Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna,
Am aproape 42 de ani, si de un an si ceva am o relatie cu un baiat cu ani mai mic ca mine.Relatia merge ok, dar e o mica exceptie: eu locuiesc in Bucuresti, el in provincie. Vorbim zilnic, la telefon si pe internet, dar momentan cam atat… Precizez ca ne-am cunoscut deja anul trecut, deci nu suntem doar doua id-uri… Il iubesc foarte mult, spune si el ca ma iubeste la randul lui, dar…sunt speriata… Imi dorec foarte mult sa fiu cu el, dar mi-e teama de distanta, de diferenta de varsta. Mi-e deasemeni teama ca nu voi fi acceptata de mama lui, tocmai din aceste motive…
Ce ma sfatuiti, in situatia asta?

ce inseamna ‘cu ani mai mic’? Sugestia mea este sa tratati aceasta relatie ca pe oricare alta… in sensul de a cantari bine daca poate persista in timp din orice punct de vedere. Puteti apela si la un psihoterapeut pt a va lamuri diversele dileme. Succes!

Partenerul dvs. vă dă motive reale de a vă îngrijora? Abordaţi împreună cu el aceste temeri şi încercaţi să găsiţi soluţii, pentru a face relaţia să funcţioneze, în ciuda lor. Deşi există o normă socială pentru “cum” ar trebui să arate o relaţie, atata timp cât pentru dvs. relaţia în sine nu reprezintă un motiv de distres, nu e nimic condamnabil în faptul că sunteţi mai în vârstă decât partenerul sau că, de comun acord, alegeţi să rămâneţi la distanţă.

Daca doar mama sa va ingrijoreaza iar din partea lui nu aveti motive de ingrijorare sau de indoiala, nu aveti de ce sa nu duceti mai departe aceasta relatie. Vietile dvs sunt independente de a altora-mama sa de exemplu.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:sunt barbat, am 28 de ani si am facut sex cu alt barbat dar am facut si cu femei dar imi place mai mult sa fac cu femei si sunt atras de femei, cum fac sa uit ce-am facut ce iti sfat imi dati
nu ma atrage barbati!!

eu iti recomand sa nu te mai obosesti sa uiti… pt ca nu o sa uiti. Poti reprima fortat acea amintire insa de uitat nu se uita. Spune si tu ca ai avut o ‘experienta’ si mergi mai departe… las-o in trecut si accepta ce s-a intamplat… mai ales ca spui ca te atrag femeile. Daca vrei, poti lucra impreuna cu un psihoterapeut/sexolog la aceasta tema. Succes!

N-ai de ce sa-ti fie rusine, de uitat nu vei uita, daca pe viitor ai iarasi dubii despre orientarea ta, n-are nimeni ce sa-ti comenteze, ca nu e treaba lor. Partea asta a vietii tale e privata, te priveste pe tine si pe partener(a), voi sa fiti fericiti, cu oricine alegi sa fii. Oricum a face sex cu persoana de acelasi sex nu te face gay, te face doar persoana care a facut sex cu alt barbat. Si ce daca? Ai fi la fel de critic cu o femeie care a facut sex cu alta femeie? Si daca esti gay, care-i baiu’?

Inteleg ca te framanta o problema de morala. Toata lumea greseste intr-un fel sau altul. Inportant este sa nu repeti gresala pentru a evita pe viitor astfel de conflicte interioare. Iata avantajul persoanelor religioase. Merg si se spovedesc, isi pimesc pedeapsa in penitente, apoi rasufla usurate si conflictul s-a incheiat. Solutia este sa te analizezi, sa te intelegi asa cu ai fost si ai actionat in acel moment, apoi sa constientizezi rezultatul dar si saltul facut spre bine datorita conflictului declansat. Cunoscandu-te acum mai bine, te poti ierta si impaca cu tine insuti, caci cine iarta greselile lui sau ale semenilor. se iarta de fapt pe ei insusi de chinul propriilor conflicte interioare. Se prea poate, ca daca lucrurile ar fi ramas la stadiul de curiozitarte nesatisfacuta acum, sa fi fost chinuit din cand in cand degandul ca ai scapat ocazia de a cunoste aceasta experienta, care de fapt te-a luminat in privinta a cine esti si ce-ti place cu adevarat sa fii.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Sotul meu mi-a spus astazi ca sunt ”grasa cat china, cat dulapul”, prima data in viata, avand in vedere ca sunt in a cincia luna de alaptare exclusiva a celui de-al doilea copil. In plus, m-a si injurat. Am 76 kg, cam cu 10 in plus, dar ce mi-a spus astazi m-a ranit mult. Inseamna, cred, ca nu ii mai plac asa cum sunt, iar de injurat, din familia lui a invatat. Suntem intelectuali amandoi. Oare sa nu ne mai iubim? Singura mea reactie e sa ma razbun, sa-i arat ce pierde. Ce ma sfatuiti sa fac?

intelectuali sau nu… pare ca undeva in relatia Dvs. comunicare a avut mult de suferit. Este o problema de cuplu care nu poate duce la o rezolvare buna nici cu el purtandu-se in acest mod, nici cu Dvs, ‘aratandu-i ce pierde’… s-ar putea sa aveti toti 4 de suferit. Asezati-va calm la masa, incercati sa fiti atenti mai mult empatic unul la celalalt si sa gasiti in liniste ‘radacina’ problemei (se poate sa discutati si cu un consilier de cuplu) si sa o eradicati. "La nervi" nu aveti prea multe sanse sa se termine cu bine. Succes!

Pe langa faptul ca el a fost lipsit de tact, tu esti inca sensibila la 5 luni de la nastere. N-ar trebui sa fii in situatia de a te confrunta cu astfel de remarci, dar….daca el nu poate mai mult, incearca sa fii tu constructiva. Povesteste-i mamei lui sau surorii ce s-a intamplat si roaga-le pe una din ele sa-i explice sotului.

In astfel de imprejurari – copil mic, schimbari fizice ale mamei- multi barbati clacheaza. Poate ca era nervos-nu ati spus in ce imprejurari a spus acele cuvinte- poate ca era obosit. Taticii trec prin stari asemanatoare cu cele prin care trec mamicile, atunci cand este un sugar in casa. Eu zic sa vorbiti deschis si sa-i spuneti ca ati fost ranita de cuvintele sale. Daca e prima data cand s-a intamplat e posibil sa nu se mai repete. Poate are nevoie de putin spatiu, de putina liniste.

Comportamentul sau este urat, dar comunicarea deschisa e singura solutie. El pare momentan nemultumit de relatie, razbunarea nu va aduce inapoi sentimentele bune. Ati putea face si chestii practice: sport, un regim alimentar sanatos, sa va aranjati. Cu siguranta cauzele sunt altele decat faptul ca v-ati ingrasat. Viata sexuala este ok? Acesta poate fi un important motiv de nemultumire. Puteti discuta aceste aspecte, inclusiv cele care va deranjeaza pe dvs. (…..). Daca nu reusiti, ar fi indicata o terapie de cuplu. Succes si nu disperati! Maternitatea vine din pacate si cu mici probleme la pachet, dar care, cu bunavointa se pot rezolva!

Eeeh, si cu pita unsa si cu slana-n pod! Barbatii din partea asta a lumii (si nu numai) nu au fost socializati sa intelegeaza, sa respecte si sa accepte schimbarile prin care trece partenera lor in a aduce pe lume copilul lor la urma urmei. Este dezamagitor comportamentul lui, dar din pacate nu este singular in perioadele de sarcina si dupa. Bineinteles ca la 76 kg in perioada de alaptare n-ai de ce sa-ti faci probleme ca ai fi departe de o greutate sanatoasa, daca inaltimea ta e medie. Barbatii deplang, mai in liniste sau mai vocal, schimbarile prin care trece partenera lor in preajma sarcinii si le e teama ca partenera se schimba asa de mult ca nu va mai fi aceeasi de care s-a indragostit, ca nu o va mai dori. Multi habar nu au cum sa abordeze aceste schimbari si dau cu batu-n balta, lovind in partener pt ca nu-i duce capul la mai mult, obositi sau coplesiti fiind. Nici sa te grabesti sa dai jos cele 10 kg in plus nu este realist acum, pentru ca alaptarea stimuleaza corpul sa retina aceste kilograme in plus ca sa asigure supravietuirea mamei si a copilului. Va veni vremea si pentru slabit, dar acum prioritatea e hranirea bebelusului si linistea ta sufleteasca. Poate se va da si el pe brazda, poate si-a cerut scuze deja, dar din pacate pt tine, el nu duce foarte bine perioada asta… Ceea ce inseamna ca mai bine cauti sustinere si intelegere la alte femei care au trecut prin asta si vei vedea ca nu esti singura si ca aceste perioade trec si ele. Acestea fiind spuse, chiar daca nu te poti apuca de cure de slabit acum, asigura-te ca-ti speli parul si ti-l periezi, fa dus sa mirosi bine, gandeste-te cu ce haine stai in casa si iesi din casa, detalii micute care iti vor sustine tie stima de sine, sa te simti mai bine in pielea ta pana poti face mai mult pentru tine. Putin pentru el, dar mai mult pentru tine!

Cred ca treceti intr-o perioada de incercare. In imaginatia multora se naste o imagine cu o familie fericita:2 copii minunati, parinti zambitori fara stress…..; realitatea este alta! Este o implinire sufleteasca sa fii mama, dar este important sa ramai si sotie.

Ti-a aratat cat de mult tine la tine si cat de importanta esti pentru el. Desigur ca momentul ales, tonul vocii, seriozitatea cu care o spune cantaresc si ele greu, insa ai de luru. Ai de recastigat demnitatea ta de femeie. Chiar cu sprijinul unui terapeut.

eu cred ca a avut o zi proasta si nu neaparat vroea sa spuna asta si poate ca ar fi bine sa incercat sa mergeti la psiholog

E greu cu doi copii dar încearcă să te îngrijești, să nu umbli șleampătă, netunsă, nevopsită, cu unghiile necuratate si schimbă garderoba cu haine care să te avantajeze până vei putea slabi.Succes!

Apariția unui nou membru al familiei înseamnă schimbare, schimbare pentru care nu suntem întotdeauna pregătiți – schimbări în rutină, aspect fizic, dinamica relației etc. Atât dvs., cât și soțul, probabil că resimțiți această schimbare. Pe de-o parte dvs. poate sunteți obosita, înstrăinata de propria persoană, copleșită. Pe de altă parte, soțul poate e stingher, poate simte ca nu mai face parte efectiv din viața dvs. Nu știm, poate nici dvs. nu știți exact, dar dacă doriți o relație sănătoasă important este sa clarificați aceste aspecte, sa încercați sa găsiți soluții împreună și sa va redobanditi relația, în noile circumstanțe. Evitați reproșurile, ele nu fac decât sa genereze reacții dezadaptative pentru voi în postura de cuplu. În schimb, concentrați-va pe găsirea soluțiilor discutând deschis despre consecințele emoționale în situația dată.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna!Am 15 ani(sunt fata) si am o prietena foarte buna,cu care ma inteleg ca o sora.Ne cunoastem de doi ani si pot spune ca m-am atasat de ea,foate mult.Am avut o perioada in care nu am mai vorbit , pe motiv ca ea incepuse sa petreaca mai mult timp cu o alta prietena si ma simteam a 3 roata.Nu pot spune ca eram geloasa,nu sunt genul,dar incepuse sa ma deranjeze ca discutiile noastre erau doar despre aceea persoana.In fine,am hotarat sa nu mai tinem legatura,apoi ,dupa vreo 6 luni am inceput din nou sa vorbim si totul era ca inainte.Problema e ca eu sunt o persoana mai copilaroasa,careia ii place sa se prostesca si imi arat atasamentul fata de o persoana,in unele cazuri.Am observat ca ei nu ii place sa pun mana pe ea,sau sa zicem ca glumes si arunc cu o hartie in ea,se eneveaza,dar daca o face alcineva nu o deranjeaza.Deci…intrebarea mea ar fii:De ce se comporta asa?Eu nu gasesc un motiv coerent,pentru ca toata lumea stie ca suntem cele mai bune prietene si pe mine ma deranj
eaza ca face chestiile de genul asta…merita sa mai ramanem prietene?Sau am doar eu probleme si interpretez gresit lucruile?

ma gandesc ca atunci cand faci ce nu ii place ei defapt declansezi o defensa/reactie de aparare construita in trecutul ei. Poate ca cineva s-a comportat agresiv cu ea in copilarie… sau mai recent… eu simt o trauma de un fel sau altul. Intreab-o ceva de genul ‘am tot observat ca ai reactia X atunci cand fac anumite gesturi… inteleg si vad ca te deranjeaza foarte tare, insa imi doresc foarte mult sa imi spui de ce, daca este ok pt tine… oricand te simti tu confortabil sa imi spui este ok pt mine… o sa te astept’. Sper sa iti fie de folos. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Bună ziua, am 19 ani si locuiesc în Grecia de aproximativ 10 ani. Mama este despărțită de tatăl meu de 4 ani, el este cu o altă femeie, are o altă familie. Mama ieri a încercat sa se sinucidă din cauza unui barbat cu care a fost împreună pentru ca sau despărțit si ea zice ca il iubește si ca nu vrea sa trăiască fără el, iar el numai vrea sa fie împreună. Ea a luat ieri vreo 30 de pastile, distonocalm, încercând sa se sinucidă din cauza lui, însă eu nu accept asa ceva, nu vreau sa se întâmple asta, va rog ajutați-mă cu un sfat… La psiholog n-o sa ma lase s-o duc pentru ca este foarte încăpățânată si face doar ce stie ea

nu stiu daca este vorba doar de psiholog… un consult psihiatric ar fi de dorit (nu stim prin ce criza trece mama ta in realitate). Amenintarile si tentativele de suicid trebuie sa fie luate in serios! Problema este ca daca ea se opune… nu ai cum sa o fortezi in fata legii… poti chema salvarea si preferabil politia pt a o interna cu forta daca este (asa cum pare) un pericol pt sine. Curaj si succes!

Imi pare foarte rau ca treci prin asa ceva cu mama ta! Orice amenintare cu suicidul trebuie luata in serios si trebuie chemata salvarea! Internata fiind, fie ca-i place fie ca nu, va avea intalnire cu un psihiatru, ceea ce este bine si pentru ea si pentru linistea ta. Dar se pare ca si tu ai nevoie de sustinerea unui specialist. Ingrijeste-te si de tine, pentru ca din pacate mama ta nu are capacitatea sa se ingrijeasca nici de sine… Mi se pare ca ati inversat rolurile: tu ai devenit adultul si ea copilul, ceea ce nu este sanatos pentru tine. La 19 ani esti inca in tranzitie sa devii adult si ai nevoie de sustinere, mai ales emotional.

Subscriu colegilor mei.Ai mai putea sa-i spui ca tu o iubesti si ea este f importanta in viata ta si de aceea ar fi important sa ceara ajutor specializat.Din pacate nu poti sa-i rezolvi problemele , poti doar sa incerci sa o intelegi si sa-i fii alaturi.Mult succes!

"Sunt sinucideri si sinucideri.". Daca lucrurile miros putin a santaj, adica intr-un fel sau altul erati deja anuntati in speranta ca indirect va afla si cel pe care il considera raspunzator, este normal sa empatizezi cu ea dar poti toto o data sa o atentionezi ca religia nu recunoaste astfel de gesturi ca justificate si mai ales ca face de fapt o foarte mare gresala fata de tine, caci te-a adus pe lume fara sa te intrebe daca vrei ori ba iar asta implica si o asumare a responsablitatii, mergand pana la amintirea unor valori importante pentru ea, unittea familiei, a fi bunica pentru npoteii ei, etc. Daca lucrurile sunt serioase evident este mai bine sa urmazi sfaturile antevorbitorilor mei. In medie se fac intre 12-14 incercari pana se reuseste o sinucidere, Insa evident exista si exceptii asa ca desi mama ta prefera modeulul "feminin" de sinucidere, adica fara violenta sau varsare evidenta de sange, cel mai bine ar fi sa imbini cele prezentate ca raspuns si sa actionezi tot o data preventiv daca situatia impune.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna, nu am apelat niciodata la un psiholog si de asta am o oarecare frustare sa incep de acum sa ma duc si am inceput mai intai sa fac acest lucru online … Am 20 de ani, sunt dintr-o familie buna, am fost crescut de mic foarte bine si nu ma plang de parintii mei sau tot ceea ce am realizat pana acum … Singura problema e problema tineretii … la 17 ani am intalnit o fata (avea 14 ani) mi-a placut mult de ea incat am ajuns sa fim sufletul pereche dar totul era limitat la partea online … Eu sunt de fel o persoana timida si la fel era si ea dar nu atat ca mine si dupa 1 an in care eram suflete pereche, imi spune ca ar trebuii sa luam o pauza. Cel mai ciudat era faptul ca dupa o zi nici macar sa ma salute nu dorea, eram inexistent. Oricum asta este o cu totul alta poveste, sa scurtez si sa ajung la problema cu care as vrea sa o impartasesc aici si sa sper sa primesc un raspuns este acesta: Am 20 de ani, observ ca sunt un baiat timid, mai mult cu fetele, cu baietii nu am treaba, imi doresc sa am o relatie cu o fata sa cunosc mai multe fete, sa am prieteni mai multi , prietene dar din pacate ceva parca ma opreste … acea frica ”daca”… Am facut un an de facultate sperand ca poate gasesc ceva aici daca in liceu nu am gasit dar din pacate am pierdut si acei prieteni care imi erau asa zisi prieteni. Ma simt singur, un nimeni, nu stiu de ce as mai trai. Am ajuns sa am 20 de ani , fara sa am prieteni, si ma refer la adevaratii prieteni si nici macar sa fac cv sa vorbesc si eu cu cineva.
Ce ar trebuii sa fac, cum as putea sa ma schimb, ce imi recomandati? Stiu ca prima si prima data imi recomandati un psiholog sa discut cu el fata in fata, sincer nu am sa fac acest lucru. As dorii un ajutor din partea dumneavoastra. Vreau sa imi spuneti unde gresesc si ce trebuie sa schimb la mine, simt ca nu mai pot, nu trece zi fara sa nu ma gandesc cum ar fii sa ma arunc de la ultimul etaj sau cum sa ma calce vreo masina …
Ajutatima!!!

imi pare rau ca ai ajuns in acest punct si nu iti doresc decat intelepciune si rabdare… problemele tale au solutii. Ideea este in felul urmator: spui ca vrei ajutor din partea unui psiholog/psihoterapeut… te-ai plans de diversele neajunsuri cumulate pana la 20 ani (nu este o varsta chiar asa de ‘venerabila’)… a te putea ajuta cu adevarat, asa cum stim profesionial ca iti este cel mai bine, presupune o construi o relatie terapeutica cu tine… asta presupune contact ‘fata in fata’. Ne este foarte greu sa te simtim printr-un monitor, citind niste randuri care ar fi fost cu siguranta mult mai bine intelese pe viu. Faptul ca spui ‘Stiu ca prima si prima data imi recomandati un psiholog sa discut cu el fata in fata, sincer nu am sa fac acest lucru’ ma face sa ma intreb daca vrei cu adevarat sa faci ceva pt tine sau daca (cel putin in acest moment) vrei doar sa te descarci emotional? Daca vrei schimbare nu o astepta din afara… ea incepe in noi. Fa ce este mai bine pt tine! Curaj!

De ce te-ai schimba? Doar pentru a fi pe placul altora, al societatii? Si cand acei “prieteni” se vor schimba, vei dori sa te schimbi si tu, din nou, asa-i? Cred ca singuratatea pe care o resimti este tocmai pentru ca ratiunea – aceea care-ti cere sa te schimbi – intra in conflict cu sufletul – cel care-ti cere sa fii tu insuti – ori, nu mereu trebuie sa ne lasam condusi de ratiune. Cred, parerea mea personala, ar trebui ca mai intai sa afli CINE esti tu cu adevarat, si abia apoi sa-ti pese de parerea celor din jur. Cand vei afla raspuns la aceasta intrebare si mai ales te vei accepta TU, in primul rand, asa cum esti, vor aparea in viata ta si acele persoane cu care vei fi pe aceeasi lungime de unda. A face un gest necugetat, NU este o solutie ci o lasitate. Curaj insemna sa infrunti problemele vietii, sa le transformi din necazuri in bucurii. Nimic nu este usor de realizat, dar, nu atat finalul este “premiul” ci drumul catre finalul dorit. Am sa-ti dau un citat care pe mine m-a ajutat mereu, mult, in momentele de cumpana:„Dacă ţi se pare că poteca vieţii tale e prea întortocheată şi că rareori răsar flori pe marginea ei, gândeşte-te că sufletul tău poate umple cu flori poteca vieţii altora.”

Nu vrei un psholog, pentru ca de fapt nu vrei sa iti rezolvi problema. E ca si cum mi-ai spune ca s-a stricat frana la masina, si ca nu vrei ca un mecanic sa o repare. Si ca preferi sa circuli cu ea asa, desi esti constient de dezastru. Inseamna ca suferinta nu a reusit sa iti dea inca o lectie.

Mie imi pari ca esti blocat intr-o situatie care pare fara iesire. Ca sa ai prieteni ai nevoie de abilitati sociale, ca sa ai abilitati sociale trebuie sa ai prieteni in relatie cu care sa le slefuiesti. Terapia, din acest punct de vedere este si o relatie in care poti sa traiesti experienta de a fi cu altcineva, de a te lasa cunoscut, de a te vedea dintr-o alta perspectiva, a celuilalt, intr-un mod prestabilit ( contra cost, pe o durata limitata de timp, intr-un spatiu anume). Asta in sine poate face mai suportabila dezvaluirea, nefiind o relatie cu miza atat de mare ca cineva din viata “reala”. O data ce ” supravietuiesti” unei astfel de intalniri, presiunea acelor griji interioare legate de cum vei fi vazut sau privit mai scade.

Ce inseamna,, am fost crescut f bine”?( ai primit tot ce ti-ai dorit?) Oare suferinta ta vine din inadaptarea la lumea reala unde nu mai primesti tot ce ti-ai dori? Poate totusi intr-un proces terapeutic ai intelege ce convingeri gresite te incurca si te fac sa te simtu nefericit.Mult succes si curaj!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:am doar 1 prieten la scoala , si vreau sa am mai mulri ce sa fac ca sa am mai multi ? cum sa fac ca coleegii mei sa nu ma mai creada ciudata ? si prietena mea de la scola e nesimtita , ma pocoleste isi bate joc de mine , rade de mine si uneori as vrea sa stau eu cu ea la abilitati practice si pictura nu alte fete . ce sa fac sa nu mai fiu badjocorita ?

mergi si discuta cu psihologul scolar… este suficient de capabil sa te indrume in aceste probleme… mai ales ca stie si mediul tau. Sfatul meu este sa iti alegi prietenii cu grija si atentie… nu toata lumea intelege ce inseamna ‘a fi prieten’ cu cineva. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Sunt o mama rea . Am o fata de 16 ani cu care nu ma mai inteleg deloc. Ma minte tot timpul. Eu o prind si o jignesc grav verbal si cateodata o agresez fizic . Ma injura, eu ii spun ca e un om de nimic, ca e o scursura a societatii,ca ii plac baietii , nu e agreata de nimeni , oricine e mai bun ca ea.Mi-a zis ca s-a saturat de noi si ii spun ca poate sa plece daca nu ii convine. Ce sa ma fac?

sa va duceti in terapie… unde sa va intelegeti si rezolvati aceste porniri agresive fata de propriul copil? Ganditi-va ca in ritmul asta ruinati cel putin 2 vieti!

Incercati sa va luati un timp si sa va ganditi la viata Dvs. Ces-a intamplat in copilarie? Cine s-a purtat asa? De unde ati preluat acest model? Cu ce nu sunteti multumita in viata Dvs? Pana la urma de ce o alungati pe fica Dvs de acasa? Daca aveti posibilitate discutati aceasta problema cu un terapeut.

Un adolescent in general se simte neinteles atat de parinti cat si de profesori si chiar de psihologi. Solutii magice nu exista. Dar nici ceea ce faceti dumneavoastra nu este o solutie. Fiica dumneavoastra se va razvrati si mai tare si veti ajunge poate chiar sa si fuga de acasa. Ganditiva ca este o perioada in care hormonii o iau razna si in loc sa o alungati de la suflet si sa o insultati ii puteti fi aproape. Vorba dulce mult aduce! Copilul minte atunci cand stie ca o sa fie pedepsit pentru ceea ce face sau atunci cand nu simte parintii aproape. Daca dumneavoastra o descoperiti si o insultati credeti ca data viitoare nu o va mai face ? Baietii e normal sa ii placa …e adolescenta, viseaza la primul sarut la prima noapte de dragoste . Dar din pacate mama nu este langa ea sa inteleaga ca sunt lucruri naturale prin care trece si cea mai cuminte fata . O sa o impingeti chiar dumneavoastra, prin atitudinea adoptata pana acum, sa faca lucruri de care sunt sigura ca o sa ii para rau mai tarziu. O solutie pe care v-o ofer este sa va schimbati gandirea si modalitatea de actiune. Luati-o cu calm, mergeti la o inghetata sau acasa la o masa rotunda : momentul adevarului. Ce nu ii convine ei si ce nu va convine dumneavoastra ….ce compromisuri se pot face ? E absurd sa ii cereti sa nu ii mai placa baietii, dar puteti incerca o alta abordare : daca scoala e ok poti avea prieten, pe care asi dori sa il cunosc si eu. Chiar daca nu va place baiatul trebuie sa disimulati pentru a nu starni un interes si mai mare pentru relatie. Tact….foarte mult tact . Explicatii fetei ce este dragostea, ce inseamna sa ai iubit, sa faci dragoste cu un baiat, cum se transforma ca femeie. Fiti deschisa: cu ajutorul dumneavoastra sau fara …o sa incerce aceste lucruri. Nu zic sa o impingeti sa faca sex, dar sa vorbiti cu ea si sa ii explicati e foarte bine. Cu minciunile…daca sunt grave …pedepse care dor la suflet , fizic nu rezolvati nimic, Si ca sa doara la suflet trebuie sa existe o conexiune intre ea si dumneavoastra la nivel sensitiv. Momentan nu prea exista. Dar incurajati-o sa va spuna adevarul, in sensul ca o bucata macar lasati pedepsele. Ea nu are incedere sa se destainuie. Dupa ce va spune adevarul spuneti-i bravo ma bucur ca nu m-ai mintit. Ma bucurca ai avut incredere in mine si te-ai destainuit. Nu e asa grav ce ai facut. Cu sau fara greseala asta eu tot te iubesc si sunt mandra ca sunt mama ta! Dar pe viitor este bine sa stii ca in loc sa faci asa puteai sa faci asa si nu ma mai suparam. Sau daca a chiulit de la scoala: eu am servici tu ai scoala. Pentru ca ai gresit si ai chiulit vei sta acum si vei lucra cat ai chiulit. La un moment dat chiulitul nu va mai reprezenta o solutie! Daca fumeaza tratati problema tot cu tact. Vei fuma cand ai banii tai. Fara bani de pachet, si nu o sa aiba de unde fuma. Nu stiu problemele reale cu care va confruntati, Daca doriti ma puteti contacte in privat si discutam direct pe caz. SFAT: nu continuati in maniera descrisa de dvs. O sa o pierdeti si nu cred ca asta va doriti. Calm, rabdare si iubire.! Bafta!

Sunteti un agresor, care isi distruge copilul, pentru ca refuza sa invete cum sa gestioneze o relate. Treptat, veti intra in cercul parintilor sunati la telefon doar de sarbatori, asta in cazul cel mai fericit. Primesti ceea ce oferi, adica ura, agresivitate, ignoranta.

Dacă constatați ca aveți acest comportament Vis-a-vis de fiică dvs. și observați consecințele negative ale acestuia, de ce nu îl abordați într-un cadru terapeutic? Poate ca problema este la nivel de familie, caz în care toți ați putea beneficia de pe urma terapiei.

Cum va comportati cand sunteti o mama buna? Dupa parerea d-voastra cum ar trebui sa fie o mama buna? Ce-si poate dori un copil de la mama(parinti)? Sa conteze, sa fie apreciat , inteles,conectat , incurajat , sa se simta util , capabil.Mai multe raspunsuri ati putea gasi intr-un proces terapeutic.Mult succes si curaj!

Stimata Doamna, se pare ca sunteti la fel de dura si critica cu propria persoana cum sunteti si cu fiica dvs. Poate aveti nevoie ca terapeutul dvs. sa va ofere intelegere in loc de critica si sa va ajute sa exersati putina intelegere si compasiune pentru propria dvs. persoana. Apoi veti putea extinde aceasta intelegere si asupra fiicei dvs. Va stau la dispozitie sa povestim.

Doamnă, va fi un proces de durată și va cere un efort susținut, dar dacă puteți găsi în orașul dvs. un psihoterapeut cu care să simțiți că vă conectați și faceți echipă bună, începeți o terapie. O să vă regăsiți pe dvs., apoi încet, vă veți regăsi și copilul.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Va rog sa-mi faceti o caracterizare.

Sunt orfana de parinti, am locuit la bunici. Acum sunt cu totii decedati. De mica sunt o persoana credincioasa. Am mers foarte des la slujbe de placer. La biserica am observati un baiat care la fel de mult fregventa lacasul sfant. Mi-a placut acest lucru. Am crezut ca m-a va observa, dar nu s-a intamplat acest lucru. Eu sunt o persoana timida, nu am indraznit sa-i impartasesc sentimentele. Timp de 5 ani am sperat intr-o minune, dar baiatul acela s-a insurat cu o ruda de-a mea.
Eu am visat ca nunta mea sa fie intr-o zi de duminica in acelasi timp cu o sarbatoare a mea preferata. Ciudat este faptul ca desi eu mi-am dorit acest lucru de un an de zile , in aceeasi duminica, la aceeasi sarbatoare a avut loc nunta acelui baiat cu nepoata mea.
Ce sfat imi dati ?

Iti recomand ca atunci cand iti place de cineva sa il faci atent pe respectivul..sa-i dai de inteles ca simti ceva pt el. Sa-ti fie bine!

Sunt persoane pe care le iubim dar ele nu ne iubesc , persoane care ne iubesc dar noi nu le iubim si persoane care ne iubesc si pe care le iubim . De data aceasta ai intalnit o persoana pe care o iubesti dar care nu are sentimente fata de tine , se mai intampla . Cu siguranta vei intalni si persoana care sa te iubeasca si pe care sa o iubesti . Oricum , in orice situatie , tine minte ca de fapt nu ne indragostim de o persoana ci de imaginea din mintea noastra a acelei persoane si de multe ori dupa perioada de ” indragostire ” descoperim ca peroana nu corespunde imaginiii pe care o aveam la inceput despre ea . Cu alte cuvinte , in orice relatie sunt 4 cel care te iubeste , cel pe care il iubesti , imaginea ta despre el si imagina lui despre tine Poate am divagat putin dar poate iti va folosi sa iti faci o idee Succes si concentreaza-te pe ceeea ce iti doresti in viitor

Iti recomand sa nu mai astepti sa se intample minuni fara sa actionezi intr-un fel.Incearca sa te cunosti mai bine , sa-ti dai seama ce doresti de la viata si sa interactionezi cu ceilalti, astfel vei fi vazuta si ii poti cunoaste si tu pe ceilalti.Mult succes!

Daca iti doresti ceva, sa comunci. Iar daca tot esti credincioasa, urmeaza invatatura biblica: CERE SI TI SE VA DA, CAUTA SI VEI GASI.

Subscriu. Din păcate ceea ce s-a întâmplat nu mai poate fi schimbat, însă poți învăța pw viitor sa acționezi, în vaza propriilor valori, în direcția dorită.