Mama mea este bolnava psihic. Eu urmez un tratament cu antidepresive de un an, am facut terapie, merg la psihiatru… am frica de a nu fi bolnava ca mama, mi-e frica sa am un copil, ca nu ma voi descurca sa fiu sotie. Am inceput sa ma automutilez la 12-13 ani…

• 

  Botezat-Antonescu Radu ai trait si traiesti cu foarte multa suferinta si este de inteles ca ai cedat de atatea ori. Discuta totul cu terapeutul tau si cu psihiatrul. Munceste si situatia ta poate sa se inbunatateasca. Se poate, curaj!
• 

  Cabinet Individual de Psihologie Maria Calapod-Tomescu Bună,
  Din experientele de viata despre care povestești pare te-ai maturizat foarte devreme. Deși nu pare ca ești mulțumită de cum faci fata, ai reușit sa ajungi într-un punct în care ai cerut ajutorul și gestionezi stările stările pe care le trăiești.
  Este foarte important sa continui sa urmezi sfaturile psihiatrului și sa continui psihoterapia. Monitorizarea medicației și derularea în paralel a unui proces de psihoterapie aduc un aport foarte mare de stabilitate si comfort în viata unei persoane, cu experiente de viata asemănătoare cu cele pe care le-ai trăit tu.
  Probabil, ca deja te-ai gândit la faptul ca nu este singura care trece prin ce ai trecut tu. Da, este adevarat sunt multe persoane care trec prin experiente foarte descurajatoare în viata, însă este important sa știi ca poți avea o viata normala și funcțională. Bineînțeles, este important sa îți dorești și tu acest lucru și sa urmezi pașii necesari.
  Din cele menționate de tine, înțeleg ca exista o teama în a nu moștenii suferința mamei tale. Înțeleg, asta arata cât de conștientă ești de importanta unui still de viata echilibrat și armonios. Este bine sa te concentrezi pe ceea ce poți face tu pentru tine, deja ai făcut pași importanți în a-ti menține o stare de echilibru. Asta este important. Faptul ca mama ta are o suferință mentala nu garantează ca și tu vei trece prin situații asemănătoare. Teama este cea care te face sa gândești și sa simți ca ar fi asa. Fiecare persoana este unica, o unicitate irepetabila. Acest principiu îți acorda tie șansa de a avea propriul stil de viata și propria istorie personala.
  Continua tratamentul medicamentos și psihoterapia, abordează depresia, temerile și tendințele de automutilare. Acestea sunt tulburari care au tratament, nu va fi intodeauna ușor asa cum ai aflat deja, însă la tine se vad deja curajul și dorința de a merge mai departe. Îți doresc mult bine și mult curaj în continuare!
• 

  Cabinet Individual de Psihologie Kozma Tanasă Iuliana Frica este o stare emoțională creată de mintea noastră în unele situații incerte. Atunci când nu știm ce urmează să se întâmple, ne imaginăm viitorul, pozitiv sau negativ. În cazul tău scenariul este negativ și crezi că se va întâmpla ceva rău, atunci te cuprinde frica și se instalează incertitudinea. Frica este cauzată de cele mai multe ori de lipsa încrederii în sine.
  Îți recomand cartea, Chiar dacă ți-e frica acționează – Susan Jeffers, este o carte de dezvoltare personala care te va ajuta sa iți identifici, înțelegi și în cele din urma, înfrângi, fricile personale, pentru a reuși astfel să obții mai mult de la viață.
  Îmi poți scrie în privat și vom face împreună primii pași pentru îmbunătățirea echilibrului emoțional și dobândirea unor noi stiluri de gândire.
• 

  Terapeuti.roAutor RĂSPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS ÎNTREBAREA (pentru Botezat-Antonescu Radu, Maria Calapod-Tomescu, Iuliana Tanasă Kozma): “Va mulțumesc din suflet.. țin sa va spun și restul experiențelor.. când am fost mică părinții se certau constant, din fericire nu au existat violente fizice sau injurii între părinți.. in schimb, metoda tatălui meu in momentul in care se certa cu mama, violenta domestică.. nu vorbea cu ea, dar nici cu noi.. se împăcau, iar se certau.. de asta am avut parte aproape toată viața mea. Dat fiind faptul ca am fost mai rebela, puțin neascultătoare.. am fost și lovită de tatăl meu, nu ma credea niciodată când ii spuneam ca nu am făcut nimic rău chiar dacă am stat afara pana seara la 10.. in momentul in care boala mamei s a declanșat, iar ea a fost internata in spitalul de psihiatrie(după 2-3 săptămâni in care nu am reușit sa o internam deoarece nu se putea fără acordul ei, ea spunând ca e sănătoasă chiar dacă devenise violenta, spunea ca ne omoară.. etc) tatăl meu a fost internat cu suspect de leucemie( din fericire s-a dovedit ca nu e leucemie, ci o alta boala de sânge, trombocitopenie autoimună). Când am fost mică mi s a spus ca nu am fost dorita, ca au crezut ca sunt băiat, ca deja se gândise la numele pe care l voi avea și surpriza.. a iesit fata!) in momentul in care am început facultatea m am mutat singura in chirie pentru ca nu mai suportam mediul in care la vârsta de 19 ani, eu încă nu aveam voie sa ies afara și sa stau mai mult sau așa.. după cum am spus, tatăl autoritar. M am mutat singura, niciodată nu au știut părinții mei cât îmi este de greu și cât de greu m am descurcat.. pentru ca ar fi spus pe de o parte ca nu el m a pus sa ma mut, pe de alta parte sa nu l fac sa sufere.. sora mea cea mai mare a știut situația, dar îmi spunea tot timpul “ce îți lipsește, nici Mie nu mi a fost ușor, cum de nu te descurci, etc. Am lucrat, am făcut terapie.. terapeutul știa situația mea și uneori nici nu îmi lua bani pentru ședințe.. in liceu am avut și doi ani in care colegii și-au bătut joc de mine.. din nou, nu știa nimeni.. sufeream, mergeam la școala.. nu mai mergeam uneori .. dar am avut cea mai mare Medie la bacalaureat, spunând asta nu vreau sa fac referire la faptul ca am fost mai buna decât ei ci ca am reușit sa nu ma las.. sora mea tot timpul îmi spunea ca oricum o sa fiu ca mama mea pentru ca psihologic vorbind le suntem fideli chiar dacă nu vrem părinților.. tot acolo ajungem. Ani de zile mi s au repetat astfel de lucruri. Am început sa ma simt din Ce in ce mai rău, din ce in ce mai trista.. când am avut 14 ani am băut mai multe pastile de algocalmin după ce tatăl meu m a bătut și a doua zi am ajuns la spital, nici in momentul ăla nu m a întrebat de ce am făcut o sau ce s a întâmplat.
  După ce am început sa ma simt tot mai rău, sa fac fata tot mai greu activităților de zi cu Zi am avut tentativa de suicid de care spuneam pentru ca nu găseam sensul vieții sa trăiești și sa nu ai energie sa faci nimic.. am hotărât sa fiu escorta, cu gândul ca poate așa îmi adun bănuți și reușesc sa fac ceva.. am făcut câteva luni lucrul acesta și am început sa consum droguri(cocaina). Am consumat câteva luni, pe urma m am întors in Romania(fusesem in alta țara) și am încetat consumul. In prezent,
  Sora mea încearcă sa ma ajute sa lucrez intr un salon plătindu-mi chiria ca sa
  Mi fie mai ușor din punct de vedere financiar.. dar singurele gânduri care le
  Am e ca voi renunța din nou, ca nu voi face nimic din nou, ca nu sunt buna in ceea ce fac etc.. nu prea am
  Nici un scop.. nu înțeleg de ce ma aflu aici, pentru ca decât sa trăiești Așa..
  Mai bine nu mai trăiești.. știu ca ceea ce se spune și legat de terapie e ca dacă pacientul nu își dorește nu poate fi ajutat, iar acum ma gândesc.. poate ca nu îmi doresc și voi fi așa in continuare și pana la urma nu voi mai fi.”.
  • 

    Cabinet Individual de Psihologie Maria Calapod-Tomescu Bună,
    Este de ajutor sa împărtășești cu noi, o alta parte a experientelor tale, vreau sa te incurajez însă sa continui cu terapia. Pe aceasta pagina poți găsi păreri avizate, însă acest lucru nu poate înlocui psihoterapia în sine.
    In legătura cu răspunsul tau, părinții noștri nu au întotdeauna cele mai fericite modalități de parenting, deși poate intențiile sunt bune, de multe ori ei la rândul lor devin copleșiți de provocările vieții. Acestea nu trebuie sa fie scuze pentru modul în care a fost gestionata atmosfera din casa, toți copiii au nevoie de grija și iubire. Pe de alta parte, nici nu trebuie sa lași aceste experiente de viata sa devina o sentința pentru viata, pentru ca ele nu sunt menite sa ne decidă viitorul, ci mai degrabă sa ne învețe ce sa facem și ce sa nu facem în viitor. Deși nu vei putea alege întotdeauna prin ce experiente de viata vei trece, cu siguranță vei putea sa contribui, sa decizi pentru tine, părerea ta contează foarte tare, mai ales în alegerea propriului stil de viata. Deasemena, poți alege cum reacționezi la ceea ce ți se întâmplă, asta înseamna sa contribui. Felicitări pentru realizările de pana acum, pentru ca sunt și acelea foarte importante!
    Acum legat de idea de loialitate fata de părinții noștri, ei bine, nici asta nu este pecete, este tot o decizie. Adică, faptul ca ai văzut dinamica părinților tai, nu este o promisiune ca și tu vei face la fel și mai degrabă o sursa de concluzii pe care tu le-ai tras în timpul copilăriei.
    Multă grija pentru tine, curaj, și vorbește cu psihoterapeutul tău și explorați aceste concluzii despre lumea din jur. Stabiliți un program de terapie potrivit nevoilor tale. Intodeauna sunt opțiuni, numai bine!

    
    
• 

  Mihaela Zaharia Vezi daca te ajuta si cartea despre care tocmai am scris aici. Eu sper ca da: despre cartea “Legături pierdute”, Johann Hari, editura TREI

Nume

E-mail (nu va fi publicat)