Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Eh.. nici nu stiu cum sa incep..
Am ajuns intr-o situatie urata zic eu, am ajuns sa desconsider de unul singur, am ajuns sa cred ca sunt un mare prost, tampit, fraier in toate situatiile, in tot ceea ce fac/lucrez, inclusiv in relatiile si discutiile cu ceilalti. Imi vine sa tac uneori, sa nu mai zic nimic, sa nu mai comunic.. de teama de a nu spune ceva “esuat” sau.. la o intrebare, chiar daca stiu ce sa ii raspund persoanei/lor respective… imi e teama sa raspund, sa nu fie ceva gresit, tampit.. chiar daca eu stiu ca eu stiu despre ce e vorba. Nu imi mai vine sa fac nimic, ma gandesc ca o sa fiu un tampit intreaga viata, fara sa imi poarte nimeni respectu/aprecierea.. in termeni normlai. Nu mai vreau sa fac lucruri, sa achizitionez ceva, de teama ca poate va fi ceva urat. Nu imi mai vine sa postez nimic nici pe retele de socializare, pt. ca nu simt ca cuiva ii place respectarea/replia respectiva, la fel si in conversatii private pe aceste retele, ma tem sa nu spun ceva gresit iar apoi sa fiu catalogat
“necunoscator”. Mi se pare ca nici prietenii nu-mi sunt prieteni si asa mai departe. Am fost un pic anexios iar apoi depresiv, mai demult, nesigur pe mine, ma vad.. fara nici un fel de realizare, inutil.. dispretit (nu de parinti), de ceilalti. A.. de precizat am 17 ani.. consider ca daca acum nu imi traiesc viata frumos si fericit.. atunci cand? Cand o sa apara probleme, mai multe si asteptari/sarcini de indeplinit. Mama spune ca e ceva specific varstei oarecum, faptului ca ma stresez mult din orice si nimic, viselor excesive etc.. daca ma puteti ajuta cu niste sfaturi bine definite va multumesc mult! Incercati sa imi spuneti cel putin in mare cum sa trec peste acestea, sa nu mai dau de ele, sa fiu mai “nepasator” .. mai relaxat! Multumesc! a am omis, sunt baiat.

Vârsta aceasta, într-adevăr este puțin mai tulbure și bulversanta. Ceea ce exprimi, denota o lipsa de încredere în sine. Recomand câteva ședințe de dezvoltare personala și chiar o vizita la un terapeut. Pana atunci însă, încearcă sa găsești un hobby, fa lucruri care îți plac, și fii puternic.

Tu ai o problema psihologica.se poate sa provina din familie.adica cineva din familia ta iti induce chestia asta in gandire?sau o persoana din afara ?un cadru didactic poate…trebuie sa stii sigur ca ceea ce tu ai mentionat nu e real e doar imaginatia ta.atat!!in realitate sunt sigura ca esti o persoana foarte cumsecade si buna la suflet.asa ca…focalizeaza-ti atentia asupra gasirii persoanei care te-a adus in starea asta apoi discuta cu cineva care stie meserie in acest domeniu

Frica de EȘEC.
Terapie!

se pare ca descrii o oarecare depreciere, autoeficacitate scazuta, retragere sociala; mai pe scurt o oarecare anxietate sociala si aditional stari de deprimare. Ti-ar prinde bine sa stai de vorba cu un psiholog pihoterapeut chiar si pentru putine sedinte! Cat privete bucuria de a trai, realizarea visurilor tale,…etc. fii increzator, se vor putea realiza, ai o “viata inaite” ; rezolva-ti problema de acum! Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, sunt o fata de 25 de ani, necasatorita.Parinti mei s-au despartit cand aveam 5 ani, m-a afectat plecarea tatalui meu dar am inteles cand am crescut ca a fost mult mai bine asa. In urma cu 6 ani a trebuit sa ma mut din casa in care am copilarit(apartamentul a fost vandut si am luat o casa la curte), a fost decizia mea dar acest lucru m-a afectat foarte mult emotional. In momentul in care viata mea s-a schimbat radical am avut o perioada in care nu realizam ce se intampla aproape o luna iar apoi am intrat in depresie, nimic nu ma multumea,viata pentru mine era doar o povara pe care eram obligata sa o duc, plangeam din senim fara sa am un motiv, nici eu nu stiam de ce plang simteam ca trebuie doar sa plang. Eram plictisita de viata (nu am avut niciodata gandul sa-mi fac rau), satula sa traiesc. Depresia a durat 5 ani(nu am avut posibilitatea sa urmez o terapie). Acum aproape un an a trecut prin viata mea o persoana care mi-a readus pofta de viata doar cu un zambet si o
privire care mi-a dezghetat sufletul(spun a trecut pentru ca nu a vrut sa faca parte din viata mea). M-am agatat atat de mult de aceea pofta de viata incat am inceput sa ma bucur de viata, sa invat sa ma resemnez, sa-mi amintesc ca si intr-un pahar spart exista o parte plina.
Uneori imi este teama, aceasta “vindecare” sa nu fie o alta etapa a depresiei. Un om se poate vindeca de depresie atat de usor? Pana acum un an mai aveam momente in care ma simteam putin mai bine dar orice lucru banal imi distrugea lumea intr-o clipa. Cand trecatorul din viata mea a disparut eu m-am simtit dezamagita dar totusi fericita pentru ca m-a salvat(lumea mea nu s-a distrus). Exista posibilitatea ca depresia sa apara?
Va multumesc frumos!

depresia poate sa apara in viata oricui, oricand, daca ‘mediul’ este propice. Eu in locul tau m-as folosi de aceasta raza de lumina ce a aparut in viata ta si as incepe un capitol nou. Acest sambure de lumina vine din tine iar ‘trecatorul’ nu a facut decat sa deschide o fereastra prin care acea lumina sa straluceasca iar. Curaj, se poate!

poate sa revina depresia, dar din fericire acel “trecator” te-a invatat ceva: ca poti reveni la viata oricand, te poti bucura de ea, ca sta in puterea ta sa “reanvii”! Iti recomand sa cauti mai mult sa te descoperi si sa-i ajuti si tu pe altii… si in felul acesta nu cred ca va mai aparea depresia! In orice fiinta umana exista puteri nemarginite! Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Sunt o fata de 13 ani si desi pare incredibil, cred ca sunt dependenta de sex. Mi-am inceput viata sexuala la varsta de 12 ani cu un baiat de 15. De aproape 2 ani fac sex zilnic de cateva ori pe zi si parca vreau mai mult. Aproape continuu ma gândesc la asta. Sunt si prostituata din aceasta cauza. Cer putini bani ca o fac din placere. Stiu ca sunt prea mica pentru ce fac insa nu pot sa renunt singura. Parintii nu stiu nimic de asta. Precizez ca toti cei din familia mea sunt ok si nimeni nu ma agreseaza sau asa ceva. Incepe sa nu imi mai pese de aproape nimic inafara de sex. Sunt mereu cu capul in nori si foarte imatura….
Va rog sa ma ajutati….

Primul pas deja l-ai facut. Ai postat mesajul. Bravo. Este un inceput. Ai ales o platforma grozavă www.terapeuti.ro
Alaturi de Mama ta, trebuie sa alegi un psiholog.
Mama ta este iti este cea mai buna prietena. Alege sa îi vorbești.

Din câte citesc printre rânduri nu ai vrea ca părinții tai sa afle. Insa cel mai bine ar fi sa ii spui mamei tale ce se întâmplă cu tine și împreună să mergeți mai departe. Oricărui copil ii e teama de reacția părinților însă că mama îți spun că părinții orice ar fi își sprijină și ajuta copii.

Bravo, e bine ca ai realizat ca ceva e in neregula. Acum depinde de părinți dacă-ți înțeleg problema,tu știi mai bine,dar neapărat o vizita la psiholog te v-a ajuta mult. Succes.

Sexualitatea este o parte importanta din viata, si oamenii in mod ideal ar trebui să trăiască in armonie cu corpul lor si sa se bucure de el. Fiecare vârstă si etapa are bucuriile si provocările ei. In primul rand ai mare grija sa te protejezi de boli cu transmitere sexuală si sarcini nedorite. Din pacate scoala furnizeaza foarte putine informatii. Imi poti scrie in privat sa iti ofer cateva surse de informații. Ideal ar fi sa poti vorbi cu un psiholog, nu stiu in ce masura părinții tai sunt pregătiți să gestioneze asemenea situatie in mod rational.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:BUNA ZIUA!Am nevoie de ajutor am un baiat de 8 anisori,cu tulburari de comportament.E foarte greu pentru ca nu ma mai pot controla cu nervi ,sunt foarte nervoadavsi nu mai pot continua asa.multumesc

Apelati la un logoped si un terapeut. Veti intelege ce se intampla.

Bună ziua. Ne puteți da mai multe detalii?
Cu stimă,
Psih. Tiberiu Seeberger

Bună ziua, ați încercat sa Cautati ajutor profesionist? Sunt destul de multe cabinete private care va pot ajuta un dezvoltarea copilului dumneavoastră. Bafta

buna ziua.Treceti poate printr-o perioada mai grea si cred ca starile dv le transmiteti copilului care incearca printr-un astfel de comportament sa va atraga atentia, nu se mai simte ca altadata. De regula, asa cum spun si specialistii, copiii la varsta asta au deja personalitatea structurata si daca nu v-a facut probleme pana acum inseamna ca ” tulburarea lui de comportament” poate fi legata si de problemele de la scoala. V-ati interesat la scoala?

Baiatul dvs are mare nevoie de terapie comportamentala. Daca nu luati masurile necesare o sa ajungeti momentul in care situatia o sa va depaseasca total si o sa va fie foarte greu sa o scoateti la capat. In acelasi timp recomand si parintilor psihoterapie.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:De mica mama mea a fost foarte severa cu mine si nu mi-a acordat libertate.La varsta de 12 ani,aproape 13, am cunoscut un tip de 20 ani.El era din alt oras si nu ne vedeam decat pe Skype.Socializam prin retele ca Facebook sau Whatsapp.Dupa 9 luni de relatie la distanta, am hotarat sa ne intalnim.Eu neavand voie sa ies din casa, l-am chemat la mine.Si a avut loc si un act sexual.Dupa o saptamana,parintii mei au aflat si viata mea s-a schimbat radical.Am primit o bataie ce m-a facut 2 saptamani sa nu ma pot ridica din pat, iar parintii mei voiau sa il bage la inchisoare pe acel baiat.Cu multe vorbe,i-am convins sa il lase si ca vina e a mea in totalitate.Il iubeam prea mult ca sa ii fac rau.Dupa 1 luna,parintii mei m-au iertat si m-au dus la un psihiatru.Acesta mi-a administrat medicamente(Serlift si Depakine).Dupa 3 luni de tratament,imi revenisem, dar nu reusisem sa il uit.Pastram inca legatura foarte rar cu acel baiat pentru a vedea sa vad daca este bine.Nu isi refacuse viata si nu
ma uitase.Nici eu nu il uitasem.Dupa ceva timp,la varsta de 14 ani, am cunoscut un alt baiat,complet diferit fata de primul.Am socializat si am iesit intr-un parc si dupa ceva zile am hotarat sa avem si o relatie.De 2 luni sunt alaturi de el , dar inca ma gandesc la ce a fosf in trecut.Nu il pot uita si imi este foarte dor de el.Nu ii mai stiu viata, daca este bine sau daca nu.Plang in fiecare zi cand ma gandesc ce fel de copil eram pana l-am cunoscut pe el si ce am ajuns dupa, un om care ii este rusine cu propria persoana.Am vrut sa ma sinucid de nenumarate ori,dar cea mai buna prietena m-a salvat de fiecare data.Cu mama relatia mea este cu suisuri si coborasuri.Este o fire foarte dura, care chiar si dupa aceste intamplari nu imi lasa libertate intr-o mica masura,caci ce e mult strica.Ai mei se cearta zilnic si nu se suporta si stau impreuna doar din beneficii:mama ca sa aiba bani si tata sa aiba unde locui,caci proprietara casei este mama mea.Va rog frumos, dati-mi un sfat sa ma mai linistesc.Am ajuns la apogeu, sufletul meu a obosit!

hei… priveste viata pozitiv. Sigur ca te poti vindeca dar inceteaza cu tentativele de suicide ca te baga astia la spitalul 9 fara sa ai o afectiune adevarata. Poti singura si cu putin ajutor specializat sa te intelegi mai mult sigur o sa depasesti aceasta etapa. Cauta si vitaminizeaza-te ca in prim pas si cauta si in psiholog cu care sa stai de vorba fara jena.

vorbeste cu familia ta sa te sustina in a merge si discuta cu un psihoterapeu specializat in adolescenti; lucrurile inteleg ca sunt foarte intense si este nevoie de sustinerea unui profesionist, mai ales ca tentativele de suicid sunt foarte ingrijoratoare. Curaj! Cu siguranta poti depasi aceasta perioada!

Pari foarte incercata… Inteleg ca ti e foarte greu si cred ca poti sa gasesti niste solutii alaturi de un psihoterapeut. Se deconteaza sedintele de casa de asigurari intr o anumita proportie. Curaj!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua ,
Numele meu este Elena , am 23 de ani si am următoarea problema: de un an de zile sunt împreuna cu un barbat mai mare cu 21 de ani . Are 44 si este un barbat realizat aproape din toate punctele de vedere . Ne-am cunoscut pe un site de socializare si am ajuns sa ma îndrăgostesc de el foarte repede . Este un barbat care arata foarte bine . E curtat foarte des de femei . Dupa 4 luni de relație , am decis sa ne mutam împreuna , datorită distantei ; el nu este roman . A fost o decizie grea , deoarece in acel moment am cam renunțat la viața mea si tot ce aveam in tara . Am fost nevoită sa învăț o limba noua , sa plec intr-un loc unde nu am pe nimeni – decât pe el . Pe langa faptul ca trebuie sa ma adaptez unui nou stil de viața , trebuie sa accept ideea ca el are un copil de ani , iar atenția mea va fi mereu împărțită la doi . La început a fost ok …apoi lucrurile au început sa se schimbe . Bărbatul de langa mine ma tratează mai mult ca un copil decât ca pe o
femeie . Imi controlează toata viața : de la haine , bani , decizii …aproape tot . Pe langa asta , in pat ii sunt submisa ; la alegerea mea , inițial . Fanteziile noastre se transforma in realitate , iar eu simt ca-mi pierd demnitatea . Are un caracter impulsiv , iar eu nu mai stiu unde -mi este locul si ce sunt eu de fapt pentru el . O ia razna cand vede ca nu sunt de acord cu el . Ne certam foarte des , iar certurile sunt furtunoase . Am plecat de 2 ori . A doua oară m-am trezit cu el in tara . As vrea sa am puterea sa plec . Sa nu ma mai întorc , dar nu o găsesc niciunde . Ma face sa cred ca e vina mea pentru toate neînțelegerile dintre noi . Un alt aspect important e ca ma amenință : ma amenință ca-mi va distruge viața , iar cand ma uit la mama fiului sau , stiu ca e capabil . Nici nu mai stiu daca il iubesc . Noaptea , in pat , ma gândesc cum as putea sa-l fac sa ma lase sa plec liniștita . Poate ca mi-as asuma si riscul de a-mi face rau , dar daca o sa regret
?! Sunt confuza , pierdută . Am nevoie de ajutor .

Consiliere Psihologica. Primul raspuns.
Psihoterapie. Al doilea raspuns.
Aveti nevoie de sprijin emotional.
Va rog sa alegeti un psiholog cu care sa lucrati.

Daca simti ca nu te mai tine nimic langa el…de ce nu pleci?? Pe langa toata consilierea care ti-a fost recomandata mai sus…de care ai cu siguranta nevoie…poti recurge si la alt ajutor daca te simti amenintata…spre ex politie…exista ordine de protectie…interdictii…tb doar sa ceri ajutorul persoanelor de specialitate si sigur vei fi ajutata… Insa…tb sa ai curaj sa pornesti aceasta batalie…de care poate depinde toata viata ta…Succes!

si eu recomand varianta cea mai scurta, fara explicatii: bilet de avion, cerut ajutorul familiei (adapost) si contactat autoritatile. NU cred ca are ce sa iti faca daca nu te ascunzi de situatie. Pare ca tratatezi cu un (posibil) psihopat si ar fi bine sa iei orice masura de protectie, cu timpul sa ramana doar un episod din viata ta peste care ai trecut si din care ti-ai tras multe invataturi. Problema este serioasa si nu cred ca merita ca pret al acestei ‘iubiri’ pe care i-o porti. Curaj!

Amenintarile si intimidarile, sub orice forma nu au ce cauta intr-o relatie normala, echilibrata. Fanteziile sexuale nu sunt imorale atata timp cat ambii parteneri sunt de acord cu ele. Daca nu doresti si simti ca iti pierzi demnitatea, nu o fa. Avand in vedere faptul ca acolo el iti controleaza viata, banii ma gandesc ca iti va fi greu sa incepi o terapie, astfe incat el sa nu stie. Discuta cu el aceste lucruri care te deranjeaza. Daca crezi ca nu se poate, el fiind violent, ai incredere in instinctele tale. Alege calea pe care ti-o doresti. Sunt sigura ca poti, ca esti suficient de puternica sa iei decizii pentru binele tau. Nu trebuie sa te confrunti singura, cere ajutor, cere protectie institutiilor abilitate. Iti doresc curaj si daca mai ai nevoie de sustinere, noi suntem aici.

Cand un client vine in cabinet, nu ne apucam sa-l certam! El vine pentru ca are nevoie de ajutor atunci cand se confrunta cu probleme. Cauta solutii pe care nu le vede chiar daca ii sunt la indemana! De aceea suntem noi, acesta e scopul nostru. Sa -l ajutam sa le gaseasca. Altfel, a doua oara nu mai vine.

Nu sunt de specialitate, dar din punctul meu de vedere dragostea inseamna LIBERTATE, tot ce un om are este LIBERTATEA. Decizia este a ta, cel mai important este sa poti sa decizi ceea ce-ti doresti de la viata.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,

Intampin o situatie si nu stiu cum ar trebui sa o gestionez . Mai exact am o prietena foarte buna care de 2 ani a intrat intr-o zona de blocaj , a fost intr-o relatie din care s-a desprins cu greu. Emotional tind sa cred ca e inca acolo. Problema e ca are senzatia ca nu este inteleasa , nimeni nu incearca sa o inteleaga , se interiorizeaza ca sa nu mai incarce pe nimeni cu problemele ei , incearca sa para fericita ..dar nu este . Suferinta asta interioara o macina vizibil, chiar daca se straduieste sa ascunda . In afara familiei, sunt singura persoana care i-a fost aproape in momentele de cumpana , am incercat sa o distrag prin plecari la munte,in afara tarii ..etc, este ok o zi sau doua apoi pica in aceleasi stari . Eu cred ca trece printr-o depresie , nu sunt specialist doar imi dau cu parerea .
Mentionez ca incerc sa o tot scot din casa la diverse evenimente, insa ma refuza pe diverse motive .
Ma gandesc ca cel mai frumos cadou pe care i l-as putea face ,este o sedinta la psiholog . Nu stiu cum ar interpreta gestul ,insa nu vad cum altfel as putea sa o ajut sa depaseasca momentul .Ce ar trebui sa fac? Incep sa ma oboseasca si pe mine starile ,toanele ei ;insa nu vreau sa “fug” , sa o las singura .Vreau sa o ajut , dar cum ?
O zi buna!

Deși intenția e buna ambalajul nu. Mai bine o rogi sa te ajute și sa meargă cu tine la psihoterapie pentru ca tu ai nu știu ce problema.

discuta sincer si cat mai deschis cu ea la modul ‘imi este clar ca ai o problema, ca esti depresiva si ca daca o tii tot asa o sa fie din ce in ce mai rau; tu iti dai seama de ce se intampla cu tine? Poate este momentul sa discuti cu un psihoterapeut, sunt chiar dispusa sa mergem impreuna, etc.”. Asta ar fi un prim pas. Daca este vorba despre o depresie instalata de mai mult timp atunci al doilea pas este sa discute si cu un medic psihiatru in vederea inceperii unui tratament. Succes!

Cred că ar fi un cadou frumos!

Cadoul e frumos , dar trebuie

E nevoie sa vrea si ea sa vrea sa mearga la terapie, ajutor cu forta nu se poate….

consider ca este ok propunerea ta; dar a-i grija spune-i ca esti pregatit sa o insotesti in momentul in care ea se va decide! De obicei, la inceput opun o oarecare rezistenta, cocheteaza cu ideea si pe urma se decid! Succes!