Am 16 ani si parintii ma demoralizeaza si ma ameninta ca voi fi fara casa sau loc de munca, imi spun ca n-o sa intru la nicio facultate si ca nu am nici un viitor. Ma ameninta ca nu ies din casa daca nu ma machiez sau daca nu imi fac parul cum vor ei, eu ma imbrac cu haine destul de largi si comode, ei ma obliga sa fiu feminina, m-am vopsit si m-au obligat sa ma vopsesc inapoi, ma asteptau cu bagajele facute la usa. Cum pot sa fiu eu insami, fara sa ii “deranjez” pe ai mei?

Mihaiela Grimbovschi Avramescu Uneori, din pt ea multe intentii bune, părinții fac greseli. Meseria de părinte este destul de complicată, asa cum si meseria de adolescent este. Dar cum nu ii vei putea schimba pe ei, cel putin nu repede, schimba-ti tu atitudinea față de ei.
Vorbeste cu ei si încercați să ajungeți la un compromis. Iar dacă asta nu se poate, fa ca ei pana iti termini studiile. Invata liniștită, urmează o facultate, si in cativa ani vei fi pe picioarele tale și iti vei putea exprima personalitatea asa cum vei dori.

Anca Simionescu Empatizez foarte mult cu experiența ta, la fel preferam și eu să mă îmbrac in liceu, să-mi ascund feminitatea și sexualitatea, lucruri care s-au manifestat mai târziu, când am dorit eu, in mod natural, așa că nu e nicio grabă sau normă, deși appeal-ul afișat ostentativ e un deziderat impus non-verbal pentru femei, unele folosindu-se de el profesional și personal. Tatăl meu obișnuia să îmi spună că bărbații nu mă observă când vreau eu, cu alte cuvinte ar fi indicat sa fiu mereu păpușă in caz că se hotărăște vreunul sa mă observe. Îmi spunea să învăț să-mi aranjez parul. Mama la fel, îmi spunea că ar fi mai bine sa il port bufant, vâlvoi și că aș fi mai frumoasă dacă m-aș machia. Lucruri pe care nu le fac nici acum decât la vreo ocazie, iar bărbații pot să observe ce vor, când vor, personal mă ‘feminizez’ când am dispoziția și pentru cine vreau eu, nu mă consider plantă decorativă, să defilez pentru toți bărbații din univers ca un prerogativ al sexului meu. Știu și cum e să ai părinți a căror exigență și grija pentru viitor capătă forme cvasi-abuzive care îți erodează încrederea în propriile instincte, decizii, înclinații. La insistențele tatălui meu am urmat și eu tot liceul de mate-info, deși aveam înclinații clare artistice și spre filologie. Am urmat apoi facultatea dorită de mine, Litere. Continui să fac și în prezent alegeri “bune”, pragmatice, dar contra naturii mele, profesional (pe stilul împacă și capra și varza, job-ul nu trebuie să-ti placă, important e să fii angajat) și să simt o stare de panică atunci când fac lucruri pentru mine cu care știu că ei nu ar fi deacord, mi-e teamă de critica oamenilor, ascund planurile mele, nu le împărtășesc decât oamenilor de încredere. Deși îți vor binele și poate nici ideile noastre nu sunt întotdeauna cele mai bune, avem totuși dreptul să le avem, să ne convingem singure de succesul sau inadecvarea lor. Fă ce poți cu ceea ce ai și sper să ne gasim locul și liniștea sub soare, in ciuda luptelor cu ei. Succes!

Dana Dana Ai posibilitatea sa dai bacul la matematica si in toamna desi ai suficient timp cat să înveți. Sunt oameni care intra la facultate după 20 de ani. Nu e musai să intri din primul an. Locuri de munca se gasesc daca stii unde sa cauti. Atât aici cat si afara.

Te poti muta in chirie ,chiar cu cineva ,să plătiți chiria împreună si utilitățile. Pentru asta ,poti sa muncești. Exista si scoala postliceala.