Acum 2 ani am fost diagnosticata cu tulburare bipolara. Am urmat tratament, insa eu tot traiesc cu impresia ca tot ceea ce se intampla e doar un vis.
Bună ziua .acum 2 ani am fost diagnosticata cu tulburare bipolara.am urmat tratament.insa eu tot traiesc cu impresia ca tot ceea ce se intampla e doar un vis.ca nimic nu e real.mai mult de atat seara la culcare vad tot felul de chipuri si citesc in vis.nu stiu ce sa mai fac.
Tratamentul te ajuta .dar depinde de tine sa-ti gestionezi emotiile
discutati tot ce se intampla cu medicul psihiatru.
Poate medicul va poate ajuta sa schimbati aceasta stare.
Inteleg ca ati urmat tratament, deci candva l-ati intrerupt. Cat timp ati luat tratamentul? Ati discutat cu medicul psihiatru despre aceste simptome? Cum v-ati simtit in timp ce luati tratamentul? Din ce cauza l-ati intrerupt? Ce alte simptome va mai deranjeaza in prezent?
Am 20 de ani si sunt amanta de doi ani.
Buna ziua! Am 20 de ani. Sunt amanta de doi ani. Am o curiozitate și va întreb pe voi, ca el nu mi-ar raspunde. De ce o înșală pe iubita lui cu mine de atât de mult timp? Ce ii poate lipsi? Ei sunt impreuna de 8 ani, dar nu pare ca nu i-ar oferi ce are el nevoie.
Am pus această întrebare unui bărbat. Știi ce mi-a spus? “Un barbat care înșeală, o face pur și simplu, că așa e el. Nu că i-ar lipsi ceva. Iar unul care e fidel, e fidel la fel. Că așa e el.” Poate nu este un răspuns universal valabil, dar eu cred în el.13
poate nu ii ajunge cat ii ofera iubita ..sotia
Intrebarea cred ca ar fi alta de ce accepti tu aceasta situatie …
Cu siguranta tu ii împlinești nevoi pe care cealalta nu i le implinea .Ai scris “iubita lui”…Daca e așa, de ce nu ii da libertatea de a intra într-o o alta relație ,dar mai ales de ce nu este într-o relație doar cu tine?
Stai linistita, ca nici tu nu ii oferi, altfel era doar cu tine de doi ani. Buna intrebarea Teodorei, mai bine incearca sa afli ce iti lipseste tie, nu ce ii lipseste lui.
E o chestie cu dus si intors aici.Am fost amanta.Acum sunt sotia lui.Cred ca multi dintre cei din jur vad relatiile astea ca ceva nefolositor，sau tampit.La mine spre exemplu mereu zicea ca isi gaseste linistea de care are nevoie.Acum lumea imi zice ca nu il mai recunoaste，ca e alt om，alt caracter.Poate ca relatia aia nu e ce vrea dar ii e lene sau frica sa o termine din varii motive.Sau poate ii e frica sa incepa ceca serios cu tine si o tine asa sa vada cat ii merge.
Este important sa vezi ce anume te face pe tine sa stai intr-o relatie care este putin fata de ceea ce ai putea avea. In ceea ce priveste raspunsul legat de el..nu e doar unul posibil insa nu e ceva ce tine de tine, deci nu poti tu influenta, poti in schimb daca vrei influenta la tine pt a avea ceva care sa iti dea echilibrul necesar tie
Mult succes si ai grija de tine!
Din punctul tau de vedere el e o victimă…săracul nu primește ce are nevoie de la sotie, deși sunt impreuna de 8 ani. Dar tie ce iti lipseste sau ce nu ii satisfaci, daca el e cu tine de 2 ani si totusi nu se desparte de cealalta?
Esther Perel are raspunsul la aceasta intrebare.Iti recomand cartea ei: The state of affairs, rethinking infidelity.
este important de analizat – cine pe cine inseala! Si mai mult, ce te atrage pe tine in acesta relatie? Aspecte pozitive,.aspecte negative…..! Asa cum s-a scris mai sus- ai grija de tine! Numai bine!
Infidelitatea lui nu are nimic de a face cu “ea”-partenera oficiala, ci cu el. El cauta, constient sau inconstient, un model de relationare cunoscut, in care are nevoie de relatii triunghiulare si de “planul B”. Atentie, deci, la iluzia ca “este vina ei, si cu mine va fi altfel”. Cand/ daca vei fi tu cea “oficiala”, e posibil sa faca acelasi lucru, pentru ca el e acelasi. Multa luciditate iti doresc!
Sunt cu tatăl copilului meu de 17 ani, am muncit împreună și avem de toate, dar în tot acest timp am fost bătută și ținută sub controlul lui, fără să am dreptul la argumente sau dorințe. Am ajuns sa tremur când începe sa tipe și nu mai suport, as dori sa plec, dar el este proprietar pe tot ce am muncit până acum și îmi spune sa plec ca nu îmi da nimic.
Bună ziua , mă numesc Dana și trăiesc in concubinaj cu tatăl copilului meu de 17 ani ! Am muncit împreună in toți acești ani și avem de toate !, dar în tot acest timp am fost bătută și ținută sub controlul lui , fără să am dreptul la argumente , dorințe sau altele ! Nici acum după atâția ani nu am putut sa cădem la un acord sa merg sa îmi văd rudele mele din Constanța iar acum locuiesc in Botoșani .Am ajuns sa tremur când începe sa tipe și nu mai suport as dori sa plec la Mama dar mă gândesc ca îmi las familia și poate nu este bine , nu vreau sa mă gândesc numai la mine debfapt nu am mai făcut o de mulți ani ! Motivele Lui nu au un temei ci doar crede ca greșesc in tot ce fac , nu fac nimic bine nu am voie sa vorbesc cu rudele iar el are mereu dreptate ! Am fost internata in spital din cauza loviturilor și am și un certificat Medico legal ! Tot ce am muncit până acum este trecut pe El. ca și proprietar și îmi spune sa plec ca nu îmi
da nimic iar pe numele meu este trecută o firma dar tot el o controlează ! Vă rog dati mi un sfat despre ceea ce voi face pentru ca nu mai sunt in stare sa gândesc pt mine!
Buna, sunt mai multe lucruri administrative pe care le poti face. Nu iti poate lua bunurile si cu siguranta nici copilul. Te rog sa pui in balanta ” am muncit in toti acești 17 ani si avem de toate ” cu ” am fost batuta, tinuta sub control, fara sa am dreptul… ”. A avea justifica cel de al doilea taler al balantei? Doar tu poti judeca asta… Pentru modalitatile legale imi poti scrie in privat si am sa ti spun care sunt pasii de urmat
oricum trebuie sa pleci
Inteleg situatia partial pentru ca nici eu nu am dus o viata roz cu sotul meu. la fel ca si tine am un copil si am construit impreuna o casa. Insa, cand am vazut ca trec lunile iar eu ajunsesem din ce in ce mai terorizata, mental eram o persoana care nu mai reuseam sa gandesc limpede doar uneori, ajunsesem la o greutate f f mica, plangeam continuu si il stiam de frica, am zis ca nu pot trai asa toata viata. Am intentat divort in conditiile in care spunea ca imi ia copilul nou nascut si ca ma lasa fara casa. Dupa ce s-a convins ca nu glumesc cu despartirea a mai amenintat cat a mai aminintat iar acum s-a linistit. Gandeste limpede. Nu poti trai toata viata in teroare. Tu ai spus ca muncesti. Deci te descurci sa te intretii. Nu vei pierde ce ai investit pt ca poti demonstra asta. Fii tare, pune capat ca apoi toate se vor rezolva si vei simti in sfarsit ca traiesti.
Am o relație de 4 ani, relație care a fost pusă de câteva ori pe pauza pentru ca partenerul m-a înșelat. De curând când am descoperit niște conturi pe swing, matrimoniale și altele de acest gen. Ceea ce m-a speriat e faptul ca discuta cu doamne 50+, cupluri, femei, bărbați. A reacționat foarte urat, cu acuze la adresa mea cum ca i-am încălcat intimitatea.
Buna! Am 24 de ani. Am o relație de 4 ani. Relație care a fost pusă de câteva ori pe pauza pt ca partenerul m-a înșelat. De fiecare data am trecut peste. Locuim împreuna de un an. Totul a fost bine și frumos pana de curând când am descoperit niște conturi pe swing,matrimoniale,și altele de acest gen. Ceea ce m-a speriat e faptul ca discuta cu doamne 50+,cupluri,femei bărbați. Atunci când o-am întrebat despre aceste discuții a reacționat foarte urat,cu acuze la adresa mea cum ca i-am încălcat intimitatea. Nu știu ce sa fac. Ma gândesc serios sa-o trimit la un control poate are ceva probleme psihice.
nu cred ca este cineva in masura sa ‘il trimita’ la un control in situatia in care el nu considera ca are o problema. Ce am inteles eu este ca te afli (inca) intr-o relatie cu un barbat care te-a inselat repetat, tu iertandu-l de fiecare data, despre care ai aflat recent ca are diferite preferinte sexuale si pare ca vrei sa intervi asupra lui. Tu ce ai putea sa faci pentru tine in aceasta situatie, presupunand ca el nu vrea sa contribuie cu nimic la aceasta relatie? Ma intreb ce te tine in relatie cu el. Uita-te la nevoile tale mai intai. Succes!
Mi se pare interesant ca pui comportamentul lui pe seama unei probleme psihice. Inteleg ca desi ai fost inselata de el in trecut, ai continuat relatia cu el. Ce anume te-a facut sa ramai in relatie? Care au fost asteptarile tale de la el? Si ce te face sa crezi ca el va renunta la comportamentul lui din moment ce tu de fiecare data l-ai iertat?
Sunt studenta in primul an la Litere si simt ca nu aici imi este locul. Nu stiu daca asta este cauzata de faptul ca atunci cand am ajuns in orasul asta am rupt legatura cu fostul meu prieten, el gasindu-si pe alta. Mereu raman blocata cand intampin un obstacol.
Am 20 de ani si sunt intr-un impas. Sunt studenta in primul an de facultate la litere si simt ca nu aici imi este locul. Ma simt intr-un mediu strain ,intr-un mediu in care nu ma regasesc ,desi toti colegii mei sunt foarte comunicativi si empatizez ,ma integrez. Nu simt ca locul meu este la aceasta facultate. De la inceput am zis ca renunt,ca nu sunt in stare sa duc primul an. Desi am crezut ca asta imi este drumul,nu stiu daca am facut alegerea corecta. Nu stiu daca lucrul asta e datorat faptului ca a fost totul prea brusc si ca atunci cand am ajuns in orasul asta am rupt legatura cu fostul meu prieten,el gasindu-si pe alta. E a doua oara cand mi se intampla asta si nu pot sa nu recunosc ca sunt daramata. Am avut o relatie acum ceva timp care s-a incheiat dupa 4 ani si care m-a afectat foarte mult. Am suferit enorm. Nu stiam cum sa fac fata mai ales ca ma prinsese intr-o perioada agitata din viata mea. Cand mi-a fost mai greu,a disparut. PArintii mei sunt divortati de cand aveam
eu 10 ani. Viata cu tata nu a fost chiar roz. Discutiile mele cu tata s-au transformat intr-un mic razboi acesta subestimandu-ma,spunandu-mi ca nu o sa fiu capabil sa fac x si y ,in capul lui crezand ca ma va ambitiona. Nu pot sa trec peste lucuruile care mi se intampla,mereu raman blocata cand intampin un obstacol. Nu stiu cum sa-mi gasesc drumul,nu stiu care este drumul meu.
Plang des si deja simt cum cedez.
imi pare rau ca ai ajuns sa suferi atat de mult din cauza (probabil) neintelegerilor dintre parintii tai si aparent a lipsei de empatie din partea tatalui tau. Eu iti recomand sa incepi sa vorbesti cu un psihoterapeut in ideea unei dezvoltari personale in care sa te cunosti mai bine si sa te poti ‘inarma’ cu ce ai tu nevoie, nu ce consider cei din jur. Curaj, se poate!
Este firesc să te îndoiești, având în vedere situația în care ai fost. Poți insa sa alegi sa nu te mai lași influențată de părerile celor din jur, chiar dacă simți că ți-ar fi mai bine cu susținerea lor. Încearcă să îți selectezi opiniile celor care sunt echilibrați emoțional și care țin la tine. Ceilalți nici nu pot atlfel, chiar daca poate ar vrea. Terapia este mereu de folos. Îți țin pumnii!
Esti la inceput de drum si ai toata viata inainte. Stiu ca nu ti-a fost usor pana acum dar ai razbit. Uneori parintii nu stiu cum sa ne ajute sa crestem mai frumos si fac greseli. Imi pare rau ca tatal tau vorbea asa cu tine pentru ca si daca tu stii acum ca el avea intentii bune, dorea sa te ambitioneze, tu nu functionai asa. Daca tu ai luat, chiar si in trecut, afirmatiile lui ca pareri despre tine, incerci sa ii arati ca nu e asa. Pui multa presiune pe tine sa nu gresesti si sa reusesti ce iti propui. Poate ca nu este locul tau acolo, sau poate ca e. E dreptul tau si sa te lamuresti, si sa alegi daca faci asta in continuare sau nu. Pentru ca nici tata, nici mama, nici iubitul care a fost sau va veni nu-ti va trai viata. Doar tu vei putea stii ce iti place si ce vrei. Acum inca mai intervin 2 probleme. Daca tu esti orientata in experior, cautand afectiunea, aprobarea si sustinerea celor din jur, exista riscul sa conteze mai mult ce spun/cred/vor ceilalti decat ce vrei tu. Uneori nici nu ne dam seama ca facem asta. Dar daca e asa, e greu sa realizezi ce iti place pt ca ai ales pe alte criterii..si atunci trebuie sa-ti dai timp, sa te asculti si sa vezi. Cealalta problema e ca amesteci un pic lucrurile. Pui poate pierderea iubitului tau pe seama plecarii tale si deci a noii vieti si de ce nu, a facultatii. Crezi cumva ca revenita acasa v-ati impaca? Pentru ca atunci..tin sa iti spun cu tot dragul: chiar daca ai fi la facultatea perfecta pentru tine, dar e mai important sa fii cu el, tot iti vei dori sa renunti. Deci e important sa te linistesti si sa separi lucrurile. Sa vezi ce anume te tine in starea asta, ce merita si ce nu. Cine vrea sa fie cu tine lupta, asteapta, te cauta. E greu sa fii singura intr-un loc nou, departe de tot ce stii, dar poate fi si un bun prilej sa dai drumul trecutului, sa vezi cine esti acum si ce vrei. Curaj si succes!
Am uneori niste vise din care ma trezesc cu niste stari de sperietura. Sunt astfel de vise traumatice? Am nevoie de terapie?
Buna ziua, am 34 de ani, sunt fata, si am uneori niste vise din care ma trezesc cu niste stari de sperietura. Din ce am citit la Freud, visele ar trebui sa ne protejeze somnul. Dar eu ma trezesc din unele vise cu sperieturi. Mai jos, pun un exemplu.
Mi-am amintit un vis din copilarie (de fapt eram in perioada liceului) si ma tot gandesc de o vreme la el. Se facea ca eram pusa in situatia de a alege din mai multe variante parintii mei reali. Erau mai multe perechi si trebuia sa-mi dau seama care erau parintii mei. Am ales o pereche dar ochii lor au devenit rosii si iluminau. Asta insemna ca alesesem gresit si ca de fapt erau niste roboti care cucereau pamantul veniti de pe alta planeta si deghizati. Vazusem asta intr-un film. M-am speriat ingrozitor si m-am trezit, inima batandu-mi cu putere.
Sunt astfel de vise traumatice? Am nevoie de terapie? Din ce-mi amintesc am avut o copilarie normala, cel putin aparent.
Visele pe de-o parte protejează somnul, dar când intensitatea sentimentelor prezente în vis depășesc un prag considerat normal, o altă formă de protecție este trezitul. Visele transmit mesaje foarte clare din viața interioară, mesaje revelate dacă sunt descifrate corespunzător. La întrebarea dacă aveți nevoie de terapie, răspunsul îl puteți decide singură. Dar dacă doriți să scăpați de aceste vise și să vă îmbunătățiți viața, urmați o terapie psihanalitică. Într-o astfel de terapie se și interpretează visele. Cu respect
Daca va incurca puteti lua atitudine. Daca nu, puteti sa le lasati ca atare sau sa le folositi chiar si pentru scrieri literare.
Tata a fost și este un om foarte rău. Când eram mica, o bătea pe mama și ma bătea și pe mine. As vrea sa știu ce pot face ca să uit trecutul. Copilărie nu prea am avut.
Bună.Sunt Andreea, am avut niște probleme de violenta în copilărie. Tata a fost și este un om foarte rău. Când eram mica tata o bătea pe mama și ma bătea și pe mn.si pe ea și eu eram agresate verbal și fizic de către el. Eu acum locuiesc cu prietenul meu, dar de ceva timp ma urmăresc acele imagini din trecut. As vrea sa știu ce pot face ca să uit trecutul. Copilărie nu pre am avut. În prezent am 20 de ani, nu știu ce se întâmplă dar de ceva timp prezint dezinteres, plâng tot mai des și mi e gândul tot ca dincolo ar fi mai bn. Cum pot sa scap de stările astea?
Buna Andreea! Îmi pare rau pentru cum te simți. Te-ar ajuta sa incepi o psihoterapie, poate chiar antidepresive de la psihiatru. In cadrul terapiei poți “învață” sa te bucuri de viață! Îți doresc tot binele din lume, îl meriti!
Buna Andreea! Ceea ce povestești este trist! Un copil abuzat fizic și verbal este un copil cu traume și starea pe care o descri seamănă cu o stare depresiva. Ai făcut foarte bine cerând ajutor. Asta e un semn că vei reuși să mergi mai departe. O terapie ar fi recomandată. Succes!
Te inteleg .Dar din pacate trecutuul nu-l mai poti schimba Ramane doar acceptarea lui .E primul pas spre vindecare.Urmeaza-ti visele o prietenie sincera , o relatie dragoste o meserie facuta cu pasiune iti poate ameliora sau vinedeca trauma.Gaseste-ti prieteni la care sa-ti deschizi sufletul care te inteleg si te iubesc Fa terapie prin miscare ,arta, muzica dans sau aorice iti place tie
Andreea, imi pare rau ca treci prin asta, imi imaginez ca iti este foarte greu. Intaresc sugestiile date de colegii mei..te-ar ajuta sa incepi un demers de psihoterapie in cadrul caruia vei afla caile potrivite tie de a trai frumos prezentul. Vei putea invata cum sa iei din trecut lectiile folositoare si pas cu pas vei putea face pace cu acele “situatii”.
Odata inceput procesul acesta terapeutul in functie de starea ta va propune daca este cazul si o vizita la un medic psihiatru.
Starile despre care vorbesti sunt legate de depresie si uneori pentru a se regla poate fi nevoie pe langa terapie si de medicatie.
Iti doresc mult succes si fii increzatoare ca iti poate fi si mult mai bine.
Inchiriez cabinet de psihologie/psihoterapie – Bucuresti (zona Aviatorilor)
Buna ziua, caut coleg/a ca sa impartim un cabinet. Se afla in zona Aviatorilor, la cinci minute de metrou, si este disponibil de la 1 iulie. Mai multe detalii la: contact@danielivan.ro.
Am o problema de vreo doi ani. Nu mai stiu cine sunt. Am inceput sa ma simt ca un alt om, insa un om pe care nu il accept. Ma simt ca si cand sufletul meu s-a rupt de corp si in fiecare zi ma reincarnez in persoane diferite.
Buna ziua. Am o problema de vreo doi ani care ma macina in continuu si nu imi permite sa duc o viata normala. Problema mea e ca nu mai stiu cine sunt. Am trecut acum doi ani printr-o perioada de stres incredibil de grea, dupa care am simtit ca oarecum psihicul meu s-a fragmentat. Am inceput sa ma indepartez de persoana care eram inainte de perioada aceea. Practic am inceput sa ma simt ca un alt om, insa un om pe care nu il accept. Simt ca gandurile mele actuale sunt straine, nu se simt ca si cand ar fi ale mele. Sunt ganduri care nu coincid cu sentimentele mele. Nu mai am o identitate sau o personalitate. Nu mai am preferinte. Am ramas doar cu regretul ca le-am pierdut pe toate. Simt ca toate sentimentele si gandurile care imi apartineau atunci nu mai pot sa le ating in prezent. E ca si cand as fi inchisa intr-un glob. In glob sunt eu, cu gandurile care imi provoaca un sentiment de nefamiliar, care ma fac sa ma simt ca nu sunt eu cu adevarat, iar dupa sticla se afla sentimentele si gandurile mele reale, cele pe care le aveam inainte, dar nu pot ajunge de ele pentru ca nu pot sa ies din glob. De asemenea, de multe ori nu imi amintesc nimic. Memoria mea de scurta durata e incredibil de slaba, iar amintirile mele, majoritatea din ele imi sunt straine. Cateodata, o data la cateva saptamani, imi amintesc ceva din trecut, insa amintirea nu e insotita de sentiment…se simte ca si cand as povesti-o prin ochii altcuiva, nu ai mei.
Inca o problema la fel de grava pentru mine este ca ma trezesc in fiecare dimineata cu o personalitate diferita. Astazi am un set de valori, o anumita gandire, un anumit set de sentimente, si de obicei sunt ciudate si simt ca nu sunt ale mele. Maine de dimineata o sa ma trezesc ca o alta persoana, cu alt set de valori, sentimente diferite si straine de personalitatea mea. In fiecare zi ma trezesc ca fiind altcineva. Apoi impulsurile. Ieri imi doream foarte mult o pusca. Am cautat peste tot cum se poate face rost de o arma de foc in Romania. Am vrut chiar sa ma inscriu la o asociatie de vanatoare sau sa imi fac permis port-arma (nu voiam sa ranesc pe nimeni, pur si simplu voiam sa merg in padure si sa trag la tinta, ca o activitate sportiva). Astazi m-am trezit si mi-am dat seama ca dorinta mea de ieri nu mai corespunde deloc cu cine sunt azi ca si persoana. Astazi vreau sa merg sa sar cu parasuta dar nu imi permit, financiar. Oricum nu ma stresez, pentru ca peste cateva ore o sa ma
pun la somn si maine o sa ma trezesc altcineva. Am cate un impuls de genul zilnic. Dar niciodata nu pot sa ajung la cum eram inainte. Niciodata nu reusesc sa mentin o stare stabila, o identitate stabila. Ma simt ca si cand sufletul meu s-a rupt de corp si in fiecare zi, ma reincarnez in persoane diferite.
Imi pare rau pentru situatia grava in care simtiti ca va aflati. Cred ca aveti nevoie urgent de psihoterapie, probabil ca si de psihiatru. Este ceva ce se poate rezolva, dar este necesara o delicatete speciala si multa vointa din partea dvs. de a schimba situatia. Va tin pumnii sa incepeti si sa duceti la bun sfarsit acest demers!
Buna ziua! Ceea ce simti tu este un efect al unei traume, a unei epuizări psihice sau burnout de la stres. Simptomele descrise de tine mai sus sunt aceleasi cu cele ale disocierii. Disocierea este separarea de eu, de emoții, amintiri si fragmentarea personalității si duce la pierderea identității de sine. Apeleaza cu incredere la un psihiatru pentru medicamentatie până nu se complică simptomele si se transformă in depresie si poate schizofrenie. Combina tratamentul medicamentos cu psihoterapie, masaj de relaxare, sport, o nutritie echilibrată, bazate pe fibre si grăsimi sănătoase si totul va fi bine.
Buna ziua! Din ceea ce spuneti, nu am inteles daca sunteri singura sau mai locuiti cu cineva. Familia stie prin ce treceti? Daca nu, ar fi bine sa le spuneti si sa cereti ajutorul unui psihoterapeut sau psihiatru. Va recomand sa faceti acest demers cat mai curand. O cura de psihoterapie, combinata cu un tratament psihiatric va poate ajuta sa va redresati si sa duceti o viata normala. Va doresc sanatate si succes!
Descrieti simptomele unei tulburari disociative, care inteleg ca s-a produs in urma unui stres puternic, probabil ceva traumatizant dpdv psihologic. Ca si colegii mei, va sfatuiesc sa apelati la psihoterapie si la consult psihiatric pentru stabilirea unui diagnostic. Prin intermediul psihoterapiei veti putea integra acele parti ale dvs de care v-ati disociat si pe care le-ati indepartat, nu va fi un proces usor dar la capatul lui va veti regasi pe dvs.
Mergeti la Psihoterapeut sunteti minunata o sa vedeti singura.
Am o relatie de 2 ani cu prietenul meu. Acum 15 zile i-a decedat mama si nu vrea sa mai comunicam, in schimb pe Facebook il vad activ. L-am sunat si mi-a zis ca are probleme si cu tatal sau, care este la pat, si sa mai astept.
Ma numesc Narcisa si am o relatie de 2 ani.Ne intelegem bine ,dar acum 15 zile i-a decedat mama si nu vrea sa mai comunicam in schimb pe facesbook al vad de 2 ori pe zi.L-am sunat si mi-a zis ca are probleme si cu tatal sau care este la pat si sa mai astept.Nu-mi explic atitudinea lui ,ma simt foarte prost cand al vad activ pe facesbook.Imi da impresia ca nu ma mai vrea.Ce puteti sa-mi spuneti !
Multumesc anticipat!
Te sfătuiesc sa îi respecți nevoia de a nu comunica un timp. Probabil îi este greu și simte nevoia sa fie singur. Asta nu înseamnă ca nu tine la tine, ci ca pentru moment nu este disponibil emoțional.
in plus, ma gandesc ca poate mai multa empatie din partea ta i-ar fi de folos in aceasta perioad foarte grea prin care trece!
Pierderea unui parinte este un lucru extrem de dureros si greu de “digerat”. Reactia lui este normala, mai ales ca are si un tata cu probleme. Stiu ca si tie iti este greu, poate te simti respinsa, dar poate un simplu mesaj in care sa ii specifici faptul ca tu ii esti alaturi oricand are el nevoie, deocamdata e de ajuns. Da-i spatiu si timp, are nevoie de ele.
Continuand navigarea pe acest site sunteti de acord cu Termenii si Conditiile utilizarii.
