Mesaj:
Buna ziua. Am si eu o problema, va rog sa ma ajutați…
Am o fetiță de 6 ani care dupa parerea mea nu se poarta adecvat si ma scoate și pe mine din fire, am impresia ca nebunesc deja. Are o frica exagerata de despărțire. S-a adaptat foarte greu la grădiniță (sau se poate de spus ca nu s-a adaptat defel) acuma merge la scoala. Seara ma suna fiecare citeva minute sa intrebe cind ma intorc de la servici, nu pot face nimic fara ea, ma pazeste sa nu plec undeva. Nici pina la magazin nu pot merge singura, uneori nici in alta odaie… Orice fac, sta linga mine.
Va rog sa ma ajutati. Ce sa fac? Cum sa vorbesc cu ea? Intelege, este conștientă dar nu își poate controla emoțiile.Simt ca incep da fac tot mai multe greseli, imi ies din fire și-i spun lucruri pentru care îmi pare rau mai tirziu…

fa-i cadou un catzelus, mergeti impreuna sa-l cumparati, las-o pe ea sa-l aleaga, sa-i puna nume!

incercati totusi sa mergeti cu ea la un psihoterapeut. Acesta poate clarifica ce se intampla. Succes!

anxietatea de separare este o problema intalnita des la copiii. Ar fi foarte interesant sa aflati ce anume gandeste ea si ce simte. Apoi incercati progresiv in fiecare zi in joaca sa ii cresteti toleranta: incepeti de la 15 minute in camere separate in care o implicati intr-o activitate interesanta. Poate daca o implicati in niste activitati in afara scolii care sa o atraga si sa fie inconjurata si de alti copiii: muzica, dans. Interesati-va daca in scoala in care invata exista un consilier scolar si mergeti impreuna la cateva intalniri.

Am avut si eu cu fetita de 6 ani o problema de genu asta.totul este sa o faceti sa uite si in special sa nu-i aduceti d-voastră aminte de faptul ca ei ii este teama de ceva.recompensati-o când face progrese.intariti-i cercul de prieteni si lasati-o o perioada sa fie independenta fără sa va simta lipsa.daca are frati e si mai bine ca pot sa se joace împreună.aratatii-i dragostea d-voastră in totalitate!

Teama de abandon se trateaza dar trebuie atat un efort din partea parintilor cat si din partea fetitei, totul asistat de un psiholog.

Este greu, insa cu multa rabdare si afectiune va puteti ajuta fetita sa treaca de aceasta etapta dificila din dezvoltarea sa. Apelati cu incredere la indrumarile unui psiholog specializat. Succes!!!

Nu va iesiti din fire. Mergeti cu fetita la psiholog.Neaparat!

si homeopatia o poate ajuta foarte mult pe fetita.Incercati un homeopat unicist .

mergeti la un psiholog cu specializare in terapie cognitiv comportamentala si veti primi ajutor! va doresc numai bine!

Mesaj:
Buna ziua,Am 21 de ani si as fi recunoscatoare daca ati avea la dispozitie 5 minute pentru a-mi acorda putin ajutor, in masura in care puteti.
Ca sa intelegeti la ce ma refer, as vrea sa va descriu situatia mea. Sunt studenta la Medicina in anul IV, la Bucuresti, avand domiciliul in provincie. Tata, de cand am plecat eu la facultate, a inceput sa aiba un comportament foarte urat fata de mine si de mama, nu ne mai ajuta nici moral, nici financiar, a inceput sa o insele pe mama cu fel si fel de persoane si sa faca datorii la pacanele, pleaca noaptea de acasa si se intoarce a doua zi, se comporta cu noi de parca am fi niste straini si daca incercam sa vorbim cu el, intotdeauna ne contrazice si nu foloseste un ton tocmai calm. Pe scurt, asta ar fi situatia. Mama si-a facut o obsesie din a-si pune intrebari – unde este, ce face, unde pleaca, mai are bani, nu mai are si asa mai departe – va puteti imagina si dumneavoastra ce alte intrebari isi pune; sta toata ziua si despica firul in 4 legat de toate remarcile negative pe care le face tata legat de noi sau de toate lucrurile pe care le face sau nu le face el in general;.
Eu am incercat sa ii explic ca nu este bine ceea ce face si ca ar trebui sa procedeze altfel cu el, sa divorteze amiabil daca nu se mai inteleg si apoi fiecare sa o ia pe drumul sau, dar de cate ori am incercat sa ii spun asta incepe sa tipe la mine si imi da impresia ca este invidioasa pe mine pentru faptul ca plec la Bucuresti si ca ma pot detasa mai usor de toate aceste intamplari.
Strigatul meu de ajutor vine din cauza faptului ca a inceput sa ma copleseasca aceasta situatie, chiar daca sunt plecata la studii si vin acasa doar in vacante; nu mai suport sa o aud pe mama plangandu-se si facandu-si nervi toata ziua din cauza tatei pentru ca, in fond, ma afecteaza si pe mine aceasta situatie, cu atat mai mult cu cat ea mi se destainuie mie si imi povesteste toate cele. Pe langa acest lucru, problemele de acasa au inceput sa afecteze si relatia pe care o am de un an si jumatate. Sunt intotdeauna mult prea incordata, uneori mai am si stari depresive, de cate ori sunt acasa am tendinta doar sa ma izolez si sa nu fac nimic toata ziua, iar acest lucru incepe sa isi spuna cuvantul; ma cert din ce in ce mai des cu iubitul meu si mi-a spus chiar si el ca se simte afectat de problemele mele.
Stiu ca in aceasta situatie ar fi trebuit sa apelez la consiliere psihologica mult mai devreme, dar avand in vedere situatia financiara de acasa si faptul ca nu am timp sa ma angajez datorita facultatii pe care o urmez, nu imi permit aceasta consiliere.
Ce as putea sa fac ca sa rezolv cumva aceste probleme, sau cel putin ca sa nu imi mai afecteze relatia?Va multumesc si va doresc un An Nou cat mai fericit!

ai spus foarte bine: daca relatia nu mai functioneaza, atunci sa divorteze amiabil (sau nu). Problema ta o sa continue pana ce se rezolva problema lor! Nu cred ca are sens sa discutam despre motivul problemelor parintilor atata timp cat ei nu vor sa faca nimic pt a remedia situatia. Discuta despre ce simti cu partenerul tau… si incercati sa impartiti aceasta greutate… la fel ca altele. In rest nu poti decat sa incurajezi gasirea unei solutii; poate mama ta ar face bine sa plece la rude in alta parte, etc. Succes!

poti beneficia de servicii de consiliere in regim gratuit in cadrul Centrului de Consiliere Psihologica si Orientare pentru Cariera din UMF.

http://www.umfcaroldavila.ro/index.php/studenti/consiliere-psihologica

Am trecut princeva asemanator in familie si, iti spun din proprie experienta, nu este problema ta, detaseaza-te sau vei pati ca mine, te va bantui toata viata.

sincer,imi pare rau de tine,iti doresc sa treci cit mai repede din aceasta situatie,esti tinara,iti croiesti un viitor,suferi din cauza parintiilor tai,ceea ce arata ca esti sufletista,ca ii iubesti,nu poti fi indiferenta la ceea ce se petrece intre parintii tai,ei sint la o virsta critica (mama in menopauza,tatal in andropauza);spune-le cit de nefericita te poate face jocul lor pueril,constientizeaza-i cit mai des,poate vor intelege pina la urma.Intradevar necesita un mare consum de energie in timp,dar s-ar putea sa merite.

O FEMEIE NU TREBUIE ATINSA NICI MACAR CU O FLOARE! iti spune ceva proverbul asta?

Mesaj:
Copilul meu are 4 ani si refuza sa incerce si alte feluri de mancare
Sfătuita de medic băiețelul a fost alăptat pana la 1 an si 5 luni. La 6 luni când am început diversificarea cu branzica,iautel,pasata,lapte praf, din comert am descoperit ca băiețelul avea alergie la lactate. O data i s_a umflat rău ochiul si buza, altădată a vărsat foarte mult, de fiecare data ajungând cu el la urgenta. Ma gândesc ca din cauza asta a prins frica de a manca, deoarece refuza sa guste mancarea si ce mananca in prezent i_am dat mai mult fortat si i_au placut,le_a acceptat insa va pot enumera pe degete ceea ce mănâncă și anume: lapte cu cereale( laptele precizez ca ii placea de mic si l_am obișnuit treptat si putin având alergie), supa de găluște si de tăiței acestea fiind nelipsite, pana acum o luna inca mai manca pireul de legume cu care aveam noroc, pâine cu unt, in ou, piure de cartofi, pizza, mere si banane si toate dulciurile sunt deliciose cam atât la 4 ani. Am mai avut porniri sa nu ii mai dau ce vrea si sa ii spun ca asta avem acum, dar a preferat sa stea nemâncat, iar apoi am cedat si am spus ca nu il pot lăsa nemâncat si ma gândeam ca probabil va creste si se va schimba. Va rog sfătuiți_ma cum il pot determina sa încerce mâncarea sau ce este bine sa fac! Va mulțumesc.

Pe lânge multe probleme imune şi psihologice, laptele şi cereale au capacitatea de a influenţa negativ tranzitul intestinal şi pofta de mâncare. http://wp.me/p48646-6b”O altă sursă bogată de exorfine este laptele, deci nu este o surpriză să descoperi dependenţa de exorfine exprimându-se sub forma poftei pentrumicul dejun cu lapte. Se întâmplă frecvent ca un copil să devină tot mai bizar în ce priveşte dieta, până când la vârsta de 6 ani va mânca realmente nimic altceva decât pâine, biscuiţi şi prăjituri, plus bol după bol de cereale cu lapte pentru micul dejun.”Înlocuiţi-le cu un lapte vegetal făcut în casă sau oricum ceva natural (nu din soia). Asta ar fi un exemplu https://www.youtube.com/watch?v=nxQpuS0685c

Este viata ta, copilul tau si alegerile tale, este minunat ca esti deschisa sa afli si alte pareri. E greseala de a fi mama – a “INDOPA” in toate sensurile copilul cu ce vrea, crede EA. Aproape toate mamele la primul copil de prea multa grija si responsabilitate gresit inteleasa trec prin fricile astea. Daca ai intreba o mama care are 3-4 copii si e deschisa la intelepciune, iti va zice ca a trecut si ea pe acolo dar acum prefera binele copilului si nu al gandurilor ei. Lasa copilul sa aleaga el- NICIODATA CU OBLIGAT – daca eu te-as obliga sa faci, mananci ceva ce nu vrei – ai face? – tu de ce crezi ca ai DREPTUL sa faci asta , faci forta cu propriul pui? – daca vrei o metoda sa incerce altceva fa-o cu joaca – uite si Micki.. si alte 10 pusuri maninca te joci ca le dai in gura apoi si lui … si mancarea zboara si aterizeaza in gurita lui fa jocuri.. urca trepte si e recompensa cand ajunge…daca nu vrea sub nici o forma nu il obligi – alergie inseamna ca acel suflet cu corp refuza ceva si cineva dinafara il obliga cu orice pret..Il agresezi? – iti arata clar. Mult succes si fii atenta la semnalele acelui suflet… Pune-te in locul lui daca te-ar forta cineva, daca tie ti-ar place ce ii faci tu sa iti faca altcineva?????Fii constienta in fiecare moment daca din prea multa iubire: – Ce ii ofer acum puiutului meu?

O investigatie la stomac pentru Helicobacter pylori puteti incerca .

Masa servita impreuna cu familia este unul din momentele in care o familie gaseste prilejul pentru a se intalni dupa o zi de munca si de a se destinde.
Asezati copilul cu dvs la masa-nu inainte- si puneti-i in farfurie separata felul de mancare pe care il serviti, fara sa insistati sa manance. Discutati cu sotul intamplari amuzante, astfel incat copilul sa asocieze momentul mesei cu relaxarea celor dragi. Sa ii preparati feluri diferite de mancare (ca raspuns la ” Ce vrea puisorul sa manance acum?”) nu e o solutie deoarece la un moment dat va merge la gradinita iar acolo nu va gati nimeni doar pt el.
Iar faptul ca dupa ce ii impuneti o limita (“nu ii mai dau ce vrea, dar a stat nemancat si dupa, am cedat”) nu face altceva decat sa-i intareasca comportamentul si sa se gandeasca ca data viitoare, tot ce are de facut este sa refuze o perioada mai lunga de timp mancarea si astfel dvs sariti cu dulciurile sau felurile preferate.
Nu este vorba de a-l obliga sa manance, ci de a crea cadrul in care sa i se para natural sa faca lucrul asta.
Mancatul in fata televizorului, fara sa realizeze ca/ ce mananca, la fel, nu esteo solutie.
Tine doar de noi, parintii sa ne ajutam copiii sa-si insuseasca obiceiuri alimentare sanatoase (exista destui adulti care nu mananca fara Tv sau in mijlocul patului, sau in miez de noapte sau fast food pt ca asa au fost obisnuiti)
Multa bafta si inarmati-va cu rabdare, ganditi-va ca 4 ani de zile a mancat doar cum/camd/ce a dorit, asa ca orice schimbare, se petrece tot in timp:)

Mesaj:
Buna ziua.
Imi doresc sa rezolv anumite probleme legate de increderea in sine, acceptarea unor pierderi din trecut, incepand cu cea a tatalui care a parasit-o pe mama cand era insarcinata, si terminand cu o despartire de un iubit de acum aproape 7 ani… Sunt intr-o relatie insa ma gandesc frecvent la cel de atunci, de ce , nu stiu. poate il mai iubesc, sau poate e doar o obsesie de care nu ma pot desprinde.
vreau sa ma vindec. am incercat singura insa simt ca am nevoie de ajutor, nu stiu de unde sa incep si cum, am o mare problema cu vorbitul fata in fata, insa sper ca voi primi un sfat de aici, sfat care sa ma “propulseze” spre vizita la un cabinet.
Va multumesc anticipat.
Am 27 de ani aproape, imi doresc din suflet sa fiu linistita fericita, impacata cu mine, dar nu ma descurc singura

Din cele descrise de dvs. inteleg ca va preocupa mult niste situatii din trecut pe care probabil nu le intelegeti/acceptati. Apelati la un terapeut cu ajutorul caruia sa rezolvati aceaste lucruri si sa va concentrati pe prezent. Daca aveti retineri cu vorbitul fata in fata puteti apela la varianta online.Succes!

imi imaginez ca treci printr-o perioada f dificila pt tine si inteleg ca iti doresti sa o depasesti, sa evoluezi. Spui bine ce spui si pare ca esti in contact cu ce se intampla cu tine, insa banuiesc ca unde ‘se rupe filmul’ este la un nivel mai profund care nu iti este tocmai accesibil, in sensul de a putea ‘lucra’ acolo. De altfel este si normal sa nu putem rezolva TOATE problemele personale. Ce iti pot recomanda este sa iti faci curaj, sa cauti un terapeut cu care te simti confortabil sa discuti (nu trebuie sa fie primul) si sa explorezi mai profund persoana ta. Se poate, succes!

Căutați un hipnoterapeut care vă va ajuta să identificați cauza și să treceți peste această problemă. Succes!

Mesaj:
Buna ziua! Am 18 ani iar problema mea este legata de increderea in sine.Acest lucru se poate datora si parintilor mei care niciodata nu m.au incurajat ci mi.au impus.Parintii mei au impresia ca detin viata mea iar ei sunt coordonatorii ei.Pe langa toate astea este vorba si despre libertate! Stau mereu intre 4 pereti spunandu.mi.se sa invat … Mi se spune ca niciodata nu ma voi descurca in viata , iar aceste afirmatii spuse ma fac sa cred ca este adevarat.De discutat nu ai ce discuta cu ei pentru ca oricum fac cum zic ei.Tot ceea ce imi doresc este sa imi reconstruiesc increderea in mine , vreau sa le arat contrariul . Initial am vrut si inca vreau sa dau la medicina insa de fiecare data cand ma apuc sa invat o las balta deoarece imi aduc aminte faptul ca nu o sa reusesc dupa cum spunea si mama mea , acum mai nou imi impune sa invat pt ca e o meserie banoasa… Cum sa nu ii placa…

tine-te tare… invata pt facultatea pe care ti-o doresti, nu cea care ti se impune si cand incepi facultatea o sa vezi cum se schimba lumea in care traiesti. Pana atunci poate ti-ar prinde bine sa discuti cu un psiholog (poate cel al scolii tale), macar pt niste sfaturi/indrumari/descarcare. Se poate, succes!

Incepe cu pasi mici. Stabileste-ti un plan pe termen lung. Noteaza-l undeva. Apoi stabileste-ti teluri pe termen scurt. De la o zi la alta, de la o saptamana la alta. Fiecare reusita te va impinge in fata. Iar fiecare nereusita trebuie sa te mobilizeze sa muncesti mai mult pt ce iti doresti. Parintii iti vor binele, insa binele este diferit de la o persoana la alta. Fiecare expune propriul punct de vedere. Respecata-i pe parinti si incearca de cate ori ai ocazia sa le expui situatia asa cum vezi tu.Insa cu calm… ca pe un teren minat. Repetand mereu aceeasi poveste…. e destul de sigur sa reusesti in ai convinge de viitorul care te face pe tine fericit.

Mesaj:
Am 16 ani si am un prieten de 22 de ani,însa părintii mei nu sunt de acord cu el. Tatal meu nu stie ca am o relatie cu el , iar mama imi spune sa ma despart de el ,insa tin prea mult la acest baiat . Nu sunt cu el decat de o luna si nu am de gand sa ma culc cu el , deoarece sunt prea mica… Ce ar trebui sa fac in cazul acesta??? Multumesc anticipat !!!

Cred că ar trebui să fc ce spune mama ta

ce pot sa iti spun, ca cel putin pt mine, familia este pe primul loc. Indiferent de ce parteneri gasim ‘sangele apa nu se face’. Parintii tai vor fi alaturi de tine toata viata lor, pe cand un relatie de cuplu poate esua oricand. Ce iti sugerez este sa gasesti intai armonie in familie; mai discuta cu mama, bunicii, rude, profesori, etc. Vezi ce zic si ei, aduna cat mai mulle informatii si incearca sa iei o decizie cat mai echilibrata pt tine. Dupa doar o luna de relatie nu se darama Universul . Succes!

“Ce ar trebui sa fac in cazul acesta???”" – se inti vezi de scoala… oricum de dragoste nu vei scapa… dar… la 16 ani dragostea nu prea se maninca pe piine …

16 ani este o varsta minunata pt indragostit; dar si mica. Vorbeste cu mama, chiar si cu tata. Ei nu sunt impotriva ta, a lui sau a relatiei dintre voi. Pur si simplu te iubesc foarte mult si nu vor sa te vada suferind. Poate nici ei nu-si vor gasi cuvintele in ati explica… dar trebuie sa-ti amintesti ca actiunile lor, oricat de dure par, sunt pt binele tau viitor.

Acum este perioada in care inveti ce este dragostea, simti fluturi in stomac, apare prima iubire care te face sa crezi ca este tot ceea ce ai visat, ca este ultima si ca ai sa lupti cu tot universul pentru ea. De altfel este minunat ca iubesti si experimentezi iubirea. In acelai timp tine cont ca scoala, familia, TU reprezinta prioritatile varstei tale. Am vazut atat de multe cazuri in care au inceput ca tine si au sfarsit gravide, la cratita, au abandonat scoala de dragul iubitului au sacrificat totul. Si crede- ma nu merita. Cum ti-am zis, este minunat ca iubesti, in acelasi timp tine cont de visele si dorintele tale. Nu fa compromisuri! Urmareste sa devii o femeie desteapta, independenta din toate punctele de vedere. Iti recomand sa iti faci educatia sexuala si cea relationala.

Mesaj:
Buna ziua ,
Ma anumesc D.
doresc sa va spun ca din luna mai 2014
am episoade de diaree , nu se trece cu nimic in afara de imodium (sau loperamid)
ce sansa am sa am SIDA ?
Este deja in faza a doua ?(cam repede ?)
Am 45 de ani si am diabet de doua luni (octombrie insulino dependent )
am 45 de ani etc.
cum o scot la capat cu sotia ?
cu respect D.
unde as putea sa fac analize gratuite ? Hiv ?

cum ar fi sa discutati cu medicul de familie? Trebuie sa stie unde, ce si cum. Daca nu… poate ar fi bine sa il schimbati. Succes!

Nu uitaţi să luaţi în calcul că diabetul ar putea fi cauzat de gluten (acum se ştie că favorizează bolile autoimune şi poate chiar provoca DZ1), iar diarea ar putea fi foarte bine un simptom al bolii celiace nediagnosticate. http://wp.me/p48646-TV”Diarea cauzată de boala celiacă la un pacient cu diabet simultan, ar putea fi în mod greşit diagnosticată ca ‘diaree diabetică’. În orice caz, anumite caracteristici clinice şi de laborator ar trebui să ridice suspiciuni că diarea nu este de natură diabetică.”În al doilea rând sunt multe substanţe care ajută vindecarea DZ1 http://wp.me/p48646-4iM

Al treilea aspect ar fi că există o proteină numită zonulină care regulează permeabilitatea intestinului, iar la cei cu DZ1 şi rudele lor are valori ridicate cauzând boli autoimune. Asta poate fi cauzată de consumul de gluten, Salmonella sau poate fi şi pe fond genetic.

Din cate stim, http://www.arasnet.ro/

Ai fost prea direct si mai direct cu gindul la SIDA… nu toti cei ce au scaune diareice au si SIDA… iar diabetul nu prea are treaba cu diareea.. ma gindesc la o intrebare… cumva ai intretinut relatii sexuale cu barbati… de ai deranjat colonul? ca prea te-ai dus cu gindul la “ce sansa am sa am SIDA ? Este deja in faza a doua?” … aici e ceva ce noi nu stim… si ar trebui completat

Mesaj:
Buna!Ma numesc Valentin am 20 de ani.Eu am un handicap usor din nastere.Prob este ca nu am avut nici o relatie si asta doare foarte tare,nimeni nu ma ajutat.Mai mult de un sfat stiu ca nu ma puteti ajuta,sper sa imi dati unul cat mai bun.

Buna Valentin. Numele meu este Diana si sunt psihoterapeut. Imi pare bine sa te cunosc. Ceea ce vreau sa iti spun este ca esti o persoana extraordinara, chiar daca ai acel handicap. Ceea ce te rog este sa crezi si tu acest lucru cu tot sufletul tau. Sa iti spui in fiecare zi ca fiecare experienta de viata pe care o ai este perfecta pentru dezvoltarea ta, ca esti fericit cu ceea ce ai acum, cu etapa in care te afli si ca te iubesti si te accepti exact asa cum esti. Vei vedea ca daca adopti acest mod de a gandi vei obtine tot ceea ce iti doresti. Mult succes si iti doresc sa ai o viata minunata. Psih. Diana Nagy.

sfat legat de ce anume? Cum sa ai o relatie? Cel mai direct este sa ‘iesi in lume’ sa cunoasti oameni cu interes comun… care sa te poata aprecia pt CINE esti si nu pt cum arati. Se poate, succes!

Valentite frate… singurul tau “handicap” este teama ca nu vei fi pe plac cuiva… Sint foarte multi oameni “normali” plini de defecte… asa ca…. sus capul si… “sa trecem la treaba”… un pui ca sa iasa din ou, trebuie sa isi sparga coaja… cauta sa iesi din ou si nu te mai ascunde dupa acel “handiucap”… problema e alta… dezlipeste teama de pe tine… succes…

Mesaj:
Am 24 de ani si locuiesc cu ai mei. Nu reusesc deloc sa ma inteleg cu ei. Orice as face niciodata nu sunt multumiti, tot timpul imi reproseaza ca nu fac nimic bine, nu sunt in stare si ca nu o sa ma descurc in viata.Mereu ma controleaza si imi spun ce sa fac. Am incercat sa discut cu ei dar nu am cu cine, niciodata nu m-au inteles. daca le spun ce ma deranjeaza, incep sa se certe cu mine, se comporta urat, ma jignesc iar eu ma evnervez foarte tare. Daca nu ii ajut la treburile casei imi spun ca sunt o lenesa, daca ii ajut, nu le convine nu le place ceea ce fac Nu stiu ce sa mai fac ma streseaza, imi e tot timpul teama. Cand ma cert cu ei ma consum si uneori plang. Ma supar foarte repede si imi revin foarte greu. Nu stiu cum sa fac sa plec de langa ei pentru ca nu ii mai suport. Nu am cu cine sa vorbesc, simt ca nimeni nu ma intelege. Am incercat sa trec cu vederea peste toate certurile si reprosurile lor, dar nu reusesc, ma afecteaza. Ce ma sfatuiti sa fac si cu sa procedez in asa fel incat sa-i fac sa ma inteleaga? Multumesc!

de obligat nu ii poti obliga, mai ales ca par a fi niste oameni f dificili. Daca vrei sa pleci de acasa… vezi ce ai nevoie pt a face acest lucru si ‘da-i bice’. Succes!

“Nu stiu cum sa fac sa plec de langa ei”… Cum vine asta? Esti decisa sa rupi lantul? Ai posibilitatea materiala sa te muti de langa ei? Ai un job? Si cel mai important lucru… Iti doresti sa faci asta? Iti doresti sa rupi relatia “toxica” in care sunteti acum? Incearca sa vb cu un psihoterapeut prima data singura apoi sa vina si parintii tai

Ma regasesc in povestea ta. Daca doresti sa discutam.. lasa te rog un mesaj.

Mesaj:
De ce nu pot avea o relație liniștită cu părinții mei ?
Ma numesc Denisa și am 32 ani.Parintii mei m-au adus pe lume când erau studenți așa ca eu am crescut cu bunicii din partea tatălui. Când aveam 3 ani, părinții mei au divorțat. Tatăl meu a avut mai multe relații, unele de durata mai mare, chiar casatorii, altele mai scurte.Cu el țineam legătură venind la bunici, uneori existând discuții intre ei, din diferite motive (prietenele tatălui meu, lipsa de ajutor pe care tata o reproșa bunicilor, chefurile lui soldate cu scandal, faptul că nu mă putea lua de la bunici, teama de a nu-mi lasa mie bunicii casa lor etc.).Uneori îmi aducea cadouri de ziua mea, alteori uita sa ma sune sau nu trecea cu săptămânile. După ce m-am saturat sa le zic mama prietenelor sau soțiilor lui, în sfârșit a apărut femeia care i-a devenit soție de mai bine de 20 de ani și căreia i-am spus doar pe nume.Tot timpul tata mi-a reproșat ca nu țin legătură cu ei, ca țin cu bunicii, ca ascult numai de bunici, dar de câte ori mergeam la ei, se îmbătau și mă făceau sa mă simt prost.Din dorința de a mă apropia de ei, când am crescut mă puneau sa fumez cu ei, sa beau vin, adică sa nu mă ascund deși eu le spuneam ca în mod normal eu nu fumez și nu beau.Oricum nu mă credeau…Mama s-a recăsătorit în alt oraș și m-a căutat foarte rar, invocând că nu i s-a permis din partea bunicilor.Am făcut până la 21 de ani tot ce au vrut bunicii: am învățat bine, nu ieșeam din cuvantul lor.Apoi mi-a ales singura facultatea și ccând l-am cunoscut pe soțul meu ne-am căsătorit în ciuda împotriviri bunicii mele.Pt ca la cununia civila toți emitea pretenții cheltuielile fiind susținute de noi, la cununia religioasa nu au mai fost anunțați, participând numai noi, nașii, preoții și fotograful.Cu mama am reluat relațiile acum 5 ani dar și ea îmi reproseaza ca nu o sun și nu-i cer ajutorul , ca nu ies numai eu cu ea la cafea.Bunicul, singurul părinte care m-a iubit necondiționat, a decedat în urma cu 1 an și jumătate. De atunci a început calvarul…Bunica nu doarme singura iar eu și soțul plătim o femeie care sa doarmă la ea, îi mai ducem de mâncare, o mai ajutam financiar când putem.Cu tata nu am vorbit de când s-a dus bunicul pt ca nu-i convenea nimic din ce făceam și se temea ca vreau sa-i iau casa bunicii, deși niciodată nu am intenționat. De Revelion am încercat sa ne impacam , mai ales ca noi avusesem un necaz mare ( un accident de mașină).Împăcarea s-a finalizat cu îmbătarea tatălui și a soției lui, lucru care a generat reproșuri pt tot ce s-a iîntâmplat de-a lungul timpului ( ca nu-i sun de zilele lor de naștere deși noi nu suntem felicitați la aniversările noastre sau de ziua soțului, ca ne dam mari cu studiile noastre, de ce am reluat relațiile cu mama., de ce am făcut pomenile pt bunicul deși ei nu se implicau și bunica nu avea bani etc).Tot acum s-a găsit și mama sa-mi reproseze ca nu țin legătură cu ea ddeși mereu se vaită de problemele ei și lipsa de timp și în plus știe unde stau…Mai rău este ca pe noi ne afectează starea aceasta de tensiune continua…Am ajuns sa regret ca nu am murit eu în acel accident, sa scap și sa mă duc după bunicul meu…Simt nevoia de liniște și mă gandesc sa rup legătură cu tata și mama…deși am mustrări, dar simt ca-mi fac rău și nu mai pot…Simt nevoia sa-mi spună cineva netru care este soluția optima ca nimeni sa nu mai sufere în familia aceasta…Va mulțumesc anticipat !

Va sugerez sa apelati la terapie ca mijloc de recastigare a starii de bine.

eu va sugerez sa gasiti un terapeut care sa nu va furnizeze solutia, pe care oricum doar dvs o puteti lua si gasi, ci care sa va sustina pana reusiti. Totul are o solutie, se poate, succes!

Vrei solutia optima ca nimeni sa nu mai sufere in familie- asta spui, insa tu esti responsabila doar pentru suferinta ta, pe care ar fi bine sa inveti s-o gestionezi (ideal prin terapie). Probabil unii oameni, si in categoria asta intra familia ta, fara cearta nu pot trai, e un stil de viata- disfunctional. Nu ti se potriveste! Iesi din joc! Cum? Pe scurt: impune-le limite in ceea ce te priveste, organizeaza-ti linistea dorita; nu esti tu vinovata de greselile parintilor tai.

persoana neutra va putea fi doar un terapeut! cauta recomandari despre unul de la tine din oras si suna-l cu incredere. vei fi uimita de capacitatea de rezolvare de probleme si de autovindecare de care esti capabila! bafta!