Fac afacuri de panica de la 7 ani, acum am 20. Niciodata nu m-am dus mai departe de orasul meu, niciodata nu am fost in excursii cu scoala si niciodata nu am fost cu prietenii mei in concedii. Imi era frica ca o sa am un atac de panica. Am fost obsedata de parintii mei, iar locul meu de liniste era acasa, De cateva zile nici acasa nu ma mai simt in siguranta. Fiecare zi e un calvar. Simt ca vreau sa-mi smulg pielea de pe mine, asa de rau m-am saturat.

Fac afacuri de panica de la 7 ani, acum am 20. Niciodata nu m-am dus mai departe de orasul meu, niciodata nu am fost in excursii cu scoala si niciodata nu am fost cu prietenii mei in concedii. Imi era frica ca o sa am un atac de panica. Am fost obsedata de parintii mei, iar locul meu de liniste era acasa, De cateva zile nici acasa nu ma mai simt in siguranta. Fiecare zi e un calvar. Simt ca vreau sa-mi smulg pielea de pe mine, asa de rau m-am saturat.

246 vizite

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online

20 de ani, fata
Studenta in primul an
Am o problema. Inca din copilarie sufar de anxietate si fac afacuri de panica, de pe la 7 ani, dar asta se intampla doar cand dadeam de o situatie oarecum necunoscuta. Am frica de necunoscut. Niciodata nu m-am dus mai departe de orasul meu, niciodata nu am fost in ecxursii cu scoala si niciodata nu am fost cu prietenii mei in concedii. Imi era frica ca o sa am un atac de panica si fiind doar cu ei, nu o sa reusesc sa il gestionez. De aceea, pana la varsta asta, de 20 de ani, am fost obsedata de parintii mei. Ei imi dadeau o anumita siguranta. Anxietatea parea mai usor de indurat daca erai si eu alaturi de mine. Mereu locul meu de loniste era acasa, daca ma apuca vreun atac sau vreo senzatie ca o sa pierd controlul, fugeam acasa cat ai clipi si ma linisteam. De vreo 2-3 zile, ceva s-a schimbat. De cand a inceput pandemia a fost ok. Aveam senzatii de anxietate si am mai facut atacuri de panica, dar nu ca acm cateva zile. Ma trezesc in fiecare dimineata intr un atac de panica. Nu reusesc sa mananc nimic si daca reusesc, fac atac de panica si vomit. Stau non stop intr-o senzatie de neliniste si nu mai pot sa suport. Am impresia ca o sa raman asa toata viata. Fiecare zi e un calvar. Simt ca vreau sa mi smulg puelea de pe mine, asa de rau m-am saturat. Singurele dati in care imi gasesc linistea sunt cand dorm si vreo 5 minute dupa ce ma trezesc. Dupa, calvarul o ia de la capat. Tin sa mentionez ca nici acasa nu ma mai simt in siguranta, nu ma mai pot uita la seriale, nu mai pot citi, parca si uitandu ma la parintii mei ma apuca un sentiment de lesin. Nu stiu ce sa mai fac.

Am fost in copilarie la un doctor, nu mai stiu ce era, psihiatru cred, care nu m-a ajutat cu nimic. Mi-a aratat o carticica cu miste modele, iar eu trebuia sa aleg din alte modele de jos, modelul care se potriveste. Atat tin minte. La 16 ani am fost la psiholog tot cu aceasta problema, atunci am aflat ca am anxietate, nu stiam ca se numeste asa. M-a ajutat atunci sa infrunt starile si sa merg in sfarsit la scoala, deoarece imi era teama sa mai ies din casa, dar senzatiile si frica nu au disparut niciodata. Au fost mereu acolo. Si am mai facut atacuri in continuare, doar ca mai rare. Vara trecuta am inceput sa merg iar, dar, din nou, cu toate tehnicile si toate explicatiile, frica a ramas tot acolo. In special de cand a inceput anul asta, parca am luat-o razna. Mentionez ca fac si cursuri de nlp. Simt ca mi-am pierdut speranta si ca daca toate astea nu m-au ajutat, nu o sa ma ajute nimic niciodata. Pastile nu am luat niciodata, urmeaza sa merg acum la un pshiatru.

Bety Anghel Bunã seara!
E bine cã v- ați programat la psihiatru. Pe lângã psihoterapie, aveți mare nevoie de medicație anxioliticã.
Va pãrea paradoxal ce spun, dar tot rãul va fi spre bine ! Casa, ca refugiu, devenise factor de menținere a anxietãții. Acum, dacã ea nu mai funcționeazã așa, vã obligã sã acționați, obiectiv, pentru a vã simți mai bine.
Vã doresc sãnãtate !
Soare Fericire Din pacate, cand o persoana din familie trece prin o astfel de situatie si ma refer la stari de frici care ingradesc multe oportunitati, familia, in cazul tau parintii, nu iau in serios problema aceasta, nu inteleg gravitatea situatiei cu care se confrunta copilul/persoana . Astfel ca se ajunge in timp ca aceste frici sa duca la atacuri de panica, iar aceastea din urma sa devina stari reflexe, adica imediat cum apare ceva nou iesit din rutina zilnica, va sperie, daca ascultati o stire o asociati cu dvs. , sau chiar diferite asocieri simple, poate chiar din subconstient, declanseaza automat atacul de panica. Ceea ce este important sa stiti este ca puteti scapa definitiv de atacurile de panica, trebuie doar sa stiti exact cum actioneza, ca este nevoie sa lucrati dvs cu dvs cu tehnici care sunt simple, dar cu care este nevoie sa lucrati constant si constient. Cautati un psihoterapeut care sa va indrume in tehnicile cu care puteti lucra. Daca de la prima sedinta de psihot erapie nu simtiti compatibilitea cu psihologul, cautati altul, este important sa va transmita incredere. Va las o inregistrare video pe care sa o ascultati: CUM SA AJUNGI SA REUSESTI Niculina Gheorghita-psiholog, formator, scriitor