Sunt casatorita de 4 ani, iar in urma cu 2 au inceput probleme in casnicie; nu stim sa comunicam, plus cauze financiare… Am inceput sa ne racim tot mai tare unul de altul, iar eu am ajuns sa cred ca cel mai bine ar fi sa ne despartim, sa divortam.
buna ziua!sunnt casatorita de 4 ani…in urma cu aproimativ 2 ani au inceput probleme noastre in casnicie…insuficiente materiale,tot mai multe certuri,nemulturmiri.el lua in considerare intotdeauna parerea altora ca fiin d mai importanta decat parerea mea,ma acuza ca il insel desi nu era adevarat…nu stiam comunica si nu ajungeam la nici un numitor comun comunicand cu el.el stia ca asa a zis si asa trebuie sa fie ,ca eu nu am dreptate si ca mint…timpul a trceut ,,tot mai rau..din cauze financiare am stat despartiiti o perioada ,am mer si eu la el dar nu am rezistat psihic stresului si problemelor de acolo…am inceput sa simt indiferenta si sa ne racim tot mai tare unul de altul…a inceput si el sa isi dea seama ca se intampla ceva urat cu noi in momentul in care eu tot plecam de langa el din tara unde era la lucru!am ajuns sa fiu plina de rautate si ura si multe alte sentimente negative si i-am zis ca cel mai bine ar fi sa ne despartim.sa divortam,pt ca asa numai ne chinuim.am facut lucru asta din cauza a prea multe lucruri degative adunate!la inceput nu a acceptat si m-a intrebat adac putem face ceva sa salva iar eu i-am raspuns ca nu !motivul era ca in tot acest tmp el a inceput sa vb cu o anumita dosmnisoara mai tanara ca el cu 10 ani,iar eu stiam lucru asta.el nega tot timpul ca vb cu ea …am vazut conversatiile lui pe facebook messenger…deci stiam sigur ce si cum vb cu ea…de valentines day mi.a trims un buchet de flori print-un prieten de al lui…dar in acelasi timp am aflat ca fetei cu care vb i a trimis o poza cu el si un balon in forma de inima…discuta cu ea probleme intinme de-ale noastre ,care includeau si problemele mele intime…si am zis ca gata…nu mai vreau pt ca desi pracctic nu se poate numi inselat tot asa e…pt ca au ajuns sa vb zilnic si la telefoane si oriunde aveau ocazia…relatiile noastre seuale nu prea au existat in ultimii 2 ani .afland toate cele despre ce a facut si ce a vb cu ea despre mine…de nervi si furie stransa inuntru am clacat si m-am razbunat!m-am culcat cu altul…nu a fost sentimente nu a fost nimic inafara de razbunare!voiam sa sita si el ce simt eu cand am aflat ca sunt umilita!i-m trimis si actele de divort intre timp si de 3 sapt zice ca nu i-au ajuns…l-am rugat sa vina acasa sa discutam…sa rezolvam problemele ….dar intre tim`p mi- am dat seama ca ccea ce simt pt el e mi puternic decat toata furia ranchiuna si celelalte sentimente negative si i-am propus sa ne impacam,dar sa fim sinceri unul cu cellalat sa vb absolut orice si sa lasam unul de la celelalt ,sa nu lasam problemele nerezolvate si nedicutate!..si i-am marturisit ca din nevoia de razbunare ,l-am inselat !el imi zice acuma ca jumatete din el vrea sa ne impacam iar cealalta jumatate nu vrea pt ca ii e frica sa nu clacam din nou.am vb foarte deschis si am zis ca stim acum fiecare ce a gresit si suntem convinsi ca nu o s amia rpetam greselile din noou!imi doresc foarte mult sa imi recuperez casnicia .vreau sa specific ca la inceputul nostru el a fost infidel si l-am iertat .am trceut peste si nu ma mia deranjeaza deloc….dar acum cand eu am gresit …e posibil sa nu fiu iertata ?a fost un act sexual scurt si fara implicari sentimentale !nu stiu ce sa fac pt c nu vreau sa il pierd,il iubesc si vreau sa ne continuam casnicia ,sa nu mai pierdem timpul despartiti…insa el imi zice ca e un haos total in capul lui si nu stie daca vrea !o fi oare din cauza orgoliului prea mare ?sau cineva il influenteaza ?el inca continua sa vb cu fata respectiva chiar daca a venit acasa sa discutam despre rezolvarea problemelor noastre iar mie nu imi place lucrul asta deloc!ajutati-ma va rog cu un sfat orice!multumesc
Apelati la terapie de cuplu (sau terapie individuala). Incercati sa explorati motivele pentru care actiunile dvs. (ale ambilor) au condus la erodarea relatiei. Daca sunteti decisi sa reparati relatia atunci acesta este un plus pentru ca veti fi motivati sa faceti schimbarile necesare. Succes!1
In primul rand trebuie sa va ganditi serios la tot ce s-a intamplat si sa va raspundeti le fel de serios la intrebarea daca il mai doriti cu adevarat langa dvs, sau nu. Pentru a va usura travaliul, faceti o lista cu argumentele pro si cu argumentele contra de a continua aceasta casnicie. Dupa ce va lamuriti putin (acea lista sa o faca si sotul dvs.) si daca va doriti amandoi sa luptati pentru relatia voastra in primul rand, atunci apelati la ajutor de specialitate. Nu este suficient sa-si doreasca doar unul aceasta casnicie pentru ca terapia sa functioneze.eu am inteles ca de fapt nu prea stiti niciunul ce doriti… exista si ura, exista si dragoste, exista si alte sentimente. O varianta eficienta ar fi sa ‘stati la aceeasi masa’, preferabil cu un terapeut de cuplu si sa discutati clar totul. Dupa aceea puteti lua o decizie ferma si cu resepct mutual. Succes!
Am 15 ani si anul asta am examenul de capacitate. Problema mea este ca sunt obsedat de jocurile online. Am incercat fel de fel de solutii, precum inchisul contului de facebook, stergerea jocurilor, ascunderea laptopului, cititul, mersul cu bicicleta si altele. Prietenii ma invita in oras, iar eu le spun ca nu pot, pentru a sta pe calculator.
Buna seara,(la mine este seara), am 15 ani si anul asta am examenul de capacitate. Problema mea este ca sunt obsedat de jocurile online. Orice as face, ajung sa joc jocuri cu colegii sau singur. Am incercat fel-de-fel de solutii precum inchisul contului de facebook si stergerea jocurilor, ascunderea laptopului, sa fac alte activitati precum cititul, mersul cu bicicleta si altele. Prietenii ma invita in oras iar eu le spun ca nu pot pentru a sta pe calculator. Recent mama a vrut sa foloseasca wi-fi-ul din casa dar firul era bagat la mine in calculator ca sa imi mearga mai bine netul si ea nu stia si a folosit netul de pe abonament si i-a venit factura de 80 de euro, in mintea mea imi vin 2 ganduri, telefonul are o problema, dar si eu am o problema.
Evenimente negative in copilarie ar fi ca eram batut de tiganii din cartierul in care inca stau, si eram batjocorit de cei din fosta scoala(cea primara).
Sunt clasa a 8-a, iar in 3 luni urmeaza sa dau examenul de capacitate.
Ma consider prietenos si am multi prieteni. Am incercat sa ma imprietensc cu toti ‘dusmanii’ din trecut.
Am o viata sexuala neinceputa din fericire si astept momentul potrivit.
Am o familie mare, 2 frati(unul vitreg si unul de sange, amandoi mai mari decat mine), o mama , 2 tati(unul vitreg si unul de sange(de care nu vreau sa aud/vad)) si toti bunicii in viata. Toti ma iubesc si incearca sa ma faca sa inteleg ca jocurile nu sunt bune pentru mine mai ales in aceasta perioada cand eu ar trebui sa invat, dar eu vad invatatul ca pe o povara si vreau sa scap cat mai repede, recent am inceput sa fac progrese, retinand din ce in ce mai multe informatii despre limba si literatura romana dar si despre matematica. Consider ca o sa fac bine la examen chiar daca nu depun efort deloc. Ma bazez pe inteligenta nativa.
Sunt in stare perfecta de sanatate, dar ma imbolnavesc din ce in ce mai usor, timp in care am o pofta apriga de jucat pe calculator. Toti imi spun ca este ca un drog si au inceput sa ma vada din ce in ce mai rar inafara camerei mele.
Acum incep sa realizez ca am nevoie de ajutor.
Prin jucat ma exprim, imi arat adevarata personalitate, nu neaaparat persoanelor din jurul meu, ci celor cu care joc. In realitate sunt un pusti care invata ‘ok’ la scoala si 0 efort depus acasa, dar in jocuri, fac ceea ce iubesc precum:Conduc masini perfectionate de mine, confectionez arme si apoi omor echipa care este impotriva mea, pentru a trece la urmatorul nivel, construiesc orase, conduc camioane, sunt lider de misiuni de asasinat, am grija ca oamenii sa fie in siguranta etc…
Cand sunt foarte emotionat sau trist sau oricum m-as simti, cand ajung in fata unui calculator, ma detasez de orice sentiment si devin persoana care as vrea sa fiu in realitate, un conducator de raliuri sau chiar un soldat, gata sa isi riste viata pentru patrie.
Nu ma pot detasa de acest hobby pentru ca pur si simplu ma defineste.
Faptul ca iti pui intrebari cu privire la cine esti tu si ce poti face pentru tine este un semn de maturitate.Incearca, cu acordul parintilor, sa stai de vorba cu psihologul scolar sau cu un psihoterapeut alaturi de care sa intelegi mai usor nevoile pe care ti le implinesti prin aceste jocuri virtuale.Discuta despre asta cu parintii tai si apelati la un terapeut. Vei ptea astfel sa realizezi ca poti sa iti arati adevarata personalitate si in realitate nu doar in jocurile online. Succes!
Sunt sotia unui alcoolic. M-am regasit in rolul de codependent, am incercat sa fac lucrurile sa mearga, dar acum l-am parasit si am intentat divort. Nu recunoaste ca are o problema nu vrea sa se trateze.
Ma numesc Ana sunt sotia unui alcoolic. A baut dintotdeauna iar in ultimii 4 ani la rupere. In ultimul an zi si noapte in momentele cand nu conduce.M-am regasit in rolul de codependent de ani de zile am incercat sa cosmetizez totul sa fac lucrurile sa mearga acum l-am parasit si am intentat divort nu recunoaste ca are o problema nu vrea sa se trateze imi este foarte mila de el . Avem o fata de 18 ani pe care acum 3 ani am mutat-o singura sa nu mai asiste la betiile lui.Nu am crezut ca un om cu studii superioare crede ca este normal ca fiica lui sa mearga sa-i cumpere bautura. Nu este violent tot timpul Am intrerupt orice mod de comunicare directa .Bea incontinuare dupa o abstinenta de 30 zile.Starea lui a ajuns jalnica .Cel mai mult ma deranjeaza ca inca ma doare ca nu pot scapa de bagajul emotional ca nu reusesc sa ma desprind de responsabilitatea pe care mi-am asumat-o ,fata de familie as vrea sa pot face ceva dar din pacate cred ca nu pot face nimic.Astept sa se termine divortul. Am momente de mare tristete de durere incerc sa trec peste ele.Incerc sa nu ma gandesc la ziua de poimaine ci numai la ziua de azi.As vrea sa pot cumpara de undeva niste nesimtire sa dau din spate jos sentimentul de vina as vrea sa nu-mi mai pese de el deloc asa cum lui nu-i pasa cum ma descurc daca mai pot.Cand eram cu el nu-i pasa daca sunt bani de bautura caci eu faceam firma sa mearga nu-l interesa cum.In timpul de cand sunt plecata nu i-a trimis fiicei lui un leu ptr un covrig.eu platesc tot intretinere meditatii furnizori pentru ca am plecat cu datorii la furnizori.Nu stiu cum m-ati putea ajuta.Am fost codependenta timp de 19 ani.Incerc sa ma regasesc sa ma adun nu ma vad in viitor nici in ipostaza de divortata nici de vaduva.Mi-am iubit familia prea mult.Fiica mea spune ca eu am iubit ideea de familie de aceea am acceptat totul.As vrea sa fac ceea ce este cel mai bine ptr mine deocamdata si pentru fiica mea.Cred ca in acest moment nu fac fata acestei situatii
Poate de aceea v-am scris.M-ar ajuta orice sfat.va multumesc.
eu inteleg ca aveti nevoie de sprijin… si in astfel de situatii (complicate) este de dorit sa profitati de un psihoterapeut. Restul o sa vina de la sine. Se poate, succes!Viata alaturi de un alcoolic este foarte grea. Din cate inteleg, in momentul de fata sunteti in punctul in care v-ati indepartat fizic de el dar nu si emotional. Cred ca v-ar ajuta o terapie care sa aiba la baza identificarea resurselor proprii pentru o viata independenta si desprinderea de trecut. Este foarte greu insa, odata ce aveti consiinta problemei si dorinta de schimbare, sunt sigura ca schimbarea poate veni, chiar daca printr-un efort sustinut. Pana va hotarati sa apelati la un psihoterapeut, va recomanda cartea “Femei care iubesc prea mult” de Robin Norwood. E posibil sa o gasiti si pe net. Mult succes!Cred ca trebuie sa va fie destul de greu sa va confruntati cu o astfel de situatie deloc placuta.In aceste momente de cumpana pentru dvs,daca poate din motive financiare se intampla sa nu puneti in discutie inceperea psihoterapiei, cred ca ar fi util daca nu chiar necesar sa creati legaturi cu persoane din jurul dvs sau sa apelati la persoane apropiate care sa va sustina.Stiti…o bucurie impartasita este o bucurie dubla iar o durere impartasita este pe jumatate alinata. Multa bafta in solutionarea problemelor!Apelati la un terapeut pentru ca din cele scrise aveti nevoie de sprijin pentru a explora variantele de care dispuneti si ce decizii sa luati. Este important atat pentru dvs. cat si pentru fiica dvs. Succes!
Sunt fata, am 15 ani si peste 2 luni am examenele de evaluare nationala, dar imi e frica de ce se intampla cu mine… Vara trecuta am cunoscut un baiat si nu-mi pot lua gandul de la el, ma gandesc toata la ziua ce face…
Buna! Sunt fata si am aproape 15 ani. Peste 2 luni am examenele de evaluare nationala si eu cateva probleme. Vara trecuta am cunoscut un baiat in varsta de 20 de ani. Am vorbit ca niste prieteni , el fiind un baiat cuminte . In toamna , totul s-a complicat cand el a plecat la facultate.. Am continuat sa vorbim prin retelele de socializare pana acum 2 luni cand el a venit acasa si a vrut sa ma scoata in oras. Parintii mei nu sunt de acord sa ies cu el , deoarece nu le place neamul lui si considera ca nu e destul de bun pentru mine.. In prezent , a venit in vacanta de Paste acasa , iar eu am iesit cu niste colegi si m-am intalnit cu el.. M-a sarutat , iar el trebuie sa plece la Bucuresti.. Nu-mi pot lua gandul de la el , chiar daca nu-l vad , ma gandesc toata ziua ce face.. Si el si-ar fi dorit sa fie impreuna cu mine , dar parintii sunt intre noi si am si examenele.. Sunt sigura ca nu-l voi putea uita , iar in vara se intoarce inapoi si vreau sa fiu cu el.. Ajutor.. Stiu ca am doar 15 ani si situatia pare penibila , dar nu stiu ce sa fac..Iar peste 2 luni am examenele si vreau sa intru la liceul dorit , dar imi e frica de ce se intampla cu mine..
Daca vrei sa fii cu el, atunci invata! Demonstreaza-i ca esti ambitioasa, ca vrei sa treci de examenul de evaluare si ca te vei inscrie la un liceu bun. El este student si tu nu trebuie sa ramani mai prejos, pentru ca altfel tot timpul te vei gandi ca altele, colege de ale lui de faculate sunt mai potrivite pentru el decat tine. Iubeste-l, dar nu uita de tine, verifica sentimentele si ale tale si ale lui in timp, atunci vei avea masura relatiei voastre.Esti draguta..n-am uitat cum e cu ” ma gandesc tot timpul la el ” , e frumos sa te indragostesti.. Insa acum, e momentul sa faci un efort , sa te centrezi pe examenul care urmeaza si sa inveti. In felul acesta, vei obtinemai multe lucruri: te vei simti bine ca ai trecut examenul cu note bune, parintii vor fi multumiti , vei putea merge la un liceu bun, vei avea ocazia sa demonstrezi ca esti capabila, ambitioasa , nu doar o fata draguta, si astfel, vei fi si mai apreciata. Cu alte cuvinte, iti sugerez sa actionezi cu pasi mici, dar f.precisi in directia buna, fa-ti o prioritate din a avea grija de tine si viitorul tau. Iar iubirea…vine si ea
Eu zic ca , daca si el vrea sa fie cu tine, atunci va fi de acord sa o luati usor. Vorbeste deschis cu parintii tai si vezi care e problema,de fapt.O idee ar fi sa abordezi lucrurile in ordinea prioritatilor: ai un examen de dat si doresti o relatie cu acest baiat. Daca pe el il mai poti vedea, cu examenul lucrurile stau cu totul altfel. Daca te concentrezi pe examen si il promovezi vei avea timp apoi sa te gandesti la el, insa daca te concentrezi acum pe el este posibil sa nu te poti mobiliza pentru examen. Succes!
Simt ca traiesc intr-un coșmar… Va scriu acum in urma unui abuz.. Mi se spune adesea ca sunt nebuna de catre persoana care m-a lovit… A fost amantul meu si din pricina lui am divortat de sotul meu. Nu reusesc sa ii inteleg comportamentul. Nu inteleg de ce m-a batut.
Simt ca trăiesc intr-un coșmar.. Va scriu acum in urma unui abuz.. Mi se spune adesea ca sunt nebuna de către persoana care m-a lovit.. A fost amantul meu si din pricina lui am divorțat de soțul meu. nu reușesc sa ii înțeleg comportamentul. Nu înțeleg de ce m-a bătut. Avem o relație de 2 ani. Am fost colegi. Relația noastră a început la munca , inițial au fost Glume care mai apoi au devenit Lucruri din ce in ce mai serioase. Nu a fost bine ce am făcut , am greșit atunci amândoi.. Eram amândoi in casnicii.. Însă acum suntem împreuna. Avem un copil. Am avut nenumărate certuri. De multe ori a plecat de la mine spunând ca ne despărțim dar ne-am împăcat mereu. Au fost certuri si de gelozie ..Din păcate nu pot sa ii înțeleg comportamentul. La început a fost diferit. Se vedea ca ma iubește, ma alinta, ma mângâia, ma săruta…însă acum parca le ceresc.. Nu simte nevoia nici sa întreținem rel sexuale, deși un bărbat are aceste nevoi. Azi a avut o reacție ciudata. Eram pe strada si el se uita in dreptul a 2 fete si eu l-am întrebat unde se uita iar el a spus ca la mașina.. Apoi am ajuns acasă. Ne-am ciondănit din pricina faptului ca eu ii pun multe întrebări sau cel puțin așa spune el..discutam despre un stick pe care spunea ca l-a dus la munca iar eu l-am întrebat de ce l-a dus, vine colega a care-i ii e stick-ul sau i-l duce el?? iar el a reacționat urat . Mi-a zis ca sunt bolnava de gelozie .. L-am lăsat apoi si s-a calmat. Ne-am uitat la tv , s-a pus cu capul pe picioarele mele. Eu am adormit si peste o ora m-am trezit si el se uita încă la tv. L-am întrebat de nu doarme si mi-a rasp pe un ton ridicat ca nu ii e somn. Si l-am întrebat ce are de vb așa cu mine. A început sa tipe ca sa tac “dracului din gura, ca sunt nebuna, ca sunt psihopata. ” Iar eu l-am întrebat încă o data ce are si m-a amenințat ca îmi “umfla ochii.. ” am întrebat apoi încă o data ce se întâmpla cu el si a dat in mine. M-a bătut si nu reușesc sa înțeleg. Am eu o problema într-adevăr cum spune el? Consider ca atunci când intr-un cuplu apare o problema se discuta si se încearcă rezolvarea ei. Cel puțin in căsnicia anterioară așa rezolvam problemele. Niciodată cu fostul soț nu ne culcam certați. Mereu discutam. Însă el nu dorește. La nici una dintre certurile avute nu am discutat , nu am lămurit problemele dintre noi, de asta si cred ca încă reapar. Menționez ca între noi e o diferența de 10 ani.
am doua sugestii: prima ar fi, daca va faceti griji pt propria persoana, sa consultati singurica un psiholog, iar a doua sugestie ar fi sa incercati terapie de cuplu… macar pt o scurta perioada in care sa lamuriti ce se intampla. Succes!Stiu ca solutia cea mai buna ar fi sa fugiti mancand pamantul de langa un om cu un asemenea comportament si cu peronalitatea labila pe care ati descris-o, dar la mijloc este un copil, deci…mergeti intr-o terapie fie de cuplu, fie individuala care sa va ajute sa va intelegeti frustrarile (prisosesc si la unul si la altul!) si sa ajungeti la un echilibru pentru a va creste copilul. Daca totusi ati renuntat amandoi la alte mariaje, ati trecut prin multe incercari, nu credeti ca mertiati o viata mai buna impreuna?Eu inteleg din cele scrise de dvs. ca amandoi ati decis sa divortati pentru a fi impreuna. Dvs. considerati ca ati gresit?! Poate ca si partenerul dvs. Este posibil ca de aceea sa aveti genul acesta de discutii. Sau poate nu va cunosteati prea bine si au iesit la lumina diferentele dintre dvs. Dar indiferent de asta aveti un copil impreuna care trebuie protejat si nu supus unor astfel de situatii. Apelati la un terapeut pentru a intelege nemultumirile dvs. si daca reusiti sa va convingeti partenerul ar fi indicata o terapie de cuplu.
Am 50 de ani si o relatie cu un barbat intalnit pe o retea de socializare; lucrurile merg bine intre noi si, totusi, nu formam un cuplu in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca el si-a iubit foarte mult sotia de care a divortat acum 10 ani si nu poate trece peste asta.
Ma numesc Ana,am o relatie de aproximativ trei ani cu un barbat intalnit pe o retea de socializare;lucrurile au mers bine intre noi,s-a dovedit ca avem destul de multe in comun,ne simtim bine impreuna,ne intelegem,asa incat lucrurile au evoluat….si totusi,nu formam un cuplu in adevaratul sens al cuvantului,nu locuim impreuna,nu facem planuri de viitor.Am sa descriu contextul:amandoi avem aceeasi varsta(50 ani) si suntem fara alte obligatii;el insa a fost casatorit 18 ani(cu dragostea lui din liceu) si e in prezent divortat de 10 ani;in plus,in cei trei ani au existat perioade de luni de zile,la intervale variabile,in care a fost plecat in strainatate(la munca);ceea ce nu a influentat negativ relatia noastra,avem fiecare vietile noastre si consider ca e mai importanta calitatea timpului petrecut decat cat de mult stam impreuna.Totusi,pentru ca e evident ca nu reusim sa trecem de un anumit nivel,am avut o discutie in acest sens,si explicatia pe care mi-a oferit-o a fost ca,fara a-si putea explica foarte clar de ce,nu a mai putut forma cu adevarat un cuplu cu alta femeie dupa divort,ca si-a iubit foarte mult sotia,si nu poate trece peste asta.Stiu ca pare doar o scuza pentru a evita sa se implice mai mult;doar ca e un barbat care spune simplu si direct ceea ce gandeste,pur si simplu nu e genul care sa conceapa o scuza atat de sofisticata….si-apoi recunoaste singur ca nu e chiar in regula acest blocaj al lui.Acum e plecat din nou pentru cateva luni si eu am ramas cu gandul la aceasta problema;pe de o parte simt ca ne-am putea face viata mai frumoasa reciproc dar lucrurile nu pot fi posibile din acest motiv…..ca si cum el si-ar refuza,lui in primul rand,bucuria unei relatii implinite langa o femeie……am sentimentul ca e pacat,ca amandoi pierdem ceva…si e foarte frustrant.Rational,privind de la distanta stiu ca solutia pentru mine pare a fi renuntarea.Dar eu cred ca atunci cand cineva conteaza cu adevarat ar trebui sa-ncerci sa-i fi alaturi
si nu sa fugi cand sunt probleme.Dar ceea ce e mai important e ca eu il iubesc cu-adevarat si as vrea din suflet sa depaseasca aceasta problema,nu doar dintr-o pornire egoista,pentru a obtine ceva ce-mi doresc,dar si pentru binele lui.Asa incat as aprecia sfatul unui specialist referitor la ce pot face eu in acest sens,in afara de a avea rabdare si ai arata sentimentele mele pentru el.Va multumesc
ma gandesc ca daca dorinta de a lupta pt aceasta relatie este reciproca, atunci cand se intoarce, ii puteti propune sa discutati despre acest blocaj al lui impreuna cu un consilier de cuplu. Este o persoana avizata, cu experienta in comunicare si poate media dialogul. Exista si varianta in care dansul poate explora singur acest blocaj impreuna cu un psihoterapeut. Dvs. nu puteti face mare lucru daca el nu coopereaza, nu? Incercati mai intai sa ajungeti la acest consens, de a ‘lucra impreuna cu ajutorul unui specialist’ si vedeti ce iese din aceasta experienta. Succes!Sunteti doua persoane mature la 50 de ani, trecuti prin viata si intr-o etapa a ei, ceea ce presupune discernamant. Inteleg ca relatia atunci cand sunteti impreuna, este frumoasa, va iubiti!?! Am pus semenele de exclamatie fiindca iubirea presupune respect, presupune planuri impreuna, presupune angajamente fata de persoana iubita, presupune responsabilizare si nu doar trairea corporala a ei. Daca lucrurile sunt axate pe corporalitate, pe implinirea acestor nevoi reciproce, atunci asta este, acceptati lucrul acesta si nu doriti mai mult! Daca este mai mult decat atat si sunt nevoi mai profunde, atunci luptati impreuna pentru relatia voastra (numai dintr-o parte nu este suficient!). Mergeti intr-o consiliere de cuplu sau chiar apelati la psihoterapie individuala, fiecare avand nevoie sa-si inteleaga alegerile pe care le face.Daca recunoaste ca are un blocaj atunci puteti discuta despre posibilitatea de a-l depasi, in cadrul unei terapii de cuplu sau chiar individuale (pentru el). Insa pentru toate acestea el trebuie sa fie pregatit si sa le doreasca. Poate dupa ce depaseste bocajul va reusi sa ia o decizie in legatura cu relatia dintre dvs. Succes!
Am aproape 18 ani si parintii mei nu sunt de acord cu lucrurile adolescentei de azi, ma dispera doar cu “Invata, invata!”. Incerc sa ies cat mai rar in oras, notele de la scoală sunt foarte bune, dar ei niciodată nu sunt multumiti de mine. Am ajuns la un stadiu in care ii urasc si imi vine sa fug in lume.
Sunt fată. Încerc (să fiu eu însămi) mai ales când sunt cu părinții mei , ca să le arăt că pot avea încredere-n mine , dar asta îi nemulțumește … Îmi doresc din tot sufletul meu să fiu și eu ca ceilalți copii ( ce-i culmea mai am puțin și fac 18 ani ) , gen să ies cu prietenii, să mă distrez și alte lucruri pe care le fac adolescenții din ziua de azi . Dar nu , în viziunea lor nu am voie, sunt mică .. Am încercat să le explic , să vorbesc cu ei , am încercat să le fac cunoștință cu prietenii mei , dar nu , nu ai cu cine (nu-mi suportă nici un prieten).. Prefer să stau singură și să mă văd cu ei pe ascuns ( îi mint că mă duc în altă parte , tocmai pentru a mă lăsa, dacă le-aș spune că mă duc să mă văd cu X, încep să țipe sau eventual mă lasă, dar după când vin îmi scot ochii, ”că ce umbli cu ăla/aia”, ș.ș.m.d) . Părinții mei sunt genul ăia de oameni care.. ( de exemplu , da
că vine cineva la mine și vorbește despre ceva, nu știu orice, ei sunt de acord pe moment, dar defapt.. ) . nu sunt de acord cu lucrurile adolescenței de azi, mă disperă doar cu lucruri de genu ”ÎNVAȚĂ, ÎNVAȚĂ!” . Pot spune că sunt un copil bun , încerc să le fac pe plac părinților, în ultima perioadă evit să mai ies (deși nu ieșeam atât de des, o dată pe săptămână e bine dacă ies) , pentru a le face lor pe plac , să nu mă mai cert cu ei , notele de la școală sunt foarte bune, dar ei niciodată nu sunt mulțumiți de mine. Singurul sprijin e iubitul meu( suntem împreună de aproximativ un an) încearcă să mă încurajeze, dar e în zadar .. E enervant să stau așa și să mă ascund de ei , am încercat să le spun de el, dar ”Îți trebuie băieți.. ”, mă rog … Am ajuns la un stadiu în care îmi urăsc părinții maxim și îmi vine să fug în lume , departe de ei … Ce ar trebui să fac? 
(
eu ti-as recomanda sa te aliezi cu alti membrii ai familiei… buncii sau unchi/matusi… sa le spui si lor ce simti si sa faceti o ‘adunare de familie’ in care sa discutati ce se intampla si ce poate fi facut. Se poate, succes!
Mama are o tuse de ani de zile de care nu a reusit sa scape. Sunt perioade in care nu tuseste, in special in timpul verii.
Buna ziua.
Am si eu o problema.
Mama are o tuse de ani de zile de care nu a reusit sa scape.
Sunt perioade in care nu tuseste, in special in timpul verii.
A fost la alergolog a facut tratament cu Singulair, Aerius.
De data recenta a folosit spray nasal suspensie de 0,05 g/100 g spray – Flixonase o saptamana cate un puf pe fiecare nara, dar acum a interrupt tratamentul intrucat are arsuri in gat.Arsurile sunt mai intense noaptea.
Ce trebuie sa faca?
Va multumim. Adriana Z.
medicul de familie ce recomandari v-a facut?
Cum sa scap de obsesie? Acum cateva luni am cunoscut o fata. Nu sunt atras de ea in mod sexual si nici ea de mine (ea e casatorita). Am ajuns sa ma trezesc cu ea in minte, ma gandesc mai mult la ea ca la iubita mea.
Cum sa scap de obsesie?
Acum cateva luni am cunoscut o fata,in scur timp ne-am imprietenit foarte mult,ajunsesem sa-i spun cam tot ce faceam ,tot ce simteam si ea la fel mie,o perioada a mers totul ok,totul mergea de la sine pana intr-o zi cand am inceput sa imi fac griji ca totul se va termina,de aici sa rupt totul,ajunsesem sa nu mai imi placa nimic din ce imi placea voiam doar sa imi petrec timpul cu ea,am ajuns sa ma trezesc cu ea in minte,ma gandesc mai mult la ea ca la iubita mea.
Tin sa precizez ca nu sunt atras de ea in mod sexual,si nici ea de mine(ea e casatorita) si nu sunt gelos cand imi spune ca se uita la un film cu sotul ei sau chestii de genu.
eu iti sugerez sa discutati, la fel ca pana acum, si despre aceasta schimbare si sa gasiti impreuna solutiile optime. Comunicarea este bine sa existe in orice fel de relatie. Succes!Definirea relatiei voastre prin comunicare va aduce cunoastere utila atat pentru voi cat si pentru cei care va inconjoara.Curaj!V-as adresa urmatoarea intrebare: cum este relatia dvs cu mama, cu tatal dvs? Cum v-ati simtit in copilarie, in raport cu parintii, si mai ales cu mama? Intreb aceste lucruri deoarece tipul de relatie pe care ati dezvoltat-o cu aceasta fata, faptul ca practic va agatati de ea, si — deosebit de important! — faptul ca nu e vorba aici de vreun impuls sexual, ma duce cu gandul la nevoia dvs de a avea alaturi o mama buna si intelegatoare, cu care sa puteti comunica deschis orice. Iar temerea de a pierde aceasta fiinta imi indica ca e posibil ca in copilarie sau chiar si mai tarziu sa fi simtit ca ati pierdut atentia neconditionata a mamei, sau poate nici nu ati avut parte de ea — acestea sunt lucruri asupra carora ati putea reflecta in liniste, eventual chiar sa le discutati cu un psihoterapeut.
Dupa o ora jumatate de tenis ma inrosesc la fata destul de tare si din acest motiv ma simt ciudat fata de ceilalti care nu au problema aceasta.
buna ziua!!!
am sa va relatez pe scut problema mea.de putin timp m-am apucat de sport mai exact de tenis de camp.dupa o ora jumatate de tenis ma inrosesc la fata destul de tare.din acest motiv ma simt ciudat fata de ceilalti care nu au problema aceasta.credeti ca e normal?multumesc anticipat!!!
Botezat-Antonescu Radu Andrei
:
pare sa fie normal pt tine. Ai putea sa accepti acest lucru al tau la fel cum ai acceptat culoarea ochilor tai. Unii oameni se inrosesc mai tare de la efort… poate ca ai si o piele mai deschisa la culoare… este normal ca dupa efort corpul sa fie pompat cu sange, de unde si roseala. Succes!
