Mesaj:
Buna ziua! eu sunt G.( fata) si am 21 de ani. Problema mea din totdeauna a fost ca nu sunt inteleasa de nimeni.Provin dintr-un mediu rural ,unde vita este limitata iar sansele sa reusesti sunt reduse (mai ales din lipsa banilor si din cauza tatalui care este alcoolic). Niciodata nu am fost sprijinita sa fac ceea ce-mi doresc si nici macar la scoala n-am fost "obligata" sa merg. Cu toate acestea am intrat la liceu,dar tatal meu nu m-a lasat sa plec prea departe de casa, asa ca l-am facut intr-un orasel mic. In clasa a 12-a am plecat de acasa si m-am mutat cu iubitul meu din perioada aia care dupa un timp s-a dovedit a nu fi mai presus de tatal meu cu nimic :ma batea si imi interzicea sa vorbesc cu ai mei. El era mai mare decat mine cu 10 ani ,dar m-a mintit mult legat de tot ce insemna viata lui reala . Desi eram chinuita la el ,m-am dus in continuare la liceu si mi-am vazut de treaba. In timp ce colegii mei se pregateau sa dea bacul eu aveam in cap doar cum pot sa scap oare din relatia care mi-a distrus viata..Bacul a venit iar eu m-am uitat doar cu o seara inainte peste cursuri si asta mi-a fost toata pregatirea , in schimb la ore eram activa pana in clasa a 12-a ..Bacul l-am luat pt ca nu am fost niciodata proasta sa nu ma pot descurca..si intr-un final mi-am facut curaj sa-l parasesc si pe el (eram amenintata si tot felul de chestii urate). Dupa asta a urmat facultatea. In primul an am fost un model pt colegii mei. Eram sefa de grupa,nu lipseam niciodata,nu am avut restante plus ca am luat bursa de merit si simteam ca lumea e a mea si in sfarsit sunt apreciata . la sfarsitul anului 1 l-am cunoscut pe un alt EL care era tot anul intai dar pica anul pt ca nu era in stare sa faca facultate..m-am anturat cu el consumand zilnic marijuana si stand mai mult impreuna..in anul 2 am continuat sa facem aceleasi lucruri..seara de seara zi de zi..ai mei nu mai aveau bani sa ma sustina iar eu nu-mi puteam lua un job din cauza facultatii care necesita timp (UNIVERSITATEA TEHNICA DE CONSTRUCTII BUCURESTI). EL incepuse sa devina violent cand a vazut ca eu vreau sa imi petrec timp pt a invata dupa ce veneam de la facultate.. Ma batea si se comporta foarte ciudata cu mine in sensul ca ma musca pana simteam ca nu mai pot iar de rusine n-am spus nimanui si stateam vanata chiar si 3 saptamani..a incercat sa ma omoare de mai multe ori: ma lovea puternic ma arunca pe jos cu capul de parchet..am avut multe atacuri de panica din cauza asta …dupa o cearta minora ne-am despartit iar eu am avut de suferit …nu mai aveam acelasi anturaj iar prieteni cat sa-i numar pe degetele de la o mana…am suferit enorm…plangeam in fiecare zi..dimineata vomam cum ma trezeam si plangeam …..nu mancam..nu aveam nicio pofta de viata si de nimic..noroc cu colega mea de camera care m-a ajutata foarte mult si a fost alaturi de mine dar tot degeaba ca pana nu m-am impacat cu EL n-am fost bine …am inceput iar sa ma droghez si iar vedeam viata roz alaturi de el…acum dupa 4 luni dupa ce ne-am impacat ne-am deaspartit de tot…iar eu mi-am revenit in starea aia..problema e ca acum sunt acasa ,la tara si aici chiar nu am cu cine sa vorbesc ..eu am planuri mari cu viata mea dar in tara asta nu gasesc nicio solutie …plang mereu si ma gandesc cum sa ma sinucid …este oribil sa fiu EU .

Nu este oribil sa fi tu…doar ca acum te-ai ratacit dar nu e bai mereu exista drumul de iesire asa ca incearca sa te analizezi dar nu singura ci cu un ajutor cu un psiholog si sa vezi care e drumul tau in viata..nu e greu sau poti sa imi trimiti un mesaj cand te simti rau si iti raspund asa cum pot eu

Mesaj:
Buna ziua, ma numesc Cristina si am 18 ani. Mi-am inceput viata sexuala acum opt luni, in momentul in care m-am implicat intr-o relatie serioasa, cu un om care simt intr-adevar ca ma iubeste extrem de mult si pe care il iubesc in egala masura. Totul merge foarte bine intre noi, suntem conectati pe toate planurile iar el face tot posibilul sa ma faca fericita. Am insa, o problema, pe care nu i-am putut-o comunica : nu ating orgasmul. Actele sexuale sunt exceptionale, sincer, totul este chiar peste nivelul de "ca la carte". De fiecare data ajung in apropiere de punctul culminant, dar nu reusesc sa il ating; la un moment dat, exact cand am sentimentul ca voi juisa, imi scapa, ca si cum as trece pe langa, ca si cum as vrea sa sar un hop pentru care imi iau avant dar care nu exista. Partenerul are foarte mare rabdare cu mine, e extrem de atent si m-a rugat sa nu mimez niciodata orgasmul, lucru pe care nu l-am facut – apropiindu-ma atat de mult de orgasm de fiecare data, e greu de sesizat pentru el daca am sau nu, asa ca nu i-am marturisit pur si simplu faptul ca nu ajung chiar acolo unde ar trebui. Atunci cand ma masturbez in intimitate, in schimb, nu am nicio problema (ajung la orgasm intotdeauna). Avand in vedere faptul ca problema nu vine din "tehnica" si ca la oricata varietate metodologica ne-am supus si oricat am incercat sa ma relaxez, nu reusesc sa ating culmea placerii cand sunt cu el, mi-a dat intr-un final prin minte ca ar putea fi o problema de ordin psihologic.
Singurul lucru la care m-am putut gandi a fost faptul ca subconstientul meu ar putea ascunde o oarecare cantitate de vina, care sa nu-mi permita placerea. Parintii mei sunt niste persoane extrem de religioase, pentru ei religia nu e doar religie – e un mod de viata. Desi m-au crescut asa cum au fost crescuti si ei (in aceeasi strictete si conform principiilor ortodoxiei), intotdeauna m-am simtit rau atunci cand trebuia sa ma spovedesc, de exemplu (uram treaba asta, eu fiind si o fire mai introverta) sau sa ma trezesc diminetile de duminica la ora cutare sa merg la slujba, in conditiile in care duminica era una din singurele doua zile in care nu aveam scoala si as fi putut si eu sa dorm mai mult dimineata (in special in perioadele in care invatam pana tarziu). Motiv pentru care atunci cand am trecut de 16 ani, s-a produs o revolutie in gandirea si in comportamentul meu. Am inceput sa citesc carti despre religii, sa ascult pareri, si in ultima instanta sa "pacatuiesc". Parintii mei nu au tocmai cel mai fin spirit de observatie sau cea mai buna capacitate empatica, motiv pentru care le-a fost foarte greu sa inteleaga (si nici la momentul actual nu o fac) de ce incepusem sa fumez, de ce nu mai vroiam sa merg la slujbe, de ce ma machiam (fie si cu un amarat de strat de rimel) si asa mai departe. Desi pentru ei a fost un soc, pentru mine a fost o eliberare, nu pot explica in cuvinte cat de usurata m-am simtit, cat de libera, de plina de viata si de putere. Am inteles atunci ca oamenii se limiteaza de buna voie, si mi-a parut rau pentru ei dar am stabilit sa nu ii judec, atata timp cat ma lasa in pace, sa-mi vad de ale mele. Acest lucru s-a intamplat doar in ceea ce-l priveste pe tatal meu, mama nu a putut sa accepte si inca ma considera un fel de oaie neagra, "suflet pierdut" sau cum vreti sa spuneti. In momentul in care au aflat ca nu mai sunt virgina, au primit un fel de lovitura de gratie. Pot sa spun ca a avut loc conflictul astronomic al relatiei dintre mine si ei, de cand ma stiu. Eram obisnuita ca tatal meu sa imi adreseze injurii de fiecare data cand imi puneam o fusta mai scurta de linia genunchiului, dar de data asta a fost diferit, am simtit ca ma jigneste cu ura, din tot sufletul. Noi nu aveam oricum o relatie foarte apropiata intrucat el a fost plecat mai toata copilaria mea datorita slujbei. Acum relatia noastra s-a redus la pura formalitate. Mama inca incearca sa ma convinga sa mergem la biserica, de cate ori are ocazia, si imi trateaza iubitul ca pe ultima carpa, desi e constienta de faptul ca e o relatie serioasa, curata, importanta pentru mine. Totul s-a schimbat la 180 de grade, si desi sunt mai multumita acum de modul in care am pus piciorul in prag si de faptul ca nu mai las pe nimeni sa gandeasca in locul meu, mi-e uneori dor de parintii mei, le simt lipsa, mi-as dori sa fie cineva care sa-mi spuna o vorba buna cateodata sau pur si simplu, cineva mai in varsta pe care sa ma pot baza.
Considerati ca poate exista o legatura intre aceste lucruri ? Ce ar trebui sa fac? Mi-e teama ca incapacitatea mea de a atinge orgasmul in timpul actului sexual sa nu-mi afecteze relatia sau chiar viata..

Mesaj:
Buna ziua! eu sunt G.( fata) si am 21 de ani. Problema mea din totdeauna a fost ca nu sunt inteleasa de nimeni.Provin dintr-un mediu rural ,unde vita este limitata iar sansele sa reusesti sunt reduse (mai ales din lipsa banilor si din cauza tatalui care este alcoolic). Niciodata nu am fost sprijinita sa fac ceea ce-mi doresc si nici macar la scoala n-am fost "obligata" sa merg. Cu toate acestea am intrat la liceu,dar tatal meu nu m-a lasat sa plec prea departe de casa, asa ca l-am facut intr-un orasel mic. In clasa a 12-a am plecat de acasa si m-am mutat cu iubitul meu din perioada aia care dupa un timp s-a dovedit a nu fi mai presus de tatal meu cu nimic :ma batea si imi interzicea sa vorbesc cu ai mei. El era mai mare decat mine cu 10 ani ,dar m-a mintit mult legat de tot ce insemna viata lui reala . Desi eram chinuita la el ,m-am dus in continuare la liceu si mi-am vazut de treaba. In timp ce colegii mei se pregateau sa dea bacul eu aveam in cap doar cum pot sa scap oare din relatia care mi-a distrus viata..Bacul a venit iar eu m-am uitat doar cu o seara inainte peste cursuri si asta mi-a fost toata pregatirea , in schimb la ore eram activa pana in clasa a 12-a ..Bacul l-am luat pt ca nu am fost niciodata proasta sa nu ma pot descurca..si intr-un final mi-am facut curaj sa-l parasesc si pe el (eram amenintata si tot felul de chestii urate). Dupa asta a urmat facultatea. In primul an am fost un model pt colegii mei. Eram sefa de grupa,nu lipseam niciodata,nu am avut restante plus ca am luat bursa de merit si simteam ca lumea e a mea si in sfarsit sunt apreciata . la sfarsitul anului 1 l-am cunoscut pe un alt EL care era tot anul intai dar pica anul pt ca nu era in stare sa faca facultate..m-am anturat cu el consumand zilnic marijuana si stand mai mult impreuna..in anul 2 am continuat sa facem aceleasi lucruri..seara de seara zi de zi..ai mei nu mai aveau bani sa ma sustina iar eu nu-mi puteam lua un job din cauza facultatii care necesita timp (UNIVERSITATEA TEHNICA DE CONSTRUCTII BUCURESTI). EL incepuse sa devina violent cand a vazut ca eu vreau sa imi petrec timp pt a invata dupa ce veneam de la facultate.. Ma batea si se comporta foarte ciudata cu mine in sensul ca ma musca pana simteam ca nu mai pot iar de rusine n-am spus nimanui si stateam vanata chiar si 3 saptamani..a incercat sa ma omoare de mai multe ori: ma lovea puternic ma arunca pe jos cu capul de parchet..am avut multe atacuri de panica din cauza asta …dupa o cearta minora ne-am despartit iar eu am avut de suferit …nu mai aveam acelasi anturaj iar prieteni cat sa-i numar pe degetele de la o mana…am suferit enorm…plangeam in fiecare zi..dimineata vomam cum ma trezeam si plangeam …..nu mancam..nu aveam nicio pofta de viata si de nimic..noroc cu colega mea de camera care m-a ajutata foarte mult si a fost alaturi de mine dar tot degeaba ca pana nu m-am impacat cu EL n-am fost bine …am inceput iar sa ma droghez si iar vedeam viata roz alaturi de el…acum dupa 4 luni dupa ce ne-am impacat ne-am deaspartit de tot…iar eu mi-am revenit in starea aia..problema e ca acum sunt acasa ,la tara si aici chiar nu am cu cine sa vorbesc ..eu am planuri mari cu viata mea dar in tara asta nu gasesc nicio solutie …plang mereu si ma gandesc cum sa ma sinucid …este oribil sa fiu EU .

eu as tine sa iti aduc aminte de ce ai scris la inceputul acestui text: ‘nu am fost niciodata proasta sa nu ma pot descurca’. Ai demonstrat clar ca poti sa faci ce iti propui sa faci. Senzatia mea este ca ti-ai pierdut ‘calea’ desi ai mers pe ea de cateva ori pana acum. Relatia unei fete cu un tata alcoolic, mai departe cu parteneri alcoolici/consumatori de droguri/etc., nu poate sa duca intr-un loc ‘luminat’. Voi femeile, cat si noi barbatii, avem nevoie de ‘Tatal’/'Mama’ care sa ne ajute sa ne implinim la nivelul necesar. Incearca sa rupi cercul vicios, trateaza-te pt depresie si dependenta… repune-te pe picoare (cat se poate)… gaseste-ti un partener pe masura (preferabil cat mai echilibrat ) si mergi mai departe. Se poate (chiar tu ai dovedit)! Succes!

Mesaj:
Buna ziua,
Imi puteti recomanda si mie o clinica de gastroenterologie care are aparatura foarte buna sau un medic foarte bun gastroenterolog in Bucuresti?

Buna seara! Seful de clinica gastroenterologica de spitalul Colentina : dl dr. Mateescu.

Mesaj:
Buna seara! Va multumesc anticipat ca sunteti aici sa-mi dati sfatul de care am nevoie! Am si eu o problema… Ma numesc Ioana, am 18 ani si de un an si 8 luni nu am mai avut contact sexual. Tin sa va spun ca prima data cand am facut sex aveam 16 ani si 8 luni,am facut doar de doua ori sex: prima data cand a avut loc dezvirginarea,apoi inca o data,de atunci nu am mai facut pana in momentul de fata deoarece m-am despartit de baiatul respectiv pt ca au intervenit niste probleme neasteptate. Am trecut printr-o perioada grea din cauza despartirii, ajunsesem la un moment dat in depresie….dar din fericire am trecut peste,desi a durat mult si a fost foarte greu. Am incercat sa mai am relatii,dar nu am avut noroc,baietii respectivi nu erau seriosi,iar eu eram deja afectata de relatia anterioara si nu am mai avut incredere.in concluzie de atunci nu am mai facut sex cu nimeni. Din informatiile pe care le am abstinenta sexuala nu e un lucru tocmai bun. Tin sa va precizez ca simt nevoia sa fac sex,dar pana acum nu am reusit sa gasesc pe cineva in care sa am incredere si sa pot face asta…intrebarea mea este: ce probleme medicale pot aparea sau poate deja au aparut din cauza abstinentei? Credeti ca ar fi bine sa-mi incep din nou activitatea sexuala? Chiar nu stiu ce sa fac! Va rog frumos sa ma ajutati cu un sfat! Va multumesc mult!

Buna Ioana!…din punctul meu de vedere abstinenta sexuala nu este un lucru rau deoarece este cea mai sigura metoda de a nu ramane insarcinata si de a nu contacta boli cu transmitere sexuala…partea mai putin buna la abstinenta este aceea ca nu te scapa de tensiuni si anxietate insa, exista o alternativa pentru asta pe care o practica toata lumea, si anume masturbarea….in modul acesta o sa dispara dorinta sexuala pana o sa fi pregatita sa intretii relatii sexuale cu o persoana pe care s-o iubiesti si ea sa te iubeasca

consulta un sexolog
Bebe Mihaescu spre exemplu.
tel 0730017400

gandesti foarte bine si nu pot decat sa te felicit si incurajez sa o tii tot asa! Daca tu simti nevoia unui partener serios, in care sa poti avea incredere, este foarte ok si sanatos… nu ai de ce sa iti fie jena de acest mod de gandire, dimpotriva . Daca simti nevoia si vrei sa te ‘detensionezi’, masturbarea este o metoda foarte sanatoasa si eficienta (binenteles nu in mod excesiv) de care nu trebuie sa iti fie rusine. In rest… putintica rabdare, esti tanara. O sa gasesti tu acel baiat pe placul tau. Succes!

Abstinenta poate aduce cel mult o stare de tensiune si nervozitate, pe care le contracarezi usor prin sport, de cel putin trei ori pe saptamana, cel mai bine intr-un cadru organizat (club sau antrenor personal). De asemenea, iti recomand meditatia zilnica (adica sa stai tu, cu tine si gandurile tale, intr-o pozitie relaxata, 10-20 de minute, alungand gandurile cu blandete). Ai rabdare: cel potrivit tie va veni la timp.

Mesaj:
Buna seara sunt intr o situatie foarte delicata sotul meu cu care am doua fetite m a inselat cu prietena mea cea mai buna adika ea s a facut cea mai vuna prietene a mea dupa ce a inceput relatia cu el.el i a permis sa intre in casa mea la copii mei in fine m a inselat un an cu ea.l am iertat si am zis sa o luam de la capat acum sora mea mi a venit cu surpriza ca s ar fi dat la ea.nu stiu pe cine sa cred si ce sa fac mai ales ca eu i am cam pierdut increderea cum sa fac sa aflu cine minte el zice ca nu e adevarat ea ca nu ar castiga nimik cu asta daca m ar minti ce sa fac mai ales ca sunt si copii la mijloc

daca aveti nevoie de dovezi clare… incercati sa inregistrati sub o forma sau alta un moment de infidelitate clara. Incercati insa tineti cont si de ratiune. Sora cum il priveste pe sot? poate si-a imaginat… sunt multe variante. Dovezile palpabile conteaza, restul este imaginatie

simplu. ai un sot infidel, afemeiat. majoritatea femeilor au nevoie de rezistenta foarte mare, pt a face fatza infidelitatilor din partea sotilor. el a jurat credinta in fatza altarului, nu sora. poate era beat cand i-a acordat atentie si a uitat. asa se scot amandoi. tot respectul domnului psihoterapeut, care a zis de dovezi clare. o singura inregistrare si stii ce tii la casa!

Cui folosesc dovezile cand totul e evident. Va trebuie prezenta si acceptare a situatiei. Vanatoarea de umbre nu face decat sa va prelungeasca agonia.

Daca va trebuie un motiv sa l iertati din nou, inventati unul. Oricare e la fel de bun, cel ce e mintit si el se minte doar ca nu si da inca seama.

Nu stiu cu ce te-ar ajuta sa stii cine minte si cine nu, adevarul e intotdeauna pe la mijloc. Intrebarea care se pune este ce s-a intamplat cu relatia voastra? Ce cauta sotul tau de fapt? Ce ii lipseste in cuplul conjugal si simte nevoia sa caute in alta parte? Cum v-ati instrainat si mai ales, in ce mod ai contribuit tu la aceasta situatie? O comunicare deschisa si sincera intre voi pe aceasta tema poate ar ajuta mai mult decat munca de detectiv in cautarea "adevarului". Consilierea sau terapia de cuplu poate ajuta daca amandoi sunteti dispusi sa va refaceti casnicia. Numai bine!

"ce sa fac mai ales ca sunt si copii la mijloc"- iarasi insist – ce vina au copii cind adultii devin si "perversi si pofticiosi"???? Sotul nu v-a inselat, ci si-a gasit "placerea" in alta parte deoarece "placerea de alta data" nu mai era in sinul familiei… Lipsa de comunicare duce la "deshidratare" iar sotul s-a conformat si a "consumat lichide"… Se pare ca aveti un sot "dorit" si de alte femei pentru ca nu ati stiut cum "sa-l doriti"…

Doamna, daca sotul v-ar fi prins ca-l inselati, ce-ar fi facut? Ce v-ar fi facut? Cum vad eu casnicia, daca nu e reciprocitate, nimic nu e. Dragoste, respect… dar si pedeapsa. Omul care greseste si e iertat la nesfarsit, nu invata nimic si nu se schimba. Gasiti impreuna o penitenta acceptabila si mergeti mai departe sau rupeti pisica. Cam astea-s optiunile.

Mesaj:
Buna, am 14 ani si sunt fata, sunt o fire timida si foarte sensibila, parintii mei sunt divortati si de atunci s-a schimbat totul.. eu sunt in custodia mamei(de atunci mama a inceput sa fie mai rece cu mine) bineinteles.. am si un “tata vitreg” care are diferite stari, sunt stari in care face “pe placul tuturor” ne intelegem perfect dar si cateodata mici certuri, e bine.. in ultima vreme lucrurile au inceput sa o ia razna, (tin sa va spun ca am si o sora de mama, adica facuta cu tatal vitreg si mama mea buna, + ca mama a avut decat 2 barbati la viata ei) problema mea este ca ma simt descurajata, inainte eu vorbeam cu mama orice dar acum am inceput sa ma inchid in mine, ma simt foarte urat , simt ca nimeni nu ma mai iubeste, si ca traiesc de pomana, fara nici un scop, intondeauna imi doresc sa arat ca anumite persoane.. cu toate ca lumea imi zice ca sunt foarte frumoasa, am un of mare.. vreau sa fiu vedeta, si sa fiu poulara sa ma cunoasca lumea .. asta matermina!! cateodata abia astept sa ma fac mare sa ma mut cu chirie (deoarece parintii mei nu prea au bani) si sa fiu singura in apartament si sa ma droghez sa imi tai venele, nu glumesc stiu ce vorbesc.. imi place sa plang , aproape orice ma sensibilizeaza, si ma simt instabila,am uitat sa spun faptul ca provin dintr-o familie nu foarte bogata, + ca fratii mamei si chiar mama au avut probleme multe in viata , farmece, mama epilepsie, o crima(as vrea sa detaliez acest subiect altadata este vb despre tataie, o mama a aruncat copilul in fata autobuzului condus de bunicul meu..ma rog tataie nu a fost vinovat..) deci.. intrebarea mea este : CUM POT SA FIU MAI INCREZATOARE IN MINE, CUM SA FIU MAI INDRAZNEATA, SI SA NU MAI FIU PARANOICA, ADICA DACA CINEVA IMI ZICE CEVA DE BINE EU SA ZIC CA IMI ZICE DE RAU, SA NU MAI FIU VULNERABILA? VA MULTUMESC CA ATI CITIT PANA AICI, SPER SA PRIMESC SI UN RASPUNS. “BUNA” SEARA ! ((

draga fata, nu o lua asa! problemele rubedeniilor nu au treaba cu viitorul tau. viitorul tau este in mainile tale, problemele din trecut lasa-le acolo, in trecut! cu timpul timiditatea dispare si creste increderea in sine! surioara ta mai mica, iti va recompensa lipsa atentiei, care ti-a intristat sufletelul. binenteles ca mama ta te iubeste foarte mult, dar capacitatea de a transmite acest sentiment, este redusa de problema ei de sanatate plus efortul cu cea mica. cand erai tu mica, te-a iubit si te-a dragalit la fel de mult, cum o face cu suri. acesta este rolul fratelui/surorii mai mare: sa inteleaga ca lumea nu se opreste in loc, ca viata are prioritate si faptura mica si firava absoarbe multa atentie din partea mamei si a celor din jurul ei. trebuie doar sa intelegi si cu maturitatea fiicei/surorii mai mare, sa dai o mana de ajutor in casa! dar, niciodata ajutorul lipsit de zambet! ai grija!

ai putea sa lucrezi la viata ta impreuna cu un psiholog. Incearca sa gasesti unul la care sa mergi si sa iti pui lucrurile in ordine. Succes!

Te poti echilibra emotional doar prin terapie. Iti recomand terapia de eliberare emotionala, in paralel meditatie si reconectarea cu divinitatea. Se poate. Doar sa ai un motiv suficient de bun.

Ce ai la indemana, mereu, este mintea ta. Ea iti permite sa evoluezi, sa devi celebra si bogata. Ar fi de dorit sa profiti de anii tai, si, nu rade!, sa inveti mult, sa inveti foarte bine. Singura bogatie pe care nimeni nu ti-o poate lua niciodata este ceea ce ai strans in mintea ta. Invatand, fiind foarte buna la scoala, te vei face remarcata mai curand decat crezi. Citeste mult – asta iti va permite sa intelegi mai repede viata, sa te maturizezi frumos, intelept. Ce te face sa crezi ca nu esti iubita? Poti verifica simplu: intreaba-i direct. Poate sunt prea ocupati cu greutatile vietii , cu platile, cu serviciul…si obositi , uita sa-ti spuna zilnic ce copil extraordinar esti si cum le luminezi viata. Drogurile n-au facut pe nimeni fericit realmente…. ofera doar iluzii si produc multa suferinta in toti cei care tin la tine. De ce sa decizi sa traiesti o iluzie si nu o realitate minunata in care tu esti inteleapta, ai un serviciu ce-ti aduce satisfactii, bani, respect si admiratie? Devenind omul minunat care acum inca zace in tine asteptand sa creasca si sa se afirme, ii vei putea ajuta pe toti ai tai sa aibe o viata mai usoara si mai frumoasa…si vei simti cum esti inconjurata de multa-multa afectiune si iubire. Invata si da-ti sansa sa cresti !

Mesaj:
Buna ziua, am 33 ani sunt casatorita de 11 si avem 5 ani de relatie inainte de casatorie, avem 2 copii de 4 si 6ani.Sunt atat de multe de spus dupa atatia ani incat nici nu stiu cu ce sa incep,am fost de la inceput doi tineri atipici pentru vremurile noastre inca de la inceputul relatiei, eram cu capul pe umeri ne faceam planuri de viitor stiam exact ce dorim de la viata, nu am fost cu chefuri si betii cum fac altii, nu spun ca nu au existat dar totul a fost moderat, mie mi-a placut intotdeauna sa socializez, sa ies in oras. Dupa nunta el a dorit neaparat sa ne facem casa, dar nu puteam sa realizam asta fara ajutorul parintilor nostri, respectiv ai lui ne ajutau cat puteau si au si facut-o si ai mei sa vanda apartamentul in care locuiau si casa de la tara si sa locuiasca cu noi (eu sunt singura la parinti), la momentul respectiv i-am spus ca este decizia lui, el trebuie sa hotarasca daca este dispus sa locuim cu ei sau nu si a hotarat ca da. Lui ii cam place sa inceapa lucrurile si sa nu le mai duca la bun sfarsit, ne-am mutat la casa dupa primul an de casa torie dar lucrarile le-am finalizat abia anul trecut, cu multe discutii pt ca el era deja satul de casa si de dorintele mele de a incheia cu capitolul asta, sa stiu ca nu mai trebuie facut nimic (a ajuns sa imi spuna ca defapt nu eu doresc asta ci ai mei ma influenteaza, oriunde intorceai capul era cate ceva de facut). Din 2005 aveam si o afacere care a mers bine dar sigur ca pt ea am facut si datorii destul de mari (pe numele meu personal)aspfel el a inceput sa plece tot mai des in strainatate cu afaceri, in aceasta perioada a aparut primul copil, sigur ca eu nu l-am mai putut insoti ca inainte peste tot (pt ca desi stateam cu ai mei si mama cu tata faceau treburile gospodaresti eu am dorit sa fiu prezenta in cresterea si dezvoltarea copilului(copilul dormea cu mama in camera, nu ne-a afectat neaparat prezenta lui, dar el isi petrecea tot mai mult timp in fata calculatorului, pierdea noptile
, ma duceam il chemam in camera, adormeam asteptandu-l). Acum spune ca i-m intors spatele cu casa, cu copiii, am devenit cicalitoare pt ca el nu vroia sa se implice deloc in treburile gospodaresti si in cresterea copiilor (eu cu ai mei faceam totul si el era ca la hotel)sigur ca ii faceam reprosuri (el imi spunea ca ma iubeste si pe mine si pe copii nespus dar sa il las in pace, sa nu il mai batla cap)dar eu nu m-am oprit pt ca nu puteam accepta atata iresponsabilitate. Acum a plecat de acasa de 2 luni si jumatate. la mama lui, spunand ca nu stie ce vrea (dar copiii sufera nespus si nu pare sa inteleaga asta, cel mare are privirea trista si a devenit foarte irascibil, el care era foarte linistit). Problema este ca nu stiu cum sa procedez cu copiii, cand il vad sunt fericiti dar dupa ce pleaca plang si sufera si eu nu stiu ce sa le mai spun, tot le spun ca ii plecat dar cand vine ei il intreaba ca ramane, ca iar pleaca si el nu spune nimic se face ca ploua. Sunt foarte multe de spus, acum ma jigneste, vorbeste urat, nu mai imi povesteste nimic daca il intreb spune ca ce ma intereseaza, daca nu intreb spune ca nu ma intereseaza (suntem intr-o perioada f grea financiara are multe proiecte incepute pt care a muncit f mult dar nu sa finalizat inca nimic si este disperat dar pt asta zic eu ca nu uiti de familie). Are iesiri necontrolate cand ii vorbesc de indatoriri si responsabilitati, de altfel daca eu nu spun nimic se poarta ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, nu pare a fi afectat desi spune ca este. iar ce ma doare cel mai mult este ca vorbeste de libertate de fericirea proprie, de implinirea lui personala ca si cum noi nu am exista.Am incercat sa ii dau timp sa se clrifice cu ce doreste dar simnt ca timpul curge in defavoarea noastra si ca mergem pe un drum fara cale de intoarcere si imi pierd cumpatul cand vad ca nu foloseste timpul pentru a se carifica ci pur si simplu se bucura de libertate. NU stiu cum sa mai procedez i-am propus sa mergem la un psiholog zice ca doar eu am nevoie de asta, ca eu sunt nebuna, dar el nu suporta “discitiile” nu putem avea una fara sa ma scoata vinovata desi eu mi-am recunoscut greselile si le regret nespus dar nu pot da timpul inapoi (greselile mele se rezuma la bataie la cap si dorinta de a face, de a realiza, de a iesi in oras, de a sti ce face, ce gandeste “control” care la impins la adulter, pana si asta am inteles desi imi este foarte greu sa trec peste pt ca a fost singurul barbat din viata mea si pana la momentul acela singura femeie din viata lui).

sotul pare a fi imatur emotional, nepregatit pt a fi tata si sot (chiar daca sunteti de mult timp impreuna). Toata lumea este stresata de viata, are datorii, mult de lucru, etc., dar asta nu ne da dreptul sa calcam pe capetele celor din jur. Este foarte posibil ca el sa se afle intr-un dezechilibru destul de mare in aceasta perioada (daca nu de mai mult timp) pe care il si neaga (unul din semne), se ‘intoarce la mama’, etc. Dvs trebuie sa aveti in prim plan interesele si buna stare a copiiilor. Daca relatia nu mai merge, asta este, se mai intampla, dar copiii sa fie protejati pe cat posibil. Succes!

V-ati casatorit de tineri, doi copii cu ambitii mari. Se pare ca acum cand acestea s-au realizat in mare parte, aveti din nou timp sa va priviti unul pe celalalt si sa constatati ca v-ati maturizat diferit. Dumneavoastra cea super-responsabila iar el… flacau la mama acasa. Il mai iubiti? Cert copii tin mult la tatal lor. Ce compromisuri sunteti dispusa sa faceti? Merita? Analizati , eventual cu ajutorul unui psiholog, si decideti cei mai bine pentru copii, si pentru dumneavoastra. Viata poate sa reinceapa nu doar pentru el ci si pentru dvs. De cand n-ati fost doar voi doi intr-un concediu? Apreciez devotamentul ce-l aveti fata de copii… este foarte important pentru evolutia lor sa se stie iubiti si in siguranta. La varsta lor preiau foarte rapid modelele de comportament parentale si -si formeaza notiunile de bine-rau functie de afectiunea si atitudinea parintilor in raport cu ei si in raport unul cu celalalt .Formarea personalitatii lor poate fi usor influientata de cei din mediul familiei… Copii invata cum sa primeasca si sa ofere afectiune, invata cum sa relationeze in societate, etc, si totul doar modelandu-se dupa mama, tata, reperele lor, reactiile lor. Aveti dreptate sa vreti sa fiti mereu aproape de copii.

Mesaj:
Buna ziua! Ma numesc Raluca, am 20 de ani si as vrea sa imi “salvez” sau sa stiu macar daca mai pot salva ceva din relatia de cuplu, sau ar trebui sa merg mai departe.
De 4 ani si jumatate am o relatie cu Sorin. Ne-am cunoscut printr-un var de-al meu.
Primele luni de relatie au fost frumoase, a fost prima persoana in care am putut avea incredere (eram o persoana inchisa, nu vorbeam despre problemele mele, acestea fiind legate in principal de tatal meu), prima persoana care a inteles prin ce treceam pentru ca era la fel ca mine, etc. De la “prieteni” am ajuns sa fim “iubiti”, dintr-o relatie in joaca totul s-a transformat pe parcurs in plinuri de viitor, promisiuni si vorbe mari.
Puteam spune ca nu e nimeni ca noi, 2 ani de zile frumosi, in care doar ne contraziceam doar razand, au trecut repede. Ne vedeam in fiecare zi si nu ne mai saturam unul de altul.
Pana cand… cunoscutii (“prietenii”) s-au saturat sa ii tot lasam balta ca sa stam numai noi doi. Eu m-am separat de prietenii mei de tot, iar ai lui au inceput sa ne faca rau. Ne minteau cand ne intalneau separat spunand ca celalat are pe altcineva, pe el il jigneau si il faceau sa se simta “sub papuc”, etc. La inceput radeam de ei si nu ii bagam in seama pentru ca aveam incredere unul in celalat si pentru el eram eu si timpul petrecut cu mine mult mai important decat ei. Intr-o zi, parintii mei au hotarat sa mergem toti intr-o vacanta de o saptamana(vara s-a intamplat). In acele zile noi nu am vorbit decat de 2 ori, cate 5 minute la telefon pentru ca eu nu aveam semnal. Si-a petrecut timpul cu acesti asa-zisi prieteni.
Cand m-am intors era putin schimbat, in sensul ca “isi daduse seama ca nu poate sta mereu numai cu mine, ca toata lumea isi bate joc de el zicand ca e catelusul meu”. Desi mi-a spus asta, tot nu renunta la mine. Aveam momente cand stateam afara, pe banca, si toti prietenii nostri(devenisera si ai mei acum) se simteau foarte bine, mai putin eu si el care ne priveam mereu si abia asteptam sa plece ca sa ramanem singuri.
Treptat, el a fost din ce in ce mai prins in gandul de a nu se face de ras incat refuza sa mai petreaca timp cu mine ca inainte. Cu timpul s-a obijnuit si a inceput sa ii placa.
Si de aici a pornit totul. S-a schimbat putin cate putin, in fiecare saptamana era mai departe de persoana pe care eu o cunoscusem, a urmat prima cearta pentru un meci de fotbal la care eu nu am vrut sa ma duc cu el si m-a socat despartindu-se de mine. Atunci am inceput sa plang si l-am rugat sa vorbim putin despre noi. A fost de acord. A fost o impacare foarte rapida (“sti, eu te iubesc.” “si eu te iubesc”… )
Dupa aceasta “despartire” au urmat si altele, care se terminau cu amandoi plangand imbratisati si cu planuri de viitor: cand voi termina eu scoala, plecam amandoi in alt oras ca sa fac eu facultatea, si atunci ne vom muta impreuna pentru ca si el va avea un loc de munca. Orasul nostru (Severin) nu are locuri de munca, el nu luase bacalaureatul, si fara mine refuza sa plece sa isi faca viata in alta parte. Asa ca s-a angajat in oras ca ospatar (ce a gasit). Eu invatam foarte bine si de mica imi doream sa merg in Timisoara.
Usor-usor au aparut rastirile, rautatile, orgoliile, jignirile si in final… a ridicat si mana.
Nu imi venea sa cred ca dupa atata timp in care ne intelesesem perfect se putea ajunge aici. Din experientele cu tatal meu care era violent la ordinea zilei,am refuzat sa primesc asa ceva si din partea altcuiva. M-am despartit de el.
Au urmat 3 saptamani in care nu ne-am vazut pentru ca eu am plecat la o matusa in Timisoara, 3 saptamani in care el a turbat la gandul ca nu ma poate pierde.
Au urmat zile intregi de suferinta, primeam promisiuni din partea lui si incerca sa imi aminteasca de noi in perioada buna, insa nu puteam sa mai spun da.
Pana la urma am acceptat sa ma intalnesc cu el fata in fata dupa cele 3 saptamani. Am vorbit, m-a implorat, mi-a jurat, se vedea clar ca suferise enorm- pana si parintii lui ma sunau zi de zi spunandu-mi ca nu se simte bine, ca intrase in depresie si nu vroia altceva decat sa fiu eu langa el. Eu fusesem la fel. Mi-era foarte greu fara el, nu vroiam nici sa mai mananc, nici sa mai vad pe cineva. In final, am acceptat sa ii mai dau o sansa.
Si relatia noastra a inviat din nou. Eram ca inainte: fericiti, mandri unul de altul, cu planuri mari si ambitia de a nu lasa nimic sa intervina intre noi.
Dupa 3 luni, din greseala (pentru ca noi nu ne verificam niciodata) am dat peste niste conversatii pe facebook. Vorbea cu alte fete, le intreba daca au prieten, le facea complimente, insa niciodata nu se ducea sa se intalneasca cu ele. Si aceste conversatii erau din timpul vacantei mele cu parintii si a despartirii noastre. Mi-a lasat impresia ca isi cauta alta relatie, insa ceva il retinea sa mearga pana la capat. Nu puteam sa il acuz ca m-a inselat pentru ca erau doar conversatii pe internet, era absurd! Si l-am intrebat doar ce era cu acestea si de cand am inceput sa ne mintim unul pe celalalt. El a preferat sa imi raspunda tot prin minciuni care nu se legau deloc si pana si un copil de 10 ani si-ar fi dat seama ca mintea. I-am spus doar ca data viitoare cand voi mai vedea asa ceva sau imi voi da seama ca ma minte voi pune capat relatiei.
Zilele au trecut si am inceput sa ne certam din nimicuri. Parca pe zi ce trecea era tot mai rau, mereu inchideam ochii inainte sa ies din casa rugandu-ma sa nu ma cert cu el in ziua respectiva.
Au urmat zile in care era totul perfect si zile cand se intampla sa ne certam. Cand ne certam ma injura si uneori imi mai dadea si cate o palma.
Nu stiu cum a trecut acea perioada, chiar am uitat. Pot spune doar ca am acceptat la infinit si am sperat ca va fi bine. Dupa amiaza eram ca doua fiare gata sa se sfasie si seara ne iubeam mai mult ca oricand.
Vreo 3-4 luni relatia noastra a fost in felul asta.
Apoi, a urmat ca eu sa dau bac-ul si sa ma inscriu la facultate. Vazandu-ne atat de aproape de ce ne dorisem amandoi, vazand ca visul nostru era realizabil am incetat sa ne mai certam. Dintr-odata. Am luat bac-ul, am dat la facultate si am avut rezultate excelente.
El a venit cu mine si ne-am mutat impreuna in Timisoara.
Culmea! Totul s-a schimbat in aproape foarte bine. Nu m-a mai lovit, nu ne mai certam atat de des.
Asta se intampla toamna trecuta.
Acum am terminat primul an de facultate si in acelasi timp, aproape un an de cand locuiesc cu el.
Am momente cand ma face cea mai fericita persoana din lume. Nu sunt geloasa, nu e gelos. Mi-a demonstrat ca are ochi numai pentru mine.
Noi ne certam din contraziceri, pentru ca ne place sa avem dreptate si se intampla uneori sa fim deja foarte frustrati de la scoala/ lucru.
Problemele care inca ma framanta sunt:
- am impresia ca se plictiseste cu mine
- ma jigneste in continuare
- parca nu imi mai da importanta
- imi spune ca ii lipsesc, dar cand avem timp liber prefera sa iesim cu varul meu si alte persoane (ne simtim bine cu ei, dar mi-e dor de o zi doar in doi)
- ma ingrijoreaza foarte mult viata noastra sexuala, in primul rand pentru ca nu mai arata interes si chiar ma refuza uneori. In al doilea rand pentru ca nu mai facem dragoste, ci sex.Imi doresc sa vorbesc cu el deschis despre tot, dar de fiecare data cand am incercat e tandru si incearca pe moment, apoi parca uita tot ce am vorbit. Stiu ca exista si certuri intr-o relatie, dar urasc lipsa de respect.
Uneori ma gandesc sa renunt si sa il uit, dar apoi apare el si exact cand stau pe ganduri ca sa pun capat ma impresioneaza si ma face sa plang de fericire.
Cat sa o mai tin asa? Am obosit. Vrem un viitor impreuna dar uitam sa il construim. Tot ce stiu e ca el e mereu prea obosit de la lucru si mereu are impresia ca nu are destul timp sa faca ce isi doreste (un fotbal, un film, un joc cu varul meu pe playstation, etc) si il inteleg perfect, dar eu? Nu mai sunt pe lista? Pentu ca numai cu asta isi ocupa tot timpul liber. Sta cu mine numai cand facem sex seara si apoi se culca pentru ca nu mai are timp sa se odihneasca. Am impresia ca ma mai iubeste numai cu vorbele.

Aceasta este povestea noastra, va multumesc daca ati avut rabdare sa o cititi si va rog din suflet sa ne ajutati.

eu v-as recomanda sa faceti efortul de a merge macar cateva sedinte sa discutati cu un psihoterapeut de cuplu… va poate coordona mult mai bine. In ceea ce te priveste, te poti gandi la un singur lucru: eu sunt ok? Daca eu sunt ok… atunci pot fi ok si pt ceilalti. Asta este valabil pt toata lumea, inclusiv prietenul tau. Daca nu esti ok (si o simti profund) atunci poate este momentul sa reevaluezi mai serios relatia si sa iei masuri. Nu are rost sa fim masochisti la infinit. Succes!

Si eu v-as recomanda sa mergeti la un psihoterapeut de cuplu. Este foarte important pentru voi sa invatati sa faceti diferenta intre IUBIREA LIBERA NECONDITIONATA si DEPENDENTA EMOTIONALA, FIZICA etc. In descrierea ta vad multe elemente care arata un anumit grad de dependenta, de unde si atractia respectiv respingerea constanta dintre voi. Aveti curajul sa invatati sa iubiti neconditionat. Daca nu faceti acest lucru atunci toata relatia voastra o sa fie un sir intreg de atractii si respingeri.

Mesaj:
Sunt adolescent si sunt somnambul de la un timp.
Ce specialist ma poate ajuta?

Un terapeut (intri pe terapeuti.ro si alegi de acolo sau din cei care scriem aici). In stare de transa vei putea descoperi si analiza mai usor cauzele, importanta si folosinta acestui obicei.

Cine ti-a spus ca esti realmente somnambul? Te-ai inregistrat, cumva, pe video, sau…? Sau ne iei doar la misto, ca si asa e pe gratis…?