Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua ! Ma numesc Lavinia-Georgiana si am 16 ani .Daca cineva m-ar intreba cum a fost copilaria mea ..nu as stii ce sa spun , din teama de a nu fi crezuta nebuna .Mama mea a fost operata pe coloana cand eu aveam 6-7 ani .Incercam sa fac cat mai multe lucruri prin casa , spalam vasele , haine ; curatenie , asta numai ca sa ii arat cat de mult o iubesc si ca sunt alaturi de ea si vreau din tot sufletul sa o fac mandra .Tot cand eram micuta 9-10 ani ….tata a plecat in strainatate , eu nu prea ma inteleageam bine cu mama Ea este GENUL DE PERSOANA care crede ca nu mai are ce invata de la ceilalti SI NU accepta niciodata sfaturile mele , pentru ca mereu a spus ca nu am ce sa o invat , caci ea este parintele , ceea nu mi se pare normal.Un parinte poate invata foarte multe de la copilul sau , asa cum copilul invata multe de la parinti .Plangeam mereu de dorul tatei , la 9 ani regretam din tot sfletul ca tata pleca printre straini pentru noi , iar eu nu il stiam acasa .Ma simteam vinovata .Nu sunt acel copil care sa cheltuie foarte mult , care sa nu se gandeasca nici macar un minut la ce ar zice parintii , mereu am vrut sa imi fac parintii mandrii de mine .Sunt in clasa a11-a .., dar ma simt mai mereu singura .Dumnezeu imi calauzeste pasii , dar mereu simt ca nu fac nimic bine .Mama si tata nu mai sunt la fel .Am si un fratior de 10 ani .De cand a aparut el , ai mei s-au mai departat de mine .As face orice ca seara , inainte sa adorm , parintii mei sa vina sa ma sarute pe frunte si sa imi spuna noapte buna .Din pacate ei au uitat ca am nevoie de afectiune , chiar daca am 16 ani .Dorintele mele cele mai marri sunt:sa ajut oamenii , copiii saraci si orfanii , sa ii ajut cu tot ce este necesar , sa le fiu alaturi , sa ajut batranii si sa incerc sa aduc cat mai multe zambete pe fetele oamenilor ,sa imi fac parintii mandrii , sa invat cat mai multe.Tatal meu a inceput sa renoveze casa .Bunicul meu nu este de acord , insa .Niciodata nu este multumit d
e ideile tatei .Tata vrea sa ne faca o casa , in care sa ne simtim bine si in care sa crestem .Bunicul nu isi da seama , de fapt , nimeni nu stie cat plang seara pana sa adorm din cauza aceasta .Tata nu poate face actul pentru casa , iar bunicii nu sunt multumiti .Tata e mai tot timpul suparat , mama este obosita cu serviciul si in plius , ea mai face si scoala de soferi .Fratiorul meu are momente cand imi vorbeste frumos si momente cand este obraznic cu mine , cu sora lui mai mare , care il ajuta mereu la teme si ii acorda sprijin , care l-a invatat mereu sa fie credincios , care il lua la Biserica si sora lui care vrea sa il invete numai de bine si sa ii arate cat e de frumos sa inveti .Cu toate ca am cativa prieteni adevarati..si un iubit, pe care il cunosc din ziua de 6 Mai , anul acesta , si cu care m-am intalnit doar de trei ori , din cauza ca eu eram mai mereu , pe timpul vacantei acasa , ajutandu-mi parintii cu pregatitul meselor pentru tata si lucratorii pe care ii avem la renovarea casei, eu nu sunt bine si ma simt tot mai singura .Nu este zi in care parintii mei sa imi spuna ca ceva nu e bine .Mama , atunci cand ma vede ca stau putin in pat , imi spune ca nu stiu sa fac nimic , ca nu ii ajut cu nimic .Nu pune in discutie si faptul ca atunci cand ea e la munca , eu fac foarte multe .Nu ma simt deloc apreciata .Acele 37 de diplome din dosarul meu , pe care le am incepand cu clasa 1 , nu imi mai arata cine sunt .Vara asta am trecut prin multe .Dar lipsa de afectiune si restul…au fost dintotdeauna.Cu tata m-am inteles mult mai bine decat cu mama .El ma sfatuia , el mi- spus ca este important sa invat , ca sa reusesc in viata , dar si mama, insa el ma intreba ce imi doresc sa fac pe mai departe .Sunt zile in care eu si mama ne intelegem ,dar SUNT ZILE CAND NU MAI SUPORT SA VAD CUM SPUNE ATAT DE MULTE LUCRURI si NU MA LASA SA spun nimic…si ridic tonul si tata aude ca ne certam si se supara groznic pe mine…Simt ca am fost si sunt o d
ezamagire …Simt ca notele pe care le luam nu i-au facut pe parintii mei sa vada ca incerc sa devin copilul perfect .Incercam si inca o fac sa le castig afectiunea .Scriu aceste lucruri cu lacrimi in ochi …Prietena mea imi spunea cum tatal ei si mama ei vin si o pupa de noapte buna si o imbratiseaza …eu de ce nu am astea ? Ea are 17 ani , eu am 16 si deja nu mai stiu de ce sunt aici . Sunt o persoana care pune suflet in tot ce face , absolut in tot .Invat , citesc , am voce , dar nu am mers la canto …parintii mei nu si-au rupt din timpul lor , ca sa ma sustina pe latura asta , desi vedeau in jur oamenii care ma admirau enorm pentru inteligenta si vocea mea .Imi place sa dansez , sa cant , sa scriu …Am jurnale de la 8-9 ani .Imi place fotografia si psihologia, sa desenez , sa gatesc si sa inot.Iubesc arta .Sunt o persoana destul de puternica .In fiecare zi , parca am o putere anume ..ma trezesc , reusesc sa ma trezesc si dupa cea mai urata zi ..sa ma ridic din pat , sa imi fac curat in camera , sa scriu si sa invat si zambesc ca sa ii fac si pe altii fericiti .Realizez tocmai acum ca de cand m-am nascut nu am avut deloc linistea aceea sufleteasca . Mi- e foarte dor de copilarie , pe care nu simt ca am avut-o .Ieseam 3 minute la poarta sa privesc cum se joaca copiii vecinilor mei , iar mama incepea sa ma strige sa vin acasa ca sa o ajut la treaba .Totusi copilul din mine a fost mereu acolO….Mereu cu zambetul pe buze , suparacioasa si o perfectionista .Acum imi doresc mai mult ca orice sa simt ca parintii mei ma sustin si ca ma iubesc .Nici nu imi amintesc ultima data cand parintii mei mi-au spus ca ma iubesc , iar atitudinea lor zilnica ma doare .Incerc sa accept ca eu am 16 ani .Imi doream o familie iubitoare .Doar de asta aveam nevoie .Plang..stau si plang , ma ridic din coltul unde am plans si incerc sa ma gandesc la altceva .Oare sunt un copil atat de rau ? Oare cand ridic tonul , incercand sa primesc putin timp ca sa fiu ascultata
si ..sa reusesc sa o fac pe mama sa nu mai VORBEASCA URAT , caci mai are zil…EU MEREU GASEAM SOLUTII ,MA INTERIORIZAM , NIMENI NU STIA CE SIMT SAU CAT AM PLANS DE CAND MA STIU . AM PREFERAT SA TAC .Mereu ma ridicam din acele *prapastii* si o luam de la capat , incercand sa fac lumea mai buna si mai corecta .Acum…MA SIMT doar DEZAMAGIRE si imi pare rau ca sunt aici …
Va multumesc anticipat ca mi-ati citit povestea ….a fost foarte greu pentru mine sa spun aceste lucruri …de obicei nu pot spune ce simt Va multumesc !

eu cred, din ce ne-ai scris, ca esti un copil mai mult decat bun, pt orice parinte! Nu stiu motivul exact pt care parintii tai se poarta asa cu tine… poate o sa iti spuna candva. Eu ti-as sugera ceva (dupa care ar fi minunat daca ne spui si efectul): transcrie mesajul de mai sus litera cu litera (daca nu poti sa il scoti la imprimanta) si da-le parintilor tai cate o copie. Spun asta pt ca ei sunt primii care ar fi bine sa iti vada universul interior. Bravo! si succes!

Iti place psihologia? Si atunci nu ai citit nimic despre statutul de VICTIMA in care te complaci? Parintii tai au problemele LOR sufletesti, si se comporta ABUZIV. Iar tu accepti asta deoarece crezi ca asa e normal… sau incepi sa realizezi ca problema e LA EI. Gandeste-te ca treptat, vei deveni independenta, vei avea locuinta ta, familia ta, jobul tau si viata ta. Pana atunci, invata despre TINE, despre cum functionezi, despre cum sa gestionezi comportamentele abuzive ale altor persoane. Accesul la internet iti confera posibilitatea sa te informezi si sa te eliberezi din capcanele pe care oamenii din jurul tau ti le intind.

Draga mea, din cate ne scrii reiese ca scopul tau in viata este sa iti faci parintii fericiti; crezi ca daca iti vad realizarile ei vor deveni fericiti…Ideea este ca i-ai facut, prin comportamentul tau sa aiba atata incredere in tine, luandu-te drept partener cu pondere egala; astfel au uitat ca esti doar un copil si ca ai nevoie de afectiune. Ei au pretentii de la tine, ca si de la un adult; tu i-ai invatat asa. Daca te comportai copilaresc te luau ca atare. Colega ta pe care o saruta parintii inainte de culcare si-a luat rol de adult, inca de la 6-7 ani? Bunicul tau isi saruta copilul inainte de nani? In concluzie, eu nu cred ca lipseste iubirea, eu cred ca iti lipseste rolul de copil… tu ce crezi? Dar te sfatuiesc sa vorbesti cu psihologul scolii, care te va invata cum sa vorbesti de acum inainte cu parintii tai. Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Cam de un an de zile mi se intampla doar lucruri rele, ca si cum in permanenta as fi urmarita doar de ghinion…ba mai mult, in ultima vreme am cosmaruri in fiecare noapte, ma trezesc foarte speriata si am senzatia ca cineva se afla in camera. Incerc sa gasesc o explicatie logica, insa nu reusesc si asta ma innebuneste. Uneori ma cuprinde o stare foarte depresiva, ma simt obosita,fara vlaga, bolnava, desi din punct de vedere fizic sunt sanatoasa. Chiar am nevoie sa vorbesc cu cineva, dar nu vreau sa le spun parintilor mei ca am nevoie de un psiholog, simt ca am ajuns in punctul in care nu mai pot face fata singura si nu stiu cu cine sa vorbesc, la cine sa apelez. Multumesc anticipat!

Pana la urma tot cu un psihoterapeut trebuie sa vorbesti, daca nu chiar un psihiatru. Fara ajutor problemele se pot agrava si tu trebuie sa ai grija de tine in primul rand. Nu trebuie sa le spui parintilor neaparat tot ce simti, dar trebuie sa gasesti o cale de a fi evaluata de un specialist. Un psihoterapeut te-ar putea ajuta si sa gestionezi relatia cu parintii. Deci primul pas e cel mai greu, ulterior lucrurile merg de la sine. Curaj!

inteleg ca simti nevoia sa vorbesti cu un psihoterapeut insa daca esti minora este nevoie de acordul parintilor (exista si varianta consilierului scolar). Nu este nevoie sa le spui ‘de ce’ vrei… le poti spune ca simti nevoia si ca iti doresti sa te sprijine. Curaj!

Si eu sustin ce spun colegii mei. Este important sa discuti cu cineva si mai ales sa nu lasi situatia sa se graveze.

De ce nu vrei sa spui nimic parintilor? Crezi ca ascunderea gunoiului sub pres il face sa dispara? Sau sa se imputa?

Psihologul psihoterapeut este cea mai competenta persoana in cazul tau. Ma intreb, daca iti rupeai un picior, daca ascundeai asta de parintii tai. Sufletul este la fel de important ca si trupul succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Salut,sunt adolescent,provin dintr-o familie traditionala din mediul rural dar locuiesc in mediul urbal,alaturi de ai mei.Pot spune ca am avut o copilarie frumoasa dar si…traumatizanta,nu am fost educat cu vorba buna,ci cu agresiuni fizice si verbale.Prima bataie mi-am luat-o cand aveam 3 ani,cauza:faceam pe mine ,chiar imi amintesc clipele acelea cu groaza.Acesta nu a fost primul si ultimul eveniment negativ ci bataile au mai continuat din cauza faptelor mele de copil ”energic” .Ambii parinti ma bateau,dar cel mai tare tatal.El a incercat sa-mi corecteze comportamentul prin violenta dar pot spune ca aceasta ”experienta” a adus frica si ura mea fata de acesta.Timpul a trecut…am crescut,bataiele au disparut dar a aparut agresivitatea verbala la parintii mei,ma certau din orice faceam ,mereu eram corectat pentru greseli cu injuraturi dar niciodata apreciat pentru faptele mele…Cand aveam 10 ani,sormea s-a nascut.Peste 2-3 ani ,ai mei mi-au dat responsabilitatea de a av
ea grija de ea intr-un interval de 5-6 ore,pana mama si tata veneau de la munca.Fiindca sormea era un copil foarte energic ,mi-a fost foaarte greu sa o stapanesc (facea mizerie,mazgalea peretii,uda covoarele cu apa de la robinet..),de faptele ei ,eu eram mustrat si pedepsit (2 zile fara Internet),Peste 1 an (aveam 14 ani ,sormea 4) au inceput comparatiile intre frati si avantajele pe care un frate le are in defavoarea celuilalt.Da,pot sa spun ca m-am simtit unor o ”umbra” a surorii mele,eu eram mereu cel scos vinovat in conflictele frate-sora chiard daca avea dreptate totala.In timpul acela ,am incercat sa le recastig dragostea parintilor,dar fara succes…la un moment dat am renuntat la asta.Mai trec cateva luni,sormea avea si mai multe avantaje dar si protectie ce mi-a generat o usoara ura pentru ea.Avantajele ei erau ca putea sa umble nestingherita prin lucrurile mele,sa ma injure (aici nu aveam dreptul la replica chiar daca diferenta e de 10 ani),chiar a fost invatata
de tatal meu sa dea in mine (”du-te la fretetu si da-i 2 palme” ) .Chiar mi-ai afisat nemultumirea si revolta in fata alor mei dar niciun rezultat…chiar m-a mirat raspunsul mamei (”tu ai fost iubit destul,acum e randul ei”),acest raspunsul cred ca nu-l voi uita toata viata.Am incercat sa-i fac sa inteleaga cat de mult gresesc fata de mine dar de cele mai multe ori nu reusesc sa port un dialog civiliazat cu parintii mei deoarece ei ridica tonul,nu au nici 2 argumente in ceea ce afirma iar mai nou,sunt comparat cu colegul meu ce are rezultate la scoala un pic mai bune ca mine (”el de ce poate sa aibe note mari si tu nu?”).Acum cateva zile mi-au facut un nou look (o noua freza),mi-e personal imi place cum arat dar cand m-a vazut tata chiar ca am fost revoltat de reactia lui.M-a facut in foarte multe feluri ,de la ”animal” pana la ”vagabont”.El nu accepta sa am asemenea look si m-a obligat sa ma tund la 0 ,argumentand ca ii ”e rusine cu mine pe strada”.Normal ca nu am acceptat si nu m-am dus la frizer,iar aceasta decizie a provocat certuri in familie.Chiar m-am simtit foarte umilit de spusele celui care i-am spus ”tata” de mic ,dar nu e prima data,sunt un baiat puternic,am mai trecut prin lucruri de aceeasi natura.Am hotarat sa nu-i mai vorbesc pana nu-si va cere scuze .Ai mei nu si-au cerut niciodata iertare cand au gresit fata de mine,chiar niciodata…Relatia mea cu paintii e foarte rece,adica nu prea ne vorbim prin casa ,nu il bat la cap ca sa ma ajute la teme sau alte chestii..(sunt independent,simt nevoia sa ma descurc singur si sa iau decizii fara a fi influentat)
Asta e viata mea,sper sa ma ajutati intr-un fel sau altul

Descrii o copilarie tare grea pe care nici un copil nu merita sa o aibe si imi pare rau ca ai trecut prin asta! Cu ce ti-ai dori sa te ajutam noi?

In situatia ta exista in general doua variante. Prima ar fi sa cauti dragoste si sustinere acolo unde nu o poti obtine. Iar asta fac foarte multi oameni. Parintii tai probabil te iubesc, dar nu stiu sa o arate. A doua varianta ar fi sa cauti sustinere (si) in alta parte. De exemplu la o bunica, la un profesor, la un preot, eventual un psiholog sau in general o persoana adulta cu care sa te poti sfatui si care ss iti fie un sprijin moral la nevoie. Crezi ca poti gasi asa ceva?

trage tare , sa poti pleca din aceasta "familie" , da examen ptr facultate si alege o facultate din alt oras , si pleaca ! asta e tot ce poti face , pe termen lung , fa-ti un astfel de plan , de studiu , ca sa poti ajunge la universitate.

Imi pare rau pentru situatiile prin care ai trecut. Am avut o copilarie similara. Imi poti scrie in privat daca doresti sa discutam.

Povestea ta e impresionanta, dar nu te voi ajuta cu nimic, daca incep sa te compatimesc. Numai faptul ca ti-ai schimbat look-ul, spune despre tine, ca ai nevoie de atentie si afectivitate. Incearca sa vorbesti cu parintii tai, cund sunt impreuna, sa le explici cum vezi tu lucrurile. Nu fugi, nu te ascunde, infrunta-i si vorbeste-le in fata, dar cu calm, nu te enerva si nu tipa. Demonstreaza-le ca tu esti ” adultul” si te comporti ca atare, daca ei, mai ales tatal nu a stiut niciodata sa se comporte civilizat. Faptul ca nu ai acceptat sa te tunzi, este minunat, deja ai inceput sa-ti iei viata in piept. Nu ma intelege gresit, in felul acesta tu nu vei prelua controlul asupra tatalui, dar prin schimbarii atitudinii tale, il vei ” obliga” sa-si revizuiasca comportamentul vizavi de tine. Si inca ceva, daca incepi o discutie cu parintii tai, nu reprosa problemele din trecut, ramai in prezent. Incearca sa traiesti detasat si pregateste-te de facultate, intr-o zi te vei elibera definitiv. Mult succes!

Te putem doar ghida, ajutorul ti-l vei da singur. Sau vei invata sa te inconjori de oamenii potriviti…

RASPUNS: "Pot spune ca am un plan bine pus la punct cu viata mea,o sa urmez o facultate de elctronica si eventual voi pleca din tara pentru a-mi face un rost. Fiind adolescent imi place sa ma descurc singur,o idee opusa din partea parintiilor mei nu ma poate convinge decat daca are argumente puse bine la punct. Chiar daca am trecut prin nistre traume de-a lungul copilariei mele,asta nu m-a oprit sa ma refugiez in lumea drogurilor si a alcoolului. Ca orice copil am avut si eu visele mele ,sa devin fotbalist profesionist,dar nu s-a putut,deoarece tata mi-a prosmis ca ma va inscrie la un club de juniori dar nu a mai facut-o chiar daca aveam calitati de jucator. Dupa multe promisiuni strambe din partea alor mei ,nu mai am incredere in oameni ,vorba aia ”daca nu ai incredere in mama ta ,in cine sa ai?”.Legat de mama,pot spune ca nu ma poate intelege,ma compara cu alti colegi,imi violeaza intimitatea (profilul de facebook),imi umbla prin lcururile ,dar aceste ”obiceiuri” i se par foarte normale ,chiar daca pe mine ma deranjeaza enorm."

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua!
Ma numesc Ana. Sunt din Piatra Neamt si as dori un sfat cu privire la relatia noastra, parinti- fiica.
De opt luni fiica mea are un prieten cu care se intelege foarte bine. Ea are 19 ani iar el 21.Nu am avut obiectii fata de el cu toate ca a fost un jucator impatimit al pacanelelor lucru care nu ne-a placut deloc din trecutul sau . De cand a cunoscut-o pe Diana (fiica noastra) el a facut multe sacrificii ca sa poata fi impreuna cu ea..A renuntat la aceste jocuri lucru greu de realizat,( el facand si psihoterapie ptr aceasta) a renuntat la prietenii care ii avea . Diana fiind in clasa a 12 a se pregatea pentru bac si facultate iar el i-a fost alaturi si a incurajat-o f mult in aceasta perioada( ea fiind f stresata cu examenele care o asteptau) Sunt de nedespartit. In aceasta perioada si Alin se pregatea ptr facultate si invatau impreuna ca sa o urmeze pe Diana. Ei isi doresc un viitor impreuna si au planuri de viitor f frumoase . Acum nu stiu ce sa cred, sunt doar vorbe sau vor fi si fapte.Spun ca merg la facultate si vor incepe prin a face voluntariat din primul an ptr a avea o experienta la sfarsitul studiilor, si ptr a pleca in strainatate.De ceva timp Diana nu mai este fata care a fost.Acum este foarte indiferenta cu noi, nu ne respecta , vine si pleca cand vrea, fumeaza. afiseaza o aroganta si plinatate de sine care pe noi ca parinti ne scoate din sarite .In general a fost un copil cuminte , nu ne-a creat probleme majore.A fost deschisa la comunicare, lipicioasa cu noi parintii, discutand orice fel de subiect. Tin sa spun ca dupa examenele de la facultate( care le-au luat cu brio amandoi,) prietenul ei a mai ramas la noi peste noapte si invers.Mi se pare a fi un baiat la locul lui si care o sustine mult pe Diana in tot ceea ce face. Chiar o cearta si ii zice sa isi ceara scuze fata de parinti.Diana isi doreste f mult sa stea in chirie cu el cand va pleca la facultate. Noi nu am vrut la inceput dar apoi ne-am mai obisnuit cu ideea ,dorind si parintii lui acelasi lucru( spunand ca altfel se mobilizeaza amanadoi la invatat). Si-a dorit foarte mult sa fie admisa la aceasta facultate Am incercat sa ii zic ca daca nu se schimba si nu isi arata recunostinta fata noi ca parinti ptr toate sacrificiile materiale care le-am facut si facem in continuare nu o mai las in chirie ci la camin.Mi-a zis ca atunci ea nu se mai duce la facultate si pleaca in strainatate la munca. Specific ca in clasa a 12 a am investit in meditatii la toate disciplinile de bac . Nu stiu cum sa gestionez aceasta situatie , si cum sa o fac sa devina copilul asezat care a fost. Sa nu imi mai raspunda arogant si sa respecte parintii si casa in care a crescut. Acum este plecata la munte ptr trei zile chiar daca nu prea am fost de acord. Parintii lui Alin il sustin financiar peste medie. Nu a contat ce am zis noi ca parinti, pur si simplu a plecat.Cel mai tare ma doare indiferenta, felul in care raspunde ,sfidarea, aroganta si nu are nici un fel de remuscari. Mi-as dori sa negocieze intr-un fel situatia sa fie bine ptr toata lumea, dar ea vrea doar ei sa ii fie bine ei.
Va multumesc foarte mult!

Fiica dvs intra acum in stadiul de maturitate, de adult. Este important pentru ea sa poata lua propriile decizii, sa devina incet incet stapana vietii sale si sa isi castige independenta. Practic, tot ceea ce face acum asta spune "Vreau sa fiu independenta". Parerea mea este ca are un comportament foarte sanatos. Ce ar trebui sa faceti dvs: sa o incurajati si sa o sustineti in acest demers. Are nevoie sa isi ia zborul si are nevoie sa stie ca o sustineti in acest sens si sa usa va ramane mereu deschisa daca va dori sa se intoarca. Este un moment delicat in care, daca incercati sa va opuneti acestui demers absolut natural, veti obtine numai razvratire (de care oricum da putin dovada, deja). Daca va doriti sa va respecte, oferiti-i acelasi lucru. Asta inseamna ca o respectati si aveti incredere in ea, chiar daca alegerile ei nu sunt ceea ce v-ati dori dvs.

Fata dv nu face nimic diferit de ceea ce fac toti copiii buni in ziua de azi.Este intr-o relatie stabila pe care a ales-o foarte bine, cu un baiat bun, si-a luat toate examenele si a intrat la facultate, nu se da in laturi de la munca( zicand ca face voluntariat sau pleaca la munca intr-o alta tara ) , e chibzuita financiar pt ca a plecat la munte ( probabil cu cortul) dar nu la mare sau in alta parte unde sunt cluburi, bautura si droguri.
Ca fumeaza… Inteleg. E cel mai mic rau pe care poate sa-l faca. E normal, una pt ca e o forma de a arata ca e adult, alta ca o fronda pt dv sau pt ca fumul de tigara pune o perdea intre ea si restul. In definitiv face sex si nu poate fuma?
Poate unii dintre noi adultii la varsta ei eram casatoriti, stateam cu chirie sau aveam rate sau chiar copii.
Ca pleaca si vine cand vrea…. Este normal, trebuie sa incercati sa aveti incredere in ea ( ca o sa treaca strada cum trebuie si ca nu o sa pateasca nimic altceva).
Nu stiu de ce nu ati vrut sa o lasati la munte, ca ea si-a facut treaba ei, a luat examenele si e vacanta. Doar ca sa ii aratati cine e seful?
Daca nu merge acum la munte, atunci cand, ca va incepe scoala.
Faptul ca asteptati recunostinta , este normal din partea dv pt ca acum contabilizati cati bani ati bagat in ea. Dar a meritat, asa-i ?
Cati parinti care arunca bani pe copiii lor, de la cine stie ce masini, scoli, tel si multe altele nu se trezesc apoi la usa cu politia sau cu salvarea sau si mai rau.
Fata dv stie asta, ca are si ea colegi, si vede cati ratati primesc mai mult decat ea.
Ea nu v-a irosit banii si efortul pe care l-ati facut voluntar, nu va obligat ea sau altcineva. Fiti mandra de ea ca e un copil bun, si doar vorbiti cu ea si spuneti-i temerile si ca acum va e greu si dv ca ea va pleca de acasa si ca o iubiti si ca nu stiti cum sa treceti prin asta. Lasati armele jos ! E un copil bun si va intelege. Succes !

Și eu îmi spun pârerea..pârinții mei sînt cu o situație f bunâ și sint și singurul lor copil..pină la 38ani..am facut școala generalâ,liceul și facultatea..toate le-am luat cu bine și nu m-am meditat niciodatâ(am luat exemplu de la mama mea)..am muncit in toate vacanțele de liceu și facultate..pe timpul facuttâții,nu am vrut sâ locuim împreunâ ptr câ trebuia sâ apelâm și la întreținerea pârinților din ambele pârți..și nu era corect(cînd vrei și patul cald..trebuie responsabilitate financiarâ din ambele pârți implicate..nu de la părinți)../nu vâ mai lâsați amenințați și exploatați de fiica dvs și implicit de așa zisul prieten al ei.Ce dacâ ceilalți pârinți,ai lui,le oferâ întreținere peste medie..și la câmin se poate locui împreunâ ,dacâ..sînt pe linia fierbinte..vrea strâinătate..n-are decît…si-a schimbat comportamentul?de fapt așa este el în realitate,și fiica dvs îl copiazâ..el se poartâ f frumos cu dvs.,vâ amâgiți singuri…INCETAȚI A-I MAI COCOLOȘI…RELAȚIA LOR NU E DE DURATÂ…VA ȚINE DOAR ATÎTA TIMP CIT ESTE ALIMENTATÂ… mai vorbim peste max un an..eu nu mâ înșel la cei 38ani…eu nu am acceptat niciodatâ sâ fiu un întreținut al pârinților ,sau al prietenei mele..si sînt mîndru de toate realizârile mele,implicit și pârinții mei și pârinții prietenei mele…

Taiati cordonul ombilical. Pentru ca veti suferi curand de sindromul cuibului gol. Acceptati ca fiica Dvs creste, vrea libertate, si da, le va obtine. Un psihoterapeut va poate explica in detaliu problema, si va poate ajuta sa treceti peste asta mai usor.

De acord cu"psihologul vâ râspunde"!!!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna,am 17 ani,mai am putin si fac 18 ani. Sunt clasa a 11a si ma preocupa viitorul meu,ce vreau sa fac in viitor. Cum aflu ce imi doresc sa fac pe viitor? Ma tot uit la mine si nu-mi vad un viitor in fata..E ceva gresit sa nu vezi niciun viitor in fata ochilor tai? Imi vad prietenii cum vorbesc despre ce vor face in viitor,iar cand ma intreaba si pe mine raspunsul meu este mereu "nu stiu". Nu stiu ce-mi place,nu stiu ce vreau sa fac,nu stiu ce-mi doresc,nu stiu nimic..am eu o problema? Sau eu sunt problema in persoana? Nu stiu daca vreau sa fac o facultate,iar daca as vrea sa fac, ce facultate as putea face?

Ar fi foarte multe de zis. Ca idee gasesti carti pe tema asta. Sau teste de personalitate . Impresia mea e insa ca tie iti e mai curand teama de viitor. Si aici trebuie vazut daca teama asta este justificata sau daca ea te impiedica sa faci o alegere. De ce iti e cel mai teama?

eu am simtit la fel in acea perioada si pana la urma mi-am gasit directia. Daca discutiile cu cei apropiati nu iti sunt suficiente, atunci cauta un consilier vocational care sa te indrume. Se poate, succes!

Cand iti alegi acest drum este important sa te uiti cu atentie la tine si sa observi ce iti face placere sa faci, ce te intriga, ce domenii te pasioneaza etc. Poate acum iti pare ca nimic, dar te asigur ca daca te vei observa ceva timp, vei reusi si tu sa-ti raspunzi la aceste intrebari. In plus, nu intotdeauna facultatea aleasa este "the one", dar nu e nici o problema. Poti schimba mai tarziu. Ia decizii si da-ti voie sa gresesti si sa experimentezi. Asa e in viata Si da, o discutie un consilier vocational sau poate chiar psihologul scolii se poate dovedi utila.

Nu vezi, pentru ca nu te-ai informat, desi ai internet la dispozitie. Discuta cu oamenii, observa-i. Apoi incearca sa iti dai voie sa simti ce anume ti-ai dori sa faci, ce activitate te-ar face sa fii multumit. A face o facultate fara sa stii ce vrei, ce iti place si ce ti se potriveste e o prostie…

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Am 22 ani , sunt foarte deprimat din cauza saraciei , ma stresez. Când sunt intrebat daca am o iubita ma inroșesc la fața , si nu stiu sa raspund pentru ca nu am sunt virgin. Nu pot comunica cu oamenii ma inroșesc sunt foarte timid . Am incercat sa imi gasesc de munca dar nu am reusit. Vreau sa nu mai fiu timid , rușinos.

ai idee ce anume din tine te opreste sa ai un serviciu (‘ceva’ care sta la baza rusinei tale)?

Nu esti singur! Se estimeaza, ca una din trei persoane sufera de timiditate si din fericire, reusesc sa treaca peste acest ”disconfort”, dupa o perioada de timp. Lucreaza cu tine! Nu te mai subestima, nu esti deprimat din cauza saraciei, ci a timiditatii. Cunosc oameni bogati si timizi. Timiditatea nu e o boala, invinge-o! Capata-ti increderea intine, priveste interlocutorul in ochi, atunci cand vorbesti( in felul acesta vei prelua controlul), incepe tu mereu conversatia, chiar cu o conversatie scurta, despre o stire, in felul acesta spargi ghiata si nu in ultimul rand, atunci cand ti se spune ca esti timid- recunoaste ca esti! In felul acesta te eliberezi- spui raspicat! Da sunt timid, care e problema ta? Incearca si ai sa vezi ca reusesti. Daca vrei sa te ajut mai mult, contacteaza-ma in privat. Imi face placere sa te ajut, am un fiu aproape de varsta ta. Mult succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua , am mai multe probleme/intrebari/nelamuriri.

1.Imi este foarte greu sa imi ridic vocea. Sunt un baiat calm si ma enervez foarte greu , iar atunci cand ma enervez ridic foarte usor vocea . Dar de exemplu cand ma cert cu cineva , persoana respectiva se enerveaza si ridica vocea , tipa etc , in timp ce eu sunt calm si incerc sa ii explic de ce am eu dreptate dar pe un ton normal si vazand ca vorbeste peste mine si nu aude ce zic incerc sa ridic tonul , dar imi vine foarte greu sa tot ridic vocea ca sa acopar persoana din fata mea , parca nu am energia sa fac asta , mai degraba prefer ignor si sa fiu nepasator .

2.Am facut scoala de soferi si am dat examenul auto , desi cu instructorul in dreapta mea execut toate manevremele si nu am nici un fel de track/teama la volan , atunci cand vine examenul , mai precis traseul , clachez , sunt panicat , am track ,( data trecuta mi s-a oprit motorul de 10 ori ) am aceasta teama cand e politistul este in dreapta mea si nu stiu de ce , constient sunt ca nu am temei sa imi fie frica , totusi este fiziologic vine din interior si nu o pot controla . La alte examene gen bac, sau examene facultate nu am nici cea mai mica urma de frica .

3.Cand merg pe strada si simt ca sunt primit ma simt aiurea , apare un fel de teama cred sa nu rada de mine , sa nu par nu stiu cum .

4.Desi ideologic vreau sa caut o fata cu care sa vorbesc , cu care sa incep o relatie , nu am nici o tragere de inmica sa intru intr-o conversatie cu o fata , nici macar pe facebook , ce sa mai zic pe strada … Pe de o parte parca am o teama ca nu voi sti ce sa spun , sau sa nu fiu luat in ras sau chiar , desi stiu ca nu are de ce sa imi fie frica , ca nu toti suntem perfecti , etc … sau nu fac asta din sila imi este “lene” sa fac asta , defapt imi este sila sa mai discut si cu prietenii , vorbesc cu ei cand am nevoie de ceva , sau daca au ei nevoie de ceva si apeleaza la mn.. cand ies cu prietenii la un suc gen , imi place mai mult sa ascult decat sa povestesc despre mine , simt ca oricum nu ar interesa si ca oricum in 2 zile uita , cum mi s-a intamplat in multe ori in liceu de exemplu , ieseam cu prietenii si discutam anumite lucruri , eu eram atent , aratam interes si tin minte si acum ce spunea unul si altul , prietenii aratau la randul lor interes , erau atenti dar daca ii intrebam saptamana urmatoare ceva din ce am spun nu isi mai aduceau aminte …

5.Desi am calitati fizice , morale si intelectoale bune , nu prea am incredere in mine … cand trebuie sa fac ceva si apare o mica responsabilitate apare teama ca daca nu fac bine , daca gresesc …
6.Cred ca sunt cam apatic , trist , de exemplu cand am dat bacul , toti colegii mei erau foarte fericiti , chiar in culmea fericirii ca au luat bacul indiferent de nota cu 6-7-8-9 , eu am luat 9.08 si nu am avut nici o tresarire , puteam sa iau 10 ca tot nu as fi avut , am castigat 3 milioane la pariuri si am avut doar o tresarire (interioara) pe moment cand am verificat biletul , dar nimic la exterior si a fost doar atat o tresarire de 1 secunda , s.a.m.d.

6.Nu gasesc nici o bucurie in tutun , iarba , droguri , alcool cum gasesc ceilalti oameni de varsta mea si in general marea majoritate a oamenilor , sunt dezgustat de cum isi pot bea unii mintile si cum dau zilnic bani pe otrava ( tutun ) . Nu inteleg cum unii oameni pot fi atat de rai , dusmanosi unii cu altii . Sunt multe de zis dar ma opresc aici .

Daca ma puteti ajuta cu vreuna dintre probleme va multumesc .

Citind toate punctele expuse de tine, cred ca in acest moment ti-ar putea fi utila o intalnire cu un psiholog. Din cate observ, toate punctele se invart in jurul aceleasi teme: increderea in tine. Ar fi multe de spus/intrebat/explorat astfel incat sa putem noi, aici, acoperi totul.

1. Cred ca ai o atitudine foarte ok in ceea ce priveste managementul situatilor conflictuale si nu pot decat sa te incurajez sa iti pastrezi aceasta atitudine. Daca persoana din fata ta este agitata… nu ajuti cu nimic daca te agiti si tu. Asteapta sa se calmeze si sa puteti discuta in liniste. 2. Poate ca este o anxietate atunci cand esti fata in fata cu ceea ce reprezinta politistul? 3. Ce te face sa te simti inadecvat? Iti este teama de penibil? 4. Din ce ai scris pare sa fie mai mult problema prietenilor decat a ta… este normal sa te deranjeze o persoana care nu iti da atentie macar reciproca (din bun simt) si care demonstreaza ca nu e interesat de tine… trebuie sa fie frustrant pt tine, ma gandesc! 5-6-7. Inteleg ca te intristeaza pana la ‘amortire’ ce se intampla cu ‘cei din jurul’ tau… sincer, si pe mine (din jurul nostru)… insa asta te face pe tine o persoana deosebita intr-un mediu… mediocru (din ce ai descris). Din ce ne-ai scris nu vad nimic in neregula cu tine! Mergi la facultate… vezi-ti de viata ta… alegeti prieteni care te apreciaza pt cine esti in realitate, nu pt ca isi doresc ei spectatori si totul o sa se lege. Daca simti nevoia sa discuti cu un terapeut… este perfect ok! Se poate, succes!

Ai nevoie de o “reprogramare”, de o revizuire a sistemului tau de valori. De redobandire a CURAJULUI. Esti o persoana cu nivel ridicat de anxietate, si doar un efort sustinut te poate ajuta sa schimbi asta. Si ajutorul unui expert.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Am 15 ani si am o relatie de un an si jumatate cu un baiat de 20 de de ani. La inceput a fost frumos,era ceva nou pentru mine si am fost foarte fericita,sunt o persoana care cauta mereu sa exploreze. Mi-am facut impreuna cu el planuri de viitor,ne intelegeam bine,amandoi vrem aceleasi lucruri. De vreo 3-4 luni nu ne mai intelegem.Ne certam din prostii,eu am devenit mereu vinovata pentru ce se intampla. Sunt o persoana care nu vede realitatea pot sa spun..trăiesc intr-o poveste imaginara,uneori cand poveatesc ceva mai fabulez. Poate ca stau inconjurata de persoane,dar eu tot singura ma simt. Sunt sensibila,nehotarata,foarte timida,trec foarte usor de la o stare la alta. Eu cred ceva dar realitatea e alta,nu pot sa o vad. Mi-as dori sa ma schimb,sa fiu altfel,sa trec mai repede peste perioada adolescentei fiindca simt ca ma termina. Am probleme si cu fratele meu,parintii ii dau lui mai multa atentie fiindca e baiat. Are 7 ani si ma bate,are crize,urla cand cineva nu i se supune,iar parintii nu fac nimic in privinta asta. As vrea sa fiu si eu cu capul pe umeri mai mult si sa pot judeca ce e bine sa fac si ce nu. Ma puteti ajuta?

te putem ajuta dar nu online. Discuta cu parintii tai si gasiti un psiholog pt a putea incepe acest drum al dezvoltarii. Se poate, succes!

Poti eventual sa incerci sa discuti si cu psihologul scolar. Important este sa discuti cu cineva despre ce ti se intampla si ce simti!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua !

Va rog sa-mi comunicati ce termen de valabilitate are o Scrisore medicala emisa de un medic specialist catre un medic de familie si care este actul normative ce reglementeaza acest lucru .

Va multumesc si va urez sa aveti o zi excelenta !

de obicei termenul este de 30 zile… confirmati si cu medicul specialist de la care aveti scrisoarea.