Mesaj:
Buna ziua.
Am un copil in vasrta de 3 ani, pe care tatal lui il invata tot felul de prostii. ca mama lui este bunica, ca mama lui este actuala sotie si copilul mie-mi spune pe nume nu-mi spune “mama” . Cum sa fac sa-i explic copilului ca “mama”e numai una si ca eu sunt mama.. fara sa inebunesc definitif copilul? Nu-mi pasa ce-l invata el.. imi pasa de copil sa nu-l inebunesc eu mai tare!!! cum fac? Mentionez ca eu pana la urmatorul termen (peste 3 luni) imi pot lua copilul duminica de la ora 10-18 si copilul vine si-mi spune tot (si ce nu m-ar interesa in mod deosebit pe mine) insa il invata sa nu vrea la mine ca “eu nu am bec, eu nu am mancare, eu nu am jucariile care-i plac lui” … nu stiu cum sa ma comport, ce am voie si ce nu am voie sa-i spun copilului? cum sa-i explic ce am de spus?
Am divortat la notar in decembrie 2012 cu custodie comuna (2 saptamani si 2 saptamani) din cauza conditiilor de la mama de acasa am acceptat sa ramana cu domiciliul la tata, urmad ca eu sa aranjez casa sa-mi pot aduce copilul 2 saptamani. Pana in luna August 2013 nu am avut cum sa aduc copilul acasa intr-un mediu insalubru (intre timp am cumparat mobila pentru 2 camere si bucatarie (apartamentul avand 4 camere), am renovat casa, am pus parchet, am pus termopan + ca mama avea in casa 6 caini). In luna august cand am putut sa-mi iau copilul cele 2 saptamani familia fostului sot a refuzat sa-mi dea copilul pretextand ca acesta nu doreste sa mearga cu mine pentru ca nu ma cunoaste. In perioada Decembrie 2012 – august 2013 mergeam sa-mi iau copilul de diminiata ora 10-20 cu taxiul si eram obligata pe perioada iernii sa merg cu el pe la cunoscuti pentru ca acasa nu-l puteam aduce si din pacate cunoscutii mei locuiesc foarte departe de mine si-mi trebuiau numai pentru taxi cel putin 100 ron+ altele. Mentionez ca pana in luna August 2013 eu nu am avut voie sa mai intru in casa fostului meu sot si nu aveam voie sa iau legatura cu nimeni din familia lui. In momenul acesta ne judecam pentru custodia copilului intrucat fostul sot mi-a refuzat dreptul de a-mi mai lua copilul chiar si ziua, putem sa-l vizitez doar in prezenta familiei acestuia (minim 3 persoane care stateau cu ochii pe mine incontinuu) fara a avea macar posibilitatea sa stau singura 5 minute cu copilul meu. La al II lea termen de judecata, s-a decis ca pana pe 14 Mai (urmatorul termen cu martori si ancheta sociala terminata) sa-mi pot lua copilul in fiecare Duminica de la 10-18 pentru a-mi petrece timp cu el.
Copilul se comporta ciudat in momentul in care apar eu sau o alta persoana inafara celor din familia fostului sot, daca intra cineva in camera sau ne intalnim cu cineva pe strada nu mai scoate un sunet, refuza sa vorbeasca si prefera varianta cu aratat prin semne ce-si doreste. De la mine refuza sa manance, insa de la prietenul meu mananca, refuza sa ma tina de mana in parc in schimb cere sa o tina de mana pe prietena mea cu care suntem in parc. A venit si mi-a spus ca ” nu vrea la mami, pentru ca are “ham” , nu are bec si nu are mancare”si cand l-am intrebat cine i-a spus asta a spus “tati si buni”, imi spune mereu ca nu vrea sa manance ca are si el mancare acasa. Este un copil vesel si sociabil insa in prima faza tace efectiv ( inclusiv cu mine). Copilul avea 2 ani cand ne-am despartit acum a facut deja 3 ani.

Discutia legata de, cine este mama si cine este restul familiei, precum si rolurile acestora, ar fi de preferat sa aiba loc intre adulti, nu intre adulti si un copil de 3 ani. Sigur, intr-un mod matur, avand in minte si in suflet, in permanenta imaginea copilasului, binele lui si dezvoltarea lui ulterioara. Acest lucru este posibil cu efort, e adevarat, fara acuze reciproce, acceptand ca d-voastra nu mai formati un cuplu, insa sunteti parinti, iar acest lucru va leaga pentru totdeauna. Deci, puteti rezolva cat de cat situatia, discutand cu fostul sot, nu cu altcineva (din punctul meu de vedere), in termeni de pace, intelegere si responsabiliate. Baietelul are nevoie de timp sa discearna, dragul de el, cine este cine.. Daca mentineti cu copilasul o legatura stabila, bazata pe afectiune, dragoste, rabdare, o relatie nepoluata, daca este posibil, de problemele cu fostul sot, lucrurile se vor imbunatati. Rabdare si mult tact, va doresc! Numai bine!

RASPUNS: Eu am incercat aproape 8 luni sa-l fac sa mergem la un psiholog, chiar am propus sa platesc eu aceste sedinte pentru a vedea cum putem sa ne intelegem noi astfel incat copilul sa nu simta lipsa unuia dintre parinti. acest lucru mi-a fost refuzat in mod constant, ca ulterior sa imi spuna ca trebuie sa mergem cu copilul la psiholog. I-am explicat ca un copil de 2 ani si un pic ( 3 ani acum) nu are ce sa caute la psiholog, ci ca noi trebuie sa mergem… nu am cu cine sa ma inteleg!
Nu am incercat niciodata sa-i denigrez tatal, tocmai de aceea pentru a evita eventuale “scapari” de limbaj am preferat sa nu-l aduc in discutie deloc.

Solicitati instantei sa dispuna o evaluare a copilului si a relatiei acestuia cu fiecare dintre cei doi parinti, eventual identificarea unor elemente de alienare parentala. Evaluarea ar putea fi efectuata de Directia de protectie a copilului competenta teritorial sau de un specialist independent.

Mesaj:
buna ziua, copilul meu are 5 ani si 3 luni. este sociabil, si jucausi creativ si implicat emotional in toate actiunile. problema este ca deseneaza copaci care cad. coroana este deasupra, dar trunchiul este in cadere. el spune mereu ca asa vede el copacii… cad! si in jocul lui, se prabuseste pe canapea si spune mereu, cade copacul.
anul trecut in aprilie, mai si iulie, a fost agresat de mai multe ori. eu am fost plecata la un curs 15 zile in 3 saptamani, distantate aprilie / mai 2013. l am lasat la mama mea si am platit un psihopat sa stea cu el. am crezut ca daca mama l a vazut si il cunoaste, statea la ea in gazda, este in siguranta. de fapt inca ma mai culpabilizez pt asta. iar animalul ala l-a abuzat. a stat in total 120 de ore in compania lui. fiul meu inca se mai gandeste la ce a patit psihologul la care am ajuns anul trecut, in vara, dupa ce am reusit singura sa identific cauza problemelor aparute in comportamentul fiului meu, mi a spus ca la mine este problema, si ca DACA EA VA IDENTIFICA CA SE CONFIRMA, ATUNCI VA ANUNTA PROTECTIA COPILULUI, SA EVALUEZE CAZUL. in fine, am invatat sa traim impreuna cu povara asta. copilasul meu chiar azi dimi a adus in discutie numele psihopatului, din nou.
acum luam amn2 remedii florale si homeopate. acum trebuie sa merg la homeopat sa il reevalueze. copilul meu a luat Stramoniu 200 Anacardiul 200 Argentul Nitricum 200. sunt inca foarte speriata de ce am patit. eu il cresc singura, tatlal lui refuza sa il vada. de fapt nu l a strans niciodata in brate, nu l a atins si nu l a mangaiat niciodata.

Vă recomand cu multă căldură să mergeți la un psihoterapeut. Trauma prin care a trecut fiul dvs. nu se rezolvă cu preparate alopate ori homeopate. Atitudinea psihologului (presupun că acesta era clinician, nu terapeut) de care amintiți este regretabilă, dar nu trebuie să vă insufle neîncrederea în alți psihologi și să refuzați colaborarea cu aceştia în beneficiul fiului dvs. Desenele executate de băiețel pot fi evaluate de terapeut, conținând indicii importante asupra traumei sale (testul arborelui, chiar aşa se numeşte).
Şi vă sugerez să reclamați abuzatorul, probabil nu este la prima şi nici ultima sa faptă de acest gen.

Nu ati preciat in ce fel a fost agresat/abuzat copilul dvs.

Mesaj:
copilul meu are 5 ani si 3 luni. este sociabil, si jucausi creativ si implicat emotional in toate actiunile. problema este ca deseneaza copaci care cad. coroana este deasupra, dar trunchiul este in cadere. el spune mereu ca asa vede el copacii… cad! si in jocul lui, se prabuseste pe canapea si spune mereu, cade copacul.
anul trecut in aprilie, mai si iulie, a fost agresat de mai multe ori. eu am fost plecata la un curs 15 zile in 3 saptamani, distantate aprilie / mai 2013. l am lasat la mama mea si am platit un psihopat sa stea cu el. am crezut ca daca mama l a vazut si il cunoaste, statea la ea in gazda, este in siguranta. de fapt inca ma mai culpabilizez pt asta. iar animalul ala l-a abuzat. a stat in total 120 de ore in compania lui. fiul meu inca se mai gandeste la ce a patit psihologul la care am ajuns anul trecut, in vara, dupa ce am reusit singura sa identific cauza problemelor aparute in comportamentul fiului meu, mi a spus ca la mine este problema, si ca DACA EA VA IDENTIFICA CA SE CONFIRMA, ATUNCI VA ANUNTA PROTECTIA COPILULUI, SA EVALUEZE CAZUL. in fine, am invatat sa traim impreuna cu povara asta. copilasul meu chiar azi dimi a adus in discutie numele psihopatului, din nou.
acum luam amn2 remedii florale si homeopate. acum trebuie sa merg la homeopat sa il reevalueze. copilul meu a luat Stramoniu 200 Anacardiul 200 Argentul Nitricum 200. sunt inca foarte speriata de ce am patit. eu il cresc singura, tatlal lui refuza sa il vada. de fapt nu l a strans niciodata in brate, nu l a atins si nu l a mangaiat niciodata.

daca intrebarea dvs este legata de semnificatia copacului atunci ne-ar fi de mare ajutor sa ne si postati acel desen (scanat) pt a ne putea orienta mai bine… sau puteti cumpara cartea Testul Arborelui si incercati o interpretare

De mare ajutor ar fi sa postezi desenul . Pentru o interpretare corecta sunt niste elemente care trebuie observate cu atentie: -ocuparea spatiului – radacina, trunchi , coroana – dimensiunile desenului, -tipologia arborelui desenat – si alte detalii , cum ar fi , fructe , frunze flori, iarba etc.

Mai incercati la un alt psiholog.Motivul ptr.care deseneaza in acest fel poate fi si altul ,nu doar legat de agresiune(ce fel de agresiune?De ce-l catalogati psihopat?De ce psihologul la care a-ti fost v-a spus ca-i la dvs.problema?Nu-mi raspunde-ti mie…………)……….Copilul este sociabil,creativ,implicat ceea ce-nseamna ca-i pe drumul bun.Numai bine si mult succes in gasirea unui psiholog ce va poate rezolva situatia!!!!!

Un test precum testul copacului nu este de ajuns in a identifica un copil cu probleme, o corelatie de teste ar putea sa va spuna ceva. Daca copilul Dumneavoastra manifesta un comportament pro in dezolvoltarea lui nu incercati sa vedeti in el o problema.

Va recomand sa mergeti la consilier/psihoterapeut. Va poate ajuta sa intelegeti ce se intampla si, daca e cazul, sa faceti schimbarile potrivite pentru bunastarea copilului d-voastra si a d-voastra, deopotriva.

Mesaj:
De ce ma tot gandesc la fostul iubit al sotiei? Tot am impresia ca o sa o pierd, cu toate ca ea mi-a demonstrat ca ma iubeste de numarate ori si avem impreuna o fetita splendita?

ia incercati sa ne ‘aruncati’ cateva ipoteze… au tendinta de a fi si cele corecte! Noi am putea sa presupunem nesiguranta acestei relatii, dar nu va cunoastem deloc. Daca nu puteti ajunge sa stati de vorba cu un psiholog despre framantarile dvs, atunci v-am urga sa ne dati mai multe detalii? Relatia dvs de la inceput… relatia cu ‘fostul’ si cum v-a afectat atunci… etc

Din gelozie si din posesivitate. In primul rand sotia nu este un obiect sa va apartina si nici nu are nimic de demonstrat. Este o fiinta ca si dvs. Iubirea pe care o daruiti este singura care va apartine.

Gelozia

De multe ori invatam de la viata sa ne fie frica de anumite posibilitati astfel incat sa incercam sa le prevenim. Frica de abandon sau de singuratate sau de a nu fi destul de bun sunt des intalnite si au si partile lor pozitive. Problemele apar atunci cand comportamentele devin inadaptative, exagerate din frica sau cand gadurile prea dese ne provoaca emotii neplacute. In rest, nesiguranta face parte din realitatea vietii si e important sa o acceptam.

Dar ce te impiedica sa te gandesti la tine ca fiind iubitul actual ei sot? Ce a fost in trecut nu-ti apartine tie ci doar ei si ai luat-o cu tot cu trecutul si istoria ei, ce va fi maine nu-ti apartine si nu exista caci nu este decat ca dorinta, dar poti face infarc sau stop cardiac la ora 04.05 si e gata, te poti bucura si multumi de prezentul care iti apratine si tie, si sotiei si pe care il puteti dedica minunatiei voastre comune. Ai toata noaptea la dispozitie si libertatea sa meditezi in liniste. Dimineata ai posibilitatea sa multumesti.

dragele mele colege, aveti putintica rabdare pana primim mai multe informatii. Mi-ar placea (in mod foarte meschin) sa cred ca nu sunteti telepati. Va inteleg empatia foarte puternica, dar simt ca ne aruncam prea repede si departe cu raspunsurile de mai sus. Nu am vrut sa jignesc pe nimeni, doar o mica atentionare. Multumesc!

Nici nu ati putea sa va jicniti decat pe dvs.! Cu placere

as putea dar consider ca ma incadrez in categoria ‘pe nimeni’ si asta ma face sa ma simt in siguranta

bun asa

Mesaj:
Buna seara! Problema mea s ar putea sa para banala dar pe mine ajunge sa ma sece de energie…am avut o relatie de vreo 5 ani, cu multe despartiri si certuri. Daca ii zic sa nu ma mai caute el face tocmai invers,cand ne intalnim se comporta de parca suntem iubiti. Certurile erau din cauza faptului ca el e prea libertin si nu i place sa dea explicatii ce face, nu i placea sa iesim impreuna doar in casa; la inceputul relatiei era foarte afectuos dar apoi s au schimbat multe zicandu mi ca sunt geloasa si ca i fur libertatea si sa astept sa mi zica el sa iesim undeva cand simte nu sa i zic eu. Ma deranjeaza enorm ca vine la mine se comporta ca si cum i as fi iubita iar cand pleaca de la mine iese in cluburi, pleaca prin diferite locuri si ma simt folosita. As vrea un sfat cum sa ma pot desprinde de tot ce tine de el deoarece ma afecteaza din toate punctele de vedere si as vrea sa pot trece peste pentru a fi pregatita psihic de o noua relatie. Multumesc!

Ma bag si eu…daca te deranjaza..pune punct si gata…e cea mai buna metoda. Da, vei suferi, probabil, dar ce alegi..sa suferi inca mult timp de acum incolo langa el sau o scurta perioada fara el? Alegerea iti apartine, fericirea ta depinde de tine nu de el.

e mai mult decat clar ca pierzi timpul degeaba. si mai este clar ca inca tii foarte mult la el cat sa te afecteze ce face. daca nu tai raul din radacina, o s-o tii tot asa. fara niciun rost

Eu nu cred ca tine cineva la cineva aici. E o relatie de dormitor gen sex buddies pentru voi numai ca tu vrei ceva serios cu cineva care nu e pregatit de asa ceva. Si probabil nici tu nu esti, altfel ai lua masuri.

Pai… depinde ce varsta aveti. E usor sa-ti da cu parerea si sa “te desparti” in povestea altuia. Multi barbati considera ca le este ingradit spatiul, cand intra intr-o relatie serioasa. Acum…cat de serioasa e? Daca aveti 20 de ani…. dar daca aveti 30-40?

Daca avea/are 30-40 poate face acelasi lucru.

Domnilor, mitocania barbatului este tot mitocanie, indiferent de virsta femeii…. de fapt, ce are “sula” cu … “palaria” (femeii)?????

Are legatura cu stadiile de dezvoltare, cu personalitatea si maturizarea Eu-lui. E mitocan ca ce? Ca simte ca nu mai e atat de liber? Nu ati auzit decat o versiune a povestii.

Doamna, ca sa faci o omleta ce anume trebuie sa faci? Dai mere pe razatoare, faci plinul de benzina, schimbi cauciucurile, citesti o carte, faci o baie fierbinte, schimbi becul la frigider, te plimbi cu bicicleta…????

Pare o persoana imatura care doreste sa-si traiasaca viata la maxim cand, cum si cu cine doreste, nu pare sa fie dispus pt o relatie, nu doreste implicare si stabilitate. Spuneti ca ati avut o relatie de 5 ani de zile cu certuri si despartiri… Ba erati impreuna, ba nu. Ce fel de relatie a fost asta??? Daca sunteti nemultumita si sunteti convinsa ca va doriti binele si linistea, nu vad care este motivul pt care nu va indreptati atentia si resursele spre a le dobandi. Este vorba despre dependenta aici, e adevarat ca orice relatie se rupe greu si in timp dar daca sunteti hotarata si asta va doriti, asta veti obtine. Doar de dv depinde. Capul sus, curaj si succes!

eu ma simt putin coplesit de multitudinea raspunsurilor colegilor mei asa ca o sa imi permit, daca domnisoara/doamna mai doreste, sa o invit sa ma contacteze intr-un mesaj privat. Multumesc!

Mesaj:
in 08.01.2014 sotul a parasit domiciliul dupa 10 ani de casnicie. am fetita de 3 ani. pana acum am avut diverse abordari. furie, nervi, tendinbta de aincerca sa salvez relatia. el vine cand doreste discuta ce vrea el..divort si partaj. este indiferent cu fetita si eu nu exist in peisaj. are o alta prietena de 6 luni. care il consoliaza si-l sustine moral. pana la divort ce atitudine sa am? cum sa ma port sa-l fac sa regrete ce face si poate sa nu ajungem la divort, sa ma vada in alta ipostaza ca sotie si mama. mie si copilului sa ne fie bine.

Sa l rogi pe Dumnezeu sa ti dea ce este mai bun pentru tine si copil. Iti urez intelepciune si multa putere.

Daca este de acord si el ,puteti incerca psihoterapie de cuplu.

cu furie si nervi n-o sa salvati relatia in niciun caz, pot sa spun ca din contra, o sa-l impingeti mai mult spre prietena, care va sti sa profite maxim de situatie. cred ca ar trebui sa analizati cat se poate de obiectiv ce posibile motive l-au facut sa plece de acasa. daca pur si simplu este un usuratic, atunci nu merita. daca insa ati avut o casnicie relativ in regula pana la punct… intorceti-va in punctul acela si vedeti ce s-a rupt. motive pot fi zeci, si dvs nu sunteti straina de ele.

Pai simplu odata il bagi la parasire de domiciliu si relatii extraconjugale. Cere pensie pt fetita si traieste-ti viata frumos! Ce asteptari mai ai de la un astfel de om????? Vrei sa vina cu amanta acass?? Fii puternica pt fetita. Nu il vb de rau. Lasa fetita sa-l cunoasca. Sa stie ca e tatal ei si gata.

Doamna, mare durere aveti dar sa luam o pauza… din cele scrise mai sus iese mult fum….. cine a facut focul si de la ce s-a ajuns aici… asta nu ati spus… ca a parasit domiciliul e trist, dar nu cumva dumneavoastra “l-ati impins” afara din relatia conjugala? E usor de citit ce ati scris mai sus, insa sotul este de acord cu cele scrise de dumneavoastra??? “mie si copilului sa ne fie bine” – suna a putin egoism…. saracul sot…. ce era sa faca daca el poate “era scos din schema” de ceva timp??? Am vrea sa stim si inceputul de acum 6 luni de cind sotul “are o prietena”…. un sot nu cauta alta femeie daca acasa “i se da ce trebuie” la fel, nici o femeie nu pleaca de-acasa daca se simte implinita… cind “nevoile conjugale” nu isi gasesc rezolvarea in familie automat cineva cauta alaturi la vecinul sau la vecina….

De ce sa-l faceti sa regrete. Credeti ca va ajuta? Incercati sa faceti cat mai multe pt dumneavoastra si copil.

Pana la divort…redescoperiti-va calitatile si capacitatile de femeie, prietena, confidenta, iubita, amanta, gospodina, mama, etc.
Fiti toate la un loc ai chiar mai mult decat atat, faceti-l sa intoarca capul dupa d-voastra si fetita cand sunteti pe strada iar este la brat cu “noua relatie”. Succes.

???

Simona Petruta, ca mama poti face lucruri limitate, ca femeie poti face imposibilul. Vrei argumente, te astept la cabinet.;)

Care e motivatia dvs pentru a ramane intr-o relatia cu un partener care evident nu-si doreste asta? De ce doriti cu orice pret sa va agatati de aceasta relatie?

Cred ca nu aveti nimic de demonstrat sau de dovedit nimanui altcuiva decat dumnevoastra. Incercat cateva sedinte de psihoterapie ca sa va abordati putin diferit perspectiva divortului. Multa rabdare:)

Sunt trei intrebari la care sa va raspundeti:

- cine sunt, ce viata imi doresc mie si ce viata doresc copilului meu? Dupa ce va raspundeti la aceste intrebari simple, cautati un cabinet de consiliere si psihoterapie de cuplu si incercati sa vedeti de unde vine aceasta atitudine de a insista intr-o relatie care este atat de toxica pentru dvs. pentru ca sa nu mai repetati aceleasi greseli in momentul cand veti avea o alta relatie.

Pentru inceput trebuie sa faceti diferenta intre relatia dvs cu sotul in calitate de parteneri si relatia cu sotul in calitate de parinti. Nu sunt una si aceeasi. Cea de parinti este pe viata si aici putem vorbi de binele fetitei indiferent ca este vorba de un divort. Relatia de cuplu, va priveste pe dvs si pe sot si se rezolva altfel, cel mai probabil in cabinetul de psihoterapie, daca si dansul accepta. Succes!

multumesc de sfaturi si informatii. teoretic sunt cu totul deacord. mai greu e cu practica!

Doamna Patrulescu Daniela v-a raspuns aici personal, dar ne-a dat si pe e-mail mai multe detalii, pe care o sa le postam ca o completare a mesajului anterior si ca raspuns la intrebarile dvs.: “am ajuns la aceasta situatie in casnicie dupa 10 ani. sotul e in preajma varstei de 40 ani. pana la nasterea fetitei am avut o viata usoara. fiecare facea ce dorea, aveam proiecte comune. eu luam initiativa. in aceasta perioada am jignit cu vorba, dar faptele erau invers. sotul nu a luat atitudine. dupa 2 ani de cand avem fetita au aparut probleme. familia lui era pe primul loc/nu noi. racirea relatiei, emotional si sentimental. mentionez ca sotul a fost crescut de bunici (bunica fiind totul pt el), mama decedand la 12 ani si tatal traind in concubinaj cu o femeie cu 2 copii inca din perioada cand traia mama… deci istoricul e tragic. la mine parintii cu probleme in casnicie, dar uniti pt mine… am asistat si eu in copilarie la multe scene dureroase. sotul a dorit o sedinta de terapie. eu am zis sa ne reglam noi treburile. nu sa intamplat nimic. a avut 2 tentative de plecare de acasa, la intervale de 6 luni. a revenit fara a schimba ceva in viata noastra de cuplu. am dorit eu sa consultam un specialist pe terapie de cuplu , dar nu a mai dorit el. e ca un copil capricios, doar cum vrea el asa tb sa se intample. nu comunica cu mine si deci nu mi-am dat seama cat de grava e situatia. a lasat sa para ca totul e ok. acum acea persoana se pare ca ofera ce nu a gasit la mine. mai putin copil. el a inceput relatia cu ea prin consolare unul pe umarul celuilalt. ea iesind dintr-o relatie de 23 de ani. au mers impreuna la terapeutul ei. il sustine moral din toate punctele de vedere. intim nu cunosc. nu inteleg de ce el doreste urgent divort dar nu ia nici o atitudine. au trecut deja 2 luni. despre aceasta femeie imi vorbeste f deschis dar il deranjeaza. spun ca el nu a avut inainte nici o relatie serioasa-pt casatorie, fam. chiar nu a avut alte femei in viata lui. pe mine ma doare cum a exclus copilul. daca acum face asa dupa divort va fi mai tragic. si fratele lui a procedat identic cu 2 ani in urma, dar nu a parasit domiciliul si si-a salvat casnicia prin terapie. eu am recunoscut ca am gresit, am constientizat ca pt mine faptele vorbesc, nu vorbele. in 2013 problemele sa-u agravat, eu avand mai dese crize de nervi, depresii si el nu-mi oferea nici un sprijin, doar fetita asa mica ma consola. i-am spus ca problemele nu se rezolva ci se agraveaza. si au ajuns la punctul acesta. nici macar nu a stat de vorba cu mine ce putem face, unde am gresit! am iesit pe usa si seara a sunat ca nu vine acasa. a fost un soc pt fetita, pt mine, pt toti din jurul meu. in timp m-am redresat, cat s-a putut, pt fetita. sunt multe de spus, dar in mare asa vad eu situatia. poate voi vedea mai clar ce am de facut. nu sunt egoista dar mie trebuie sa-mi fie bine, apoi copilului. sotul se punea doar pe el pe lista in toti anii casniciei! multumesc anticipat.”

Din punct de vedere psihologic, sotul dvs se afla la varsta cand pune in balanta, mai mult sau mai putin constient, ce si-a propus in tinerete sa faca si ce a reusit sa faca pana la varsta actuala. Alegerea lui, de a parasi familia, poate reprezenta faptul ca nu si-a atins la un nivel satisfacator visele din tinerete. Multi, multi barbati trec prin aceasta perioada. Este doar alegerea lui ce va face in continuare.
Este adevarat ca trebuie sa va fie bine dumneavoastra ca sa-i poata fi bine copilului, dar pentru a-i fi bine copilului, dvs trebuie sa faceti sacrificii… Aveti o responsabilitate: sa faceti in asa fel incat sa creati un mediu propice unei dezvoltari armonioase a copilului dvs.
Adica, sa mergeti in terapie, sa rezolvati problema “doliului” cauzat de pierderea sotului.
In rest….fiecare face ce simte cu viata lui, oamenii sunt responsabili pentru viata lor si responsabili pentru o parentare cat mai apropiata de ideal, pentru copiii lor.

Daca scopul dv este sa va fie bine dv si copilului, care ar fi motivul sa-l faceti sa regrete ceea ce face? Pt ca inteleg ca sunteti ca si inexistenta pt el iar cu copilul este indiferent, asa spuneti… De ce credeti ca ati mai putea sa-l faceti sa regrete daca deja sunt 2 luni de cand a plecat de acasa? Si care ar fi motivul pt care inca sa mai insistati sa demonstrati ceva? Schimbati optica, canalizati-va energia si mintea spre ceea ce puteti face pt dv si copilul dv… El a iesit din peisaj, nu e cazul sa va mai concentrati pe asta, este dureros, e adevarat dar facand tot ce va sta in putinta sa va redescoperiti si sa va fructificati resursele si talentele veti ajunge sa fiti linistita si multumita, apoi totul va curge firesc si frumos, asa cum va fi mai bine despre dv. Fiti AUTENTICA, DETASATA, nu va mai agatati de ceva ce nu va apartine si nu va face bine. Succes!

RASPUNS: multumesc tuturor pentru sfaturi. sunteti cu adevarat pentru Oameni si Suflet! adevarati profesionisti!

Mesaj:
buna ziua.problema mea este ca prietenul vrea sa ne despartim, aceasta idee a decurs dintr-o cearta in care eu i-am atras atentia ca ar fi bine sa fie mai constiincios si sa lucreze, el stand acasa la mine pe banii parintilor mei (ai lui ii mai dadeau din cand in cand bani cate 200-300 lei pe luna). mentionez ca parintii mei sunt in strainatate si imi trimit bani lunar de intretinere, eu fiind momentan la facultate in anul 2. prietenul meu este din Bucuresti si a venit la mine in Baia Mare pentru a ne cunoaste. in decursul a 6 luni de zile el a mai cautat de lucru (ca si ospatar are calificare) insa nu i-a prea convenit ce a gasit. problema este ca eu sunt judecata de parinti si apropiatii mei din cauza lui. el in schimb este un baiat de treaba, si nu as vrea sa il pierd doar pentru asta. am mai avut o idee de a pleca cu el la Bucuresti pentru a incepe acolo o noua facultate in domeniul medical, si am solicitat ajutorul parintilor mei (eu fiind singura la parinti) insa acestia nu au acceptat asa ceva. daca el ar pleca, asta ar insemna sa fiu singura, sa locuiesc singura, si nu sunt obisnuita. i-am propus diverse solutii lui, insa el spune ca nu mai suporta sa fie criticat intr-una si isi pierde mintile. as dori daca se poate un sfat, nu stiu ce sa fac, ar fi pacat sa ne despartim doar din acest motiv (asta pe langa faptul ca eu fregventez o religie diferita de a lui). cu membrii familiei mele nu am o legatura foarte solida, deoarece ei ma mint uneori. doar cu bunica ma inteleg mai bine (ea a avut grija mai mult de mine cand eram mai mica). eu sunt diagnosticata cu tulburare psihotica acuta si iau olanzapina de 5 mg de aprox 2 ani. anonima (21 ani).

pt prieten nu puteti decat sa ii fiti alaturi si sa mergeti inainte. Daca nu mai suporta sa fie criticat… opriti criticile… oricum nu ajuta la nimic. Daca relatia dvs nu o sa mearga, sunt sigur ca o sa va descurcati singura pana la o alta relatie. Succes

Daca il iubeste cu adevarat il sustine si vor depasi problema…teama de singuratate e altceva…baiatul in oras strain departe de familie are nevoie de sustinere,intelegere, asta daca este cu adevarat un baiat bun si iubirea este reciproca.

În primul rând nu cred că eşti pe drumul cel bun apropo de tratament. vezi de ex. mesajul de aici şi articolul către care face trimitere. http://tinyurl.com/og5a399

“problema mea este ca prietenul vrea sa ne despartim” si unde ti se pare ca e greseala? tu il intretii, tu l-ai acceptat fara o sursa de venit proprie… acum zici ca il vrei… pai problema e ca la albine… un “trintor” isi are si el rolul lui bine delimitat in familia de albine dupa care e alungat… se pare ca munca nu ii place sau nu se intelege la salariu cu angajatorul… de 6 luni de zile este ca si tine intretinut din banii parintilor tai… nu era de ajuns ca ai tai te sustin material pe tine si au plecat pentru ati face un viitor…. acum ce vrei ca ei parintii sa mai sustina si un “strain”? Ca barbat major intii iti cauti de munca sa ai propria sursa de venit apoi te gindesti “atractiile trupului”…. daca tu ai nevoie de cineva, se pare ca acel cineva inca trebuie sa-l iei de “crescut” ca sa nu fii singurica… daca esti matura la minte cauta sa iti faci intii un viitor si totul referitor la singuratate se rezolva de la sine…. e doar un sfat….

Chiar nu a gasit nimic de lucru sau pretentiile lui sunt in mod intentionat exagerate tocmai pt a nu gasi nici un post bun? Te intreb asta pt ca si eu sunt din Baia Mare si te asigur ca sunt multe localuri care fac angajari, salariile sunt foarte ok plus ca din cate stiu si ciubucurile sunt destul de consistente.

Mesaj:
ma atasez foarte repede de persoane pe care le intalnesc pe internet (desi am un servici si urmez niste cursuri el ocupa tot timpul meu.), devin vulnerabila, si uneori dependenta in a comunica cu cel care imi da atentie, cred de multe ori vorbele acestor persoane, dar imi dau seama ca de fapt eu ma ranesc foarte mult, ma intreb deseori de ce acest tipar al personalitatii mele se repeta? de ce mereu devin disperata agatandu-ma de iluzii? unde gresesc? Persoanele de pe net sunt barbati, totul este la nivel virtual, in scopul de a ne creea un viitor impreuna,ma atrage tipologia barbatilor care de cele mai multe ori ma ignora,imi creez iluzii si ma las purtata de vorbe miribolante, iar apoi devin foarte insistenta cand nu primesc suficienta atentie, telefonez des, trimit mesaje multe, si simt o durere sufleteasca, accept minciuni, si ma supun unor reguli de acesta(web cam, si alte lucruri posibile virtual) consider ca imi calc stima de sine, dar ca sa nu simt aceea durere ma complac in aceasta situatie.
ma numesc Elena si am 28 de ani. sunt casatorita de 8 ani, nu am copii, dar in subconstientul meu niciodata nu am acceptat aceasta casatorie, uneori consider ca este bine sa raman asa datorita religiei. nu l-am iubit suficient pe sotul meu, mereu am sperat la altceva dar,am zis ca lucrurile se vor aseza,inca de la inceput am ascuns vergheta de pe deget, in timp mi-am dat seama ca am un sot bun, dar eu nu imi gasesc locul langa el,este prea rece , poate si departarea ne-a distantat, el fiind mereu plecat cate 5 luni pe an, si vb foarte putin,el fiind mai retras iar eu foarte comunicativa.
ma-m casatorit in ideea ca asa trebuie, sa fiu si eu in rand cu lumea,(ma-m nascut cu un defect fizic, torticolis congenital,parintii, nu au facut nici o interventie in acest sens iar in copilarie aveam o pozitie vicioasa,ca mai apoi in adolescenta sa ma urmareasca tot timpul defectul acesta, toti baietii cu care voiam sa vb ma ignorau).
Copilaria mea as putea sa o caracterizez ca fiind o perioada trista a vietii mele,tatal meu a decedat cand eu aveam 7 ani si mama desi a ramas vaduva la 29 de ani nu s-a recasatorit, a inceput o casa si am luat-o “de jos” fara sprijinul nimanui. bunicul de pe mama alcoolic fiind de multe ori ne insulta, de multe ori eu si sora mea il aduceam de prin bar,devenind mai apoi un instinct de a merge dupa el, chiar daca nu primeam directive de la mama.
Cand am inceput sa intru pe internet eram atrasa de persoanele din strainatata India,Egypt,(barbati) conversam foarte mult si ma indragosteam in mintea mea dorind sa dezvolt o relatie de durata si sa plec acolo,de multe ori eram atrasa de ce-i care ma ignorau, ajungand sa fac orice imi spune-au aceste persoane,(in special unul din Egypt),sufeream si ma simteam murdara, deveneam insistenta,disperata si posedata. Astazi la fel sunt atrasa de cineva din Romania-Bucuresti, ajungand de astfel in acest stadiu de disperata, suferind continu,si facand ceea ce imi spune persoana aceasta fiindu-mi frica sa nu il pierd (mentionez toate lucrurile sunt virtuale,nu ma-m intalnit cu nimeni pana acum) , dar foarte mult cu pers.,aceasta din Bucuresti (desi nu am vazut-o niciodata, in ideea unui viitor impreuna),mi-e frica sa ii spun sotului meu ce simt, (mi-e frica de ce vor zice ce-i din jur, ca e pacat) nu sunt sigura deloc pe mine si uneori nu stiu ce vreau, ma las manipulata de acest om, nu ma inteleg.(in 2009 de asemeni au inceput atacurile de panica,fiind sub tratament, dar in momentul in care vb si simt atentie din partea celuilalt sunt bine. ma intreb deseori de ce imi este frica sa raman singura? dar imi raspund ca nu as putea sa supravetuiesc fara ajutorul financiar al sotului meu,stiu ca sunt egoista dar e atat de dificil,mai adaug ca in 2009 am avut atacuri de panica,si am urmat tratament,dar ele tot se mai repeta si acum.va multumesc mult. Ce atitudine ar trebui sa ia-u? Barbatul acesta de pe internet spune sa renunt la tot si sa merg la el, nu stiu ce sa fac. Va multumesc foarte mult.

daca spuneti ca aveti sustinere financiara… gasiti un psihoterapeut si incepeti o analiza personala. V-as recomanda pe cineva specializat in psihoterapie psihanalitica… merita. Succes!

Aveti un mare avantaj:Deja cam stiti de unde vine aceasta nevoie de atentie. Nu este in neregula sa cautati atentie, este, din pacate, dezamagitor pentru dvs. finalul.
Pe langa psihanaliza recomandata de Radu, eu v-as recomanda analiza tranzactionala care are fundament psihanalitic si da rezultate mai repede decat psihanaliza. Mai adaug si ideea ca, daca va doriti un viitor langa sotul dvs., sa mergeti impreuna in terapie.Trebuie insa sa stiti ca orice interventie psihoterapeutica cu rezultate pe termen lung, dureaza ani de zile. Asa ca, incepeti cat mai curand. Cat despre relatiile online…sunt doar un mijloc al dumneavoastra de a primi atentia de care nu ati avut parte.. Atat, nimic real.

Ca sa va raspundeti tuturor intrebarilor, pe care se pare ca vi le-ati pus deja, pt a face schimbarile dorite, e nevoie sa apelati la un consilier psihologic/psihoterapeut. Tiparele acestea de care vorbiti au la baza niste nevoi legitime, nesatisfacute in cazul d-voastra. Acordati-va sansa la o viata reala, la o iubire reala (nu virtuala). Numai bine va doresc!

Cineva ne-a aruncat obligatia ca o saptamana sa nu ne uitam la antene. Eu va sugerez si va las libertatea de a decide sa nu mai deschideti calculatorul si accesa internetul tot o saptamana, inclusiv de pe telefon. Ofera-ti curiozitatea sa vezi ce se intampla, la cum te simti si ce anume simti. Fa doar notite cu toate astea si astept surpriza concluziilor.

Suflet de copil in trup de adult ! Copilarie amputata, netraita pana la capat !
Acorda-ti timp, totul va trece, varsta nu iarta pe nimeni.
Gaseste un terapeut care sa poata sustine nevoia ta imensa de tandrete, cu siguranta nu va fi usor nici pentru tine nici pentru acela !…:-)

RASPUNS: Consider de asemeni ca deseori viata trebuie traita si dupa instincte interioare, de cele mai multe ori stiu ca trebuie sa fac o schimbare, dar in fata dorintei mele sta mereu o putere negativa,
un mare: “daca “-ex. (pierzi si regreti,daca nu e bine,daca o sa pierzi tot, mai bine nu risti, mai bine te complaci asa) valorile mele si bagajul meu de cunostinte de-a lungul timpului m-a facut asa, va multumesc din suflet pt ajutor, de asemeni vreau sa spun ca am facut cateva sedinte de psihoterapie, desi imi inteleg ambivalenta consider ca e foarte greu sa ma vindec, de unde as putea sa incep? Va multumesc inca odata si va doresc toate cele bune.

Mesaj:
buna. totul incepe de la legatura mea cu mama… am o sora mai mare care pentru ea intr.un fel sau altul este o dezamagire. nu a invatat cand a fost cazul si trebuie sa traga de ea mai mereu … iar eu invat cat pot, nu toate prostiile care le avem la scoala, dar invat! nu pot sa zic ca sunt un copil atat de rau si nu invat. dar mama mea se leaga de mine ca eu niciodata nu invat si are asteptari de la mine sa fiu foarte buna ca asa trebuie sa fie o fata de doctor spune ea, ceea ce eu nu imi doresc. vreau sa fiu un copil normal care invata strictul necesar si atat si sa ma si distrez nu sa stau toata ziua cu capul in carti. apropo am 17 ani. ce sa fac? ce sa ii spun?

ideal ar fi sa ajungeti la o ‘intelegere’, in sensul de a stabili impreuna un teren comun de la care sa puteti sa va orientati cum doriti. Mama o sa aiba pretentii toata viata, este mama! Important este sa existe dialog. Poti sa pui accentul pe comunicarea cu ea, sa ii explici exact cum te simti, ce nevoi ai, dorinte, etc. (re)deveniti prietene si in timp o sa va intelegeti mult mai bine. Daca sunteti de acord si ‘nu va iese’ mergeti impreuna la un psiholog. Succes

Nu cred ca e loc de dialog intre tine si mama ta. E clar ca mama ta proiecteaza dorintele ei pe tine. Tu ai nevoie sa te dezvolti in ritmul tau si asa cum vrei tu si indeplinind nevoile tale propri. La terapeut are nevoie sa mearga mama ta, sa descopere de ce proiecteaza pe tine si ce nevoie isi satisface proiectand.

sa nu absolutizam… totusi nu le cunoastem

Draga mea, chiar am o solutie usor de pus in practica la problema aceasta. Mai e si testata de curind (de Ziua Femeii), cind au folosit-o doua dintre colegele de clasa ale copilei mele, pentru mamele lor, iar feedback-ul pe care ni-l doream de la acestea din urma a venit imediat (a doua zi!). Daruieste-i mamei tale aceasta carte, si ce este de lamurit cu mama ta – se va fi rezolvat fara interventia ta https://www.facebook.com/pages/Calatoria-Fericirii/424418584250969 Totusi, daca, ipotetic vorbind, mai ramine ceva de facut – in locul tau, eu i-as scrie mamei o scrisoare. Adica mi-as lua citeva zile sa ma gindesc si sa lucrez la ea, si sa-i explic cu toate detaliile tot ceea ce simt si exact ceea ce-mi doresc. Asa, vei avea certitudinea ca esti ascultata pina la capat si vei avea sansa sa primesti de la ea un raspuns mai bine dramuit si, sa speram, si mai intelept!

Mesaj:
Buna ziua.
Am o problema si nu stiu daca e problema mea si ce ar trebui sa fac. fratele meu(24ani) a cunoscut de aprox 2 luni o fata. dupa 2 sapt a trebuit sa vina in italia,unde sunt eu momentan, dar inainte de aceasta a adus fata in vizita la parinti. mentionez ca fata are cont pe fb si tatal meu este foarte politicos cu ea. vizita a decurs normal, parintii au placut.o. tatal meu s-a convins si el ca fata are ceva deosebit. dupa ce fratele meu a venit in it, ea, profitand de 8 martie a mai venit la parintii mei, pe motiv de… 8 martie. mentionez ca asta m-a deranjat intru-cat atunci cand am venit eu cu prietenul meu (in concedii) am avut cearta cu tatal pana la cutit aproape. Mi-e frica si jena sa-l mai chem, va dati seama cum ma simt. in continuare tatal meu este galant cu aceasta fata prin mesaje private, iar pe ea o impresioneaza pana la lacrimi (ii poveseste tatalui faptul ca suntem o familie minunata). Mentionez, ca evaziv, ea ar simtit, probabil s-au strecurat vorbe, ca pe mine m-ar deranja prezenta ei. Tatal meu incearca sa o protejeze, in schimb cu mine nu mai vb la telefon (cand sun pe fix, pot suna si jum de ora daca nu e mama in jur sa raspunda). As vrea sa va intreb: sunt eu geloasa? sau se comploteaza impotriva mea cu TATAL MEU care e impresionat de minunatia asta de fata facandu.si culcus bine in sanul familiei mele.
Va spun sincer, sufar foarte mult. Se vorbeste de mine pe ascuns am parola tatal si ma dor sa vad discutii). De cand a venit in vizita mi-au bagat.o pe gat. SImt ca nu o suport! Va veni in aprilie sa o cunosc.O fi vreo sfanta? Va rog sa ma ajutati cu un sfat. Multumesc

din cate am reusit eu sa inteleg, este vorba despre gelozie si poate putin mai mult. Ideal ar fi sa va vedeti cateva sedinte cu un psiholog cu care sa ‘despicati firul in patru’. Noi am putea sa va spunem ca tot ce simtit pleaca de la teama de a nu fi respinsa de tatal dvs si inlocuita cu ‘alta mai sfanta’, dar este doar o mica parte a situatiei. Incercati de asemenea sa vb cu tatal dvs in privat si sa ii explicati exact cum va simtiti si, poate, sa va spuna si el cum se simte. Este de lucur… succes!

Da esti geloasa! Simti ca ti fura propriul tata si asta nu i lucru de saga Dupa ce ti a furat fratele acum iti ia si tatal. Cam asta simti, si nu e in regula deloc. Dragostea ta pentru ei este o dragoste patologica (de posesie, identificare cu cei doi, asteptari) si nu are legatura cu iubirea adevarata. Nu conteaza cine e ea, important este cine esti tu.

eh colega… nu e chiar patologica, mai de graba prima/instinctiva (psihanalistii stiu mai bine)… sa nu o speriam pe dra

buna ziua. eu sunt . Fratele meu a mai avut si alte prietene. Cu care m-am inteles bine, chiar si acum tin legatura. Insa pt aceasta fata are o atentie deosebita pt ea,si faptul ca vor sa ascunda discutia in privat (tot ce discutam ramane aici, nu spunem nimeni) ma deranjeaza. Ea nu a spus niciodata fratelui ca se intretine in discutii si/sau in complimente si apreciaza f mult familia mea, dar doar cu tatal vorbeste. Adica, ciudat …

si vorbesc de mine (ca din cauza lui x nu sunt apreciata in familie).stai fatuco..ai 3 sapt de cand vb cu el,din care 1 a plecat la munca si tu deja te evzi in fam??????

Treaba ta de sora si fiica este sa le fii alaturi. Nu cred ca e ok sa le citesti mesajele private si nici nu trebuie sa o placi tu pe fata. Asta e ideea, fiecare e liber sa faca ce vrea, sa fie cu cine vrea. Si asta cere respect si acceptare

este extrem de posibil ca teama dvs sa fie legata de pierderea tatalui… de data asta a aparut o ‘pretendenta’ care pare a fi foarte amenintatoare si banuiesc ca v-ati ‘speriat’

Cu mama ta ai stat de vorbă despre acest subiect?

da e clar, tu ai vorbit de ea, ea vorbeste de tine si in loc sa fiti fericiti se transforma totul intr o drama. Nu incerca sa controlezi o viata care nu iti apartine. Voi ca familie aveti fiecare viata lui, nu una comuna.

sunteti compatibili doar 50% si da are vibratie mai mare ca dvs….

Domnule Andrei Daniel Alexe, este, intr-adevar, un grup de discutii pe care pot raspunde si terapeuti de terapii complementare si alternative (ceea ce s-a si intamplat, de multe ori), dar nu prea inteleg postarea dvs. si cum o ajuta ea pe doamna…

da , am discutat toti 3 impreuna. ca pana sa observ acest lucru cu fata vorbeam zilnic. disuctia nu prea ia convenit tatalui,iar mama spune ca nu vrea sa aiba discutii in familie. Mentionez ca tata mereu a fost violent si am ajuns sa tacem din gura numai sa nu faca scandal.. . I-am spus ca VREAU sa fiu tratata egal cand e vb sa aducem pe cineva in casa, nu ca eu sa ma cert cu el si sa fie tipete cand vin cu prietenul in vizita si cand vine fratele cu prietena sa i se puna masa si flori in drum..daca intelegeti

sfatuiti-l sa isi asculte intuitia……

pentru moment el refuza sa vb direct prin telefon cu mine. ultima data mi-a urlat in telefon. Se fol de facebook sa mi trimita mesaje subtile

Cu tot respectul dar cred că problema este între tine şi tatăl tău dar tu crezi că aceea fata este de vină încearcă să rezolvi problema dintre tine şi tatăl tău. Găseşte o modalitate de a comunica cu el chiar şi pe fb.

da,problema e intre mine si el. Intotdeauna m-a desconsiderat. Si vad un alt om cand interactioneaza cu aceasta fata.

eu ma gandesc si la alta chestie… partea dansului… poate ca se simte parasit de dvs, care ati plecat in Italia?

am plecat la munca domnule doctor. Stie ca din cauza certurilor si scandalurilor din casa eu incerc din rasputeri sa am un loc al meu. Sa nu mai fiu jignita din nimicuri si sa adorm plansa pe perna lui. AM stat pana la 24 ani in casa cu el,am muncit si a avut mereu impresia ca tot el ma intretine

Ceva îl deranjează pe tatăl tău încearcă să afli ce anume sau poate ştii acest lucru . Tu singură nu poţi să faci nimic iar acuzînd altă persoană nu rezolvi nimic . Trebuie terapie pt amîndoi.

Eu poate voi apela…am nevoie sa mi recapat increderea in mine. el niciodata. terapia lui e ca si popa. Nu l vede niciodata……

incepti cu incredere o psihoterapie… sunt sigur ca in timp va veti explica ce se intampla in dvs si veti putea confrunta aceasta situatie cu alti ochi si calm. Succes!

Trebuie să fii tare viaţa merge înainte eu îţi doresc să îţi găseşti linistea care îţi lipseşte se vede că suferi emoţional simţi că nu te iubeste tatăl tău. Ai răbdare cu el poate are şi alte probleme . Părinţii nu îi alegem dar trebuie respectaţi.

Va multumesc. Din pacate aici din cauza timpului si muncii nu pot face. dar acasa cand ma voi duce voi face..voi apela..

Va multumesc! Uite ca ma faceti sa plang de emotie ….

vedeti ca poate si munca asta in Italia are o semnificatie mai profunda… reevaluati si ganditi-va intai la dvs si echilibrul dvs… daca timpul trece nu inseamna ca si pb trece, dimpotriva