Mesaj:
Buna ziua.
Am un copil in vasrta de 3 ani, pe care tatal lui il invata tot felul de prostii. ca mama lui este bunica, ca mama lui este actuala sotie si copilul mie-mi spune pe nume nu-mi spune “mama” . Cum sa fac sa-i explic copilului ca “mama”e numai una si ca eu sunt mama.. fara sa inebunesc definitif copilul? Nu-mi pasa ce-l invata el.. imi pasa de copil sa nu-l inebunesc eu mai tare!!! cum fac? Mentionez ca eu pana la urmatorul termen (peste 3 luni) imi pot lua copilul duminica de la ora 10-18 si copilul vine si-mi spune tot (si ce nu m-ar interesa in mod deosebit pe mine) insa il invata sa nu vrea la mine ca “eu nu am bec, eu nu am mancare, eu nu am jucariile care-i plac lui” … nu stiu cum sa ma comport, ce am voie si ce nu am voie sa-i spun copilului? cum sa-i explic ce am de spus?
Am divortat la notar in decembrie 2012 cu custodie comuna (2 saptamani si 2 saptamani) din cauza conditiilor de la mama de acasa am acceptat sa ramana cu domiciliul la tata, urmad ca eu sa aranjez casa sa-mi pot aduce copilul 2 saptamani. Pana in luna August 2013 nu am avut cum sa aduc copilul acasa intr-un mediu insalubru (intre timp am cumparat mobila pentru 2 camere si bucatarie (apartamentul avand 4 camere), am renovat casa, am pus parchet, am pus termopan + ca mama avea in casa 6 caini). In luna august cand am putut sa-mi iau copilul cele 2 saptamani familia fostului sot a refuzat sa-mi dea copilul pretextand ca acesta nu doreste sa mearga cu mine pentru ca nu ma cunoaste. In perioada Decembrie 2012 – august 2013 mergeam sa-mi iau copilul de diminiata ora 10-20 cu taxiul si eram obligata pe perioada iernii sa merg cu el pe la cunoscuti pentru ca acasa nu-l puteam aduce si din pacate cunoscutii mei locuiesc foarte departe de mine si-mi trebuiau numai pentru taxi cel putin 100 ron+ altele. Mentionez ca pana in luna August 2013 eu nu am avut voie sa mai intru in casa fostului meu sot si nu aveam voie sa iau legatura cu nimeni din familia lui. In momenul acesta ne judecam pentru custodia copilului intrucat fostul sot mi-a refuzat dreptul de a-mi mai lua copilul chiar si ziua, putem sa-l vizitez doar in prezenta familiei acestuia (minim 3 persoane care stateau cu ochii pe mine incontinuu) fara a avea macar posibilitatea sa stau singura 5 minute cu copilul meu. La al II lea termen de judecata, s-a decis ca pana pe 14 Mai (urmatorul termen cu martori si ancheta sociala terminata) sa-mi pot lua copilul in fiecare Duminica de la 10-18 pentru a-mi petrece timp cu el.
Copilul se comporta ciudat in momentul in care apar eu sau o alta persoana inafara celor din familia fostului sot, daca intra cineva in camera sau ne intalnim cu cineva pe strada nu mai scoate un sunet, refuza sa vorbeasca si prefera varianta cu aratat prin semne ce-si doreste. De la mine refuza sa manance, insa de la prietenul meu mananca, refuza sa ma tina de mana in parc in schimb cere sa o tina de mana pe prietena mea cu care suntem in parc. A venit si mi-a spus ca ” nu vrea la mami, pentru ca are “ham” , nu are bec si nu are mancare”si cand l-am intrebat cine i-a spus asta a spus “tati si buni”, imi spune mereu ca nu vrea sa manance ca are si el mancare acasa. Este un copil vesel si sociabil insa in prima faza tace efectiv ( inclusiv cu mine). Copilul avea 2 ani cand ne-am despartit acum a facut deja 3 ani.

din pacate sunteti prinsa intr-o problema mai mult legala in acest moment. Ce ati putea contesta in instanta este impactul psihologic al familiei fostului sot asupra copilului… alienarea mamei nu este ceva ok si v-a traumatiza copilul. Discutati cu avocatul si incercati sa terminati cu amenajarea mediului de acasa… si asa se pare ca a durat foarte mult… sa nu mai spun ca ‘vi se scad foarte multe puncte’ in fata anchetei sociale. Succes!

Copilasul este derutat, confuz si e firesc. Daca tatal atata minte are sa i bage tampenii in cap, ar trebui sa i spuneti ca e in detrimentul copilului. Ceea ce voi ca parinti aveti de facut este sa il ajutati sa treaca cat mai usor peste despartirea voastra si asta nu se poate decat daca il iubiti. Sa iubesti pe cineva nu inseamna sa il posezi (custodia). Asigurati-l pe micut de dragostea dumneavoastra, nu va maniati si nu il certati chiar daca va refuza, continuati sa ii daruiti tot ce aveti si tot ce puteti cu iubire. Copilul de iubire are nevoie, nu de masini, becuri, si mancaruri sofisticate. Cand ii veti da iubire veti primi iubire de la el si va va alege si de ar fi sa stati intr-un sant.

RASPUNS: Multumesc pentru raspunsuri. Ideea este ca eu nu vreau sa-i spun copilului nimic de rau despre tatal lui, nici macar nu-l aduc vreodata in discutie, doar am incercat-i arat ca am bec, ca si la mine are jucarii etc. Nu-l cert cand spune diverse lucruri , ar fi aberant atata timp cat oricum el habar nu are ce si cum, el stie doar ce-l invata tatal, insa eu i-am aratat ca am si bec am si mancare etc. Ideea este ca nu stiu cum sa ma comport cand spune cate o chestie.. sa-i arat? sa-i spun ca nu este asa si sa-i spun adevarul sau doar sa ma consolez spunandu-i copilului “asa e “sau sa tac. Pe mine ma intereseaza copilului sa-i fie bine si sa nu-l inebunesc eu mai tare incercand sa contracarez ce spune tatal si sa-l bag mai tare in ceata pe copil. E un copil si nu are nicio vina, asta nu intelege tatal lui care face toate astea pentru a se razbuna pe mine. Oricum nu-l creste el il creste mama lui…

E o vorba, daca nu poti fi pozitiv mai bine taci. Spune-i ca si tatal lui il iubeste foarte mult. Asta sa reiasa din orice conversatie ati avea. Voi, parintii lui il iubiti enorm. E tot ce are nevoie. Si da poti sa i spui parerea ta, fara sa il ataci pe tatal lui in vreun fel.

copilul trebuie sa stie adevarul, explicat pe intelesul lui. Poti spune asta fara sa denigrezi tatal.

Banuiesc ca i-ati spus ca sunteti mama lui, ca aveti bec si mancare, jucarii si toate cele, pe care le-a auzit in jur… Adica stie adevarul. Daca este asa, ramane probabil o chestiune de reacomodare. Insa tot v-as sugera sa vorbiti despre lucrurile acestea ca intre adulti, altfel o sa-i tot explicati copilui lucruric ontrare celor spuse de sot&co. Asta nu poate fi decat confuz pentru cel mic.

RASPUNS: Eu am incercat aproape 8 luni sa-l fac sa mergem la un psiholog, chiar am propus sa platesc eu aceste sedinte pentru a vedea cum putem sa ne intelegem noi astfel incat copilul sa nu simta lipsa unuia dintre parinti. acest lucru mi-a fost refuzat in mod constant, ca ulterior sa imi spuna ca trebuie sa mergem cu copilul la psiholog. I-am explicat ca un copil de 2 ani si un pic ( 3 ani acum) nu are ce sa caute la psiholog, ci ca noi trebuie sa mergem… nu am cu cine sa ma inteleg! Nu am incercat niciodata sa-i denigrez tatal, tocmai de aceea pentru a evita eventuale “scapari” de limbaj am preferat sa nu-l aduc in discutie deloc.

Va incurajez sa mergeti d-voastra la o consiliere psihologica. Poate ajuta, daca sunteti dispusa sa lucrati. Un copil poate merge la psiholog de pe la 3 ani in sus.

important este sa il scoateti in primul rand pe copil din mediul acela care ii raneste psihicul, si apoi consiliere psihologica atat pentru el cat si pt copil. pt copil cel mai recomandat ar fi sandplay. mult succes

Mesaj:
Buna ziua.
Va scriu cu speranta ca cineva imi va citi si intelege povestea si ma va putea ajuta cu un sfat pentru a depasi o situatie grea din viata mea .
Am 39 de ani , sunt casatorita (a doua oara) , am doi copii. Prima casatorie s-a incheiat acum 6 ani , din dorinta mea , in momentul in care am aflat ca fostul meu sot ma mintea , mult si de foarte mult timp : iesea in oras cu colegi si prieteni , pleca in asa zise delegatii dar de fapt erau scurte escapade cu diverse persoane , avea tot felul de relatii cu diverse femei , pe internet si telefonic . Desi mi-a jurat ca nu m-a inselat – fizic – pentru mine a fost imposibil sa trec peste minciunile lui , scuza lui fiind faptul ca eu stateam acasa cu copilul , iar el avea nevoia sa iasa , sa se distreze . Mi-a fost foarte greu atunci , m-am prabusit efectiv : nu mai mancam , nu mai dormeam , plangeam incontinuu , nu mai puteam avea grija de copil . Mai greu a fost ca nimeni nu m-a inteles , toata familia m-a condamnat cand am decis sa divortez , am fost efectiv singura .
Dupa divort mi-am revenit greu si , desi nu mi-am dorit o noua relatie , l-am cunoscut pe actualul sot. Divortat si el , de ceva mai mult timp , am inceput relatia vorbind foarte mult unul cu altul , ore in sir , pana cand am inteles ca , in afara sprijinului moral , ne leaga sentimente puternice . Ne-am casatorit , a venit repede pe lume si baietelul nostru , si totul parea in regula . Lipsa banilor ne-a obligat sa ne mutam in casa mamei mele, o femeie egoista si cu o puternica dorinta de a controla viata celorlalti . Ne-a primit in casa ei mai mult de dragul fetei noastre , pe care o iubeste foarte mult , si de “ochii lumii” , caci rudele stiau ca ne descurcam greu iar chiria era mult pre mare pentru noi . Viata in comun este insa dificila , sotul meu si mama nu se inteleg deloc , nici macar nu se salute . Eu nu reusesc sa imi gasesc serviciu , iar lipsa banilor e tot mai acuta , fata cea mare este la varsta adolescentei si e rebela , ne intelegem tot mai greu cu ea .
Si , pentru ca totul sa fie si mai dificil , am observat ca sotul meu vorbeste tot mai des si mai mult la telefon . Dupa cateva saptamani de tensiune l-am confruntat si mi-a marturisit ca vorbeste la telefon de circa 3 luni cu o “doamna psiholog” , pe care a cunoscut-o la serviciu si care il ajuta sa depaseasca situatia deosebit de stresanta in care ne aflam .
Problema mea este insa ca nu-l cred . Un psiholog nu l-ar fi indemnat sa tina aceasta relatie ascunsa . Nu a mers la cabinet pentru ca nu ne permitem financiar , dar ce psiholog vorbeste la telefon cate o ora , seara , la ora 10 , cu un barbat casatorit ? El este un om inchis , nu se confeseaza usor , nu are prieteni , e usor misogin . Chiar daca s-ar fi confesat cuiva , nu ar fi ales o femeie . Mi-a spus ca nu o sa o mai sune , ca nu s-a gandim ca ma va afecta atat de tare , ca pur si simplu a simtit ca nu poate vorbi cu mine fara sa ma faca sa ma simt vinovata de situatia in care suntem acum , si de aceea a ales aceasta cale . Dar eu nu pot sa il cred . Simt ca retraiesc situatia de acum 7 ani , cand fostul meu sot ma mintea , si simt ca ma prabusesc iar . Nu pot dormi , pentru ca am tot felul de vise urate , dorm 3-4 ore pe noapte . Nu mai pot manca , nu mai pot gandi , plang din senin . Am ajuns sa nu mai ma pot ocupa de copii , si nu stiu cum sa fac sa imi revin. Pe de o parte as vrea sa stiu adevarul , dar ma tem sa il confrunt pe sotul meu ; mi-a frica de ce voi afla sau , probabil , orice imi va spune , nu voi putea sa il cred . As vrea sa vorbesc cu femeia aceea , dar ce sa ii spun ? Ca o urasc ca stie mai bine ca mine ce e in sufletul sotului meu ?…
Acum 7 ani am incercat sa ma sinucid , dar fostul sot m-a convins sa renunt . Nu am spus nimanui , nu am fost la psiholog , dar am reusit sa imi revin si sa uit … sau cel putin asa credeam . Ma tem insa ca acum nu mai pot trece prin asta inca o data .
Au trecut 2 saptamani si e tot mai rau .Vreau sa imi revin , sa pot avea incredere in sotul meu , dar de cate ori ii suna telefonul , sau intarzie putin de la munca , ma doare inima . Urasc gandul ca o alta femeie a intrat in sufletul lui , ma simt tradata , umilita . Am zile cand nici nu ma pot ridica din pat , imi doresc sa inchid ochii si sa nu ma mai trezesc .
Va rog , ajutati-ma … nu vreau sa imi pierd iar familia .
Georgiana.

Pentru inceput mergeti la psihiatru iar el va va indruma ce sa faceti mai departe.

Buna Georgiana, Ti-ar folosi o discutie cu un psihoterapeut. In privinta costurilor sedintelor de terapie vei gasi pe pagina mea de facebook adresa catre un eveniment (“Dar din dar sa facem…Rai”) pe care un grup de terapeuti il organizeaza pe toata perioada lunii martie. In cadrul acestui eveniment eu ofer spre exemplu sedinte gratuite de psihoterapie. Vei gasi acolo si alte daruri pe care noi le punem la dispozitia celor interesati. Mult succes!

exista cu siguranta si cabinete de consiliere gratuita pentru grupuri vulnerabile ca cel din care faceti parte, mai greu-dar se poate, oricum principalul om pe care sa va puteti baza este chiar persoana proprie care va gasi resurse cu ajutor sau singura sa mearga mai departe

Cred ca ați avea nevoie sa discutați cu un psihoterapeut,poate măcar câteva ședințe, sau dacă situația materială nu va permite, cu cineva care lucrează pro bono. Vorbiti cu soțul dvs despre ceea ce va preocupa, despre ceea ce simtiti când știți ca vorbește cu alta femeie,despre temeri si relația dvs, dificultatile materiale prin care treceti, fără a va învinovăți reciproc. Si el are nevoie de a fi ascultat, doar ca momentan a găsit suport in alta parte. Destainuirea atrage la rândul ei destăinuire si se pare ca la începutul relației ați avut o comunicare buna. Ati vorbit si de vinovatie, va simtiti responsabila pentru dificultatile pe care le trăiti sau soțul dvs crede asta? Oricum ar fi,sunteți doi adulti in relație,așa ca bunăstarea familiei nu depinde exclusiv de dvs.
Pare ca găsiți asemănări între cele doua casnicii.Ceea ce ar putea fi comun este un anumit tipar de interacțiune pe care il puneți in joc; totuși oamenii si situatiile sunt diferite. Va e teama ca s-ar putea întâmpla sa va despartiti, dar nu e obligatoriu ca aceasta căsnicie sa se termine asemeni primei. Teama dvs provine in mare parte din ceea ce s-a întâmplat in trecut si aceasta teama va împiedica sa vedeți relația prezenta. Aveți încă la dispoziție timp pentru a vedea împreuna cu soțul dvs ce-i de făcut.Orice s-ar întâmpla,căutați în dvs resurse care sa va ajute sa va definiti si altfel decât in raport cu relația cu bărbații(sunteți si mama,sunteți o femeie care caută un job); relația cu un bărbat,oricare ar fi el, e doar o parte din ceea ce sunteți ca femeie. Cele mai bune gânduri!

Buna dimineata! Increderea este, alaturi de respect, unul dintre pilonii fundamentali ai unei relatii. Te rog sa te privesti in oglinda si compara-te cu persoana care ai fost in momentul casatoriei voastre. Te rog sa-ti aduci aminte de ce sunteti impreuna. E posibil sa retraiesti emotiile perturbatoare din prima casnicie. Nu este obigatoriu sa fie la fel. Te rog sa aplici ”tehnici de psihologie inversa”! Cand ati ras impreuna ultima data? De cele mai multe ori, o relatie se distruge prin atitudini de repros, cearta, scandal etc. O relatie nu poate depasi o criza decat printr-o atitudine pozitiva! Succes!

Mesaj:
Buna seara! Datorita unei stari de stres continuu declansata de un mediu scolar vulgar si anumitor probleme de sanatate mi s-a recomandat de catre medicul psihiatru sa iau lexotan pe o perioada relativ scurta…3 saptamani..Am aflat ca acest medicament a fost interzis in SUA iar medicii romani inca il mai prescriu…Ar putea exista vreun efect advers sau sa imi faca mai mult rau decat bine ?…Din aceasta cauza stau in dubii in legatura cu utilizarea lui. Multumesc anticipat

Incercati si o alta opinie de specialist, psihiatru sau psiholog clinician. Nu ati precizat diagnosticul stabilit de medicul psihiatru si nici simptomele care au determinat apelarea la serviciile domniei sale.

Nu stiu pentru ce anume v-a recomandat medicul dvs. psihiatru Lexotanul, dar ar fi bine daca as afla. El este folosit in practica medicala de obicei ca anxiolitic cu actiune intermediara in ceea ce priveste efectul scontat. Ca efecte asupra anxietatii, nu face decat sa o reduca, sa diminuaze tensiunea psihica si agitatia psihomotorie, daca exista, echilibreaza reactiile emotionale si reduce manifestarile somatice ale anxietatii(tremur, transpiratii ale palmelor, puls marit etc) Numai in conditiile folosirii indelungate poate da dependenta. Medicul dvs. cunoaste cu siguranta potentialul toxicomanic al acestui medicament.Oricum, axietate este o problema din sfera emotionala, care se rezolva in general in cabinetul psihologic. Medicatia, nu face altceva decat sa estompeze acuzele somatice precizate anterior.Sfatul meu este sa mergeti la psiholog.

Mesaj:
Buna ziua. De ceva vreme nu mai pot sa zambesc , nu mai am acea stare de bine si de energie ce ma caracteriza in trecut . Cauza problemelor este scoala . Am intrat la un liceu bun , insa nu mi-am inchipuit ce v-a fi asa de greu sa fac fata . In ultimul timp am luat o raceala si ca sa fie situatia si mai grea am intrat in febra lucrarilor de control . Simt ca nu mai am viata in mine, ca in curand voi ceda si dupa aceea v-a fii foarte rau . Problema este ca sunt foarte stresat , iar aceasta stare de stres nu poate decat sa ma distruga si mai mult . Va rog sa ma ajutati , sunt disperat , am slabit 5 kg in 2 luni si parca am devenit un magnet pentru boli. Ce ar trebui sa fac? Va multumesc anticipat si astept cu nerabdare sa imi raspundeti

in primul rand ti-as recomanda sa mergi la un medic, pt un consult si eventual niste analize. Iarna asta a fost foarte ‘dubioasa’ si a afectat pe multi cu oscilatiile ei de temperatura. Mai intai sa inlaturam posibilele cauze fiziologice dupa care ne putem gandi la cele psihologice (daca sunt). Succes!

Scrie aici ce include concret dieta ta, ce surse de grăsimi sănătoase ai, dacă eşti consumator de lactate, cereale, soia, prăjeli (în uleiuri de genul fl soarelui, struguri, porumb etc). Clar că astea ar trebui evitate dacă vrei să fii sănătos.

Pare mai degraba o devitalizare in urma anotimpului dificil care a trecut si a primaverii care a venit; in plus faptul ca stresul este mare si vine peste oboseala, raceala si altele adunate, te face sa simti ca nu mai ai putere, vitalitate. Dupa ce consulti un medic, de dorit ar fi sa slabesti putin ritmul si sa faci totul intr-un ritm mai putin alert si mai detasat. Este dificila primavara pt toti, trecerea de la iarna la primavara aduce cu ea tot felul de simptome, de slabiciuni si alte stari, este firesc. Incearca sa iei si niste suplimente, minerale, Magne B6, VEZI CE SPUNE SI MEDICUL. Gandeste pozitiv si scapa de idei precum -” aceasta stare de stres nu poate decat sa ma distruga si mai mult – si parca am devenit un magnet pentru boli. ” Bolile nu sunt altceva decat semne ca in psihicul nostru ceva nu este asa cum ar fi normal sa fie, stresul, de ex. Incearca sa te relaxezi, intotdeauna orice problema are o rezolvare, orice lucru il poti face cumva, cu cat esti mai detasat si mai stapan pe tine, cu atat le faci mai bine, mai repede si cu rezultate mai bune. Fa un efort de vointa, ia-ti timpul necesar si rela

Ia-ti timpul necesar si relaxeaza-te, fa o pauza cumva, strecoara printre orele de studiu si putin timp pt o plimbare in natura sau altceva, ca sa-ti poti incarca bateriile, cum se spune. Ai nevoie de energie si trebuie sa inveti sa o faci sa circule prin tine intr-un flux continuu, sa nu ramai devitalizat.

pentru ca scaderea ta in greutate este una semnificativa as spune si eu ca nu strica un consult medical inainte de toate…daca e totul in regula, cum ar fi de dorit, de multe ori ajuta sa discuti despre asteptarile tale si ale celor din jurul tau cu cineva care poate privi situatia in mod obiectiv

In ultima vreme ma inervez foarte tare din lucruri marunte. Ce as putea face pentru a schimba aceasta atitudine?..am momente in care ma inervez si incepe sa ma doara instant capul, stiu ca ar trebui sa fiu mai toleranta insa e cam greu de aplicat acestsfat. Mi ar fii utile cateva exemple sfaturi, multumesc, o zi frumoasa!

Ceea ce ai putea sa faci e sa incerci sa-ti observi singura comportamentul-adica cand ai o situatie stresanta stai cateva secunde linistita si sa te intrebi chiar daca merita sa te enervezi-oricum cu sau fara enervare acea situatie o rezolvi.In al doilea rand-respira adanc pentru ca ajuta sa te calmezi.

Sala, sportul de întreținere e foarte recomandat in situația ta. Bazinul de înot , bicicleta, mers rapid daca nu ti place sa alergi.

Fiecare din noi avem o ordine pe baza căreia ne desfăşuram în fiecare zi: computerul funcţionează in parametri, mouseul e mereu lângă tastatură, în frigider ai mereu nişte fructe, ştii că doar tu pui mâna pe ele etc. Iar ordinea asta e confirmată în fiecare secundă printr-o ‘recompensă’. Când ne confruntăm cu o situaţie de ‘pierdere a recompensei’, omul declanşează un răspuns adaptativ care îl ajută să rezolve într-un fel sau altul situaţia respectivă.Presupui că cineva perturbă această ordine: colegul de cameră împrumută mouseul fără să ceară voie sau goleşte frigiderul ! Iar răspunsul adaptativ va avea doo componente:

*una orientată spre interior care ţine de reacţia proprie la stress şi e asociată cu frustrarea şi agresivitatea: grimase, priviri acre, reproşuri, insulte, palme etc. Se produc hormoni de stres.

*o a doua orientată spre exterior prin care poţi afla şi alte detalii despre ce s-a întâmplat de fapt: colegul de cameră de fapt servise nişte rude de-ale tale care au venit în vizită, poate exagerezi dacă nu serveşti şi pe alţii cu fructe, avea nevoie de un mouse pentru o lucrare importantă etc.

Problema ar putea fi soluţionată pe ambele căi (foarte la îndemână să reduci la tăcere pe celălalt prin violenţă) , dar este limpede că e de preferat să predomine varianta a doua. În măsura în care te confrunţi tot mai des cu ‘pierderea recompensei’, ajunge să predomine prima componenta: eşti tot mai frustrat, caustic, furios. Sigur că dieta are un rol foarte important, citiţi de ex. articolele de aici: http://tinyurl.com/p24llul

Incearca cateva sedinte de aerobic, la mine functioneaza

dormiti suficient? v-a enervat cineva in mod special in ultima vreme? dispozitia dvs generala care este? poate ne povestiti putin ultima perioada a vietii… sa zicem ultimile 6-12 luni… evenimente marcante, stil de viata, etc

cateva sugestii…sper sa fie de folos http://www.voceapacientului.ro/index.php?cnt=detalii-articol-medicul_recomanda&pid=169

Mesaj:
Sunt o adolescenta de 16 ani si ma gandesc sa ma sinucid. Dorinta devine din ce in ce mai mare pe masura ce trece timpul. Am probleme cu parintii. Acestia vor sa divorteze, insa nu asta e lucrul care ma afecteaza. Divortul lor imi este oarecum indiferent deoarece era previzibil. Insa tatal meu este plecat in strainatate si am probleme mari cu mama. Nu imi respecta intimitatea niciodata. Intra in camera mea si citeste unele lucruri pe care eu nu as fi vrut sa le citeasca gen jurnal si alte chestii. Mereu imi spune ca vrea sa fim prietene bune insa nu pot sa ii spun nimic deoarece ma judeca si are o gandire foarte invechita.. Mereu imi spune sa imi fac prieteni si sa ies afara.. dar eu am prieteni insa nu ii plac ei.. Am devenit foarte rece cu ea in ultimul an si certurile cu ea ma fac sa devin simai rece. M-am schimbat mult de cand eram mica si nu mai sunt aproape deloc ce eram. Schimbarea e si buna si rea deoarece acum sunt mai rece si mai imuna la unele lucruri rele care ma inconjoara, insa multa lume imi spune ca sunt rea si pana si mama imi spune de multe ori ca nu ma mai suporta, recent mi-a spus ca nu stie cine sunt si ca sunt un nimic pentru ea. Chiar daca vreau sa par rece, defapt imi pasa si de cele mai multe ori plang singura. Ma gandesc ca fiindca nu plang in fata ei crede ca nu ma afecteaza dar nu e chiar asa insa daca plang de fata cu ea zice ca plang degeaba. Nu mai stiu ce sa fac. De multe ori m-am gandit sa imi iau viata dar nu pot. Simt responsabilitate fatade parintii mei. Fiindca sunt singurul lor copil si ei m-au crescut atat si mama mereu spune ca s-a sacrificat, si ea si tata, doar ca sa ma creasca pe mine si nu cred ca pot sa ii las asa pur si simplu deoarece nu vaa fi nimeni care sa ii ajute la batranete. Scriu pe site-ul asta pe care tocmai l-am gasit pentru ca nu mai stiu la cine sa apelez. Desi am prieteni foarte buni nu pot sa le spun aceste lucruri. Nimeni nu stie. Nimeni nu banuieste nimic. Absolut nimic. Mereu sunt “vesela” cand ies afara sau la scoala. Mama nu vrea sa “dea bani degeaba” ca sa ma duc la psiholog desi ne permitem.. Va rog ajutati-ma. Cum pot sa ma schimb si ce pot sa fac pentru a imbunatati situatia? Multumesc din tot sufletul daca ma ajutati.

Incercati sa vorbiti cu psihologul scolar si impreuna o puteti convinge sa accepte dorinta dvs de a urma o psihoterapie.

Psihologul școlar ar putea sa va ajute,măcar la început.Cu tatăl cum va înțelegeti?Ati putea sa vorbiti cu el,chiar si la telefon , despre sentimentele care va frământă?Poate in situația unei comunicări dificile cu mama,ați putea găsi susținere afectiva din partea lui.

Înarmează-te cu mult calm şi răbdare şi iniţiază o discuţie cu mama ta, în care să îi spui toate problemele tale legate de comportamentul ei şi aşteptările pe care le ai de la ea. Şi află aşteptările ei în legătură cu tine. Negociaţi asupra lor.
Fii atentă la tonul pe care îl foloseşti şi cum îţi alegi cuvintele, încearcă să fii cât mai diplomată, să nu o provoci. Cuvintele sunt mai mult decât o înşiruire de litere/sunete, sunt emoţii! Nu renunţa la calm şi la tonul jos, nici chiar dacă ea se enervează şi te provoacă la ceartă. Spune-i clar că nu doreşti să te cerţi cu ea, dar vrei să fii ascultată şi înţeleasă.
Spune-i şi de gândurile de suicid care te bântuie, convinge-o să accepte că ai nevoie de terapie. Este chiar indicat să faceţi împreună câteva şedinţe, pentru îmbunătăţirea relaţiei voastre, în funcţie de părerea psihoterapeutului cu care vei lucra. Eu îţi doresc succes!
Şi nu uita: orice schimbare în comportamentul mamei tale va începe cu o schimbare în comportamentul tău!

Mesaj:
Stresul mental poate determina o diminuare a memoriei pe termen scurt si lung ?

Stresul poate genera o multitudine de efecte (comportamentale, somatice, emoţionale şi cognitive); printre efectele cognitive se regăsesc: distragere crescută, diminuarea concentrării, afecţiuni ale memoriei, îngrijorare, teama amplificată de a nu greşi (termen scurt), probleme de memorie, gânduri obsesive (termen lung).
Emoţional, se manifestă anxietate ridicată, depresie, furie, stimă de sine scăzută, panică, ipohondrie, fobii, care se pot croniciza pe termen lung şi chiar evolua în boli mentale.

Salut, am si eu o intrebare. Exista cumva vreo linie telefonica de urgenta pentru sinucigasi in Romania? Multumesc anticipat pentru raspuns.

http://citynews.ro/eveniment/primul-telverde-antisuicid-din-romania-fost-lansat-la-cluj-1247510

grup de suport+posibilitatea de a apela un numar gratuit: http://suicid.wordpress.com/contact/

Hello știți cumva daca exista programe in România de psihoterapie gratuite, pt persoanele fără nici un venit si fără asigurare …cum sunt programele din Anglia ?

În Anglia se dau pacienților bani de taxi pt drumul către și de la spital acasă… aici asigurații trebuie să-și cumpere inclusiv leucoplastul:)) Oare există psihoterapeuți cu suficientă mâncare în cămară?

da aparent la noi sanatatea mentala este numai pentru cei care isi permit sa o cumpere… restul…n-au decat sa sufere …si ne intrebam dc am avut atatea tentative reusite in ultimul timp la metrorex … oare de ce?!?!

nu va dezaprob, dar exagerati. Psihoterapia si de altfel mai toate domeniile medicale (terapeutice) sunt o responsabilitate foarte mare pt practicanti. Sa nu mai spunem investitia de timp, bani, energie si multe altele carora ne supunem pentru a putea ajuta chiar pe cei foarte putini. Eu ofer consiliere gratuita tuturor pacientilor de la cabinet, desi nu sunt platit de nimeni pt asta, dar psihoterapia presupune un schimb, mutualitate. Este drept ca sistemul medical din Romania nu este adecvat nevoilor cetatenilor sai, dar asta nu inseamna ca nu se poate si ca nu sunt oameni (destul de multi) care fac mai mult decat ‘fisa postului’. In afara de asta, specialistul nu este de vina pt drama (de obicei evitabila) a fiecarui pacient/client) – daca ai stat nu stiu cat timp pana ti-a cazut maseaua de frica dentist, iar acesta iti cere o suma considerabila ca sa ‘te vindece’, atunci este vina ta. Programele de care vorbiti, din strainate, sunt sustinute prin diverse metode si fonduri… nu se fac in fiecare zi si pt intreaga populatie, etc. Nimeni nu poate sa traiasca din aer, din pacate

Parca am fi in evul mediu in comparatie cu altii, dar ne si place al dracului sa stam acolo. Titlul inmului national ar trebui schimbat in “Dormi romane, dormi!”.

bun, si o persoana care sufera de niste afectiuni emotionale destul de grave dar nu are asigurare medicala, nu are nici un venit stabil si nici medic de familie, unde trebuie sa apeleze si ce ar trebui sa faca? Domnul Botezat Radu

foarte bine spus… eu am decis sa fac… sa ii incurajez pe altii sa faca… orice numai inainte sa fie. Multi asteapta ‘sa se schimbe ceva’ fara sa se mobilizeze singuri

exista coasigurare Doamna Nico P. Menic

coasigurarea functioneaza doar in anumite cazuri, si anume in cazurile in care persoana in cauza are o familie… chestiile astea sunt mai frustrante decat par…

va cred… dar sunt si situatii speciale… si cum spuneam ‘sistemul’ este nesatisfacator, si asa ocupat cu situatile obisnuite. Din ce am vazut si auzit eu, majoritatea ‘functionarilor’ incearca sa ajute cum si cat pot

sa vrei sa te vindeci dar sa nu ai posibilitatea materiala … si legile sa fie date doar asa de dragul de a mai scrie un articol printre legile deja existente

https://www.facebook.com/as.samy.sa

Glumesti, nu?!?!? Explica cum tratezi post traumatic stress disorder cu plante? Bine ca nu mi-ai zis sa merg la o spovedanie ca sigur ar fi avut efect… Totusi nu merg la psihoterapeut pt o simpla durere de cap….

iei super hot chilli îți urcă tensiunea și leșini naibi și nu mai ai vreme de un episod PTSD:)))

))

Cei care vin cu astfel de recomandari sufera ei insisi de sindromul Isus, adica vindeca tot. ))

Da Vlady, dar dupa ce lesini vin cei de la UPU-SMURD, iti scot chilii-ul din tine si uite asa iti mai vine o intrebare care iti adanceste ceata existenta, “-Ce naiba am vrut sa fac cu asta??!”. Si iar te apuci sa cauti terapii pro bono. Nasol cerc.:>

Eu sunt psihoterapeut de cativa ani buni si am lucrat si pro bono. Din experienta va pot spune ca exista anumite dezavantaje ale neplatii consultatiei de catre client, toate observate de mine in procesul terapeutic.

Plata consultatiei este o modalitate prin care clientul se responsabilizeaza in procesul terapeutic, face eforturi de a schimba situatia in care se afla. Este pus intr-o zona de invatare. Nu este singura, desigur, dar este una foarte importanta. La fel este valabil si cu consultatia la domiciliu( nu ma refer aici la clientii nedeplasabili). Daca nu platesti consultatia mult mai usor suni terapeutul cu 5 minute inainte de inceperea consultatie sa anunti ca nu vii . Alteori nici nu te sinchisesti sa anunti.

Incercati la ISTT, psihotrauma.ro. Exista aici un program de asistare gratuita, ce cuprinde un nr de 3 – 6 sedinte gratuite.

Un psihoterapeut investeste EXTREM DE MULTI BANI in formarea sa, dureaza cel putin 5 ani dupa facultatea de psihologie, drumuri prin toata tara, cate 25-30 ore de formare / week-end,nopti dormite la hotel si foarte mare efort intelectual si emotional. Nu mai vorbesc de sutele de ore de dezvoltare personala pe care este OBLIGATORIU SA LE FACA pentru a nu influenta procesul terapeutic a lclientului.

Multumesc Roxana Agafitei

Am avut clienti care imi aduceau produse alimentare din curtea sa, deci….se poate…Casa de Asigurari de Sanatate plateste 50 ron ora de psihoterapie doar cu persoanele cu schizofrenie si boala maniaco-depresiva. Atat. Acesta este sistemul.

Nu cred ca uj pacient ar omite sa reprogrameze consultatiile de buna voie ci mai drgraba impins de tipul de terapie .. Cunosc persoane cu Ptsd grav care se fac ca uita sa mearga la programare de frica faptului ca vor fi nevoiti sa “se itoarca in timp” si asta ii sperie enorm persoanele cu ADHD iarasi trebuiesc intelese, ei asa sunt….totusi as putea sa omit o ora la sala si sa sun in ultimul moment dar cand stiu ca viata mea tine de acea terapie cu sau fara bani .. Indiderent ca intarzii sau ca ploua ori ninge este scopul meu sa ma prezint pt binele meu….

NICO…nu doresc sa discut doar de dragul discutiei….daca doresti CU ADEVARAT sa schimbi ceva, vei gasi solutii, sunt convinsa, daca nu, vei gasi SCUZE.

Aici vorbim de disponibilitatea terapeutului de a lucra pro bono. Cu unii clienti merge foarte bine, cu altii mai putin, altii dispar. Ca si in cazul terapiei cu clientii care platesc … De altfel, cercetari recente arata ca rezultatele terapiei nu coreleaza cu existenta sau nu a platii serviciilor de catre client

Mesaj:
Buna ziua,
De 10 zile am fost diagnosticata cu tromboza venoasa profunda completa popliteo-tibiala cu flux minimal filiform. Am fost la urgente si medicul de acolo mi-a spus ca pot face complicatii, de atunci nu pot sa nu ma gandesc ca in orice moment, la orice mica durere sa tuse nu am edem. Am fost si la un alt medic internist care mi-a spus ca nu trebuie sa faci neaparat complicatii si nici sa nu ma gandesc la asta insa nu ma pot controla, mi-a mai spus ca pot sa fac atacuri de panica care se manifesta tot ca si edemul pulmonar. Acest medic mi-a prescris Alprazolam de 0,25mg de 3 ori pe zi insa cateodata nici acesta nu ma linisteste. Va rog daca puteti sa imi dati un sfat pentru ce ar trebui sa fac sau sa imi spuneti ce as mai putea sa iau pentru a scapa de starea asta de neliniste si frica. Va mai mentionez ca atunci cand aveam de 19 ani a murit tatal meu, la varsta de 27 de ani am pierdut-o si pe mama, in 2006 am nascut un baietel si de la varsta de 3 ani am stat de 2 ori in spital si acum e suspect de astm pe tratament. Ar putea fi si acestea unele cauze ale degradarii straii de sanatate ale sistemului nervos?
Astept cu interes un raspuns!
Va multumesc!
Cu respect,
Angela