Am un băiețel de 3 anișori și 10 luni, eu sunt peste hotare, iar el e in grija bunicii (a mamei mele). De la o vreme nu ne mai înțelegem cu el, toată ziua strigă, țipă, dacă îl cerți începe să plângă, uneori refuză să vorbească… Se permit medicamente pentru liniștire la așa o vârstă fragedă?

• 

  Adriana Mirea Cred ca baietelul are nev sa petreaca timp cu dvs. Tatal este prezent in viata lui?
  E posibil ca absenta mamei pe timp indelungat sa fie cauza acestor comportamente.
  Personal, nu vad rostul medicatiei pt linistire.
  Copilul este activ si trebuie stimulat conform varstei, intarita stima de sine.
  El trebuie sa se simta iubit, iar actiunile sale sa fie validate de parinte.
  Stati cu el (luati-l la dvs sau reveniti in tara). Petreceti timp de calitate cu copilul, altfel il pierdeti.
  Prapastia se va face si mai mare.
  Pare a fi unul dintre miile de copii care sufera de abandon avand parintii la munca peste hotare.
  Mergeti la psiholog.consiliere. nu dati fuga la farmacie.
  Succes!
• 

  Cătălin Nedelcu Bună ziua. Iubirea d-voastră este singurul medicament de care băiețelul are nevoie. Vă îndemn să faceți tot posibilul pentru a vă reîntâlni cu copilul. Niciun beneficiu financiar nu compensează trauma copilului de a fi fost abandonat.
• 

  Adina Fonbank In Romania se cam exagereaza cu activitatile specifice varstei. Fetita mea tot 3 ani are si nici ei nu ii place sa coloreze, foarte rar facem puzzle. Ea prefera sa iasa in parcuri, sa se joace cu apa toata ziua, sa citim inainte de culcare, etc. De obicei ea e independenta si isi creeaza singura joaca. Eu nu ii impun sa faca mereu ce vreau eu sau ce ar “trebui” sa faca. Nu trebuie nimic. Clar ca desene limitat si doar pe tva youtube kids fara tableta sau telefon in maini. La varsta ei nu stie sa umble pe telefon si nu stiu de ce ma bucura lucrul asta fff mult. Stie doar sa faca poze. Nu sunt psiholog, dar am citit mult si nu sunt adepta nici unui trend, gen Montessori. Sunt mama unei fetite sanatoase si energice. Iau ce e mai bun din fiecare teorie de parenting si nu vreau sa imi tin copilul ocupat non stop. Copilul la varsta asta este foarte inventiv si ar trebui sa stie sa si gaseasca jocul chiar si fara jucarii. Clar ca ma joc si eu cu ea si nu trece zi fara ceva joc impreuna, oricare ar fi el. E mai grea situatia dvs dar nu trebuie sa va invinovatiti si mai mult. Cam 90% din lucrurile pe care le stie sunt de la bunica noastra. Bunicii sunt cateodata chiar mai buni decat parintii. Rezolvati totusi situatia rapid si mutati l si pe copil cu dvs. E normal sa mai aiba copiii rabufneli sau crize. Bunicii cei drept exagereaza rezolvarea lor. Cateodata e destul doar sa te asezi langa el si sa i spui ca l intelegi si ca e ok sa fie suparat. Eu am aplicat aceasta tehnica si a functionat. Trebuie doar rabdare. Bunicii au multa rabdare, dar nu atunci cand copilul e agitat. Fetita noastra vorbeste pe video cu bunicii din tara doar cand are ea chef. Nu am fortat niciodata si cred ca la fel trebuie sa faceti si dvs. Nu e cazul sa va stresati si sa credeti ca el nu va vrea. Spuneti-i mereu ca e alegerea lui. Dar rezolvati distanta cat mai repede. Mult success va doresc!
• 

  Daniel Mois Deci l-ai ABANDONAT si acum IL CERTI? NU AM CUVINTE!
  • 

    Mia Vlas Daniel Mois recitiți va rog postarea,eu am recitito de citevai ore și nu sa pomenit nimic nici de abandon,și plus că sa menționat că NU CEARTA COPILUL
  • 

    Daniel Mois Mia Vlas - din punctul de vedere al unui copil de aceasta varsta, PLECAREA in strainatate e un ABANDON! Si da, a precizat ca si daca ESTE CERTAT, copilul tot se poarta altfel decat vor ei! Deci e clar ca l-au si certat. Trauma de ABADON e cauza acestui comportament! Copilul nu are notiunea de bani, de munca in strainatate. El are nevoia de a fi cu parintii. Altfel apar traumele.
  • 

    Cabinet Individual de Psihologie Maria Calapod-Tomescu Daniel Mois, cu tot respectul, deși argumentați ulterior acest post- comentariul inițial este foarte descurajant, mai ales pentru ca vine din partea unui specialist. Psihoterapia este o practica a psiho-clarității și a încurajării. Numai bine!
  • 

    Maria Pleșca Cabinet Individual de Psihologie Maria Calapod-Tomescu nu văd nimic descurajant. O masă caldă, haine curate și tot ce este mai bun din partea bunicii nu satisface nevoia copilului de a fi cu Mama lui!
    Poate că adevărul doare, poate că este un duș rece, dar mama trebuie să înțeleagă că plecarea ei în străinătate , chiar dacă are un scop nobil, este o traumă pentru copil.

    
    
• 

  Cabinet Individual de Psihologie Maria Calapod-Tomescu Bună ziua,
  Se pare ca dumneavoastră știti ce ar fi nevoie sa faceți ca să vedeți o îmbunătățire în starea emotionala și comportamentala a băiețelului. Susțin ce au menționat colegii, copilul are nevoie de prezenta dumneavoastră, mai ales dacă deja ați format o relatie de atașament cu el. Comportamentul băiatului exprima starea emotionala în care se afla acesta.
  In legătura cu relocarea, aceasta nu va fi o trauma ci mai degrabă va cauza o stare de stres, însă un stres normal raportat la eveniment. Mult curaj și putere de decizie!
• 

  Maria Petras Nu știu dacă te ajută…., dar…..
  Am pățit ceva asemănător, când băiatul meu de 14 ani, avea aprox. 4 – 5 ani.
  Am fost nevoită să plec în alt oraș pt o specializare și crescând copilul singură, am dus copilul la bunicii din partea tatălui, care îl iubesc f mult.
  Eram plecată 10 zile și veneam acasă 3 zile. În cele 3 zile îmi luam copilul acasă și apoi îl duceam iar 10 zile.
  Au fost 3 ture de câte 10 zile, iar după prima tură, copilul era mai trist, refuza multe de la bunici și nu mai vorbea cu mine la telefon!
  L-am înțeles că suferea și îi era dor de mine. De asta nu mai vorbea cu mine la telefon, se proteja de suferință mai mare. Auzind-mă la telefon îi venea să plângă și dorea mai mult să fie cu mine.
  Când l-am luat după a treia tură, tot drumul pe mașină nu a vorbit nimic. Era încă trist. Acasă, cu greu l-am făcut să-și descarce sufletul, ținându-l în brațe,.., și când a reușit, a plâns jumate de oră…
  Pt tot ce a strâns când a fost fără mine. Mi-a părut tare rău de hotărârea luată, i-am cerut iertare și i-am promis că nu-i voi mai cere să meargă, decât atunci când v-a dori el.
  A redevenit fericit că este cu mine.
  Acum suntem și noi plecați din țară, dar am plecat cu el de la început.
  Adaptarea nu a fost ușoară, dar a fost cu mama și asta face totul mai ușor.
  Părerea mea.
• 

  Carmen Sorici Primii ani din viață reprezintă temelia vieții ulterioare, nici școala, nici condițiile de viață extraordinare nu pot suplini lipsa părinților in aceasta perioadă. In primii ani se dobandesc abilitati emoționale si cele necesare invățării școlare. Copilul dezechilibrat emoțional nu se dezvolta nici cognitiv foarte bine, Manifestările actuale sunt semne ale unei traume, nu foarte mari dar peste ani pot apărea efecte, singurul mod prin care il puteti ajuta este sa-i fiti aproape, Cântăriți bine opțiunile pe care le aveți, bunicii nu pot înlocui în totalitate părinții, nici noi ca adulți nu facem față foarte bine unei relații la distanță, dar un copil pentru care un părinte este plasa sa de siguranță, copilul nu înțelege situația materială și nici nu își revine dacă primește o jucărie, el se simte abandonat, vinovat și neprotejat.

Nume

E-mail (nu va fi publicat)