Login

Cursuri de balneofizioterapie | Kinetoterapie | Masaj terapeutic

Cursuri gratuite

Sfatul terapeutului

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

Divorțată, 2 copii minunați, relația cu părinții mei a fost întotdeauna de un dezinteres total față de mine, mama mea nu mă suportă, tatăl meu, la beție, a omorât-o în bătaie pe sora mea mai mare. Aşa îmi vine uneori să mă bag în pământ, să nu mai ies de acolo. Ce rost au toate eforturile, când nu dau roade? Ce rost mai are, când eşti alungat din toate părțile?

Mesaj anonim de pe “Intreaba terapeutul online”:

www.facebook.com/groups/intreabaterapeutul:

29 de ani ani,sexul femin
Debarasator
Divorțată,2 copii minunați(2 băieți cu vârsta de 5 ani şi zece ani ),relația cu părinții mei a fost întotdeauna un dezinteres total față de mine ,mama mea nu mă suportă nu mă acceptă ca pe copilul ei deoarece tatăl meu de la beție a omorât-o în bătaie pe sora mea mai mare având vârsta de 3 anişori ,eu aveam 2 luni.
Ceea ce m-am întrebat mereu şi simțeam că e mai mult de atât ,cum de mine nu s-a atins,cum de nu m-a omorât şi pe mine având în vedere că eram în casă .Mama a spus că era plecată pentru a vorbi cu un reparator de televizoare şi când s-a întors a văzut ce s-a întâmplat şi a chemat poliția,tatăl meu plângând şi stând într-un colț al camerei.
Insă eu nu înțeleam multe ,ceva era în neregulă.
Anul trecut m-am întâlnit cu o verişoară de-a mamei mele şi a dezvăluit cutia Pandorei (mama şi tatăl meu sunt verişori drepți ,mama mamei mele,adică bunica mea de pe mamă este soră cu mama tatălui meu ) m-a şocat .
Atunci se derula în mintea mea filmulețul .Ambele familii nu venea nimeni să ştie de existența ei,trăgându-se dintr-o familie numeroasă din 7 frați,8 împreună cu ea .De ce ? Pentru că a continuat să greşească.Nu a distins binele de rău.Bunica mea a ajutat-o şi frații ei la fel ,după acel coşmar.Bunica şi ceilalți au avut grijă de mine.Apoi eu am împlinit 3 ani când mama a început să se ducă la discotecă (nu că ar fi ceva rău în asta)dar s-a îndrăgostit .
Atunci totul a luat o întorsătură .Au continuat relația amândoi,de mine el nu s-a interesat să formeze o relație.
Erau liberi să se distreze amândoi.
S-au mutat împreună ,eu stând în continuare la bunica.
Mama s-a angajat în construcții .
Bunica mea era de religie Martoră a lui Iehova.
Totul bine şi frumos până când au decis să se căsătorească.
Nimeni nu a fost de acord cu această căsătorie,toți au vorbit cu ea,au încercat să o oprească .
Şi bunica nu i-a dat binecuvântarea să o ia de soție pe mama.Nu este bărbatul care să îi aducă fericirea în viață,el nu lucrează,îl întreține ea şi în plus e cu 10 ani mai mic şi mai este şi un bărbat care a fost abandonat de părinții săi,crescând de mic la Casa de copii.
Totul a fost în zadar,mama îi condamna pe frații săi şi pe mama ei,adică bunica mea,că nu vor cu nici un preț ca ea să fie fericită,căci îl iubeşte.
S-a certat cu toți pentru el.Atunci bunica m-a lăsat la mama .Nu s-au căsătorit imediat după certuri,au mai stat aşa 5 ani ,conviețuind în casă cu ei .El nu lucra ,stătea acasă cu mine ,mama nu m-a dat la grădiniță.Atunci şi n-am să uit cât trăiesc ,eram mică dar țin minte ,am vărsat nişte pufuleți pe covor iar pentru asta după ce mi-a spus să strâng ,nici nu terminasem că deodată m-a luat pe sus m-a trântit pe pat de câteva ori cu toată forța sa ,urmând strângerea de gât amenintându-mă că dacă îi spus lui mama mă bate şi mai mult şi mai tare .Plângeam ,eram retrasă,iar dimineața cu lacrimi în ochi o priviam cum pleacă la muncă.Ajunsesem să stau în pat prefăcându-mă că dorm cu ochii închişi ,mă rugam la îngeri,la Dumnezeu .
A început să o bată şi pe mama ,îl ierta mereu .
Apoi a rămas însărcinată,odată a batut-o cu pumnii şi picioarele în burtă,dar nu a pierdut sarcina .La ziua cea mare,la cununia civilă m-a luat pe mine şi încă doi prieteni de-a lui .Nimeni nu a vrut să vină.După ce au ieşit din cununia civilă,mergeam spre casă cu toții ,când ea i-a cerut lui să o ia în brațe .El nu şi nu.S-au certat pe stradă ,se uita lumea la noi şi râdeau .Violența era la ordinea zilei,mă bătea de față cu mama ,iar pe mama o bătea de făță cu mine .Insă ceea de făcea el cu noi,a aplicat-o şi la bunica mea .O bătea de față cu mama mea şi cu mine .Nu mai rezistam,am fugit de acasă la 10 ani ,m-au găsit cei de la poliție ,asta a durat câteva ore .Şi când am intrat în casă ,mama dădea din gură….”Las-o,nu o bate.”
M-a băgat în patul meu şi a dat drumul la televizor Şi mi-a zis,mă uit eu la ce vreau eu,tu nu ai voie să te uiți la desene,i-a şi dormi,dacă te prind că te uiți la televizor te omor cu bătaia.În fine,bunica mea îl ierta mereu că aşa spune în biblie,mama îl ierta ,ş.a.m.d.
Bunica îi ajuta cu mâncare,cu bani,stătea cu bebeluşul,fiind fată.
Implinisem 13 ani,mama era la spital pentru a naşte ,rămânând însărcinată iar .
A venit în patul meu în timpul nopții atingându-mă la zona intimă,întrebându-mă dacă îmi place…dar nu a continuat căci a început să plângă sora mea .De atunci am fugit de acasă,am abandonat şcoala,dar am reluat-o ,am făcut seralul,am luat-o pe căi greşite cu anturajul greşit .Am vrut să mă sinucid .Dar culmea,am rămas însărcinată la 18 ani .Acel anturaj era periculos ,am dat peste un bărbat care a acceptat să mă ajute,mi-a spus să nu avortez,mă ia de soție chiar dacă copilul nu este al lui.Era mai mare decât mine cu 14 ani.Am acceptat mai mult pentru că nu vroiam să avortez şi mă săturasem de viața care o dusesem până atunci.Am vrut să lupt,am vrut să merg mai departe.Intre noi nu exista iubire.Ne-am căsătorit,am făcut şi nunta,copilul l-a trecut pe numele lui,locuiam în locuința mamei lui,iar de aici au început problemele.Eu continuam să mă duc la seral,să învăț,mă întorceam,aveam grijă de copil.El a spus că s-a
săturat să mă întrețină,căci sunt o paraşută,o curvă,căci aştept totul de la el.Băiatul avea 9 luni,când maică-sa mi-a spus pe un ton ridicat ,eşti mamă,vezi cât de greu este,du-te şi caută de muncă,el a fost dat afară de unde lucra,căci l-a prins cum fura .Nu mai era nici un venit în casă,decât a lui soacra mea.Incepuse să îmi pară rău pentru tot .Vroiam să plec,dar nu aveam unde .La mama în nici un caz.Toți ştiau că băiatul este a lui,minciună ce el a susținut-o ŞI aşa a vrut să rămână.Eu mi-am găsit de muncă ca ajutor bucătar,dar programul era de dimineață de la 10:00 până la 20:00 în fiecare zi .Nu i-a convenit soacrei mele .Mi-am căutat în altă parte .Offfff…..nu îmi este ruşine de muncă,îmi este ruşine de ceea ce am făcut. Am lucrat ca măturător scări .El după 6 luni,a început să mă jignească,că sunt o măturătoare,o boschetară,că m-a luat săracă etc.
Nu îl iubeam,nici el nu mă iubea .Dar întelegeam ce vroia.Mi-a propus să reiau ceea ce am făcut în trecut,căci stăm rău cu banii .Atunci am refuzat,i-am spus că nu accept asta,nu sunt cârpa nimănui.Dar după un timp ,împingându-mă am vrut să fiu singură.Dar cum? Nu aveam unde să mă duc dacă plecam de la el.Şi nici bani.Aveam şi şcoala.Am plecat la mama când nu am mai avut încotro ,el şi-a găsit pe altcineva ea era deja însărcinată ,era prea târziu ca să mai sper ,în ce? Totuşi m-am simțit trădată,rănită,dar eram conştientă căci nu ne iubim.Mi-a spus ,este copilul meu,nu pot să o părăsesc.Eu i-am răspuns dacă vroiai copilul tău eu unde eram? Atunci mi-am dat seama .Puteam să mă zbat şi să implor să nu plece de lângă noi,degeaba .Incepuse să dea în mine şi în copil,dar asta s-a întâmplat de două ori,în băiat i-a dat două palme la funduleț dar a plâns şi mă durea să văd asta .Apoi într-o zi a venit acasă,propunându-mi să rămânem împreună aşa,să nu ştie nimeni ce se întâmplă,amanta işi vede de treaba ei creşte copilul ea cu părinții ei ,iar noi doi să ne prefacem că suntem împreună,dar nu mai trăim relații intime,pot să îmi caut şi eu pe cineva dacă vreau,dar să nu ee afle .Nu am putut accepta.Ce rost avea? Nu avea nici un sens .Ne-am certat,mama lui a venit acasă ,a intrat în cameră şi ne-a întrebat de ce ne certăm.Eu atunci am spus,are pe altcineva.El atunci a spus,copilul nu este al meu.S-a aflat totul,până şi trecutul meu i l-a dezvăluit şi lui mama lui şi mamei mele .Atunci mama lui mi-a zis,pleacă din casa asta.I-a zis mamei lui că ştia de la început,a vrut să facă un bine nouă ,acum are copilul lui,din sângele lui . DE NEVOIE AM PLECAT UNDE ERA MAI RĂU PENTRU A NU AJUNGE PE STRĂZI CU COPILUL,SĂ MI-L FI LUAT LA STAT .Băiețelul avea 2 ani jumătate,a depus cererea de divorț,eu am vrut să mor pentru tot ce am făcut.Mă simțeam vinovată.Am luat o mână de pastile.Nu îi mai păsa de noi,mi-a spus în față că îşi doreşte să mor mai repede.M-am prezentat la judecătorie şi am spus că sunt de acord cu divorțul.Nu l-am pus să plătească pensia alimentară,e doar trecut pe hârtie că o va plăti când va munci .Pe atunci nu lucra.Copilul a rămas la mine .Dar divorțul a fost finalizat după 4 ani .Aşa că îmi continuam şcoala,lucram,copilul stătea la mama,dar au început discuțiile.Că nu dau suficienți bani în casă,că stă cu copilul ăsta care e obraznic şi nu ascultă,bărbatul ei nu lucra ,bunica trăia atunci locuind la ei,pensia ei o dădea lor .Dădea în mine bărbatul ei,la copilul meu a țipat la urechea lui de față cu mine,a dat în el,eu am chemat poliția,degeaba,plecau după câteva minute.Copilul era bolnăvior,trebuia să îi dea siropelul,antibioticul,să îi ia febra,nu ştiu de ce dar nu o făcea.Mi-a spus că nu se bagă la asta .Copilul meu a ajuns în spital cu febră 40 .Atunci nu am mai rezistat.Am rămas fară loc de muncă,am rămas cu copilul,iar eu într-o zi am luat câteva haine ale noastre ,am plecat,am dormit în hotel câteva zile,am lăsat copilul la loc de joacă unde se plăteşte şi am căzut,dar de data asta am făcut-o singură.Ştiam deja multe cum se procedează.În două zile am făcut bani şi de chirie şi de hrană .Aşa am continuat 2 ani ,singură.2-3 zile,apoi stăteam acasă .Dar……am greşit încă odată.Am început să vorbesc cu cineva la telefon,apoi am ieşit în oraş,împreună cu copilul.Se purta minunat cu noi.Eram de aceeasi vârstă amândoi.Aveam pe atunci 24 de ani.Am rămas însărcinată,el cu mama lui erau încântați,dar el îl deranja ceea ce fac.Adică nu s-a arătat atunci în fața mea că îl deranjează asta.Apoi după ce eram în a şasea lună de sarcină,când nu se mai putea face nimic,şi-a arătat adevărata față.Vroia doar să îi dau copilul după ce îl nasc să
îl crească el cu mama lui.Am vrut să mă omor iar,când a văzut asta amândoi se prefăceau că au greşit.Am ajuns acasă la el,de Crăciun,locuia la mama lui în alt oraş,el lua fiecare judet în parte cu locul său de muncă.A băut până ce s-a îmbătat,m-a bătut de față cu mama lui şi pe copilul meu.Am plecat cu trenul acasă …..la mama ,dar nu am stam mult din cauza a ceea ce era în casă,M-am întors doar pentru că nu mai puteam da înapoi,mama m-a alungat din casă,iar eu trebuia să nasc .Dar culmea ,el a spus că mă primeşte doar dacă îi dau lui copilul.Am refuzat.Intr-adevăr m-am întors,dar nu acasă la el şi la cel mai bun prieten al său care stătea la câteva case distanță.Simțeam că o iau razna,am spus în gândul meu,dacă ne vrea pe toți atunci vine şi mă ia de aici.A mai durat 2 săptămâni şi am născut.Nu a venit nici să recunoască copilul.A venit mama lui după ce am ieşit din spital căci era bună prietenă cu mama băiatului
ăstuia care m-a ajutat,la fel locuia la mama lui.Maică-sa a început să plângă,m-a luat în brațe,m-a chemat la ea,el nu era acasă.Când am ieşit din spital,trebuia apoi să ii fac certificat la copil,tot băiat.El şi mama lui spunea mai aşteaptă puțin,divorțul meu nu era finalizat aşa că copilul a fost trecut pe numele fostului soț.Offfff……VROIA COPILUL SĂ FIE TRECUT PE NUMELE LUI,aşa că trebuia mai întâi să fie divorțul finalizat.Copilul avea două luni ,fără certificat de naştere,iar eu stăteam în continuare la prietenul lui cel mai bun.Şi acum avea pretenții măcar să mă culc cu el.Nu m-am culcat cu el.Apoi a spus ne căsătorim .Nu ,am făcut odată greşeala asta,nu o mai repet.Mama lui începuse să se poarte urăt cu mine ,am plcat de la ei.M-am întors cu trenul în oraşul meu,am luat copiii şi duşi am fost.Am stat la mama timp de 7 luni,aceeaşi poveste,dar cel mai tare m-a deranjat faptul că îmi repeta lasă copilul la el ,să îl crească el.Nu mai rezistam..Divorțul a fost finalizat .Dar nici o acțiune.Mama tot insista,lasă-l la ei şi tu îl creşti pe al tău.Dar nu am vrut să o fac ,însă iar m-a alungat ,atunci era iarnă,ca şi cum ar fi făcut-o intenționat şi mi-am dat seama de asta.Era în toiul iernii,el mi-a trimis bani să vin la el dar cu condiția să las copilul la el,altfel nu mă ajută cu nimic.Ce mai ajutor,să desparți copilul de mamă .Eram cu inima frântă,nu aveam la cine să apelez,iar ei toți işi băteau joc de noi trei.Am stat la geam implorând-o pe mama să mă primească în casă.A închis geamul şi m-a lăsat în fața scării văzându-mă toți vecinii.Ne-am plimbat cu autobuzul pană la 22:00 ,am mai stat în supermarketuri,să ne încălzim picioarele,dar am zis dacă pănă la 22:00 mama nu mă primeşte înapoi,atunci nu am încotro şi voi pleca.Aşa s-a şi întâmplat ,am ajuns la soacră ,după un drum de 7 ore cu trenul,apoi am mai stat o lună la
ei,deoarece mi-au spus,e timpul să pleci şi să iți începi o nouă viață,eu încă mai aveam un an de seral,trebuia să mă prezint,dacă renunțam atunci,degeaba am tras patru ani de şcoală.Nu şi nu.Nu puteau să mă accepte pe mine ca mamă,dar copilul îl vroiau.Între timp eu am reuşit şi am făcut certificatul la copil,în urmă cu trei luni.Nu mai spun cum a fost ,câci ar trebui să scriu foarte mult.Copilul îl are ca tată pe fostul meu soț în certificatul său.Am lăsat copilul,am plecat nu că am vrut,nimic din toate astea nu am vrut să le fac,mai ales cu copilul.Am ajuns eu şi băiețelul cel mare înapoi de unde am plecat,dar mama nu m-a primit,m-a judecat de la geam ce fel de mamă sunt că mi-am abandonat copilul,acum mă abandonează şi ea.Nu m-a primit în casă.Am stat şi iar nu ştiam ce să fac,când deodată m-am gândit la nişte pocăiți care m-au ajutat cu hăinuțe pentru cel mic.M-am dus la ei ,am zis tot,că hu am unde să dorm cu copilul,atunci a dat un telefon la un centru pentru mame şi copii şi m-a trimis de urgență acolo.M-au primit ,am spus că vreau să îmi iau copilul la mine înapoi,îi cresc singură amândoi,numai să îi ştiu lângă mine.Nu aveam venit,dar aveam un acoperiş deasupra capului.Pocăiții au pus mână de la mână şi mi-au dat bani de transport.L-am lăsat pe cel mare cu o mămică de la Centru,iar eu am plecat,singură.Când m-a văzut mama lui,a spus de ce nu ai zis că vii ?Atunci i-am zis ,,Este copilul meu,am venit să îl iau înapoi .”Ea:-De ce? Ii este bine aici.Dacă îl iei înapoi ,nu te mai primesc în viața mea la mine şi copilul nici nu mai vreau să îl văď sau să ştiu de el.I-am zis:-Sunteți mamă,sunteți conştientă de ceea ce faceți?Eu îmi vreau copilul înapoi ,nimic mai mult.”
-Nu faci bine să îl iei înapoi,îți va fi greu.
-Da,îmi va fi greu,dar nici nu pot trăi cu inima împăcată dacă vă fac tuturor pe plac .
-Dacă ieşi pe poartă,nici să te mai întorci.
Am plecat,mi-am luat copilul şi ne-am întors acasă împreună.Am locuit la acel Centru timp de un an jumatate,timp în care mi-am căutat de muncă,am strâns bani pentru a avea când plecăm,mi-am făcut o nouă relație.
Insă totul scârțâia,ne-am mutat adică eu şi copiii mei într-un apartament,relația nu funcționa,eram ba împreună ,ba despărțiți.Băiatul cel mic avea 2 ani,cel mare era la şcoală,eu aveam muncă.Banii nu ajungeau,trebuia să plătesc chiria,utilitățile,creşa şi mai ne trebuia şi hrană.Nu făceam față,dar mi-am spus nu mai fac ceea ce am făcut.Am continuat să muncesc,aveam salar minim pe economie,aşa că am decis să îl las pe cel mic acasă şi să nu mai plătesc creşa.Timp de 2 luni era totul bine,până când am ajuns acasă şi l-am găsit pe cel mic cu mâna înfăşurată într-un şnur,era atât de strâns încât avea mânuța umflată,am ajuns la spital cu un taxi şi l-a băgat în operație imediat.Nu mai puteam,eram la pământ.Dar m-am bucurat şi mă bucur că are mânuța întreagă.Am revenit acasă,eu lucram în continuare,mi-am zis nu îl mai las pentru nimic în lume singur acasă.M-am dus la mama,i-am zis te rog ajută-mă .Nu ,a
refuzat,cu toate că i-am arătat ce a pățit cek mic.Aşa că m-am mutat de la apartament la cameră de cămin şi l-am dus iar la creşă,dar când era bolnăvior nu îl primea,aşa că eram nevoită să olec la muncă şi să îl las pe cel mic cu cel mare.Şi aşa băiatul cel mare lipsea de la şcoală,pierdea din lecții .Acum vă întreb,ce mai pot face când nu pot face nimic?Apropo,relația care eram ori da ori ba,şi-a făcut miĺă după trei ani şi totuşi dacă asta înseamnă el milă,ci nu o normalitate atunci eu renunț.Căci băiatul cel mare a urmat o operație la ambele urechi,iar cel mic suferă de spasmofilie(lipsă de calciu).Bărbatul acesta nu dă dovadă de curaj şi nu ştie ce vrea de la viață,dar am mers mai departe cu relația,deranjându-mă foarte tare intervenția mamei lui,cănd el este mai mare decât mine cu 10 ani.Eu acum am 29 de ani,el are 39 de ani.Suntem împreună de 5 ani dar nu locuim împreună,ajutor financiar este de 200 – 300 lei pe
lună,mama lui este personajul principal.Iar ceea ce mă deranjează şi mai mult este faptul că am ajuns într-un stadiu în care ea i-a spus că mă ajută cu cel mic cănd este bolnăvior,deci nu mi-e mi-a spus,lui i-a spus,iar el mi-a transmis,dar asta s-a întâmplat anul trecut.
Pentru binele băiatului cel mare,am acceptat pentru a nu mai fi nevoit copilul să lipsească de la şcoală.Dar acum serios,cum vine asta?Eu nu pot să intru în casă să îmi iau copilul,trebuie să îl trimit pe cel mare să îl ia ,sau să îl aducă el.Nu o pot suna pe ea să o întreb de copilul meu,trebuie să îl întreb pe el.Iar asta mă exasperează.
Mi-am schimbat locul de muncă,lucrez două zile da,două zile nu,de dimineată până seara,iar în aceste două zile cât sunt eu la muncă cel mic stă la ei şi chiar doarme în timpul nopții,iar două zild când sunt acasă stă cu mine.Cel mare vine de la şcoală,stă singur în casă departe de frățiorul lui mai mic.Se mai duce şi cel mare la ei din când în când dar stă câteva ore şi vine acasă.Nu mai suport,simt că înnebunesc.Am încercat de atâtea ori să îmi iau viața,dar mereu m-am gândit la copiii mei şi nu am putut să renunț la viață.Nu îi pot abandona,mă au doar pe mine.Eu îl iubesc pe acest bărbat,dar de ce să mai am răbdare când nu văd nici un rezultat?Dar mai presus de orice,îmi iubesc copiii şi nu îmi permit să să îi cresc aşa cum îmi doresc şi cum este normal şi frumos.Aşa îmi vine uneori să mă bag în pământ,să nu mai ies de acolo.Ce rost au toate eforturile când nu dă roade?Ce rost mai are când eşti alungat dintoate părțile?Este greu să supraviețuieşti printre oameni răi.Eu nu mai am tragerea aia de inimă să mai lupt,sunt ca un robot,nu pot spune că trăiesc.Sunt dezamăgită de faptul că omul vrea dar nu este lăsat.Mă doare inima din mine,nu mai ştiu ce să fac.Chiar nu mai ştiu,nu mai pot de una singură.

Monica Enescu
Monica Enescu Nu pot sa-mi inchipui cum a fost pentru tine sa traiesti toate astea. M-a impresionat mult povestea ta si cum te-ai zbatut sa fii alaturi de copiii tai, sa lupti pentru ei si sa faci ceea ce considerai ca este mai bine pentru ei. Am inteles ca mai toata viata ta nu te-ai putut baza pe nimeni altcineva decat pe tine, inca de mica. Ca atat parintii tai cat si partenerii nu au fost cu adevarat acolo pentru tine, ci doar intr-o anumita privinta si in masura intereselor lor. Pare ca nimeni nu s-a gandit si la tine. Contrar tuturor asteptarilor insa, asta te-a facut sa fii mai puternica, sa nu te lasi, chiar daca ai fost de atatea ori dezamagita de oameni. Faptul ca in ciuda atator suferinte ai cautat sa iti urmezii studiile, sa muncesti, sa le oferi copiilor o viata mai buna, este un lucru admirabil care pe mine una ma lasa fara prea multe cuvinte.

Revenind insa la prezent, cu toate ca pe undeva se repeta situatia de a nu fi ajutata prea mult de partener, pe care simti ca nu te poti baza prea mult, care e “lipsit de curaj” si asumare cred, nu pot sa nu remarc ca situatia pare a fi un pic mai pozitiva si tind sa cred ca esti pe undeva, pe un drum bun. E bine uneori sa privesti in urma, chiar citind mesajul tau si sa vezi de unde ai plecat si unde ai ajuns si sa nu pierzi din vedere ceea ce ai reusit sa faci. Simt nemultumirea ta cu privire la circumstantele tale, dar cred ca meriti sa te apreciezi mai mult pe tine si sa ai mai multa compasiune fata de propria persoana. Spui ca eforturile “nu dau roade” si ca “nu vezi niciun rezultat”, ca nu iti poti creste copiii cum este “normal si frumos”, din afara insa se vede ca ai facut mari eforturi si compromisuri si ai trecut prin multe ca sa poti ajunge unde esti azi. Si poate inca nu esti acolo unde iti doresti inca, dar esti pe un drum bun.

Cred ca e un moment potrivit sa iti intorci atentia si asupra ta. Se spune ca relatiile cu ceilalti reflecta intr-o anumita masura si relatia cu noi insine, ca asteptam de la ceilalti sa ne ofere ceea ce nici noi nu ne oferim, iar ceilalti ne dezamagesc, deoarece pe undeva si noi ne dezamagim singuri. Crezand poate ca nu meritam sa fim ajutati sau apreciati sau iubiti, ne apropiem de oameni care ne arata cum ne tratam pe noi insine, pana cand intr-o zi, alegem sa rupem acest cerc vicios si sa facem ceva diferit, sa fim mai buni cu noi insine. Sper sa gasesti calea pentru a iesi din acest cerc vicios, numai bine!

Vuta Mirela
Vuta Mirela M a impresionat profund povestea ta,totodata imi pare rau de suferinta ta.Ai povestit despre problemele suferite in copilarie care sigur te au traumatizat. Parerea mea este ca mediul in care traiesti iti influienteaza modul in care gandesti( iei decizii). Caută oameni pozitivi de la care poti învață lucruri frumoase ,constructive si cauta l pe Dumnezeu…. lupta pentru copiii tai ,tu esti tot ce au mai bun!

Lasa un comentariu

Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19362 raspunsuri primite pentru 4122 intrebari
Vezi toate intrebarile


implant dentar fast and fixed