consiliere psihologica gratuita

Login

Întreabă psihologul online

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

RECOMANDĂM

Masti de protectie Dr Fashion

masti de protectie reutilizabileMastile de protectie reutilizabile Dr Fashion ajuta la prevenirea contaminarii cu fluide, intrarea acestora in caile aeriene via nas si gura.

Arhiva lunara pentru iulie, 2020

Adaugare anunt

Inchiriere cabinet pentru terapii manuale sau consiliere psihologică – București (Universitate)

Inchire cabinet 1 zi pe saptamana – 125 lei sau 2 zile pe saptamana – 250 lei.
Caninetul se poate inchiria pentru terapii manuale sau consiliere psihologica. Este situat in zona Universitate, str. Vasile Conta nr. 8-10. Are toate dotarile necesare de functionare: canapea, pat de masaj, imprimanta, internet, chiuveta, rafturi, spatiu de primire, dulap si bibloteca. Se afla intr-o cladire interbelica renovata, exista loc de parcare alocat cabinetului. Se poate incheia contract. Pentru detalii: Elena Riba, tel.: 0722907110

Mama mea este bolnava psihic. Eu urmez un tratament cu antidepresive de un an, am facut terapie, merg la psihiatru… am frica de a nu fi bolnava ca mama, mi-e frica sa am un copil, ca nu ma voi descurca sa fiu sotie. Am inceput sa ma automutilez la 12-13 ani…

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online

23 de ani, feminin
Studenta
Buna, mama mea este bolnava psihic. Numele bolii nu știu sa îl spun cu exactitate, dar pot sa va spun ca am depistat faptul ca e bolnava in momentul in care nu era coerenta nici măcar o secunda, fabula.. ajunsese sa meargă pe străzi, eu, sora implicit tatăl meu căutând o fiecare pe străzi diferite.. suntem 3 surori, eu sunt cea mai mică. Când am depistat boala mamei aveam vârsta de 15 ani. Eu urmez un tratament cu antidepresive de un an de zile, am făcut și terapie, merg la psihiatru.. psihiatrul mi-a spus ca am spus ca sunt instabila emoționat dacă nu ma înșel.. a început sa apăra frica de a nu fi bolnava ca mama mea, de a nu ma îmbolnăvi ca ea.. ma desconsider din foarte multe puncte de vedere.. ma gândesc chiar și la viitorul meu, mi e frica sa am un copil ca nu cumva sa înnebunesc sau sa fac depresie sau sa mi se agraveze depresia.. ma gândesc ca dacă cumva voi avea un soț care nu ma va ajuta sau nu ma va sprijini.. dacă nu ma voi descurca sa fiu o soție model..(ordonata, muncitoare, gospodina)
Chiar și referitor la relații, ma gândesc ca dacă din cauza faptului ca sunt extrem de obosita nu voi fi in stare sa fiu un om normal, iar băiatul va vedea lucrul asta și nu ma va mai vrea.. ma consider a fi o persoana total defecta.. ca nu fac nimic bine, ca nu voi face nimic cu viața mea.. nu am energie, nu am dispoziție sa fac mai nimic.. de câteva săptămâni locuiesc cu sora mea, cumnatul și nepoțica. Pana atunci am locuit singura, in chirie de 4 ani de zile(nu m am descurcat prea bine din punct de vedere financiar). Stau acum la sora mea pentru Ca îmi face cât de cât bine faptul ca nu mai stau total singura(dormeam toată ziua când eram singura). Am început sa ma auto-mutilez la o vârsta frageda, 12-13 ani.. am încetat pentru o perioada de câțiva ani și am început din nou. Auto-mutilarea constând in tăieturi cu lama.. am avut și tentativa de suicid.. ar fi mai multe de povestit, dar ceea ce ma frământa acum e, oare voi fi vreodată un om normal?(normal adica sa pot sa muncesc, sa ma întrețin.. sa ma bucur de viața..) sunt trista.. nu mi găsesc scopul in viața.. se spune ca noi ne alegem părinții.. nu înțeleg eu de ce am ales așa.. din păcate ii învinovățesc și pe părinți.. pe mama ca e bolnava, pe tata ca e autoritar.. pe ei ca nu am avut cu cine sa comunic.. ca nu am avut cui sa cer un sfat.. ca nu mi au spus niciodată ca ma iubesc.: ca nu m au luat in brațe..

  • Botezat-Antonescu Radu
    Botezat-Antonescu Radu ai trait si traiesti cu foarte multa suferinta si este de inteles ca ai cedat de atatea ori. Discuta totul cu terapeutul tau si cu psihiatrul. Munceste si situatia ta poate sa se inbunatateasca. Se poate, curaj!
  • Cabinet Individual de Psihologie Maria Calapod-Tomescu
    Cabinet Individual de Psihologie Maria Calapod-Tomescu Bună,
    Din experientele de viata despre care povestești pare te-ai maturizat foarte devreme. Deși nu pare ca ești mulțumită de cum faci fata, ai reușit sa ajungi într-un punct în care ai cerut ajutorul și gestionezi stările stările pe care le trăiești.
    Este foarte important sa continui sa urmezi sfaturile psihiatrului și sa continui psihoterapia. Monitorizarea medicației și derularea în paralel a unui proces de psihoterapie aduc un aport foarte mare de stabilitate si comfort în viata unei persoane, cu experiente de viata asemănătoare cu cele pe care le-ai trăit tu.
    Probabil, ca deja te-ai gândit la faptul ca nu este singura care trece prin ce ai trecut tu. Da, este adevarat sunt multe persoane care trec prin experiente foarte descurajatoare în viata, însă este important sa știi ca poți avea o viata normala și funcțională. Bineînțeles, este important sa îți dorești și tu acest lucru și sa urmezi pașii necesari.
    Din cele menționate de tine, înțeleg ca exista o teama în a nu moștenii suferința mamei tale. Înțeleg, asta arata cât de conștientă ești de importanta unui still de viata echilibrat și armonios. Este bine sa te concentrezi pe ceea ce poți face tu pentru tine, deja ai făcut pași importanți în a-ti menține o stare de echilibru. Asta este important. Faptul ca mama ta are o suferință mentala nu garantează ca și tu vei trece prin situații asemănătoare. Teama este cea care te face sa gândești și sa simți ca ar fi asa. Fiecare persoana este unica, o unicitate irepetabila. Acest principiu îți acorda tie șansa de a avea propriul stil de viata și propria istorie personala.
    Continua tratamentul medicamentos și psihoterapia, abordează depresia, temerile și tendințele de automutilare. Acestea sunt tulburari care au tratament, nu va fi intodeauna ușor asa cum ai aflat deja, însă la tine se vad deja curajul și dorința de a merge mai departe. Îți doresc mult bine și mult curaj în continuare!
  • Cabinet Individual de Psihologie Kozma Tanasă Iuliana
    Cabinet Individual de Psihologie Kozma Tanasă Iuliana Frica este o stare emoțională creată de mintea noastră în unele situații incerte. Atunci când nu știm ce urmează să se întâmple, ne imaginăm viitorul, pozitiv sau negativ. În cazul tău scenariul este negativ și crezi că se va întâmpla ceva rău, atunci te cuprinde frica și se instalează incertitudinea. Frica este cauzată de cele mai multe ori de lipsa încrederii în sine.
    Îți recomand cartea, Chiar dacă ți-e frica acționează – Susan Jeffers, este o carte de dezvoltare personala care te va ajuta sa iți identifici, înțelegi și în cele din urma, înfrângi, fricile personale, pentru a reuși astfel să obții mai mult de la viață.
    Îmi poți scrie în privat și vom face împreună primii pași pentru îmbunătățirea echilibrului emoțional și dobândirea unor noi stiluri de gândire.
  • Olga Gâdea
    Olga GâdeaAutor RĂSPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS ÎNTREBAREA (pentru Botezat-Antonescu RaduMaria Calapod-TomescuIuliana Tanasă Kozma): “Va mulțumesc din suflet.. țin sa va spun și restul experiențelor.. când am fost mică părinții se certau constant, din fericire nu au existat violente fizice sau injurii între părinți.. in schimb, metoda tatălui meu in momentul in care se certa cu mama, violenta domestică.. nu vorbea cu ea, dar nici cu noi.. se împăcau, iar se certau.. de asta am avut parte aproape toată viața mea. Dat fiind faptul ca am fost mai rebela, puțin neascultătoare.. am fost și lovită de tatăl meu, nu ma credea niciodată când ii spuneam ca nu am făcut nimic rău chiar dacă am stat afara pana seara la 10.. in momentul in care boala mamei s a declanșat, iar ea a fost internata in spitalul de psihiatrie(după 2-3 săptămâni in care nu am reușit sa o internam deoarece nu se putea fără acordul ei, ea spunând ca e sănătoasă chiar dacă devenise violenta, spunea ca ne omoară.. etc) tatăl meu a fost internat cu suspect de leucemie( din fericire s-a dovedit ca nu e leucemie, ci o alta boala de sânge, trombocitopenie autoimună). Când am fost mică mi s a spus ca nu am fost dorita, ca au crezut ca sunt băiat, ca deja se gândise la numele pe care l voi avea și surpriza.. a iesit fata!) in momentul in care am început facultatea m am mutat singura in chirie pentru ca nu mai suportam mediul in care la vârsta de 19 ani, eu încă nu aveam voie sa ies afara și sa stau mai mult sau așa.. după cum am spus, tatăl autoritar. M am mutat singura, niciodată nu au știut părinții mei cât îmi este de greu și cât de greu m am descurcat.. pentru ca ar fi spus pe de o parte ca nu el m a pus sa ma mut, pe de alta parte sa nu l fac sa sufere.. sora mea cea mai mare a știut situația, dar îmi spunea tot timpul “ce îți lipsește, nici Mie nu mi a fost ușor, cum de nu te descurci, etc. Am lucrat, am făcut terapie.. terapeutul știa situația mea și uneori nici nu îmi lua bani pentru ședințe.. in liceu am avut și doi ani in care colegii și-au bătut joc de mine.. din nou, nu știa nimeni.. sufeream, mergeam la școala.. nu mai mergeam uneori .. dar am avut cea mai mare Medie la bacalaureat, spunând asta nu vreau sa fac referire la faptul ca am fost mai buna decât ei ci ca am reușit sa nu ma las.. sora mea tot timpul îmi spunea ca oricum o sa fiu ca mama mea pentru ca psihologic vorbind le suntem fideli chiar dacă nu vrem părinților.. tot acolo ajungem. Ani de zile mi s au repetat astfel de lucruri. Am început sa ma simt din Ce in ce mai rău, din ce in ce mai trista.. când am avut 14 ani am băut mai multe pastile de algocalmin după ce tatăl meu m a bătut și a doua zi am ajuns la spital, nici in momentul ăla nu m a întrebat de ce am făcut o sau ce s a întâmplat.
    După ce am început sa ma simt tot mai rău, sa fac fata tot mai greu activităților de zi cu Zi am avut tentativa de suicid de care spuneam pentru ca nu găseam sensul vieții sa trăiești și sa nu ai energie sa faci nimic.. am hotărât sa fiu escorta, cu gândul ca poate așa îmi adun bănuți și reușesc sa fac ceva.. am făcut câteva luni lucrul acesta și am început sa consum droguri(cocaina). Am consumat câteva luni, pe urma m am întors in Romania(fusesem in alta țara) și am încetat consumul. In prezent,
    Sora mea încearcă sa ma ajute sa lucrez intr un salon plătindu-mi chiria ca sa
    Mi fie mai ușor din punct de vedere financiar.. dar singurele gânduri care le
    Am e ca voi renunța din nou, ca nu voi face nimic din nou, ca nu sunt buna in ceea ce fac etc.. nu prea am
    Nici un scop.. nu înțeleg de ce ma aflu aici, pentru ca decât sa trăiești Așa..
    Mai bine nu mai trăiești.. știu ca ceea ce se spune și legat de terapie e ca dacă pacientul nu își dorește nu poate fi ajutat, iar acum ma gândesc.. poate ca nu îmi doresc și voi fi așa in continuare și pana la urma nu voi mai fi.”.
    • Cabinet Individual de Psihologie Maria Calapod-Tomescu
      Cabinet Individual de Psihologie Maria Calapod-Tomescu Bună,
      Este de ajutor sa împărtășești cu noi, o alta parte a experientelor tale, vreau sa te incurajez însă sa continui cu terapia. Pe aceasta pagina poți găsi păreri avizate, însă acest lucru nu poate înlocui psihoterapia în sine.
      In legătura cu răspunsul tau, părinții noștri nu au întotdeauna cele mai fericite modalități de parenting, deși poate intențiile sunt bune, de multe ori ei la rândul lor devin copleșiți de provocările vieții. Acestea nu trebuie sa fie scuze pentru modul în care a fost gestionata atmosfera din casa, toți copiii au nevoie de grija și iubire. Pe de alta parte, nici nu trebuie sa lași aceste experiente de viata sa devina o sentința pentru viata, pentru ca ele nu sunt menite sa ne decidă viitorul, ci mai degrabă sa ne învețe ce sa facem și ce sa nu facem în viitor. Deși nu vei putea alege întotdeauna prin ce experiente de viata vei trece, cu siguranță vei putea sa contribui, sa decizi pentru tine, părerea ta contează foarte tare, mai ales în alegerea propriului stil de viata. Deasemena, poți alege cum reacționezi la ceea ce ți se întâmplă, asta înseamna sa contribui. Felicitări pentru realizările de pana acum, pentru ca sunt și acelea foarte importante!
      Acum legat de idea de loialitate fata de părinții noștri, ei bine, nici asta nu este pecete, este tot o decizie. Adică, faptul ca ai văzut dinamica părinților tai, nu este o promisiune ca și tu vei face la fel și mai degrabă o sursa de concluzii pe care tu le-ai tras în timpul copilăriei.
      Multă grija pentru tine, curaj, și vorbește cu psihoterapeutul tău și explorați aceste concluzii despre lumea din jur. Stabiliți un program de terapie potrivit nevoilor tale. Intodeauna sunt opțiuni, numai bine!
  • Mihaela Zaharia
    Mihaela Zaharia Vezi daca te ajuta si cartea despre care tocmai am scris aici. Eu sper ca da: despre cartea “Legături pierdute”, Johann Hari, editura TREI

Am fost căsătorită de două ori și am un copil. Cât de greu îi este unui bărbat să accepte să trăiască lângă o femeie care a mai fost măritată de două ori? Este rușinos, ca bărbat, să crești copilul altui bărbat?

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna ziua, am 32 de ani și sunt asistent medical. Am fost căsătorită de doua ori și copilul este rezultat din a doua casnicie. Sunt intr-o relație in care, pentru prima data (știu ca poate suna aiurea) dar pentru prima data chiar îmi găsesc locul! Îmi doresc nespus de mult ca lucrurile sa meargă bine. Problema vine acum…el a încheiat o căsnicie ca sa fie cu mine, nu are copii. Întrebarea este…cât de greu ii este unui bărbat ca sa accepte sa trăiască lângă o femeie ce a mai fost măritată de doua ori? Este rușinos ca și bărbat, sa crești copilul altui bărbat? Ma simt disperata și intr-o situație fără ieșire…
  • Botezat-Antonescu Radu
    Botezat-Antonescu Radu eu m-as intreba cum ii este LUI in aceasta situatie. Discutati deschis cu el, sunteti parteneri si ar trebui sa puteti discuta orice! Curaj si succes!
  • Lucia A. Anghel
    Lucia A. Anghel De fapt întrebarea este cat de greu va este dvs, casatorita de 2 ori si cu copil, sa mai aveti o relatie cu alt barbat care s-a despartit ca sa fie cu dvs? E vorba de greutatea dvs, nu a lui. Daca e sa ne gândim, daca pentru el era ceva rușinos, nu mai divorta si nu mai intra in relatie cu dvs. Altfel de ce mai ar fi cu dvs. Pe de alta parte, daca dvs aveti un copil, il ingrijiti in continuare, dansul va fi vu dvs, nu cu copilul dvs, dvs il creșteți si ii sunteti mama. El isi aduce contributia atat cat poate, prin ingrijire, afectiune, joaca, sprijin. Practic el stia ca aveti un copil.
  • Georgeta Iordache
    Georgeta Iordache Bună! Toate aceste frământări sunt ale tale, așadar poate ca ar fi de investigat ce se află în spatele lor, până la urmă este vorba de imaginea ta despre cum ar trebui să fie femeile (eventual nu atat de divortate ca tine)si barbatii ( nu pot creste/ingriji/copilul altui barbat – daca asa ar sta lucurile nu ar mai adopta nimeni copii ). Care este de fapt îngrijorarea?. În ce il priveste pe partener, pe de o parte el știa care este situația ta familială/socială deci aici nicio surpriză, pe de altă parte cat de greu sau usor ii este doar el poate răspunde la acesta întrebare.
  • Marilena Popa
    Marilena Popa Buna ziua, un barbat care iubeste o femeie va vedea copiii sai ca pe extensia femeii pe care o iubeste, parte din ea. Cei care considera femeia un bun perisabil nu vor accepta o femeie care a mai fost casatorita sau are copii din relatii anterioare. Copilul este in primul rand al dumneavoastra, daca doreste sa fie cu dumneavoastra va va accepta cu tot ceea ce prespune asta. Partenerul dumneavoastra nu a incheiat casnicia ca sa fie cu dumneavoastra, a inceiat-o pentru ca nu mergea realtia, imi imaginez ca nu i-ati pus pistolul la tampla sa divorteze. Cred ca dumneavoastra aveti de clarificat niste lucruri cu sine, apoi cu el… Numai bine!

Sunt în concediu de creștere copil și am 2 copii: unul de 7 luni și celălalt de 3 ani jumătate. Problema mea este că am accese de furie incontrolabile, adică urlu și jignesc fără să țin cont de nimic. Sunt foarte agitată, mi se pare că nu am timp să fac nimic, că nu fac așa cum îmi doresc, sunt trista fără motiv…

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Bună ziua, am 28 de ani și sunt femeie!
În prezent sunt în concediu creștere copil, am 2 copii unul de 7 luni și celălalt de 3 ani jumate.
Problema mea este ca am accese de furie incontrolabile, adică urlu și jignesc fără sa țin cont de nimic. Pana acum copii nu m.au văzut în aceste episoade de furie, dar am momente în care simt ca nu mai fac față, soțul este prezent în activitățile de familie, dar într.un mod pueril, adică face dezordine cot la cot cu copiii, orice rugăminte as avea către el, o rezolva la fel cum ar rezolva.o copilul de 3 ani.
Menționez ca în ultimul timp sunt foarte agitata, mi se pare ca nu am timp sa fac nimic și oricum ce fac parca nu o fac asa cum îmi doresc. Mai am și momente în care sunt trista fără motiv, știu ca nu ar trebuii pentru ca am 2 copii sanatosi, în casa nu avem certuri, noi suntem sănătoși, dar sunt reacții în care nu ma regăsesc.
Vreau sa ma mai menționez ca la nașterea celui de.al doilea copil am fost aproape de moarte, eu am făcut hemoragie pe masa de operație, iar copilul a fost intubat și gavat timp de 2 săptămâni, diagnosticul acestuia fiind de pneumonie congenitala.
Mama mea a plecat când aveam 3 luni, m.au crescut bunicii, dar bunicul a fost paralizat 10 ani și a murit acum 3 ani.
Nu aveam nimic din ce îmi doream asa ca în momentul în care am făcut 18 ani și am terminat liceul am venit la facultate cu tot cu iubit, actualul soț, și practic am crescut împreună.
Ceea ce doresc sunt sfaturi legat de modul în care as putea sa gestionez furia sau măcar cum sa îmi dau seama de ce este legata. Mulțumesc
  • Botezat-Antonescu Radu
    Botezat-Antonescu Radu pt a afla exct cauza este nevoie de timp si efort intr-un proces terapeutic. La prima citire insa pare evident: ati trecut prin foarte multe in ultimii ani (ca sa nu spun toata viata), ati nascut in urma cu 3 ani si ingrijit un copil, ati trecut si a doua oara prin proces, sotul pare ca este al treilea copil… foarte multe greutati care pot duce cu f mare usurinta la epuizare. Va raspund atat ca psihoterapeut cat si ca tata a 2 copii de 2 si 5 ani (in curand). Investiti intr-un proces terapeutic, in primul rand pt cei mici. Curaj, se poate!
  • Georgeta Iordache
    Georgeta Iordache Bună! Din ce ai descris mai sus este dificil spre imposibil de spus în câteva cuvinte care este cauza stării dificile pe care o traversezi. Nu există soluții prefabricate. Cu siguranță că starea prezentă este rezultatul unui cumul de factori de la viața personală în familia de origine la situația medicală la nașterea celui de al 2-lea copil, epuizare, dificultăți în gestionarea noului statut (de mamă)..etc. Pentru a găsi cauza de bază și a rezolva pas cu pas dificultățile pe care le traversezi este îți recomand începerea unui demers psihoterapeutic. Succes!
  • Cabinet Individual de Psihologie Maria Calapod-Tomescu
    Cabinet Individual de Psihologie Maria Calapod-Tomescu Bună!
    Pare ca aveți o istorie personala plina de experiente complexe și dificile, însă mai important de atat, pare ca ați avut o mișcare în viata foarte curajoasa. O forță interioara, o dorința de a răzbate, în ciuda obstacolelor externe!
    Asa cum au menționat și colegi de breasla, poate fi foarte ușor sa devii copleșit , mai ales atunci când apar copiii și încă sunt mici. Sansele ca părinții sa fie copleșiți de responsabilități și de stările emoționale puternice, sunt destul de mari. Din cele menționate de către dumneavoastră,la ultima naștere au fost experiente traumatizante, de la care nu știu dacă v-ați refăcut complet. Schimbările implicite maternității sunt destul de puternice, atât la nivel fiziologic cât și la nivel psihologic. Intuiesc ca dumneavoastră, poate ați fost obișnuita sa fiți destul de în control, în multe situații. Iar în prezent, controlul nu prea funcționeaza, în principiu din cauza schimbărilor mai sus menționate.
    Modul în care percepeți relatia cu soțul, pare sa o puneți la nivel de egalitate cu relație pe care o aveți cu copiii. Adică nu simțiti ca exista o contribuție adulta, pe lângă cea pe care o aveți dumneavoastră. Ați vorbit cu soțul despre aceste aspecte? Adică pe timp de pace, atunci când spiritele sunt calme. Ma gândesc ca dacă ați crescut împreună, cu siguranță aveți motive întemeiate pentru care v-ați ales reciproc. Vorbiți despre ce va preocupa, atunci când copiii dorm, fără a judeca, doar spuneți-i cum va simțiți, stabiliți împreună niște timp de răgaz pentru dumneavoastră, singura, timp în care sa simțiți ca puteți respira. Poate luându-l doar pe cel mic la o plimbare.
    Stabiliți alternativ cu soțul responsabilități pe care le puteți face cu schimbul.
    Pare ca sunteți o persoana care și-a asumat responsabilitati de-a lungul experientei personale. Continuați în același spirit, adică un alt act asumat ar fi sa cereți ajutorul. Nu trebuie sa facem totul singuri, a creste copiii este o responsabilitate destul de mare în sine, astfel încât este normal sa simți furie, la un moment dat. Furia, este o emotie de baza. Dacă se manifeste extins, aceasta ne indica și anume ca ceva nu este în regula. Deasemena mai poate fi și un sentiment care vine din teama de a fi vulnerabil. Ma întreb dacă suna familiar pentru dumneavoastră. Oare faptul ca viata v-a încercat, ați simțit abandon, teama, poate confuzie și durere, v-a determinat sa evitați sa deveniți vulnerabila? Popular, vulnerabilitatea este privita de către mulți oameni ca fiind o slăbiciune. Este o percepție eronata, vulnerabilitatea este parte componenta a actului de curajului. Vulnerabilitatea este o putere, nu slăbiciune.
    Poate ar ajuta ca atunci când apare furia, sa luați o pauza mentala. Pentru asta va trebui sa o recunoașteți când apare. Dacă puteți face acest lucru, atunci când simți ca va înfuriati, aveți optiuni: ieșiți din camera pentru câteva minute și reveniți când sunteți mai calma. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci luati o pauza mentala acolo unde sunteți gândiți-vă ce ați face dacă ați fi într-o vacanta. Faceți asta pentru câteva secunde sau minute. Un alt lucru pe care îl puteți încerca este sa fixați un obiect din camera unde sunteți și sa îl descrieți mental.
    Acestea sunt bineînțeles doar niște sugestii, multe alte tehnici le puteți explora mult mai eficient într-un proces psihoterapeutic.
    Este nevoie de psihoterapie pentru a înțelege mai amplu prin ce treceți, cum puteți face fata și ce opțiuni aveți. Explorați cu un psihoterapeut teme precum atașamentul pe care l-a făcut adultul cu persoanele semnificative din viata sa, atașamentul adultului cu copiii sai; abordarea unor posibile situații traumatice, pierdere și abandon si relație de cuplu. Toate acestea sunt teme care pot face parte din viata noastra și despre care este bine sa stim mai multe pentru a le face fata eficient. Va urez mult bine!

De două săptămâni simt că parcă ziua trece pe lângă mine, când vine seara am impresia că toată ziua a trecut degeaba, că nu am făcut nimic. Poate are legătură cu faptul că mi-am pierdut locul de muncă. Mă simt ciudat, tot acest an (2020) este ciudat. Iar astăzi pur și simplu m-am simțit singură și m-am pus pe plâns.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Bună, mă numesc Andreea și am 25 de ani.
“Problema” mea este că de aproximativ două săptămâni simt de parcă ziua trece pe lângă mine, când vine seara am impresia că toată ziua a trecut degeaba, că nu am făcut nimic. Nu știu, poate are legătură cu faptul că mi-am pierdut locul de muncă. Nu știu, dar mă simt ciudat, tot acest an(2020) este ciudat. Iar astăzi, am avut nici nu știu cum să o numesc, o stare de anxietate?, atac de panică? Fiica mea este la bunici,soțul a plecat să se vadă cu un prieten iar, eu pur și simplu mă simt singură, dintr-o dată m-am pus pe plâns. Niciodată nu am pățit așa ceva. Nici nu știu cum să numesc ceea ce am pățit, m-am simțit singură.
  • Andreea Roman
    Andreea Roman Buna ziua! Este normal greutati in adaptarea la aceasta situatie, trecem prin o perioada dificila pentru toti, iar asta ingreuneaza adaptarea la nou. Plansul este sanatos, reprezinta o descarcare a presiunilor interioare. Va recomand sa incercati sa faceti o lista cu activitatile zilnice ( gatit, calcat, cautat job, iesit la plimbare), astfel va fi mai usor sa observati ca chiar daca momentan nu aveti job sunteti ocupata cu alte activitati. Numai bine!
    • Andreea Feraru
      Bună ziua, postarea este a mea, am făcut-o anonim de pe site și abia după am observat că există și grup pe fb.

      Ideea este că pe timp de zi nu am nici o problemă. Fac toate activitățile enumerate mai sus, dar când vine seara deja apare și disconfortul. Am impresia că toată ziua a trecut degeaba, că nu am făcut nimic. Iar eu sunt o persoană care în mod normal ador singurătatea, îmi place să fiu singură, dar alaltăieri nu știu ce m-a apucat, m-am pus să plâng din nimic, am plâns pt că m-am simțit singură. Pe asta nici eu nu o înțeleg. De aceea am dorit să întreb o persoană avizată dacă sunt ok stările mele sau chiar am o problemă.
      Și mulțumesc de răspuns.

    • Andreea Roman
      Andreea Roman Te ajuta sa notezi pentru ca seara, cand apare gandul ca nu ai facut nimic, ai acea lista care te va ajuta sa vezi ca totusi ai facut multe. Ma bucur ca te-am putu ajuta. Zi frumoasa!
  • Elena Alexa
    Elena Alexa Buna! Ma intreb de unde vine aceasta presiune ca ” nu ai facut nimic” ? Daca ar fii sa te gandesti la perioada copilariei, obisnuia cineva sa te critice sau sa iti spuna ca nu faci nimic ?
  • Laura Maxim
    Laura Maxim Este o perioada delicata pentru toti si fiecare o simte in felul sau propriu. Poate o discutie cu un psihoterapeut v-ar ajuta sa identificati care este momentul si de ce a aparut aceasta stare. Momentele dificile, alaturi de oamenii potriviti, pot fi depasite cu succes.

Am 18 ani si sunt stresata cu o problema. In timpul actului sexual apare durerea, nu am facut niciun control ginecologic pana acum, iar cand simt durerea in capul meu e doar “nu faci bine!”, “nu ești buna de nimic!”. Ma chinuiesc cu aceste ganduri de ceva timp.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna ziua! Eleva la liceu, am trecut in clasa a12-a și am 18 ani.
La începutul anului acesta am inceput o relație cu un băiat. Îl iubesc și mă iubește. Doar că am momente in care îmi doresc să fiu mai apreciată decât el o face, mă refer aici la gesturi simple. Și de asemenea sunt stresată cu o problema. In timpul actului sexual apare durerea, nu am făcut încă un control ginecologic ( niciodată până acum), iar când simt durerea in capul meu e doar “nu faci bine!”, “nu ești bună de nimic!”.
Mă chinuiesc aceste gânduri de ceva timp, dar cu prietenul meu încă nu am avut curajul de a discuta! Credeti că poate fi o problema ginecologica sau totuși ține și de psihic pentru că mă stresez prea mult?
Ar fi bine ca să discut această problemă cu prietenul meu? Va mulțumesc anticipat!
  • Georgeta Vasile
    Georgeta Vasile Buna. Te incurajez sa mergi la un control ginecologic (poti alege o doamna doctor daca te simti mai bine asa) dar trebuie sa mergi pentru a elimina o cauza fiziologica. Ulterior, daca durerea este in continuare acolo dar esti clinic sanatoasa, puteti incerca sa discutati despre aceasta in cuplu. Se poate sa va ajute si un preludiu mai lung si o lubrificare mai buna (ti ar putea acorda mai mult confort in timpul actului sexual). In momentul in care simti durere este ok sa te opresti si este ok ca partenerul tau sa inteleaga ca nu sunteti roboti, ca aveti si manifestari fizice si emotii in acelasi timp.
  • Elena Alexa
    Elena Alexa Buna! Iti recomand sa mergi la ginecolog, pentru a afla cauza afectiunii tale. De asemenea cred ca e nevoie sa discuti cu prietenul tau, sa ii spui de acele dureri, eventual sa testezi realitatea, sa vezi daca acele ganduri au un temei real sau nu. Imi imaginez ca poate e rusinos pentru tine sa ii spui asta, insa intimitatea in cuplu tine si de discutii, de negocieri pentru a va fii bine amandurora, nu numai de contactul in sine.
  • Georgeta Iordache
    Georgeta Iordache Bună! Din ce înțeleg din mesajul tau sunt 2 probleme care te frământă: respectul prietenului și durerea in timpul actului sexual. Pai..sa le luam pe rand. Pentru prima problemă sunt de lămurit câteva aspecte: ce înțelegi prin respect? Ce face/nu face prietenul? Cum ști să ceri/dai/refuzi/accepți? Până la urmă comunicarea este esențială iar să aștept să mi se întâmple diverse lucruri fără să-mi fac cunoscute dorințele/nevoile/așteptările este autosabotare. Pentru chestiunea 2 ca prima abordare îți recomand un consult ginecologic in care să-i precizezi doctorului toate problemele pe care le întâmpini pentru a elimina cauza fiziologica. In funcție de rezultatul consultului medical afli dacă este vorba despre o cauza fiziologica sau emoțională. Pentru problema emoțională este util să discuți cu prietenul tau despre cum te simți, ce îți place și ce nu. In egală măsură este util să apelezi și la un psihoterapeut pentru a gestiona gândurile “nu faci bine”, “nu ești bună de nimic” care bănuiesc că au mai apărut și în alte contexte și țin mai degrabă de imaginea de sine decât de situația punctuală pe care o traversezi. Se rezolvă, sunt soluții. Succes!

In trecut am facut mai multe greseli, printre care si cateva relatii intime neprotejate. Am facut analize de bts, insa ma macina incontinuu acele lucruri si cum am putut sa fiu atat de inconstienta. Au trecut vreo 5-6 ani, dar tot ma bantuie…

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
30 ani, femeie.
In trecut am facut mai multe greseli, printre care si cateva relatii intime neprotejate. Eu zic ca erau de incredere, dar…na. Am facut analize de bts, insa ma macina in continuu acele lucruri si cum am putut sa fiu atat de inconstienta. De atunci au trecut vreo 5-6ani.dar ma bantuie…
Zilnic aproape ma tot gandesc la aceste lucruri si ma chinuie. CHestia asta ma demotiveaza si imi da uneori stari aiurea,…
  • Marilena Popa
    Marilena Popa Buna ziua, dat fiind faptul ca a trecut atat de mult timp de la momentul respectiv si dumneavoastra inca va ganditi la acest lucru, desi vi s-a confirmat ca suntei sanataoasa, imi indica de fapt ca simtiti o vinovatie vis-a-vis de aceste contacte sexuale, poate vis-a-vis de dorintele dumneavostra sexuale in general, si simtiti nevoia sa va pedepsiti prin aceste ganduri care va “chinuie’. V-as recomanda sa apelati la ajutorul unui psihoterapeut pentru a intelege si rezolva aceasta situatie. Numai bine!
  • Georgeta Iordache
    Georgeta Iordache Bună! Ar fi util să urmărești acele ganduri, sa le notezu și din aproape în aproape sa le dai semnificație: “cum am putut fi atât de inconștientă” ce înseamnă asta pentru tine? Ex: sunt promiscuă…și asta ce însemnă? …etc până ajungi la baza problemei. Convingerea de baza este că de ex: toate femeile care fac sex in afara căsătoriei sunt… Odată identificată convingerea de baza pot acționa prin contraargumentarea ei. Asta ca soluție pe moment. Ideal este sa începi psihoterapie. Pt că toate acele gânduri fac parte dintr-un construct care nu poate fi rezolvat aici.

Inchiriere cabinet de psihologie – Bucuresti (Piata Victoriei)

Oferim spre inchiriere o camera intr-un cabinet de psihologie situat in Piata Victoriei. Este disponibila in zilele de miercuri si vineri ale fiecarei saptamani. Chiria lunara este de 100 de euro. Pentru informatii sunati la 0761.600.020.

Din cauza grijii mele exagerate, a climatului familial toxic, a lipsei de conectare cu tatăl, fiul meu (23 ani, student) s-a ales cu anumite blocaje emotionale. Cum sa scap de grija excesiva ca nu are prieteni, ca nu are o relatie, ca nu initiază niciun fel de socializare? Vreau sa-l eliberez de aceasta grija a mea, stiu ca nu e sanatoasa…

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
… din cauza grijii mele exagerate, a implicării mult mai mult decât ar fi trebuit, a climatului familial toxic, a lipsei de conectare cu tatăl,…fiul meu ( 23 ani…student)…s a ales cu anumite blocaje emoționale…la un moment dat a început să se închidă În sine…nu are nici un fel de relații…face terapie de peste un an…eu mi am înțeles greșelile…nu mai pun nici un fel de presiune sau să intervin în vreun fel…am făcut și eu câteva ședințe de terapie… întrebarea pe care îndrăznesc să o adresez aici, e cum să scap de grija excesiva pe care o am uneori… că nu are prieteni, că nu are o relație, că nu inițiază nici un fel de socializare, că nimeni nu va intra în …cochilia lui…e necesar să iasă el… vreau să l eliberez de această grijă a mea … știu că nu e sănătoasă…chiar dacă o țin doar pentru mine…cred că l poate influența… acum de exemplu, a slăbit foarte mult și eu simt că mă îmbolnăvesc de grija lui…ce sa fac cu mine ? … Un an de terapie nu ar fi trebuit să aducă schimbări mai mari ?… adică să și facă prieteni…
  • Georgeta Vasile
    Georgeta Vasile Buna ziua. Voi raspunde mai intai la intrebarea legata de procesul terapeutic si durata acestuia: depinde foarte mult cat lucreaza fiu dvs. cu propria persoana intre sedintele de terapie. Rezultatele apar in masura in care clientul isi asuma sa incerce in fiecare zi sa lucreze, sa invete lucruri despre sine si sa iasa din vechile tipare. Dar acest proces necesita rabdare si curaj iar progresul nu este liniar. In al doilea rand, dvs. puteti merge cateva sedinte in plus in terapie unde sa puteti explora alte zone de interes pentru dvs. in viata in afara de fiu. Daca locuiti impreuna si ati fost mereu grijulie si ingrijorata de soarta lui, sunt sigura ca fiul dvs simte in continuare ca “ii purtati de grija” si ca va consumati. Daca ati putea gasi alte activitati care sa va aduca o stare de bine, ati fi un exemplu bun pt el si ati inlatura presiunea asupra sa. Stiu ca probabil comentariul care ruleaza pe fundal la dvs este : “cum sa ma simt bine cand copilul meu se simte rau???” dar, si in avion parintii sunt rugati sa si puna ei mastile de oxigen primii. Asta pentru ca nu puteti ajuta pe nimeni daca nu sunteti intr o stare stabila psihic.
  • Elena Alexa
    Elena Alexa Buna ziua! Ma intreb daca ati discutat cu baiatul dumneavoastra despre cum se simte el in terapia sa individuala? Pentru dumneavoastra cum au fost sedintele de terapie? Va inteleg ingrijorarea, este normal, insa un real suport pe care i-l puteti oferi baiatului dumneavoastra este sa ii fiti alaturi neconditionat, sa il ascultati daca simte nevoia sa vorbeasca, sa il acceptati. Iar pentru dumneavoastra, cred ca ar fii util sa descoperiti sau sa reluati unele activitati care va plac, sa investiti timp in propria persoana, sa discutati despre ceea ce va framanta cu o persoana de incredere sau un psihoterapeut.
  • Olga Gâdea
    Olga Gâdea RĂSPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS ÎNTREBAREA (pentru Georgeta Vasile și Elena Alexa): “Vă mulțumesc pentru răspunsuri… aș menționa că fiul meu locuiește în altă localitate…eu sunt ocupată cu ….multe activități ….lucrez cu mine, mă strădui să fiu un exemplu bun…am o comunicare bună cu el… începe să și manifeste autonomia … mă bucură asta….el e mulțumit de parcursul terapeutic…..doar că pe mine mă lovește din când în când valul acesta de grijă …am în vedere continuarea terapiei….am traume majore de integrat….terapia m a făcut să înțeleg cum de am făcut atâtea greșeli față de copilul meu …nu mai am altul…. a suportat singur totul….a înțeles la terapie cine e el și cât de bine s a ….ascuns de noi ca să și apere copilul interior….nu a ripostat niciodată…a învățat f bine….e student la medicină…. părinții lui au fost Intr un continuu război psihologic…nici nu i de mirare că el e așa…. La un moment dat mi a zis că nu înțelege cum de nu a plecat de acasă în adolescență…i am anihilat personalitatea….este ca și cum s ar naște acum cu adevărat…de la terapeut am aflat doar că el chiar se straduie să fie bine….doar că eu mai am de crescut în ceea ce privește maturitatea emoțională…. și aș vrea să știu…. cât de mult poate dura un proces terapeutic? Când începi psihoterapia te aștepți că în câteva ședințe să …te repari….eu in vreo 10 ,de-abia am scos gunoiul de sub preș și am reușit să înțeleg câte ceva… Vă mulțumesc, cu recunoștință pentru orice sfat…. “
    • Elena Alexa
      Elena Alexa Durata unui proces terapeutic depinde, de la persoana la persoana, in functie de rezistentele acesteia, de problemele cu care se confrunta. Fiindca acele probleme s-au acumulat in timp, necesita timp sa fie vindecate/integrate. Cred ca e nevoie sa aveti rabdare cu dumneavoastra.

Imi este frica sa merg in locuri unde accesul la toalete este unul limitat (ex. autobuz, parcuri etc.). Totul a inceput brusc, sub forma unui atac de panica in care simteam ca imi pierd controlul asupra intestinelor, senzatie insotita si de o stare de greata. Eram in autobuz si am coborat la urmatoarea statie, iar apoi am fugit pana acasa simtind ca nu ma pot controla si ca o sa fac pe mine. Mi-a trecut cum am intrat pe usa.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna ziua! F, 23. Problema mea este una rusinoasa dar comuna (1 din 4 britanici sufera datorita ei, fac pariu ca si nr romanilor este destul de mare!) asa ca sper ca postarea mea sa ii ajute si pe altii care se feresc sa vorbeasca. In urma cu 3 ani am dezvoltat o fobie care mi-a distrus viata sociala. Imi este frica sa merg in locuri unde accesul la toalete este unul limitat (ex. autobuz, parcuri etc.). Tin sa mentionez ca sunt 100% sanatoasa dpdv medical si nu sunt diagnosticata cu sindromul de colon iritabil – problema mea se manifesta doar uneori cand realizez ca nu am toaleta in jur. Niciodata in casa. Totul a inceput brusc sub forma unui atac de panica in care simteam ca imi pierd controlul asupra intestinelor, senzatie insotita si de o stare de greata. Eram in autobuz si am coborat la urmatoarea statie iar apoi am fugit pana acasa simtind ca nu ma pot controla si ca o sa fac pe mine. Mi-a trecut cum am intrat pe usa. Atacurile severe au durat un an, un an in care nu stateam fata in fata cu problema si nu ma calmam – ba chiar o agravam, fugind panicata in cautarea unei toalete.Tot in primul an am facut teste medicale aproape lunar caci mi se parea imposibil sa nu sufar de vreo boala intestinala.In al doilea an am inceput sa imi iau fie schimburi la mine pentru ca ma gandeam ca in caz de pierd controlul sa ma pot schimba, fie ma imbracam cu hanorace/geci mai lungi care sa imi acopere fundul (tin sa mentionez ca nu am avut incidente niciodata!) + orice ruta imi faceam, o faceam in asa fel incat sa am toalete in jur (apropo, exista aplicatie care gaseste cele ma apropiate toalete). Nu am avut niciodata nevoie de ele si nu am folosit toalete publice de ani de zile dar gandul ca sunt acolo in caz de nevoie ma linistea. La sfarsitul celui de-al doilea an, dupa ce medicii mi-au spus ca problema este de natura psihologica, am decis sa incep TCC. A functionat si nu am mai avut nici senzatia aceea puternica in care simteam ca imi pierd controlul intenstinelor si nici starile de greata. Am ocazional mici inceputuri de atacuri, insa le pot controla in maxim 30 de secunde. Problema mea este ca mereu cand trebuie sa plec de acasa, ma gandesc ca senzatia de urgenta poate reaparea oricand si oriunde, la fel cum a aparut prima oara, asa ca iau un Immodium preventiv. ZILNIC. Cum pot renunta sa ma mai indop cu pastile? Tin sa mentionez ca am inceput cu iesit pe distante scurte fata de casa fara Immodium si saptamanal maresc distanta cat sa imi inving frica dar cumva intrebarea “ce faci daca ai nevoie la baie si nu ai unde merge?” imi este fixata in cap. Multumesc!
  • Botezat-Antonescu Radu
    Botezat-Antonescu Radu pare ca vorbim de anxietate, de mai mult o obsesie decat de o fobie si ma gandesc ca ai putea reluat psihoterapia si poate incerca un anxiolitic homeopat recomandat de psihiatru. Fac aceste recomandari pt ca pare ca a tolera aceasta frica este problema si ma gandesc ca ar fi mai eficienta aceasta cale. Succes!
  • Oana Sarca
    Oana Sarca Buna. Eu te-as intreba daca s-a intamplat ceva impresionant in viata ta inainte de aceste episoade. Este foarte important sa evaluezi toate evenimentele precedente: o pierdere, un eveniment traumatic, orice schimbare s-a intamplat poate fi semnificativa. Ti-as mai propune sa privesti corpul ca pe o alarma a psihicului care te anunta ca e prea multa tensiune in viata ta. Si o terapie de lunga durata care sa mearga mai in profunzimi, pentru a afla originea. Mult succes!
  • Marilena Popa
    Marilena Popa Buna ziua, din descrierea dumneavoastra este foarte clar ca suferinta dumneavoastra este de natura psihosomatica. Din pacate TCC nu merge spre cauza simptomului, si ofera solutii pentru a il tine sub control, si rezultatele nu se mentin pe termen lung. Din perspectiva psihodinamica, simptomul este o formatiune de compromis, in sensul ca oricat de lipsit de sens ar parea, este modalitatea mintii de a gasi o solutie la o problema (constienta sau inconstienta). De aceea v-as incuraja sa abordati problema din pespectiva psihodinamica, nu centrata pe simptom, si odata “rezolvata” cazua, simptomul se va remite de la sine. Numai bine!
Pagina 1 din 212

Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19371 raspunsuri primite pentru 4124 intrebari | Vezi toate intrebarile
implant dentar fast and fixed