Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ! Am gasit adresa dvs pe internet si daca se poate as vrea sa intreb ceva in legatura cu atacul de panica. Am citit despre, am facut sedinte degeaba tot ma speriu . Totul a inceput decand am cv probleme cu ameteala neidentificata momentan , adica ar fi mai multe cauze coloana , ochii sau orl , tensiunea si restul e ok , cand ma uit in jos aplec capul si fara stres se ametesc asa se duce imaginea sau daca misc capul stg dr ochii daca misc , de un an , din cauza ametelii mi frica sa merg pe strada si uite asa umblu cu bicicleta, mi-am pierdut locul de munca , prieteni si familia urmeaza . Azi de ex am fost sa fac o analiza coproparaz si era cald m-am speriat ca nu m dc ma tine m-a luat cu caldura fierbanteala , ameteala crunta si un tremurat incontrolabil ca am spus la fete ies ca imi vine sa vomit , mi-era rusine sa zic simt ca lesin am atac de panica , afara pe bicicleta ca m-am pus jos mi-a trecut , ma inspaimanta caldura excesiva care o simt , apoi ameteala asta nu inteleg , demult mi-a zis un psiholog ametesti da nu in halul ala sa nu poti face activit si adevarul ca demult cand ma speriam niciodata nu ameteam asa , nu inteleg dc acum , oare daca am o boala existenta deja , de la orl, coloana la speriat fiind probleme mai rau ametesti ??? si mi teama de lesin , dar nu am lesinat inca , am citit ca hiperventilezi si de aceea ametesti dar nu am cum pt ca nu apuc sa hiperventilez si ametesc la speriat , parca ochii mi se dilata , am incercat acasa sa respir repede sa vad ametesc , nu am nici pe naiba , nu ametesti , asta nu pricep , multumescccc tare tare mult , simteam nevoia de un sfat tare descurajata am fost azi si mama urla la mine ce tot ma speriu ce e atac de panica etc sotul meu nu-i convine etc

pana faceti investigatiile complete mentionate (daca este cazul?) incercati sa consultati un psihiatru. Aceasta anxietate/panica a pus stapanire pe Dvs. si un simplu dialog se pare ca nu mai este suficient. Curaj!

Atacul de panica porneste de obicei de la o senzatie fizica (in cazul tau ameteala). In timpul atacului de panica, creste pulsul, tensiunea si bataile inimii se accelereaza, printre alte simptome. Atunci se poate produce hiperventilatia care, din cauza unui aport crescut de oxigen, produce ameteala. In cazul tau ameteala este acea senzatie fizica perceputa de la care porneste atacul de panica. Deci, ameteala este activatorul atacului, ea nu survine in timpul atacului, nu este simptom, ci activator. Faptul ca nu cunosti cauza exacta a ametelii, te face sa o interpretezi cu mijloacele proprii de care dispui. De obicei, interpretarile legate de activatori sunt eronate. Aceasta interpretare eronata este de fapt cauza pentru atacul de panica. De aici se porneste in terapia cognitiv-comportamentala. Iti sugerez sa intri intr-un program de psihoterapie ca sa scapi de aceasta problema. E adevarat ca trebuie sa dispui de resurse de timp, financiare, etc, dar daca faci o analiza cost-beneficii, vei observa ca merita sa investesti aceste resurse. deja ai observat costurile (esti pe cale sa-ti pierzi familia). Multa sanatate si minte limpede!

Colegii mei au surprins principalele aspecte în cazul tău, așa ca subscriu recomandărilor lor. Completez doar ca exista programe gratuite în acest sens. Consultați site-ul paxonline pentru detalii.

In primul rand poti face niste analize la sange: poate fi o lipsa de vitamine si/sau minerale , o anemie etc . Mi se pare logic sa incepi cu aceste analize dupa care in functie de acestea sa ti se recomande de catre medicul de familie si alte investigatii. NU cauta sa te diagnostighezi tu singura prin informarea pe net , pentru ca asa nu rezolvi nimic si sporesti si mai mult teama vis-a-vis de o boala pe care tu crezi ca o ai sau suspectezi ca o ai. Apoi gandeste-te ca orice boala ai avea , se rezolva , adica vreau sa iti transmit ideea ca nu are rost sa te panichezi , ci sa actionezi in a ti se stabili cauza ametelilor ca apoi sa te poti trata corespunzator si astfel sa elimini frica de o boala presupusa, Poti deasemi sa apelezi, dupa investigatiile recomandate mai sus , si la terapii complementare gen: masaj terapeutic, reflexoterapie, reiki, terapia Bowen, Bowtech, sau alte terapii despre care ai informatii. Nu astepta ca cineva din familie sa te inteleaga, sau te sustina pentru ca ei nu s-au confruntat cu o situatie asemanatoare cu a ta , si nici cunostinte in domeniu nu au . Asa ca TU esti resposabila sa iti rezolvi situatia, si asta cat mai urgent posibil . https://www.youtube.com/watch?v=I22twhQu_RU

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua. Am un baiat de 6 ani care de cand era mic a fost mai deosebit. Nu dormea mai deloc, ii placea sa se uite la tv la reclamele acelea lungi la tigai etc….si daca avea 1 an si ceva. Ii placea sa se uite mult timp pe reviste la poze si ma intreba cate ceva punand degetul pe poze. Apoi, ii placea sa se uite la emisiuni lungi, a stat pe calculator si a invatat singur sa umble pe el, era mai priceput si decat noi. Ii place sa observe lucrurile in amanunt. A invatat cifrele in romana si in engleza, alfabetul la fel, la 2 ani jumate recunostea cifrele peste tot, pe la 4 ani imi citea numerele autobuzelor, acum 2 ani citea numele strazilor de pe pereti.La 3 ani stia pe dinafara toate posturile tv, stie figurile geometrice de la 4 ani, cate laturi are un hexagon sau octogon, stie toate culorile de la 2 ani….ce sa mai spun? De 2 ani stie sa numere in engleza si romana cu numere mari, si descrescator, din 2 in 2, din 3 in 3, din 10 in 10 cu orice numar, adica 2,12,22…..Isi facea jucarii din orice, are raspunsuri la orice, ne lasa cu gura cascata, anul trecut ne-a zis ca i-am speriat si gandurile…..este justitiar la maxim, foarte sensibil, la gradinita imi ziceau ca el nu plange cand se loveste dar ii ia in brate pe toti cei care se lovesc. A fost de mic usor hiperkinetic, dar in sensul bun zic eu, nu statea locului fiindca mereu era in cautare, este foarte curios, arunca jucarii pe geam si cerea imperios sa vada cum stau ele acolo. A avut ciudatenii din astea, punea hartii in suc ca sa vada cum sta acolo etc…..Este foarte tehnic de mic, un psihiatru a spus acest lucru, am fost la el trimisi de la gradinita, femeile alea nu l-au inteles, spuneau ca are gandirea unui copil de 2 ani, il umileau si il discriminau. Acum e in clasa pregatitoare nu are rabdare la desenat, nu ii place, lui ii plac cifrele, tot ce tine de cifre.Problema mai este si cu incapatanarea lui extrema, dar daca nu ma enervez si ii vorbesc cu rabdare, pana la urma il fac sa reactioneze. Am impresia ca asta asteapta, sa vada daca ii vorbesc frumos si daca ii vorbesc rastit si il cert, se opune si mai rau. As vrea sa stiu ce este cu el, am impresia ca , parca nu isi gaseste locul. Credeti ca este special?. I s-a facut acum 2 ani Portage-ul si a iesit cam 130 , avea un rezultat bun la socializare si comunicare, acum nu stiu ce sa zic. De mic vorbeste foarte deosebit, multa lume a ramas surprinsa de asta. Eu va multumesc din suflet.As dori si un nume de psiholog clinician bun dar cu taxe mai mici. Multumesc.

puteti cauta o clinica in orasul/zona Dvs. care sa aiba teste de personalitate/IQ/etc. licentiate si ample. Din ce ati scris cred ca este nevoie de o testare detaliata. Va sugerez sa nu va ganditi la pretul acestor teste… evident tinand cont si de bugetul pe care il aveti. Este o investitie in sanatatea copilului! Sper sa vina colegii mei eventuale recomandari, aici. Succes!

daca se descurca bine cu numere si ii place tehnica, robotii si calculatorul, si sunteti din bucuresti, recomand sa il duceti la cursurile de aici https://www.facebook.com/inventeazaro/posts/664539433649567?notif_t=notify_me_page sigur se va simtii in elementul lui (daca nu acum, poate peste 2-3 ani).

Subscriu, căutați un cabinet, o clinică sau o instituție (guvernamentală sau nu) din zona în care locuiți pentru o astfel de evaluare detaliată.

Puteti sa apelati la mine. Am experienta in lucru cu copiii prescolari de 10 ani sunt psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportamental, terapeut ABA si cadru didactic. Am lucrat si lucrez cu copii pe reguli comportamentale si plan de interventie pentru intreaga familie pt a stopa aceste comportamente. S-ar putea sa aiba nevoie si de recuperarea unor lacune acumulate tocmai din refuzul de a coopera cu cei care se ocupa de educatia lui. Cel mai important este ca familia sa fie invatata cum sa raspunda unor comportamente inadecvate, apoi familia sa transmita si cadrelor didactice cum trebuie aplicate. Se face plan de interventie atat acasa, cat si la scoala. Se pune accent pe recompense, lauda, motivare afectiva. Acum sunteti intr-un cerc vicios destul de greu de spart de unul singur. Ma puteti contacta in privat

Ce am inteles eu din mesajul dvs ar fi ca aveti un baietel curios, cu anumite abilitati si inclinatii tehnice, si putin desprins asa de zona mediei generale sau a obisnuitului manifestat de cei de aceeasi varsta cu a lui. Daca pana acum nici un psihiatru sau psiholog (caci, doar cineva specializat v-ar fi facut Portage-ul) nu v-a diagnosticat copilul cu vreo tulburare in dezvoltare, dvs pareti totusi nemultumita de faptul ca…"nu are rabdare la desenat"? Opinia mea este sa nu interveniti in nici un fel asupra copilului, observati modul in care continua sa se dezvolte, incurajati-i pasiunile, aveti rabdare cu el si dupa cum bine ati sesizat este mai bine sa ii explicati cu argumente ce si cum decat altfel ( adica, cum fac multi parinti: fie tipa la copil ca sa-l faca sa taca fie isi exercita abuziv autoritatea fara a-i lua in considerare starea emotionala). Sprijiniti-i individualitatea, creativitatea si evitati sa-l "modelati" dupa un sistem educational care se schimba destul de des si devine tot mai abramburit. S-ar putea sa aveti un copil cu o inteligenta peste media celor de-o seama si atunci consider ca este mult mai bine pentru cel mic ca familia sa-l sprijine in dezvoltarea sa decat sa-l "aduceti mai aproape de medie". Sistemul educational romanesc de stat nu este capabil sa sprijine nici copiii cu inteligenta peste medie si nici pe cei cu deficit. Invatatorul/ profesorul are o norma de indeplinit si este greu (mai ales cand nu exista motivatie reala sau pasiune pentru meserie) sa se ocupe de "extreme", in acelasi timp.

Numai un medic psihiatru poate da un diagnostic daca este cazu …apoi terapie si totu va intra pe un fagas linistit..rabdare,incurajare,perseverenta…EU as zice ca pare a fi tipul de copil cu ADHD…insa nu sunt specialist…numai bine!bucurie multa!!

auzi mamico ????…..fii fericita ca ai un copil destept care nu are rabdare cu oameni care nu-l inteleg…nu te inteleg ce cauti la psihiatru,la psiholog….ii cauti cumva vreo boala ???….chiar nu-ti inteleg ingrijorarea !!!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

buna . am o problema din care nu reusesc sa imi revin va rog ajutatima.am varsta de 28 ani am doua fete una de 6 ani iar una de 4 luni. incerc sa imi revin in urma cu 10 zile am aflat de o sarcina neasteptata aveam 6 saptamani pe moment nu am gandit am zis ca nu imi permit inca un copil tinand cont ca am bebelus de 4 luni si nu am tinut sarcina insa din momentul itreruperi ma simnt extrem de vinovata si ami vin tot felul de idei si ganduri negative insa incerc sa imi revin eu inca nu realizez ca numai este acceasta sarcina eu astept sa se vada ceva sa simnt dar nu se intampla eu nu vreau sa cred ca am fost instare de am imi da puiul afara imi doresc sa nu fi facut acest lucru dar nu mam gandit nici o clipa la ce voi simti dupa mama mea ma incurajat inainte de a inrerupe sarcina sa maerg ca nu miseva intampla nimic si am facut si acest pacat de ne iertat ma simnt extrem de vinovat.va rog daca este posibil sa ma ajutati cu un sfat .va rog mult multumesc

vorbeste cu medicul tau ginecolog (sau neonatolog) sa iti recomande un consilier/psiholog/terapeut/psihiatru care lucreaza cu mame ‘noi’ in perioada postnatala. Sunt sigur ca stii ca cel putin la nivel chimic se produc foarte multe in corpul femeilor… atat in timpul cat si dupa sarcina. Ma gandesc ca poate ti-au scapat de sub control lucrurile. Curaj si succes!

Imi pare rau ca va simtiti rau. Cred ca pot sa-mi imaginez starile prin care treceti. O terapie v-ar ajuta foarte mult acum ca sa depasiti aceste stari. Este posibil sa aveti o usoara depresie post-natala, peste care s-a adaugat avortul pe care dvs. nu l-ati facut din convingere. Ca punct de sprijin, incercati sa folositi copiii, carora trebuie sa va dedicati si gandul ca poate embrionul inca nu dezvoltase aproape nimic (probabil ca nu avea nici inima inca). Imi pare rau si va doresc mult bine!

Îmi pare rău că treceți prin astfel de momente și stări, dar nu trebuie sa o faceți de una singură. Subscriu recomandărilor deja făcute – căutați sprijin într-un terapeut.

Sentimentul de vina nu va ajuta. Ganditi-va la copilul cel mic, ce simte si ce ii transmite-ti, in conditile date. Succes!

Va recomand sa discutati cu un terapeut. despre acest sentiment de vina pe care inteleg ca il aveti. Mi se pare important mai ales ca aveti 2 copii mici care au nevoie de dvs.

Pe fondul unei depresii postnatale si cu o vina care va ingreuneaza tot mai mult nu este ASA usor de facut precum se zice…va recomand sa gasiti in duhovnic bun…dansul va va prescrie o "reteta duhovniceasca"…LA inceput poate vi se va parea greu,insa orice inceput e greu…dupa aceea veti fi usoara…"dai vointa ,iei putere!"…toate cele bune!va fi bine!important este ca va pare Sincer rau si ca vreti sa faceti ceva in acest sens!!sanatate si bucurii alaturi de copii!daca va pot ajuta in vreun fel,sa mi comunicati. Cu mare drag!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna,am si eu o problema dar din cauza situatie financiare nu imi permit momentan sa consult un specialist..Am 20 de ani si un copil de patru luni problema este ca de ceva timp am dureri groaznice de cap,am facut un tomograf dar a iesit ca nu am nimic la cap,cateva luni am fost linistita dar de 1 luna ma gandesc incontinuu daca nu cumva am ceva la cap si tot de atunci mi-e frica sa stau singura in casa si in ultimul timp chiar sa ma pun sa dorm, imi vin in minte tot felul de lucruri negative, plang mult si am ganduri de genul: "ce as face daca ar muri o persoana draga", " ce ar putea pati copilul meu: , " si mi-e frica sa nu mor" ma panichez din orice si mi-e frica

pare sa fie o anxietate generalizata… consulta un psihiatru (este gratuit pe asigurare – card sanatate). Curaj!

Vă recomand să apelați, în ciuda problemelor financiare, la un psihoterapeut. Exista și programe gratuite în acest sens, dar și terapeuți care preiau cazuri pro-bono sau ajustează oferta de preț în funcție de nevoile clientului, așa cum de altfel codul deontologic al profesiei specifică. Mult succes!

Durerea de cap poate fi un semnal de alarma ca alt organ este bolnav: rinichi, ficat, vezica urinara. Faceti o ecografie.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am 36ani,sunt salariat(asistent medical) si locuiesc singura.De precizat ca sunt intr-o relatie de 16 ani,timp de 11ani am fost amanta dupa care el a divortat.A fost iubire neconditionata din partea ambilor insa acum am ajuns in situatia in care ii cer ori de cate ori am ocazia sa se mute cu mine(daca intradevar tine la mine).De mentionat ca nu depind financiar de iubitul meu,ne intalnim doar atunci cand el doreste,nu are niciun fel de relatie cu familia mea si nu facem sarbatorile impreuna(eu imi doresc dar el prefera colegii de serviciu si prietenii).Eu imi doresc dim suflet sa locuim impreuna si sa avem o relatie de cuplu normala dar el tot timpul vine cu argumente de genul…crezi ca este atat de simplu?bei avea responsabilitati,nu vei mai merge sa faci tratamente la domiciliu si nu uita sa-mi aduca aminte diferenta de varsta dintre noi(el avand 49ani).Care credeti ca este motivul pentru care nu vrea sa locuim impreuna,nu ma iubeste?sau…considerati ca eu am facut o obsesie pentru el si de aceea imi doresc sa fim un cuplu?va multumesc anticipat

ma gandesc ca lui ar putea foarte bine sa ii convina aceasta situatie (cu livrare la domiciuliu) fara a se mai complica cu o relatie (mai ales ca de-abia ‘a scapat’ din una). Poate explorati totusi situatia cu un psihoterapeut… pt binele Dvs. in primul rand. Curaj si succes!

Iubirea este una, dar relatia alta. Pentru o relatie de cuplu sunt necesare multe alte ingrediente, abilitati si capacitati emotionale ale celor doi. Va recomand ca dincolo de perspectivele partenerului dvs., sa explorati alaturi de un psihoterapeut care sunt determinantii dvs. personali in situatia curenta si odata identificati sa operati schimbari la nivelul lor. Este singurul lucru pe care il puteti face acum pentru a va clarifica.

Subscriu.Inteleg ca de la inceput a fost o relatie in care d-l nu a fost nevoie sa-si asume responsabilitati , deci ii convine asta .

e foarte simplu draga mea! sa ma scuzi ca iti spun direct, daca te vroia langa el , erai de mult…nu ti se pare ca ti-ai consumat viata asteptand nu stiu ce? Spune stop si vezi-ti de viata ta, s-o gasi alt barbat si pentru tine, trebuie doar sa vrei!

Inteleg ca partenerul dvs. a setat niste termeni de convietuire in cuplu care nu se potrivesc cu ai dvs. Vedeti diferit lucrurile. Este posibil de asemenea ca dvs. sa fi avut asteptari legate de cum va fi viata impreuna dupa ce a divortat. Iar aceste asteptari nu s-au validat. Din cate scrieti, partenerul gaseste scuze dar nu vine cu solutii concrete ci doar implicite. Implicarea lui se termina intr-un anumit punct. Poate este momentul sa va intrebati ce anume doriti de la aceasta relatie. Puteti sa explorati aceste aspecte impreuna cu un terapeut. Succes!

Am avut o relație asemănătoare plus un copil tot nu sa căsătorit cu mine și am rupt relația A fost mai bine Eu cred ca ar trebui sa faci la fel pt ca lui îi convine nu se implica și anii trec ai sa ți dai seama ca ai imbatranit și ai așteptat nimic .Ai sa ramai singura cu amintirile Asculta ia calul de frâu

Citind cele descrise, o explicație pentru incongruența dintre nevoile dvs. și viziunea dvs. despre relație, versus viziunea sa, ar putea fi stilurile de atașament diferite. În acest sens vă recomand cartea Stilurile de atașament (http://ascr.ro/magazin/item.asp?id=100&name=STILURILE_DE_ATASAMENT), pentru a vă înțelege mai bine, dar și apelarea la sprijinul unui terapeut, fie într-un cadru individual, dvs., fie în cel de cuplu, dacă partenerul este dispus.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

-Buna!Ma cheama Yalda si am 14 ani.Problema mea este una familiala.totul a inceput de mica cand aveam 3 ani si m-am ars pe picioare.Am stat acolo aprx. o luna si am trecut prin lucruri pe care doar mama mi-lea spus.Imi scoteam perfuziile si ma taiau mereu cand imi scoteau pansamentul care imi acoperea tot piciorul.Mi-au luat piele din alta parte si mi-au pus o plasa de aceea acum pielea mea arata ca niste solzi.La inceput nu am putut sa stau fara strampi deoarece imi afecta pielea dar si pentru ca nu vroiam sa fiu judecata pentru felul in care arat.Apoi problemele au inceput sa creasca cand am avut o profesoara careisi batea joc de mine in fata clasei.Odata a ras de mine pentruca mi-am uitat ghiozdanul in masina tatei pentru ca eu trebuia sa fac naveta.Nici cand am fost batjocorita de coleg nimeni nu a facut ceva in legatura cu asta, problema pe care o am de la gradinitasi care m-a facut mai agresiva cu colegii pe care ii am in acest moment. mereu m-am simtit in plus,ca a 5 ea roata in propria familie.Parintii mei au divortat si am stat cu mama si 2 suror din partea mamei*mama s-a intalnit cu tata cand avea un copil si tata trei*mi-a fost greu sa aleg ,eu vraand sa stau cu amandoi sau cel putin o saptamana la fiecare,dar a fost imposibil.Acum sunt legata de acelasi probleme din trecut care ma macina pe interior.Mama mea vrea sa plece in Anglia dar nu se gandeste la pericolele pe care le poate avea in strainatate.Eu stiu ca ma iubeste ca mama dar ma raneste si se chinuie singura incercand sa ma faca pe mine sa sufar. Tata imi spune ca a divortat din cauza unui baiat tanar pe care l-a intalnit pe internet.Iar mama spune ca a divortat pentru ca tata a accesat saituri pornografice pe care le-a gasit in istoricul lui si pe care le-am vazut si eu.dar am vazut si cum mama timp de sase luni ii spunea baiatului ala ca il iubeste.De atunci urasc facebook-ul.Cand a inceput divortul mama a incepu sa iasa cu tot felul de dubiosi unul din ei fiind John *dac a asta era numele lui* motivul pentru care surorole mele au plecat.sora mai mica s-a dus la tata si cea de 18 ani s-a dus la iubitul ei care a stat cu noi pt ca mami a fost de acord.De atunci de abia daca am vorbit cu fratii si surorile mele. John is batea joc de mine si de mami apoi a plecat cu 2000 de euro,bani cu care a pacalit-o pe mama ca imi va face mie operatie la picioare in strainatate.Cand am intrebat-o pe sora mea mai mare de ce a plecat la tati a spus ca mami a ales intre ea si John.momentele acelea n-am sa le uit niciodata.Stiu ca nimeni nu se gandeste la mine ca la cineva important,nimeni nu ma intelege,sunt in plus in viata ,ma simt ca o carpa pe care du pa ce o folosesti si o arunci,toata lumea ma uraste de la colegi pana la familie,toata lumea ma judeca!!Notele mele au scazut de la 9-10 pana la 8-7 si m-am ingrasat. Stau cu noptiile si ma gandesc mereu cum ar fi daca as pleca si nu asi depinde de nimeni.STIU ca daca plec nimeni n-o sa observe.Toata lumea imi spune ca sunt cu capul in nori si ca m-am schimbat.M-am saturat sa zambesc fals prefacandu-ma ca totul e bine.Acum sant cu mama si stau intr-o gasoniera amarata cu baie in hol intrun cartier raufamat si nu mai suport stresul.Ma gandesc s-o las cumva pe mama sa plece si sa-si dea seama ca nu e totul roz.Cu tata stiu ca voi avea onditii sa cresc cu o munca buna si la casa mea unde vreau sa fiu singura.Nu mai vreau oameni falsi si sperante false .Am plans prea mul !Nu mai vreau decat singuratatea care nu ma face sa sufar dar care imi aduce frica.AM NEVOIE DE UN SFAT!!Cred ca sufar de depresie si anxietate. Am facut si un test care mi-a dat un rez. pozitiv. Astept ca de curand un raspuns si va multumesc pentru momentul acordat.:(((((((((

imi pare nespus de rau ca esti supusa acestei suferinte pe care nu o meriti si vreau sa iti spun ca cel putin pt mine viata ta (ca orice viata) este foarte importanta si cred ca este o sansa pt fiecare dintre noi sa facem ceva bun cu ea! Spui ca te poate ajuta tatal tau sa ai o viata mai buna… atunci nu mai sta pe ganduri! Probleme emotionale/psihice ale mamei tale nu trebuie sa devina si ale tale! Imi dai impresia unei fete care gandeste foarte matur si care ar putea sa faca alegerile cele mai bune atat pt ea, cat si pt cei apropiati ei. Daca ai la scoala psiholog… discuta si cu el… nu ramane singura cu gandurile tale. Solutii exista… curaj!

Draga mea, muuuulta suferinta ai indurat…. Oamenii tind sa evite alti oameni care nu sunt ca ei sau care nu arata ca ei. Asta este o greseala din partea lor, din pacate. Faptul ca te simti neglijata de catre familia ta, din nou, e trist. Ce mesaj iti transmit cei din familie? De exemplu, din ce ai relatat, eu inteleg ca viata lor e cea mai importanta. Asta nu inseamna ca tu nu ai fi importanta pentru ei. E normal ca pentru fiecare om, viata lui sa fie cea mai importanta. ce ar fi sa gandesti si tu la fel ca ei si viata ta sa fie cea mai importanta pentru tine, inaintea celorlalti? ce ar fi daca ai gandi ceva mai egoist? Sa te pui pe primul loc in gandurile tale? Prea mult timp dedici analizei relatiei parintilor tai… acestea sunt problemele lor, in afara controlului tau. Tu ai problemele tale, pe care ei nu le au si nu le inteleg si nici nu se chinuie sa le inteleaga sa sa le afle. Mama ta este adult si de aceea, pentru absolut tot ce face este responsabila ea singura. Ea isi asuma pericolele care o pasc in strainatate. Important este ca daca nu va rezista sau nu se va adapta acolo, are unde sa se intoarca. deci, poate repara greseala. Dar aceasta este tot problema ei pe care ea trebuie sa o cantareasca, nu tu. Treaba ta este sa iti vezi de viata ta, sa inveti pentru viata ta, si sa vorbesti cu persoane care iti inteleg problemele, de exemplu psihologul scolii. E important si sa-ti cunosti drepturile si sa ceri ajutor atunci cand iti sunt incalcate. Unul dintre drepturile tale este cel referitor la integritatea personala. Atunci cand un profesor te abuzeaza chiar si emotional, du-te la directiune si spune tot ce s-a intamplat si cum te simti ca urmare. Intreaba-l pe director daca acel comportament al respectivului profesor este compatibil cu profesia pe care singur si-a ales-o. Poti sa-i faci si plangere scrisa la inspectorat. Fii proactiva si lupata-te pentru drepturile tale, nu te mai lasa doborata de familie sau scoala. Tu esti cea mai importanta pentru tine!!! Numai bine iti doresc.

Îmi pare rău să aud ca la o vârstă atât de frageda ai trecut deja prin atâtea, dar subscriu – viața ta e importantă, iar tu ești în măsura sa o valorifici cum poți mai bine. Dacă crezi ca e posibil, schimba mediul – apelează la tatăl tău. Totodată, apelează la psihologul din școala ta, și poate, chiar la un psihoterapeut – cu acordul părinților. Fruntea sus!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna! Ma numesc Roxana si am 23 de ani. am avut o copilărie grea, tatăl meu bun a murit când aveam 10 ani ,iar tatăl meu vitreg ma bătea mereu si ma scotea pe afara si pe mine si pe mama , nu conta dacă era frig sau cald afara , in fiecare săptămana eram bătuta , de la vârsta de 16 ani mi-am luat viața in mâini ,am plecat de lângă mama deoarece si cel de al doilea tata vitreg ma bătea si ma înjura mereu fără motiv ,iar mama nici nu se baga , nu prea ținea cu mine , când am hotărât sa plec am întrebat-o pe mama ori eu ori bărbatul ei ,la ales pe bărbat ,si a preferat sa plec eu între străini la vârsta de 16 ani .La școala am făcut doar 3 clase, prieteni nu am avut si nuci acum nu am ,sunt singura intr-o țara straina am avut un prieten timp de un an dar am fost doar folosită ,sunt singura cu problemele vieții ,Singurătatea ma omoară nu mai suport,chiar anul trecut am fost foarte la pământ psihic,eram hotărâtă sa îmi închei socotelile cu viața dar mi-a fost prea frica sa merg pana la capăt . Am o sora la cămin care ma roagă mereu sa o iau cu mine dar nu am posibilitatea si ma doare sufletul de ia dar nu am putere sa o ajut ,am un frate dar nu vorbește deloc cu mine nici un buna ziua nu îmi spune .Nu am nimic chiar nimic , trec printr-o perioada foarte dificila si sunt in situația asta de la 16 ani si nu pot trece peste , am avut o scurta perioada in care credeam ca totul e frumos in viața dar asta a fost ca si o clipa , ma simt exclusă,neînțeleasă ,singura ,nu am chef nici sa fac baie ,sau sa ma aranjez si de ieșit in oraș nici gând ,mie frica de privirile oamenilor ,ma simt pierdută va rog dacă se poate sa ma ajutați sa ies din acest coșmar in care ma simt prinsă ,mi-aș dori sa ma pot bucura de cea ce sunt si sa îmi acept viața asa cum e . Va rog sa îmi dați un sfat . Chiar nu are cine sa îmi ofere măcar un sfat ,nu am pe nimeni .

Eu as zice ca un prim pas ar fi sa-ti continui scoala.Te pot ajuta in acest sens ONG-uri, probabil.Cauta si informeaza-te in acest sens.Cu o meserie,poti duce un trai mai usor.Cauta apoi ajutorul unui terapeut

Daca ai reusit sa-ti iei viata in maini de la 16 ani si din cate spui sa te aflii intr-o tara straina, deci ai putut sa te adaptezi la alt sistem si sa inveti alta limba, daca ai ajuns la 23 de ani trecand prin atatea experiente, esti un om care are mult potential, ca sa nu mai pomenesc de tineretea care te poate ajuta sa faci tot ce-ti propui. Cauta proximitatea oamenilor, cere ajutor oricaru-i crezi ca poate sa ti-l da, cel putin in prima faza, putin cate putin propune-ti sa faci cate ceva din lucrurile care-ti faceau placere inainte, oricat de putin ar fi, iesi din casa, plimba-te in locuri care sa-ti bucure ochiul, bucura-te de orice ti se pare frumos (o floare, cerul senin, o vrabiuta, un animalut, un copil, o melodie, etc.). Ca sa iesi din starea asta ai nevoie sa-ti aduci aminte de perioadele cand ai reusit, cand ai fost tu si ai vazut ca te descurci (chiar daca acum ti se par putine si nesemnificative!). Nu uita de citit, citeste orice tine de dezvoltare personala, orice articol care simti ca te poate incuraja si care sa-ti arate o cale. Dupa ce te pui pe picioare, apuca-te de scoala. Lasa trecutul trecutului, oricum nu-l mai poti schimba, vezi ce poti face azi pentru tine! Tineretea ta te va ajuta.

Buna Roxana! Esti foarte puternica, daca ai reusit sa faci fata acestor condiitii grele de viata pentru un copil/adolescent. Daca te hotarasti sa faci terapie, te rog sa ma contactezi pe email cristina.c.anghel@gmail.com. Pot sa iti ofer cateva sedinte pro bono (fara cost). Altfel, mult succes, sunt convinsa ca vei depasi aceste greutati din viata ta!

Situația descrisă de tine pare dureroasă, atât în prezent, cât și în trecut. Ai reușit însă să faci față și să găsești resursele de care aveai nevoie la momentul potrivit. Așa cum ți s-a sugerat, încearcă să te împaci cu trecutul, să te focalizezi asupra prezentului și să creezi legături cu cei pe care îi întâlnești, dar și să transformi situațiile în oportunități. Stabilește-ți scopuri, realiste, astfel încât să ai încotro te îndrepta. Și, atunci când drumul devine greu, alege să nu-l faci singură, Ți s-a oferit sprijin, din partea colegei, acceptă-l.

Ai putea lua contact cu un terapeut cu care sa incepi o terapie sau un ONG care sa iti ofere terapie gratuita.

ROXANA CAUTA MA ….SA VB SI SA FACEM CATEVA SEDINTE DE ECHILIBRARE ENERGETICA…..072.861.1334.IULIAN….(SED..SUNT GRATUITE)…DACA ESTI DIN BUC…

Cauta un ong, o biserica, un grup de suport…orice fel de comunitate. Integreaza-te undeva.

http://floareasoarelui-vers.blogspot.ro/2008/10/pentru-roxana.html

https://www.youtube.com/watch?v=fmPUVkY1GNM

Draga Roxana, daca esti la Milano, contacteaza-ma…vreau sa te ajut!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,sunt casatorita am 2 copii,5 ani rept 1,3 luni si este cand ma enervez pe diferite chestii si ma razbun pe ei .De multe ori cand ma enervez am impresia ca nu mai pot ,parca toate sunt pe mine ,nu mai am scapare.Stiti cumva vreo rezolvare?

pare ca ati adunat multe in Dvs. de nu va mai puteti controla ‘descarcarile’ emotionale. Incercati un proces psihoterapeutic. Se poate, succes!

Apelați la sprijinul unui psihoterapeut care să vă îndrume în gestionarea emoțiilor disfuncționale și a comportamentelor dezadaptative. Delegați din sarcinile care vă copleșesc, atunci când este posibil, soțului.

Apelati la un terapeut impreuna cu care sa intelegeti cauza acestui comportament si sa gasiti modlaitatea de a face fata acestor impulsuri.

Copiii au o minte limpede, simpla, sunt suflete inocente. Ei nu inteleg de ce ne enervam daca au imprastiat punga de orez in toata casa … Ei nu stiu ca lucrurile trebuie sa fie intr-un anumit fel. Intelege ca prioritatile lor sunt altele decat ale tale…fii mai intelegatoare, mai toleranta.

https://www.youtube.com/watch?v=2eK5fGmVl5I

Daca te predispui dinainte e mai usor…

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Ma Numesc P. Sorin si sunt din Deva. Sunt un tip de 25 de ani si vreau o parere obiectiva despre prietena mea. Problema mea este ca am nemultumiri legate de trecutul ei. Ea a inceput viata ssexuala la 15 ani doar din curiozitate cu un vecin. Apoi pana la 16 ani si jumatate sa culcat fara sa aiba relatie doar din prostie cu inca 9 baieti. Cand am cunoscut-o la 16 ani si jumatate tot am incercat sa o invat ca nu e voie si nu e frumos ce a facut. Cu toate astea la 17 ani cand am fost plecat m-a inselat iar la 18 ani tot cand am fost plecat iar ma inselat. Acum ea are 22 ani si sa cumintit ( sper). Intrebarea mea este daca prietena mea a fost sau nu curva in trecut. Multumesc anticipat !!!

Daca tu ne intrebi asta,inseamna ca in mintea ta tu te indoiesti deja de ea. Ar trebui sa apreciezi faptul ca a fost sincera cu tine si ti-a marturisit trecutul ei.Asta pe de o parte.Pe de alta parte, adevarata problema sunt infidelitatile ei.Poti sa treci peste ele? Vrea ea sa-si schimbe atitudinea sau va continua asa?astea-s intrebari la care ar trebui sa-ti raspunzi

daca prin termenul ‘curva’ te referi la ‘a lua bani pt relatii sexuale’ atunci nu avem cum sa stim. Daca prin ‘curva’ te referi la faptul ca te-a tot inselat si tu esti inca in aceasta relatie… atunci poate ar fi bine sa incepi sa te intelegi mai mult pe tine decat pe ea. Daca prin ‘curva’ te referi la apetitul sexual ridicat al unei fete/femei… atunci te inseli. Succes!

Tu nu poti pune stapanire pe nimeni, nici pe trecut, nici pe prezent, cu atat mai putin pe viitor. Nu-ti poti impune “moralitatea” ta altei persoane! Fiecare are dreptul sa aiba propria viata (asta presupunad ca nici o persoana nu se naste sa te satisfaca pe tine!). Daca drumurile voastre s-au intersectat, este alegerea amandorura de a ramane impreuna, dar daca ai un cod de conduita si judecati pe masura si alegi sa ramani in relatii care-ti “zdruncina” increderea, este doar pentru ca tu nu ai incredere in tine si in potentialul tau. Acest lucru iti este greu sa-l recunosti si sa-l gestionezi si atunci preferi sa vezi la cel de langa tine ceea ce tu nu ai (neincredere – “m-a inselat!”). Parerea mea este ca ai nevoie de o vizita la psiholog ca sa iti dai seama ce din trecutul tau te-a facut sa nu ai increderea in tine si mai ales de ce ai ales sa stai langa o persoana pe care o judeci si in care nu ai incredere.

Eh! Ma gindesc ca in toata aceasta perioada in care faceai aceasta contabilitate a barbatilor ei tu ai fost sfintul sfintilor!Las o!N o iubesti! Va stricati amindoi viata cu geloziile tale.Unui barbat care iubeste nu i pasa de citi barbati au fost in viata iubitei sale inainte de el.Deci inca odata n o iubesti! Daca asa gindesti nu vei iubi pe nimeni niciodata si e greu de crezut ca te va iubi cineva. Cu o contabilitate sexuala mereu in minte.Asta daca pentru tine e mai important trecutul sexual al fetei decit faptul ca ea, sa zicem ca, te ar iubi azi.Ce te ai fi facut daca prietena ta era dansatoare intr un bar sau vreo vedeta de film porno?Tine minte:rare sunt femeile care sa insele barbatul pe care il iubesc.De obicei il parasesc pur si simplu.Intre iubire si sexualitate e o diferenta foarte mare.Poti iubi fara sa faci sex si poti face sex fara sa iubesti.