Mastile de protectie reutilizabile Dr Fashion ajuta la prevenirea contaminarii cu fluide, intrarea acestora in caile aeriene via nas si gura.
| 96 vizite |
Mesaj anonim de pe “Intreaba terapeutul online”: www.facebook.com/groups/intreabaterapeutul:
Buna,
Sunt singura la parinti,am 31 de ani si am venit in Germania sa ma fac independenta. Am afacerea mea si mai lucrez 4 ore part-time la un cabinet de avocatura. Am avut o copilarie normala, fara lipsuri, stam cat de cat bine financiar. Acum 1 an mama a fost diagnosticata cu cancer la san. Chiar daca e un cancer agresiv, a fost operata, taiata ambele sani si s-au vindecat ranile de pe corp. Eu ii am doar pe ai mei.Tata a avut grija de mama in acea perioada, deoarece eu sunt in Germania.Mama nu a dorit sa afle nimeni despre situatie, nici rude, nici prieteni, deci a trebuit sa ne ascundem. Ea a devenit foarte constiincioasa cu mancarea, si are un lifestyle sanatos, vegan si se simte bine ca si la sanatate. Insa in interiorul ei totul sta altfel. Si mi-a zis ca se enerveaza foarte repede, ia totul la suflet,plange repede,ii este frica repede de orice si pune mereu raul in fata, incat ca ne afecteaza foarte rau si pe mine si pe tata, care saracul incearca sa fie puternic, insa si el mi-a zis ce are pe suflet, ca ii este greu cu temperamentele acestea schimbatoare. Ma doare mult ca nu ii pot ajuta cumva mai mult.Eu stau cu frica mereu ca poate voi avea si eu cancer, avand in vedere ca ambele surori din partea lui mama au avut cancer, una a supravietuit si alta a murit. Vreau neaparat sa o ajut pe mama sa isi revina psihic,probabil si citostaticele au jucat un rol in schimbarea starii psihice.Parintii mei au 65 de ani.Sunt deschisi la schimbare, mama mai mult decat tata.Ma simt foarte vinovata ca sunt aici,chiar daca aici imi este bine, parintii mei raman singuri, si simt o mare responsabilitate pentru ei.Nu imi doresc sa ma intorc in tara, si ma macina vinovatia din cauza ca poate daca as fi acolo i-as ridica moralul mai mult.Ma gandeam sa ii caut la mama un psiholog online cu cine sa vorbeasca prin skype, sa o ajute sa se intareasca, insa o astfel de terapie probabil e foarte scumpa sau poate nici nu ar ajuta.Mi-e frica si pentru tata care din cand in cand mai bea (inainte bause mult, acum s-a lasat pentru ca medicul i-a zis ca daca mai bea mult rinichii lui nu vor mai rezista). Insa acum a inceput usor usor sa inceapa din nou,nu mult dar se observa putin. Sunt foarte suparata ca nu se gandeste ca ma va lasa singura daca se va intampla ceva indiferent cu care dintre ei sau Doamne fereste cu amandoi. Ce pot sa fac?
Mesaj anonim de pe “Intreaba terapeutul online”: www.facebook.com/groups/intreabaterapeutul/:
Buna! Ma numesc madalina , am 20 de ani și locuiesc in Italia cam de 2 luni alături de iubitul meu. Nu știu cum sa ma pronunț , nici nu știu dacă asta e o problema atât de importantă încât da fiu ascultata …. doar ca vreau pur și simplu sa ma eliberez . Aparent eu nu fac nimic , stau toată ziua in casa , fără ocupație , îs singura toată ziua , de dimineața pana seara târziu când vine iubitul meu de la munca . Nu ca nu Mi-ar plăcea sa stau singura , am mai stat , îs o persoana foarte retrasa , îmi cunosc locul și nu pot sa spun dacă ma cunosc atât de bine pe mine… încă nu mi-am răspuns la întrebarea asta . Problema mea este ca , ca parca lipsește ceva , parca nu ma regăsesc , as vrea sa fac ceva ce îmi place , as vrea sa comunic, as vrea și as vrea , dra problema este ca trebuie sa stau după el , sa fiu închisă , sa fiu izolata cât mai mult . Nu știu ce sa fac , nu am cu cine sa vorbesc , dacă încep sa vorbesc cu el se enervează , începe
sa se supere pe mine și nu as vrea chestia asta . Voi cum ati lua acesta “problema “. Mulțumesc !
Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:
Sunt fata,am aproape 17 ani. Sunt clasa a 9-a. Am o mare problemă. In clasa a 3-a am ramas repetenta tot din cauza absențelor, lipseam foarte mult fara sa stie parintii din cauza colegilor pentru că isi bateau joc de mine si profesoara la fel. Tatal meu si-a batut joc de mine pana in prezent,imi spunea mereu ca ‘pe clasa 1 o sa mergi pana iti creste mustața’,m-a facut sa sufar mult.
Iar acum,in clasa a 9-a, am un coleg cu mine in clasa din generala care isi batea joc de mine in primul an dupa ce am ramas repetenta impreuna cu fosta mea clasa.
Daca lipsesc o zi sau 2 din diferite motive,cand ma duc la scoala se ia de mine,profesoara de Istorie isi batea joc de numele meu de familie,abia ma puteam abtine sa nu plâng.
Am deja apeoape 2 luni de cand nu am mai fost la scoala. Cu o zi inainte zic mereu ca ‘lasa ca merg maine,promit ca merg maine,maine o sa fie mai bine’si ajung sa nu mai merg. Iar de mica,mama mea imi spunea mereu ‘ai grija ce faci la scoala,sa nu dea mama dracu sa ma faci de ras sau sa ma sune vreun profesor sa se planga de tine’,poate si asta este un motiv pentru care sunt asa,sau poate doar m-a afectat trecutul de mai sus. In prezent ma inteleg destul de bine cu mama,cu tatal azi da,maine nu,dar nu imi mai striga de trecutul meu.Vreau sa-mi inving aceasta frica. Vreau sa fac față lucrurilor. Nu vreau sa cer ajutorul parintilor sau prietenului meu. Cum as putea trece peste asta,si ce sa-mi spun mie ca sa imi scot din minte ca isi bat joc de mine pt ca am lipsit de la scoala. Va rog ajutati-ma
Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:
buna ziua,am 27 de ani si anul trecut am luat decizia de a pleca de la casa sotului meu nefiind multumita de situatia in care ma aflam,munceam ca o sclava de ani de zile fara sa am dreptul sa tin nici 10 lei in buzunar desi faceam sute de milioane,banii ii tinea mama lui si nici cand am avut probleme de sanatate am primit raspunsul ca nu sunt bani pentru mine si daca tot mai vreau bani zicand ca am dreptul la un dotor pentru ca muncesc “nu sunt obligata sa le muncesc ca sa nu mai am pretentii”.Pretentiile mele au venit dupa ce am nascut si mi au trebuit bani pentru copil si pentru medicamente ca pana atunci nu ceream nici macar un pachet de biscuiti desi munceam de dimineata pana seara fara a primi minimul de respect si comunicare din partea lor si mai ales a sotului.Mereu cand incercam sa i spun ceva sa discutam si sa ne revolvam problemele si nemultumirile imi intorcea spatele si pleca zicand ca sunt stresanta. in ultima instanta dupa 10 ani cand chiar nu am mai putut rezista
psihic am plecat,iar ultima lui expresie a fost “pleaca in p… mea o data daca nu ti convine ca aici nu se va schimba nimic”.
La scurt timp dupa ce am plecat m a cautat zicand ca si a dat seama ca a gresit si ca nu credea ca o sa plec vreodata si ca vrea o a doua sansa,dar in timpul asta am aflat lucruri incredibile despre el confirmate dupa multa munca de lamurire.Am aflat ca detinea in secret filme cu pornografie infantila pe care eu cred ca se masturba,am zis sa ii cred partial ca nu face ceva anume cu acel stick,dar asta m a facut sa intentez divort ca sa mi pot lua copilul de numai 3 ani de acolo,el nefiind deacord pana atunci sa mi l dea
De cateva luni imi tot indruga ca sa ne impacam de dragul copilului ce ii avem ca sa aiba ambii parinti langa el,ca nu poate sa accepte o despartire,ca ii e farte greu,ca a scapat de toate nocivitatile din viata lui si am tendinta cateodata chiar sa l cred dar micile lui secrete ma fac sa nu imi surada o a doua sansa.ii vad,ii ascult si pana la urma nu mai stiu ce sa mai cred si ce decizie sa iau pentru ca atunci cand vine si vorbeste,imi aduce aminte ca am crezut in el candva,ca el a insemnat ceva in viata mea si ca ii cunosc suficient incat sa l cred ca nu e un pericol pentru mine si copilul nostru indiferent cat de opac a fost el in aceasta relatie.
As dori un sfat din exteriorul acestui cerc pentru ca sunt foarte bulversata si nu mai stiu ce sa zic si ce sa fac,ce sa cred si ce sa nu mai cred. multumesc anticipat
Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:
Buna ziua.
Dan, fiul meu, pe data de 15.02.2018 a plecat de acasa cu bagajul spunandu ne noua parintilor ca si a gasit o prietena foarte buna cu care o sa locuiasca. Seara era plecat cand am venit de la serviciu. Ca mama este dezastru sa nu ti mai gasesti baiatul acasa. din februarie si pana in august, a venit pe acasa de cateva ori, doar cu taxiul si cerandu ne mancare sau bani. Am cunoscut o pe fata in iunie si mi s a parut ceva in neregula cu ea. Fiul meu de cate ori il intrebam de ea, imi spunea ca este studenta la stmatologie , e foarte desteapta, linistita si este ok. In seara de 4 august 2018, a venit acasa zicand: mami m ama certat cu Oana si o sa stau acasa, zis si facut, dar duminica seara l a sunat fata aceea si l+a chemat la ea, a venti acasa in acea seara la 2 dimineta, cu un taxiu adus si nu am stiut nimic pana a diua seara cand am venit de la munca, a stat in dormitor multe ore fara sa stim ca este batut, era atta de batut incat nu avea nici un centimetru pe corp, fta , cap fara rani, m am speriat si am chemat salvarea, au venit 2 masini de politie si am plecat la spital. I s au facut toate investigatiile si medicii au spus ca nu sunt traume, am plecat acasa, a doua zi acea fata a venit la el si l a ingrijit 2 spatamni cu creme pentru a se vindeca foarte repede. Batut la ea in casa de 3 baieti si la urma l a vinedacta si urmarit sa nu mergem la politie pentru plangere, de 5 luni baiatul meu se chinuie groaznic, sta numai in casa de frica ei si a celor tipi, care umbla cu clanuri cred, si are simptome foarte urate, halucinatii si pe mine ma vede acea fata, ar pe sotul acei indivizi, vrea sa plece de acasa, sa fie singur , ne jigneste numai seara il apuca nu stiu ce???? L medic nu vrea si nici la psiholog, am fost la biserici si am chemat preotul acasa, nu stiu ce sa fac???????? SUNT O MAMA DISPERATA, SERVICI NU ARE SI NICI INTREG LA MINTE NU MAI ESTE, CRED CA A CONSUMAT SI DROGURI ACOLO IN CASA EI, ACOLO UNDE A STAT 6 LUNI.
CE POT FACE????????? EU SI TATAL LUI NU BEM, NU FUMAM, SUNTEM O FAMILIE MODESTA, OAMENI SERIOSI SI FAMILISTI.
CE SFAT IMI DATI???????
DE O LUNA NE JIGNESTE PE NOI SI NE AMENINTA CA VA PLECA DE ACASA?????????????? MA SPERII TARE MULT SI INCERC SA NU L SUPAR, NU SUPORTA ZGOMOTUL DELOC SI NICI OAMENII IN JURUL LUI DELOC?
Mesaj anonim de pe https://www.facebook.com/groups/intreabaterapeutul/:
Buna. Vreau sa va scriu o parte din povestea vietii mele, vreau sa aflu daca am nevoie de ajutorul unui psiholog sau nu, daca e doar un moment sau daca e normal.
Totul sa zic ca a inceput cand am ramas insarcinata, abia implinisem 18 ani eram la liceu inca. Cu partenerul am in prezent o relatie de 6 ani, el fiind mai mare ca mine cu 5 ani.
Afland ca sunt insarcinata, mama nu a fost de acord, am avut noroc de sora mea, stabilita in Anglia, care m-a ajutat si m-a luat la ea, ea sperand sa raman acolo, sa ne facem un viitor. La scoala sincer nu m-as fi dus insarcinata, aveam un anturaj de fete “rele” si mi se parea ciudat.
Apoi problema a fost la partenerul meu, inca de la inceputul relatiei el se droga, eram copii, nu aveam resposabiliati, nu lucra, eu inca eram la scoala.
Ajunsi in Anglia, cred ca i-a fost cam greu sa se adapteze, fiindca nu se ducea la munca, sau daca se ducea venea devreme si inca continua cu drogurile. Am lucrat si eu o perioada, dar din cauza sarcinii nu am mai putut.
Neavand suficienti bani, ne-am certat si cu sora mea, apoi m-am certat si cu partenerul meu. Oricum toata sarcina am fost foarte pesimista si plangeam mereu, ba aveam datorii, ori ma intrebam daca chiar a fost decizia cea mai buna sa vin in Anglia si sa pastrez copilul. Mentionez si ca am ramas insarcinata luand anticonceptionale, deci sarcina a fost o foarte mare surpriza, dar credeam ca ma voi adapta.
In cele din urma, dupa o cearta uriasa, am sfarsit sa ajung in Romania, locuind cu baiatul meu si mama cu care nu ma intelegeam deloc.
Baiatul fiind bebelus mai plangea, colici, eruptii dentare, mama avea nevoie de odihna si liniste. Am inteles si atunci ca sunt diferentele de varsta, timpuri…mama traia cu conceptia ca un copil te leaga, nu mai ai voie sa faci nimic din ceea ce faceai inainte de el, si oarecum imi ingradea libertatea, daca stateam mai mult la baie, sau daca mai stateam pe telefon se tipa la mine iar eu totusi as fi vrut sa mai am timp si pentru mine.
M-am considerat o mama destul de buna, m-am informat cu privire la etapele cresterii unui bebelus, noile recomandari OMS, chiar si despre activitati si jucarii Montessori. Voiam sa creasca altfel decat am crescut eu.
Si aici am sa fac o mica paranteza, mama si tata s-au despartit cand aveam un an, tata fiind un alcoolist, am trait in batai, injuraturi, intr-un bloc/cartier cu oameni nu tocmai ok, probabil aceste lucruri mi-au influentat intr-un fel viata si modul de a fi.
In tot acest timp, am facut botezul baiatul, partenerul venind din Anglia, am stat primul Craciun impreuna. Nici la ai lui nu puteam locui, au un apartament dar sunt multi in casa, si se fumeaza oriunde (chiar daca si eu fumez, niciodata nu am facut-o in preajma copilui) Ei ziceau trebuie sa se invete, sa ii dau ceai in biberon, sa incep diversificarea foarte devreme, si eu m-as fi simtit stresata cu astfel de lucruri. Oricum nu am foarte multa incredere in mine si ma indoiesc repede, sigur as fi ajuns sa fac ca ei.
Dupa primul Craciun, el a plecat la fratelui lui in Irlanda, si acolo a inceput sa se drogheze din nou.
Mai mentionez ca toata relatia noastra a fost bazata pe compromisuri, mereu imi promitea ca nu mai face, ca nu mai drege si nu stiu de ce l-am iertat de atatea ori.
Eu stand acasa cu mama, simtindu-ma ca la puscarie cu ea si certandu-ma aproape in fiecare zi, avand un bebelus in eruptie dentara, care nu dormea noaptea, se trezea plangand, cred ca am prins un fel de oftica pe el, gen, eu sufar si tu stai acolo sa te distrezi, din prisma faptului ca se droga, adica se simtea bine, si ca mereu posta pe facebook poze din plimbari si nici nu a reusit sa stranga vreun ban. Oftica peste care nu am putut trece nici pana in prezent, pentru ca mereu am asteptari de la el, sa fie mereu acolo, si ma gandesc totusi ca poate cer prea mult si am eu o problema, sau poate totusi relatia s-a transformat intr-una toxica pentru mine.
La ziua baiatului de 1 an, a venit acasa, fara nici un ban, si din nou compromisuri si scuze. Am trecut si peste asta pe moment, dar mi-a ramas intiparit in minte, cat de cat i-am facut ziua de nastere frumos.
Apoi a plecat iarasi in Anglia in locul unui prieten la munca. Si acolo s-a repetat faza ca in Irlanda, droguri, prieteni…eu simtindu-ma la fel ca atunci, dar de data asta certurile cu mama se agravasera, isi pierduse rabdarea, ne certam mult mai des, baiatul fiind mai mare cred ca l-a afectat mai mult, si asta i-a provocat un comportament impulsiv, tipa, tranteste…
Sora mea fiind tot in Anglia, a venit cu ideea sa venim din nou acolo. Eu nu aveam foarte multa incredere in partenerul meu, stiind ce face, dar totusi am fost de acord, vrand sa scap de certurile cu mama.
Partenerul meu are putine clase, nu cred ca il angaja nicaieri in Romania, si de fel nu e nici ambitios…
Ajunsi aici, in prezent am 21 de ani, un baiat de 2 ani si partenerul meu in varsta de 26 ani.
De aici au cam inceput problemele, nu se mai drogheaza, lucreaza acum chiar foarte mult, petrece timp cu baiatul dar mai rar.
Insa, eu cred ca in tot acest timp, am adunat frustrari, nu stiu exact ce, cum sa le numesc, dar ii reprosez mereu trecutul, faptul ca s-a drogat, am mereu asteptari de la el sa faca primul, dupa aceasta perioada in care nu a stat cu baiatul, parca as vrea sa il ia de langa mine, parca as vrea sa treaca si el prin ce am trecut eu ca sa vada cum e, fiindca el considera ca ma plang prea mult, si i se pare ca ma cred perfecta. Problema este ca baiatul are comportamentul asta agresiv, plange mult, poate o fi si “teribilii 2 ani” despre care am citit, ori tantrumuri dar ideea este ca nu il mai suport sa il aud plangand, tipand…imi vine sa il lovesc, si ma tip si eu la el, stiu ca nu e ok, si mai tare ar plange daca l-as lovi, nu stiu de ce simt chestia asta, dupa atata timp si de ce reactionez asa. El in general e un copil cuminte, curios, dar numai in bula lui acolo, nu e genul de copil care sa intoarca casa pe dos, nu trage si nu baga chestii peste tot, a si trecut de etapa
exploratului, cand scotea din dulapuri. Cand se joaca si vede ca nu ii reuseste ceva, atunci tipa, tranteste sau cand nu ii dau ceva. Mereu i-am explicat despre despre bine si rau, cred ca puterea exemplui e mare, si ca asa il voi putea educa, educandu-ma pe mine, dar vad ca undeva, ceva am gresit.
In ultimele zile, plang incontinuu numai l gandul ca imi vine sa il lovesc, ca tip la el…
Partenerul doar ma arata cu degetul, vorba vine, simt ca nu ma intelege, si parca cand are ocazia mai mult rau imi face, ma face sa ma simt ca acasa, cand stateam cu mama. Ma face sa ma simt ca eu nu am voie nimic, ca nu merit. Am impresia ca e excroc sentimental, are unele gesturi si vorbe care pur si simplu imi pun capac. Si in unele zile ma mai cert si cu el..
Nu pot fi mereu buna si calma asa cum ar vrea el, el inafara de faptul ca se duce la munca si mai gateste in zilele libere nu face nimic. Mie imi raman toate pe cap, copil, casa, cheltuieli…inafara de sustinerea financiara am impresia ca sunt singura.
Nu stiu exact, daca am ceva, cum am mai zis, nu stiu daca din acest text reiese ceva clar, dar am scris sa ma descarc, sa primesc un sfat.
Multumesc mult pentru timpul alocat.
eu am inteles ca treci printr-o perioada foarte grea intr-un context existential foarte complex: relatia cu parintii, cu tatal copilului, cu copilul… foarte multe elemente care nu imi pot imagina ca nu te apasa. Clarifica-ti intr-o psihoterapie momentul prezent pt a putea gasi solutiile adecvate… altfel este ca si cum ai incerca sa prinzi aerul din jurul tau. Daca investesti in tine vei investi automat si in copilul tau. Curaj si succes!
Caut terapeut ABA cu experiență, pentru o fetiță de 3 ani, disponibil pentru terapie la domiciliu in zona Ciorogarla, aflata la 10 minute de București. Telefon de contact: 0762.118.138
Cautam o persoana (studenta sau absolventa a Facultății de Psihologie sau Psihopedagogie ar constitui un avantaj) care sa il insoteasca la gradinita pe baietelul nostru, zilnic intre orele 8:00 si 17:30. Scopul este de a-l ajuta sa socializeze cat mai mult cu copiii si de a comunica mai bine. Baietelul are o intarziere a vorbirii. Respecta rutinele la gradinita si este integrat. Gradinita este o gradinita Montessori, Pipera, in spate la Jolie Ville. Cautam o persoana vesela, responsabila, serioasa, punctuala si comunicativa. Se va asigura suport din partea parintilor si a educatoarei.
Contact: Roxana Stan, 0727349337
Mesaj anonim de pe https://www.facebook.com/groups/intreabaterapeutul/:
Am 27 de ani si sunt indragostita de prietena mea cea mai buna. Nu am avut niciodata vreo relatie cu o fata.
Am simtit atractie fizica inca de la prima vedere. In timp ne-am apropiat foarte mult, dar doar emotional. Timp de 3 luni si jumatate vorbeam in fiecare zi si ne vedeam de vreo 4 ori pe saptamana.
Eu foarte mult timp (5 luni) nu eram hotarata sa ii spun ce simt pentru ea pentru ca mi-a fost frica sa o pierd, chiar daca ea imi spusese ca este pro gay people, dar nu spusese daca ar dispusa sa aiba o astfel de relatie de cuplu.
A fost una dintre cele mai grele decizii ale mele de a ii spune ce simt. Pana sa ii zic, eu nu am vrut ca ea sa afle cumva ca imi place de ea si ii vorbeam despre baieti de care oarecum mi-ar placea.
Dupa ce i-am zis ca sunt indragostita de ea, mi-a cerut un timp de gandire si i l-am dat. A durat 1 luna si jumatate pana mi-a dat raspunsul negativ. Mi-a zis ca nu se vede intr-o relatie cu o fata. Ea a avut o relatie cu o fata la 18 ani si a pus-o pe seama varstei si nu ca i-ar placea si femeile.
Mi-a mai zis ca avem atat de multe in comun incat se simtea dependenta de mine si ca a crezut ca asta ar face-o sa simta si mai mult fata de mine si ca s-a fortat, dar nu a ajuns sa simta mai mult.
Am acceptat acel nu si i-am zis ca m-ar ajuta sa nu mai vorbim si sa nu ne mai vedem, ca sa pot trece mai repede peste. Nu am 10 zile, dupa care i-am scris urari de Craciun si atat. Mi-s scris si ea la randul ei, pe langa urari mi-a mai zis ca s-a tot gandit la mine dar nu mi-a scris pentru ca sa nu imi faca mai rau.
Mi-a mai zis ca ii este foarte greu sa nu mai stie nimic de mine. Iar eu am decis sa ii scriu tot ce am pe suflet, cat de mult vreau sa fiu cu ea, cat de mult imi place de ea si ca consider ca nu faptul ca nu se vede cu o fata intr-o relatie este o problema ci faptul ca ii e frica sa fie parasita (mi-a zis la un moment dat ca este un om dificil si s-ar putea sa o parasesc chiar eu daca am fi impreuna)
Problema de fapt era ca ea m-a considerat superficiala in sentimente petnru ca ii vorbeam de acei tipi de care imi place, si asta a fost pentru ea un turn off, ea vrea pe cineva care este capabil de sentimente profunde si de relatie de lunga durata.
Dupa ce am lamurit aceste lucruri si i-am zis ca nu sunt superficiala si sunt capabila de o relatie de lunga durata, mi-a mai cerut timp de gandire.
A trecut deja 1 saptamana de cand astept, nu vreau sub nici o forma sa o fortez sa imi dea raspuns. Nu ne-am vazut de 1 luna si am incercat sa o invit in oras la care ea mi-a zis ca nu mi-ar face bine sa ne vedem “(sau nu inca)”.
Eu acum nu stiu ce sa fac si cum sa interpretez toate aceste lucruri. Ma puteti ajuta va rog? Multumesc
Mesaj anonim de pe https://www.facebook.com/groups/intreabaterapeutul/:
Bună ziua! Am 27 de ani și am o problemă de natură mai delicată cu soțul meu, iar tocmai din acest motiv postez întrebarea sub anonimat.
Problema cu pricina este reprezentată de unele din lucrurile pe care el vrea să le practicăm în pat. Nu vreau să fiu greșit înțeleasă: soțul meu este un bărbat minunat, atât în pat cât și în afara lui, iar în materie de sexualitate suntem amândoi destul de deschiși unul cu altul față de diversele practici. Însă, cu toate acestea, de câteva luni de zile el a adoptat (ca să zic așa) un nou comportament în materie de sexualitate. Cum să vă spun fără să nu provoc dezgust sau rușine: mi-a spus în repetate rânduri că îl atrag atât de mult încât vrea să îmi guste fecalele. Acum câteva zile a trecut la fapte, atunci când eram la toaletă și efectiv a intrat, m-a ridicat de pe vasul de toaletă și m-a “gustat” acolo la spate. Evident că la început am refuzat intens și eram rușinată, însă nu știu cum, dar până la urmă m-a convins pe moment să îl las să își facă “pofta”. I-a plăcut și în cele din urmă el a avut orgasm.
Sunt îngrijorată din două motive:
1. Oare soțul meu are ceva probleme la cap dacă practică un asemenea comportament și are asemenea gânduri?
2. Oare eu am la rândul meu probleme pentru că nu l-am refuzat suficient de convingător și că l-am lăsat să își facă această poftă? Mai ales că deși acum mi se pare scârbos, totuși, în momentul în care îmi făcea acel lucru ajunsesem chiar să fiu excitată. Deci asta înseamnă că am și eu probleme?
Vă mai precizez că suntem căsătoriți de 2 ani, însă ne cunoaștem cam de 7 ani. Am locuit împreună destul timp și înainte de căsătorie, însă așa ceva nu s-a întâmplat. Amândoi provenim din familii normale, de intelectuali și amândoi am avut copilării fericite.
De ce credeți că apar asemenea dorințe și reflectă ele vreo problemă de sănătate psihică?
Mă puteți lămuri și pe mine, vă rog? Eu chiar nu știu ce să mai cred și nici ce să fac. Cu cine pot să discut un asemenea subiect? Ce specializare trebuie să aibă psihologul cu care să pot discuta?
. Binenteles ca a accepta un lucru sau altul este cu totul alta discutie, din punctul meu de vedere extrem de subiectiva inmultita cu N, unde N=numarul de oameni in viata. Ca psiholog si psihoterapeut incep sa inlatur sau confirm din multiplele ipoteze preliminare (un triaj), cel putin in aceasta faza de contact (online). . Soarele este soare si are caracteristicile lui indiferent daca ii schimbam noi numele sau daca ne suparam pe el .
