implant dentar fast and fixed



Login

Cursuri de balneofizioterapie | Kinetoterapie | Masaj terapeutic

Cursuri gratuite

Sfatul terapeutului

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

Arhiva lunara pentru iulie, 2018

  54 vizite


Am hipoacuzie severa bilaterala. La scoala am fost jignita, hartuita, barfita si mereu lasata de o parte, fara sa stiu ce am gresit. La liceu am colegi rautaciosi si fitosi.

Olga Gâdea

:

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:Buna , sunt aici sa aflu daca am o problema intr-adevar . Sunt o fata care a crescut intr-un mediu iubitor daca pot sa il numesc asa . In familie totul a fost mereu ok dar la scoala am fost jignita , hartuita , barfita si mereu lasata de o parte fara sa stiu ce am facut . Speram ca odata cu liceul am sa dau peste oameni mai buni cu care sa ma pot imprietenii dar am dat la fel peste niste colegii atat de rautaciosi si fitosi , sunt reci si nu vor sa fie o clasa unita , la fel aici sunt data de o parte . Ca sa nu spun ca viata poate fi mai buna de atat la 15 ani in clasa a 9-a am fost diagnosticata cu hipoacuzie severa bilaterala ceea ce imi afecteaza foarte mult viata , modul in care comunic , felul in care aud , si de asta m-am departat de prietenii mei , acum nici macar nu ne mai salutam cand ne vedem , m-am izolat intr-un fel , dar nu evit sa ies din casa sau sa vorbesc cu cineva cand acesta se baga in vorba cu mine . O mare problema ar fi si din familie , o matusa pe care eu o iubesc enorm ii iubeste pe verii mei mai mult decat pe mine , iar cand ma priveste vad mila din ochii ei si ma doare sa stiu ca din cauza unui lucru ca problema mea sunt data la o parte . Si totusi ma ambitionez singura sa invat limbi straine , sa iau note cat mai bune la scoala , imi invat mereu , citesc , joc jocuri pe calculator , ma uit la seriale si documentare , zambesc dar defapt nu stiu cat voi mai putea sa suport toate astea . Evit sa le vorbesc parintilor despre faptul ca ma simt lasata pe dinafara pentru ca ei se streseaza foarte repede si stiu ca nu au cum sa ma ajute decat prin vorbe dar asta nu o sa ma ajute sa imi am viata inapoi , prietenii pe care ii aveam , auzul meu . Inaine eram si putin rusinoasa , dar fata de prieteni nu eram revervata , acum am ramas doar cu prietenii online . Sunt creativa , am o imaginatie bogata , sunt foarte sufletista si emotiva , imi plac animalele , sporturile , activitatea mea favorita e cititul , imi place sa fac poze artistice , imi plac hainele ceea ce vreau sa spun e ca nu m-am pierdut de mine insami , inca practic lucrurile pe care le iubesc , dar m-am indepartat de prieteni fara ca ei sa stie de problema mea , nu vreau sa fiu batjocorita , nu vreau sa fiu numita persoana cu handicap , incerc sa evit sa ma gandesc la problema pe care o am ,pentru ca imi fac mie rau , dar lucrurile se aduna rand pe rand si uneori trebuie sa plang ca sa ma descarc . Incerc sa fiu un om mai bun zi de zi , incerc sa fiu diferita prin ce sint eu : un om ca oricare altul cu o viata nu atat de fabuloasa . Ma simt rezervata sa vorbesc despre ce simt , incerc sa ma impac cu ideea , incerc sa trec peste , sa accept si sa nu las asta sa ma opreasca . Va multumesc!

Elena Cristiana Singer

:

Draga mea eu consider o gresala sa nu spui parintilor tai problememle tale,te asigur ca ei vor sa stie ptr ca impreuna sa gasiti solutii.Faptul ca ai fost marginalizata in scoala este din rautatea colegilor nu e vina ta.Poate ei au in comun lipsa de atentie a parintilor lor,lipsa de manifestare a iubirii familiilor din care vin si atunci energetic sunteti diferiti.In prostia neacceptarii lor ei se simt superiori izolandu-te,dar rautatea lor te fereste de alte lucruri rele.Tu esti o minune de fata prin preocuparile tale! Imi amintesc cum in clasa a 7 a ne-a venit o colega noua si a scris o compunere in care povestea experienta ei de colega noua,am plans cat timp a citit compunerea si apoi am devenit din colege prietene.Te rog sa vorbesti parintilor si sa te gandesti ca hipoacuzia v-a avea si ea o rezolvare,fie chirurgical fie cu aparat auditiv.Apeleaza la parinti sa treci usor peste aceasta perioada si sti ca dupa ploaie vine soare!
 1

Am 21 de ani, sunt virgina, iar prietenul meu nu intelege ca doresc sa imi incep viata sexuala dupa casatorie.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua! Am 21 de ani sunt intr-o relatie de 9 luni cu prietenul meu de 22 de ani, a fost plecat pe 3 luni in Londra la munca , acum revine acasa si mi-a dat aluzii la avea o relatie intima.Si i-am zis nu o data , chiar de la inceputul relatiei ca eu voi face pasul respectiv doar dupa cununie pentru ca e ceva important spiritual pentru mine. El mi-a zis ca si-a pierdut increderea, ca o sa se comporte cu mine altfel , sa nu ma supar daca o sa se duca la altele si noi peste 2 ani cind o sa ne cununam o sa fie totul bine , mi-a zis ca nu mai vrea sa aiba nimic cu mine ca isi cere scuze pentru tot. Oricit nu as iubi o persoana nu imi pot calca demnitatea! Cum credeti am procedat corect sau e asa cum zice el greseala mea ca nu mi-a pasat de el de noi si de relatia noastra si am stricat totul? Va multumesc anticipat!

Ai o gandire corecta! Daca te iubeste cu adevarat te va respecta si va astepta! Daca ameninta cu despartirea si ca se duce la altele, cauta sa te santajeze emotional pentru a isi satisface poftele. Nu are un caracter frumos. Daca pleaca nu ai pierdut nimic.
 9
Fi ferma si respecta-te pe tine! Daca el vrea să renunțe așa ușor, inseamna ca nu te merită ! Nu e normal si corect să te santajeze cu așa ceva. Inteleg ca are anumite nevoi fizice dar asta nu ii da dreptul sa te atace cu astfel de ultimatumuri. Iubirea inseamna mult mai mult decât sex. Felicitări pentru țelul propus!
 4
Ma bucur ca mai exista tinere ca tine care au principii si nu cedeaza !Cum zicea cineva mai sus…daca te iubeste …accepta conditiile tale dar e clar ca.l intereseaza altceva!
 5
Buna Seara! As vrea sa inteleg mai bine cateva lucruri legate de relatia coaster: te-a cerut de sotie? Ati hotarat sa va casatoriti peste doi ani?
Oricare ar fi raspunsul, o relative nu plate exist a ,Cu at at mai Putin nu poate sa de dezvolte prin santaj emotional say din frica de a nu-l pierde pe celalalt. Relatiile intime Sunt de comun acord consimtite…
Pe de o parte sunt convingerile/ credintele personale si pe de alta parte sunt cerintele practice ale relatiei! Tu decizi ce e mai important! Si mai ales, e dreptul tau sa decizi cand, cum si cu cine intri in relatii intime! Ideea este sa o faci numai atunci cand iti doresti tu, din toata inima. Nu din sacrificiu, si nu din frica de a-l pierde pe el! Daca iti cere “sacrificii”, lasa-l sa se duca invartindu-se! La urma urmei, daca nu a fost in stare sa trezeasca dorinta in tine, nu ai nevoie de el! (in numele feminitatii tale!)

M-am indragostit de chiriasul meu, iar el a profitat de mine. A furat de la locul de munca, m-a inselat…

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna seara povestea mea este foarte lunga si la fel de complicată este ora 2 noaptea iar eu stau si plang am scos afara omul pe care il iubeam pe scurt el sa profitat de mine pentru inceput l-am luat im chirie drept “chirias” ÎNSĂ am inceput sa avem o relatie……dar el nu părea asa de interesat timp de 2 luni nu a avut bani sa plateasca chiria l-am ajutat mereu dandui bani chear si de tigari….etc ( ă fost dat afară de la munca deoarece l-au prins furand) si aici ma mințit ca defapt sau certat dar eu făcând curat am gasit o hartie de la locul de munca si am gasit scris in ea ca a fost prins curând.. …..in seara asta am vazut lucruri ciudate la el si am asteptat sa adoarmă apoi i am luat telefonul si am gasit mesaje cu alte femei…..lam trezit si i le-am aratat ă inceput sa ma iubească chear sa fie violent ….. (insa nu a apucat să mă loveasca) si i-am zis sa plece după mia zis ca o făcuse intenționat si dupa care sa ridicat ă facut valizele si sa pregătit
să plec mam simptit asa de prost deoarece ma acuzat că am umblat in telefonul lui a zis ca ma urăște.. ….simpt o durere imposibilă nu mai pot

Imi pare rau pentru situatia prin care ai trecut si cred ca este foarte dureros sa aflii ca ai fost mintita de omul pe care il iubeai. Durerea este normala si nu ai cum sa nu treci prin ea deoarece tu ai sentimente pentru el si probabil ca nu il credeai in stare de asa ceva. Totusi inteleg ca el intr-adevar are o problema si probabil ca nu esti singura persoana inselata sau folosita de el. E posibil ca asta sa fie un tipar al lui pe care tu de abia acum l-ai descoperit insa cine stie ce alte lucruri nu stii despre el, din punctul meu de vedere, este mai bine ca ai descoperit aceste lucruri acum si nu mai tarziu. Cat despre el, e normal sa fie deranjat ca a fost descoperit si sa te acuze, el obisnuit sa minta si poate si sa fie crezut, insa tu nu ai de ce sa te simti prost, pentru ca tu ai facut multe pentru el din cate inteleg, iar el ce a facut pentru tine? Poate cateva sedinte de psihoterapie te-ar ajuta sa intelegi mai bine ce te face sa permiti unui barbat sa se foloseasca de tine (chiar si material), si daca nu cumva joci rolul unui salvator, iar daca da, cum poti sa iesi din acest rol pe care ti l-ai asumat.
 4

Am terminat Facultatea de Biologie si nu reusesc sa ma angajez.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna, ma numesc Maria si am si eu o intrebare. Am terminat facultatea de biologie la UBB, si in prezent, sunt studenta la masterul de biologie medicala (tot la UBB) in anul 2.

Problema cu care ma confrunt, si probabil ca se confrunta si alti studenti este angajarea in domeniu. Mai am putin si termin masterul dar nu reusesc sa ma angajez.

Am trimis CV-ul pe la diferite laboratoare de analize medicale (fara noroc) pentru ca majoritatea cer urmatoarele:
1. sa fiu inscrisa in OBBCSSR (ordinul biochimistilor, biologilor, si chimistilor din sistemul sanitar din Romania)
2. Sa am aviz de libera practica (ALP) – pe care nu-l pot obtine decat daca sunt deja membru OBBCSSR

Problema cea mare e prima cerinta: inscrierea in ordin.
Daca te duci pe website-ul ordinului si citesti regulile, vei vedea ca cine vrea sa se inscrie in ordin, trebuie sa fie angajat in domeniu de cel putin 6 luni.

Deci, situatia e cam asa: daca vrei sa te angajezi, trebuie sa fii membru in ordin, dar ca sa fii membru in ordin, trebuie sa fii deja angajat :) ) (observa cineva un cerc vicios?)

Ce parere aveti despre asta? Cum as putea sa scap de cercul asta vicios?

PS: Unii mi-au recomandat sa fac volutariat dar voluntariatele nu sunt recunoscute de catre ordin ca experienta de munca :D (pentru ca trebuie sa ai un contract de angajare si carte de munca ca sa fie recunoscut de ordin)

Nu am cunostinta despre domeniu,dar recent am observat pe un site cursuri in domeniu acreditate allover the world unde sotul meu a facut cateva pe alt domeniu. Se numeste EdX.com
Arunca o privire,poate te ajuta.
Si mai incearca sa aplici cu cv-ul tau si in alte țari, aici sigur te vei lovi de foarte multe impedimente. In Uk domeniul tau este unul foarte apreciat,poti incerca pe cv-library.co.uk
Succes!
 1
Aceeasi problema am întâmpinat-o si eu. Diferenta e ca eu am terminat specializarea Ecologia si protectia mediului. Am fost si la Bucuresti la ordin in speranta sa rezolvam ceva dar fara noroc. Am facut pana la urma 6 luni voluntariat in spital la laboratorul de microbiologie. Dupa voluntariat normal ca nu m-au angajat, dar asta e alta poveste. Situatia sta asa: tu depui actele la angajator pt concurs, daca te angajeaza iti da adeverinta de salariat si o trimiti la ordin. Mie asa mi s-a explicat. E cu dus-intors, sunt f dificili cei de la ordin. Eu am renuntat, m-am angajat in alta parte. Mult succes!

Suntem un cuplu fericit, dar iubitul meu are doua surioare mai mici, de 3 și 5 ani, iar cand este ocupat cu ele eu eu simt o gelozie de parca nu mai este al meu și ma supăr pe el de parca as fi un copil mic.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna am și eu o problema și as dori sa ma ajutați sa înțeleg și eu niște lucruri care poate dintr-un unghi par banale dar pe moment radical îmi schimba starea sufleteasca, am sa încerc sa va explic.Am o relație de un an de zile ,suntem un cuplu fericit ,sint sentimente reciproce între noi doi dar iubitul meu are doua surioare mai mici el având 25 de ani și surioarele 3 și 5 ani .Tatăl lui sa recăsătorit a doua oară ,soția lui fiind mai mică cu 10 ani decit el .Asa dar eu și iubitul meu mereu cind avem ocazia vizităm cele doua surioare ale lui ,el iubește foarte mult copii și tot timpul încearcă sa se joace cu ele sa le alinte sa le învețe într-un cuvint le adora .Si in timpul acesta cind el este ocupat cu ele eu eu simt o gelozie de parca numai este al meu știu ca pare banal dar nustiu cum sa ma stăpânesc pe mine și eu automat ma supăr pe el de parca as fi un copil mic
Chiar nu ma înțeleg pe mine

Se poate sa fie invidie,oare in copilarie nu ai avut parte de suficienta atentie din partea tatalui??Daca ai invata sa te apreciezi,iubesti la adevarata ta valoare
 1
Bună să-ţi fie clipa. Mă întreb câţi ani are partea din tine ce se simte astfel, ignorată sau dată la o parte, atunci când iubitul tău se joacă cu surioarele lui fetiţe. Când îţi aminteşti să te mai fi simţit astfel?
 1
Incearca sa descoperi cauza acestui sentiment de gelozie in cadrul unei psihoterapii, este de apreciat faptul ca tu te-ai observat si ca vrei sa depasesti aceste sentimente irationale. Te incurajez sa continui, succes!
 2

Imi place un coleg de facultate, dar este foarte religios și nu este interesat de vreo relație. Este foarte sociabil, mai ales cu fetele, cu care stă mai tot timpul la discutii, dar nu este interesat de niciuna.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Bună! Am 20 de ani și o mica problema. Sunt în anul 1 la facultate și imi place de un coleg de-al meu. Noi doi avem 2 cursuri în comun și nu prea apucam să vorbim, doar schimbam câteva vorbe uneori. Din cauză că nu am cum să vorbesc mai mult cu el, am decis sa ii spun unei colege, care este și prietenă cu el, ca îl plac și sa o întreb dacă ar trebui sa îi spun sau nu. Ea mi-a spus că el este foarte religios și nu este interesat de vreo relație iar dacă îi spun sigur o sa mă refuze. El este foarte sociabil, mai ales cu fetele, cu care stă mai tot timpul la discutii dar nu este interesat de niciuna. Afland asta, am rămas cam confuză. Ea mi-a sugerat sa încerc sa ma împrietenesc cu el și să vorbim ca prieteni doar ca eu nu vreau asta, vreau ceva mai special. Nu vreau sa fiu eu cea care îl abordează și sa par disperată pentru că oricum isi va da seama ca am sentimente pentru el. Întrebarea mea este ce pot face ca sa ies din situația asta incomoda
pentru că eu îl plac foarte mult și mă gândesc încontinuu la el. Este primul băiat pe care îl plac și sufăr foarte tare de la o vreme știind ca nu am nicio șansă cu el, chiar as face orice pentru el.

Incepe o relatie de prietenie,cautati ce hobiuri aveti,poate cu timpul v-a veni si iubirea.Pana nu incerci nu sti daca ai vre-o sansa sau nu,sunt barbati care se maturizeaza tarziu,de aici si neinteresarea de relatii sexuale.Trebuie sa intelegi ca iubirea si obsesia sunt lucruri diferite,sa nu fi facut o fixatie pentru el.Deschide ochii si vezi ca mai sunt si alti baieti care ar dori o relatie asa cum iti doresti tu!
Ai face orice pentru el sau ai face orice pentru a-l avea? Sunt doua lucruri diferite. Daca iti place de el, incearca sa-l cunosti mai bine si el pe tine, mai scade din asteptari si analizeaza mai bine ce simti, ce iti place tie la el si ce anume ai tu sa-i oferi lui daca ati fi mai apropiati, asa cum iti doresti?
 2
Fii tu insati. Comporta-te cum ti se potriveste. Da voie si celui de langa tine sa aibe comportamentul informat. Comunicarea si acceptarea definesc relatiile.

Din cauza părinților mei sunt bâlbâită și anxioasa, fără nici măcar un prieten.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Sunt o fată în clasa a11a de 17 ani. Am nevoie de o explicație pentru comportamentul părinților mei.Mereu imi amintesc ca nu am prieteni și că o să ajung singura dacă o țin așa și nu got sa accepte faptul ca am anxietate (vara trecuta am avut niște atacuri de anxietate puternice și am decis sa văd un psihiatru iar înainte sa văd psihiatrul am văzut 3 psihologi de a lungul a 5 ani care mi au pus diagnosticul de fobie sociala sau anxietate, depinde de caz). Problema cu ai mei e că nu înțeleg ce înseamnă să fii ca mine ,sa nu te simți comod în propria piele ,sa ai gândurile amestecate în cap (gandirea rațională și cea afectiva au o granița foarte subțire pentru mine ,de asta sunt predispusa spre strai depresive și uneori chiar sinucidere ) ei mereu m au obligat să ies în lume și sa vorbesc cu oamenii și jur ca am încercat. În copilărie nimeni nu voia sa stea cu mine și toți cei care stăteau cu mine aveau un motiv ,ori își băteau joc de mine ,ori profitau. Când eram mică am fost împinsă într un lac de niște copii ,am fost bătută de niște copii la sanie ,am fost jefuită de alți copii în curtea scolii ,am fost amenințată în repetate rânduri cu bătaia ,am fost mereu pusă în ultimele bănci de către toți diriginții/dirigintele (deși rezultatele mele la învățătură au fost ÎNTOTDEAUNA peste medie ) și multe altele pe care nu vreau sa mi le amintesc. De asemenea ,când eram mica , părinții mei nu s au implicat prea mult pentru ca m au lăsat la bunici. Tata bea foarte mult în trecut și era extrem de agresiv așa ca preferam sa stau la bunici. Mereu când era beat mă lovea și mă dădea afără din casa așa ca am dormit de câte ori pe bănci în parc sau pe la bunici iar mama nu avea deloc răbdare așa ca am fost nevoită sa învăț singura sa mă leg la șireturi ,sa citesc ora pe ceasul clasic ,sa despart în silabe ,sa număr etc (înainte sa le învăț la școală ) pentru ca ea
mă lovea mereu dacă nu știam sau dacă făceam și cea mai mica greșeală. În prezent ei și au cerut scuze pentru ce au făcut ,dar nu s au schimbat prea mult. Cu tata nu am nici relație iar mama tot mă mai agresează verbal și uneori fizic ,partea cea mai rea e că nu sunt în stare nici sa aibă grija de celălalt copil al lor pe care mi l au dat în grija mie (aveam 5 ani )ca ei sa se poată distra. Sora mea a asistat de multe ori la limbaj licențios (are 10 ani) și la violenta verbala asupra mea de la mama pentru cele mai stupide lucruri. Acum se apropie Crăciunul și calmul meu începe sa devină foarte violent încât mă simt închisă în corpul meu și nici nu mă mai lasă ai mei sa merg la psihiatru ceea ce mă afecteaza foarte tare (nu dorm,mă ranesc singura în somn ,plâng în fiecare seara fără un motiv și am tot mai multe atacuri de panica intense sau nu). Urăsc Crăciunul pentru ca ,la fel ca de ziua mea , nu am nici amintire plăcută cu aceasta sărbătoare pentru ca mereu cu câteva zile înainte eram certata ,lovită sau pedepsita pentru diferite motive (deși am fost un copil foarte cuminte ,de frică). Din cauza părinților mei sunt bâlbâită și anxioasa fără nici măcar un prieten ,o am doar pe sora mea. Aveam nevoie de cineva căruia sa mă confesez și de un sfat ca să reusesc sa mi pun gândurile cât de cât în ordine ai ca gândirea mea afectiva sa nu preia controlul și sa nu fac ceva regretabil..
Mulțumesc mult

Grea situatia ta si deloc placuta. Totusi, desi e greu de urmat acest sfat, ar trebui sa te gandesti ca mai ai doar un pic, pana termini scoala si apoi te vei putea rupe de acest mediu atat de toxic. Din pacate sa te integrezi in societate nu-ti va fi usor fara un sprijin specializat, fara prieteni care sa te sustina si uneori, tocmai acele fete necunoscute o pot face mai bine. Din partea mea ai o mana intinsa, sunt momente cand mai usor vorbesti cu un necunoscut, asa ca, daca doresti, oricand vrei putem vorbi despre orice, doar sa ai curaj sa o faci. Pana atunci, o necunoscuta te imbratiseaza cu drag si-ti spuna: totusi, viata e frumoasa.
 4
Draga mea, avand in vedere cate experiente negative ai avut cu oamenii din jur, simptomele tale sunt de inteles!

Am 20 de ani si o relatie de 3 ani. Dar mama este de parere ca “daca te muti cu un baiat, esti deja maritata si eu nu vreau sa te mariti de acum”. Si ma “santajeaza”, spunandu-mi “daca pleci de acasa, sa uiti de familia ta”.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua. In primul rand vreau sa imi cer scuze, dar am scris destul de mult, deoarece chiar simteam nevoia si deoarece asa poate se va intelege mai bine situatia.

Am 20 de ani si am o relatie de 3 ani, foarte frumoasa si buna, cu un baiat. Amandoi dorim sa ma mut la el, deoarece sta singur, mama lui fiind plecata din tara cu munca. Ne dorim asta foarte mult, mama lui este perfect de acord. Chiar dansa ne-a si dat prima data acest sfat, deoarece crede (ca si noi de altfel) ca avand in vedere relatia de lunga durata, avand in vedere ca ne intelegem bine si majoritatea timpului ni-l petrecem oricum impreuna, ar fii timpul sa facem si acest pas.

Problema vine insa din partea parintilor mei. Mama este de parere ca “daca te muti cu un baiat, esti deja maritata si eu nu vreau sa te mariti de acum” (desi nu avem de gand sa ne logodim, dar mite sa ne casatorim de la aceasta varsta), imi reproseaza mai mereu “cate am facut noi pt tine, tu nu stii sa apreciezi, ne lasi balta, cat ne-am straduit noi cu tine, noi suntem parintii tai” si multe alte reprosuri de acest gen. Si nu in ultimul rand, pot spune ca ma si “santajeaza”, spunandu-mi “daca pleci de acasa, sa uiti de familia ta”, “nu esti recunoscatoare pt ca taica-tau lucreaza in Anglia pt tine”, incepe sa planga si sa spuna multe chestii de acest gen. + imi scoate ochii, cum s-ar spune, cu faptul ca tot ce am, am din banii lor, ca ei imi platesc facultatea, ca stau in casa lor si, citez — “eu sunt mama ta, tu trebuie sa asculti de mine, nu sa faci ce vrei”.

Ei bine, in urma cu o luna, am cazut de comun acord sa mergem amandoua la un psiholog, deoarece nu ne mai intelegeam prea bine. Chiar si doamnei psiholog i-a spus ca “eu sunt mama, trebuie sa faca cum zic eu, atata timp cat sta in casa mea si eu sunt mama. Daca eu nu o las sa se duca afara, sa nu se duca. Daca eu ii zic ceva, orice, ea sa faca cum dictez eu”. Doamna psiholog i-a spus astfel: “dupa varsta de 18 ani, orice om are capacitatea si dreptul de a face ce doreste si de a lua propriile decizii; daca fata dvs doreste sa se duca afara, sa se plimbe, dvs trebuie sa o lasati sa faca ce vrea. Sunteti mama ei, sigur va este recunoscatoare ca ati crescut-o, insa avand 20 de ani credeti-ma ca nu trebuie sa va mai simtiti stapana pe viata ei”.
A parut ca a inteles, cateva saptamani doar. Acum din nou a inceput sa imi controleze viata, spunandu-mi sa nu mai ies afara, nu ma lasa sa ma duc sa dorm la iubitul meu cand vreau, ma pune in majoritatea timpului sa o iau de la munca cu masina, doar doar sa ma “sustraga” de unde eu vreau sa fiu. Am avut multe discutii cu ea, insa tot ce facem este sa ne sustinem fiecare punctul de vedere personal si astfel, nu ajungem la aceeasi parere. Ii explic ca eu sunt recunoscatoare pt absolut tot ce au facut pt mine, iar daca simt nevoia sa stau mai mult cu iubitul meu, nu inseamna ca pe ei nu ii iubesc, ca el mi-a facut, citez — “vraji”, ca eu uit de ei daca stau cu el..

Mie uneia imi da senzatia ca este un pic prea posesiva si ii e teama ca o sa ramana singura, tata fiind cu munca in Anglia. Si ma santajeaza, in adevaratul sens al cuvantului, cu plansul si cu vorbele de genul “daca tu pleci de acasa, sa uiti de noi, noi nu o sa mai existam pt tine, poate o sa patesc ceva daca pleci, eu nu am mai mancat de atatea zile (si nu stiu de ce eu sunt vinovata cand imi spune aceasta fraza), o sa ne uiti, nu iti pasa de noi, ce o sa zica x y z”..
*vreau sa specific, ca mama este destul de dependenta de mine, la modul ca eu avand carnet, cand vrea sa mearga la bunici, la rude, la cunostinte, ca vrea sa se duca la nu stiu ce magazin si vrea cu masina, trebuie sa o duc, fara drept de a comenta, dar mite de a refuza..*

Cat despre tata…tata stie ca am un prieten, nu a facut cunostinta cu el fata-n fata, il cunoaste din poze doar. Insa el nu este de acord deloc, dar DELOC, cu ideea ca eu am un iubit si ca petrecem timp impreuna. Vreau sa specific, ca de curand, in concediu a venit in tara si am mers la bunici. Din vorba in vorba matusa mea a spus ca sunt mare si ca altele la varsta mea se marita si au si copii, si ca este foarte normal sa am un prieten la varsta asta si sa vreau sa petrec cat mai mult timp cu el. Iar tata a spus foarte deranjat “cum asa ceva?! Are 20 de ani, ce baieti, ce timp cu baieti, ce petreceri impreuna ?! Sa isi vada de facultate, mai incolo baietii, e prea mica”..

Eu acum, vreau ajutor si din partea dvs. Nu stiu ce sa mai fac.. Vreau sa ma mut la iubitul meu, iar pe oricine am intrebat si cu oricine m-am mai sfatuit, mi-au zis toti acelasi lucru: “e normal sa vrei sa faci asta, aveti 3 ani totusi. Eu zic sa va mutati. Fie ca vor, fie ca nu, pana la urma tot trebuie sa accepte, doar nu te vor tine cu forta in casa sau o sa stea suparati toata viata pe tine, ca ai facut ce ai simtit”.
Insa cum sa fac cu ai mei in aceasta situatie ? Imi este teama de momentul in care eu o sa ii spun mamei ca vreau sa ma mut..mi-e teama, deoarece sigur va incepe sa planga, sa ma santajeze, sa imi zica ca nu sunt recunoscatoare pt ce mi-a oferit, ca cine stie ce va patii ea cand eu o sa plec sau ca DACA PLEC, SA UIT DE EI.. Iar tata..tata sigur va face foarte foarte urat daca ar afla asa ceva.

As vrea sfaturi bune si utile, poate chiar si exemple din experiente proprii.. Sfatul “vorbeste cu ei”, sincer nu a dat roade.. mama a ajuns sa planga si sa imi spuna ca nu sunt recunoscatoare, doar cand am spus “la un moment dat tot o sa vreau sa ma mut si eu de aici, doar nu o sa raman aici pana la 30 de ani”.. iar tata…..tata a fost deranjat de simplul fapt ca am o poza cu mine si cu iubitul meu, in camera..
Ce sa fac?! Amandoi vrem sa facem pasul acesta cat mai curand.

Si eu am avut astfel de discutii cu parintii mei,dar aveam 17 ani si ei chiar nu aveau de ce sa-mi scoata ochii deoarece nu platisera nicioda nimic mai mult decat alimentele pt mine..si cu toatea astea imi adresau aceleasi reprosuri ca si tie. Eu am plecat pur si simplu.Le-am cerut voie,bineînteles ca raspunsul lor a fost Nu,iar eu am decis pt mine nu pt ei.Dupa ce i-am pus in fata faptului implinit nu au mai avut de ales. Sunt nemultumiti si acum,cand am aproape 33 de ani,mereu au ceva de criticat la mine. Dar daca nu au fost capapili pana acum sa se gandeasca la binele meu ,nu mai trag speranta … Ti-am povestit situatia mea,putin asemanatoare cu a ta, cu gandul ca poate te va ajuta in luarea unei decizii..deoarece decizia iti va apartine mereu,indiferent ca decizi sa faci ca tine sau decizi sa faci ca ei.
 2
Pe masura ce te vei maturiza, vei avea venituri proprii, si vei gasi resursele sa lupti pentru idealurile tale, rupand cordonul ombilical. Stiu, ruptura doare, dar e natural sa o faci cand te simti pregatita.
 2
Buna! Stiu prin ce treci si e chiar dureros ca tocmai din partea parintilor tai de la care te astepti sa te inteleaga si sa se bucure de fericirea ta, tocmai din partea lor sa simti atata ostilitate. Trec si eu prin asa ceva chiar daca am o varsta destul de matura si sunt independenta, mama mea ma santajeaza astfel si ma doare sa vad lucrul acesta pt ca e o lipsa de dragoste si de respect. Textele pe care ti le ofera mama ta sunt aceleasi pe care mi le spune mama mea. Eu am incercat prin toate modurile sa o fac sa inteleaga sa-mi respecte deciziile iar ea ma trimite la psiholog si ca se roaga la Dumnezeu sa ma despart desi eu sunt fericita cu partenerul meu. Asa ca nu tine nici de varsta, nu tine nici de faptul ca depinzi financiar de ei, detaseaza-te emotional de ei si urmeaza-ti drumul. Iti doresc multa fericire.
 2
Citeste cartile Emotional Blackmail si Toxic Parents a psihorerapeutei Susan Forward. Cred ca le gasesti si in lb.romana pe libris.ro. Parintii tai ar trebui sa inteleaga ca tu esti un individ separat de ei si nu proprietatea lor. In momentul asta ei au o relatie de co- dependenta cu tine( si probabil si intre ei) care se poate ameliora/ vindeca doar cu ajutorul unui psihoterapeut.
 2
Și eu am o fată de 20 de ani. Aș fi de acord să se mute cu prietenul ei, cu condiția să ținem legătura, să ne vedem și să mă asigur că e bine. Multă înțelepciune vă doresc, să luați cea mai bună decizie!
Din ce povestesti imi pare ca te-ai hotarat ce vrei sa faci, cred ca doar nu stii cum sa o faci mai bine. Ca sa iti dai seama de asta va trebui sa te gandesti bine la ce ii face pe fiecare dintre ei sa zica ceea ce zic. Pentru asta atentia nu trebuie sa fie pe cuvinte ci pe motivatia din spatele lor. Pe ce stii tu despre ei ca oameni. De ce zic ceea ce zic si ce vor de fapt. Adica pune-te real in papucii lor si cu modul lor de gandire vezi de ce au nevoie de fapt. Din acea pozitie ii vei intelege mai usor. Tu ai inteles deja ca esti santajata, dar trebuie sa stii si ce se teme fiecare. E mult de explorat. O sa-ti dau un exemplu. Poate ca tatal tau vrea ca tu sa inveti si sa poti fi independenta inainte sa ai treaba cu baietii. Asta poti sa-ti dai seama din credintele lui. Cum a fost viata lor? S-au casatorit devreme? Le-a fost greu? Au apucat sa faca studii? Ce a considerat ca ar fi trebuit sa fie altfel ca sa fie mai fericiti? Ce parere are despre femei? Ce inseamna o femeie realizata si fericita pentru el?
Chiar daca au intentii bune, ambii te infantilizeaza, vor sa iei deciziile in functie de ce si cum vor ei. Ar fi tare bine daca reusesti sa continui demersul terapeutic cu mama ta, sau macar sa o convingi pe ea sa mearga la psiholog.
 4

Am un bebe de 8 luni, iar relatia cu sotul s-a racit complet. Suntem ca doi straini: parteneri de somn si parinti, in rest absolut nimic.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua!
Sunt casatorita de 2ani si am un bebe de 8 luni, relatia cu sotul s-a racit complet…il tot intreb de ce e asa si imi raapunde ca nu stie.precizez ca am 27ani si el 38.
Suntem ca doi straini…parteneri de somn si parinti, in rest absolut nimic.
Vrem sa ne salvam casnicia si relatia de cuplu…va rog ajutati-ma cu un sfat!

Vreti amandoi, sau vreti doar dvs? Daca dorinta e de ambele parti e una, si unilaterala e alta. In primul caz terapie de cuplu, in al doilea individuala…
Evaluare psihologica si terapie! Cauzele si remediul pot fi identificate si stabili intr- un proces terapeutic!
Va incurajez sa incepeti o terapie de cuplu, faptul ca ati constientizat aceasta situatie este un pas important, problemele de cuplu nu dispar de la sine, de aceea terapia de cuplu este necesara si bineinteles, benefica. Numai bine!
Incercati sa faceti amandoi ceva concret, sa petreceti timp impreuna, sa faceti activitati ce va fac placere, sa discutati ce va place, ce nu, ce ar putea fi imbunatatit. Acum cu ocazia sarbatorilor puteti petrece cateva zile singuri impreuna, sa va apropiati din nou unul de altul.

Eram ragusit si nu am putut canta, iar profesoara mi-a pus nota 2. Parintii mi-au luat telefonul si nu am putut sa imi scriu tema la engleza pentru ca numai pe el aveam internet, iar o fata m-a parat mamei si atunci am stat tot weekend-ul in casa si am facut curat.

Olga Gâdea

:

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:buna ziua am 13 ani si am probleme cu parintii. acum cateva zile fost la scoala , mai precis intr-o joi
in ziua aceea aveam educatie civica, iar o profesoara(de asemenea si directoare) ,ne-a cerut sa cantam colinde . am cantat o colinda dar apoi am ragusit si nu am mai putut canta la urmatoarea colinda.profesoara mi-a spus sa ma ridic in picioare si sa cant o colinda ca daca nu imi pune 2 la ed civica. am cantat o strofa dintr-o colinda dar apoi mi-am pierdut complet vocea ca eram racit si ea mi-a pus 2.
am plecat acasa si le-am spus parintilor da ei in loc sa spuna ceva de “profesoara” o spus de mine.
mi-au luat telefonul si nu am putut sa imi scriu tema la engleza pe a doua zi pentru ca numai pe el aveam internet si o fata i-o spus la mama ca nu mi-am scris tema si ca mi-am facut-o in clasa.
atunci am stat tot weekendul si amfacut curat in casa pentru asa ceva
consider ca nu ma pretuiesc pentru ca si la o singura nota mai mica de 8 ma pedepsesc si tipa la mine
nu inteleg ca nu sunt perfect si ca nimei nu e si mama spune ca o fac de rusine(da ea vrea sa invat numai ca sa nu o fac de rusine)
ajutor

Cristina Anghel

:

Imi pare rau pentru ceea ce ti s-a intamplat. Inteleg ca acesta este un mod “didactic” la voi in scoala/clasa. Parintii, obisnuiti cu constrangerile, au reactionat luand apararea profesoarei, nu a ta, cum era normal. Ce iti recomand este sa incerci sa te adaptezi in mediul in care traiesti si sa iti gasesti bucurii si impliniri in activitati extra-scolare: cum ar fi sport, muzica, prieteni, citit. Poate reusesti sa intri la un liceu interesant, cu profesori mai deschisi la minte. Viata e presarata cu situatii injuste, important e sa stii ca nu e vina ta si sa le faci fata. Daca ai un psiholog la scoala, poate ti-ar fi de ajutor sa discuti cu el. iti tin pumnii sa iti fie bine!
 1
Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19362 raspunsuri primite pentru 4123 intrebari | Vezi toate intrebarile