Login

Întreabă psihologul online

De cand am început acest an scolar nu ma simt deloc bine, ma simt pierduta total si nu reusesc sa ma adun sub nicio forma. Înainte eram o eleva buna si am terminat clasa a 11-a cu 9.96.

Am facut pentru prima data dragoste cu prietenul meu, dupa 7 ani de cand ne cunoastem. A fost dureros, fizic vorbind si am ramas cu un gust amar, desi el s-a purtat foarte frumos. Simt ca am gresit fiind atat de intima cu el.

Sunt o mama singura in varsta de 41 de ani, divortata de 15 ani. Nu mi-am refacut viata, am un baiat in varsta de 22 de ani pe care l-am crescut singura. Tatal lui nu a fost foarte prezent in viata lui . Problema mea este ca nu avem o comunicare deschisa, este tot timpul impotriva mea si mai rau este ca am constatat ca are relatii cu barbati (nu are prietena nici nu a avut).

Fiica mea s-a nascut cand eu aveam 17 ani, privind in urma realizez cat de multe greseli am facut in educatia si cresterea ei, am fost o mama egoista, preocupata de implinirea profesionala, cand ea era mica am neglijat-o, ba chiar am fost si agresiva, orice greseala era taxata cu o palma sau pedepse.

De 4 ani am o relatie serioasa cu un barbat in varsta de 32 de ani, iar de aproximativ un an jumate a inceput sa se manifeste o situatie care pe mine ma deranjeaza.

Ma aflu aici pentru ca vreau sa stiu daca am nevoie de un psiholog sau psihiatru.

Sunt casatorita, am 31 de ani si un copil in varsta de 2 ani care mi-e lumina ochilor. De ceva timp simt ca mi s-a adunat oboseala, o oboseala cronica de care nu pot scapa si simt ca din cauza ei nu pot controla nervii si cateodata are copilul de suferit.

Am o bariera peste care nu pot trece: prietena mea a ramas insarcinata cu o fata. Am fost de comun acord sa facem un copil, cu gandul ca e baiat.

Am 14 ani si o mare problema. Acum 8 luni am inceput o relatie cu un baiat in varsta de 20 de ani, m-a cucerit cu vorbe dulci, cadouri, promisiuni de casatorie, asa ca m-am culcat cu el si in scurt timp am ramas insarcinata. El cand a aflat a plecat in afara, la munca, si a rupt orice legatura cu mine. Mama m-a batut si m-a jignit in ultimul hal, ba chiar m-a fortat sa stau sa imi introduca coada de mop in vagin.

Am 20 ani si am avut o viata foarte grea. O familie care nu m-a crescut cum trebuie, tata alcoolic, mai nimanui nu ii pasa de mine. Din cauza asta am inceput sa beau alcool si am inceput sa ma culc cu barbati pentru bani.

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

Am 16 ani si parintii ma demoralizeaza si ma ameninta ca voi fi fara casa sau loc de munca, imi spun ca n-o sa intru la nicio facultate si ca nu am nici un viitor. Ma ameninta ca nu ies din casa daca nu ma machiez sau daca nu imi fac parul cum vor ei, eu ma imbrac cu haine destul de largi si comode, ei ma obliga sa fiu feminina, m-am vopsit si m-au obligat sa ma vopsesc inapoi, ma asteptau cu bagajele facute la usa. Cum pot sa fiu eu insami, fara sa ii “deranjez” pe ai mei?

03 februarie 2020

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online

buna, sunt fata si am 16 ani jumatate. sunt in clasa a 11 a si am o problema grava legat de increderea in mine. peste un an am bac ul si imi este enorm de frica din cauza ca nu am incredere ca il pot lua. fac pregatire la matematica, dau bac de m1, adica cel mai greu, pt matematica informatica, si nu am deloc siguranta ca il iau. parintii mei ma demoralizeaza complet si ma ameninta ca voi fi fara casa sau loc de munca, imi spun ca n o sa intru la nici o facultate, si ca nu am nici un viitor. imi doresc sincer sa pot invata mai mult, dar profesorii din scoala boatra nu se implica deloc, desi liceul la care sunt eu este cel mai bun din oras. nu ma pot concentra la ore, si nu pot intelege nimic din ce predau profesorii. acasa, nici nu mai spun, imi este extrem de greu sa invat si nu pot retine informatiile desi sunt o fire destul de inteligenta. nu am nici note proaste, dar imi doresc mai mult de la mine si vreau sa le dovedesc alor mei ca sunt mai buna decat cred ei. pe langa problemele cu scoala, in casa mea au loc abuzuri psihice din partea lor asupra mea. ma preseaza ca nu le place cum ma imbrac, ma ameninta ca nu ies din casa daca nu ma machiez sau imi fac parul cum vor ei desi tin sa spun ca ma imbrac extrem de decent, doar ca ma imbrac lejer, cu haine destul de largi si comode, pentru ca asa ma simt bine, si imi ofera incredere. cu toate astea, ei nu vor sa inteleaga asta, si ma obliga sa fiu feminina, desi nu imi doresc asta. eu vreau doar sa fiu eu, stiind ca nu ranesc si nici nu deranjez pe nimeni cu felul meu de a fi.

m-au amenintat ca ma dau afara daca nu ma imbrac cum vor ei, m am vopsit si m au obligat sa ma vopsesc inapoi, ma asteptau cu bagajele facute la usa. am vrut extrem de mult sa cred ca lor le pasa de mine, si ca ii intereseaza de viitorul meu, dar mi s a dovedit ca nu e asa, si ca ei chiar m ar da afara din casa.
cum pot incepe sa invat mai bine, in primul rand? cum pot sa fiu mai buna la scoala?
si in al doilea rand, cum pot sa fiu eu insami, fara sa ii “deranjez” pe ai mei?
  • Mihaiela Grimbovschi Avramescu
    Mihaiela Grimbovschi Avramescu Uneori, din pt ea multe intentii bune, părinții fac greseli. Meseria de părinte este destul de complicată, asa cum si meseria de adolescent este. Dar cum nu ii vei putea schimba pe ei, cel putin nu repede, schimba-ti tu atitudinea față de ei.
    Vorbeste cu ei si încercați să ajungeți la un compromis. Iar dacă asta nu se poate, fa ca ei pana iti termini studiile. Invata liniștită, urmează o facultate, si in cativa ani vei fi pe picioarele tale și iti vei putea exprima personalitatea asa cum vei dori.
  • Anca Simionescu
    Anca Simionescu Empatizez foarte mult cu experiența ta, la fel preferam și eu să mă îmbrac in liceu, să-mi ascund feminitatea și sexualitatea, lucruri care s-au manifestat mai târziu, când am dorit eu, in mod natural, așa că nu e nicio grabă sau normă, deși appeal-ul afișat ostentativ e un deziderat impus non-verbal pentru femei, unele folosindu-se de el profesional și personal. Tatăl meu obișnuia să îmi spună că bărbații nu mă observă când vreau eu, cu alte cuvinte ar fi indicat sa fiu mereu păpușă in caz că se hotărăște vreunul sa mă observe. Îmi spunea să învăț să-mi aranjez parul. Mama la fel, îmi spunea că ar fi mai bine sa il port bufant, vâlvoi și că aș fi mai frumoasă dacă m-aș machia. Lucruri pe care nu le fac nici acum decât la vreo ocazie, iar bărbații pot să observe ce vor, când vor, personal mă ‘feminizez’ când am dispoziția și pentru cine vreau eu, nu mă consider plantă decorativă, să defilez pentru toți bărbații din univers ca un prerogativ al sexului meu. Știu și cum e să ai părinți a căror exigență și grija pentru viitor capătă forme cvasi-abuzive care îți erodează încrederea în propriile instincte, decizii, înclinații. La insistențele tatălui meu am urmat și eu tot liceul de mate-info, deși aveam înclinații clare artistice și spre filologie. Am urmat apoi facultatea dorită de mine, Litere. Continui să fac și în prezent alegeri “bune”, pragmatice, dar contra naturii mele, profesional (pe stilul împacă și capra și varza, job-ul nu trebuie să-ti placă, important e să fii angajat) și să simt o stare de panică atunci când fac lucruri pentru mine cu care știu că ei nu ar fi deacord, mi-e teamă de critica oamenilor, ascund planurile mele, nu le împărtășesc decât oamenilor de încredere. Deși îți vor binele și poate nici ideile noastre nu sunt întotdeauna cele mai bune, avem totuși dreptul să le avem, să ne convingem singure de succesul sau inadecvarea lor. Fă ce poți cu ceea ce ai și sper să ne gasim locul și liniștea sub soare, in ciuda luptelor cu ei. Succes!
  • Dana Dana
    Dana Dana Ai posibilitatea sa dai bacul la matematica si in toamna desi ai suficient timp cat să înveți. Sunt oameni care intra la facultate după 20 de ani. Nu e musai să intri din primul an. Locuri de munca se gasesc daca stii unde sa cauti. Atât aici cat si afara.
  • Te poti muta in chirie ,chiar cu cineva ,să plătiți chiria împreună si utilitățile. Pentru asta ,poti sa muncești. Exista si scoala postliceala.
  • Doina Filipescu
    Doina Filipescu Imi pare rau pt tine.
    Stiu ce traiesti.
    Daca ai nevoie de resurse suplimentare, iata:1 ca sa inveti ai nevoie de minte limpede si inima senina. Poti folosi biblioteca scolii sau un cabinet de mate 2-3 ore pe zi?
    2. Daca aveti psiholog scolar este f important sa ceri ajutor. Cere-i sa te invete Detasare (pozitia Observatorului) si Metode de relaxare. Vei avea nevoie cand vei invata f mult.

    3. In Programarea Neuro-Lingvistica se spune ca fiecare persoana face in orice moment cea mai buna alegere pe care o poate face. Asta inseamna ca parintii tai nu pot mai mult si nu fac fata manifestarilor tale decat prin aceste comportamente. Asta nu inseamna lipsa de iubire, ci o responsabilitate pe care o au si nu stiu cum sa ti-o comunice intr-un fel mai bland. La randul tau faci maximum cand alegi sa te imbraci asa, chiar tu ai spus ca “iti ofera incredere”. Este important sa vorbesti cu psihologul despre cum increderea este izvorata din haine si nu din sufletul tau. Observi? Increderea in tine “vine” dintr-o sursa externa… ceea ce, de fapt, nu contribuie la cresterea ei.
    Respect de tine ai capatat prin nastere ca fiinta umana. Orice om greseste, noi suntem fiinte fragile, dar demne de respect.

    Stima de tine vine prin cresterea abilitatilor pe care vrei sa le dobandesti.
    Exista multe metode de crestere a increderii si a stimei de tine.
    La ele contribuie aprecierea mea ca ai avut curaj sa scrii.
    Iti pot oferi cateva sesiuni de coaching in mod gratuit. Poti sa imi scrii in privat. Cu curaj si incredere.

Postat în Adolescenti | Preadolescenti, Psiholog / psihoterapeut online, Relatia cu parintii / Familia | Etichete: , ,

Fac psihoterapie de 3 ani de zile si ma confrunt cu PTSD (tulburare de stres posttraumatica), anxietate, depresie. Problema mea este ca atunci cand ma enervez, tremur! Psihoterapeutul m-a invatat ca atunci cand ma enervez sa ma gandesc la ceva frumos, dar nu am reusit niciodata, m-a invatat sa inspir si sa expir lung, nici asta nu funcționeaza… Iar acum mi-a zis ca dupa ce rezolv traumele mele din trecut o sa dispara si tremuratul. Simt ca nu mai am rabdare…

02 februarie 2020

Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Salut, tuturor!
Sunt baiat si am 25 de ani.
Londra
Urmez ședințe de psihoterapie de vreo 3 ani de zile, si ma confrunt cu PTSD, stari anxietate, depresii ocazionale (acestea cica sunt in curs de vindecare/lucrare) ….
Rezonez cu dl. Psihoterapeut si sincer nu as vrea sa o iau de la capat povestind istoricul meu unui alt psiholog /psihoterapeut doar ca sa aflu noi idei de potolire a starilor avute.
Problema mea este: cand ma enervez, tremur! Nu ma pot controla sa potolesc tremuratul…
Dl. Psihoterapeut, m-a invatat sa imi schimb gandul imediat ce ma enervez la ceva frumos (nu am reusit niciodata in 3 ani de zile), știind ca nu funcționează m-a invatat sa inspir si sa expir lung (numarand pana la 4),nici asta nu funcționează de 2 ani de zile…. Acum, mi-a zis ca dupa ce rezolv traumele mele din trecut o sa dispara tremuratul cand cineva ma enervează.
Simt ca, nu mai am rabdare… Ma puteti ajuta va rog cu metode de a imi potoli tremuratul?
Ma enervez pe oamenii care mi-au facut sau imi fac rau….
Gandesc pozitiv, sunt multumit de viata, doar ca atunci cand simt ca ceva e putreb ma enervez repede si tremur.. Sau, chiar intru in depresie, plang.
Va rog, sfaturi pe care sa le pun in practica um timp indelungat si sa indepartez aceasta stare total neplacuta.
Daca cineva imi raspunde, ii mulțumesc mult!
  • Dan Cârlea
    Dan Cârlea ati reusit foarte bine sa aratati amploarea conflictului printr.o alaturare de fraze:”Ma enervez pe oamenii care…apoi gandesc pozitiv, sunt multumit de viata” Nu va invat nimic, ati invatat, vad, destule. Va invit sa vorbiti.
  • Marilena Popa
    Marilena Popa Buna ziua, se pare ca abordarea terapeutica nu este cea potrivită pentru dumneavoastră. A incepe alta terapie nu este ca si cum ati lua-o de la capat, gândiți-va ca este ca un drum pe care la un moment dat va schimbati călăuza. Evident dumneavoastră aveti nevoie de o abordare psihodinamica.
  • Daniel Mois
    Daniel Mois Terapiile moderne nu merg pe povestirea trecutului, ci pe o adordare ancorată în PREZENT și orientată pe soluții. Există exerciții, metode practice de autocontrol emoțional. Recomand hipnoza, NLP, și încercarea de a învăța tehnici care funcționează.
  • Mihaela Zaharia
    Mihaela Zaharia Pe mine tremuratul asta ma face sa cred ca e vorba de o furie inhibata pe persoanele care ti-au facut si iti fac rau, adica ai putea simti furie initial, dar o reprimi fiindca ai tendinta sa actionezi si sa faci rau fizic acelor persoane, ceea ce nu iti permiti. Daca asa e cazul, eu aici as imparti lucrurile in doua ca sa fie clare: da, trecerea la actiune, la a face rau fizic unei persoane nu e de dorit, e foarte bine ca iti poti controla impulsurile si nu treci la act. Asta dovedeste ca esti un om bun si adaptat social. Pe de alta parte, emotiile umane nu pot fi reprimate! Ele sunt sanatoase, oricare ar fi, pozitive sau negative, asa cum le percepem noi. “Emotiile sunt poarta catre suflet” spune Anita Moorjani (gasesti carti si video-uri cu povestea ei pe net). Cu alte cuvinte, emotiile pe care le traiesti te fac sa te cunosti mai bine. Faptul ca esti furios pe cineva arata ca acel cineva iti incalca niste valori, principii, limite, etc. Poti sa analizezi toate situatiile in care devii furios si sa vezi ce au toate in comun, ce nu poti suporta la ele. (de multe ori ele repeta tiparul unei situatii originare ce a avut loc de cele mai multe ori in mica copilarie) Si da, furia te poate determina sa te aperi de raul pe care ti-l provoaca tie acea persoana (chiar fara ca ea sa stie sau sa vrea) facandu-i rau in schimb, dar fa diferenta intre emotie si comportament. Toate emotiile sunt permise (sa fie simtite), dar nu toate comportamentele! Asa ca pe viitor atunci cand esti furios, constientizeaza asta, verbalizeaza fata de tine ce simti (sunt furios, m-am infuriat), verbalizeaza fata de tine ce iti vine sa faci (imi vine sa il iau la bataie, imi vine sa il strang de gat, sa ii dau un pumn, ce iti vine tie) si … accepta asta! Accepta-te asa cum esti, accepta-ti furia, reactiile, traieste-le si lasa-le sa treaca! Persoanei respective poti sa ii spui verbal ce te deranjeaza si pentru asta poti invata mai multe despre asertivitate. In plus le poti exprima corporal intr-un mediu safe: de exemplu dai cu pumnii intr-un sac de box sau urli intr-o padure sau in masina. Emotiile reprimate au o caracteristica aparte, izbucesc pe alte parti, chiar corporal, poate chiar si tremuratul tau e doar reactia corpului de a face o miscare de lovire a persoanei respective si oprirea ei de catre constiinta ta – atunci iese tremurat (“il lovesc sau nu-l lovesc?”) Insa ce ai de facut e doar sa separi emotia de comportament, si sa iti accepti doar emotia. Mda, stiu ca pare exact opusul a ceea ce te-a invatat psihologul (sa inlocuiesti gandul negativ cu un gand pozitiv) dar cum nu a functionat 3 ani, nu cred ca ai ce sa pierzi daca incerci si asa, chiar daca tot ce ti-am scris e doar o presupunere cata vreme nu pot sa lucrez individual cu tine. Succes!
  • Mihaela Zaharia
    Mihaela Zaharia Altceva: daca tot esti in Londra si ai scris de PTSD, acolo ai sansa sa lucrezi cu o tehnica foarte noua RTM ( Reconsolidation of Traumatic Memories) care se pare ca da rezultate foarte bune in PTSD (deriva din NLP/programare neuro-lingvistica, ceea ce fac eu, dar in Romania RTM inca nu se practica): https://www.kcl.ac.uk/news/small-scale-control-trial-of-ptsd-treatment-given-go-ahead si stiu ca o practica Lisa de Rijk (fosta Wake): http://life-therapies.com/the-team/lisa-wake-trainer/
  • Ladyx Biana
    Ladyx Biana Oameni buni, am vazut aici foarte multe persoane cu probleme medicale, cu tot felul de stari care tin de psihic si de sistemul neurovegetativ. Dincolo de aceste probleme v as sugera sa acordati o atentie sporita si a modului de alimentatie . Poate a sa vi se para o exagerare dar ceea fe consumam ca nutienti influenteaza enorm starea noastra fizica si emotionala. Acordati o atentie catre acest efect ., la baza oricarui dezechilibru exista o cauza, nu doar neuronala sau psihica. Medicamente foarte putine dar multa miscare si alimente care ofera energie. Sunt alimente care amplifica starile de agitatie sau anxietate. Un nutritionist stie despre ce vorbesc. Exercitiile yoga deasemeni ajuta, dar comunicarea cred ca este cea mai eficienta pentru astfel de persoane.
  • Dani Corbu
    Dani Corbu Emdr ul este momentan cel mai folosit pt PTSD
Postat în Alte tulburari psihice sau de comportament, Despre terapii / terapeuti, Psiholog / psihoterapeut online | Etichete: , , , ,

Fiica mea are 13 ani. Este o fire mai retrasă, astfel că în clasă i s-a pus statutul de „ciudată”, iar colegii mai răi o tachinează. Deunăzi am descoperit în telefonul ei un mesaj care ne-a șocat: „Am încercat să mă sinucid de 2 ori, să iau un pumn de pastile și să îmi tai venele de la mâna stângă”. Noi am observat zile în care copilul era poate mai apatic, dar am pus totul pe seama stresului de la școală sau pe situații în care eram nevoiți să-i refuzăm anumite mofturi, despre rana de la mână a motivat că a încercat să se radă cu un aparat de ras și neștiind să-l folosească s-a rănit…

01 februarie 2020

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online gratuit 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Bună ziua! Vreau să mă ajutați într-o problemă ce ține de relația cu copilul meu.
Fiica mea are 13 ani și este în clasa a 7-a. În familie este o fire normală aș spune, veselă, cu inițiativă, mai tot timpul rebelă dar fără exagerări. În general suntem o familie normală. În comunitate Alexandra este o fire mai retrasă, fiind genul care nu ar face primul pas în a-și face noi prieteni, deși are câțiva cu care se simte OK. Astfel, că în clasă i s-a pus statutul de „ciudată” și gata toată lumea acum o tratează oarecum diferit, în sensul că colegii mai răi o tachinează pe tema asta iar unii profesori o tratează diferit, sunt mai atenți cu ea și încearcă să se apropie de ea dar din lipsă de experiență, probabil, îi trezesc aversiunea. Copilul ne povestește aceste lucruri acasă iar noi, eu și soțul avem de remontat încrederea în ea, deseori. De fiecare dată am reușit să o aducem pe linia de plutire și să o ajutăm să aibă încredere că este o persoană normală. Deunăzi am descoperit în telefonul ei o postare pe un site (www.tpu.ro) o postare care ne-a șocat pur și simplu: „Salut, sunt aici pentru ca am o mică problemă. De 2 ani comportamentul meu s-a schimbat destul de mult. Spre exemplu am perioade în care sunt extrem de fericită, energică (fac lucruri care nu-mi stau în fire, spre exemplu cant, dansez prin casă sau îmi găsesc foarte repede ceva creativ de făcut). De asemenea am zeci de idei, obișnuiesc să stau trează noaptea deoarece nu îmi pot goli mintea (parcă creierul meu ar fi un tren iar călători ar fi gândurile) și totuși deși dorm vreo 5 sau 4 ore pe noapte a doua zi sunt și mai energică. Prietena mea spune că sunt destul de greu de suportat când am acest gen de zile, că vorbesc mult, fac glume și schimb repede subiectul de discuție. Faza e că mi se întâmplă că de obicei după aceste stări vin “zilele mele negre” când nu am chef de nimic, mă întristează și enervez din absolut orice și îmi fac rău (îmi mușc încheieturile și buza de jos până la sânge, mă tai și în situații delicate mă dau cu capul de pereți de nervi sau altele…). Obișnuiesc să întru în această perioadă din cauza unor lucruri minore (îmi spune mama că nu învăț bine, cineva îmi face un compliment dar am impresia că minte sau am impresia că o persoană iubita e extrem de supărată pe mine). Daca în zilele mele bune am idei grămadă, ei bine în această perioada simt că am capul gol și am o impresie groaznică despre mine. Am încercat să mă sinucid de 2 ori, să iau un pumn de pastile și să îmi tai venele de la mâna stângă (am un semn destul de urat acum…). De obicei ies din aceste perioade după vreo săptămână sau 2. M-am obisnuit cu toanele mele, însă de curând s-a agravat. Spre exemplu la ore profesorii îmi atrag atenția că nu sunt atentă, însă îmi e imposibil să mă concentrez câtuși de puțin. Simt ca capul meu e plin de ganduri, idei și alte prostii și nici nu mai percep lucruri din jurul meu. (Spre exemplu la Biologie, când profesoara ne
preda, nu puteam să mă concentrez pe mai nimic din ce spunea însă mâna mea continua să scrie, tot așa și la matematică, deși aveam de lucrat o ecuație, stăteam cu pixul în până privind în gol și încercând să-mi limpezesc creierul însă fără folos. Prietena mea spune că nu mă înțelege, că ba acum sunt super fericită și iritabilă chiar, iar peste o săptămână sau mai puțin sunt super tristă și nu îmi pasă de nimic.
Am făcut un test online de psihiatrie în glumă și răspunsul a fost că am tulburare bipolară sau ceva însă nu prea cred în asta. Totuși am vorbit cu profesoara mea de Științe sociale și mi-a spus că ar fi bine să merg la consiliere. Îmi e frica să mă duc… Așa că aș vrea să vă cer voua părerea mai întâi. Nu cred că vârsta ar conta, însă totuși am aproape 14 ani… Nu sunt tristă de obicei de și nici nu știu de ce am aceste ieșiri, părerea mea e că poate e din cauza pubertății dar aș vrea să fiu sigură”
Noi am observat zile în care copilul era poate mai apatic dar am pus totul pe seama stresului de la școală sau pe situații în care eram nevoiți să-i refuzăm anumite mofturi, despre rana de la mână pe care, întradevăr o are, a motivat că a încercat să se radă cu un aparat de ras și neștiind să-l folosească s-a rănit.
Vă stau la dispoziție cu alte detalii dacă mai sunt necesare și vă rog din suflet să îmi dați o mână de ajutor! Vă mulțumesc anticipat!
  • Botezat-Antonescu Radu
    Botezat-Antonescu Radu sugestia mea este sa mergeti la un control de psihiatrie pediactrica pt ca trebuie consultata direct de catre un specialist. Aceste oscilatii par sa iasa din liniile normale, insa ce este foarte ingrijorator este ca recunoaste DOUA tentative de suicid! Nu mai asteptati!
  • Andreea Monica Florea - Gângă
    Andreea Monica Florea – Gângă Este o vârstă periculoasă în sensul că dau curs imediat impulsului suicidar. Și le poate ieși, din greșală. Mergeți cât de repede se poate, așa cum a scris și Botezat-Antonescu Radu, la un specialist în psihiatrie pediatrică. Au fost suficiente amănunte pentru a înțelege gravitatea situației. Nu încercați să abordați cu ea subiectul referitor la ceea ce ați găsit pe site. Neștiind cum să gestoinați o veți face să se închidă în ea și să se ascundă. Este nevoie de delicatețe și compasiune.
  • Monica Enescu
    Monica Enescu Discutați cu ea, mai întâi încercați sa vedeți dacă va poate povesti ce se întâmplă cu ea, dacă e nevoie discutați despre ce ați găsit în telefonul ei și mergeți împreună la psihiatru. Pe acest grup au fost de-alungul timpului mesaje asemănătoare cu al fiicei dvs. Este foarte posibil ca schimbările hormonale să producă aceste schimbări chimice în creier, pentru care există tratament!
Postat în Adolescenti | Preadolescenti, Copii | Relatia cu copiii | Sarcina, Psiholog / psihoterapeut online | Etichete: , , , ,

As dori sa stiu daca exista vreo carte pentru intelegerea depresiei si intelegerea persoanelor cu depresie.

31 ianuarie 2020

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online

Buna ziua
As dori sa stiu daca exista vreo carte pentru intelegerea depresiei si intelegerea persoanelor cu depresie.

  • Botezat-Antonescu Radu
    Botezat-Antonescu Radu exista foarte multe materiale pe aceasta tema insa fiecare persoana ar fi bine sa fie abordata individual, nu statistic sau generic (cum se intampla in materialele de specialitate). Exista o componenta chimica dar si una psihologica, emotionala, existentiala. Pe scurt, daca ati citi o carte nu v-ar ajuta foarte mult sa o intelegeti pe persoana X, poate doar daca se potriveste foarte bine cu anumite situatii expuse. Cel mai eficient ar fi ca persoana in cauza sa isi descopere singura ‘componentele’ si sa se adapteze acestora sub o forma sau alta. Succes!
  • Marilena Popa
    Marilena Popa 10 abordari psihoterapeutice ale depresiei – Dietmar Stiemerling‎
  • Carmen Munteanu
    Carmen Munteanu Demonul Amiezii de Andrew Solomon
  • Laura Daniela
    Laura Daniela Buna, eu am o carte buna despre vindecarea depresiei si a anxietatii fara medicamente. Daca exista interes o pot trimite prin e-mail este in format pdf.
    • Botezat-Antonescu Radu
      Botezat-Antonescu Radu imi puteti da va rog titlul? Sunt curios pt ca asemenea afirmatii pot fi destul de periculoase in cazurile de depresie/anxietate severa.
    • Laura Daniela
      Laura Daniela Botezat-Antonescu Radu Sigur ca da. “Vindeca stresul, anxietatea si depresia fara medicamente si fara psihanaliza” David Schrieiber
    • Camelia Teodor
      Camelia Teodor am mai intalnit conceptia asta printre unii studenti la psihologie, unii sunt de parere ca depresia nu exista, ca este autoindusa. este mult sa iti dai cu parerea despre asa ceva
    • Botezat-Antonescu Radu
      Botezat-Antonescu Radu Camelia Teodor autorul este calificat aici si merita macar citita informativ
    • Camelia Teodor
      Camelia Teodor Botezat-Antonescu Radu am vazut ca este neuropsihiatru
    • Laura Daniela
      Laura Daniela Botezat-Antonescu Radu Asa este iar recomandarea provine de la un Psiholog.
    • Botezat-Antonescu Radu
      Botezat-Antonescu Radu Laura Daniela scuze am sters ultimul raspuns din greseala. Indiferent de la cine vine recomandarea noi avem datoria de a o verifica :).
    • Laura Daniela
      Laura Daniela Botezat-Antonescu Radu Foarte bine, este cel mai util !
    • Marilena Popa
      Marilena Popa Buna ziua, patologia este chestiune de grad in primul rand, de exemplu de la o “tristete” normala, subclinica, pana la despresia insotita de psihoza si/sau catatonie. La fel si la anxietate, ele de fapt sunt “surori” si apar de cele mai multe ori impreuna. Este adevarat ca unele se pot vindeca “fara medicamente si fara psihanaliza”, prin mecanisme de aparare ale aparatului nostru psihic, care este analog sistemului imunitar, insa mi se pare o iresponsabilitate sa se promoveze ideea aceasta la fel cum este o iresponsabilitate sa se promoveze tratamentele naturiste in favoarea vizitei la medic.
    • Laura Daniela
      Laura Daniela Cei interesati de cartea care trateaza despresia pot descarca cartea de pe acest link
  • Constantin Marius Hrabonschi
    Constantin Marius Hrabonschi Exista, “DEMONUL AMIEZII”, am uitat autorul, e cam groasa, la vreo 500 de pagini.. ca sa nu ma injurati dupa, ar trebui sa stiti si ca, autorul este gay.. a fost si invitat la o emisiune a lui Catalin Stefanescu, “Garantat 100%”, art trebui sa o gasiti pe site-ul TVR.. Poate e bine sa stiti si ca, unii specialisti considera depresia ca o inchidere in sine, retragere din realitatea dezamagitoare, etc, datorata mai ales LIPSEI DE AFECTIUNE SINCERA SI INTELEGERE DIN PARTEA CELORLALTI, APROPIATI.. Mai sunt si alte titluri, dar nu imi vin acum in minte.. Nu va lasati! Implicati-va in ceva, faceti sport, iesiti, mergeti la tot felul de evenimente, cititi, scrieti, ascultati muzica buna – mai ales Mozart! – si meregti pe jos si discutati cu voi insiva!.. Optimism si succes! 

    Postat în Depresie, Psiholog / psihoterapeut online, Recomandari de carti de psihologie

    De 7 ani traiesc intr-o relatie abuziva, avem o fetita de 2 ani si as vrea sa il parasesc. Daca as avea material video cu tipetele sau agresiunile partenerului meu, acesta poate fi proba in instanta?

    30 ianuarie 2020

    Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

    Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
    Buna ziua, ma numesc J, am 25 de ani sunt femeie si de 7 ani traiesc intr-o relatie abuziva, avem o fetita de 2 ani si as vrea sa il parasesc, as dori sa stiu daca inregistrarile in care el ma injura, tin in instanta ca proba iar daca as avea material video in timpul tipetelor sau agresiunilor vor tine ca probe impotriva lui?
    Postat în Despartire | Divort, Psiholog / psihoterapeut online | Etichete: , ,

    Mă simt mereu singur din cauza crizelor de anxietate și a celor suicidare. Din cauza anxietății ridicate, eșuez de fiecare dată să mă comport cum vreau cu oamenii care se află lângă mine, în cel mai bun caz tac și nu fac nimic.

    29 ianuarie 2020

    Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

    Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
    Salutare tuturor!
    Am o neclaritate și poate mă poate ajuta vreunul din voi (să rămâneți strict pe subiect, vă rog frumos, mulțumesc). Voi încerca să fiu atât cât se poate de scurt, dar în același timp să mențin claritatea maximă a ideii de bază.
    Cum ar putea un student aflat în cămin studențesc să poată discuta, chiar menține o legătură inter-umană, dacă este posibil, cu alți studenți (momentan toți îi sunt străini, cel puțin aceștia nu îl cunosc așa cum este el)?
    El a evitat și evită mereu contactul uman, fiindcă orice încercare a acestuia de a vorbi ceilalți, care s-a realizat strict în trecut, s-a încheiat în general prin “nu e locul meu, nu am reușit să vorbesc despre ce aș fi vrut.” iar în cel mai caz cineva l-a înțeles, dar asta “în mare”, nicidecum în detaliu.
    Motivul principal pentru care el caută mereu și mereu contact uman este că din cauza anxietății lui ridicate, el eșuează de fiecare dată să se comporte cum vrea cu oamenii care se află la un moment dat fizic lângă el, în cel mai bun caz el tace și nu face nimic, iar în cel mai rău caz se comportă cu alții așa cum a văzut că se comportă între ei alți oameni ne-anxioși, astfel încât el de cele mai multe ori spre întotdeauna observă pe parcurs sau la final că “nu a fost el însuși, s-a comportat drept altcineva din cauza anxietății, este ca și cum nu ar fi fost acolo”.
    A încercat de mai multe ori să se bage în seamă cu oameni pe net, însă nu a reușit să transmită clar mesajul “Mă simt mereu singur din cauza crizelor de anxietate și celor suicidare” ci a încercat de multe ori “să tragă de timp, de firul unei discuții” (ca atunci când întrebi pe cineva ce studiază sau orice altceva, iar tu pui întrebări obiective și lungești la maxim replicile tale încât celălalt crede că fie ești un retardat care nu înțelege o idee de bază, fie întreabă ca să îți bată joc, întreabă orice aiurea fiindcă se plictisește acasă). Când a tras astfel de timp în discuție, fiindcă nu știa ce altceva să facă nu s-a simțit absolut deloc bine. Când a încercat să își calmeze nevoia și a rămas singur în cameră și a tot dezbătut cum să facă să nu se mai simtă așa sau cel puțin să își demonstreze lui însuși că ideea de a vorbi despre frământările sale, de a doar a se descărca pe moment, cu cei din imediata apropiere este una rea, nu s-a simțit absolut deloc bine, ci doar mai rău.
    El este un introvertit, unul puternic introvertit. Și “modul cum funcționează el” nu poate fi ușor înțeles, perceput de către acei oameni care sunt obișnuiți cu contact uman, cărora le este super ușor să socializeze.
    “Ieși afară sau oriunde ai studenți și vorbește, distrează-te cu ei” este ceva probabil ușor pentru ceilalți dar imposibil de urmat pentru el. A încercat și el acest sfat, dar mai mult și-a agravat starea de câte ori și-a zis “Ba pot urma acest sfat, dar nu știu eu că pot. Mi-e bine dar nu știu eu că mi-e bine”. Ceea ce este total fals, deoarece abia dacă reușește câteva cuvinte să spună altora și să rămână el însuși, nu un model de comportament copiat de la ceilalți drept măsură de protecție, scut de la anxietate.
    Fiindcă oamenii sunt prea rapizi pentru el. Nu fiindcă el ar fi mult prea încet de cap, ci fiindcă oamenii sunt atenți la ceilalți care vorbesc foarte ușor și râd mereu, iar singurele dăți în care reușește să discute cu cineva este “în privat”. Dacă abia reușește să facă acest ultim lucru cu cunoscuți de-ai săi, imaginați-vă că nu poate încerca asta cu străini.
    De câteva ori a vorbit cu cineva în privat despre trăirile sale, dintre care de foarte puține ori față în față cu cineva. Acum nu mai poate să facă asta nici în privat.
    Liniile telefonice (antisuicid – ARPS, depreHub – consiliere în caz de criză emoțională) nu sunt străine față de el, fiindcă la prima a sunat de multe ori, fiindcă avea urgent nevoie și nimic altceva nu îl ajuta. Însă nu poate toată viața să sune la ei.
    Nu se teme de specialiști, luptă mereu ca să reușească să poată lua legătura și să funcționeze comunicarea cu ei, însă probabil știți și voi că specialiștii nu sunt tot mereu disponibili pentru om, îi poți vedea abia odată la câteva zile, iar sănătatea emoțională (nu mintală, nu își pierde controlul ca să spulbere, distrugă) este ceva care se poate modifica în câteva secunde sau cel târziu în mai puțin de un minut.
    A observat mereu și îi este clar că oamenii nu îl pot aborda brusc ca să îi disece problema, ca să îl ajute. Nu se mai așteaptă la asta. Face ce poate să se ajute. Dar tot nu este suficient.
    Și a văzut că oamenii pe care și-a făcut vreodată curajul să îi abordeze și a vorbit cu ei mult odată, chiar dacă nu a vorbit ce vroia el, nu îl contactează absolut deloc. Și este ok cu asta.
    Înainte considera că are nevoie neapărat de ceva sau cineva care să intre în mintea lui fiindcă el nu poate spune ce îl doare și ce vrea însă după ceva muncă interioară cu el însuși a reușit să dea afară 99% din ce zace în el (100% este imposibil pentru oricine), deci nu are nevoie să îi acceseze ceva sau cineva mintea, ci doar de cineva care să îl asculte în mod non-superficial.
    Acum el caută să poată iniția discuții cu alții și să se comporte așa cum își dorește el, nu cum îl face anxietatea să se comporte (ca să fiu clar în privința anxietății, la cele descrise despre anxietate mai sus mai adaug doar “în prezența oamenilor, în absolut toate cazurile, anxietatea îl face atât de speriat încât nu mai poate gândi ce spune așa cum gândește când este singur, vorbește pe fugă sau spune glume sau replici tâmpite (tâmpite pentru el) pe care le-a auzit de la alte persoane, și face asta ca să își satisfacă nevoia de comunicare fiindcă nu știe cum altfel”.
    Se monitorizează aproximativ în permanență și a observat că atunci când are urgentă nevoie de a vorbi cu cineva (nu când e în criză suicidară) îl poate ajuta chiar și o discuție cu cineva care nevoie de el într-o treabă de care are el habar (ceva ce ține de tehnologie sau o problemă pe care a depășit-o în trecut).
    Nu poate face “niște simple experimente sociale” să se ducă la oameni străini pe stradă sau în cămine studențești și să încerce “cumva” să vorbească despre ce anume are.
    Și-ar dori asta, fiindcă îi place să discute cu străinii când găsește (rar) un subiect adecvat (doar atunci). Nu are nevoie să “se plângă” minute sau ore întregi, și să repete același subiect întruna în aceeași perioadă de timp, are nevoie doar de “porția sa de comunicare umană” până își revine. Nu este un depresiv care să nu înceteze cu lucruri ce țin de depresie.
    Tot ce îl ajută, în afară de o persoană care îi răspunde la emailuri zilnic, este să își monitorizeze și atace orice gând, gând care l-ar întoarce pe băiat pe dos și l-ar face să sufere.
    Acest băiat a refuzat mereu și refuză să se sinucidă. A vrut de multe ori și ar vrea să poată ca să scape de “tot”. Dar nu poate. Mintea lui nu îl lasă. Rațiunea lui nu îl lasă.
    Am scris la persoana a treia, dar este vorba despre mine. Am pus mai multe întrebări pe site până acum însă consider că niciuna atât de clară.
    Sunt destul de emotiv de felul meu, așa că am rugămintea să nu primesc jigniri sau bateri de joc, și dacă se poate fără sfaturi ce se încadrează în categoria “Du-te mă și vorbește cu oamenii, ce e așa de greu? Hai du-te! Punct!” sau “du-te cu băieții la o bere. Hai pa!”.
    Am 24 de ani, sunt băiat, am terminat informatica și momentan sunt la un masterat care nu are legătură cu domeniul meu.
    Și, mulțumesc dacă ați citit mesajul! Respect maxim celor care l-au înțeles și chiar îmi pot spune ceva util!
    • Dan Cârlea
      Dan Cârlea Eu nu va sfatuiesc deloc sa vorbiti cu oamenii, fiinca e clar ca acum e greu, ci 45 de minute in cabinet. E clar ca aveti multe de spus. El ce parere are despre asta?
    • Daniel Mois
      Daniel Mois IMATURITATEA EMOȚIONALĂ nu se compensează cu studii, ci se prelucrează într-un îndelungat PROCES TERAPEUTIC Cu terapeutul COMPATIBIL, Nu văd altă cale. Și nici nu cred în mesaje scrise, linii telefonice de help, metode, lecturi și alte SUROGATE care nu fac decât să ÎNTÂRZIE, sau să AMÂNE începerea acestui PROCES atât de necesar.
      • Psiholog Iuliana Doroftei
        Psiholog Iuliana Doroftei Idem as spune. A se dublu sublinia ideea de terapeut compatibil. E foarte important pentru a putea construi o prima relatie in siguranta.
    • Alexandra Ghiran
      Alexandra Ghiran Ai vorbit despre nevoia de “a-ți lua porți de comunicare umană” și de nevoia de a comunica lucruri ” in mod non-superficial”. Aici poți să îți folosești capacitatea de autoanaliza și gandirea critica: ce criterii utilizezi pentru a eticheta unele lucruri ca fiind superficiale? Ceilalți oameni utilizează aceleași criterii ca și tine sau nu? Oare cate oportunități de a stabili interacțiuni semnificative ai refuzat etichetând că negative subiectele convenționale, superficiale. Ce poate parea superficial pentru cineva, pentru altcineva, o glumă poate ca este exact ce are nevoie. As sugera sa îți folosești spiritul de observație și atenția la nevoile oamenilor din jurul tau, pornind de la ideea că toți oamenii caută să fie fericiți și să evite suferinta.
    • Andrea Topai
      Andrea Topai Buna, nu sunt psiholog, sunt si eu un om ca tine care are anxietatea ca animalut de companie printre alte “vietati”. Daca vrei, poti sa vorbesti cu mine pe messenger :) Curaj!
    • Monica Enescu
      Monica Enescu Capacitatile sociale sunt pe de-o parte innascute, pe de alta parte dezvoltate prin comunicarea cu altii, inca de la primele interactiuni ale bebelusului cu mama.Ma intreb daca ai avut aceasta dificultate dintotdeauna sau a aparut la un moment dat? Cum a fost pentru tine copilaria si cum era socializarea cu alti copii? Cum ai reusit sa te integrezi in mediul scolar deoarece, din moment ce esti la master, inseamna ca ai reusit sa treci de acele etape primare de socializare. Sunt persoane cu care te simti bine sau cu care poti fi tu insuti? Care este relatia ta cu parintii? Care sunt acele lucruri despre care simti sa vorbesti si nu poti, cu cei de varsta ta? Este dificil pentru tine sa privesti o persoana in ochi?

      Mesajul tau este unul complex si intrebarile tale de asemenea, cu toate ca ai incercat foarte bine sa acoperi toate aspectele si sa anticipezi anumite sugestii/ raspunsuri. Iti recomand pe langa terapie si un consult la un medic psihiatru si o evaluare a dezvoltarii neuro-cognitive fiindca dificultatile tale sociale se pot datora unui coeficient crescut de inteligenta. Abia apoi vei putea primi recomandarile necesare pentru a-ti creste increderea in tine, a diminua anxietatea si a-ti exersa abilitatile de comunicare. Curaj si succes!

    • Constantin Marius Hrabonschi
      Constantin Marius Hrabonschi EMINESCU a citit si a indemnat la lectura diversa, aleatorie, pentru formarea unei baze de date si informatii, care “sa te ajute la descifrarea intelesului, flozofiei si frumusetii vietii, ca intr-un laborator magic”.. cam asa am citit si eu, ca junior si adolescent, deci te inteleg si aici si si la celelalte.. Marele Blaga a fost “mut ca o lebada” pana la 2 ani, parca, Einstein nu a vorbit pana la 4 ani si era considerat aproape retardat, pana un singur profesor l-a studiat si l-a intuit, si i-a scris o scrisoare mamei sale, in care ii explica ca are un copil deosebit si sa il einstruiasca ea, acasa, unde il trimisesera ceilalti profi plafonati si conservatori.. mama s-a ocupat de el, si se stie mai departe.. distreaza-te, socializeaza, dar nu tacea, vorbeste si fa-te auzit, exerseaza-ti abilitatile sociale, fa-ti o amica sau – si – o iubita si traieste frumos, ajuta si pe altii cand si cum poti, implica-te in vreun proiect social sau ONG, caci, nu se stie niciodata!.. Optimism si succes! Be strong, be yourself!
    Postat în Anxietate, Psiholog / psihoterapeut online, Sinucidere | Etichete: , , ,

    Închiriere cabinete de psihologie – Bucuresti (zona Piata Unirii)

    29 ianuarie 2020

    MENS SANA închiriază cabinete de psihologie în sistem time-sharing (pe zile, ture sau ore).
    Ultracentral, zona Piața Unirii (lângă Institutul Bancar).
    Spațiul este dedicat serviciilor de psihologie/psihoterapie.
    Amenajat în mod profesionist, mobilat elegant, servicii auxiliare la cel mai înalt standard, toate condițiile asigurate, consumabile.
    Toate utilitățile incluse în tarif.

    Galerie foto: 
    www.m-sana.ro/cabinete/

    CONTACT MENS SANA

    Adresă: Str. Mămulari nr. 2, bloc C1, scara 1, etaj 4, ap. 11 

    Telefon: 0722 257 238

    E-mail: contact@m-sana.ro

    Postat în Anunturi, Anunturi inchirieri | Etichete: ,

    Am 16 ani si parintii mei au divortat de cand eram mica, deoarece tata a inselat-o pe mama. Cu acea femeie are alti doi copii, iar in prezent se vede cu o a treia femeie. Stiu ca pe mama o doare situatia in care e pusa, stiu ca ii e dor de tata si ca inca il iubeste, dar faptul este deja consumat. Imi doresc sa treaca peste. Ii iubesc pe amandoi. Dar nu vreau sa fiu mereu pusa sa aleg intre ei. In mai, anul trecut, am aflat ca bunicul meu sufera de cancer. Mama sufera de anxietate severa. Claustrofobie. Am grija sa ii dau medicamentele in fiecare seara. Simteam nevoia sa spun aceste lucruri. Nu am cu cine sa vorbesc.

    28 ianuarie 2020

    Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

    Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
    Buna ziua. Numele meu este Ines. Sunt o adolescenta de 16 ani care simte nevoia sa vorbeasca cu cineva si stiu ca ma puteti ajuta cu cateva ganduri pozitive sau chiar cu raspunsurile la intrebarile pe care le tot am. Am sa incep prin a va multumi ca imi cititi cuvintele.Nu pot spune ca am o viata naspa, dar uneori am anumite probleme care ma seaca din toate punctele de vedere. Sunt o fire deschisa daca ajungi sa ma cunosti, poate par un pic afurisita inainte. De curand mi-am dat seama ca-s un pic egoista (poate mai mult). Imi place sa citesc si sa visezi cu ochii deschisi. Imi place sa scriu. Deobicei spun ce am pe inima si ma port prosteste chiar daca asta inseamna sa pierd o persoana importanta din viata mea. Nu imi place sa fiu pusa in situatii naspa, dar, din pacate, am numai zile de genul. Sunt un copil cuminte. Nu vin beata acasa, drogata si nu plec cu orele niciodata fara sa anunt pe cineva. La scoala ma descurc foarte bine si imi place liceul pe care l-am ales. E ca o a doua casa. Pot recunoaste ca am si muncit ca sa ajung unde sunt acum.
    Am sa incep cu inceputul deoarece consider ca este un factor important in lucrurile de care ma lovesc zilnic. Parintii mei au divortat inca de cand eram mica, de pe vremea cand fratele meu inca nu se nascuse deoarece tatal meu a inselat-o pe mama mea. Cu acea femeie (in prezent) are doi copii. Iar, tot in prezent, tata se vede cu o a treia femeie. Am sa ii spun Q. Tata sta intr-un alt oras, iar eu in orasul unde a inceput totul.
    Eu stau cu mama, bunica, fratele si bunicul meu. Suntem 5 persoane intr-un apartament de 3 camere, bucatarie si baie. Mult spatiu poate, dar uneori ma zbat pentru o gura de aer.
    Nu m-a afectat divorul parintilor mei din cauza varstei mici, dar uneori simt nevoie si de un tata. Cineva care sa fie stalpul casei. O prezenta. Relatia cu tatal meu este una buna. Ne vedem chiar si o data pe luna. Dar toate problemele au inceput sa apara cand am crescut si cand tata a inceput sa vina cu cea de a treia femeie, Q, in orasul meu.
    Mama si tata nu se vad. Tata vine, ne ia din fata blocului si ne petrecem timpul in satul in care a copilarit si prin orasul meu. Nici copilaria tatei nu a fost una usoara. Nu m-am omorat sa aflu mai multe despre ea, dar din cate am auzit, anumite ganduri mi-au fost confirmate. Cred ca din cauza a ce s-a intamplat cand era mic, multe lucruri pe care le face acum se explica. Si am o mica banuiala ca este ceva psihic sau chiar sufleteste. Oricum, tata are un loc de munca foarte bun si stiu ca a muncit mult ca sa ajunga unde este acum.
    Despre situatiile in care sunt pusa sa aleg, sunt certata pentru faptele altcuiva. Sunt copilul dintre parintii divortati care trebuie sa asculte si sa indure totul. Intr-un fel ma bucur ca eu sunt aceea si nu fratele meu. Nu stiu cum s-ar descurca. Am invatat sa folosesc indiferenta in avantajul meu pentru a trai si in afara problemelor, sa ma bucur de perioda asta, de mine, prietenele mele, de tot.
    Problemele au inceput acum 5-4 ani cand tata ne-a luat la film, iar, in cinema, ne-am intalnit cu o femeie. Nu am stiut cine e, am crezut ca este prietena unui prieten cu care ieseam inainte. Dupa am crezut ca este vecina acelui prieten. Am crezut ca sta in acelasi oras cu mine, ca nu avea legatura cu tata. Asta pana cand am inceput sa imi dau seama singura, am inceput sa banuiesc. Abia anul trecut ne-au spus mie si fratelui meu ca sunt impreuna, intr-o vacanta, in Paris.
    Nu m-a deranjat ca avea o noua prietena. Ne intelegem bine intre noi, avem lucruri in comun si important pentru mine este ca nu se poarta urat cu mine sau cu fratele meu. Q este o femeie foarte ok.
    Totusi tata a inceput sa vina cu ea in fata blocului. La inceput m-a spus sa nu zic nimic de ea si chiar am zis sa tac. Nu imi place sa ma bag aiurea in lucruri care nu ma implica direct. Ce face cu viata sa, e problema sa.
    Mama ma tot intreba acasa, facea glume ca vin parintii sa ma ia, bunica mea la fel. Ma enerveaza cand fac asta. Nu vad rostul. S-a simtit naspa cand a vazut ca vine cu ea in fata blocului, stiu. Dar nu trebuie sa se razbune pe mine. M-au intrebat cine e, iar cand le spuneam ca nu am idee, imi ziceau ca ii tin partea, ca sa ma mut cu el, ca nu apreciez faptul ca maica mea m-a crescut singura. Ma intrebau lucruri pe care nici eu nu stiam sa mi le explic.
    Ma deranja si faptul ca aveau momente in care ma intrebau ce am facut, ce am vorbit si alte chestii. Nu erau dese intrebarile. Nu le puneau din rautate, dar.. Cateva ore pe luna aveam la dispozitie cu tatal meu si, si pe acelea trebuia sa le spun. Nu faceam chestii iesite din comun incat sa fie povestite. Ne bucuram de orele pe care le petreceam impreuna. Se enerveau cand nu prea dadeam detalii. Iar daca veneam in unele zile si spuneam eu singura ce am facut ca sa fac un dialog, se comportau ciudat. Nici nu stiu sa explic. “Mda, taica-tu.”
    Le deranjau o gramada de lucruri, dar nu inseamna ca trebuiau sa mi le zica mie. Bunica mea are momente si acum cand ma ia de mana, ma duce in alta camera si imi spune acelasi lucruri mereu. Ca mamei ii e greu, ca a inselat-o, ca e greu sa cresti doi copii. Iar eu am inteles din prima. Nu e nevoie sa repete aceleasi cuvinte mereu si mereu.
    Stiu ca pe mama o doare situatia in care e pusa, nu e ca si cum eu ma simt mai bine. Stiu ca ii e dor de tata si ca inca il iubeste, dar de ce mi se tot reproseaza mie lucrurile ca astea? Bunica mea cauta motive sa-l aduca in discutie pe tata. “Daca erai la taica-tu asa faceai?” “Daca cresteai cu femeia cu care a inselat-o pe maica-ta, nu suflai acum un cuvant!” “Te spun lui taica-tu!” “Daca ar stii taica-tu ce faci, cum te comporti.” “Fa-ti bagajul si du-te sa stai cu taica-tu. Sa fii sclava femeii cu care a inselat-o pe maica-ta.”
    Dar situatiile astea sunt generate de bunica mea. Uita o gramada de lucruri, uita ca umbla acolo si vine si tipa la mine ca de ce umblu in locurile alea, ca nu am eu nevoie sa umblu pe acolo, iar cand incerc sa ii explic ca nu am avut ce cauta acolo si ca de ce vine la mine, tipa la mine ca sunt needucata, ca ii raspund, dar logica din argumentele ei lipseste. Se contrazice singura uneori si cand incerc sa ii explic, si frumos si chiar daca ridic tonul putin, ma face bezmetica.
    Cand ii raspund la anumite vorbe pe care le spune si apare si tata in ele fara sa aiba legatura cu subiectul, zice ca ii iau partea, ca tin cu el, ca el m-a crescut si ca de ce fac asa. Cand eu, de fapt, nu tin partea nimanui.
    In mai, inainte sa plec in Paris cu tata, fratele meu si acea femeie Q, m-am certat cu bunica-mea si mami. Nu stiam ca avea sa vina si Q in excursie, voiau sa ne faca o surpriza, desi bunica-mea mi-a spus ca s-ar putea sa vina si ea. Apoi mi-am dat seama singura ca avea sa vina dintr-un apel in care tata si acea femeie nu s-au gandit la aumite detalii. Nu m-a deranjat, dar cand m-a intrebat tata printr-un mesaj daca vreau sa nu sa vina si acea femeie, am cam zis nu. Era ciudat? Vacanta pe care o avuseseram in urma cu doi ani, a fost doar a noastra. A mea, a tatei si a fratelui meu. Eu banuiam cine este acea femeie pentru el, dar el nu mi-a zis nimic pana atunci.
    In acea zi m-am dus la bunica mea si i-am explicat ce am vorbit cu tata pentru ca simteam ca facusem un lucru tampit din cauza ca tata are momente in care vrea sa stie ce cred imediat, iar eu nu pot sa fac asta mereu. Si i-am cam spus tatei ca voiam sa fim doar noi trei in vacanta si stiu ca nu prea i-a placut nici lui asta. Sunt decizii de digerat. Daca sunt pusa sa aleg, vreau timp de gandire. Sa stiu cum actionez. Cum e mama pusa in situatia asta, tata, cum sunt eu, cum e fratele meu. Intotdeauna in situatiile acestea ma gandesc la ambele parti. Partea mamei si a tatei. Incerc sa ii multumesc pe amandoi cum pot. Cum reusesc si eu.
    Bunica mea l-a luat si pe fratele meu si ne-a pus pe canapea. A luat din nou situatia de la inceput. Ce s-a intamplat in trecut, ca familia lui tata era si ea naspa, lucruri legate si de acea femeie. Iar eu cand am inceput sa-i spun ca nu ma intereseaza ce s-a intamplat in trecut, ca eu nu pot schimba cu nimic asta. Faptul era deja consumat si eu trebuia sa-l aud mereu si mereu la fiecare cearta. Mereu cand vorbeste desprea sta parca vrea sa ma simt vinovata de ce s-a intamplat acum 17 ani aproape. Si nu m-am putut stapanii. Am izbucnit puternic in plans. Abia puteam vorbi, sughitam. Am avut un moment atat de naspa incat mi s-a spart un vas de sange la un ochi. Cand am incercat sa-i spun ca pe mine probleme din trecut nu ma intereseaza. S-au intamplat. Nu pot face nimic in legatura cu asta. Nu-mi aduc aminte daca era si mama mea acolo. Pe fratele meu il trimisese in alta camera. I-am spus ca ma deranjeaza. I-am spus ca sa lase trecutul in urma si sa treaca naiba o data peste asta.
    Iar ea, o tot tinea pe a ei ca ii tin partea tatei. Ca de mama nu ma intereseaza. I-am spus pentru prima oara cu voce tare ca in situatiile alea NU TIN cu niciunul dintre ei. Ca sunt amestecata aiurea si nu trebuie sa isi verse nervii pe mine. Bunica-mea cand a vazut asta s-a enervate si mai tare. S-a ridicat, a tipat la mine lucrurile pe acre mereu mi le spune si a zis ca nu are ce vorbi cu o bezmetica care tipa si plange si nu se poate controla. Dar ea nu realiza ca nodul din gat si capul ce imi bubuia era din cauza ei. Si tot o tinea pe a ei ca ma deranjeaza ca se ia de tata. Ma deranjeaza ca nu intelege niciodata ca nu tin partea nimanui.
    Stiu ca bunica-mea nu are cu cine sa vorbeasca despre asta. Stau linistita in patul meu si dupa o discutie intre mama si tata vine si tipa la mine. De ce? Ce vina am eu? Nu se cearta din cauza noastra. Poate noi suntem motivul acela de care sa se lege cand, de fapt, povestea e total alta. Ca tata se poarta urat cu mama? Da, ma deranjeaza. Dar eu nu ii pot lua partea. Trebuie si mama sa stie singura cand sa ii zica tatei sa nu vorbeasca urat de ea.
    In august, mama voia sa mergem in Italia la prietena ei. Dar nu ne permiteam sa il ia si pe fratele meu si intial mergeam noi doua. Apoi cand a trebuit sa ii ceara procura tatei sa ma lase sa ies din tara s-a declansat un nou razboi.
    Stiu ca nu era corect fata de fratele meu sa ma duce eu acolo si el nu. Chiar i-am zis mamei sa il ia doar pe el si pe mine sa ma lase acasa ca nu ma deranja. I-am zis sa plece si singura. Sa isi ia propria ei vacanta. Nu a vrut.
    Tot pe mine a cazut vina cu tata. A inceput sa vorbeasca urat cu ea prin mesaje, iar eu am vazut ca mama se poarta mai diferit. Peste cateva zile cand si-au amintit din nou de procura mi-au aratat mesajele. Mi-au spus sa ma uit sa vad cum se poarta tata cu ea. Cum ii vorbeste. M-a durut. Nu puteam sa dorm noaptea. Ma gandeam. De ce? De ce? De ce? M-a deranjat.
    Urma sa plecam pana la urma toti in Italia. Tata avea sa vina in orasul meu cateva zile inainte de plecare ca sa ne vedem si sa facem procura. L-a deranjat si pe el ca intial nu il luam si pe fratele meu si l-am inteles. Mi-a zis ca tot ce facea pentru noi, o facea egal. Sa avem amandoi. Sa nu existe diferente. Asta voiam si eu. Nici nu voiam la mare in Italia. Voiam sa plece doar mama cu fratele meu. Nu m-ar fi deranjat. Niciodata nu m-ar fi deranjat daca eu as fi ramas in Romania. Dar nici cu asta n-am fost inteleasa.
    Imi facusem scenarii cu ce am sa ii spun tatei cand urma sa vina. Ca nu trebuie sa se poarte asa cu mama. Ca avea sa imi spuna tot. Ca trebuia sa iau atitudine si sa ii arat ca nu trebuie sa imi injoseasca mama.
    I-am spus si mamei ca aveam de gand sa fac asta. Sa vorbesc in sfarsit cu el. Demult imi spunea tata ca vom avea amandoi o conversatie. Ca imi va spune partea sa de poveste. Sunt curioasa, dar nu imi doresc sa o stiu. Nu vreau sa traim in trecut. Vreau doar sa ma bucur de ambii parinti. Atat imi doresc.
    Lucrurile nu se opresc aici. Sunt mai linistita. Nu am invatat sa imi controlez emotiile. Nu pot. Nu stiu cum sa reactionez in situatii de genul. Vreau sa fie bine pentru amandoi. Acum doua dati, cand a venit tata in oras, mi-a spus ca a vorbit cu mama la telefon. Ca i-a zis femeia cu care e acum. Desi stiu ca nu era prima data cand vorbeau despre ea. Aveau momente in care vorbeau scris. Momente in care mama ii dadea block. Apoi mama in seara aceea prin mesaj mi-a spus ca se bucura ca a vorbit cu tata la telefon. Ca ii era dor de el. Ca e fericita.
    Imi doresc sa vorbeasca o data si sa treaca peste. Nu stiu ce a fost intre ei. Nu vreau sa stiu ce s-a intamplat. Pentru mine e important ca ii vad pe amandoi. Ii iubesc pe amandoi. Dar nu vreau sa fiu mereu pusa sa aleg intre ei. Urmeaza sa imi aleg facultatea. Vreau sa devin psiholog, dar nu vreau in orasul in care sunt acum. Vreau sa plec de aici. Mama stie. Tata stie si imi tot propune sa vin la el in oras. Mama imi spune sa nu ma duc la el in oras. Desi? Cum ar fi?
    Fratele meu are acum examenul de capacitate. Unde si aici exista lucruri care ma enerveaza si ma simt indreptatita. Se comporta diferit cu el doar pentru ca ele sustin ca a suferit niste socuri in burta cand mama a aflat ca este inselata. Dar nu mi se pare sanatos sa tot aduca scuza asta in fata. Fratele meu nu e lenes. E chiar inteligent, dar eu lucram culegeri intregi, mancam si bataie uneori pentru teme. Traiam intr-un stres continuu. Sarbatorile erau doar niste zile in calendar. Imi venea sa plang de nervi mereu.
    In mai, anul trecut, am aflat si ca bunicul meu sufera de cancer. Ceva ce m-a lovit si pe mine. Pe mama. Pe bunica mea. A fost groaznic. Stiu ca le doare. Bunica mea se ducea in fiecare zi la spital cu el. Stiu ca nu e bine. Stiu. Si le-am spus sa nu-l trateze ca pe un bolnav, ca e tot bunicul meu. Ca nu trebuie sa planga. Ca o sa se faca bine. I-am si zis mamei ca aceasta boala, cancerul, la persoanele batrane se dezvolta incet. Ca o sa fie bine.
    Mamei, in acest timp, in acele luni, i-s a declansat ceva. De curand se duce si la un psihiatru si ma bucur ca o face. Chiar i-am spus sa se duca demult. Sa vada ce e. Sufera de anxietate severa. Claustrofobie. Nu suporta sa stea in autobuze pline. Cand sta in locuri pline de oameni o apuca durerile de burta si are senzatia ca are nevoie la toaleta. Ia medicamente acum. Este mult mai bine. Mai linistita. Am grija sa ii dau medicamentele in fiecare seara.
    Simteam nevoia sa spun aceste lucruri. Nu am cu cine sa vorbesc. Le-am povestit si prietenelor mele. Dar simt nevoia sa vorbesc cu un psiholog si am zis sa incerc aici. Smt nevoia sa ma asculte cineva, sa ma inteleaga cand imi e greu.
    Ce am spus mai sus nu se intampla in fiecare zi. Suntem si fericiti, radem, ne simtim bine. Dar momentele ca astea ma tulbura pe interior. Multumesc pentru ca ati citit. O zi buna.
    • Cristina Tacaciu
      Cristina Tacaciu Se vede din ce ai scris , ca esti o fata foarte inteligenta si cu o latura emotionala dezvoltata, felicitari! Imi pare rau pt ca ai trecut prin momente grele. Sunt unele asociatii sau chiar terapueti individuali care ofera servicii de consliere gratuita vezi Fundatia Estuar , PAXonline Clinica Universitara de Psihologie Babes Bolyai Psytech, mai poti gasi recomandari aici Recomandă un Psiholog. Poti incerca sa discuti si cu psihologul scolar! Bafta!
    • Ladyx Biana
      Ladyx Biana Situatii de acest gen , copie la indigou, exista foarte multe, din pacate. Am si eu in familie ceva asemanator, poate chiar mai rau. Te inteleg, stiu ca asta nu te incalzeste. Toate aceste probleme intre parinti dar mai ales divortul, sunt traumele copiilor si ce este si mai trist este ca ele vor influenta dezvoltarea personala. Lasa cicatrici. Pacat ca unii parinti nu constientizeaza acest fapt si pun oe umerii copiilor poveri care le vor marca viata de adult. Esti un copil cu inteligenta emotionala si nu numai, ai simtit nevoia sa ti deschizi sufletul unor necunoscuti. Este bine; esti un copil bun care s a maturizat prea devreme. Daca simti ca problemele te depasesc, nu ezita, cere ajutorul unui psiholog, stiu ca asta costa dar poate si parintii vor intelege ca ai nevoie nu este un moft sau de “bon ton”.
    • Andreea Ioana Rotaru
      Andreea Ioana Rotaru Si părinți mei au divorțat cand eu avem 2 ani , nu mi-a lipsit niciodată mama sau tata deorece mama nu mi-a interzis niciodată sa nu îl vad sau nu la vorbit niciodată de rau ( cu toate ca crescând am aflat toate greșelile pe care tata le-a făcut erau imense si grave ) dar cu toate asta pe mine nu mau afectat niciodată….ceea ce doresc eu sa iti spun tie sunt urmatoarele:
      Vb cu mama ta din nou si spune-i cum te simți sau cum te face ea sa te simțit…cand incearca sa afle totul sau cand iti aduce tatăl in discutie, deoarece poate veni intr-o zi vremea când te vei satură de postura in care esti pusa mereu si vei alege sa stai cu tatăl tau ,ceea ce pe ea o poate răni foarte tare
      Eu sunt sigură ca mama ta te-a crescut cu multă dragoste si grija ,dar a uitat sa se vinde pe ea de boala trecutului si acum fara sa isi dea seama le varsa pe tine sau te face pe tine sa te simti prost
    Postat în Adolescenti | Preadolescenti, Despartire | Divort, Psiholog / psihoterapeut online, Relatia cu parintii / Familia | Etichete: , ,

    Am o sora de 16 ani si foarte urgent este nevoie sa fie examinata de un ginecolog. Dar este categoric împotriva, ii este rusine si nu o putem convinge cu nimic. Nu ii pasa de problemele care pot urma in viitor, ea nu vrea sa se arate medicului si atat.

    27 ianuarie 2020

    Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

    Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
    Buna ziua.
    Am nevoie de un sfat privitor la situatia următoare. Am o sora de 16 ani căreia recent i-au aparut niste probleme de sanatate pe parte ginecologica si foarte urgent este nevoie sa fie examenata de un ginecolog la care ea este categoric împotriva, ii este rusine si nu o putem convinge cu nimic. Nu mai stim deacum ce cuvinte sa alegem, ei nu ii pasa de problemele care pot urma in viitor, ea nu vrea sa se arate medicului si atat.
    Va rog mult sa imi oferiti niste sfaturi. Multumesc.
    • Andreea Matei
      Andreea Matei Aceiași problema am avut-o și eu abia mi am făcut curaj sa merg zici ca era capăt de lume, prima oara ar fi ok sa ii explicați și experiențele voastre și ca totul va fi bine și ca ii veți fi alături acolo și nu trebuie sa umble goala poate avea o cămașă lunga pe ea și nu va mai fi asa stânjenita de situație. Prima data e mai greu după se va obișnui. Sa alegeți o femeie ginecolog și va fi bine.
    • Botezat-Antonescu Radu
      Botezat-Antonescu Radu poate ii este rusine de un medic barbat? Luati ca familie legatura cu o doamna doctor ginecolog si discutati cu ea despre o strategie. Succes!
    • Mihaela Zaharia
      Mihaela Zaharia Poate vorbiti cu o femeie ginecolog sa se intalneasca cu ea inainte, fara sa ii faca un control, si abia dupa, daca ii place persoana, sora ta sa isi faca curaj pentru a merge la a doua consultatie care sa implice un control ginecologic.
    • Sandu Cristina
      Sandu Cristina Eu am 30 de ani si de abia recent am mers la ginecolog. Intr-adevar, sunt in asentiment cu sora dumneavoastra. Puteti merge, si intra amandoua (Daca sunteti 2 fete) in cabinet si sa fi tu prima, sa spargi gheata. Chiar daca nu ai nevoie, fa-ti un control de rutina. Apoi, cand va vedea ca nu e chiar atat ingrozitor, poate va avea si ea curaj. Tuturor ne e frica de necunoscut.
      Intr-adevar, e greu, tanar fiind sa ii arati partile intime unei necunoscute. Multa sanatate!
    • Luiza Parcanschi
      Luiza Parcanschi Am o intrebare simpla.Si a inceput viata sexuală sau bănuiți că s a intamplat asta si vreti sa verificați? Dacă nu e vb despre asa ceva ar trebui sa fie suficient sa mergeți la medicul de familie prima dată sa i povesteasca ce probleme o neliniștesc si va neliniștesc si medicul de familie sa i dea trimitere către specialist explicându i necesitatea controlului si riscurile absenței acestui control .Venind recomandarea de la medicul de familie va fi mai usor de acceptat si va conștientiza mai bine situația.
    • Cezara-Maria Selimi
      Cezara-Maria Selimi Eu si acum sunt rusinata cand merg la ginecolog! O inteleg perfect! Incercati o programare cu o femeie ginecolog si sa ii explicati necesitatea de a face acest control! Mai ales daca nu si-a inceput viata sexuala o sa fie si mai greu! Oricum si daca a avut relatii intime tot rusinata v-a fii ! O zic din propria experienta!
      Plus ca cel mai bine este sa mearga cu ea cineva apropiat sa o distraga , sa uite de rusine!
    Postat în Adolescenti | Preadolescenti, Psiholog / psihoterapeut online | Etichete: , ,

    Ati putea sa imi recomandati pe cineva care a mai lucrat cu tulburari de stres post traumatic, PTSD complex, tulburari disociative (OSDD) sau tulburari de personalitate disociativa (disociative identity disorder, mai demult cunoscut ca multiple personality disorder)?

    26 ianuarie 2020

    Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapreut online 

    Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
    Buna ziua, sunt o fata de 23 de ani.
    Am mers la terapie (on/off) un total de un an si jumatate in ultimii 4 ani (terapie cognitiv comportamentala)
    Din pacate, deoarece paihoterapeutul la care ma duc este overbooked, imi e greu sa ajung la el (as putea in timpul programului de lucru, dar nu ma simt confortabil sa spun la lucru ca ma duc la paiholog, deoarece oamenii judeca si isi fac idei, si nu imi place sa mint)
    Ma intrebam daca ati putea sa imi recomandati pe cineva, care a mai lucrat cu succes cu tulburari de stres post traumatic, ptsd complex, tulburari disociative (in engleza osdd) sau tulbuari de personalitate diaociativa (disociative identity disorder, mai demult cunoscut la multiple personality disorder).
    Inainte de a imi auzi comentarii despre cum m-au autodiagnosticat singura, am discutat cu actualul meu terapeut si mi-a confirmat ca ar fi vorba despre OSDD.
    Am uitat sa precizez ca e vorba de Bucuresti.
    Orice sugestie de psiholog, care a lucrat cu cazuri de mai sus, este bine-venita!
    Multumesc
    • Marilena Popa
      Marilena Popa Buna ziua, din punctul meu de vedere tulburarile de personalitate se abordeaza mult mai eficient psihodinamic. Terapia conginitiv comportamentala din cate stiu eu este centrata pe simptom, ceea ce pe termem lung nu mi se pare eficient. Va invit sa aflati mai multe despre mine si stilul meu de lucru pe pagina focuspsy.ro . Numai bine!
    • Cristina Tacaciu
      Cristina Tacaciu Sugestia meae , ca daca relatia cu actualul psihoterapeut este una ok, sa incerci sa mergi in cotinuare la el. Sa construiesti o relatie terapeutica ok , sanatoasa si suficient de puternica dureaza luni de zile, dupa cum probabil bine stii. Si eu merg la terapie demult, on and off. La munca am mentionat asta si mediul este tolerant si deschis, nu s-ar pune problema sa mi se puna bete in roate. cat despre ce cred colegii….Oricum nu vorbesc despre asta decat cu cativa apropiati. OOrice terapeut cu experienta si profesionalist poate aborda orice tulburare din mai multe puncte de vedere/utilizand metode din mai multe scoli. Si eu am inceput cu CBT dar impreuna cu terapeuta mea, am inceput incursiunea si in lumea DBT si REBT , google search te poate lamuri nitel. Lastly, poate gasesti o recomandare aici Recomandă un Psiholog . PAXonline fac terapie online, regasesti acolo profesori si doctoranzi ai facultatii de Psihologie din Cj
    • Cristina Constantin, pagina de psihologie
      Cristina Constantin, pagina de psihologie Buna ziua! O recomand pe Evelina Chira, o cunosc personal, este specializată in psihotraumatologie
    Postat în Alte tulburari psihice sau de comportament, Psiholog / psihoterapeut online, Recomandari de psihologi / psihoterapeuti | Etichete: , , , , , , ,
    « Articole precedente
    Articole recente »

    Facebook



    Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online!

    Loading
    consiliere psihologica gratuita