparut nustiu ce vorbe ca cine eu si el ne plimbam seara si ne intalnim cu asa bucurie si ca mai nu ne pupam cand ne vedem.El nu a spus nimic,dar nici eu,spunand ca rea e gura lumii.Si la scoala ca eram mult timp impreuna la pauza,dar si in timpul orei mai vorbeam,eram ca nedespartiti,insa tot era un fel de dubiu in mine,nu aveam destula incredere in el.Vorbele astea nu au incetat si mereu cand ne plimbam ne intalneam cu colegi care spuneau:”Ce iarasi va plimbati?La intalnire?Vedeti sa fiti cuminti,sa nu faceti pros
tii”.Tot odata ce aceste vorbe se indeseau,noi doi parca de mai distantam.Cu cateva zile in urma,stateam pe o banca in parc si ne jucam pe telefon.Trec 2 colegi de clasa si cu inca un baiat pe care nu-l cunosteam si ne zice baiatul ala necunoscut:”Ce nu stati in brate?Ca astia 2 mi-au zis ca sunteti iubiti si va plimbati prin parc si va pupate”.Pot sa spun ca in acel moment parca mi-a dat cineva cu o piatra in cap,am ramas demoralizat complet,voiam sa se deschida pamantul sa ma inghita.Colegul meu la fel a ramas cu o mimica si nu a spus nimic.Am mai spus eu ca aia sunt prosti,dar tot moralul imi era cazut,in ziua aia nu am mai vorbit mai deloc cu nimeni.Dar si colegul meu s-a facut ca ploua si nu prea mai vorbeste cu nimeni de atunci,nici nu sta cu mine la pause,sta doar in banca cu mine la ore,dar nu prea vorbim.Sunt foarte prost dispus ca nu vorbeste cu nimeni,ma tem sa nu-mi pierd prietenul,caci cu el ma inteleg cel mai bine.Ca sa spun ca pe mine ma atrag sexual bai etii si asta este o problema grava,el nustiu ce-I place,dar am observat ca este atent la baieti si mereu imi face glume cu tematica gay.In banca sta mereu inspre mine si ma mai pipaie uneori.Avem multe in comun,insa foarte ma tem ca prietenia noastra poate sa se spulbere.Acum nici nu mai stiu ce sa fac,nu am cu cine sa vorbesc.Sunt cu morala la pamant si plus ca am si o rusine foarte mare de ceea ce vorbesc colegii.Ma tem sa nu intru in depresie,mai ales ca am o gramada de pregatiri pentru olimpiada nationala de fizica si ma simt foarte prost,simt ca toti m-au parasit,ma duc la scoala cu deasila.
Nustiu ce s-a intamplat cu mine in ultema vreme cu mine,inainte eram altfel,aveam o multime de scopuri,iubeam lumea.Dar acum nu mai stiu ce vreau de la viata, nu am nici un scop, nu mai vad frumosul din viata.
Ce stat ati putea sa-mi dati?Cum sa scap de toate astea?Cu parintii nu vorbesc!Va multumesc anticipat.

In primul rand, sa stii ca liceul este o perioada plina de incercari. Fiecare simte nevoia sa se afirme, sa iasa in evidenta, sa se integreze cumva. Intrucat tu ai rezultate bune, nu reusesti sa petreci atat de mult timp cu ei si de aceea sunt rautaciosi. Esti prea tanar ca sa crezi ca nu exista prieteni adevarati sau ca cineva te-ar folosi. Pana la urma, cu totii daruim si primim intr-o relatie de orice fel. Daca te simti singur, poti merge la psihologul scolii, te va ajuta sa vorbesti cu cineva care este impartial. Mult sucess la scoala! Si fii tare!

Dragul meu “simplu baiat de 16 ani”, o sa-ti impartasesc un mic “secret”: eu am o slabiciune pentru oamenii frumosi. Si pentru cei frumosi la exterior,de ce nu?, caci “ce-i frumos, si lui Dumnezeu ii place”. Dar mai cu seama pentru oamenii frumosi in interior… Tocmai de aceea, mi-e, de fiecare data, teribil de ciuda!, sa constat ca ei sint oamenii cel mai putin capabili sa-si perceapa propria valoare, la adevaratele ei cote. Exact oamenii care au cu adevarat motive sa fie impacati cu ei insisi; sa fie multumiti de ei insisi; sa se simta bine in propria lor piele – ei bine, exact aceia sint mai orbi la propria lor frumusete; si mai vulnerabili la atacurile celor care nu se ridica nici pe departe la nivelul lor! N-o sa-ti fac nici o recomandare acum – nu pentru ca n-as avea multe a-ti spune sau n-as fi sigura ca am cu cine purta un dialog constructiv. Pur si simplu, spatiul acesta de conversatie nu ma inspira. Dar vreau sa-ti impartasesc – ca om care a avut de-a face, de-a lungul vietii, cu mii de persoane – ca atributul de “simplu” nu are mai nimic de-a face cu tine. Tocmai de aceea, te incurajez sa interactionezi cu persoane… la fel de “simple” ca si tine , care sa te poata sprijini in aceasta perioada. E cam tulbure emotional, ce-i drept – dar nu traiesti nimic din ceea ce nu se poate depasi cu succes, daca soliciti un pic de ajutor! Lumea aceasta asa este construita: sa ne scoata din singuratatile noastre, ca sa ne arate cit de minunat este sa intilnesti oameni cu care a poti impartasi bucurii, sentimente, valori… Atunci cind, dintr-un motiv sau altul, noi ne “retragem din lume”; sau ne blocam in singuratate pe undeva, se intimpla ceva ca sa ne reintegreze, sa ne reconecteze la alti oameni. Cum ar fi, de exemplu, o intimplare ca asta, a ta…

Ai o varsta frageda, la care poti fi usor vulnerabil pentru unele persoane din jur. Ce este mai greu – desi apparent esti impacat cu asta – este faptul ca te afli departe de casa, printre oameni care nu sunt “familia”. Uneori putem singuri sa cautam izolarea, gandind ca ceilalti nu ne vor in preajma lor. Nu stiu exact ce fel de experiente ai avut insa cred ca ai mult mai multe de spus in legatura cu tine si poate chiar de inteles in privinta framantarilor tale. Sprijinul psihologic iti poate fi de folos, fii autentic si deschis si iti doresc din tot sufletul sa ai parte de multe clarificari care sa te sprijine in drumul tau prin viata! Mult success in tot ce faci!

Mesaj:
Buna ziua.Am o stare depresiva de aproape 3luni.M-am speriat foarte tare in urma unui as zis atac de guta care ulterior sa dovedit a nu fi un atac de guta si nici acum nu stiu exact ce a fost(cica ar fi neuropatie ,fibromialgie,lombosciatica,lombago cronic vertebral).Ideea e ca pe plan psihic am problema cea mai mare.Am fost la psiholog acum 2 luni ,mi-a spus ca am tulburari anxiolitice si tulburari psihomotorii. Am luat stresclin si dormilin cam o luna .A fost cat decat k dupa care au aparut furnicaturi si arsura puternica in picioare.Acumm iau gabaran 300 1 seara si urmeaza sa iau 2seara dupa 7zile .Mi s-a mai dat si jum de lexotan searasi argofan dim pe care nu doresc sa il iau deoarece consider ca este f toxic.As dori sa va intreb daca pot lua 5htp in loc de argofan si lexotan si daca da cum pot sa il iau.vreau sa imi spuneti daca interfereaza cu gabaran avand in vedere ca contine stearat de magneziu.Va multumesc si astept raspuns.diagnosticul este tulburare somatica si episod depresiv moderat.

Buna sa va fie inima Imi cer scuze ca n-o sa va raspund la intrebare, ci doar o sa va informez cu privire la reactia mea primara, la citirea rindurilor dumneavoastra. Iar aceasta a constat in faptul ca mi-as dori sa va pun in legatura cu o persoana care nu de 3 luni – ci vreme de 15 ani a purtat dupa sine o astfel de tulburare si depresia aferenta, urmind un tratament similar, care nu ajuta la nimic. Si situatia sa pornea de la o astfel de experienta-soc, ca a dumneavoastra. In concluzie: urmati ce tratament vi se recomanda. Schimbati ce simtiti ca trebuie schimbat. Faceti psihoterapie. Dar daca nu culegeti roadele dorite – va rog, nu stati tot 15 ani asa! Aflati ca tocmai pentru genul acesta de situatii exista Emotional Freedom Techniques. Persoana de care am simtit nevoia sa va spun – in felul acesta s-a vindecat!

Va recomand psihoterapie, deoarece medicatia nu va ajuta sa va rezolvati problemele. Cauza trebuie constientizata, scoasa la suprafata, prelucrata si vindecata, pilula nu face nimic din toate astea, ea trateaza strict efectul. Faceti tratamentul prescris dar nu este de ajuns doar atat, nu asteptati rezultate daca nu lucrati cu sufletul si cu apasarile acestuia.

Buna ziua. Este foarte important ca modificarea tratamentului sa fie facuta de un medic specialist psihistru. Tulburarile anxioase si depresive raspund foarte bine la psihoterapia cognitiv comportamentala, deci va recomand sa cautati un psiholog cu o astfel de formare. Terapia asociata cu medicatia pot sa aiba efecte pozitive pentru dumneavoastra intrun timp relativ scurt si sa va simtiti mult mai bine. Medicatia nu poate modifica gandurile si credintele dumneavoastra, cognitii care va fac sa va simtiti nelinistit, anxios, trist, depresiv. Discomfortul resitit de modificarea starilor emotionale poate fi diminuat prin medicatie. De aceea va recomand sa apelati la psiholog si psihiatru.

Mesaj:
Buna ziua.Am o stare depresiva de aproape 3luni.M-am speriat foarte tare in urma unui as zis atac de guta care ulterior sa dovedit a nu fi un atac de guta si nici acum nu stiu exact ce a fost(cica ar fi neuropatie ,fibromialgie,lombosciatica,lombago cronic vertebral).Ideea e ca pe plan psihic am problema cea mai mare.Am fost la psiholog acum 2 luni ,mi-a spus ca am tulburari anxiolitice si tulburari psihomotorii. Am luat stresclin si dormilin cam o luna .A fost cat decat k dupa care au aparut furnicaturi si arsura puternica in picioare.Acumm iau gabaran 300 1 seara si urmeaza sa iau 2seara dupa 7zile .Mi s-a mai dat si jum de lexotan searasi argofan dim pe care nu doresc sa il iau deoarece consider ca este f toxic.As dori sa va intreb daca pot lua 5htp in loc de argofan si lexotan si daca da cum pot sa il iau.vreau sa imi spuneti daca interfereaza cu gabaran avand in vedere ca contine stearat de magneziu.Va multumesc si astept raspuns.diagnosticul este tulburare somatica si episod depresiv moderat.

Tratamentul de cine este prescris?

… ma gandesc ca poate ar fi bine sa consultati si alti psihiatrii… 2-3… pt a putea compara mai bine diagnosticarile

Timiditatea echivaleaza cu neputinta in societatea actuala?

in ce sens?

Am fost la un interviu pentru angajare ( eu sunt o persoana timida), si am primit urmatorul calificativ – fiind o persoana timida nu poti sa-ti faci lucrarile-.

am inteles… dupa parerea mea, timiditatea ne retine din a ne atinge potentialul. Unele joburi presupun efort mare si eficient, aici clar timiditatea devenind un impedipent. Este mai mult o problema de matematica decat una afectiva

În ziua de azi predomină competiţia… deci trebuie înţeles de ce unii au acel ‘comportament adaptativ motivat’, iar alţii nu.

Mesaj:
Am o prietena care a fost abuzata sexual, ieri. A iesit cu un individ pe care l-a cunoscut pe internet, a facut imprudenta sa se urce la el in masina, acesta a dus-o in afara orasului si in momentul in care a fost refuzat, a lovit-o si a obligat-o sa ii faca sex oral. A lovit-o o singura data, nu suficient ca sa ramana vreo urma pentru un raport medico-legal. Prietena mea refuza sa-l raporteze sustinand ca ar fi in zadar, este cunvantul ei impotriva cuvantului lui, si nu vrea sa treaca degeaba prin tavalugul declaratiilor la politie. Intrebarea este legata de o alta problema. Cum abordez eu, ca prietena ei, aceasta chestiune? Ea are tendinta sa minimalizeze insemnatatea faptelor. Spune intr-una ca a fost foarte speriata si ca nu are ce face, ca asta e, s-a gandit ca putea sa fie mult mai rau (sa o calce in picioare, sa o forteze si la altfel de raporturi sexuale, eventual sa o omoare si sa o lase pe camp), ca pana la urma asta e,bine ca a scapat cu DOAR ATAT, a fost un episod urat, a trecut, etc. Incearca sa se comporte ca si cand nu s-a intamplat mare scofala, desi pentru mine un viol, este MARE scofala. O cunosc pe prietena mea, este naiva, dar nu usuratica si nici superficiala. Stiu ca incearca sa se convinga pe ea insasi ca nu e mare scofala. Ce sa fac? Sa merg pe “mana ei” si sa o ajut sa minimalizeze insemnatatea intamplarii? Este bine asta, se poate trece atat de usor peste asa ceva? Eu as fi distrusa, sunt sigura ca si ea este, nu e o persoana superficiala si cu toate astea, astazi se vrea sa se comporte ca si cum totul e O.K. Chiar vrea sa mearga la film, asa cum stabilise cu alte prietene, ieri, inainte de eveniment. Ceva nu mi se pare in regula, si nu stiu cum sa ma comport, ca sa o ajut. Nu ma pricep, mi-e ca daca incearca sa incuie ditamai scheletul intr-un dulap si-asa plin cu alte probleme, la un moment dat o sa cedeze, cand toata lumea se asteapta mai putin. Nu stiu ce sa fac!

O experienta oribila a trait prietena d-voastra… Asa ceva se numeste viol si este o trauma, o rana care nu trece de la sine si nu se uita… De multe ori, victimele abuzurilor sexuale dezvolta sentimente de vinovatie, de rusine, cum ca n-au facut suficient sa se opuna ororii, n-au tipat, nu s-au luptat sau minimalizeaza experienta, cum face prietena d-voastra… In momentele acestea de mare, mare stres, putem sa intram intr-o stare care se numeste freeze state, in care victima este atat de speriata incat, pur si simplu, ingheata de spaima, nu mai opune rezistenta si se conformeaza cerientelor calaului. Ce puteti d-voastra sa faceti este sa fiti alaturi de ea, sa o ascultati daca vrea sa vorbeasca, daca se simte rau, daca plange, s-o tineti in brate… Are nevoie de timp sa proceseze toata experienta acesta oribila… Cand va fi pregatita poate va cere ajutor specializat. Sigur, si eu imi doresc sa depuna o plangere la politie, ca individul sa nu mai faca asa ceva nimanui… dar nu e despre ce vrem noi… Poate ca mesajele oportune scrise aici va vor servi ca argumente sa o convingeti sa depuna macar plangere… Multa sanatate si curaj prietenei d-voastra. Sunt alaturi de ea!

bun, am senzatia ca acest grup nu este monitorizat de nimeni si toata lumea poate sa abereze pe orice subiect, in voie, intr-un mod inadmisibil. Terapeuti RO ???

Dna Puiu… poate cu nu au apucat sa modereze… este totusi duminica dupa-amiaza

asa o fi…

sunt convins… in timpul saptamanii eu nici nu apuc sa prind comentariile deplasate, desi sunt conectat aproape continuu

Stimati trerapeuti experti, in afara de faptul ca avem aceleasi studii la baza si am experienta a aproximativ 4000 de povesti de viata, inclusiv violuri si “violuri”‘(fete care accepta actul sexual contra cost, iar cand lucrurile nu merg asa cum ele isi doresc, spun ca a fost viol) va intreb pe dvs ce anume vi se pare deplasat la comentariul meu? faptul ca am trimis-o la politie este deplasat, faptul ca nu exista nici o scuza pt care sa nu se opuna unui viol este deplasat, faptul ca vreau sa facem publica poza si datele agresorului ca sa nu fie si alte fete in situatia ei, este deplasat? Faptul ca spun ca este total anormal ca o victima a unui abuz sexual sa iasa cu fetele in oras ca si cum nimic nu s-a intamplat? Sau ca spun ca este POSIBILca ea sa asunda anumite lucruri, de ex ca AR FI POSIBIL(nu neaparat asa este) sa fi consimtit initial actul sexual? Dvs erati acolo de fata ca sa puteti baga mana in foc ca nu ar fi fost posibila varianta mea? Stiti cate fete fac sex pe bani, dar pozeaza in inocente, nici familia si nici prietenii nu stiu?(daca nu stiati aceste lucruri, insemna ca traiti intr-o lume paralela, ca in aceasta sigur nu) Ce vi se pare atat de deplasat la comentariul meu? Mai bine analizati situatia si ganditi de 10 ori inainte sa postati comentarii despre faptul ca eu postez comentarii deplasate.De ce vi se pare normal sa NU faca reclamatie, sa NU fie socata etc? Imi sustin in continuare parerea: persoana are comportament anormal, mai ales ca nu este afectata si nu i se pare mare lucru.Este parerea mea asa cum si dvs aveti propriile pareri referitoare la o situatie sau alta, nu detineti adevarul suprem, mai ales ca nu cunosteti ce s-a intamplat acolo. Am dreptul sa am propria parerea ca si dvs. Eu nu cer ca ceilalti terapeuti sa fie blocati atunci cand nu-mi convin comentariile lor, sau cand dau raspunsuri pe langa subiect si nu au nici o legatura cu intrebarea postata.

Dna, stati linistita, nimeni nu va vrea blocata. Cred ca pentru o clipa n-am evaluat eu corect ca sunt pe internet, unde oamenii pot spune orice, oricum, despre orice. Sunteti libera sa faceti ce va trece prin minte si prin suflet. Am incheiat conversatia.

mie personal mi se pare deplasat tonul utilizat, dar poate este din cauza mediul virtual. Am inteles perfect argumentarea dvs., nu sunt in totalitate de acord cu ea, tehnic aveti multe argumente bune, atitudinal am senzatia ca vorbiti din postura cuiva care simpatizeaza si empatizeaza foarte multe cu asemenea situatii foarte delicate, poate chiar ati trait asa ceva, irelevant. Tinand cont de cele spuse mai sus: dvs ati fost acolo? Ca sa rezum: pt mine personal, poate ati pus prea mult patos in prima dvs postare

cui va adresati, mie? ca nu imi este foarte clar.

nu Dna Puiu … colegei cu 4000 de povesti de viata

a, ok. ati comentat imediat dupa mine si am crezut ca vorbiti cu mine

mi-am permis usoara ironie pt ca ati aruncat acel numar si ati folosit un ton ostentativ. Sa o numim scapare de orgoliu. Imi cer scuze, nu ajuta pe nimeni

Mesajul de intampinare al acestui grup este unul simplu: “Va rugam sa nu raspundeti la intrebari decat daca sunteti specializat in domeniul respectiv sau aveti informatiile necesare! (…) Nerespectarea regulamentului poate atrage eliminarea din grup sau banarea permanenta a contului.”. D-na Dana Daniela , v-am sters primul comentariu pentru ca tonul dvs. era unul acuzator (daca ati fi psiholog sau psihoterapeut ati sti ca terapeutul NU JUDECA niciodata clientul), iar d-na Irina Puiu, acest grup nu este moderat in permanenta pentru ca efectiv nu putem face (fizic) acest lucru, desi da, ar fi nevoie.

eu Dana Daniela,nu sunt psiholog,dar am informatii care pot ajuta sa nu mai pateasca si altele asa ceva. am intalnit multe cazuri de acest gen

sunt sigur ca orice informatie utila este apreciate de fiecare, dar conteaza forma/tonul/exprimarea/cuvintele etc. Reactia noastra la asta a fost

se pare ca info.mele nu sunt apreciate,cu toate ca masez femei din lumea prostitutiei ce sunt agresate si nu depun plangere ca sa nu se afle cu ce se ocupa. poate nu e neaparat si cazul persoanei din post,dar poate fi o varianta reala

adevarat… dar discutia respectiva nu este un ‘studiu de caz’ intre colegi; este cineva care citeste acele randuri si o sa fie afectata de ele, de aici importanta exprimarii

nu citeste victima,ci prietena,care cauta raspunsuri

indiferent cine citeste… nu este o discutie profesionala… este una publica… poate citesc fete/femei abuzate acest grup si implicit si astfel de tonuri agresive… la asta ma gandesc eu

Stimata doamna Dana Daniela, dumneavoastra fie aveti probleme serioase cu perceptia, fie n-ati invatat nimic din cele 4000 de experiente pe care spuneti ca le aveti la activ in domenil psihologiei. Daca citeati cu atentie textul, ar fi trebuit sa intelegeti ca intrebarea era cu totul si cu totul alta decat cele care va framanta pe dumneavoastra. Intrebam , cum sa abordez eu, ca prietena , aceasta experienta traita de victima. Intrebam, daca e bine sa minimalizez si eu insemnatatea evenimentului si sa inchid subiectul, asa cum face prietena mea, in stare de soc si faza de negare, sau sa o fortez sa discute despre, sa inteleaga gravitatea intamplarii si sa o accepte asa cum este: grava. Asta am intrebat eu, care am ascultat povestea cap-coada, o cunosc pe prietena mea foarte bine si stiu cat pot sa ma bazez pe relatarile ei. Dumneavoastra n-o cunoasteti, n-ati auzit povestea cu detaliile care nu cred ca va privesc. Intrebarea nu este daca prieteam mea a fost sau nu a fost abuzata. Eu STIU ca a fost. Intrebarea era cum procedez eu ca sa-i fie bine ei? Deasemenea mi se pare absurd ca un psiholog, cu atata scoala sa nu poata intelege de ce naiba, o persoana abuzata, nu s-ar duce sa reclame abuzul. Cum , doamna, de ce? Pentru ca la politie, cei mai multi, au atitudinea dumneavoastra, pun la indoaiala ce spune reclamantul, si nu o fac intr-un mod tocmai diplomat. Ei au o scuza, incearca sa afle adevarul ca nu cumva dand crezare spuselor cuiva, sa faca o nedreptate altcuiva. Dumneavoastra ce scuza aveti? Ce interes ar avea cineva care n-ar avea o asemenea problema, sa vina sa minta pe acest site? Si daca cineva, ar avea chef de glume pe acest subiect, nu credeti ca ar putea inventa povesti mai credibile?

Ce nu intelegeti? S-a plimbat o ora (ma rog, nu stiu exact cat) cu individul in masina, au vorbit, au ras, au glumit, ala a iesit din oras si a oprit chipurile sa fumeze o tigara. S-au pupat, ea la un moment dat l-a respins si i-a explicat ca treaba aia nu se va intampla in momentul ala si in niciun caz in masina. El a devenit violent.Ea incercat sa-si ia geanta si sa coboare din masina, moment in care i s-a smuls geanta din brate, a fost pocnita peste ureche de i-a sarit cercelul si i s-a vorbit intr-un fel pe care nu pot sa vi-l reproduc. Ia inchipuiti-va, in fata camp, in spate niste darapanaturi. Ea femeie, el barbat, noaptea… Ce sa faca? Omul s-a schimbat instantaneu cand a fost refuzat, a devenit violent si fizic si verbal. Nu pot si nici nu vreau sa va reproduc felul in care i s-a adresat. Ideea e ca ea a spus NU, el a pocnit-o si a intimidat-o . Ea s-a speriat foarte tare, se gandea ca poate o si omoarasi o arunca pe camp.Da, se simte vinovata, asa cum fac marea majoritate a victimelor, si furioasa, ca nu a facut aia sau aialalta. Era in masina cu un individ cu care avea o prima intalnire, cu care s-a plimbat, s-a dus la cafea sau mai stiu eu ce au facut. Da, s-au pupat in masina, asa cum fac multi oameni care se intalnesc, da, il placea si probabil ca , daca omul ala avea un pic de rabdare ar fi ajuns unde dorea pe cai “legitime”. Ideea e ca a spus NU! Asta se cheama viol, dar neavand urme (capacul peste ureche nu i-a lasat urme), actul nu a presupus penetrare, intrand in masina omului de buna voie, s-a gandit asa cum m-am gandit si eu, plus cei doi politisti carora le-am relatat eu intamplarea, ca in cel mai bun caz , personajul va putea fi identificat, dar fapta nu va putea fi demonstrata. Chestia asta mi-a fost confirmata de doi politisti comunitari pe care i-am intrebat personal cum sta treaba. Cu atat mai mult cu cat individul a si “condus-o ” acasa, iar pe drum i-a mai si spus cu cinism ca a stricat toata seara. Ea! Poftim! V-am dat detalii! Si acum spuneti-mi de ce sa stau pe capul femeii sa depuna plangere, ca probabil va trebui sa suporte privirile si intrebarile suspicioase ale unor oameni care nici macar nu o vor ajuta!? De ce sa treaca pin umilintele unor declaratii ai caror martori, politistii vor avea fix aceeasi atitudina ca dumneavoasta, doamna? Nu vorbim de o pustoaica de 16 ani, desi, nu inteleg de unde ideea asta preconceputa, vorbim despre o femeie de 35 de ani care a fost prea credula si poate a gresit fiind imprudenta si naiva, s-a lasat pacalita de un barbat care parea foarte de treaba, politicos si cu toate tiglele pe casa. Sper ca prietena mea sa nu ajunga sa citeasca vreodata ce au scris unii dintre utilizatori pe aici. Si asa se simte vinovata, ar fi fix ce-i mai lipseste acum!

Si gata, ca m-am lamurit! In locul prietenei mele nu m-as simti bine ca tot Facebook-ul sa disece chestiuni atat de intime, fie chiar si asa sub anonimat, ca tot omul care are prea multe pareri dar prea putina empatie ori cunostinte zdravene in domeniu, sa-si dea cu presupusul. Imi cer scuze domnilor psihologi care chiar au vrut sa ma ajute ajute cu un raspuns, dar adevarul adevarat este ca nu am aflat nimic din ce nu stiam si eu, fara sa studiez psihologia. Credeam ca exista vreun protocol pentru asemenea cazuri, niste recomandari exacte de genul : da, e bine sa nu se insiste pe problema si sa se treaca peste cat mai repede, sau nu, nu e bine asa, e bine sa se discute si sa se constientizeze, sa planga si sa se descarce.

cel mai bun protocol pe care il puteti urma in prima faza este rabdarea, in situatii de soc nu este indicata bruscarea. Fiti alaturi de prietena dvs atunci cand este pregatita sa vorbeasca mai mult despre aceastra trauma; dvs nu ii puteti fi alaturi ca prietena de la un punct in colo asa ca mergeti cu ea (daca este necesar, de mana) la un terapeut specializat pe astfel de traume, sau cautati o asociatie sau grupuri de suport pt exact aceasta situatie. Nu ati aflat nimic nou pt ca, din ce am inteles eu, practic ati vrea sa jucati si rolul de terapeut (la un anumit nivel); aceste protocol de care vorbiti este exact relatia terapeutica; aceasta nu poate fi explicata online, sau recitata pt ca este foarte subiectiva si intima ca experienta. Sper ca v-am mai completat macar putin cunostintele. Succes!

Credeti-ma, n-as vrea sa joc niciun fel de rol in povestea asta, nici de terapeut si nici macar de prietena cuiva care a trecut prin situatia asta. Din pacate, lucruri ca acestea se intampla, iar atunci cand avem prieteni, trebuie sa fim langa ei si la rau, nu doar la bine, fie ca ne place sau nu. Ea a fost intotdeauna langa mine cand am avut probleme si este genul care ofera mai mult decat primeste (cel putin de la mine care sunt destul de rece si handicapata emotional). N-as vrea sa o dezamagesc tocmai acum, exact cand are mai mare nevoie de mine. De-aia intreb in stanga si in dreapta, ca nu stiu ce trebuie sa fac, ca nu stiu exact in ce consta acest “a fi langa cineva” , ca cred ca trebuie sa fac mai mult, ca mi-e frica sa nu fie mai rau decat pare… Doar vedem atataea lamentari pe la TV , la stirile de la ora cinci , atunci cand este deja prea tarziu “….vai, era o persoana atat vesela, nu stiu sa fi avut probleme, nu inteleg de ce a recurs la gestul asta”. Pe de alta parte, cei mai multi oameni pe care ii cunosc eu, printre care si prietena mea, au salarii destul de modeste, credite pe la banci si alte lucruri pentru care nu-si permit sa mearga la psiholog, atunci cand au nevoie. Nu uitati ca traim in Romania, cei mai multi nu merg nici la stomatolog, sau la medic, decat cand este prea tarziu. Din aceste motive stiu ca nu o sa mearga la psiholog, si tot din aceste motive incerc eu sa aflu o opinie pertinenta.

Oricum, va multumesc frumos pentru sfaturi! Sper ca o sa fie bine. Eu am tendinta sa vad jumatatea goala a paharului si sa percep lucrurile intr-o lumina mai neagra, asa sunt eu. Prietena mea este optimista de fel, cauta intotdeauna partile bune, asa e ea. In cazul acesta, sper ca-mi fac eu mai multe griji decat e cazul.

Mesaj:
Buna ziua,
Am o problema cu care ma confrunt de cateva saptamani si deja simt ca o i-au pe “aratura”, chiar nu stiu cum sa o gestionez.
Sunt mama unei adolescente de 16 ani, eu am 37 de ani…deci diferenta nu este foarte mare de varsta in sensul ca ma pot cobori foarte usor la mintea ei si am incercat sa am o relatie super deschisa cu ea, nu i-am interzis nimic …bineinteles in limitele bunului simt. Este un copil bun, invata foarte bine, are multi prieteni. Problema este ca am dat peste niste mesaje din intamplare de pe facebook dintre ea si un nou prieten cu care vad ca se intelege foarte bine, mesaje din care reiese ca acest baiat are preocupari homosexuale si fiica mea i se destainuia acestuia ca si ea este bi-sexuala. Nu vreau sa va spun ce am simtit in acel moment, fiica mea pana la ora actuala nu a avut nici un iubit, imi tot zice ca nu o intereseaza nici o relatie inca, pt ca simte ca nu a intalnit inca baiatul potrivit si ca relatii de astea de o sapt doua nu este curioasa. Intrebarea mea este oare chiar ar trebui sa-mi fac proleme in legatura cu orientarea ei sexuala sau este doar o problema de moment si este mai mult dezvoltata din prietenia cu acest baiat. Bineinteles ca nu i-am spus nimic, pt. ca nu stie ca eu am vazut acele mesaje, oricat de deschisa ar fi relatia mea cu ea si tot nu cred ca va veni sa-mi spuna ceva in legatura cu cele scrise mai sus. Cu atat mai mult cu cat eu am facut cateva remarci negative in ceea ce priveste homosexualitatea si bineinteles ca nu a fost de acord cu mine. Baiatul il cunosc si eu, pare a fi un baiat bun, ii cunosc si tatal (cu care am fost prieteni in tinerete) care este un om deosebit, sa ne intelegem nu am nimic cu el..dar nu as vrea ca acest lucru sa o bulverseze pe fiica mea si mai mult, stand tot timpul cu el. Sunt constienta ca interzicerea prieteniei cu el ar face mult mai rau…mai ales la varsta aceasta cand oricum adolescentii cred ca numai ei stiu ce este mai bine pt ei.
Deci va rog ajutati-ma cu un sfat ca sunt disperata , imi este frica sa nu o i-a pe cai gresite si sa nu mai pot face nimic.

in prima faza, poate ar fi o idee sa ii spuneti fiicei de stresul dvs… sa fiti sincera. Prietenia dintre mama si fiica este foarte importanta indiferent de varsta acestora. Normal ca la 16 ani si in ziua de astazi apar foarte multe intrebari, mai ales legate de sexualitate. In a doua faza, va recomand macar o discutie cu un psiholog/psihoterapeut in persoana, care sa va lamureasca, defapt, propriile intrebari/griji fata de acest subiect. Va stau la dispozitie daca doriti si sunteti din Bucuresti. Succes!

Subscriu: vorbiti cu fiica d-voastra despre aceste ingrijorari, fara insa a o acuza de ceva sau a o ingreuna prea tare. Strict despre ce simtiti d-voastra si despre ce va ingrijorareaza in raport cu ce-ati citit. Poate se va deschide.

parerea mea personala este ca la aceasta varsta nu se poate vorbi la modul serios de o orientare categorica de genul asta; cand eram eu in liceu de exemplu, (acum cativa ani) se purtau foarte mult afirmatiile si comentariile de genul asta printre colegi ca un mod de a se face remarcati… daca totusi este vorba despre o orientare serioasa, v-as recomanda sa discutati dvs cu un psiholog sa incercati sa va dati seama in ce fel v-ar afecta pe dvs daca intr-adevar fiica ar fi bisexuala/ lesbiana; ca idee, homosexualitatea este de f multa vreme considerata o orientare sexuala alternativa, in nici un caz patologie si se pare ca ar avea uneori atat componente genetice cat si educationale.

Parerea mea, lasati fata in pace. La virsta asta nu se poate vorbi inca de orientare sexuala. Ea se afla intr-un schimb gigantic personal. Daca o confruntati cu aceasta tema .. isi da seama ca ati citit ceva din lucrurile ei personale, si nu obtineti altceva decit o reactie de impotrivire, cit si pierderea increderii in Dv.

Homosexualitatea nu este o boala, ceea ce simte ea pe moment poate fi, ca place si alte fete, sau ca e la moda din toate filmele actuala. Si relatia dintre acest baiat si fica dv poate fi valoroasa pentru ea, deoarece este sincera si fiecare spune ce crede. Nu este batut in cuie si se poate schimba de la o zi la alta. Aici .. porblema este a Dv. Ce va derajeaza atit de mult la faptul ca ar putea fi bisexuala? O diminueaza ca om? Frica aici este a Dv si in nici un caz al fetei. Lasati-o sa faca prima data experientele ei. Caci de la faptul de a admira unele prajituri si a stii ce gut au .. totusi este o diferenta mare, nu credet?

“Sunt constienta ca interzicerea prieteniei cu el ar face mult mai rau…mai ales la varsta aceasta cand oricum adolescentii cred ca numai ei stiu ce este mai bine pt ei.” – se pare ca stiti deja si raspunsul “problemei” – timpul le va rezolva pe toate… important e ca fata dumneavoastra sa nu-si piarda increderea in dumneavoastra, ca ar fi mai trist sa se ascunda de dumneavoastra… si respectatii intimitatea, e dreptul ei…

Dacă vă ajută cu ceva, aveați tot atâtea șanse de a controla acest lucru precum faptul că e nativ stângace sau dreptace, sau culoarea naturală a ochilor ei sau alte asemenea.
Indiferent că este bi/gay/heterosexuală, din momentul acesta dvs. puteți fi:
- un om care își exprimă frica, și/sau dezamăgirea(indiferent din ce punct de vedere), și/sau lipsa dvs. de putere în fața ei;
- sau o mama care indiferent cât de greu sau ușor îi e fiicei ei(nici ei nu poate să-i fie tare ușor tinând cont că vă știe punctul de vedere vis-a-vis de gay) este acolo un suport pentru ea și o asigură de lucrul acesta.
”imi este frica sa nu o i-a pe cai gresite si sa nu mai pot face nimic” – Nu e nimic greșit în a fi gay și aveți o fiică minunată cum dvs. ne-ați descris-o chiar la început. Frica ar trebuie să fie orientată altfel, astfel încât să nu faceți dvs. o greșeală. În loc să vă apropiați mai mult de fiica dvs. să o îndepărtați în schimb.
Iluziile create de dvs. față de fată și de viitorul ei și fiica dvs. în sine ca individ nu se transpun și nici nu ar avea cum. Nu sunteți aceeași persoană.

Când crezi că orientarea sexuală e reeducabilă, sau că a fi gay te încadrează că prostituat/ă, iar profesorii care le explica asta în școli copiilor pentru a-i vinde ulterior pe post de ”carne-vie”… probabil e acel moment în care un psihiatru ar fi binevenit/consultat:))
Consiliere Psihologica Anna Ri, aveți câteodată senzația că sunteți înconjurată de dușmani? Demoni? Spiriduși cu ochii roșii?

Anna Ri, esti o comoara la casa omului

draga doamna, se pare ca cineva a sters comentariul pe care l-am facut, nu stiu daca ati apucat sa il cititi. spuneam ca sunteti indreptatita sa fiti ingrijorata pt fiica dvstra si pt atitudinea pe care ar trebui sau nu sa o adoptati in aceasta situatie. de asemenea spuneam ca dragostea de mama, precum si preocuparea fireasca pt fiica dvstra va vor indruma catre un psiholog care sa respecte valorile pe care le respectati si dvstra si care va va ajuta sa decideti atitudinea potrivita fata de fiica dvstra. in orice meserie exista oameni cu diferite valori si de valori diferite.

cred ca nu din intamplare a sters cineva comentariul…

Consiliere Psihologica Anna Ri, psihoterapia nu inseamna reeducare…

Braveaza…am trecut prin ceva asemanator;)

Daca va iubiti copilul, il veti si intelege si il veti si accepta asa cum este, indiferent de natura relatiilor pe care le are si de inclinatiile pe care le are. El are nevoie de acceptare si intelegere in primul rand si poate nici nu aveti motive sa va ingrijorati, pana una alta. Din cate inteleg ,”Este un copil bun, invata foarte bine, are multi prieteni” asa spuneti, “Baiatul il cunosc si eu, pare a fi un baiat bun, ii cunosc si tatal (cu care am fost prieteni in tinerete) care este un om deosebit, sa ne intelegem nu am nimic cu el..dar nu as vrea ca acest lucru sa o bulverseze pe fiica mea si mai mult, stand tot timpul cu el”…. Impresia mea este ca va faceti griji fara un motiv real si de fapt este vorba de nevoile si dorintele dv, nu ale fetei dv. si de faptul ca dv va simtiti bulversata. Fiica dv nu pare bulversata, doar ca descopera anumite lucruri despre ea. Prietena poate fi cu oricine, asta nu inseamna ca daca are anumiti prieteni care dv nu va plac si cu care nu sunteti de acord exista riscul sa se si “molipseasca” de la ei…. Tinerii au nevoie sa se cunoasca pe ei insisi si sa afle ce sunt cu adevarat si ce isi doresc cu adevarat, fiecare este asa cum l-a lasat Dumnezeu si e nevoie sa-si gaseasca drumul in viata, indiferent care ar fi acela. Iar pt asta au nevoie sa cunoasca cat mai multe lucruri despre orice, au nevoie de prieteni, au nevoie sa afle si sa stie cam tot ce are legatura cu viata si asta, in cazul lor cel mai bine se poate face in cadrul unui cerc de prieteni, mai ales ca, inteleg ca are prieteni civilizati. V-as recomanda sa studiati putin in sensul asta, si chiar daca nu va incalzeste cu ceva si e greu de acceptat sa stiti ca noi oamenii la baza suntem toti bisexuali, depinde daca acest lucru incepe sa se manifeste sau ramane in inconstient, sau acceptam sau nu in momentul in care constientizam.