Mesaj:
Buna ziua! Am probleme grave legate in special de capacitatea de invatare. Pana acum aproximativ doi ani eram un baiat care excela in materiile exacte. Pana cand s-a produs o explozie de la un cumul de suparari. In ziua respectiva cand s-a produs acea suparare am ajuns de la a excela in materiile exacte la a gandi mai greu decat un copil de clasa 1. Am cunostintele avansate in continuare in schimb s-a sters indemanarea in a le folosi. Mai mult, am inceput sa ma indoiesc de adevarul lor si tot timpul incerc sa le demonstrez. Am ajuns sa incerc sa demonstrez matematic de ce 1+1=2. In prezent nu mai am nici capacitatea de a invata. Ca si cum creierul meu este un bazin care s-a umplut, i s-a blocat robinetul de alimentare si usor usor se va fisura in viitor pierzand si ceea ce era acolo. Ce este de facut pentru ca totodata mi-am pierdut si motivatia de a-mi urma visele referitoare la cariera? Va multumesc pentru timpul alocat! O zi buna!

ai incercat sa stai de vorba cu psihologul scolii despre acel ‘cumul de suparari’?

Mergi la medicul de familie si va hotara spre ce sa te indrume, (poate si o vizita la psihiatrie si apoi la psiholog)

Incearca terapia Bowen, sunt cazuri de tetrapareza spastica rezolvate, la tine este vorba de pierderea memoriei, terapia asta te reseteaza.

Mesaj:
Buna ziua .Am 45 de ani si de aproximativ 2 ani sunt somer.Pana acum 2 ani am lucrat pe un salariu rezonabil pt Romania iar inainte am fost sportiv profesionist avand un nivel de trai peste medie . Sunt casatorit de la 25 de ani cu cineva de aceeasi varsta si avem cel putin in ultimul timp mari probleme care sau agravat in timp. Inca de la inceput au fost neintelegeri intre sotie si mama neintelegeri care nu aveu insa o cauza serioasa ci mai degraba o antipatie reciproca devenita proverbiala .Pana la 35 de ani sotia nu a lucrat avand grija de casa si copii , doua fete ,de 18 si 12 ani actualmente. In ultimul timp ma provoaca mereu si face scandal avand chiar dese tentative agresive carora cateodata le raspund si eu dar am reusit sa-mi controlez reactiile in ultima perioada pentru a nu ajunge la fapte penale .Nu beau ,nu fumez sunt un tip caruia ii place sa rada si sa glumeasca singurul lucru pe care nu-l suport este lipsa de respect . Mai nou situatia de somer e folosita ca o noua arma de atac . mentionez ca chiar si in acesta situatie eu tin casa cu cheltuieli curente si scolare salariul infim pe care il castiga sotia ducandu-se in doua reprize de piata. Am reusit in acesti doi ani sa ridic o casa superba pe un teren de aproximativ 1000 de mp cu fondurile propri provenite din vanzarea catorva proprietati cumparate acum 15 ani ,casa construid-o in regie proprie la dorinta expresa a celor doi copii si a sotiei . Nu numai ca nu am parte de recunoasterea meritelor sau multumiri dar mai nou am ajuns dupa cateva scandaluri sa mi se ceara sa plec din apartamentul in care inca mai locuim pe motiv ca nu ma mai suporta ba mai mult a inceput acum vreun an o adevarata campanie de denigrare a mea prin inducerea unor teorii cum ca as avea legaturi extraconjugale cu o vecina pentru care sotia a facut o adevarata obsesie urmarind-o in permanenta in speranta ca va demonstra ca am o legatura .Acest nucru nefiind real normal ca nu are cum sa fie demonstrat dar avand in vedere ca a facut o gramada de scandaluri pe acesta tema nu mai poate da inapoi si o tine tot asa desi i sa demonstrat nu odata ca bate campii.Insista sa plec de acasa si sa stau singur intr-o casa cu 4 camere pe care am construit-o intru totul dupa cum a dorit sotia si cele doua fice ale mele .Limbajul folosit in aceste acuze este imposibil de reprodus is de suportat astfel incat imi e din ce in ce mai greu sa ma abtin .Nu am nici o legatura extraconjugala si sunt foarte strsat de intreaga situatie iar copiii sufera si eli din acesta cauza cu toate astea orice incercare de a ameliora situatia se termina cu invective si injuraturi greu de suportat.Refuza sistematic sa mearga la un psiholog si o tine una si buna ca ea nu ma mai suporta .Are permanent tendinta de a nu recunoste cand greseste singura preocupare fiind cum sa dea vina pe altii pentru gresala e spunand ca din cauza mea se comporta ea asa . Nu mi se pare normal ca dupa o viata de munca dupa care am reusit sa am o situatie deloc rea din punct de vedere material sa mi se ceara sa plec din propria mea casa de catre cineva pe care l-am sustinut 20 de ani din banii castigati de mine si care cu salriul de 900 de lei are acum pretentii sa ma dea afara din propria mea casa doar pe considerentul ca avem doi copii care bineinteles ar ramne in grija ei incazul unei separari. Avand in vedere ca ea e salariata i-am sugerat bineinteles sa plece ea daca tot face caz de situatia mea de somer. Nu stiu cum ar trebui sa fac mai ales ca sunt sigu ca nu s-ar descurca fara mine dar mai ales copii ar avea de suferit fiindca recunosc ca nu ma vad trimitandu-i bani pentru copii .va rog dati-mi un sfat.Mentiopnez ca nu am venit vreodata beat acasa sau nu am lovit-o decat atunci cand am fost lovit chiar eu in prima faza , nu sunt de acord cu violenta in familie dar pur si simplu am senzatia ca face totul ca sa provoace si sa ma scoata di pepeni cautand cearta cu lumanarea . Copiii aprope ca s-au izolat de aceasta problema si e foarte bine asa caci nu se incarca cu problemele noastre asa incat inca sunt pe linia de plutire .Mai mentionez ca niciodata nu mi-am batut copii si nici nu sunt genul de parinte stresant in ceeace priveste scoala si pot spune ca am doua fete minunate pe care le iubim si eu si sotia singura problema este ca sotia nu are niciodat preocupare pentru a aplana o divergenta sau o contradictie . Lucrurile au luat-o razna si nu mai inteleg nimic sunt bulversat si ma trezesc noaptea uneori cu lacrimile in gat , imi e teama ca ma voi inbolnavii de atata stres si in loc sa am u sprijin intr-un moment dificil al vietii am parte de un adevarat cosmar .Nu vreau acum sa minimalizez calitatile sotiei mele ,pentru ca sunt destule un lucru nu inteleg de ce trebuie sa plec eu cand ea are o problema de perceptie a realitatii .astept un punct de vedere a dvs , cu stima

Mesaj:
Sunt disperata , am plecat din tara ptr o perioada de 3 luni am lasat fetita de 9 ani cu tata si acum ea trece prin o trauma ca tatal cu care dormea i a pus mana.ei pe penisul lui.ea plinge si psihologul a spus ca nu se poate trata prin pshihoterapie e necesar un psihiatru.cu tratament medicamentos.in timp se trateaza?

Este mai mult decat necesara psihoterapia. Aceasta este o trauma care nu se poate trata doar cu pastile. Cu siguranta este vorba despre o situatie familiala mult mai complexa. Si oricum nu se poate rezolva fara prezenta dumneavoastra langa fetita. Adresati-va cat mai rapid unui psihoterapeut pentru copii.

Va recomand sincer mai ales psihoterapia.Nu lasati timpul sa treaca!

Nu recomand psihiatru, caci fetita este speriata, nu a dezvoltat disociere traumatica. Recomand psihoterapie de familie si poate chiar divort.

Mesaj:
Buna ziua! Am o relație fericita de cativa ani dar, desi am aflat recent ca o persoana ii trimite mesaje anonime pe diferite rețele sociale prietenului meu, de pe mai multe conturi explicându-i cum i se pare ca suntem de prea mult timp impreuna si mentionand faptul ca am ochii prea mari. Nu am considerat vreodata ca ar fi acesta un defect fizic, intr-adevar sunt peste medie. Acum, insa, am inceput sa ma indoiesc de aspectul meu fizic dar si de prietenul meu căci nu a vrut sa imi spună de existenta acestor mesaje pana nu am vazut singura un comentariu. Inteleg ca nu a vrut sa ma raneasca, dar aceasta m-a facut si mai sensibilă acum. Imi vine sa nu mai ies din casa, sa nu ma mai vada nimeni…

De ce?pt ca o proasta,geloasa vrea sa il manipuleze?el nu te-a vazut?cred ca vede si el si te place asa oricum

Ioana Despina Camino, va rugam sa lasati in primul rand persoanele specializate sa raspunda sau macar sa evitati folosirea unor etichetari de tipul: "o proasta".

Imi cer scuze, m-am lasat dusa de val…In termeni academici spus, respectiva fata este o persoana neavizata sa isi dea cu parerea in privinta ochilor tai, ca sa nu mai vorbim de faptul ca suntem cu totii diferiti si avem trasaturi diferite. Uite cateva pagini sintr-o carte citita de mine recent (scrisa de Steven Scott)- despre critica, cum sa o resimti si cum sa raspunzi la ea.

Te rog citeste, te vei regasi in cateva situatii. Succes si capul sus!

Mesaj:
Buna ziua! Am o relație fericita de cativa ani dar, desi am aflat recent ca o persoana ii trimite mesaje anonime pe diferite rețele sociale prietenului meu, de pe mai multe conturi explicându-i cum i se pare ca suntem de prea mult timp impreuna si mentionand faptul ca am ochii prea mari. Nu am considerat vreodata ca ar fi acesta un defect fizic, intr-adevar sunt peste medie. Acum, insa, am inceput sa ma indoiesc de aspectul meu fizic dar si de prietenul meu căci nu a vrut sa imi spună de existenta acestor mesaje pana nu am vazut singura un comentariu. Inteleg ca nu a vrut sa ma raneasca, dar aceasta m-a facut si mai sensibilă acum. Imi vine sa nu mai ies din casa, sa nu ma mai vada nimeni…

ce ti-as recomanda este o perioada de dezvoltare personala/psihoterapie. Imi imaginez ca ai nevoie sa discuti mai amplu despre acest nou complex impreuna cu cineva impartiala/neutru cum ar fi un psihoterapeut. Succes!

Buna. As dori sa va intreb de ce credeti ca ati ajuns sa considerati dimensiunea ochilor dumneavoastra ca fiind un defect fizic, din moment ce inainte sa cititi acel comentariu nu ati considerat asa. Nu conteaza ce vad ceilalti, dar oare de ce dumneavoastra vedeti acelasi lucru? Sa presupunem ca asa este, ca avetii ochii mai mari decat normal, de ce sa fie acest lucru o problema, daca dumneavoastra va acceptati exact asa cum sunteti si va place ceea ce vedeti? Poate ar trebui sa lucrati putin la partea aceasta de acceptare a propriei dumneavoastra persoane, daca considerati ca acolo este problema. Doar asa o sa puteti iesi din casa cu fruntea sus si sa lasati pe toata lumea sa vada acei ochi minunati, plini de fericire. Mult succes! Psih. Diana Nagy.

Daca tu nu te iubesti cum vrei sa o faca altii ? invata sa te iubesti si sa te accepti asa cum esti , nu da satisfactie celor care incearca sa te defaimeze , capul sus si ai mai multa incredere in tine !

Domnii psihologi au explicat f bine ca trebuie sa faci ceva pt a te simti bine in pielea ta si a avea o imagine realista despre tine.Eu as vrea sa adaug ca ,a avea ochii mari este un atu,o calitate pentru care multe femei investesc bani grei ca s-o aiba(rimel,tus,gene false,etc.).

Mesaj:
Sunt disperata , am plecat din tara ptr o perioada de 3 luni am lasat fetita de 9 ani cu tata si acum ea trece prin o trauma ca tatal cu care dormea i a pus mana.ei pe penisul lui.ea plinge si psihologul a spus ca nu se poate trata prin pshihoterapie e necesar un psihiatru.cu tratament medicamentos.in timp se trateaza?

nu!!! trauma se trateaza cu psihoterapie. Una indelungata deci nu va mintit ca se rezolva in 5 sedinte. Mergeti la psihiatru pentru o evaluare pentru a decide daca e nevoie de tratament care sa insoteasca terapia. INSA medicamentele nu sterg din memorie gestul obscen si nu fac copilul sa fie prin minune bine. Aveti nevoie de terapie INDELUNGATA. Este un caz grav!

mergeti la alt psiholog. Psihoterapeut mai bine zis. Ultimul daca a pasat sarcina psihiatrului in intregime este incompetent!!! La psihiatru mergeti ca sa decida daca anxiolitice si antidepresive sunt necesare. Pentru socul prin care a trecut e necesar un psihoterapeut cu experienta. (va pot recomanda daca doriti).

Schema e asa: 2,3 sedinte de acomodare si stabilire de relatie intre terapeut si copil si dupa incepe terapia care va dura probabil peste 10 sedinte. Nu ne jucam cu mintea unui copil si nu se vindeca batand din palme…

Recomand psi Diana Vasile

Urgent trebuie scoasa din mediu si dusa la un psiholog bun. E de preferat o femeie! In ce localitate este copilul? Care tata, al ei sau al dvs? Cine se ocupa acum de copil?

Un lucru bun e ca ati aflat… Recomand si eu scoaterea din mediu (desi sper ca asta deja e rezolvata) apoi intalnirea ei cu un psihoterapeut. Nu pentru toate cazurile este nevoie de medicatie… iar medicatia nu se da pentru “experienta” traita…ci pentru consecinte… adica ce a lasat acea experienta in copil (adult) … Cum nu stiu/stim nimic despre asta …. Daca aveti intrebari imi puteti lasa un mesaj privat. Va raspund.

Mesaj:
Buna ziua,Ma numesc Nicoleta si am 33ani.Sunt la a 3-a casatorie si am un baiat din prima casatorie in varsta de 13ani.
Locuiesc de 2ani in Indonesia impreuna cu cel de-al 3-lea sot si fiul meu.
Am venit in Indonesia deoarece sotul meu are un contract aici si am decis sa-l i urmez in pofida faptului ca timp de 8ani am locuit in Germania.
Sotul meu este cetatean de origine germana si are o fetita de 5ani dintr-o relatie antetioara.
Fosta partenera a sotului (pe care el o numeste fosta sotie) nu-mi da voie sa vad fetita din motive pe care nu am reusit sa le inteleg iar acest lucru m-a deranjat enorm ceea ce m-a facut sa ma cert cu sotul foarte drastic si chiar sa ajungem la un eventual divort.
De 2ani de zile ma chiunui sa lupt cu gelozia care nu inteleg de ce a intrat in viata mea atat de puternic.
In toate femeile pe care le intalneste sotul meu vad o concurenta si nu stiu de unde vine aceasta problema.
De asemenea, tin sa mentionez faptul ca sunt casnica si de acest lucru mi-a fost frica tot timpul.
In Germania aveam un job iar aici nu am permis de munca si stau acasa.
Relatia dintre fiul meu si sotul actual edte groaznica pt ca nu se plac unul pe celalat iar eu sunt la mijloc intre ei incercand sa-i fac sa se placa.
Sotul m-a amenintat ca daca fiul meu nu se comporta frumos si nu-l respecta si nu este disciplinat si mai responsabil va trebui sa plece..ceea ce inseamna ca nu-mi pot lasa copilul pe drumuri si va tr sa plec si eu.
Si am inpresia ca nu-l deranjeaza acest detaliu pe sotul meu.
O alta problema este zgarcenia sotului..este foarte zgarcit si in vacante nu mai doresc sa merg cu el pentru ca se uita la ultimul cent..
Imi lipseste banul meu si simt ca trebuie sa fac tot timpul compromisuri pentru el.
De 2ani petrec Craciunul fara el pentru ca fiica lui este nascuta pe 25dec si merge la ea pentru serbarea zilei de nastere.
Acum pe 1ianuarie 2015 mi-a spus ca vrea sa divorteze si de fata cu prietenii lui a pus verigheta pe masa si nu a mai luat-o pe deget.
De 1luna de zile ma lupt cu o diaree cronica si nu stiu ce sa fac.
O parte din mine imi spune sa mai dau o sansa relatiei noastre o alta parte sa il parasesc..dar nu mai am unde sa plec.
Imi este frica sa o iau iarasi de la capat cu un copil adolescent dupa mine.
Financiar nu are cine sa ma ajute.
Va rog sa ma ajutati si sa cititi mesajul meu.Astept cu nerabdarea raspunsul Dvs.Cu stima, Nicoleta.

noi cu ce va putem ajuta? daca actualul sot nu isi mai doreste aceasta relatie, nu il putem forta, din pacate. Inteleg ca situatia dvs este foarte complicata, insa tot la dvs este luarea deciziei de viitor. Aveti familie in Romania? sau in alta tara? Poate gasiti solutii impreuna. Succes!

Din cele prezentate de dvs. inteleg ca sotul s-a decis sa divorteze. Si probabil ca dvs. somatizati- de aici starea fizica de rau. Situatia este intr-adevar complicata. Puteti apela la ajutorul familei? O terapie ar fi indicata pentru a va ajuta sa “vedeti” altfel situatia si sa gasiti solutii.

Din cate inteleg, relatia cu sotul oricum nu era satisfacatoare pentru dvs, si singurul motiv pentru care ramaneti in aceasta casatorie este pentru ca nu aveti unde merge. Eu cred ca intotdeauna exista macar o rezolvare, doar ca nu o vedem din cauza fricilor. Daca decideti sa plecati, cred ca puteti discuta cu sotul sa va ajute cu o suma de bani pana va gasiti un loc de munca. Eventual poate este posibil ca baiatul sa locuiasca o perioada cu tatal lui. Nu cunosc detalii, doar va sugerez eventuale solutii. Faceti o lista cu persoanele pe care le cunoasteti si de la care ati putea solicita un sprijin (de orice fel – bani, recomandare de servici, cazare pentru un timp) , si contactati aceste persoane. Pana cand luati o decizie, cred ca este necesar sa va schimbati atitudinea fata de sotul dvs – fiecare om are dreptul sa traiasca cum isi doreste, probabil el va dori inca 15 ani de-acum inainte sa-si petreaca Craciunul cu fiica sa. Si nu-l puteti condamna pentru asta. Puneti-va in situatia lui si vedeti daca v-ar conveni ca partenerul de viata si copilul acestuia(pe care-i si intretineti) sa va dicteze ce si cum sa faceti cu viata dvs. In final, eu sunt convinsa ca fiecare avem steaua noastra calauzitoare, si o sa va regasiti acea putere interioara care v-a ajutat si pana acum in situatiile mai putin placute din viata dvs. Mult succes!

Popoarele germanice in genere sunt mai reci. Se prea poate sa-l fi sufocat cu gelozia dumneavoastra insa ganditi-va bine daca de fapt aceasta nu era generata in ascuns de teama ca ati renuntat la propria independenta de dragul unei relatii de compromis. Evident trebuie sa gasiti resursele necesare pentru a va descurca singura pana ce va veti putea angaja din nou. Daca “El” si-ar fi dorit o terapie de familile alta ar fi fost situatia. De fapt ati nimerit in tara turismului sexual si colegii lui cu siguranta au multe de povestit….. iar daca sotul mai este si la varsta critica…. Nu vreau sa pledez pro sau contra insa in genere casatoriile interetnice au mult mai multe bariere de invins decat cele “obisnuite”, deoarece intervine bariere de educatie, traditie, specificul “temperamental national”, diferendele culturale, religioase, etc. spre exemplu cu multi ani in urma, lucrand in Siria, am observat ca unele soacre considerau romancele ca fiind curve deoarece se spalau prea des…..

Mesaj:
Buna ziua,
Voi prezenta pe scurt problema mea. Sunt instructor de aerobic (kangoo jumps) si, desi, nu duc lipsa de clienti, simt ca nu sunt o persoana populara si nu atrag prin felul meu de a fi. Mentionez ca am avut o copilarie marcata de relatia foarte dificila a parintilor mei, care, desi sunt inca casatoriti, m-au determinat sa apelez la tratament terapeutic cu antidepresive. Ambii parnti, luati independet s-au purtat ireporsabil cu mine, ceeea ce a generat o contradictie in felul meu de a fi. As dori cateva sfaturi, pertinente, despre cum as putea masca frustrarile mele si a fi capabil sa transmit o atmosfera pozitiva clientilor mei. Va multumesc!

Puteti probabil sa le mascati insa cu siguranta o solutie mult mai buna ar fi sa le rezolvati. Niste ore de dezvoltare personala (sau terapie) v-ar ajuta sa intelegeti ce se intampla si sa va accesati resursele pentru a face schimbarea dorita. Succes!

Uneori, reusim intr-adevar sa ne ascundem frustrarile. Totusi, nu cred ca este o solutie pe termen lung, frustrarile nu dispar doar pentru ca le-am “bagat sub preș”. Va recomand sa luati legatura cu un psihoterapeut. Toate cele bune!

de acord cu colegele mele! Incepeti un proces de dezvoltare personala prin psihoterapie prin care sa puteti debloca/depasi impasul in care va aflati. Se poate, succes!

Nu trebuiesc mascate frustrarile ci rezolvate. Daca doriti ajutor contactati-ma in prv.

Mesaj:
Buna ziua!
Apelez la dvs si la experienta dvs cu increderea ca voi gasi un sprijin si un sfat.Nu am cu cine vorbi si chiar am nevoie de un sfat de specialitate.
Am un baiat de 11 ani din prima casatorie.A fost crescut de parintii mei,eu si cu tatal lui fiind plecati din tara vreo 5 ani.Dupa acesti 5 ani,am ajuns la despartire.Copilul a ramas sub tutela mea,dar tot in ingrijirea parintilor mei.Eu m-am recasatorit,am facut un baietel care acum are 1 an si 3 luni.Baiatul cel mare a ramas la ai mei (timp in care vine si la mine din cand in cand).Acum ca am reusit sa-mi formez o familie cu un barbat cu capul pe umeri,si am reusit impreuna sa cumparam un apartament al nostru imi doresc sa-mi iau copilul cel mare langa mine.Sa creasca alaturi de noi.Asta ar insemna sa-l mut la o scoala aproape de casa, el(copilul)nefiind de acord.Isi doreste sa ramana la scoala in care invata acum,dar este cam departe de casa si nu are cine sa mearga cu el.La bunici are toti prietenii lui si tot acolo mi se pare mie ca este el insusi,ca este fericit.Ce-i drept bunicii ii cam permit multe lucruri care la mine sunt oarecum interzise(spre binele lui),cum ar fi statul cu orele pe calculator.Bunicii nu-l pun sa citeasca nici o carte,bunicii nu il controleaza, cum doresc eu, la teme.In ciuda acestui lucru el invata f bine.Un alt lucru mai este si faptul ca tatal meu nu este de acord sa iau copilul de acolo,amenintandu-ma ca nu ma va mai ajuta cu nimic(ce-i drept,mi-ar fi peste puteri lipsa ajutorului material din partea lui) etc…Tatal meu e un tip posesiv,un tip critic,si un tip care mi-a facut oarecum copilul sa ma respinga(cand era beat i-a zis:”maica-ta are alt copil acum,nu te mai iubeste asa cum te iubesc eu).El e prieten cu bautura si tind sa cred ca nu e un bun exemplu ptr baiat.(chiar daca e sufletul lui).Ce am mai observat la baiatul meu este ca se lasa influentat de tatal meu si a devenit si materialist(“si ce daca,o sa imi cumpere tataia”).Ideea este ca eu vreau copilul langa mine chiar daca situatia mea financiara imi va fi mult ingreunata,copilul meu insa isi doreste sa ramana la ai mei si la scoala care invata acum.Ce sa fac?Ce ar fi mai bine pentru copilul meu?Voi face o greseala daca il iau de la bunicii care l-au crescut si pe care ii iubeste atat de mult?Multumesc anticipat pentru raspunsuri.

copilul este minor si trebuie sa va respecte decizia de mama! Binenteles ca este de dorit ca totul sa fie amiabil dar pare ca este foarte probabil sa aveti o ‘discutie’ legala despre ‘la cine creste copilul’. Incercati totusi sa vi-l apropiati… sa se ‘imprieteneasca’ cu tatal vitreg, etc. si incet incet sa fie totul ok. Puteti discuta cu un psihoterapeut de familie si cuplu; sigur are sugestii adecvate. Succes!

copilul dvs. are 11 ani in spate in care a locuit in familia bunicilor, si-a format anumite obiceiuri, anumiti prieteni, o viata a lui. va intreb si ma intreb retoric: daca dumneavoastra v-ar placea ca dupa 11 ani in care ati trait intr-o anumita ordine personala sa vina cineva, sa isi impuna vointa asupra dvs. si sa va smulga complet din famillia cu care ati crescut, dintre colegii si prietenii dvs. inteleg dorinta dvs. dar trebuie sa intelegeti ca si copiii au vointa lor, sufletul lor, planurile, visele si dorintele lor. adica sunt oameni, cu toate cele, ca si noi, doar ca mai mici de intaltime.

Poate ar trebui intai sa il obisnuiti cu prezenta dvs. Daca aveti posibilitatea, vizitati-l des, incercati sa discutati cu el, pentru inceput lucruri comode pentru el, sa va povesteasca ce face, ce prieteni are, ce-i place sa faca…in ideea de a nu se simti presat. E limpede ca-i place scoala, intrebati-l despre asta si fiti mandra de el. Incercati sa nu il criticati daca si-a ales prost prietenii, de asemenea, nu-i impuneti : “Vii cu mine ca asa e mai bine”. Sa treaca ceva timp pana ii propuneti o eventuala mutare, sa reusiti sa il reapropiati de dvs, sa va duca dorul, ati putea chiar si sa ii dati cateva explicatii despre situatia care v-a impins sa stati departe de el. Copiii care cresc fara parinti ajung la un moment dat sa se creada abandonati, nu va asteptati sa stie singur sacrificiile pe care le-ati facut pentru el. Sa nu credeti ca e mic si nu intelege, puneti-l la incercare. De asemenea, luati-l pentru inceput in vizita la dvs, pt cate-o zi-doua, apoi discutati posibilitatea sa ramana mai mult timp. E usor de spus, mult mai greu de pus in practica, va trebuie multa rabdare dar trebuie sa il faceti sa vrea el sa vina la dvs. Daca el nu vrea si vine pt ca i-ati impus asta…probabil ca va strica si armonia de care va bucurati acum cu sotul si cel mic. Nu am studii de psihologie, gasesc foarte dificil cateodata sa imi inteleg proprii copii…dar am vazut cazuri similare cu ale dvs in care copii dezradacinati si adusi intr-o familie pe care nu o voiau…mai mult rau s-a facut decat bine atat pt familie, cat si pentru copil. Acum…fiecare si le stie pe ale lui, sunt convinsa ca toti procedam cum credem ca e mai bine. Va doresc succes!