Mesaj:
Buna ziua,
O sa imi fac un consult la un gastroenteorolog in urmatoarele zile cu Ecografie, sa vedem ce o sa gaseasca.
Mi-am facut un test de heliobacter pylori in fecale la Bioclinica si rezultatul a iesit enorm de mare as zice daca e sa il interpretez:
Index 48
INTERPRETARE
Index<1,00 NEGATIV
1,00<INDEX<1,10 NECONCLUDENT
INDEX>1,10 POZITIV
Mentionez ca am balonari si scaun urat mirositor dar alte probleme nu simt,..ce parere aveti este foarte grav?
E nevoie sa fac si analize de sange?
Multumesc frumos

de ce nu intrebati medicul de la laboratorul de analize. sau o programare la un internist. ce raspuns ar putea sa va dea cineva de pe aici???

Consulta un medic internist. Din punct de vedere psihologic, problemele de tip ulcer sunt explicate de o situatie care este greu/imposibil de acceptat/digerat. Daca esti intr-o astfel de situatie, acest grup iti poate da un ajutor, insa este necesar sa-ti descrii situatia, punctand lucrurile /evenimentele ce ti se par relevante.

Mesaj:
Buna ziua! Sunt studenta, voluntara si lucrez. Am 21 de ani si de mica am incercat sa fac totul pentru a-i multumi pe cei din jur. Cu timpul am avut perioade in care a incetat sa-mi mai pese de ceilalti, deoarece mi-am inhibat emotiile pentru ceva timp (aceasta a inceput de la 13-14 ani). Am avut momente in care eram extrem de activa, ieseam mult in oras, aveam o viata sociala buna, iar apoi cadeam intr-o depresie adanca si parca nimic nu avea vreun rost. In prezent aceste stari de hiperactivitate si de depresie alterneaza si nu mai pot sa ajung la un echilibru. Am perioade in care nu dorm decat 2-3 ore, iar alte zile in care nu ma pot ridica din pat (sau cel putin asta imi transmite creierul).Am incercat foarte mult sa ma lupt cu mine si sa afisez o stare de echilibru, dar simt ca nu mai pot controla situatia si consider ca as avea nevoie de un sfat specializat.
Multumesc anticipat! Toate cele bune!

cel mai eficient: mergi la un consult psihiatric si de acolo vezi ce e de facut mai departe. Ai nevoie de o parere medicala in primul rand, macar pt a elimina o cauza organica. Succes!

Probabil perioada de hiperactivitate te extenueaza,te oboseste(”..nu dorm decat 2-3 ore…”) atat de tare incat corpul tau,creierul tau are nevoie si de odihna.Incearca sa-ti gasesti echilibrul dormind cateva ore-n plus in perioada de hiperactivitate,2-3 ore nu-s suficiente ptr.regenerare….Daca nu fct.tine-ti cont,luati in considerare cele scrise de Domnu Botezat-Antonescu Radu Andrei

"Am 21 de ani si de mica am incercat sa fac totul pentru a-i multumi pe cei din jur." PINA AICI E BINE… Dar unde e timpul dedicat pentru tine??? Cauta sa iei o pauza, sa te reevaluezi.. si apoi vine si linistea… SUCCES

De un sfat pe Facebook? Tu ai nevoie de cateva sedinte de terapie, ca sa inveti cum sa gestionezi starile tale! Daca iti inchipui ca ajunge sa citesti cateva comentarii pe Facebook…

De acord cu raspunsul anterior: un sfat nu te ajuta. O recomandare pentru terapie, da. E de lucru pentru a-ti redobandi echilibrul.

Draguta,poti cauta un homeopat bun,ca un remediu te poate ajuta si echilibra,si apoi poti apela la un terapeut de Theta bun,care sa te ajute sa gasesti radainile,cauzele situatiei,si apoi sa le rezolvi,Psihiatria….E preferabila psihologia,bineanteles.Multi tineri sunt mai dezechilibrati putin acum,si au nevoie de indrumare,NU de pastile…E posibil sa ai si ceva carente de nutrienti,dar parerea mea e ca sunt si cauza psihologice la tine,Iti doresc mult succes,si sunt convinsa ca te vei descurca!

Readucerea punctului de asamblare (vezi aici pe site, dna Bican)….

Va sugerez sa mergeti la un psiholog clinician care sigur va poate ajuta. Exista mai multe metode de evaluare cu ajutorul carora se pot depista problemele. Imi permit in calitate de psiholog sa va recomand testare cu PDSQ. Daca nu, mergeti la un consult psihiatric. In orice caz, nu lasati lucrurile asa.Toate cele bune!

iti recomand prima data un consult la psihiatrie si psihoterapie. testele psihologice sunt apanajul psihologilor nu al pacientilor !!!!!!!!! evaluarea si diagnosticarea o fac psihiatrii/psihologii !!!

Mesaj:
Buna! Am 33 de ani lucrez 3 luni in germania, 3 luni sunt acasa, de cand am plecat sotu meu parca este alta persoana il simt rece mereu imi spune ca sa saturat sa stea acasa cu copilul, bineinteles eu trimit bani acasa atunici este bine mereu ma alinata,cand nu mai are bani si il sun imi zbiara in telefon sau imi inchide telefonu lucrurile astea ma dor, mia cerut divort pt ca zice ca se simte stresat si vrea sa fie liber nu il inteleg, dati-mi un sfat vreau sa imi salvez casnicia!

luati sotul de manuta si mergeti la un psihoterapeut de cuplu sa lamuriti situatia. Daca nu vrea, inseamna ca nu isi doreste aceasta relatie si urmeaza consecintele. Nu toate relatia trebuie sa fie ‘bune’; suntem oameni, mai facem si alegeri gresite. Succes!

Este foarte important sa consultati un psihoterapeut daca doriti salvarea casniciei.

Daca va doriti cu adevarat, salvarea casniciei, trebuie sa va intoarceti in tara. Mai ales ca, la mijloc, este si un copil. Apoi, daca lucrurile continua la fel, recomand psihoterapie de cuplu.

Nu ati spus nimic de sot – lucreaza? – sau este doar bona la copil? Banii probail nu ii ajung de aceea e omul stresat.. Sa incercati o suma mai mare poate mai este o alta "dama" la mijloc si nu ii ajung banii – de aici se naste si stresul.. asta ca o gluma sa mai destindem "situatia"

Niciun sfat nu il poate determina pe sot sa va mai doreasca pe dvs si pe copil. Vorbele de acest fel nu se spun fara sa existe o dorinta puternica de a divorta, si odata ce apare in discutie despartirea, oricat ati lupta, va mai aparea. Poate nu imediat, dar va aparea peste luni sau ani, cand deja lucrurile vor fi mult mai complicate. Dragostea e un drum cu doua sensuri. Degeaba il iubiti daca dansul nu va mai doreste. Daca nu sunteti pregatita sa va despartiti, sunati un terapeut pentru sesiune la distanta (pe Skype sau telefonic) si ganditi-va la un plan de salvare a casniciei, in care sa aveti de castigat amandoi.

Multumesc pt sfaturi! Cand merg in tara mergem la un psiholog pt terapie de cuplu cu siguranta sotu nu lucreaza de ani de zile dar eu am trimis mereu multi bani in tara .

Alina ar fi depreferat sa stai tu acasa sa ingrijesti de copil iar sotul sa meaga sa aduca bani… orice barbat ar cauta o femeie care sa-l intretina

Buna ziua! Am vorbit cu sotu si l-am intrebat daca vrea sa mergem la un psiholog sa facem terapie de cuplu ca sa ne salvam casnicia la care el mia spus ca sa ii dau un timp sa se gandeasca si eu iam spus pai de ce nu vrei sa ne salvam casnicia la care el a spus ca vrea si atunci eu l-am intrebat ce il sperie si el mi-a spus ca are o nesiguranta mergand la terapeut,tin sa mentionez eu singura am facut 30 de sedinte de terapie acum doi ani !

sotul are o reactie normal… ARE nevoie de timp ca sa se gandeasca… este normal. Dati-i cat timp are nevoie si incurajati-l

Multumesc frumos!

Mesaj:
Buna ziua,

am un baietel de 3 ani, care nu suporta bebelusii, ii agreseaza de cum ii vede , ii impinge, ii face urati, vrea sa se urce pe iei. Am incercet prin a-I explica, ca sunt mici , dragalasi, ca nu-I fac nimic, dar n-am reusit nimic desi insist cu expicatiile. Am ajuns in faza de a evita locurile cu copii mici. ceea ce nu mi se pare in regula , astfel va rog sa ma ajuti cu o metoda functionala.

metoda functionala? in ce sens? incercati sa aflati care este impulsul din spatele acestei agresivitati… de unde vine? unde a vazut? este gelos? ii este teama ca se va intampla ceva si ‘atac el primul’? ati putea merge cu el la un psiholog specializat pe aceasta categorie de varsta (daca nu aveti succes Dvs.). Succes!

Poate este gelos , poate simte ca bebelusul este in centrul atentiei . Copiii mici sunt , adesea , gelosi pe cei mai mici decat ei . Incercati sa va apropiati , impreuna cu el , de un bebelus si observati reactiile lui , ce il supara, ce nu-i place , vorbiti bland cu el, explicandu-i . Dar , pentru a evita o agresiune din partea lui , tineti-i manutele cu ale dvs , bland , si sa-l invatati , sa-l ajutati sa initieze jocuri impreuna cu cei mici – o jucarie, o masinuta , un cub . O sa vedeti ca se poate .

Poate fi o forma de descarcare a agresivitatii. La varste asa mici este de preferat terapia familiei nu a copilului. Poate va ajuta sa stiti ca la varste mici copiii prefera si admira copiii mai mari. Atitudinea dvs. ar fi util sa fie una continatoare si nu critica. Toate cele bune.

Nu ne spuneti care este motivul pentru care "ar trebui" sa se joace cu bebelusi. Are frati mai mici? De obicei, copiii la aceasta varsta invata prin model si nu pot sa nu ma intreb de unde a invatat aceste atitudini. Oare cine il face pe el "urat" si cine il respinge? Unde a vazut el modelul de agresivitate? Nu avem toate datele problemei, dar colegii mei au dreptate:vizita la un psiholog specializat in terapia copiilor si familiei ar lamuri problema si v-ar ajuta sa va gasiti propriile metode functionale. Numai bine!

Aceeasi senzatie am si eu. Ori copilul a fost agresat ori a fost martor. Pe la cresa sau chiar in familie. Nu copilul e problema. El doar a identificat-o. Deci sa i explicati ca nu e bine ce face e inutil.

Aveti nevoie de o parere obiectiva, venita din partea unui terapeut. E importanta reactia copilului, dar e mai important sa aflati cauza.

Problema nu e cu bebelusii, ci mai degraba cu o agresivitate a carei origine trebuie cautata. Chiar in familie…

Eu zic sa-l lasati sa-si termine faza, trebuie doar sa evitati contactul cu bebelusii, apoi va creste si se va maturiza. Nu fortati situatia!

homeopatia va poate ajuta,Cu un remediu,doua date succesiv,se va linisti,apoi aveti timp sa cautati si cauza

Va recomand sa-i cumparati niste papusi-bebe, de diferite dimensiuni (nu mici, de la medii la mari), care pot plange, rade sau spun cateva expresii; apoi, sa initiati jocuri in trei (dumneavoastra, copilul si papusa), jocuri in care mai intai interactionati dumneavoastra si copilul in echipa, cu papusa-bebe, iar apoi, mai tarziu ii puteti trasa sarcini doar copilului (de exemplu sa-l spele pe bebe, sa-l hraneasca, sa-i prezinte jucariile lui, etc). In timpul jocului puteti afla si care este cauza pentru care respinge bebelusii in felul in care ne-ati prezentat. Bine ar fi sa nu-l contraziceti (adica daca copilul are o parere, dumneavoastra nu-i spuneti ca nu are dreptate, ci mai degraba ca vreti sa testati si dumneavoastra ceea ce sustine copilul). De asemenea, aceste jocuri pot invata copilul ca bebelusii sunt foarte inofensivi, copilul dumneavoastra poate invata cum sa interactioneze cu ei sau pur si simplu are ocazia sa-i studieze mai atent. Emotiile lui pot fi neutralizate prin cunoastere. Va doresc succes si multa rabdare.

Reactia copilului poate fi un raspuns la o prea mare atentie pe care o dati dvs bebelasilor. S-ar putea sa-i priveasca ca pe potentiali rivali la afectiunea dvs. Inconstient desigur. Incercati sa schimbati modul in care reactionati atat fata de bebelasi cat si fata de el. Oferiti-i atentie, tandrete, asigurati-l ca-l iubiti si distrageti-i atentia de la bebelusi spre alti stimuli (un pupic, o masina, o frunza colorata, o hinta,etc). Nevoia de siguranta este o nevoie primara si copilul poate sa perceapa o amenintare la acest nivel datorita calitatilor pe care le descrieti bebelasilor si nu lui. Este o varsta, 3 ani, la care suntem cam egoisti si egocentristi… Aplecati-va asupra lui cu multa iubire si treptat, asa ca la o maioneza, introduce-ti alte personaje in viata lui, de varste diferite. Succes!

Mesaj:
Buna ziua!
Ma numes Doina, sunt din Constanta si am avut o coliparie foarte fericita, o familie minunata. Am fost o eleva buna la scoala. Sunt o fire vesela, prietenoasa, vesnic pregatita sa sar in ajutorul cuiva. De data asta am eu nevoie mare de ajutor.
Sunt casatorita,am un copil si am o familie minunata. Probleme mea a inceput acum 20 de ani cand, din cauza unui spray pentru gandaci cu care am dat in ghena de la baie si am inhalat destul de mult, la catva timp in aceeasi seara am incercat sa mananc o piersica si mi-a ramas in gat. M-am inecat rau si m-am speriata atat de tare ca nu am mai putut inghiti. Cu tratament pentru alergie si ceva de circulatie cerebrala usor , usor mi-am dat drumul la inghit. Ascultand muzica, singura, relaxata. Foarte greu mi-am revenit. Cu timpul de fiecare data cand intervenea un factor extern, alergic sau si mai important un stres, am o probleme cu inghititul. Nimenu nu ma intelege iar eu simt ca nu mai pot trai asa. Acum s-a declasant iar foarte violent pentru ca o am pe mama mea foarte bolnava. Nu pot inghiti, mailes lichide. Va rog sa ma ajutati! Este cumplit. Eu m-am nascut cu acest reflex neconditionat care se pare ca cum a devenit CONDITIONAT. CAnd inghit, cu greutate parca trebuie sa-mi
fac vant(ca atunci cand te dai in leagan) ca sa pot inghiti. Am 53 de ani si nu stiu cat voi mai putea trai asa.
Mi s-a spus sa gasesc pe cineva cu care sa fac terapie cognitiv-comportamentala.
Am mare nevoie de ajutor1 Daca ma poate ajuta cineva i-as fi recunoscatoare. Ati reda lumii om bun, vesel, prietenos si cu dragoste de viata!

Va multumesc tuturor celor care doriti si puteti sa ma ajutati! Doina

Buna seara, eu ma specializez in terapie cognitiv-comportamentala si mi-ar placea sa-va pot ajuta. Daca doriti sa discutam va astept emailul pe adresa psihologelenaflorea@gmail.com. Toate bune!

un control pt. glanda tiroida ar fi util .

Buna seara, Doina. Avand in vedere cele descrise mai sus, aceasta problema cu inghititul se amplifica in momente cheie din viata ta, mai ales in perioadele stresante. Dupa parerea mea, exista o legatura importanta intre dificultatea de a inghiti si evenimentele stresante aparute. Tu ai descris foarte clar asta;incearca sa citesti printre randuri (totul e ca o metafora) si sa-ti raspunzi la niste intrebari. Cum e pt tine (ca persoana care sare mereu in ajutor) sa o vezi/stii pe mama ta bolnava? Cum te simti in legatura cu asta? In ce alte momente din viata ta s-a amplificat acesta dificultate de a inghiti? In ce situatii? Ce s-a intamplat (stresant pt tine) in preajma aparitiei primului episod de acest gen? Poate acele evenimente sunt greu de "inghitit" (acceptat) pt tine? Care at fi motivele?
Acestea suit unele intrebari pe care,eu ca psihoterapeut ti le-as adresa,in ideea de a clarifica si a intelege aspectele care cauzeaza aceasta dificultate. Poate gasirea raspunsurilor la aceste intrebari, the vor ghida, catusi de putin, in gasirea unei solutii si rezolvari. Consider ar fi important si benefic, suportul unui psihoterapeut in acest demers. Iti recomand sa contactezi un terapeut din orasul tau, la care sa mergi, pt sedinte fata in fata.
Pt orice nelamuriri sau intrebari, te invit sa-mi scrii la adresa: psih.dianamuntianu@yahoo.com.
Iti doresc numai bine.

RASPUNS: "Va multumesc tuturor pentru ca ati luat in consideratie problema mea.
Va multumesc pentru sfaturi si simt deja ca nu mai sunt singura in rezolvarea acestei probleme. Le voi pune pe toate cap la cap si sper sa gasesc solutia cea mai potrivita pentru mine. Daca n-o voi gasi din prima voi incerca pana voi rezolva… Sunt hotarata pentru ca nu mai pot trai asa.
Toate recomandarile sunt foarte pertinente si am sa le iau pe rand.
Inca odata, va multumesc si daca va mai vine o idee sau din experienta ati mai auzit sau vazut pe cineva cu aceasta problema care s-a rezolvat va rog sa-mi scrieti.
Deasemenea si eu va voi tine la curent cu ce am mai intreprins.
Va doresc tuturor o zi buna si multa, multa sanatate!
Doina "

Mesaj:
Sunt femeie casatorita, am o fiica de 27 ani si in viata mea de familie sunt implinita si linistita. " Crucea " purtata de mine este fratele meu, casatorit la randul lui.
De mic, a fost un copil problema, neincadrandu-se in nicio norma sociala, regula, disciplina. A devenit un adolescent problema, iar acum este un adult problema.
Nu insist pe copilaria lui si imposibilitatea si neputiinta parintilor mei de a-l educa, multe fapte ale lui fiind adevarate traume pentru mine si pentru mama mea. Tatal nostru a decedat cand noi aveam deja familii si eram la casele noastre. Fratele meu a facut afaceri, a avut o firma si mai tarziu, in 1996, datorita unor probleme de datorii, a lamurit-o pe mama mea sa-si vanda casa si sa se mute la el, cu promisiunea ca intr-un an de zile va cumpara un alt apartament similar, pentru ea, ceea ce nu s-a mai intamplat. Faptele sale savarsite de-a lungul timpului fata de mama mea, de mine, de propria sa familie si fata de alte persoane colaterale cu care se " intersecteaza", sunt multiple, urate si traumatizante, dar mi-ar trebui foarte mult spatiu si timp pentru a le relata. In cateva cuvinte, este extrem de agresiv atat fizic cat si verbal, invinovateste pe toata lumea din jurul sau pentru fapte uneori imaginare, alteori rastalmacite si interpretate de el intr-un mod paranoid, isi impune opiniile cu forta si este capabil sa te agreseze daca observa ca nu i le impartasesti, nu are absolut deloc simtul culpabilitatii si parca toate acestea nu ar fi de ajuns, consuma alcool zilnic. Pentru ca eu am incercat sa-i deschid ochii, am fost agresata verbal si fizic, am fost tarata de par prin curtea lui, amenintata, jignita, umilita. Am incercat in cateva randuri sa intrerup orice legatura cu el dar imi da mesaje de amenintare, ia legatura cu rude, prieteni sau cunostinte comune si ma denigreaza, inventeaza tot felul de fapte savarsite de mine si partea urata este ca am senzatia ca si el isi crede fabulatiile. Incearca s-o preseze pe mama mea sa ii confirme fabulatiile, o terorizeaza psihic si a amenintat-o cu bataia.
Problema mea cea mai mare este mama mea care traieste un calvar acolo, eu sunt disperata din acest punct de vedere. Sper ca din anul urmator voi putea cumpara o garsoniera pt.ea si va fi o mare usurare sa stiu ca a plecat din casa ororilor, dar pana atunci imi este teama de tot ceea ce s_ar putea intampla. Din cate am citit si am mai discutat cu persoane care imi cunosc fratele, este bolnav de psihopatie. Nu stiu ce sa fac, cum as putea sa-mi ajut mama si fratele ( desi am senzatia si aproape certitudinea ca nu se poate face nimic pentru el )!
Va rog ajutati-ma cu un sfat eu sunt disperata!

Buna ziua,imi pare rau pentru situatia prin care treceti,dumneavoastra puteti eventual sa-l programati la un psihiatru,si chiar si asa daca el nu colaboreaza nu stiu ce se poate face pentru el.Chiar daca nu ne este usor sa acceptam uneori nu putem controla ceea ce se intampla cu vietile celor de langa noi,mi-ar placea sa stiu ca nu va simiti vinovata pentru situatia prin care trece mama dumneavoastra. Toate cele bune!

RASPUNS: "Buna ziua,

Va multumesc pentru raspunsurile dumneavoastra.

Din pacate, mama mea si-a dat locuinta si cu acordul si semnatura mea, este o poveste mai lunga si complicata, fratele meu avea mari datorii la terti si la banci; cert este ca am dorit sa-l ajutam si atunci ne-a facut tot felul de promisiuni pe care le-am crezut, deoarece este si era caracterizat de un orgoliu imens si cred eu, insusi situatia lui sufleteasca ar fi "stat" mult mai bine daca si-ar fi "reparat" fapta.
Mai tarziu, s-a refacut financiar, si-a cumparat o casa mare, dar nu a vrut sa-si "repare" greseala fata de mama mea si nu a vrut sa cumpere nici macar o garsoniera pe numele lui ( in care sa locuiasca mama ), eu nu am avut nicio pretentie la "mostenire" si nici un conflict iscat de el nu a pornit pentruca eu i-as fi pretins dreptul meu la mostenire. La fiecare intalnire c el mi-am cenzurat mult pana si opiniile si daca am abordat subiecte legate de mama am incercat sa fiu extrem de diplomata. Firea lui impulsiva, agresiva, banuitoare il face sa te agreseze si daca nu-i impartasesti punctul de vedere si am observat ca nu-l intereseaza ce simti, ce opinii ai, este vital pentru el "public " sa-i dai dreptate.
Mama mea traieste un cosmar acolo, deoarece pe langa ea, toti membri familiei lui ( sotia si fiul ) sunt terorizati, agresati fizic si verbal, "torturati " psihic, dar daca noi am incerca sa facem ceva pe cale "legala" ( am fost sfatuiti sa apelam la Politie si la un avocat ), atat sotia sa, cat si fiul, nu ar mai recunoaste nimic, de teama. Chiar si atunci cand eu am fost lovita cu pumnii de el si trasa de par prin curte in casa, pentru a-mi mai da doi pumni, daca cumnata si nepotul meu m-au condus, mi-au spus ca stiu si ei ca este " nebun" si ca un astfel de om trebuie tinut cat de departe se poate, din ziua urmatoare, urmare a presiunilor fratelui ( mi-au recunoscut ulterior amandoi cand erau si ei in situatii dificile iar nepotul mi s-a " plans" ) au " minimalizat " vina fratelui si au incercat sa inoculeze ideea ca amandoi am fost vinovati pentru ceea ce s-a intamplat; ulterior, nepotul meu mi-a relatat fapte asemanatoare cu agresarea brutala si ranirea cumnatei mele, soldate chiar cu chemarea Politiei de catre nepotul meu, dar m-a rugat sa nu cumva sa spun vreodata ceva despre aceste fapte pentruca el va suporta repercusiunile.
Va rog sa ma credeti ca eu am fost un copil normal, am invatat bine, parintii mei nu au avut probleme cu mine, am terminat o facultate fara sa fi creat vreo greutate parintilor mei vreodata, nu am luat niciun minut de meditatie, mi-am intemeiat o familie, am o fiica de 27 de ani care a invatat foarte bine, a absolvit c brio o facultate si este stewardeza la Flying Emirates, nu am avut probleme financiare, avem o viata echilibrata si normala, am aceiasi prieteni si prietene de zeci de ani, am si am avut in toate planurile relatii normale, uneori cu neintelegeri si discutii dar toate au fost depasite cu calm si prin comunicare; va spun acestea deoarece, de-a lungul timpului, in prezenta fratelui si nu numai, fiind invinovatita de el de tot felul de fapte imaginare sau rastalmacite, am obosit sa ma tot justific si am inceput uneori sa ma gandesc daca nu eu sunt vinovata pentru tot. Si nu rareori sunt cazurile cand el spune mamei mele ca eu sunt nebuna, ca toata lumea zice ca sunt nebuna si aceasta in conditiile in care nu am discutat nimic cu el de luni de zile, nu am avut nimic de-a face amandoi.Daca mama il intreaba de ce spune acest lucru, construieste niste scenarii complicate si incalcite care pornesc fie de la un sambure foarte mic de adevar fie sunt pur imaginative.
Ma repet spunand ca sunt destul de rationala incat sa opresc totul, sa ma distantez de tot si sa-l evit total, dar nu pot din cauza mamei mele. Mama este foarte constienta de tot ceea se intampla, sufera, si este si agresata psihic aproape nonstop, deoarece nu vrea sa-i confirme fabulatiile, sa-i alimenteze imaginatia paranoida. Este deseori " pedepsita ", spunandu-i-se sa stea doar in camera ei, iar cumnatei si nepotului meu interzicandu-le sa-i vorbeasca. I-a spus si ca ii asculta telefonul si va vedea. Mama este de 74 de ani si are o pensie de 700 lei.
As fi dorit s-o iau la mine ( pana reusesc sa-i cumpar o garsoniera ) dar pe acest segment intervin discutii cu sotul meu.
Am considerat necesar sa vin cu aceste lamuriri deoarece o doamna psihoterapeut, in raspunsul domniei sale, mi-a adus niste acuze lipsite de vreun temei real, chiar jignitoare.
Mi-as dori foarte mult ca fratele sa poata fi indreptat spre niste sedinte de psihoterapie darnici cei de langa el si nici eu n-am indrazni vreodata sa-i sugeram acest fapt.
Mi-este jena de toate cele relatate, mi-e rusine si de faptul ca fratele merge si povesteste tot felul de inventii si fabuleaza la adresa mea ( si la adresa altora bineinteles pt. ca nu a avut niciun prieten pe o perioada mai lunga de timp, ci doar perioade scurte ) si cu toate ca incerc sa ignor, nu raspund mesajelor si telefoanelor lui, ma doare suferinta mamei si faptul ca din dorinta de-a ajuta am facut cea mai mare prostie din viata mea, cu pretul suferintei uneia din cele mai dragi fiinte din viata mea-mama."

Nu te mai scuza…pentru mama si fratele tau . Traieste ti viata ta.

Mesaj:
nu ma simt confortabil sa povestesc față în față unui strain problema mea; in plus, am predispozitia sa ma gandesc sa cer ajutorul unui p-t mai mult noaptea decat in timpul zilei.

asadar, imi puteti recomanda un p-t care sa lucreze noaptea si doar in scris (mesageria electronica/instant message)? pot plati electronic (transfer bancar sau paypal)

poate ca dupa cateva sedinte de acest tip as putea continua cu sedinte obisnuite, insa pentru inceput nu cred ca as putea altfel.

multumesc

cred ca puteti scrie in privat oricarui psihoterapeut ale carui date de contact le gasiti pe internet. Compuneti un text in care sa descrieti cat mai bine situatia Dvs. si incepeti de aici… sigur veti fi ajutat. Succes!

Începand din luna august va functiona serviciul Helpline care presupune ca puteti apela un numar (cu tarif normal) si veti fi consiliat telefonic, fara insa a plati deoarece face parte dintr-un proiect de voluntariat. Daca pana in luna august, cand o sa va pot oferi numarul de telefon, nu reusiti sa rezolvati problema care va framanta, puteti sa-mi scrieti in privat pentru eventualele detalii! Multa sanatate!

Buna, eu fac si consiliere online, daca doresti ma poti contacta.Datele de contact le gasesti pe profilul meu.Multa bafta!

Mesaj:
Buna,

Sunt pentru prima data intr-o relatie serioasa ce dureaza aproape un an (desi am deja 25 de ani). Am facut un schimb de studii in strainatate si acolo ne-am cunoscut. A fost ca in poveste. E o persoana minunata si avem foarte multe lucruri in comun. Petreceam zile intregi fara a ne plictisi unul de altul, niciodata nu am fost asa de fericita. Am fost despartiti 3 luni caci se terminase practica mea si m-am intors in tara. A venit si m-a vazut si acum eu sunt inapoi la el in tara pe toata vara in vacanta. In toamna ne intoarcem amindoi la mine in tara caci el a aplicat la un proiect aici si vom sta impreuna.
A facut foarte multe pentru mine. Iar eu sunt foarte si foarte geloasa. El a avut mai multe relatii inainte. Si continua sa mentina legatura cu unele din fete, zicind ca sunt doar prieteni. Ma afecteaza foaret mult asta si ma supar de fiecare data cind vad ca i-a scris cineva. Pot sa nu ii vorbesc ore intregi, ma inchid in mine si trebuie sa ma bata mult la cap pina ii spun ce ma dereanjeaza. Permanent am tentatia de a ii verifica pagina de facebook, telefonul pina si emailul. Nu vreau sa iasa cu prietenii noaptea. Ma supar cind vad ca priveste o fata pe strada. Cred ca sunt dependenta de el. Nu pot face nimic fara el. Vreau sa facem toate lucrurile impreuna. Sunt foarte incapatinata si foarte egoista.
Inteleg ca asta nu e normal si ca asta nu va duce la nimic bun, dar nu stiu ce sa fac. Intr-adevar a facut lucruri pentru mine, ca nimeni si stiu ca ma iubeste. Am stricat cu minele mele ce a fost mai frumos. A ajuns sa imi zica ca vrea libertate, ca nu suporta sa imi raporteze de fiecare data ¨ca uite am vorbit cu aceia si aceia¨, ca nu mai poate sa ma vada trista si suparata zile intregi, ca ii este dor de mine cind eram vesela si plina de viata si cind stiam mai putine lucruri. Nu stiu ce sa fac ca sa nu ma mai supar atita si sa pun atentie la tot fleacul. Stiu ca pare copilaresc, dar e important sa stiu ce sa fac si cum sa ma comport sa nu distrug totul.

incepe o perioada (cat este nevoie) de psihoterapie/analiza personala in care sa lucrezi cu tine. Ceva sta la baza acestui comportament si merita efortul de a afla ce. Succes!

Buna,

Cand gelozia este foarte mare persoana nu se vede ca fiind suficinta. Este o credinta formata in ani si este nevoie de suport pentru a recupera ceea ce a fost pierdut. Psihoterapia ti-ar fi utila. Toate cele bune!

Buna!….in primul rand este bine ca iti recunosti problema pentru ca astfel o face posibil de rezolvat ….in al doilea rand, asa cum sustine si domnul de mai sus trebuie sa lucrezi cu tine, cu ajutorul unui psihoterapeut deoarece, gelozia in doze mici poate fi stimulativa dar in doze excesive te distruge atat pe tine cat si pe partener…..pentru inceput ai putea sa iti interzici aceasta tentativa de a mai "cotrobai" prin lucrurile lui (telefon, email etc.) pentru a nu te face singura sa suferi…bafta!

relatia a intrat in rutina, mereu aceeasi si aceeasi gelozie, mereu aceleasi mahalagisme, unde si de ce, etc. degeaba esti fata culta, daca civilizatia iti este doborata de gelos. un om cult si civilizat se comporta ca atare. e adevarat ca starea de liniste si pace, el trebuie sa o sadeasca in sufletul tau, dar pt acest lucru, stai calma, senina si iubitoare. stapana pe tine, pe relatie. daca e sa se indragosteasca de alta fata, mai linistita, pt ca orice barbat isi doreste o gingasie de fata, nu una la care-i trancane gura, asta e! fiecare cum l-a lasat natura, fiecare cu atractiile lui. unii barbati spun, decat sa ma insor, mai bine-mi iau un RADIO! Tocmai pt a evita aceste discutii cicalitoare! sfatul meu, esti fata culta, cu principii, poarta-te ca o Doamna, nu ca o tzatza! o doamna eleganta, in ce spune, in ce face! succes!

impresia mea este ca esti foarte constienta de problema pe care o ai si ai o mare capacitate de asumare, ceea ce este un element extrem de important si de util in demersul rezolvarii ei. in continuare cel mai eficient ar fi sa incepi niste sedinte de psihoterapie pentru a te vindeca de aceste rani care au fost scoase la suprafata de relatia ta. nu uita ca, in final, scopul oricarei relatii este evolutia si bucura-te ca ai ocazia sa afli lucruri noi despre tine si sa descoperi anumite laturi de umbra nevindecate pana acum pentru a te putea dezvolta mai departe.

Stii cum erai cand te iubea nebuneste. Stii ce nu-i place acum la tine. Nu vad problema. Pur si simplu, renunta la obiceiurile care strica relatia si revino la cea care-ai fost! Daca nu poti sa te controlezi, mergi la terapie, pentru ca (in aceasta situatie) sigur ai un motiv subconstient foarte serios pentru care nu doresti aceasta relatie. Nu inseamna ca aceasta relatie nu e buna pentru tine, ci ca, pur si simplu, o percepi ca pe un posibil pericol. Daca nu rezolvi intr-o saptamana cu schimbarea de atitudine, ia telefonul si fa-ti o programare.

Iubirea presupune incredere, si increderea duce la respectarea intimitatii celuilalt si acceptarea lui asa cum este. Ideea ca gelozia apare din iubire e doar un mit. In realitate, gelozia este lipsa de incredere. Ceea ce descrii tu ca faci "ii verific facebook-ul si emailul" "vreau sa facem totul impreuna, sa fim impreuna tot timpul" seamana mai mult cu controlul si incercarea de a-l transforma pe partener intr-un obiect sau si mai rau, o prelungire a ta. Nu ma mir ca omul vrea libertate… Eu zic sa gasesti un psihoterapeut cu ajutorul caruia sa incerci sa intelegi de unde vin aceste nevoi ale tale si cum poti face sa te respecti suficient de mult incat sa reusesti sa-ti respecti si partenerul. Daca vrei sa pastrezi aceasta relatie. Mult succes!

Exista o problema, o ANXIETATE, O FRICA de a pierde persoana iubita. Iar aceasta frica e NEJUSTIFICATA, asa ca ai de lucru asupra ei…

Mesaj:
Am o problema care ma macina de cateva saptamani. Din octombrie voi pleca la facultate si ma voi muta singura in alt judet din acest motiv. Imi este frica sa nu cad intr-o depresie din cauza faptului ca resimt tot mai acut teama de despartire de casa , parinti etc. Ce as putea sa fac sa imi blochez aceste sentimente negative care ma bantuie de la o vreme? Imi e teama ca aceasta stare sa nu se accentueze deoarece nu stiu cum ma voi descurca. Toata viata i-am avut alaturi pe parinti iar acum percep aceasta plecare ca pe o ruptura foarte dureroasa. Va-si fi foarte recunoscatoare daca mi-ati da niste sfaturi

aceasta teama de ‘parasire a cuibului’ este foarte naturala. Cel mai sanatos ar fi sa ‘dai din aripi’ si sa inveti sa zbori. Parintii tai sunt tot acolo si te sustin si asteapta. Noroc ca exista trenuri . Succes!

Ia-o usurel, ca nu e sfarsitul lumii. Mai vorbim prin decembrie, cand ti se va parea ciudat sa stai o saptamana intreaga cu parintii, acasa, departe de prietenii de la facultate. Va fi bine.

Daca simti asta atunci e foarte bine ca pleci in alta locatie. O sa-ti dea posibilitatea sa te desprinzi, sa te separi , sa te dezvolti! E important doar sa stii cu cine sa te asociezi si cu cine nu!

Mesaj:
Buna ziua, ma numesc Cristina si am 18 ani. Mi-am inceput viata sexuala acum opt luni, in momentul in care m-am implicat intr-o relatie serioasa, cu un om care simt intr-adevar ca ma iubeste extrem de mult si pe care il iubesc in egala masura. Totul merge foarte bine intre noi, suntem conectati pe toate planurile iar el face tot posibilul sa ma faca fericita. Am insa, o problema, pe care nu i-am putut-o comunica : nu ating orgasmul. Actele sexuale sunt exceptionale, sincer, totul este chiar peste nivelul de "ca la carte". De fiecare data ajung in apropiere de punctul culminant, dar nu reusesc sa il ating; la un moment dat, exact cand am sentimentul ca voi juisa, imi scapa, ca si cum as trece pe langa, ca si cum as vrea sa sar un hop pentru care imi iau avant dar care nu exista. Partenerul are foarte mare rabdare cu mine, e extrem de atent si m-a rugat sa nu mimez niciodata orgasmul, lucru pe care nu l-am facut – apropiindu-ma atat de mult de orgasm de fiecare data, e greu de sesizat pentru el daca am sau nu, asa ca nu i-am marturisit pur si simplu faptul ca nu ajung chiar acolo unde ar trebui. Atunci cand ma masturbez in intimitate, in schimb, nu am nicio problema (ajung la orgasm intotdeauna). Avand in vedere faptul ca problema nu vine din "tehnica" si ca la oricata varietate metodologica ne-am supus si oricat am incercat sa ma relaxez, nu reusesc sa ating culmea placerii cand sunt cu el, mi-a dat intr-un final prin minte ca ar putea fi o problema de ordin psihologic.
Singurul lucru la care m-am putut gandi a fost faptul ca subconstientul meu ar putea ascunde o oarecare cantitate de vina, care sa nu-mi permita placerea. Parintii mei sunt niste persoane extrem de religioase, pentru ei religia nu e doar religie – e un mod de viata. Desi m-au crescut asa cum au fost crescuti si ei (in aceeasi strictete si conform principiilor ortodoxiei), intotdeauna m-am simtit rau atunci cand trebuia sa ma spovedesc, de exemplu (uram treaba asta, eu fiind si o fire mai introverta) sau sa ma trezesc diminetile de duminica la ora cutare sa merg la slujba, in conditiile in care duminica era una din singurele doua zile in care nu aveam scoala si as fi putut si eu sa dorm mai mult dimineata (in special in perioadele in care invatam pana tarziu). Motiv pentru care atunci cand am trecut de 16 ani, s-a produs o revolutie in gandirea si in comportamentul meu. Am inceput sa citesc carti despre religii, sa ascult pareri, si in ultima instanta sa "pacatuiesc". Parintii mei nu au tocmai cel mai fin spirit de observatie sau cea mai buna capacitate empatica, motiv pentru care le-a fost foarte greu sa inteleaga (si nici la momentul actual nu o fac) de ce incepusem sa fumez, de ce nu mai vroiam sa merg la slujbe, de ce ma machiam (fie si cu un amarat de strat de rimel) si asa mai departe. Desi pentru ei a fost un soc, pentru mine a fost o eliberare, nu pot explica in cuvinte cat de usurata m-am simtit, cat de libera, de plina de viata si de putere. Am inteles atunci ca oamenii se limiteaza de buna voie, si mi-a parut rau pentru ei dar am stabilit sa nu ii judec, atata timp cat ma lasa in pace, sa-mi vad de ale mele. Acest lucru s-a intamplat doar in ceea ce-l priveste pe tatal meu, mama nu a putut sa accepte si inca ma considera un fel de oaie neagra, "suflet pierdut" sau cum vreti sa spuneti. In momentul in care au aflat ca nu mai sunt virgina, au primit un fel de lovitura de gratie. Pot sa spun ca a avut loc conflictul astronomic al relatiei dintre mine si ei, de cand ma stiu. Eram obisnuita ca tatal meu sa imi adreseze injurii de fiecare data cand imi puneam o fusta mai scurta de linia genunchiului, dar de data asta a fost diferit, am simtit ca ma jigneste cu ura, din tot sufletul. Noi nu aveam oricum o relatie foarte apropiata intrucat el a fost plecat mai toata copilaria mea datorita slujbei. Acum relatia noastra s-a redus la pura formalitate. Mama inca incearca sa ma convinga sa mergem la biserica, de cate ori are ocazia, si imi trateaza iubitul ca pe ultima carpa, desi e constienta de faptul ca e o relatie serioasa, curata, importanta pentru mine. Totul s-a schimbat la 180 de grade, si desi sunt mai multumita acum de modul in care am pus piciorul in prag si de faptul ca nu mai las pe nimeni sa gandeasca in locul meu, mi-e uneori dor de parintii mei, le simt lipsa, mi-as dori sa fie cineva care sa-mi spuna o vorba buna cateodata sau pur si simplu, cineva mai in varsta pe care sa ma pot baza.
Considerati ca poate exista o legatura intre aceste lucruri ? Ce ar trebui sa fac? Mi-e teama ca incapacitatea mea de a atinge orgasmul in timpul actului sexual sa nu-mi afecteze relatia sau chiar viata..

din ce am citit, legatura este destul de evidenta. Ai intuit foarte bine cenzura: ‘a avea orgasm este un pacat, impuritate, etc.’. Actul sexual este foarte intim si primar in acelasi timp, astfel imbinand dorinta carnala cu nevoia de exprimare afectiva/sufleteasca. Daca in tine exista o asociere foarte puternica intre orgasm si puritate, orgasm care a fost cenzurat de parintii tai (in special de tata) atunci este oarecum logic si firesc sa te opresti exact atunci. Ideal ar fi sa repari relatia cu parintii tai, sub o forma sau alta. Iti recomand de asemenea sa gasesti un psiholog cu care sa stai de vorba despre aceasta cenzura si sa dezvoltati impreuna o strategie de depasire a acestui impas. Succes!

Cred ca "intalnirea" cu u terapeut iti poate aduce clarificare. Tu intelegi deja multe lucruri si le exprimi foarte bine.