Mastile de protectie reutilizabile Dr Fashion ajuta la prevenirea contaminarii cu fluide, intrarea acestora in caile aeriene via nas si gura.
| 218 vizite |
Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:
Bună! Am 23 de ani și o relație de 3 ani cu un băiat de 29 de ani. De aproximativ 2 3 luni nu mai este sexul bun. Nu ma mai simt plăcută, nu mai simt ce simțeam înainte. Iubitul meu mereu se masturbează, o face în fiecare seara. Iar când ne vedem nu mai are chef de mine. Simt ca nu sunt ce vrea el simt ca nu îl atrag cu nimic. Am discutat asta cu el dar a negat ca nu e asa, le-am ruga sa nu se mai masturbeze dar eu am vorbit eu am auzit. Când rămân la el peste noapte doarme, când e singur se masturbează se uita foarte mult la filme pentru adulți… De mine nu mai are chef iar el neaga asta spune ca nu mai e bun sexul din cauza sexului. Dacă va întrebați de unde știu ca se uita la filme pentru adulți când nu este cu mine, iam verificat istoricul și asa am văzut, după ce îmi trimite mesaj de noapte bună întra pe site-uri de adulți.. Am discutat asta cu el și mi-a spus ca face asta ca să nu mă însele. Nu știu ce mai e de făcut în privința asta.
Credeți că mai are rost sa continui relația? Eu una ma simt nasoala ma simt urata ma face sa cred ca nu sunt ce vrea el. Înainte ne plăcea foarte mult la amândoi mereu încercăm ceva nou. Acum nu mai este la fel putem sa încercăm o mii de chestii noi ca tot prost este sexul… Dar când nu se masturbează e ok atunci îmi place și mie și lui. Oare a devenit dependent de asta? Îl pot ajuta într-un fel? Ce pot face în privința asta? Am atâta întrebări și nici un răspuns… Nu știu dacă este din cauza mea ca nu îl mai atrag, nu știu dacă este o dependenta. Ce as putea sa fac? Ne înțelegem foarte bine, altceva nu am ce sa ii reproșez este un băiat de nota 1000. De despărțit nu vrea sa ne despărțim. 2 zile suntem împreună non stop 2 zile nu din cauza programului de munca. Urmează sa ne mutam împreună
Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/
Buna ziua!
Ma numesc Amelia, am 30 de ani,sunt căsătorită de 7 ani si sunt mama a doi îngerasi, un băiat de 6 ani si o fetiță de 2 ani. Problema mea e neînțelegerea între mine și soțul meu. Ca sa fiu mai explicita am sa incep cu inceputul.ne-am cunoscut acum 14 ani, încă de la începutul relației el avea un comportament mai agresiv( in vorbe) însă nu si față de mine, cu mine era atent, grijuliu, ma simteam protejată si iubita( el fiind primul exclamand “te iubesc”). Chiar dacă eram din același cartier ne-am cunoscut pe messenger, discuția fiind destul de aprinsă, cerandu-mi nr meu de telefon (“dacă nu-mi dai nr tau de telefon am sa sun pe fix si iti fac probleme cu ai tai parinti”)…Si astfel am avut prima întâlnire..forțată..iar celelalte au decurs de la sine. Imediat după căsătorie am ramas însărcinată asa ca la nici un an de la nunta a venit pe lume băiețelul. Locuiam cu părinții mei si chiar daca apartamentul era cu 3 camere si aveam camera noastră,
ne-am dorit un loc al nostru. Amândoi eram setați pe casă, asa Ca, ne-am mutat în căsuța noastră exact cand i-am tăiat motul fetiței. A fost un vis devenit realitate, credeam ca totul avea sa fie perfect, însă, de cand ne am mutat certurile nu s au mai oprit. Aveam musafiri weekend de weekend, băutura nu lipsea si de acolo certurile…certuri de fata cu toti, ma injosea, nu sunt bună de nimic, mai nou începe să sară la bataie( doar împins, imbrancit). Cea mai recentă m a dat peste cap efectiv,chiar dacă s a dus unde a vrut cand a vrut, gen fotbal sau pește( eu trebuie sa stau acasa sa am grija de copii, ca nu are ce mi face dacă m am nascut femeie, asta este menirea mea, sa fac mâncare si curat si copii)eu am renuntat la munca, neavând cu cine lasa copii. S a hotărât să plece la vânătoare(se cheltuie in medie 3 mil pe o iesire de genul, eu având frigiderul gol),cu toate că nu mi convenea, mai si vb urat cu mine(vezi poate ai treaba, nu te baga in
treburile mele, s.a.) tachinandu-l la cap a sărit la mn, m a tras re haina până s a rupt(erau si copii in casă, l am avertizat că văd copii, astfel mi a dat drumul). El vb foarte urat si fata de copii, ma face in toate felurile de fata cu ei.Simt ca nu mai pot, orice ii zic nu e bun, nu sunt in stare sa cresc copii, ca nu ma mai tine mult(adica se duce si isi cauta alta). La ultima cearta el ma asigură că statul ii da lui copii si nu mie, pt ca nu am nici un venit. Mentionez ca tatăl meu a facut credit pe el ca sa putem termina casa. Un sfat va rog, nu vreau sa mi pierd copii!!
Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/
Buna ziua
Ma numesc Victor, am 40 de ani, sunt casatorit si avem o fetita de 6luni. Mentionez ca am mai fost casatorit in trecut, casatorie din care a rezultat o fetita care acum are 12 ani
Lucrez im Malta impreuna cu sotia in aceeasi companie. ne-am cumoscut la munca acum 10 ani si de atunci suntem impreuna. ne-am casatorit in 2014.
Acum avem o problema, sau asa cred eu.
Dupa nastere sotia mea s-a schimbat complet. Este tot timpul trista, necomunicativa, iar in u;ltimul timp vrea sa le faca pe toate. Mananca foarte putin si se odihneste foarte putin.
Ma ofer tot timpul sa o ajut iar ea refuza.
Nu am avut nicio data probleme de infidelitate sau certuri violente.
As dori sa stiu ce as putea face pentru a o ajuta sa iasa din aceasta stare
Va multumesc
trebuie sa o sprijini cat de mult poti atat in treburile gospodaresti cat si cu copilul ( incearca sa iasi singur cu cel mic si sa ii lasi ei o ora doua de ragaz, regasire) … incearca sa o convingi sa iesiti in oras la cumparaturi, la plimbare … spune-i ca e frumoasa si o mama buna… incurajeaz-o sa se aranjeze cand iesiti si ofera-te sa stai tu cu copilul in acel timp … nu fi prea insistent nici dpdv sexual… intelege ca e vb de o perioada cu dezechilibre hormonale si ea incearca sa se adapteze si sa se regaseasca… eu am trecut ai inca trec prin asemenea stari… ma uit in oglinda si ma apuca plansul cate odata… dar tot eu ma gandesc si ma incurajez vazand ca am doi copii frumosi si sanatosi… iar eu sunt sanatoasa chiar daca nu mai arat ca inainte… alte femei nu mai au par si sani fiind rapuse de cancer dar sunt fericite ca sunt in viata… trebuie mereu sa vezi partea buna si sa te incurajezi ca odata cu trecerea timpului lucrurile se vor rezolva….
Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:
Bună ziua, am 26 ani, necăsătorita.. Am o problema cu iubitul meu care de ceva vreme consuma droguri în exces.. Si nu îl pot convinge sa meargă la psihoterapeut, ar vrea sa meargă dar parca îl oprește ceva.. De doua trei săptămâni parca a luat o puțin razna, nu își da seama ce vorbește cum vorbește și are numai gânduri rele.. Și astea doar când nu fumează mi a spus ca ii este frica de sevraj de asta ii este foarte greu sa se lase, transpira foarte tare, vomita, îl doare stomacul, e agitat, nervos, insomnii, nu mananca, ma repet doar când nu fumează se întâmplă aceste lucruri.. Am ajuns în punctul în care nici eu nu știu ce sa mai fac… Hepl pls. Vreau doar sa îl conving sa meargă la medic… Mulțumesc
Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:
Sunt femeie. Am 41 de ani. Lucrez in domeniu public. Am divortat dupa 18 ani de primul sot. Din prima casatorie am o fiica care are acum 22 de ani. Dupa 2 ani de la divort mi am refacut viata si din a doua casatorie am o fetita de 2 ani. Problema este ca fiica cea mare nu a acceptat sa imi refac viata . A incercat prin fel si fel de metode( furand din casa actualului sot, comportandu se urat cu el) sa ne desparta. Il uraste . Spunandu i sa inceteze , sa putem sa fim o familie toti 4 , s a mutat impreuna cu un baiat si acum nu mai vorbeste nici cu mine. Intrebarea mea este…oare unde am gresit si prin ce modalitate as putea remedia situatia? Multumesc. Pentru mine ca mama e foarte dureros ca propria fiica sa nu vorbeasca cu mine.
Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:
Sunt o fosta profesoara de matematica si de ceva vreme ma bate gandul sa fac un canal pe youtube in care sa postez si sa rezolv exercitii de matematica. La anul voi termina a doua facultate si voi profesa in alt domeniu dorit de mine…insa matematica e una din pasiunile mele….Cum nu mai predau la scoala…mie dor de ea. Vreau sa ajut copiii in dificultate care nu au bani de meditatii…si prin acest lucru sa fac voluntariat. Insa momentan nu stiu cum sa incep, nu am curaj,am emotii, nu am nici camera. Acesta idee mi-a venit pentru ca descoperind pe youtube un canal ” italiano automatico” ma ajutat mult psihic si mi-a schimbat de fapt viata, mentalitatea, totul. Deci mi-am dat seama ca eu daca am ceva de oferit de ce sa nu o fac ? Dar mereu ganduri “ma fac de rusine, daca nu va iesi bine, ce pot eu oferi?” Mentionez ca sunt o persoana negativista.
hartavoluntariatului.ro
E o idee f bună și atâta timp cât sunteți bună pe ceea ce faceți de ce nu aveți încredere? De ce să fiți negativista? E ceva ce elevii vor căuta, cu cât e mai legat de ce le place lor (mediul online, YouTube) sigur va merge. Profii câștigă bani grei din meditatii. Un canal v-ar aduce popularitate. Am niste amici care au lansat chiar o aplicație pe telefon/tabletă pt a învăța pt bac. Se numește Izibac. Succes!
Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:
19 , studentă, locuiesc cu părinții cu care mă înțeleg foarte bine , nu am consultat un psiholog dar este ceva ce mă macină din 2012 mă simt rau când aud despre moarte despre degradarea planetei despre sfârșitul lumii …Nu mă pot împăca cu ideea, am impresia ca nu mai are rost sa traiesc ptr ca oricum o să mor…citesc totul despre această problemă ,tot ce apare pe fb si site uri de socializare apoi brusc mi se face rau si simt ca nu vreau sa mai comunic cu nimeni ,sa mi astept sfârșitul , nu mă pot concentra …nu mă pot gândi la nimic …nimeni nu mă înțelege…este posibil sa fac o depresie din cauza asta ? Televizorul si calculatorul îmi fac rau ?
..urăsc știrile…
Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:
Mă aflu Intr o situație din care nu mai știu să ies și am nevoie de câteva sfaturi / păreri / idei . Am 2 copii minunați însă că orice părinte trec prin câteva momente mai dificile care mă depășesc . De ceva vreme , vreo 3 luni mai exact , piticul în vârstă de 4 a 6l trece printr o perioada mai de dificila as zice la modul că de multe ori nu cred că știe ce vrea. Am pus pe seama dezvoltării , testării limitelor dar deja nu știu ce să mai cred . Parcă nu tine neapărat de asta. Este in mare parte nemulțumit, trântește și tipa . Îți cere să îl lași și dacă ii spui ceva banal , are impresia că este certat deși îi se explică pe un ton calm ce are de făcut ( lui îi se pare că îl cert ) , greu lasă loc de negociere vrea doar că el sa fie , îmi spune că nu vorbesc corect :dacă îmi spune “m a ciupit in țânțar” iar eu am răspuns :” am văzut că te a ciupit” , mi a atras atenția (a se citii a face o criza) că nu am vorbit corect și trebuia să spun doar : “te a ciupit ! “. In felul asta ne petrecem toată ziua . Simt că suntem Intr un război continuu și vreau doar sa se termine. Nu mă lăsa să gesticulez când vorbesc , îl deranjeaza foarte tare treaba asta . Daca ii spun să tragă pilota pe el incepe sa plângă că aceea nu este o pilota este o pătură . Nu încetează imediat și o tine Intr una repetandu mi mereu că este o pătură , punandu mă sa repet . As fi pus pe seama grădiniței , însă face așa cu ceva vreme înainte plus de asta merge de ceva timp acolo. Oricum dintotdeauna a încercat să se impună mai mult decât ar fi cazul și are o personalitate destul de puternica . Am incercat sa ii citesc povesti terapeutice , încă citim , diverse jocuri . Uneori respinge ideea de a accepta sa ne jucam spunandu mi : lasă mă !
Întrebările mele sunt : e ok sa repet cuvinte , sa spun totul așa cum vrea el ? Ce atitudine sa am ? V ați confruntat cu așa ceva la vârsta asta ? Mai nou au început să îl deranjeze și hainele . Daca reușesc să il deturnez de la o criza găsește alt motiv că sa facă alta criza . Este veșnic în căutare de motive. L am imitat spunandu i că nu vorbește corect si purtandu mă la fel dar degeaba . Orice se întâmplă e din vina mea . Îmi spune că sunt rea deși eu nu ii zic lui că este rău . Am impresia că mă pedepsește și nu pricep de ce . In schimb ma vrea pe mine la orice.
Am incercat sa îl iau în brațe când este nervos și mă refuza. Nu știu ce atitudine sa am și cum sa mai ii vorbesc. Plecam in urlete și venim in urlete .
Inteleg că nu își poate controla furia și frustrările însă nu pricep de unde are atâtea la doar 4 ani .
Mulțumesc!
In primul rand trebuie inteles de ce aceasta nevoie puternica de control. Apoi vazut daca in vreo alta relatie el pierde controlul si ca reactie, face acelasi lucru cu altii. Urmariti care este relatia cu fratele/ sora (ati spus ca aveti doi copii), cu tatal, cu copiii cu care se joaca, la gradinita, cu educatoarea. Pentru ca un copil care are un comportament tiranic, in interior se simte slab. In al doilea rand, eu nu va recomand sa-i cedati cerintelor deoarece acest lucru nu face decat sa intareasca un comportament care desi este o aparare, nu cred ca doriti sa-l accentuati. Eu ca reactie la un astfel de comportament, l-as intreba despre ce simte, daca l-a suparat cineva, i-as spune ca se vede ca e suparat, ca as vrea sa inteleg de ce, daca imi spune sa il las in pace, l-as lasa in pace, daca ar face o criza i-as spune ca astept sa discutam impreuna in momentul in care se calmeaza si apoi as ignora comportamentul. Desigur cu calm, cu rabdare, fara sa tipati la el sau sa va enervati, pur si simplu nu ii acordati atentie si nu incurajati comportamentul. Incurajand comportamentul, incurajati apararea, dar problema de fond nu va iesi astfel la suprafata. Scopul ar fi in principiu, ca copilul sa vorbeasca despre ceea ce simte, nu sa puna in act (acting-out). Cheia este sa preluati dvs controlul, dar nu in sens tiranic, ci cu intelepciune.
Monica Enescu
Da,așa este doreste să dețină el controlul , dintotdeauna a dorit lucrul acesta . Nu evidențiez nimic înainte de perioada asta, nu au avut loc evenimente sau alte întâmplări . Cum spuneam el mai tot timpul a avut un comportament de genul nu e că și cum până acum a fost altfel și dintr-o dată s a schimbat .
Acum îl simt mai înverșunat pe mine și vreau să înțeleg de ce . Referitor la pierderea controlului, poate fratele lui mai mare să fie una din cauze ,deși de foarte multe ori frate su cedează în jocul lor și i face pe plac doar că jocul să poată continua . Am fost atenta la jocul lor ,piticul se supără des iar cel mare încearcă să aplaneze situația și să îl lase pe cel mic să conducă jocul. La grădiniță nu pot observa ce se întâmplă pt că nu stau acolo . Mai sunt dați în care îmi spune că X sau Y l a lovit și el s a supărat . In schimb am observat că a copiat cate ceva din comportamentul altor copii . Nu cedez cerințelor de genul vreau ciocolata,suc ,etc daca am hotărât deja ce am de făcut chiar daca plânge sau tipa. Niciodată nu am incercat sa ii opresc din plâns atunci când acesta excludea alte cauze decât cele prezentate mai sus ,și cu toate astea continua sa plângă și să tipe . L am întrebat ce îl supără și mi-a spus că eu sunt cea care îl supără , că nu vorbesc corect ,tip și îl cert . A tipa a se înțelege că ridic tonul,dar nu neg faptul că atunci când continua sa tipa și sa plângă repetând continuu sa spun ce vrea el , am tipat să mă fac auzită . Daca ii explic ceva îmi spune că îl cert . Ex : nu mai sari pe scări ( 2 trepte ) pt că te poți rani . Bineînțeles că nu îi convine și îmi Zice : lasă -ma ! Uite vezi ? ,M ai certat !
Tonul meu este calm și cu toate astea nu ii convine sa ii spun nimic .
Eu sunt f expresivă și automat fata își schimbă mimica . Odată m a întrebat de ce îl cert ? Doar că an ridicat din sprâncene a început să tipe că îl cert . Daca îmi cere să îl las așa fac insa el insista cu aceleași chestii din care a început criză și ulterior caută alte motive de criza . Recunosc că nu prea mai am răbdare și normal că încep să mă enervez in momentul in care explic și discut cu el și continuă să tipe sau să mă întrebe același lucru de 20 ori .
Dna Roxana Nourescu ,este fratele mai mic iar diferența între ei este de 3 ani și jumătate . Cu tatăl se poarta la fel ,doar că el petrece mai puțin timp cu el fata de mine. Se supără la fel de rapid și îi spune sa îl lase sau că nu mai vorbeste cu el pt ca l a supărat . Va mulțumesc pt recomandări . Carmen Sorici _ discutăm mereu ce urmează să facem și cu toate astea uneori nu ii convine. Exclus perioadele care le ați precizat pt că de multe ori nu tine de ele . Dimineața de ex nu dorește să se dea jos din pat pt a se pregăti să plecam la grădiniță și în fiecare dimineață îmi ia cel puțin. 30 min să îl cobor din pat. Am incercat diverse variante și nu funcționează nimic. Am avut reușite de 2-3 ori . De obicei ii vorbesc calm , îl gâdil, mă joc cu el , îl iau în brațe și cu toate astea îmi spune că nu vrea sa se trezească că îi este somn și să îl las să doarmă. Bineînțeles că urmează replica ” ești rău ” . Îl asigur că îl iubesc mereu însă nu sunt de acord cu comportamentul pe care îl adoptă . Legat de luat în brațe , in multe crize îmi cere sa îl iau ,nu știu cum să mai procedez. De obicei nu îl iau însă au fost momente când l am luat și criza s a diminuat .
Carmen Potyesz -am încearcat sa nu ii mai acord atenție când are crize însă uneori este imposibil pt că sunt situații în care tb sa intervin din diverse motive . Nu vă imaginați că mă rog de el să înceteze să mai plângă sau să tipe. Dintotdeauna l am lăsat să plângă și să tipe și deși a văzut că nu obține nimic tot continua. In unele chestii tv asta a dat roade . Când am spus că fac ceva m am ținut de cuvânt . Nu apelez la șantaj ,deși au fost situații când s a apelat și la treabă asta , de ex mami primesc ceva dulce ? Da , după ce mănânci tot.! Se consideră șantaj?
Frate și îi mai zice ,daca te joci îți dau ceva .
Știu că nu ar tb sa ii arat ca sunt supărată însă e foarte greu . “.
Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:
Sex feminin, vârsta 27 ani,ocupație nu am stau acasă. Am o fetița de 6 ani și sunt căsătorită de 7 ani! Problema prin. Are trec acum este una care ma sperie. Sunt mereu trista , nervoasa, acum îmi vine sa rad fără niciun motiv, imediat îmi vine sa plâng când ma aud râzând și dupaia iar încep sa rad, toate astea se întâmpla când A-T singura acasă. Copilul este la școala iar soțul la munca aproape toată ziua im tot acest timp eu stau singura in casa si de cele mai multe ori îmi petrec timpul dormind. Cu soțul n prea mai am nimic in comun el vine de la munca își petrece timpul pe telefon mănâncă își face dus și doarme, asta este relația aproape mereu între noi! Eu simt ca am intrat intr-o mare problema de nu știu cum sa ies. M-am învățat sa stau singura nu îmi place sa ies nu îmi place sa răspund la telefon, nu îmi place sa răspund la Interfon sa nu cumva sa îmi întrerupă cineva liniștea! Toată starea asta o am de aproximativ 1 an!
Monica Enescu Va incurajez sa consultati un psihiatru pentru inceput deoarece ceea ce descrieti se aseamana cu simptomele unei tulburari depresive: izolare sociala, somn in exces, iritabilitate, sensibilitate la zgomote, tristete, schimbari ale dispozitiei si probabil agorafobie.
Faptul ca ati constientizat ca ceva este in neregula este primul pas spre vindecare. E necesar sa mergeti la medicul de familie pentru o trimitere catre un psihiatru, sau sa mergeti la o clinica particulara, daca puteti. Exista tratament, exista si psihoterapie, dar avand in vedere ca ati stat un an asa, va sugerez sa incepeti cu vizita la psihiatru. Cat despre sedintele de psihoterapie, se pot face si online, desi cel mai bine este sa iesiti din casa. Aveti toata viata inainte, merita sa va bucurati de ea!
Efectele traumei sunt de anvergură și au impact profund asupra imaginii de sine și asupra modului în care percepem viața și lumea înconjurătoare.
Toate evenimentele traumatice contează – indiferent dacă s-au întâmplat în copilărie sau în viața adultă. Nu există o unitate de măsură, trauma este traumă. Pot fi diferite niveluri de impact, dar fiecare eveniment produce efecte asupra minții și corpului.
Trauma este orice eveniment care depășește capacitatea organismului de a funcționa optim în momentul în care se întâmplă. Este, de asemenea, orice eveniment sau experiență pe care o găsești profund tulburătoare sau deranjantă. Trauma nu este definită de evenimentul în sine, ci de reacția pe care organismul o are în fața unui pericol real sau imaginar.
Dacă aceste experiențe, efectele și impactul lor, sunt lăsate netratate, vă pot afecta întreaga viață și pot duce, printre altele, la dezvoltarea de adicții (alcool, zahăr, droguri etc.) la depresie, anxietate, atacuri de panică, boli cardiace etc.
Trauma nevindecată se transmite din generație în generație – studii recente au demostrat că trauma poate modifica structura genetică, iar aceste modificări sunt transmise generației următoare până la 6-7 generații. Exemple includ: supraviețuitori ai dezastrelor naturale, prizonieri de război, trafic de persoane, violență domestică, abuz fizic, emoțional/sexual, scalvie, imigrare, supraviețuitori ai holocaustului etc
În esență sunt 4 tipuri de răspuns la un eveniment traumatic, toate se întâmplă pe pilot automat (în afara controlului rațional) și au drept scop supraviețuirea.
Până la vârsta de 6-7 ani, cele 2 emisfere cerebrale (dreaptă și stângă) nici nu știu una de existența celeilalte. Asta înseamnă că modul în care interpretăm lumea și toate experiențele pe care le avem o facem dintr-o perspectivă emoțională, nu una cognitivă. Asta mai înseamnă că semnificația pe care o atașam experiențelor noastre este una eronată, neputând înțelege că adulții sunt responsabili. (ex: “Sunt un copil rău, de aceea mami și tati divorțează, Nu sunt sufficient de bun, de aceea au mai făcut un frățior/surioară”, etc).
Sentimente precum, “sunt blestemat, sunt marcat pe viață, nu sunt suficient de bun/deștept/talentat, merit să fiu pedepsit, sunt ghinionist” etc., duc la o creștere a efectelor traumei. Printe efectele traumei se numără: pierderea sentimentului de siguranță, a încrederii (de sine si în ceilalți), devolarizarea propriei persoane, rușine, vinovăție, frică de a fi abonadonat, frica de a fi respins, acțiuni repetitive, coșmaruri, învățarea că nu putem face nimic (auto victimizare) etc.
Pentru că trauma afectează practic fiecare aspect al vieții, vindecarea se produce la nivel holistic și va include identificarea și corectarea programelor limitative (aflate în mintea subconsțientă), vindecarea sentimentelor de rușine, vinovăție, pierdere, abandon, schimbarea convingerilor despre noi înșine care nu ne mai folosesc. Vindecarea presupune restabilirea sentimentului de siguranță și de încredere (Mă simt în siguranță să am încredere în mine, să ofer și să primesc iubire, etc).
Vincecarea traumei este posibilă prin restabilirea legăturii dintre trup și minte și dintre minte și suflet. Omul este o treime – minte, trup și suflet. Mintea nu a fost făcută să funcționeze singură. Mintea (subconșientă) este un mecanism briliant, iar sufletul furnizează combustibulul necesar funcționării optime acestui mecanism. Cu cât folosim mai mult combustibil, cu atât mai eficient va funcționa mecanismul. Vindecarea traumei deschide ușa recunoașterii (a cunoașterii din nou) a cine ești cu adevărat. În momentul în care ți-ai amintit cine ești, poți să decizi cine vrei să fii.
Nicoleta Drăghici, terapeut certificat în terapia transformațională rapidă (TTR), o terapie distinctă, de pionierat, bazată pe neuroștiință, care produce rezultate rapide, sigure și permanente. Această metodă combină principiile cele mai eficiente ale hipnoterapiei, psihoterapiei, programării neuro-lingvistice (NLP) și ale terapiei cognitiv-comportamentale (CBT). Este o terapie extrem de dinamică și eficientă, capabilă să descopere și să vindece cauza primară a situațiilor dificile din viața noastră. Terapia Transformațională Rapidă produce rezultate extraordinare și determină schimbări cu efect permanent la nivel emoțional, psihologic și fizic pentru că accesează direct programele aflate în subconștient.
E-mail nico.draghici@gmail.com
Tel.: 0787.674.441
JeeYoung Lee, Black Birds, 2011
