|
|
Era odata un print al caruyi tata l-a crescut ferit de tot ce putea fi rau, pentru ca si el sa ajunga tot un mare conducator. Dar printul, de fiecare data cand iesea din palat, lua cate un pic contact cu realitatea, si cadea in depresie ! Realitatea luand fata unui om batran, a unui om bolnav, si in cele din urma a unei inmormantari. Printul pleaca din palat si ajunge pana la urma sa inteleaga lumea, intemeind budismul. Deci framantarea ta e veche si universal umana. O alta poveste ne zice ca omul a fost creat de un Dumnezeu desavarsit de bun, dar nu l-a ascultat, hotarand el, fiinta limitata ce e binele si raul. Asa a cunoscut moartea si a aparut constiinta de sine. Dar Dumnezeu, in dragostea lui pentru ceea ce a creat, i-a aratat o cale de iesire, si de aceea traim intr-o cultura a carei piatra de temelie este Hristos. In sfarsit, povestea zilei de astazi e ca toata intelepciunea de mii de ani e doar o superstitie, omul nu se stie de unde vine si unde se duce, despre moarte nu vorbim si daca nu vorbim ea nici nu exista iar fiecare sa faca ce il taie capul
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! Am 17 ani si de ceva timp am niste simptome foarte ciudate. Prima data adica acum cateva luni simteam ca nu pot sa merg imi era greu sa fac orice chiar si sa vorbesc nici macar nu mai voiam sa ma ocup de mine, dar dupa o saptamana sa zic au trecut. Acum am alte stari de aprox 1 luna si chiar nu mai pot. Simt o emotie in capul pieptului cateodata imi bate inima foarte repede din senin chiar si in casa unde de la un timp ma simt cel mai bine.Daca ies afara singura simt iar acea emotie si imi e putin teama. Starile acestea au aparut cand am plecat catre scoala singura si a inceput sa mi bata tare inima si sa mi transpire mainile apoi m am intors acasa simteam ca nu pot face fata ma incurajam singura incercam sa ma calmez dar nu prea reuseam acum cand fac asta ma mai calmez. Imi gasisem si un job dar tot asa cand am plecat de acasa a inxeput aceasta teama si emotie.Cand sunt distrasa si nu ma gandesc nu le am.Ce as putea avea si ce tratment as putea lua? Scuzati greselile gramaticale, am scris pe graba
|
|
|
|
avand in vedere ca esti minora, primul lucru ar fi sa vb cu familia ta, sa faceti rost de o trimitere catre psihiatrie unde sa iti fie evaluata starea de anxietate. Daca este nevoie de un tratament pt aceste stari, medicul ar trebui sa te indrume adecvat, insa ma gandesc ca sursa starilor tale ar fi bine sa fie identificata… poate sa discuti cu psihologul scolar? Sau cu oricine te simti confortabil sa o faci, pt inceput? Se poate, curaj!
|
|
|
|
cel mai probabil, sunt atacuri de panica dar este necesar o evaluare mai amanuntita, pentru a afla raspunsul!
|
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:
Bună ziua! Mă numesc Larisa,am 17 ani și de o jumătate de an îmi vine să plang din orice, ma stresez foarte repede. Printii mei au divortat de 4-5 ani, tatal meu este plecat la munca in strainatate, iar eu stau cu mama. Relatia cu ea nu este prea buna deoarece ma critica si pe mine si pe sora, zbiara la noi, nu prea mai are grija de noi,nu pot vorbi cu ea ceva ca nu o prea interesează. Sora mea este la facultate in judet si nu prea ii face placere sa vina acada ca stie ca mai mereu e scandal si cearta.Cand sunt acasa ma simt foarte singura chiar daca mama e acasa, ea nu ma prea baga in seama .
Am o relatie de 1 an si 3 luni, sunt fericita cu el, si pot spune ca doar el ma mai face fericită si cand nu e langa mine incep si plang si imi este foarte dor de el chiar daca a trecut doar o zi de cand nu l-am mai vazut.
Ce as putea avea? |
|
|
|
Nevoie de atasament, securitate emotionala; nevoie de sprijin, intetegere, caldura sufleteasca, etc. Incearca sa-i intelegi punctul de vedere – mamei tale; sunt sigura ca ea este foarte afectata de divort; incearca tu sa o sprijini si sa o ajuti; este mama ta! Numai bine!
|
Se cauta terapeut ABA/shadow pentru un baiat de 14 ani cu tulburare de spectru autist, inalt functional, ce prezinta deficit de atentie si dificultati in comunicare si care are nevoie de sprijin pentru efectuarea sarcinilor scolare si pentru relationarea cu cei din jur.
Scoala se afla in Darza, la 4Km de centrul orasului Buftea. Se ofera salariu lunar si transportul decontat.
Program de lucru:
11:00-17:00 sau 12:00-16:00 in functie de zi.
Contact:
Pentru detalii, apelati la numerele: 0744.501.367; 0727.124.707.
Adresa de e-mail: Claudiu.axenie@yahoo.com
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,
Ma numesc Oana, am 28 de ani si acum 4 zile mi-am pierdut copilasul, erm insarcinata in 20 de saptamani, am incercat ani la rand sa pot ramane inaarcinata si cand s-a intamplat minunea nu m-am putut bucura de decat 20 de saptamani… i-am auzit inimioara, l-am simtit zilnic de la 16 saptamani cu misca.. eram cea mai fericita femeie de pe pamant pana vineri cand l-am simtit pentru ultima oara pana la pranz iar seara urmand sa il nasc… nu ma intereseaza durerea fizica perin care am trecut, a fost prea mica pe langa cea sufleteasca…
Am toata familia aproape, sotul ma sprijina f mult dar nimic nu ma poate face sa imi revin oricat de mult incerc. Imi este dor de el, astept mereu sa miste, sa il simt, imi lipseste enorm de mult.. sunt diatrusa, am murit odata cu baietelul meu dar cinsider ca familia mea si sotul meu nu merita asta, vreau sa fiu tare pentru ei ca sa nu mai sufere si pentru mine. Va implor daca puteti ajutati-ma, invatati-ma cum sa ma ridic putin pentru ei si pentru mine sa no iau razna sa am puterea sa incerc iar sa am o minune in viata mea…
|
|
|
|
Oana, imi pare sincer rau pentru ce ai patit. Ca mama, te inteleg cel mai bine. Imi pot imagina durerea ta. Nu ai pierdut doar un copil, ci sperante, vise, asteptari. Te vedeai alaturi de el. Din pacate, nimic nu il mai poate aduce inapoi. Ce poti tu sa faci este sa il plangi, pana cand te vei impaca un pic cu durerea. O asemenea pierdere este extrem de dureroasa si nu te poti astepta sa iti treaca cat ai clipi. Accepta iubirea si sprijinul familiei, daca poti gandeste-te ca si sotul tau a suferit o pierdere, chiar daca suferinta lui nu este de o intensitate la fel de mare. Incearca sa ii oferi si lui consolare, asta va va tine aproape. Daca te izolezi, vei sapa o groapa intre voi. Sunt alaturi de tine, mai scrie-ne!
|
|
|
|
Roagate mult si ai sa vezi ca D zeu iti va da putere sa treci peste si iti va darui inca o minune!succes!
|
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:
Sunt deranjat de muzica vecinilor de cartier si nu numai.
Sunt din Bucuresti, am 31 de ani, locuiesc impreuna cu sotia de 6 ani, nu avem copii. Suntem persoane cu o situatie materiala buna, oricum mai buna decat media, nu avem datorii, avem studii superioare si joburi stabile.
Inca de tanar nu am fost genul petrecaret, m-am ferit de zone si anturaje care generau poluare fonica. Din pacate, in acest oras suntem agasati permanent de persoane pentru care spatiul personal nu mai inseamna nimic.
Am locuit o perioada intr-un bloc de garsoniere confort 2, relativ linistit, dar nu mereu, fiind ocupat in majoritate de oameni saraci, cu mai putina educatie. Acum ne-am mutat intr-un bloc mai select, zona considerata buna, dar si aici linistea din mediul exterior blocului este tulburata de vecini petrecareti, subwoofere din portbagaje de masini, langa care stau ore intregi tineri care nu au altceva mai bun de facut.
De regula cand apare o astfel de situatie, incerc sa discut cu cel in cauza (pornesc de la premisa ca poate omul nu-si da seama ca deranjeaza), dar o data am primit chiar si amenintari. Acea intamplare mi-a declansat depresii crunte timp de vreo saptamana (de nervi, nu de frica).
Stat de drept nu exista. Desi nu sunt genul reclamagiu, cand nu mai suport, chem serviciul de urgenta 112, iar echipajul care vine (cand vine) e foarte sictirit de "urgenta" mea, si in cel mai bun caz rezolva situatia doar pentru moment.
Imi cer scuze daca problemele mele pot parea puerile pentru unii, dar am ajuns in acel punct in care ma duc cu frica acasa, nestiind daca si in aceasta seara voi fi nevoit sa trantesc nervos geamul ca sa nu mai ascult involuntar muzica de petrecere.
Altadata asteptam cu nerabdare weekendul, acum il astept cu inima strans, nestiind daca voi avea o duminica linistita sau trebuie sa ma incui iar ermetic in casa.
Un lucru imi e clar: situatia dimprejur nu pot sa o schimb. Cum pot sa ma schimb pe mine insumi? Cum pot sa fac sa nu-mi mai pese? Am ajuns sa ma gandesc anticipativ numai la problemele astea, imi este deja greu sa ma concentrez la munca, si deja incepe sa-mi afecteze si relatia, eu fiind tot timpul stresat, cu sau fara motiv real.
Hobby-uri nu prea am, in afara de citit (proasta alegere, cand apar situatiile descrise mai sus).
Mutatul nu este o solutie, ultima oara am vandut in pierdere, si am investit aici din nou, pentru a transforma casa intr-un camin.
Va rog dati-mi o idee, de unde sa incep, cum sa-mi fortez creierul sa accepte realitatea dimprejur mai relaxat. Greseala mea e ca am mult spirit civic, prin tot ceea ce fac ma gandesc in primul daca deranjeaza pe cineva, si…pretind aceeasi atitudine si din partea celorlalti.
Mai precizez:
- nu am probleme cu lucrarile de amenajare din bloc, atunci cand apar. Sunt constient ca asta inseamna evolutie si pot sta linistit o zi intreaga chiar daca vecinul de deasupra "canta" la bormasina, dar imi striga de tot restul zilei daca ma agaseaza cu muzica jumatate de ora
- am stat cateva luni intr-un oras mic de provincie, unde problemele de gen erau mult mai mari, si totusi acolo nu dadeam aproape deloc atentie si nu ma deranja nici pe departe ca acasa. Ceva simt de proprietate prea dezvoltat, presupun…
Astept cu maxim interes orice sfat!
Multumesc! |
|
|
|
O parere personalizata puteti obtine discutand cu un terapeut.
|
|
|
|
Si eu am o problema asemanatoare cu orice inseamna galagie.cel mai mult ma deranjeaza cand vreau sa dorm sau cand dorm copiii.noi suntem in Anglia unde se aude tot de afara sau de la vecini.nu stiu cum sa fac sa fiu nepasatoare ca ceilalti.simt ca imi sare inima cand ma enervez din cauza nepasarii celor din jur.ma streseaza maxim.cred ca o sa ma mut in camp?
|
|
|
|
Va felicit pentru analiza pe care v-ati facut-o! Si pentru faptul ca ati acceptat ca cei din jur nu pot fi schimbati! Asta face diferenta intre sanatate si tulburare psihica! Aveti nevoie de putina terapie, pentru a va gasi acele puncte nevralgice pe care apasa vecinii cu nepasarea lor. Si cateva tehnici de evitare a acestor situatii. Eu personal, daca nu as avea nicio sansa de a ma muta de-acolo, as organiza in fiecare weekend iesiri, pentru a nu fi in contact cu vecinii. E oarecum dificil sa traiesti intr-o cloaca si sa faci abstractie de ea, asta ar presupune sa va disociati. Eu sunt ferm convinsa ca veti gasi si singur solutia pentru dvs. si familia dvs.! M-as bucura sa ne-o impartasiti si noua!
|
|
|
|
Faptul că nu vă deranjează lucrările de reparație și, mai mult decât atât, înainte să vă mutați în această zonă bună nu va afecta atât de tare gălăgia, mi se pare de explorat. Ce a însemnat pentru dumneavoastră această mutare, ați pornit cu așteptări spre aceasta noua adresă, cum ați semnificat experiența? Ar fi interesant și sa observați de ce anume se leagă ideea asta de vecini nepăsători care asculta muzica tare. Va deranjează vârsta lor, faptul ca sunteți neputincios și nici cu poliția nu ii puteți liniști, va aduce aminte de ceva aceasta neputință și frustrare. Ma gândesc ca dacă va afectează asa de tare este important și se leagă de sinele dumneavoastră. Sigur ca poate o vacanta ar ajuta mult sa va relaxați, sa încărcați bateriile. Aveți o perioada stresanta la munca, exista cineva apropiat pe care nu reușiți sa îl faceți sa se liniștească, fata de cuvintele căruia sunteți neputincios, care va "poluează" fonic fără sa îl puteți opri?
|
|
|
|
observatia mea este ca ati facut o adevarata fobie- legata de galagia de la bloc si va focusati pe ea! Intrebarea este de ce aceasta focusare? De ce nu exista alte aspecte ale vietii, obiective, etc care sa va activeze, sa va centrati pe alte lucruri, "sa vedeti partea plina a paharului vietii"? Poate ca lipsesc; puteti sa explorati acestea intr-o terapie! Numai bine!
|
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:
Buna. Problemele mele cred ca au existat inca din copilarie dar eu am inceput sa le simt existenta in 2012, cand tatal meu a murit fulgerator, cand eu aveam doar 18 ani. Cred ca de atunci am ramas sa zic ancorata in trecut si cu o mie de intrebari si regrete. In seara cand el a murit, noi ne-am certat, si oarecum el a murit suparat pe mine, sau cel putin eu asta cred. Ma simt vinovata de chestia asta. La doar 2 saptamani dupa moartea lui am suferit un grav accident de masina si am fost la un pas de a-mi pierde mobilitatea din picioare. Cu lungi operatii, terapii si aproape 8 sapt de imobilizare la pat, am reusit sa ma fac bine. Cel ce conducea era iubitul meu. Nu pot spune ca il acuz de ceva, drept urmare am ramas impreuna si avem peste 6 ani de cand suntem impreuna, dar oricat de tare as vrea sa zic ca am trecut peste, simt ca o parte din mine simte o oarecare repulsie pentru ce s-a intamplat. In adancul meu, eu mi-am revenit foarte greu iar el a trecut imediat peste ce s-a
intamplat. Ideea este ca de-a lungul anilor toate s-au acumulat, iar eu in momentul de fata ma simt precum o gaina fara cap. Nu mai vad nici un scop, nici o directie in viata, ma simt lipsita de sens. Daca relatia cu iubitul mergea bine, acum a inceput sa se clatine, si tind sa cred ca toate se intampla din cauza mea. Pentru ca caut drame, vad parti negative, in loc sa ma concentrez pe partile pozitive ale vietii.
Sunt studenta in anul 4, termin anul acesta facultatea. Am 23 de ani si o viata inainte. O familie frumoasa, o mama intelegatoare care imi este prietena inainte de orice, o sora mai mica ca mine cu 12 ani dar pe care o iubesc ca si cum ar fi copilul meu. Am un job pe care altii poate si l-ar dori, sunt asistent manager intr-un restaurant, coordonez activitatile si personalul iar banii sunt pe masura. Un iubit care ma iubeste si ma apreciaza, nu am fost jignita, batuta sau vreodata injurata de catre el ci din contra ma trateaza cum poate altii nici nu stiu cum sa o faca. Imi aduce flori mereu si gesturi, vorbe frumoase. Am prieteni, si prieteni buni care imi sunt alaturi mereu. As putea spune ca am de ce sa ma agat in viata, de ce sa fiu multumita si sa ma simt implinita. Dar nu este asa. Si problema este ca am fost mereu o persoana inchisa, imi este exagerat de greu sa ma deschid si sa-mi povestesc necazurile si gandurile cuiva. |
|
|
|
inteleg ca ai cumulat destule peste ani, dintre care doua evenimente au fost majore: pierderea tatalui (un doliu greu pt oricine) si un accident grav de masina (care poate fi cauza unui eventual stres post-traumatic). Gaseste un psihoterapeut cu care te simti confortabil sa discuti si incepe un proces de explorare… descarcarea este necesara. Curaj, se poate!
|
|
|
|
Bună ziua. Aceste acumulări duc la probleme psihice odată și odată. Vă recomand să începeți o terapie. Vă va ajuta foarte mult !
Cu stimă, psih. Tiberiu Seeberger
|
|
|
|
Sunt încântată de faptul că recunoști plusurile din viața ta. E un alt mare plus! Pari contrariată că te confrunți cu o așa problemă când există atâtea plusuri, de parcă nu le-ai merita! Te poți explora într-o psihoterapie (există și varianta să faci online ședințele în intimitatea casei tale; e un fel de protecție de început în a diminua teama de a te expune- tu afirmând că ești o persoană mai închisă). Cred că e un blocaj traumatic pe care nu ai reușit să-l gestionezi. Nu din vina ta sau a cuiva, ci pentru că psihicul tău nu este pregătit. O psihoterapie te poate pregăti corespunzător. Succes în drumul spre tine însuți și curajul de a-ți deveni aliat
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:
Bună ziua! Am 17 ani și sunt un adolescent normal, poate puțin negativist, ca orice adolescent, cel puțin așa cred, îmi fac planuri de a ajunge la o facultate și chiar la una foarte grea, la care admiterea se face pe baza unui examen. Ideea este că nu mă descurc pentru pregătire, încerc să învăț însă când mă lovesc de un test sau o teza pentru care chiar m-am străduit să învăț, iar la fața locului ajung să uit sau să amestec informațiile astfel în căt ajung să nu obțin rezultate bune. De aceasta mă tem că voi avea de suferit pe mai de parte. Mulțumesc! |
|
|
|
Multa lume se confrunta cu anxietatea de performanta. Mai ales in RO, unde se pune accentul pe rezultate la olimpiada , note, cat mai multe facultati absolvite. Este posibil sa uiti pt ca nu iti place materia respectiva. Daca ti se intampla la mai multe/toate, atunci e anxietate. Daca iti place ce inveti si inveti bine, dar uiti brusc totul, incearca niste exercitii de relaxare inainte de teze. Iti tin pumnii!
|
|
|
|
pare a fi anxietate de performanta; adica apar ganduri intruzive "trebuie sa iau nota mare"! , apare teama "iar voi da gres! si aceste doua te blocheaza. Nu te concentra pe aceste doua ganduri! Fa o lista cu situatiile cand ai reusit si raporteaza-te la ele! Este necesar ca si autoeficacitatea (increderea in capacitatile tale) sa ramana ridicata! Un psihoterapeut te poate ajuta mai detaliat (daca apelezi la el) in cateva sedinte. Mult succes!
|
|
|
|
Apeleaza la un psiholog sau consilier scolar. Este perfect normala aceasta anxietate la varsta adolescentei, iti doresti multe, ai vise mari dar inca nu ai incredere in tine. Tehnicile de relaxare sunt bune, la fel sa-ti imaginezi o reusita de-a ta sau un moment in care ai facut ceva si ai fost bucuros si mandru de tine! Repeta acest scenariu pana simti acea atitudine de incredere. Colegele mele ti-au dat cateva idei care te-ar ajuta, merita incercat. Succes!
|
Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:
Buna, am 15 ani si sunt fata. Sunt la un liceu teoretic, in clasa a 9 a A informatica- matematicaintensiv engleza impreuna cu sora mea geamana. (Eu am intrat la C dar m am transferat cu ea in clasa) Provin dintr o familie destul de ok la bani
Cred ca sunt anxioasa, depresiva si timida, cateodata, depinde de situatie. Nu am incredere in mine si mi e frica de multe lucruri. Urasc scoala si nu mai am nici o motivatie sa mai invat nu stiu de ce, dar totusi incerc sa fac asta. Consider ca sunt privita timida, prostuta la scoala.. ma pierd mereu. Am o clasa ciudata . Toti profesorii au pretentii. Ma consider aproape cea mai slaba din clasa. Parintii mei mereu ma obliga sa invat, invat mult dar degeaba. Ma simt ca o leguma. Imi e frica sa comunic, sa nu zic ceva gresit. Imi e frica sa raspund la scoala. In plus sunt super frumoasa. Cand cineva imi vb urat sau se ia de mine ma pierd. Am observat dealungul anilor ca vr din ce in ce mai mult (lucruri materiale, vacante, etc). Plang mereu din aproape orice. Mereu cand ma gandesc la scoala ma simt oribil si dintr o data imi pierd tot cheful de viata. Nu stiu ..am o senzatia ciudata mereu in mine. ma simt mereu ciudat si sunt trista. Nu stiu ce sa fac. Nu stiu cum sa va fac sa intelegeti ce am pt ca nici nu stiu concret. vreau sa ma schimb dar nu stiu cum sa fac asta. Nu stiu ce ar mai trb sa scriu..
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:
Buna ziua, am 35 de ani , am 2 fete de 13 si 15 ani, divortata si intr-o relatie cu un partener cu 5 ani mai in vartsta decat mine. De 2 ani de zile au inceput problemele cu fata de 13 ani, iar acum aceste probleme s-au agravat si anume nu mai asculta absolut deloc, spune da dar nu face cum spune, o duc la scoala si ea pleaca de la scoala, are nopti cand nu vine acasa iar eu o caut prin oras, are un anturaj care nu imi place deoarece cred ca pe parintii acestor copii nu-i intereseaza prea mult de acestia ptr ca dupa cate am vazut sunt lasati sa faca ce vor si pana la ore prea tarzii…22/23 h . Mentionez ca am fost la psiholog acum un an, am incercat sa plec din tara si sa ma stabilesc cu ele in alta parte, ea mereu isi cauta anturaj de acest gen. In legatura cu aceasta problema am facut tot ceea ce am crezut ca imi sta in putinta, m-am purtat frumos, i-am oferit mai multa intelegere , mai multa dragoste, am incercat sa o inteleg, nu a functionat….apoi m-am purtat urat, am
pedepsit-o , am lovit-o, am amenintat-o ca o inscriu la centrul de minori…nu stiu ce pot face ca ea sa isi redreseze comportamentul. La scoala a acumulat absente, este in situatie cu risc de exmatriculare, am aflat ca fumeaza, s-a taiat pe antebrat, va rog sa ma ajutati! Este un copil inteligent, fandeste mult mai matura in gandire, studiaza vioara si face lupte pt autoaparare. |
|
|
|
Bună ziua. Vă recomand să mergeți și dumneavoastră și ea la terapie. Problemele fetei nu pornesc din senin și s ar putea să fie accentuate de comportamentul dumneavoastră.
Cu stimă, Psih. Tiberiu Seeberger
|
|
|
|
Desi dvs. ii doriti numai binele, asa cum a spus si colegul meu, probabil ca ii faceti foarte mult rau. Nu va mai panicati. Mergeti la psihoterapeut, la unul la care va simtiti inteleasa. Nu intrerupeti fiindca taieturile pe mana sunt un semn de grea suferinta pe care o traieste fiica dvs. Iar ea pare a fi o fata inteligenta, exceptionala. Ati facut si treaba buna! Incercati sa reparati si ce nu e bun! Va doresc multa dragoste si rabdare! Sa mai dati un semn!
|
|
|
|
cautati un psihoterapeut cu care "sa rezoneze" (sa se simta inteleasa) si va fi bine! Sunt probleme ale varstei si poate si altele: nu reuseste sa -si gaseasca resursele adecvate pentru a-si depasi problemele emotionale! Curaj si numai bine!
|
|
|
|
Parca ati vorbi despre situatia mea. Singura cale este un psihoterapeut cu care sa "rezoneze" si rabdare. Nu o mai loviti nici fizic si nici emotional. Nu ajuta.
|
|
|
|
Cum vede fata relatia cu Dvs? ce va reproseaza? ce stiti despre planurile ei de viitor? Va las un link despre o carte si cu un video in dorinta de a va aduce o informatie in plus in pregatirea necesara "meseriei" de parinte a adolescentului ! http://www.eusunt.ro/carte-Sustine-constient-adolescenta~3962/
|
|
|
|
Buna ziua! Situatia este complexa si cel mai bine ar fi sa apelati din nou la un psihoterapeut. Nu ati spus nimic despre fata de 15 ani, cum este ea, cum se intelege cu sora ei? Cand anume ati divortat si cand a inceput relatia cu partenerul actual, cum se inteleg fetele dvs cu partenerul dvs? La psiholog ati fost doar dvs sau si cu ea? Fata dvs este la varsta la care oricum adolescentii incep sa se plaseze in opozitie cu parintii lor si sa isi impuna propriul sistem de valori asupra lumii. Problema cu absentele, anturajul care nu va place, taiatul pe mana toate acestea sunt semne ca ea nu este fericita, poate fi expresia unei agresivitati interiorizate si de asemenea poate avea simptome de depresie. Toate acestea trebuiesc evaluate in cadrul unei terapii. Este normal sa fiti ingrijoarata si va apreciez pentru incercarea de a gasi o rezolvare si de a va apropia de ea, este bine sa apelati insa la ajutor specializat. Numai bine!
|
Copyright © 2011 - 2026 Terapeuti.ro | Toate drepturile rezervate.
| |
