Arhiva lunara pentru decembrie, 2017
| 3032 vizite |
De cand am început acest an scolar nu ma simt deloc bine, ma simt pierduta total si nu reusesc sa ma adun sub nicio forma. Înainte eram o eleva buna si am terminat clasa a 11-a cu 9.96.
Olga Gâdea
:
tensionata.In general cand sunt intr-o situatie mai speciala si am emotii mi se face rau De exemplu,inainte cand aveam un examen a doua zi,un eveniment important sau pur si simplu trebuia sa ma vad cu o persoana mai speciala..incercam sa ma controlez si eram ok seara,dar in ziua aceea pur si simplu ma pierdeam total Acum cateva zile trebuia sa invat la romana si pur si simplu nu am reusit A doua zi nu puteam.lega cateva cuvinte si inainte sa ma asculte am.avut un atac de panica Sunt foarte îngrijorata si nu stiu ce sa mai fac Nici macar nu mai pot fi ok cand ma gandesc ca a doua zi am scoala si ma simt de parcanu pot face fata situatiei Sunt foarte blocata,iar cand vine vorba sa ma.apuc de invatat pur si simplu nu reusesc Simt nevoia sa ma izolez complet si frica ca nu voi face fata Am incercat din nou sa inteleg la istorie,am cautat informatii,videoclipuri si m-am ales doar cu o mare durere de cap..Pur si simplu am un blocaj ciudat si ma simt epuizata psihic Nici nu prea pot sa explic mai exact senzatia..E ca si cum simt o repulsie si o teama foarte mare de scoala si esec.Nu stiu cum sa ies din starea asta Toti spun ca o sa fie bine,dar nu ma ajuta deloc Incerc sa ma incurajez,dar tot cedez..Nici motivatie nu mai gasesc..Nu stiu cu cine sa discut,nu stiu cum pot rezolva asta
Cristina Anghel
:
Te-ar ajuta sa incepi o terapie. Ce inseamna pt tine trecerea in cl. XII-a? Ce ai in plan sa faci dupa bac? Ai frati/surori mai mari? Evolutia lor scolara a fost deosebita? Cine mai pune presiune pe tine? Acestea sunt doar putine intrebari carora tb sa le gasesti raspuns in cadrul unei psihoterapii. Se poate rezolva, fii linistita!1
Monica Enescu
:
Din tot mesajul tau imi dau seama ca esti foarte stresata si ca incerci prea mult. De unde vine presiunea asta asupra ta? In viata invatatul nu e totul, chiar daca acum asa pare, important este sa te si relaxezi si sa te bucuri de viata. Sa iesi cu prietenii, sa ai un hobby, o pasiune. E timp si pentru invatat si pentru ceea ce iti face placere. Cu cat esti mai stresata cu atat lucrezi mai neeficient, adica mult, dar prost. Nu mai bine lucrezi mai putin, dar bine? Poate o vizita la psiholog te-ar ajuta. Numai bine!
Olimpia Ciocea
:
Înțeleg ca ești o persoana f inteligenta cu rezultate școlare deosebite. Vorbeai de teama de eșec. Ce numești eșec? Ce îți dorești să obții sau sa demonstrezi în acest an? Ești obișnuită sa fii prima, sa faci totul perfect?Ți-ai impus niște standarde ridicate?Exista probabil niște credințe limitative sau distorsionate care îți creaza dificultăți. Care sunt punctele tale forte? .Un terapeut te poate ajuta sa înțelegi,,blocajul”. Discuta și cu părinții tăi și spune-le cum te simți. Curaj!
Raluca Rusu
:
Te rog să mă contactezi. Putem ține câteva ședințe gratuite pe Skype. ralucarusu.wixsite.com/ralucarusu
Lucrez de 1 an si am incercat sa fac totul cat mai bine posibil. Sunt o fire mai timidă, liniștită. Dar am niste colegi foarte rai, care l-au intors pe sef împotriva mea.
Bună ziua.nu stiu cum sa tratez o situație.
Am început să lucrez acum 1 an, dintotdeauna am incercat sa fac totul cat mai bine posibil. Sunt o fire mai timidă, liniștită. Am niste colegi foarte rai, adică fac pe sefii, vorbesc de rau pe oricine numai ca să iasă ei bine. Faza e ca 2 dintre colege eu ceva cu mine, fara ca eu sa le fac vreun rau, se țipa la mine, l -au intors si sef împotriva mea, șeful face numai mișto, nu ma asculta niciodată, le crede numai pe ele. Nu stiu cum sa mai tratez situația, as vrea sa discut cu el, dar mie frică sa nu intelega gresit ceea am eu de zis. Pur si simplu m am săturat de atata răutate, invidie, batjocură. Nu inteleg ce au cu mine de ce nu ma suporta.
Multumesc anticipat pentru răspunsuri!
Draga mea sunt convinsa ca nu ai un salariu mare,dar cumpara 3 pateuri,unul ptr tin,celelalte da-le colegelor care sunt rele cu tine.Cand faci un chec serveste-le si pe ele cu cate o felie si nu uita in permanenta sa te rogi sa le imbuneze D-zeu!Tine minte ca poti sa-ti inbunezi dusmanii cu astfel de fapte,cu raul si cu para nu rezolvi nimic!D-zeu sa te binecuvanteze si sa-ti ajute!Este o vorba::Cine seamana vant,culege furtuna!
exista o terapie a iertării și iartă-le ori de câte ori fac asta si învață să nu te superi pe comportamentul lor. invata sa te poziționezi invers : adică să te gândești ce înveți tu din asta , si sa le spui” multumesc ” de fiecare dată- iti poti spune în gând ” va mulțumesc chiar daca încă nu stiu pentru ce”- și dacă poți aduna dovezi – hârtii care să demonstreze munca ta . dacă te superi vei atrage si alte situații asemănătoare. mai mult de atât vindeca ti sufletul de această durere si curăță subconștientul de gândurile și supărarea pe care ai acumulat -o din această situație. Roagă-te să le poti ierta, sa iesi bine din aceste situații și vezi rostul lor. Succes! O zi minunată!
Ar trebui sa asculti sfatul D-nei Badragan!Prin iertare vei reusi sa scapi de situatii neplacute!
Nimeni nu-ti raul fara acordul tau.Fii puternica si renunta sa pui la suflet rautatea celorlalti.Unii oameni sunt lectia care te invata sa fii tolerant.Faptele rele ale oamenilor au la baza frustari si neincredere.Intelegei.Acceptand si iertand iti descoperi adevarata ta putere interioara si ajungi sa fii multumita de tine insati.Ietarea nu este pentru abuzatori ci pentru tine .Gandeste ca su ferinta le apartine doar lor si nu te contamina si tu ea .
Simt in fiecare zi respingere parca din partea tuturor, o singurătate imensa. Sunt in Germania de aproape 3 ani cu prietenul (viitorul soț) si de curand am fost data afara de unde lucram, din nu stiu ce motiv, nu mi-au spus decât ca cineva mi-a vrut răul.
Buna ziua! Am observat in ultimul timp ca am o problema.. simt in fiecare zi respingere parca din partea tuturor , simt o singurătate imensa. Sunt in Germania de aproape 3 ani cu prietenul (viitorul soț) si de curant am fost data afara de unde lucram din nu stiu ce motiv, nu mi-au spus decât ca cineva mi-a vrut răul si de cand am stat acasa.. fara lucru sm început sa ma simt tot mai exclusă. Aici nu am nicio prietena pentru ca toate fetele de vârsta mea sunt cu familia si au atenția toată acordată de părinți, eu din nefericire nu Am început sa uit ce fac si ce vorbesc.. eu nu stiu sa vorbesc germana si in urma cu 2 saptamâni am gasit un loc de munca unde toti vorbesc germana si mie foarte greu sa stau in preajma lor nu am nicio tragere de inima sa merg dimineata la lucru.. Va rog datimi un sfat Am mare nevoie de el
Principalul lucru când mergi într-o țară străină este sa înveți limba respectiva, altfel te vei simți exclusa oricum și oriunde. De asemenea sunt tari în care romanii nu sunt priviți tocmai bine și faptul ca nu fac eforturi sa se integreze, face sa fie și mai marginalizați sau priviți cu rezervă. Eu te încurajez pentru început sa începi sa înveți limba (știu ca nu e ușor) și vei vedea ca lucrurile se vor schimba. Vei putea sa-ti înțelegi colegii de muncă, sa Îți îndeplinești sarcinile, sa Îți faci prieteni noi. Și discută cu partenerul tău despre aceste lucruri, încercați împreună sa găsiți soluții ca sa fie bine pentru amândoi. Numai bine!
Am 17 ani si iubitul meu s-a despartit de mine pentru ca vrea sa fie mai liber si sa incerce si altceva.
Buna , am si eu o problema . Am 17 ani si iubitul meu s a despartit de mine dupa o relatie de 1 an si ceva pe motivul unor mici certuri. El a fost primul meu partener sexual si eu prima pentru el , iar acum mi a recunoscut ca vrea sa fie mai liber sa incerce si altceva … cum sa fac , mi se rupe sufletul cand stiu ca in patul lui vor mai fii si alte fete si ca mi a jurat iubire chiar cu 2 zile in urma si acum ma lasa pur simplu. Nu stiu cum sa proced , plangem amandoi dar totusi vrea si alte femei … ma simt franta , incompleta , o fraiera care l a iubit foarte mult , chiar daca el zicea ca ma iubeste si mai mult si totusi are alte dorinte … imi spune ca ma va iubii mereu .. ce sa fac ? Va rog ajutati ma cu un raspuns !
Ești tânără, singurul lucru pe care pot sa ti-l spun e că sunt lucruri în viața peste care trebuie sa treci. Pe el nu poți sa-l schimbi sau sa-l faci sa nu aibă dorințe care pe tine te dor. Cel mai bine este sa îl lași liber. Și dacă în urma încercărilor lui va vedea ca pe tine te iubește, se va întoarce la tine. Dar așa…ce rost are sa păstrezi lângă tine pe cineva care se gândește cum ar fi cu alta? Ai trai mereu cu nesiguranță și întrebări dacă te înșeală sau nu. Dacă se gândește la alta sau nu. Cred ca meriți mai mult de atât, tu ce zici?
Draga mea baiatul este nesigur pe el,de aceea vrea sa incerce alte relatii.Daca il iubesti ii dai libertatea de a trai asa cum doreste! La 17 ani ai viata inainte si bine ar fi sa te canalizezi pe studii,acum e vremea lor.Daca este ca voi sa fiti impreuna veti fi,dupa ce v-a cunoaste alte fete si v-a face comparatie,isi v-a da seama ca ii lipsesti si pe tine te vrea!Pana atunci gandeste-te ca v-a trebui cumva sa-ti castigi traiul cu timpul!Nu cred ca vrei sa te rogi de iubit sa-ti ia un ruj sau tampoane.Canalizeaz-ti iubirea fata de tine in primul rand!Daca tu te iubesti te vor iubi si cei din preajma!Nu cred ca vrei sa stea cu tine un barbat din mila,nu esti demna de plans,asta trebuie sa-ti dovedesti tie si sa te descoperi cine esti si ce vrei in viata ta!Studiaza si crede-ma ca timpul le rezolva pe toate si undeva este cineva care de-abia asteapta sa te intalneasca!
Partea bună și care merită apreciată este faptul că a fost sincer cu tine spunându-ți că vrea să încerce altceva. E urât, dar decât să te înșele, e mult mai ok așa. E dovadă că te respectă si probabil chiar ține la tine. Totuși depinde de tine dacă te poți împăca cu ideea, continua mai târziu cu el sau nu, pentru că ..
Sunt eleva in clasa a XI-a si in ultimele luni am avut multe esecuri in ceea ce priveste notele si asta ma face sa ma simt proasta, inferioara.
Buna ziua! Sunt elev in clasa a 11-a si de ceva timp ma confrunt cu o problema: in ultimele luni am avut multe esecuri in ceea ce priveste notele si initial am zis ca se mai intampla,totul va trece, alte lucruri sunt infinit mai importante, dar lucrurile nu s-au imbunatatit deloc si asta ma face sa ma simt pe romaneste proasta, inferioara. De parca nu mai sunt in stare sa gandesc. Ma simt un esec, mai ales cand majoritatea colegilor copiaza de rup, nu se chinuie nici 1%, iar eu ma consum in continuu si degeaba. Din aceasta cauza am devenit tot mai trista, treptat mi s-a golit sufletul de orice bucurie, ma simt permanent vinovata si incapabila intelectual. nu mai am nicio motivatie de a invata, imi este scarba de scoala si de mine. Stiu ca sanatatea este cea mai importanta si ca in viziunea oricarui om care gandeste rational, nu as avea de ce sa ma consum, dar cand decazi asa sufleteste, devine o problema. Simt nevoia de a ma priva de orice bucurie. Plang mult si am tendinta de a ma
izola de cei din jur, mai ales in conditiile in care, suferind tacut de atata timp, unul din parinti imi spune ca pregatirile la care merg se dovedesc a fi inutile si ca eu tot nu stiu nimic. Inainte priveam lucrurile in maniera “da, am avut cateva esecuri, dar nu sunt unul”, acum, dupa cateva nereusite, chiar cred ca am ajuns unul. Si ma doare enorm. Stiu ca aceste aspecte nu atrag atentia cand sunt publicate pe site, dar chiar as aprecia mult daca s-ar raspunde, daca as afla si alte pareri. Multumesc mult.
Este important fiecare om, este unic. Asa ca ar fi foarte util sa vorbesti cu parintii si impreuna sa cautati solutii. Aveti psiholog in scoala?
Buna, dincolo de ce fac colegii tai, tu inveti pentru tine. Importante nu sunt notele si cunostintele pe care le acumulezi. Acum este un moment important pentru tine in care iti construiesti si iti definesti personalitatea. Cauta o persoana cu care poti fi sincera si care poate fi alaturi de tine in aceasta perioada
Te rog frumos sa nu te învinovățești sa te pedepsești singura poate printr-o stare de oboseală și este sa te mai odihnești puțin și să combini utilul cu plăcutul. Să-ți practici unele hobii. Fii mai încrezătoare în puterile tale mai optimistă și vei reuși mai bine. Nu e nevoie sa ai note excelente. Fiecare om are calitățile lui deferite de ale altora
Cand eram eu in anul 4 de facultate, eram foarte stresata. Aveam predari de proiecte cu deadline-uri, ma dadeam peste cap sa iasa bine. Nu toti colegii mei se strofocau dar eu voiam sa iasa bine si sa fiu multumita de proiectele mele, sa nu raman cu restante. Daca un profesor imi spunea ca ceva nu e bine si intr-o saptamana aveam predarea, refaceam tot proiectul in timp ce altii ziceau “eh, lasa, merge si asa, 5 sa iau”. Am avut colegi care beau multe energizante sau luau tot felul de suplimente ca sa nu doarma noaptea si sa lucreze. Unul din ei a murit. De ce? ca voia sa aiba energie si sa lucreze la proiecte, asta era important. Pentru ce? pentru o nota? pentru o restanta? Oare parintii lui sunt acum mai fericiti? Nu cred. Deci stiu ce inseamna sa fii constiincios, sa vrei sa nu iti dezamagesti parintii, sa te simti valoroasa, dar notele de la scoala nu sunt decat o reprezentare a ceea ce stii tu la un anumit moment. Azi poti sa stii de 10 si saptamana viitoare, sa fii luata pe nepregatite sa iei 6. Asta te defineste pe tine? Invata sa mai si renunti, sa te mai si relaxezi, sa mai faci si altceva, pentru tine. Daca investesti intr-un singur lucru, si pe acela il pierzi, ai impresia ca viata nu mai are niciun sens. Si este foarte frustrant cand vezi ca un coleg care invata mai putin, si putin ii pasa, ia o nota la fel de mare ca tine sau mai mare. Deci nota lui nici macar nu reflecta cat stie, atunci unde e valoarea? Valoarea e subiectiva, este acolo unde o plasezi tu. Tu definesti si ceea ce este un esec pentru tine, si ceea ce este un succes. Si un succes poate fi sa te ridici de jos si sa mergi mai departe. Avea un prof de-al meu o vorba: “Ai gresit, continua, n-ai gresit, continua..”
Draga mea,ai exprimat atat de sincer si clar,incat nu poti fi proasta.Esti un copil inteligent,sensibil(si sa nu uitam ca sensibilitatea inseamna bunatate)…si mai ales asumat.E mare lucru sa constientizezi ce se intampla cu tine,sa exprimi si sa ceri ajutorul.Asta e intr-adevar valoare.Toti trecem prin perioade grele,ne subsestim in anumite situatii…este normal ce ti se intampla.Te intelegem majoritatea pentru ca nu suntem straini de aceste situatii.Acum e momentul sa lupti pentru adaptarea la astfel de etape..pentru ca vor mai exista.Notele nu reprezinta intotdeauna ceea ce stii…pentru ca nu toti ne pricepem f. bine sa relatam ceea ce stim.Daca tu esti multumita de tine,fara sa te raportezi la ceilalti…cu aceasta implinire vei merge mai departe iar oamenii care vor sa fie langa tine,vor fi…si crede-ma ca vor fi si multi care vor aprecia caracterul tau frumos.Vorbeste cu mama ta,imbratisati-va ,zambeste si bucura-te de viata.Nu trebuie sa fie perfecta…!!!Succes!!!
Daca esti clasa a 11-a, cel mai bine ar fi sa te orientezi spre ce domeniu viitor te-ar atrage ca profesie. Sa alegi acele materii importante pentru tine si sa faci pregatire pentru admiterea la facultatea dorita. Poti citi intre timp in plus in domeniu, poti alege ca hobby ceva ce te pasioneaza, sa zicem lectura, poti intra intr-un grup de pasionati de un anumit autor sau un anume tip de carti si sa discutati, poti deschide un blog. Cred ca te-ar ajuta sa te relaxezi legat de situatia cu notele. In afara de clasele 1-4, unde toti iau 9 si 10 foarte usor, in restul anilor de scoala, gimnaziu si mai ales liceu notele nu se mai dau cu atata generozitate. Plus ca in liceu sunt tot felul de situatii, cum pateam si eu fiind luata prin surprindere de cate un test-surpriza din motiv ca unele colege nu erau cuminti, profesorul nu stia ce sa faca sa le potoleasca si dadeam test, si dadeau un subiect care pe mine (si pe altii) ma prindeau nepregatita si nota era mica. Sau aveam colegi care discutau pe grupulete subiectele la teste, rezolvau corect, iar eu faceam singura, munca cinstita, greseam, si notele erau mici. Sau erau ascultari-surpriza, profesorii se foloseau de catalog sa puna o intrebare grea la intamplare unui elev cand era galagie in clasa sa ne-o faca si ei ca arma lor era catalogul si ma mai nimereau si pe mine. Erau lucruri de tipul, daca ai citit o anumita opera literara, trebuie sa stii raspunsul la intrebarea pusa de profesor. Dar profesorul punea special o intrebare grea, si ne spunea “Pai nu ai citit”, desi citisem, si ne trezeam cu cate un 4. Asta nu insemna ca nu invatam sau eram incapabili intelectuali. Dar nici eu nu ma simteam bine asa. M-am concentrat pe pregatirile in particular la materiile pentru facultate. Si am intrat pe locurile de la buget unde erau foarte multi studenti pe un loc.
Majoritatea geniilor au fost elevi mediocrii! Inainte de toate trebuie sa-ti spun ca in fiecare om este o scanteie din D-zeu si anume sufletul!Pe d-zeul din tine sa-l iubesti si sa-l respecti,apoi pe cei din apropierea ta.Motive de tristete nu ai pentru ca oamenii nu sunt perfecti si au perioade in care le merge mai bine si perioade in care stagneaza.Totusi ai motive de bucurie ca esti sanatos,esti intreg,nu te scarpina nimeni si nici nu te ajuta sa te deplasezi,sa faci atatea activitati normale ptr majoritatea dar imposibile celor bolnavi! Multumeste zilnic lui D-zeu ptr tot ceea ce ai,eventual poti lua niste B Complex ptr sistemul nervos,iar cand te cuprinde deznadejdea gandeste-te cate persoane mult mai necajite decat tine sunt(oameni fara adapost,copiii abandonati.bolnavii) Doar in tine gasesti puterea de a alunga gandurile negre!Fa lucruri simple:priveste 5 minute cerul,priveste o frunza,studiaz-o!CRED CA UN ANIMAL DE COMPANIE TI-AR FI UTIL!
Am 33 de ani si o viata destul de plictisitoare si anosta. Lucrez ca sofer pe camion si plec cate 2-3 luni de acasa. Nu am copii, prietena si inca locuiesc cu parintii. In urma cu vreo 2 saptamani, venind spre casa din Germania, cuprins oarecum de o tristete (fara un motiv anume) am fost foarte aproape sa incerc sa intru cu masina intr-un cap de pod sau ceva solid, astfel ca totul sa se termine.
Buna ziua.
Am si eu mai multe probleme.
Am 33 de ani. Am o viatza destul de plictisitoare si anosta.
Lucrez ca sofer pe camion, plec cate 2 – 3 luni de acasa. Nu am copii, prietena si spre rusinea mea locuiesc inca cu parintii la aceasta varsta, si asta pt. ca nu am bani sa-mi cumpar o locuinta. Am cativa prieteni dar ii numar pe degetele de la mana. Amici am mai multi dar nu ii pot considera prieteni. Ma inteleg bine cu parintii, desi nu mi-au reporsat niciodata asta, simt oarecum ca stau pe capul lor. De obicei cand sunt acasa, ma incui in camera mea, stau pe facebook sau ascult muzica pe youtube toata ziua. Mai ies seara la o bere pt. a scapa de monotonie. Ma limitez la 1 – 2 beri la 0,5 litri, nu exagerez.
Pana acum nu am avut ganduri suicidale, m-am gandit ca probabil as face asta in anumite situatii (gen o boala incurabila si d-astea) dar cam atat. In urma cu vreo 2 saptamani, venind spre casa din Germania, cuprins oarecum de o tristete (fara un motiv anume, ceva general, aproape ca plangeam singur la volan simtindu-ma singur) am fost foarte aproape sa intru pe drumuri nationale si sa incerc sa intru cu masina intr-un cap de pod sau ceva solid astfel ca totul sa se termine. Mi-am facut si un scenariu in gand sa studiez terenul inainte sa fiu sigur ca treaba e serioasa si fara scapare. Evident, sub nici o forma nu as fi facut vreodata ceva incat sa ii pun in pericol si pe ceilalti, gen sa intru pe contra sens sau altceva. Nici odata nu as face asa ceva, daca eu sunt nefericit, de ce sa omor si pe altul? Asta este inacceptabil, nu ar exista scuze pt. asa ceva. Eram foarte nervos, as spune ca erau undeva la 70 – 80% sanse sa recurg la acest gest. Am considerat-o oarecum o lasitate si
am amanat momentul (daca viatza e de kkt, de ce sa renunt ca un las), stiind ca dupa o vreme ma voi calma. In cele din urma m-am bagat intr-o parcare pentru ca eram obosit, am baut ceva mai mult in acea parcare si aproape ca am plans, am dormit undeva la vreo 10 ore iar dimineatza m-am trezit ok, oarecum trist dar fara ganduri necurate. Evident, stiind la ce m-am gandit cu o zi in urma eram destul de speriat si ma intrebam daca nu cumva am probleme psihice. Sincer imi cam tremurau genunchii la propriu.
La 33 ani ma consider un om neimplinit, nu am o prietena (nu am avut niciodata), nu am o familie, nu am copii, nu am o casa, nu am nimic. Din ce am citit pe internet, as suferii de o depresie destul de severa. Ma simt singur. De multe ori stau in fata calculatorului cuprins de o tristete adanca. Nu mi-au dat lacrimile pana acum dar sincer nici mult nu mai aveam pana plangeam singur in fata calculatorului sau in parcare. De multe ori se intampla cand prind vreo pauza mai lunga in parcare sa plang in adancul sufletului meu. Ma simt un ratat.
Financiar, in ultimul an am inceput sa castig destul de bine (nu precum as vrea eu dar peste medie, in maxim 2 ani as putea sa-mi cumpar apartamentul meu achitat integral). Sincer, duc lipsa de afectiune, sa stea cineva de vorba cu mine si toate cele. Am incercat sa ma duc la un psiholog, am explicat prin e-mail cam care ar fi problemele mele. Am explicat ca nu vreau sa raman fara permis de conducere, vin la consult dar nu prezint nici un act de identitate. Mi-s spus ca este ok, da trebuie buletin pt. factura. Pe bune? La stomatolog nu mi-a cerut nimeni bunetinul pana acum, in 20 – 30% din cazuri am primit bon fiscal si cam atat. Simt ca daca as sta de vorba cu cineva (exact ca la spovedanie la biserica) m-as simti mult mai bine). Am explicat ca singura retinere este ca as putea ramane fara permis de conducere, desi am spus mai devreme, nu as face niciodata ceva care sa-i puna in pericol si pe ceilalti (gen ce s-a intamplat la metrou, intrare pe contrasens sau altceva). Nu sunt un om violent, nu m-am mai batut cu cineva din scoala generala, nu am facut niciodata rau animalelor sau ceva de genul.
Cand stau acasa cate 2 – 3 saptamani (intre curse), ma plistisesc de moarte, de multe ori ma plimb cate 30 – 40 minute printre blocuri si uneori mai dau cate o tura prin parc. Ma linstesc mult dupa asta, ajung acasa foarte calm. Am prieteni care ar da orice sa stea acasa si sa nu munceasca, asta este visul lor. Pe mine ma deprima foarte mult statul acasa. Ma simt inutil, nu am nici un rost.
Mai am o problema: strang din dinti noapte inconstient (bruxism), am ajuns ca la 3 – 4 luni sa ma duc sa imi pun plombe. nu fac asta constient, de multe ori dimineata ma trezesc cu dintii inclestati). Am gasit o solutie, protezele acelea folosite de box-eori, am ajuns sa dorm cu o d-aia in gura sa nu imi distrug dantura. Stomatologul mi-a spus ca am dantura foarte tocita pt. varsta mea. Si asta ma consuma destul de mult. Am o problema, nu e normal. Problema o am de vreo 2 ani. Inainte ma culcam seara si ma trezeam dimineata, in ultimii ani ma trezesc de nenumarate ori in timpul noptii, ma intorc de pe o parte pe alta. Am avut perioade in care eram foarte speriat de moarte. De ce oare nu stiu, toti murim in cele din urma, fie ca vrem sau nu. Ma trezeam noaptea foarte speriat (nu am murit)si cu greu adormeam la loc. Uneori nu pot sa adorm, sunt ca un condamnat la moarte care a doua zi va fi executat si care nu stie cum sa amane momentul. de multe ori ma trezesc dimineatza, nu am chef de nimic si nu stiu cum sa fac sa dorm mai mult. Parca imi este frica sa ma trezesc pt. ca o sa ma plisticesc, ajung sa dorm pana ma doare capul de la atata somn.
In urma cu vreo saptamana am povestit unui prieten mai apropiat partea cu intratul cu masina intr-un cap de pod. Simteam nevoia sa spun cuiva ce era sa fac. Imi tremura vocea in timp ce ii povesteam, mai ca incepeam sa plang.
poate pare ca am scris totul la misto sau caterinca dar problema mea este reala, ce am scris este real.
Viatza mea pare un iad. Nu stiu ce sa fac.
Oare pot rezolva ceva pa psiholog sau trebuie direct la psihiatru? exista posibilitatea sa ma duc la un psiholog sau psihiatru dar sa raman anonim? Daca imi pierd permisul de conducere, imi pierd serviciul..
Va multumsc.
Am citit cu atentie tot ce ati scris. Da, pare ca aveti o depresie. V-ar ajuta si medicamente prescrise de psihiatru, dar doar cu ajutorul psihoterapiei puteti sa va ameliorati starea. Este necesar sa prezentati buletinul, se intocmeste un contract intre dvs. si psihoterapeut. Psihoterapeutii au obligatia de a anunta autoritatile daca intentionati sa va faceti rau dvs. sau altora. Altfel, nu au nicio obligatie. Oricum, in locul dvs. as face o comparatie intre pierderea carnetului si a vietii, si as incerca sa realizez ca este o ultima incercare a subconstientului meu de a incepe un proces de schimbare care (probabil) va aduce multe suferinte la suprafata. Va tin pumnii sa faceti ceea ce este bine pentru dvs.!
Eu cred ca aveti nevoie de a interacționa mai mult , pare ca teama si singuratatea e inamicul suprem ..cred ca a-ți putea încerca să găsiți pe cineva cu care sa puteti discuta linistit si sa va măriți cercul de prieteni ..totodata in putinul timp care il petreceți acasa sa încercați să nu vă mai petreceți timpul inchis in camera..din contra (teatru , cinema , concerte etc) optati pentru locuri ce duc către relaxare , sa stiti ca temeri frici si momente in care nu ne simtim atât de minunat pe cat am dori avem cu toti …incercati sa priviti viata cu alți ochi sa va stabiliti idealuri care va aduc impliniri.De asemenea puteti opta pentru terapie online . Capul sus !
Drumuri lungi, singuratatea, ne socializarea, sunt factori de stress, depresie, tristete care aduc dupa sine ganduri negative. Raspunsul meu la intrebarea dvs este: Da!- se pot rezolva apeland la psiholog. V.as recomanda psihoterapie online, care este la fel de eficient si care este posibil si in zilele de sarbatori.
Nu sunt psiholog,dar iti pot oferi o sugestie prietenoasa. Si eu am trecut prin stari asemanatoare,si din pacate nu mi-am permis ajutor de specialitate. Te sfatuiesc sa iti analizezi singur latura ta buna,sa privesti adanc in trecut si sa-ti amintesti de toate visurile si hobiurile avute inca din copilarie. Mergi putin inapoi si incearca sa reiei o veche pasiune,un hobby. Eu m-a apucat de croșetat, tu poate ai avut alte preferinte ca si barbat…ideea este sa-ti umpli timpul cu ceva placut tie. Poate fi vorba despre tamplarie,pictura…sau poate bucatariile lumii,ca tot calatoresti atat si ai acces la diverse preparate culinare. Sa stii un lucru: toate se intampla cu un scop. Cauta-ti scopul si da-i valoare
Eu si sotul suntem de 20 de ani impreuuna si avem doi copii. Totul a fost bine pana cand sotul si baiatul au inceput sa stea foarte mult la calculator. In weekend stau si cate 8 ore pe zi.
Buna ziua .am o problema in familie care dureaza de ceva ani .eu si sotul suntem de 20 de ani impreuuna avem doi copii frumosi 13ani baiatul si fata 3ani .totul afost ok pana cand sotul a depris sa stea foarte mult la calculator cu timpul iizolandu se si neglijand treburile care altadata le facea lasand pe umerii mei toate treburile.mai mult baiatul a crescut si a deprins aceleasi obiceiuri pe care eu nu mai pot sa le accept din cauza ca ia transformat in niste oameni care isi fac programul dupa meciurile pe calculator care sunt nervosi care nu mai sunt in lumea asta si plus de asta vorbesc urat .baiatul a facut 7 ani sport de performanta si acum in timpil liber nu mai vrea sa faca nimic sta pe net cu castile in ureche .noi suntem plecati la servici sotul cand vine sta daca are meci de la 18*24 cica asa se relaxeaza .duminica cauta sacandal mofturi numai asa ca sa nu iesim sa aiba timp ,daca inerc sa ii spun vine cu alte argumente ca nu bea nu fumeaza etc .prieteni nu avem ptr ca
Tot refuza sa mergem undeva /acum problema este ca baiatul a inceput sa aiba note mici la scola sa se planga profesorii de comportament care este foarte urat uneori si acasa ,a inceput sa minta eu avand nemultumiri fata de sot si calculatoare in general baiatul a inceput sa imi raspunda .sotul nu il lasa cica in cursul saptamanii dar sambata si duminica stau si 8 ore mai ales acum ca au cumparat un calculator de ultima generatie cu toate ca nu am fost deacord.mai stau si cu soacra care nu le spune nimic .ea este de partea lor si nu vede problema cum o vad eu,am incercat sa ma supar sa nu mai fiu cum eram dar nimic ei in loc sa se schimbe tot pe mine ma scot vinovata.sincer nu mai stiu ce sa fac.cek mai mult ma deranjeaza ca baiatul in loc sa fie stimulat de tata sa isi traiasca copilaria e atras in niste jocuri agresive unde oameni vorbesc urat unde e totul negru si agitatie maxima.daca nu le iese jocurile e nemultumire pe orce .cand ceva sotul da vina pe mine ca sta la calculator
Ptr ca se plictiseste ,noi stam la casa si treba este dar face cand are chef cic ,sunt multe de zis
. Un alt aspect cea mica si cu baiatl sunt intr o relatie nu pre buna nu il sufera deloc si daca e sa ramana cu el in casa refuza si plange .tot universul familiei mele este acum in jurul unui aparat care ma distrus la minte si nu pot sa inteleg cum au atata rabdare sa joace si la alte treburi nu.familia mea era vesela plimbareata ne trespectam acum izolati vorbim urat si etc spuneti mi cum ar trebui sa gestionez treburile .va multumesc
In primul rand, calculatorul este o supapa, problema nu este calculatorul ci ca nici sotul nici baiatul dvs nu gasesc altceva cu care merita sa isi petreaca timpul. Faptul ca dvs il certati pe baiat sau ii faceti reprosuri sotului nu ajuta cu nimic, ba mai mult incurajeaza comportamentul de izolare. Atat sotul cat si copilul pot avea probleme de adaptare la lumea reala, motiv pentru care se concentreaza pe jocuri si pe lumea virtuala. Pentru adolescenti este ceva destul de normal insa ar fi bine ca baiatul sa petreaca si timp cu cei de varsta lui. O sugestie ar fi spre exemplu ca dvs sa impuneti niste reguli, care daca nu sunt indeplinite, nici dvs sa nu faceti ceva ce faceati pana acum. De ex, baiatul sa stea la calculator maxim 4 ore in we, iar daca depaseste aceasta limita, nu mai primeste bani de buzunar, sau isi spala singur hainele, etc. Si dvs trebuie sa fiti ferma atunci cand stabiliti aceste reguli si sa nu va lasati induplecata, altfel nu are niciun sens. Pe de alta parte, consilierea de familie ar fi de folos in aceasta situatie. Numai bine!
Am locuit mereu cu bunica mea (parintii mei locuiesc intr-un bloc alaturat) si de aproximativ 1 an si jumatate am observat la ea schimbari comportamentale si psihologice.
Buna ziua!
Numele meu este Raluca, am 26 de ani, sunt studenta la antropologie si locuiesc dintotdeauna cu bunica mea (bunicul a murit in urma cu cativa ani) (parintii mei locuiesc intr-un bloc alaturat celui in care locuiesc eu).
Problema este despre bunica mea si voi incepe prin a o descrie d.p.d.v. social, psihologic, compotamental si apoi voi defini si problema.
Despre bunica:
Are 82 ani, este activa (face curatenie in casa, se duce la piata, face mancare- insa nu le mai face asa de bine ca in tinerete),social nu este activa-iese din casa numai atunci cand se duce la piata, la supermarket sau sa plateasca facturi (avem 2 rude mai apropiate cu care vorbeste si care stau la cateva strazi distanta de noi, dar la care nu merge niciodata), este foarte suparacioasa, nu aude foarte bine, este foarte incapatanata si nu te lasa sa faci mai nimic la ea in casa (pe mine abia ma lasa sa fac cateva schimbari, nici macar intimitate la mine in camera nu prea imi ofera, dar sunt momente- in ultimii 2 ani am observat ca a lasat-o mai moale desi, am renuntat eu la a face multe lucruri).
Pentru ca nu aude bine, nu intelege ceea ce ii vorbesti, pune cuvinte de la ea, distorsioneaza ceea ce i-ai spus si transforma in altceva. Pe langa asta, nu este nici rationala, nu gandeste coerent sau logic, interpreteaza gresit si in necunostinta de cauza mai orice, ii lipseste critica, de aceea nici nu prea poti purta o conversatie normala cu ea. Ea dintotdeauna a fost asa (din ce am observat pe parcursul vietii mele si din spusele tatalui meu) mai nestiutoare de lucruri care implica cultura si educatie, desi a studiat 13 clase, terminand comertul. Nu ma refer ca nu are bun simt (intotdeauna a fost pt familie, a muncit pt familia ei si atat, este o femeie care functioneaza dupa regulile traditionaliste si religioase) si intotdeauna a facut ce i s-a spus.
In prezent, ii place si ar vrea ca toata lumea sa faca cum vrea ea, in special eu, care locuiesc cu ea in casa. Si nu accepta sa ii se spuna cum sa faca lucrurile; desi, atunci cand nu mai face ceva bine si cineva ii spune ca nu este bine si ii arata cum sa faca, refuza sa accepte se supara si vorbeste rastit peste tine. Este si destul de sacaitoare, nu da pace si sta pe capul tau si cand ai treaba, desi ai cerut sa ti se acorde intimitate. Pana aici o descriu pe bunica, nu ca o persoana bolnava mintal, ci ca o persoana mediocra, care nu mai stie sa faca lucrurile asa cum le facea odata – un comportament specific varstei unei persoane aflate la batranete. Povestea este mult mai ambigua, dar am incercat sa surprind esentialul.
Problema este urmatoarea: de aproximativ 1 an si jumatate, am observat la bunica mea, schimbari comportamentale si psihologice nespecifice personalitatii descrise mai sus si anume:
Are impresia ca vecina de sub apartamentul nostru, fura apa din instalatia noastra de la baie, din calorifere si face tuica cu ea. Totul a inceput atunci cand a vazut geamurile termopane al balconului de la bucatarie, ca are apa pe el (asta se intampla acum mai mult de 1 an jumate), apoi lucrurile au inceput sa ia o amploare mai mare. Apa pe geamuri a ramas o constanta si apare atunci cand este mai frig afara, plus daca mai si gateste in bucatarie, pt ca nu avem hota. Apoi “au aparut mirosurile” de tuica si, asociate cu apa dupa geam plus inca cateva lucruri, a ajuns la aceasta deductie. Deductia ei a fost sustinuta si de inca 2 vecini, care doar au spus ca, parca au simtit si ei miros de tuica. Ok, ideea e ca a ajuns sa faca o obsesie din asta, sustine ca vecina face tuica zi si noapte, ca ii fura apa DIN robinet si ca, daca aduce robinetul inchis, pe pozitia de apa rece, atunci nu mai are cum sa fure. La baie avem.apometre si sustine cavede rotitele cum se misca, desi robinetele
sunt inchise. Sustine ca aude cum isi “spala cazanele in baie” (se aud zgomote de la vecini, da, sunt peretii subtiri, se aude ce vorbesti, se aude cum pui dusul la loc dupa ce l-ai folosit, se aude cum curge apa din robinetele vecinilor, pt ca sunt zgomotoase. Sustine ca fura apa din calorifere, atunci cand nu frig de caldura sau atunci cand aude zgomote, adica, spune ea, un vajait (in realitate acel zgomot nu exista-ma mai cheama uneori sa imi arate). Si urla la vecini prin pereti si podea si odata mi-a spus ca, atunci cand ia spus vecinei sa nu mai fure apa, mi-a spus ca vecina ia raspuns si ia zis ca: “fur cata apa vrea”, ceva de genul acesta. Tot cu caloriferul, spune uneori ca sunt aburi prin camera ei pt ca vecina fura apa din calorifer si face tuica. A chemat politia de multe ori, care a venit si la noi, s-a dus si la vecina. Vara, mai ales dimineata, soarele se reflecta in geamul de la balconul bucatariei si creaza efectul de oglinda; buna are impresia ca sunt aburii care
ies din hota vecinei. Am incercat sa ii spun ca este doar reflexia soarelui, dar nu m-a luat in seama.
Imi este teama ca aceste lucruri se vor inrautati, pt ca progresul lor este deja vizibil si nu imi dau seama ce declanseaza aceste lucruri, pt ca uneori sunt perioade in care este linistita. Si ma afecteaza si pe mine, profund incat simt ca innebunesc odata cu ea. Nu despre mine vreau sa incep sa povestesc, dar vreau sa subliniez faptul ca, ma simt total depasita si slabita de aceste lucruri (am trecut acum ceva ani printr-o depresie si depersonalizare din care cred ca abia acum incep sa imi revin, am ramas cu sechele si traume din copilarie, la 18 ani am aflat ca sufar de axietate si esofagita pe fond psihic, iar de 2 ani ma simt stresata in continuu)-deci de aceea. Imi afecteaza viata sociala, sanatatea psihica si fizica, nu ma pot concentra pe facultate sau viata personala.
Nu stiu ce sa fac cu bunica. Ma considera inca un copil (din varii motive) si nu stiu si nu pot sa discut cu ea. Ma discrediteaza, mai mereu, orice i-as spune. Am incercat si eu si parintii mei, sa ii explixam, cu rationamente, ca lucrurile pe care le vede/aude/simte ea, nu exista. Eu am inteles ca este in zadar si ca are o disfunctie pshihologica, dar nu stiu despre ce este vorba. Parintii mei nu inteleg in totalitate dimensiunea problemei, pt ca nu locuiesc cu ea si nu s-au implicat atat de mult pe cat ar fi trebuit, in cresterea mea, si de aceea simt ca nu ma pot baza prea mult pe sprijinul lor. Tata se enerveaza, mama are epilepsie si nu prea…o duce capul. La noi nu exiata comunicare si lucru in echipa. Parintii mei inteleg ca bunica nu mai judeca cum trebuie, dar nu fac nimic in sensul asta si mai ales legat de mine, care ma afecteaza cel mai tare si care simt ca mi-au lasat-o mie, sa ma descurc eu cu problemele ei. Incerc sa fiu tare insa nu mai pot.nu stiu ce sa fac.
Vreau sa intreb, cum credeti ca as putea sa abordez situatia? Cum sa vorbesc cu bunica astfel incat sa o mai liniatesc, sa ii arat ca ceea ce crede ea ca vede, nu este real. De ce boala sufera ea? Se poate trata sua macar ameliora? Cum as putea sa o conving sa mearga la doctor si care (psihiatru, neurolog)? Sau mai ales, cum as putea sa aduc un medic la noi acasa, sa o consulte? Pt ea nu merge la doctor. Cum sa vorbesc cu parintii mei incat sa lucram impreuna pt a face ceva in situatia asta?
Batranetea, desi nu e o boala, necesita ajutor. Sfatul medicului de familie, eventual completat de un control psihiatric ar aduce o schimbare. De asemeni si colegii, prietenii, familia dumneavoastra pot participa la rezolvarea problemei. Ar fi util sa ii implicati atat cat pot ei.
Si a mea face aşa. Aceeaşi vârstă. Obsesia ei este alta. Casa. Locuim cu ea, si e.obsedată pe faptul ca vrem sa îi luăm casa si pensia. Dar nici nu s.a pus problema de aşa ceva. Nu vrea sa meargă la doctor. Încurcă nume, vorbeşte despre lucruri care nu se aud, nu se întâmplă, doar ea are dreptate si voie sa facă orice vrea, oricât de greşit e
Medic de familie, cereti trimitere la psihiatru. Inainte de a merge cu bunica la el, faceti-i o vizita singura si spuneti-i tot ce ati spus aici, ca sa stie cu cine are de-a face. Iar bunicii nu trebuie sa-i spuneti ca o duceti la psihiatru. Ma indoiesc ca isi va da seama, are deja un inceput de ” lumea ei”. Tratamentul o va mai aduna si va deveni mai coerenta si cooperanta. Atunci vor disparea mirosul de tuica si obsesia de furt. Nu o contraziceti, ea saraca chiar simte acel miros, datorita disfunctionalitatilor din creier. Un medic bun face minuni. Curaj!
Ceea ce descrii tu sunt manifestarile unei tulburari delirante cu idei de prejudiciu (ca cineva ii face un rau, ii ia ceva ce e al ei, o prejudiciaza intr-un fel). Aceste ideatii delirante pot face parte dintr-o dementa senila, avand in vedere varsta bunicii tale. Si bunicile mele, la varste intaintate de peste 86 de ani au inceput sa creada diverse lucruri care nu erau reale. Aceste manifestari necesita tratament antipsihotic, de aceea trebuie ajuns la un psihiatru cu care sa discuti (bunica e posibil sa refuze sa mearga la doctor). Psihiatrul poate prescrie tratament, exista si tratament pe baza de picaturi de pus in apa, ceai, sunt mai multe variante. Mergi la medicul de familie si cere o trimitere catre psihiatru. Ar fi bine daca ai putea sa-i implici si pe parintii tai in asta, pentru ca e greu sa faci totul de una singura si fara sprijin din partea lor (cum inteleg ca a fost cazul de multe ori). Pe de alta parte, tu ar trebui sa iti faci viata ta, sa termini facultatea, sa te muti poate cu chirie si sa apelezi si tu la ajutor atunci cand ai nevoie. Tine-ne la curent, numai bine!
De la un timp am devenit pur si simplu obsedata de o persoana. Suntem doar colegi de clasa si imi fac tot felul de scenarii care sa includa acea persoana.
Buna ziua! Va cer, cu disperare, ajutorul pentru ca nu stiu ce se intampla cu mine. De la un timp am devenit pur si simplu obsedata de o persoana. Nu stiu de ce. Nu am nicio legatura cu acea persoana. Suntem doar colegi de clasa si ma enerveaza la culme faptul ca nu mai pot, efectiv, sa traiesc pentru ca am tot timpul imaginea acelei persoane in capul meu. Imi fac tot felul de scenarii de absolut orice natura care sa includa persoana aceea. Unii mi-au zis ca e vorba de dragoste, dar nu cred pentru ca stiu ca daca ar fi vorba de dragoste nu m-ar mai scoate din pepeni halul acesta. Incerc sa evit persoana, sa nu o urmaresc pe retelele de socializare (cum ar face obsedatii in mod normal) si sa nu vorbesc cu nimeni despre asta, lucru pe care, pana acum, nici nu l-am facut. De putine ori, obsesia mea imi face placere, sa imi fac scenarii s.a.m.d., dar apoi, cand vad ca nu ma mai pot oprii si am mereu aceleasi ganduri despre persoana aia innebunesc si nu mai vreau. Obsesia nu a aparut din cauza unei traume cum apar obsesiile in mod normal. A aparut pur si simplu. Persoana aceea ma enerva si am inceput sa ma gandesc mereu la cum ma enerveaza. Acum nu ma mai enerveaza asa tare, dar gandul a ramas si este deja de prea mult timp. Incerc sa imi ocup timpul cu lucruri care imi plac si sa scap de obsesie, dar nu pot. Cand vad ca colegul respectiv are vreo legatura cu vreo fata ma simt prost, dar stiu ca nu e vorba de dragoste. Este, probabil, vorba de o ura degenerata in obsesie pentru la inceput nu suportam persoana si nici acum nu prea o suport. Nu este prima oara cand am o obsesie. Am avut multe si inca mai am, dar nu pe persoane. Imi este foarte frica pentru ca stiu ca astfel de oameni obsedati sunt chiar nebuni in unele cazuri si imi este frica sa nu fiu o nebuna criminala sau ceva de genul acesta. Imi este frica pentru ca de cand am obsesia asta simt ca am incetat sa mai traiesc precum un om normal. Pot vorbi despre multe lucruri si sa fiu fericita si sa nu ma mai gandesc, dar obsesia revine mereu si tot ceea ce imi doresc e sa imi revin, sa nu mai am nimic cu omul acela care este doar un om pana la urma si nu mi-a facut nimic. Stiam ca de obicei, genul acesta de oameni sunt cei introverti – cei care devin obsedati. Sunt introverta si imi e frica de oameni si de aceea nu ma arat asa cum sunt de cele mai multe ori – pentru ca nu am incredere in ei, asta de cand am suferit de bullying in generala. Nu stiu daca conteaza, dar m-am gandit ca poate.
Daca aveti vreo idee despre cum as putea sa imi revin, va rog sa ma ajutati! Nu vreau sa fac rau nimanui, sa omor, Doamne fereste!, pe cineva sau sa imi otravesc propria minte cu astfel de ganduri! Va multumesc!
Buna! Inteleg ca te deranjeaza foarte tare gandurile astea repetitive si ca iti afecteaza viata de zi cu zi. Nu ne-ai spus ce varsta ai si cand au aparut prima data obsesiile astea. Sfatul meu este sa incerci sa vorbesti cu cineva ca sa descoperi cauza, cel mai bine un psihoterapeut. Obsesia asta creaza tensiune si tensiunea, la randul ei hraneste obsesia, deci este un cerc vicios. Te va ajuta mult sa te eliberezi de o parte din aceasta tensiune vorbind. Primul pas l-ai facut cerand ajutor pe acest grup. Fa-l si pe urmatorul. Curaj!
Sunt un barbat divortat de 3 ani, cu un baietel de 5 ani rezultat din casatoria precedenta. Am pastrat legatura cu fosta sotie pentru cresterea si educarea baietelului, dar logodnicei mele nu i se pare ca e corect fata de ea.
Buna ziua!Sunt un barbat divortat de aprox 3 ani,am un baietel de 5 ani rezultat din casatoria precedenta .la aprox 1 an de la divort am cunoscut o doamna divortata careare 2 fetite ..o perioada buna de timp totul a decurs normal intre noi pana la momentul in care ne am logodit .Problema este urmatoarea :Eu am pastrat legatura cu fosta sotie dar pt un singur motiv si anume cresterea si educarea baietelului, ceea ce logodnicei mele i se pare ca nu i corect fata de ea . Afirma ca sunt un mincinos ..imi controleaza telefonul fara stirea mea ,are iesiri nervoase periodice la adresa mea …va rod sa mi acordati sfatul dumneavastra ce as putea face ..
daca nu exista incredere reciproca in cuplu, atunci acel cuplu are de suferit. Ce ati putea incerca ar fi sa discutati amandoi cu un consilier de cuplu si sa puneti lucrurile in ordine inainte de a va casatori. Succes!
Logodnica nu tine legătura cu tatăl fetelor?
Mie mi se pare egoist din partea dansei. Stia de la bun inceput ca exista o Fosta sotie si un copil care are nevoie si de dvs. Incercati sa comunicati cu calm si vedeti ce se poate face. Ca mama,daca as fi pusa sa aleg intre copil si un partener…partenerul care ma pune sa aleg si vrea sa schimbe ceea ce cunostea deja va avea de pierdutsucces!
succes!Nu este în regulă. Părinții trebuie să păstreze legătura, sa comunice permanent, sa formeze impreuna o atmosferă de echilibru, siguranța pentru copil, ca acesta să crească sănătos dpdv emoțional. Indiferent daca relatia lor de cuplu nu a mers. Înainte de a va căsători din nou, stabiliți foarte clar care va sunt prioritățile, ce va doriti, ce așteptări aveti de la noua căsnicie.
Relatia de cuplu are nevoie de atentie si contributie din partea ambilor parteneri.
in primul rand sa discutati cu ea, sa -i aflati punctul de vedere! Sa o intrebati ce o supara, sa va explicat pozitia si comportamentul! Sa stabiliti o relatie de incredere si de colaborare, sprijin reciproc etc. Incercati sa consolidati relatia si ulterior, daca nu reusiti apelati la terapie de cuplu. Daca nici asa nu reusiti, veti decide ulterior..ce este de facut..Numai bine!
Fetitele doamnei cu care aveti o relatie sunt la mama s-au la tata?Daca sunt la mama ce relatie au copii cu tatal lor?Joaca un rol inportant ce viata a avut doamna cu fostul sot si apoi conteaza foarte mult prioritatile care si le-a stabilit doamna si cat de obiectiva poate fi in astfel de situatii.
Continuand navigarea pe acest site sunteti de acord cu Termenii si Conditiile utilizarii.
