De aproape un an duc o luptă cu mine însămi. Totul a început când l-am întâlnit întâmplator pe el, omul pe care îl urmăream din umbra încă din adolescență și care cumva mi-a insuflat personalitatea mea de acum. Am luat-o pe un drum greșit, eu fiind căsătorita, iar el într-o relație. Am avut nenumărate discuții pe tema asta… că trebuie să ne oprim, dar tot am continuat. Am avut o pauză de 3 luni, dupa care totul a fost și mai intens. Soțului nu am ce sa ii reproșez, nu îmi dă niciun motiv să fac ceea ce fac.

• 

  Cristina Constantin, pagina de psihologie Buna ziua! La celalalt, asa cum il numiti, veti renunta cand veti fi pregătită. Modul în care ați ajuns in aceasta situatie e mai important de clarificat în acest moment. Cand veti intelege cauzele care v-au adus in aceasta situatie si riscurile la care va expuneti, poate vă va fi mai usor sa luati decizia dorita. Câteva sedinte de terapie va pot ajuta in acest moment. Dacă aveți nevoie de clarificări, va rog sa imi scrieti in privat. Mult succes!
• 

  Botezat-Antonescu Radu de asemenea va incurajez in directia unui proces de explorare impreuna cu un psihoterapeut. Cauza acestei situatii va eludeaza in mod clar si nu poate fi gasita prin simpla teoretizare sau generalizare. Cura si succes!
• 

  Violeta Mancas Buna ziua,
  Relatia cu acest barbat imi suna ca o “bresa” in procesul dvs de maturizare. E ca si cum “traiti in paralel” in viata de adult, alatuti de sot, dar si o viata de adolescenta, cu acest barbat. Uneori este dificil sa “dam drumul” unor pivesti care ne leaga de copilarie (doar simtire, fara responsabilitati, fara probleme cotidiene, facturi etc.). Visele sunt frumoase si avem nevoie de ele. Problema apare cand ne incurca viata si asta inteleg ca este ceea ce traiti. Poate ca ar trebui doar sa acceptati ca asta este ceea ce traiti de un timp, pentru ca pare ca nici dvs nu sunteti in acord cu ceea ce simtiti. Abia dupa ce veti accepta acest fapt, o sa puteti lua o hotarare.
  Zi minunata va doresc!
  Violeta
• 

  Marilena Popa Buna ziua, din pacate conditia umana este “tragica”, prinsi intre nevoia de stabilitate si nevoia de noutate, intre “suficient de bine” si mai bine, intotdeauna iarba este mai verde de partea cealalalta, mai ales daca nu avem acces la ea. Ma intreb ce vreti sa spuneti cu fraza “omul care mi-a insuflat personalitatea mea de acum”. Imi pare ca puneti mare pret pe aceasta relatie, si imi imaginez ca este un mare grad de idealizare. Nimeni nu poate lua decizia in locul dumneavoastra, insa va sfatuiesc sa apelati la pshoterapie sa intelegeti de ce investiti atat de mult in aceasta relatie si va este atat de dificil sa va detasati. Numai bine!
• 

  Terapeuti.ro RĂSPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS ÎNTREBAREA (pentru Marilena Popa): “Situația am prezenentat-o sumar, însă totul este mult mai complicat. El este un artist, iar eu i-am admirat creația de la debut, de aici ‘gradul de idealizare’, am crescut cu creația lui (aprox 15ani), fara sa îl cunosc ca om. In urma cu 4 ani am avut prima tangenta cu el ca și artist, apoi anul trecut, dar atat. Ca mai apoi să îl întâlnesc total intamplator, și de atunci s-a legat relația asta. In adolescenta am cochetat și eu cu ceea ce crează el, el fiind al doilea după soț căruia i-am zis și arătat ‘creatiile’ mele, și pare că a fost incantat..întrucât m-a încurajat, și am reînceput să fac asta. Totul între noi a decurs firesc, amândoi ne simțim ca doi adolescenți ..facem lucruri nebunesti..suntem total dezinhibati unul cu celălalt..încet am inceput sa ne exploram..trăim ceva parca ireal..frumos..dar frustrant pt că amândoi conștientizăm situația dată..și știm că niciodată nu va putea fi mai mult de atât. Că la un moment dat jocul nostru se va opri..asta ne zicem de fiecare data..Dar de fiecare data se amplifica trăirile noastre.. Sunt mai mulți factori care ne împiedică să continuăm sau sa ne asumam o relatie..in primul rand legământul nostru fata de ai noștri, in al doilea rând varsta (el fiind mai mare cu 15 ani). Apoi eu langa soț am tot ce îmi doresc..pot sa zic că îmi lipsesc doar trăirile noastre de la inceput..dar asta e firesc..aici îl completează celălalt. La celălalt îmi place că deși e mai în vârstă..e copilăros..pe când soțul deși e de aceași vârstă cu mine..e mai serios..’mai batran’. Da… într-adevăr îmi place stabilitatea de acasă..dar simt nevoia și de celălalt..sa îmi regăsesc libertatea..trăirile..viața..adolescenta..Am incercat sa reanim căsnicia mea, dar am alte așteptari.. celălalt e mult mai receptiv la tot în ceea ce ne privește. Din partea soțului parca nu primesc același răspuns.. Știu că trebuie să ne oprim, de fapt, o sa fie imposibil sa ne mai vedem..și mă doare gândul ăsta. De curând celălalt lucrează cu soțul, și asta face ca situația sa fie și mai nefavorabila, frustrantă.. mă obosește psihic.. Trebuie sa accept in cele din urmă să ‘rămânem cu amintirile frumoase..macar astea nu ni le poate lua nimeni..sunt ale noastre’, după cum zice el.. de fapt asta e tot ceea ce putem sa avem amândoi.. “.

Nume

E-mail (nu va fi publicat)