Sunt recăsătorită și am o fetiță de 8 luni cu actualul soț și o adolescentă de 15 ani, din prima căsătorie. Adolescenta locuiește cu noi, dar nu ne putem înțelege cu ea. Daca țipăm la ea, tipă și ea, dacă ridicăm mâna la ea, ridică și ea mâna la noi, ripostează mereu.

• 

  Oana Bunescu Buna! Este posibil ca adolescenta sa încerce să atraga atentia. Este posibil ca ea sa nu se mai simtă în centrul atentiei, acum ca a apărut cea mica. Încearcă să vorbesti cu ea despre ce o deranjează sau ce o supara. Încearcă să vezi ce considera ea si ce crede despre situația actuala din familie.
• 

  Cristina Constantin, pagina de psihologie Buna ziua! Va referiți la primul dvs copil ca la o “adolescenta din prima casatorie”, comparativ cu termenul “fetiță” care o descrie pe fiica din a doua casatorie. Este posibil ca pe lângă adolescență, perioada cu multe provocări pentru tânărul care o traversează, fiicei dvs adolescente sa ii fie greu sa se adapteze la noua realitate in care traieste. Faptele de a va răspunde si de a nu se supune regulilor, pot fi văzute ca o încercare a ei de fi privita ca un adult, ca o persoana independenta. Inteleg ca va este greu, dar daca veti incerca sa schimbați perspectiva din care priviti lucrurile, e foarte posibil sa apara schimbari in bine. Va las un articol pe care l-am scris despre aceasta tema, daca aveti nevoie de alte detalii, puteti sa imi scrieti in privat.

  UN ALTFEL DE PROVOCARE: PARTENERUL ARE UN COPIL DINTR-O ALTĂ RELAȚIE – Pentru părinți
• 

  Silvia Andreea Nicolae Din propria experienta, copii copiază comportamentul părinților/adulților! Daca fiica dumneavoastră acționează așa, trebuie verificat întâi comportamentul dvs ca părinte! De ce sa ridicați mâna la ea când aveți gură să discutați? Revizuiți ce este greșit in comportamentul dumneavoastră și apoi criticați-vă copilul! :)
• 

  Diana Perte Eu cred ca e foarte simplu…
  Spuneti ca daca tipati la ea, tipa si ea, daca ridicati mana la ea, ridica si ea…de ce faceti aceste lucruri? Pe acelsi principiu, daca ati vorbi frumos cu ea, ar vb si ea frumos…poate daca ati fi deschisi cu ea, ar fi si ea cu voi. Probabil o afecteaza si lipsa tatalui, faptul ca aveti un copil cu actualul soț, etc.
  Am impresia ca o criticati des, poate ma insel, cand ar trebui sa invatati sa o intelegeti.
• 

  Boróka Stinghe Pe cea mica o numiti fetita pe cea mare adolescenta.Automat faceti diferenta intre ele.Oare de ce nu va iubiti ambii copii la fel?O criticati pe ea dar faceti exact la fel.Tipati,ridicati mana la ea.Ce exemplu ii dati?De ce trebuie sa ridicam mana la copiii nostri?oare cand scapam de mentalitatea asta gresita?Ar trebui sa ii vorbiti frumos,cu calm si daca nu reusiti sa apelati la ajutorul unui psiholog.Incercati sa fiti mai buna,mai intelegatoare si nu mai faceti diferenta intre copii.
  • 

    Ralu Dia Boróka Stinghe cea mica e bebelus, 8 luni, cea mare e adolescenta, 15 ani. Unde deduci ca face diferenta intre copii? isi pierde firea ma gandesc si atunci actioneaza in loc sa analizeze. eu un caz tipic de reactie intre parinti si adolescenti
• 

  Ardus Cecilia Copiii sunt oglindă părinților. Citiți cărți de parenting. Undeva greșiți in modul in care abordați relația cu ea…sau faceti cateva ședințe online cu un psiholog sa va învețe ce se întâmplă si cum trăiește aceasta transformare adolescentul. Apoi, ce relatie are cu tata biologic, dar cu cel vitreg? Cum a primit faptul că are încă un frate? Ii oferiți timp de calitate doar dumneavoastra cu ea? Asta înseamnă doar cu ea…fara frați…macar de 2 ori pe săptămână. O întrebați ce simte, cum simte? Desigur…relatia asta trebuia construită in timp. Ziceati ca strigă, pai dumneavoastra strigati? Copiii copiază comportamentul părinților. Sunt mulți factori. Printr-un mesaj nu se face primăvara. Aveți nevoie de terapie de familie.
• 

  Alida Taranu Ternström Dacă ridicați mâna la ea are tot dreptul din lume să se apere.
  Dacă atunci când mergeți pe strada un străin ridica mâna la dvs nu va apărați?
  De unde si pana unde este normal sa recurgeti la violență si pe deasupra sa va mai si așteptați sa nu riposteze? Dvs sunteți adultul. Comportati-vă ca atare! Copila nu are nicio vină.
  (Vă scriu din prisma unui fost adolescent/copil traumatizat si niciodată nu voi accepta sa se întâmple ceva asemănător copilului meu sau celor din jur. )
  Comportamentul ei este imaginea in oglinda a comportamentului dvs si al soțului.
• 

  Gheorghe Claudia E f greu cu adolescentii, cine nu are nu înțelege. La noi cu cat îi vb mai frumos cu atat el vb mai taios , mai obraznic…eu plangeam de mă omoram pt ca ma simteam o mama ratata si nu intelegeam unde am gresit.Intr un moment al lui de vulnerabilitate, l am luat in brate si i am spus ca il iubesc f mult si ca sufăr enorm cand il vad nervos si suparat, am plans , a plans si el, ne a spus ce l deranja, noi ne am cerut scuze pt ca l am facut sa sufere din anumite pricini, fara sa ne dam seama ca l afectasera atat de mult…ne am schimbat si noi comportamentul si el, mai derapeaza uneori, dar cu vb bună îl aducem iar pe drumul bun. Nu degeaba s au scris atatea carti despre comportamentul dificil al adolescentilor si din pacate nu exista o scoala a mamelor. Cu siguranta nu ai avut o viata usoara, prb ai trecut printr un divort, dar din fericire exista o cale usoara sa repari cam orice. Iubirea.
• 

  Florentina Garcia Bartolomeo Eu mi-aș fi dorit să povestească mama in acest text și mi-aș dori că ea să aibă acces la aceste com
  Cum era fetiță dumneavoastră (adolescenta )înainte să apară în viața ei soțul +bebelușul tot așa se comporta sau se întâmplă toate aceste lucruri acum când au apărut alți membrii ai familiei ???
• 

  Simona Nicoleta Lupu Comportamentul adolescentei este doar un simptom prin care ea incearca sa arate ceea ce simte. Modul de relationare al adultilor cu ea este cel mai important aspect.
• 

  Roxana Maria Ca psiholog si psihoterapeut de cuplu, eu cred ca trebuie extinsa aria problemei expusa, de la comportamentul fiicei dvs, spre actuala familie. Dvs.sunteti mai implicata in noua familie, iar comportamentul fiicei, va cam deranjeaza armonia. Mie nu mi se pare ca va ganditi la sentimentele fiicei, la traumele sale, practic nu cautati cauza..ci doriti sa inlaturati efectul..!! Fiica dvs a trecut prin 3 momente dificile: 1. Divortul parintilor. 2. Casatoria, relatia mameu sale cu alt barbat. 3. Aparitia altui copil. Aceasta tanara, s.a simtit cumva, neimportanta, lasata in plan secund, respinsa.
  Nici un adult, nu trece usor prin aceste etape, cu atat mai greu este pt o adolescenta, care, are oricum, dificultatile sale de adaptare, relationare.
  Nu ati pomenit de tatal fetei, fostul sot. Pastreaza relatia cu ea, e implicat ? Apoi, ati scris ” ridicam vocea, ridicam mana”….sa inteleg ca actualul sot, face aceste lucruri cu dvs..??! Si cu aprobarea dvs?? Cu alte cuvinte, va aliati, si o lasati pe ea, fiind echipa adversa..
  De ce va mirati ca fiica se apara, ca se considera neindreptatita, dar…mai ales neiubita, neinteleasa, neimportanta..!! Doamna..inainte sa fiti iar sotie si mama…aduceti.va aminte ca sunteti si mama acestei fiice..!!
  Ea nu are nici o vina, pt esecul primei casnicii, este o victima ! Dvs, ca mama, adult responsabil – sper- aveti datoria morala, dar si legala, sa.i acordati atentie, rabdare, afectiune si sustinere !! Sa ii aratati ca o iubiti neconditionat, oricand.. Adica, daca aveti un alt partener de care va pasa, cu care aveti alt copil..nu inseamna ca pe ea nu o mai vreti !! Pt. ca se simte respinsa !! Si..sufera..!! Si atunci, se apara de durerea de a fi respinsa fiind necooperanta, atragand atentia, prin orice fel..chiar si unul negativ..!
  Va rog..nu va suparati pt.cele citite aici, ci..ganditi.va calm, obiectiv, si cautati sa reparati sufletul fiicei dvs. Riscati sa o impingeti pe un drum urat, al suferintei, umilintei si in care poate ajunge sa caute/ gaseasca atentie, afectiune in alte parti, sau moduri..Si de.abia atunci, veti avea cu adevarat, probleme cu fiica dvs !! Preveniti asta, cu responsabilitate de parinte, cu iubire, cu intelegere..!!
• 

  Francisca Savonea Situația actuală “adolescenta” o percepe ca pe o marginalizare în familie. Soțul dumneavoastră trebuie să apeleze la mult tact în abordare și multă răbdare și cel mai mult “stăpânire de sine ” El trebuie să se comporte cum si-ar fi dorit în situația inversă. Nefiind tatăl biologic e clar din start că fiica dumneavoastră îl percepe ca pe un intrus care i-a invadat universul ei în care se simțea în siguranță. Acesta (tatăl vitreg) , nu are dreptul să o admonesteze în nici un fel. Dumneavoastră trebuie să vă purtați cu blândețe cu fata și dumnealui să-i interziceti categoric să acționeze violent chiar verbal. Dacă nu poate media în situația asta . mai bine să stea deoparte. Aveți nevoie de consiliere. Mai contează și religia din care vă “hrăniți”
• 

  Marilena Popa Buna ziua, din discursul dumneavoastra eu inteleg ca priviti situatia ca pe un teren de lupta, nu ca pe un conflict care trebuie aplanat cu orice pret prin compromis si negociere. “E prost crescuta”, “nu vrea sa se comporte frumos”- ce inseamna frumos? ”trebuie”, etc. Ce “trebuie”? Se comporta exact cum este normal sa se comporte in adolescenta, sa se razvrateasca si sa incerce sa se gaseasca pe sine si propria idenitate. Adolescenta e o perioada dificila si ei se simt nedreptatiti indiferent de situatia exterioara, punand in plus si presiunea de a avea un parinte vitreg si un bebelus nou in casa este normal sa fie tot timpul cu nervii intinsi la maximum. Este normal la varsta asta sa nu va mai povesteasca tot ce i se intampla, si sa minta daca se pun presiuni asupra ei, adolescentii incep sa aiba viata lor proprie in afara familiei si este normal sa nu va mai spuna tot, dar este crucial sa stie ca poate avea incredere in dumneavoastra sa va poata spune ceva important, daca are o problema serioasa pe care nu stie sa o gestioneze singura. Ridicatul vocii si al mainii sunt reteta pentru dezastru, pentru ca isi pierde increderea in dumneavoastra in cel mai vulnerabil moment din viata sa. In acelasi timp, in viata ei de adult va avea impresia ca este normal ca in relatii sa se ridice vocea si mana, ca asa a fost crescuta. Va recomand consiliere parentala/familiala in primul rand, sunt gauri in povestea dumneavostra despre tatal biologic al fiicei cele mari, despre istoria familiei, etc. Dumneavostra practic ne spuneti ca nu doreste sa se conformeze la dorintele dumneavostra indiferent cat de multa presiune puneti asupra ei si atat! Imi imaginez ca este greu sa va impartiti intre un bebelus si un copil adolescent, cele mai vulnerabile si mai solicitante perioade din viata copilului. De accea cred ca aveti nevoie de consiliere si ajutor. Numai bine!
• 

  Mihaela Zaharia Faceti o diferenta intre ce imagine a copilului ideal aveti dvs in cap pe care tineti mortis ca adolescenta “trebuie” sa o manifeste in realitate si faptul ca in viata dvs aveti o fiica, un om care este unic pe care ar fi bine sa vreti sa il cunoasteti ASA CUM E, nu asa cum credeti dvs. ca “trebuie sa fie”. Dupa mine, primul pas ar fi sa va cereti iertare pentru tot ce a facut-o sa sufere din partea dvs (chiar daca nu considerati ca ati gresit cu nimic, avand cele mai bune intentii) si apoi sa va deschideti mintea si sufletul sa va doriti sa o cunoasteti cu adevarat si sa fiti alaturi de ea in suferinta ei. Si nu vorbesc din carti, am o adolescenta de aproape 16 ani si sunt psihoterapeut si tot mi-am cerut iertare cand mi-a spus cat de mult a suferit fiindca o certam in clasa a cincea ca avea note mici si o acuzam ca nu o intereseaza scoala si nu depune efort. Pana la urma ne-am prins ca era strategia ei de a evita ceva la care nu se descurca singura nici daca depunea efort fiindca avea o problema reala cu matematica si ca urmare a trebuit sa gasim solutii sa invete altfel fiindca din predatul de la scoala nu intelegea absolut nimic. (Si da, a functionat, de la 4 in teza in clasa a cincea, a luat 9 la capacitate). Deci nu, nu avem noi mereu dreptate ca parinti sau specialisti, ei au dreptate pentru ca SUFERINTA LOR E REALA! Chiar daca noi le invalidam motivele. Asa ca putem incepe sa cream o relatie noua de la suflet la suflet tocmai prin a recunoaste aceasta suferinta a lor, in fata lor. Succes!
• 

  Lucia A. Anghel Pare ca fata dvs oglindeste ceea ce dvs faceti. Daca ridicati mana, ridica si ea, daca tipati, tipa și ea. E ca o oglinda. Poate ca o sufocați cu tot ce “trebuie sa faca bine” si aici vine întrebarea : sa faca bine pentru cine? Pentru dvs sau pentru ea?. Alta remarca e ca fata desore care vorbiți e “adolescenta” si cealaltă e fetita dvs, ca si cum nu prea e a dvs ca nu o recunoasteti ca parte din dvs. Incercati sa nu faceți adolescenta ideala ca sa o puteti recunoaste, ceva care sa va reflecte, pentru ca nu e scenariul ei, e al dvs. Totodata incercati sa va observati comportamentul si sa va observați gandurile care va vin, sa le ascultati si sa va întrebați, de exemplu, cand tipati la ea sau cand ridicati mana, de ce o faceti? E o nevoie de control, de dominare, de arata cine e cea mica si cine e cea mare? Cum va raportati la ea si cum va raportati la cealalta fata a dvs.

Nume

E-mail (nu va fi publicat)