implant dentar fast and fixed



Login

Cursuri de balneofizioterapie | Kinetoterapie | Masaj terapeutic

Cursuri gratuite

Sfatul terapeutului

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

Arhiva lunara pentru martie, 2017

  176 vizite


Băiatul meu de 10 ani plânge des, din motive absurde. Noi, părinții, suntem plecați din țară de vreo 3 ani, iar el a rămas să stea cu bunicii, sora mea și familia ei, într-un mediu de familie unita. A plâns odată că un copil a speriat o pisică de pe stradă.

Olga Gâdea 8:22am Mar 29
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna, băiatul meu de 10 ani plânge des din motive absurde(ex: a plâns odată ca a văzut o pisica pe strada și un alt copil a speriat-o și pisica a fugit) și plânge și când e criticat pentru chestii mărunte,de către adulti sau alți copii. Cred ca nu are încredere in el și nu știe cum sa gestioneze critica.In rest e un copil normal, învață destul de bine, face fotbal, are prieteni. Noi, părinții suntem plecați din țara, de vreo 3 ani, el a rămas sa stea cu bunicii și cu sora mea și fam ei, intr-un mediu normal de familie unita. Ne vedem doar de sărbători și câteodată in vacante dar vorbim mereu, la 2-3 zile. As dori sa-mi dați niște sfaturi cum sa-l fac sa nu mai plângă din orice si sa fie mai nepăsător la vorbele altora. Nu as vrea sa las lucrurile așa in ideea ca o sa crească și o sa realizeze ca nu are de ce sa plângă, de frica sa nu se agraveze și sa se închidă in el cu timpul. Este un copil sensibil și nu știu ce sa-i spun sa-l
motivez in bine. Mulțumesc


Remus Costache 8:37am Mar 29
Am văzut o imagine pe internet la un momentdat, în care un copil spune părinților plecați în afara…. Mama, acum ca ai bani din cât ai muncit în străinătate pt un viitor mai bun, îmi cumperi și mie alta copilărie? Din nefericire aceasta situație este foarte stresanta pentru orice copil, lipsa părinților este marcanta și traumatizanta.

Botezat-Antonescu Radu 8:47am Mar 29
deocamdata plange dupa parinti… ma gandesc ca o sa inceapa adolescenta, moment in care tristetea/abandonul se poate transforma in ura si razvratire. Nu judec motivul pt care ati plecat, fiecare cu greutatile lui, insa realitatea lui este ca a fost lasat in urma, abandonat de parintii sai. Poate este momentul sa schimbati ceva?

Marincat Diana 10:28am Mar 29
Cred ca sunt pretexte inventate. Adevaratul motiv pt care plange este cu totul altul si nu cred ca mai e nevoie sa il spun si eu. :(

Marincat Diana 10:42am Mar 29
De ce nu il luati si pe el? Scolile sunt mult mai bune, activitatile mai variate si educative, invata limba f usor, fata de situatia cd ar studia-o la scoala. Copilul sufera cu adevarat si nu merita..

Marcela Guleran 11:01am Mar 29
Eu am luat in Italia si copilul,catelul si pisica.Astazi santem cetateni italiani

Luminita Anglade Tabacu 11:57am Mar 29
Buna ziua .. dacă mi permiteți..o părere..nimeni nu poate înlocui părinții..cea care a purtat acel suflet 9 luni in burtica legată fiind prin acel cordon ombilical este mama … copilul nu poate exprima emoția și nici nu i se da dreptul sa decidă intr un astfel de caz…eu l as lua cu mine ..el drăguțul arată clar suferința … e nevoie sa l Asculți cu sufletul nu cu mintea acolo este răspunsul și totodata nevoia..

Maria Pleșca Psiholog 10:52am Mar 30
M-a mahnit eticheta pusa de Dvs "plage din motive absurde".

Ali Ade 6:33pm Mar 30
Da, exprimarea dvs " plânge din motive absurde" îmi sugerează că nu aveți răbdare cu copilul si ați dori să rezolvați problema rapid, mecanic. Adică el nu reprezintă o prioritate. Teoretic, ați avut grijă să nu aibă lipsuri- trăiește cu familia surorii dvs , care să presupunem că îl trateaza bine, dar nici asta nu știm și nici dvs nu cred că știți sigur. Practic, el este afectat. Știți cum se spune " când o floare nu înflorește, schimbi mediul în care creste, nu floarea".

Liliana Popa 7:23pm Mar 31
Un copil nu plange niciodata, dar NICIODATA din motive absurde. Va sfatuiesc sa-l intrebati care este dorinta lui cea mai mare. Cu siguranta, ve-ti gasi raspunsul nefericirii lui.

Sunt profesoară de limbi străine în Chișinău și în clasa mea este o elevă cu tendințe suicidale. Îmi spune despre automutilare și incercări de a-și lua viața. Am anunțat părinții despre asta. Vreau să o ajut să iasă din starea depresivă în care se află, dar nu-mi spune nimic despre motive.

Olga Gâdea 8:23am Mar 30
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, sunt o tânără profesoara de limbi străine din Chișinău și în clasa mea este o elevă cu tendințe suicidale. Între noi s-a creat o relație prietenoasă și îmi spune unele lucruri ce țin de automutilare și incercări de a-și lua viața. Am anunțat părinții despre asta, totuși aș vrea să o ajut cumva. Îmi puteți da niște sfaturi? Vreau so ajut să iasă din starea depresivă în care se află, dar nu-mi spune nimic despre ce o motivează să-și dăuneze. Cum aș putea s-o fac să se deschidă, să-mi spună cum se simte? Ce pot să fac?


Botezat-Antonescu Radu 8:32am Mar 30
cu respect, nu sunteti specialist si este o problema foarte delicata. Parintii trebuie sa actioneze in aceasta situatie, oricat de mult v-ati dori sa o ajutati.

Monica Enescu 8:38am Mar 30
Foarte bine ca ați anunțat părinții. Ce răspuns ați primit din partea lor? Cum au reacționat?

Remus Costache 8:49am Mar 30
Nu aveți un psiholog în scoala?

Mihaela Comisel 9:57am Mar 30
Propuneti parintilor sa o duca la un pshiatru.

Rodica Ionica 2:22pm Mar 30
Care este motivul?

Emilia-Raluca Gröbel 6:16am Mar 31
Are nevoie de consiliere psihologica. Fetita mea are aceleasi probleme iar eu ca mama sunt de foarte multe ori neputincioasa. Desi o iubesc mai mult decat pe mine.

Dana Claudia 7:05am Mar 31
In mod cert,specialistul este cel mai potrivit sa o ajute! Parintii ar trebui sa fie anuntati primii,ei sunt in masura sa o indrume,cautand ajutor de specialitate,pana nu e prea tarziu…

Ardus Cecilia 7:30am Mar 31
Riscul este mare. In astfel de situatii obligatoriu psihiatru. Apoi psihoterapie. Tot ce puteti face este sa o indrumati in aceasta directie.

Liliana Popa 6:43pm Mar 31
Faptul ca v-a marturisit despre gandurile ce o macina, arata ca are incredere in dumneavoastra. Aceast marturisire este de fapt un strigat de ajutor. Din pacate, nu puteti decat sa o indrumati catre un psihiatru si un psihoterapeut. In cazuri ca al ei, psihoterapia combinata cu un suport psihiatric (medicamentos) da cele mai bune rezultate. Acest demers ar trebui sa fie facut de catre parinti. Succes!

Am adoptat acum 10 luni un copil care acum are 2 ani. Perioada de acomodare a avut multe urcusuri si coborasuri, acum era totul foarte bine si imediat parea ca se naruie totul. Se opreste din plans numai dupa ce urlu si il scutur. Nu imi place metoda asta, la fel ca cea cu aruncatul de apa rece pe el, cum am primit sfaturi. Am inteles ca ar fi de la fapul ca nu a fost tinut in brate dupa nastere.

Olga Gâdea 9:29am Mar 24
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

buna ziua,

am adoptat acum 10 luni un copil, care acum are 2 ani, perioada de acomodare a lui cu noi si a noastra cu el a avut multe urcusuri si coborasuri, acum era totul foarte bine si imediat parea ca se naruie totul. Am stat acasa cu el aprox 6 luni, timp in care am fost numai noi, in mare parte eu (mama) cu el – tatal fiind la servici, acum am inceput lucrul si el merge la cresa. Eu dau vina pe seama oboselii, dar avem momente ( doua trei zile la rand cam la 2-3 saptamani) cand nu ne convine nimic, in sensul ca daca bem apa si ni se termina apa, ne batem de pamant si urlam, daca ne jucam si nu ne iese jocul cum vrem, ne batem de pamant si urlam, daca il atentionez sa aibe grija ca o sa faca "au", ne batem de pamant si urlam, si facem asta din orice. dupa doua zile ne trece. recunosc ca in aceste momente nu ii fac poftele, pt ca nu conside normal comportamentul. si mai avem o problema, daca nu obtinem ce vrem si incepem sa plangem, vrem sa atragem atentia si ne concentram numai pe plans si urlat (la inceput tinea si cate 2 ore) daca il iau in brate ma inpinge si ma loveste, parca intra in transa, ne oprim din asta numai dupa ce urlu si il scutur (adica sa il trezesc – ca atunci cand are cosmaruri)si apoi se linisteste si pot sa il tin in brate. Nu imi place deloc metoda asta si nu stiu cum sa fac, mi se par ptrea drastice metodele cu aruncatul de apa rece pe el cum am primit sfaturi. Am inteles ca ar fi de la fapul ca nu a fost tinut in brate dupa nastere. va rog sa ma sfatuiti cum ar trebuii sa ma comport cu el sa trecem cu bine peste. Eu stiu ca avem numai 2 ani si nu vorbim, dar nu pot sa ii fac toate poftele si sa il las sa ma loveasca cand vrea el si sa ii dau sa se joace si ce nu are voie. Avem activitati impreuna, precum joaca, maturatul, gatitul, il las sa manance singur de cand l-am adus acasa, mancam toti trei impreuna, mergem impreuna la cumparaturi si inaca nu a fost lasat decat o noapte la bunici pentru ca am vrut sa fie legatura cu noi fixata inainte sa il las la bunici.


Tiberiu Seeberger 9:56am Mar 24
Bună ziua. Vă recomand să nu mai acceptați sfaturi de la persoane care vă spun să aruncați pe copil apă rece. Gândiți vă că acest copil nu a avut părinți inainte de a fi adoptat, a trăit într-o stare de privare afectivă, fără pic de dragoste. Dumneavoastră sunteți în momentele în care lui nu îi convine nimic acea mamă care l a părăsit. Vă sfătuiesc să îi oferiți cât mai multă dragoste, să vorbiți cu el liniștiți, să îi oferiți independența specifică vârstei. De asemenea, vă rog să nu mai urlati sau să scuturati copilul, el are nevoie de înțelegere.
Cu stimă Psih Tiberiu Seeberger

Cristina Enfield 10:12am Mar 24
Perioada intre 2/3 ani este foarte dificila sunt foarte des întâlnite crizele de genul acesta ,încep să devină independenti ,ai nevoie de multă răbdare si păstrează calmul si se va calma si el pentru ca starea ta se va transmite lui. Aceasta etapa este numita "teribili 2".Multa sănătate si răbdare va doresc.

Hanelore Bugnar 10:24am Mar 24
Căutați grupul " educație cu blândețe " și acolo găsiți multe răspunsuri legate de acest comportament.

Doina Zamfirescu 11:33am Mar 24
Va recomand sa discutati cu un terapeut despre acest situatii. Intr-adevar nu este bine ca el are acest comportament cand nu obtine ce doreste dar, exista modalitati de a pune ordine.

Irina Cohal 4:06pm Mar 24
Copilul are un comportament considerat normal pentru orice copil. Cu atât mai mult el are nevoie de înțelegere și afecțiune. Iubiți-l necondiționat. Limitele se pot pune cu iubire. Nu-l lăsați sa va lovească. Țineți-i mânuțele, dar nu va luptați cu el, nu deveniți un adversar. Copilul are emoții puternice pe care nu știe cum sa le gestioneze. Explicați-i fără sa obosiți, de fiecare data când e liniștit, ca nu ne facem rău nici noua, nici altora. Găsiți alternative inofensive pentru descărcarea nervoasa, de exemplu, lovirea unei perne. Înțelegeți ca este și el un om, nu robot, are și stări neplăcute, ca noi toți.

Remus Costache 4:12pm Mar 24
stimata doamna, exista asociatii care v-ar putea ajuta in demersul cresterii copilului DVS. pot lucra atat cu el cat si cu Dvs.
si incercati sa evitati persoane care va dau sfaturi de genul aruncarii cu apa rece pe fata copilului cand este agitat……ganditi-va cum v-ati simti Dvs daca cineva ar face asa ceva cand sunteti nervoasa…..

Soare Fericire 8:50pm Mar 24
Copiii simt, simt ca o vribratie energia pe care o emana persoana cu care interactioneaza. Imi cer scuze ca fac o comparatie, dar de exemplu un caine bland si prietenos de fel, devine agresiv la anumite persoane. Daca va trece prin minte macar pentru o fractiune de secunda , parerea de rau ca l-ati infiat. copilul simte acest lucru. Daca faceti jocul sau alte activitati din obligatie , copilul simte acest lucru. Daca sunteti obosita , nervoasa copilul simte. Simte si reactioneaza la starile pe care Dvs le aveti. Considerati ca ESTE copilul Dvs, si actionati ca si cum Dvs i-ati dat viata. Invatati sa il cresteti cu iubire, Din iubire se naste rabdarea, intelegerea . La aceasta varsta a copilului Dvs pot exista si momente cand se enerveaza pentru ca nu se paote exprima si deaceea nu este inteles a ceea ce isi doreste in acel moment. NU cautati motive sau cauze pt comportamentul sau in perioada de dinaintea infierii. Cautati in schimb sa il simtiti si Dvs pe copil, informati-va , sunt multe publicatii , inregistrari video si deasemeni cereti ajutor specializat la un psihoterapeut pt copii.

Victorita Maria Raducan 8:51pm Mar 24
Ma ocup cu copiii si stiu ce spun. Aveti cel mai normal copil din lume. Toti fac asa, este doar o descarcare nervoasa a lor iar specialistii numesc aceste episoade sindromul" biscuitului rupt"; da, ei au o criza nervoasa din astfel de nimicuri care trec. Lasati-l in pace, fiti calma, nu tipati la el nicidecum nu-l udati cu aoa rece pt ca e groaznic. Toti fac asa si e normal. Dupa ce yermina criza luati-l in brate gandidu-va ca a trecut printr-un moment greu pt el si vorbiti-i calm si despre ce simtiti cu adevarat dv cand face astfel de crize dar calm sa va inteleaga.

Victorita Maria Raducan 8:59pm Mar 24
Si ca sa va linistesc, unul din copiii pe care ii ingrijesc (are 3 ani) a facut o criza teribila ca e seara si nu a vazut ca Pamantul se invarteste.

Alexandra Birca 9:51pm Mar 24
am o intrebare de claritate: ne jucam, ne batem, incepem sa plingem, cine e acest "noi"? copilul copiaza inconstient comportamentele părinților, el invata anumite "jocuri" de a-si satisface nevoile de la cei cu care petrece timpul. mult succes ❤

Naprusel Domnita 6:39am Mar 25
Dacă o mamă nu se gândește că nu face treabă bună, înseamnă că intradevar nu face. E normal sa simți ca nu mai poți. Încearcă să te împrietenești cu alte mămici. Pe net, în parc. Vei vedea că și altele trec prin perioade grele și poate vei afla câteva trucuri. Succes! ( în perioada noastră de țipete, metoda care avat roade a fost aceea că i-am spus că oamenii vor spune " vai, ce mămică rea are acest copil! Nu l-a învățat că nu e frumos să facă așa! ". Apoi îl întrebăm "vrei sa spună lumea că sunt rea?". Pare o prostie, dar la noi a mers…. pana la urma vei găsi "prostia" care sa meargă și la voi!)

Agnes Remalia D 7:45am Mar 25
Mesajul dvoastra este f clar pentru o parte din noi. 1. Va recomand ajutor de la o persoana specializata in munca cu copilul mic (nu preluati de bun tot ce gasiti pe net sau ce va spun cei din jur). 2. Crizele in perioada 2-3 ani sunt f intalnite la copii (asta nu inseamna sa nu discutati cu un specialist). 3. Am vazut modul in care scrieti si "identificarea" cu copilul ("noi"). Pot sa inteleg de ce faceti asta cred insa cu tarie ca trebuie sa discutati cu un specialist pentru a depasi dvoastra etapa fuziunii, in prima faza. 4. Copilul abandonat are o problema de atasamemt si aveti nevoie sa o intelegeti si apoi sa vedeti ce puteti face. O parte din colegii mei au scris mai sus raspunsuri asemanatoare si sustin ce au scris… dar NU plecati urechia la cei care va invinovatesc (aici sau in jurul dvoastra). Cand va scriu acest mesaj am in minte cateva persoane care au infiat copii si am lucrat cu ele… Treceau prin ce treceti dvoastra si dupa ce si-au clarificat cateva lucruri a fost decisiv mult mai bine.

Marius Dumitrescu 8:14pm Mar 25
deoar o mica deschidere de orizont. https://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_ata%C8%99amentului

Ioana Despina Camino 5:38am Mar 26
Va spun din experiența cu fiul meu (al meu de sânge): vârsta de 2 ani mi s-a părut și mie horror, tot așa, cu multe tavaleli pe jos, plânsete,pata pusă. Se numesc tantrumuri, între 2 și 4 ani li de formează personalitatea, sunt și ei nevoia sa de exprime, să fie independenți. Puteți încerca terapie comportamentala totuși, noi aplicam principiile terapiei aba: condiționare, motivare, negociere

Ioana Despina Camino 5:39am Mar 26
Americanii numesc perioada asta "terrible two"

Pascu Viorica 3:17pm Mar 26
consultati un psiholog psihoterapeut si interveniti pe comportamente concrete; in nici un caz nu sunt potrivite scuturarile si …apa rece. Numai bine!

Olga Gâdea 8:18am Mar 28
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: "buna ziua,
Multumesc mult pentru sfaturi, am apelat la ajutor de specialitate pentru a trece cu bine de aceasta faza.
Va multumesc inca o data si va doresc o zi frumoasa".

Prietenul meu a devenit din ce in ce mai violent, iar dupa moartea mamei lui, bataile au devenit mai dese si mai agresive. Isi recunoaste vina si incearca sa-si indrepte greselile, dar eu sunt acuzata ca fiind vinovata pentru comportamentul lui si tind sa ii dau dreptate.

Olga Gâdea 8:36am Jan 3
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna,si oficial la multi ani! sunt Florentina,o tanara de 22 de ani. Sunt intr-o relatie cu Alin,25 de ani. Relatia noastra a inceput ciudat,fiind din orase diferite,ne-am cunoscut pe internet si am stabilit impreuna sa ne intalnim doar pentru placere fizica. M-a vizitat in Constanta,unde eram studenta,si am petrecut impreuna aproape 2 saptamani in apartamentul in care locuiam cu inca o femeie. Dupa doar cateva zile am hotarat pana la urma sa incercam sa formam o relatie. Motivul pentru care nu ne-am dorit-o de la inceput a fost faptul ca el in ultimii ani a locuit mai mult in strainatate,iar relatia ar fii fost una la distanta. Totusi,dupa ce ne-am cunoscut, am inceput sa formam si sentimente. Asa am ramas eu in tara,iar el a plecat in Scotia, lucrand ca ospatar intr-un hotel. La 3 luni de la plecarea lui, mi-a gasit un loc de munca in acelasi hotel,acelasi post. Mi-am convins parintii,si pe 8 Mai eram in Scotia. Am muncit impreuna,ne-am facut prieteni noi,pentru mine a fost o experienta noua,fiind prima oara pentru mine cand vedeam o tara straina. La un moment dat au inceput certurile,eu fiind stresata din cauza noului loc de munca (de precizat ca pana in momentul respectiv nu aveam deloc experienta in domeniul ospatariei) plus gelozia mea nejustificata,ajungeam sa ne petrecem timpul liber in acelasi tipar: el stand intins in pat,ignorandu-ma, iar eu tipand si plangand pe marginea patului pentru atentie:” uita-te la mine,raspunde-mi! De ce ma ignori? Ce rezolvi cu asta?” ,insa eram tratata astfel pana oboseam si ramaneam fara lacrimi,si ma asezam la randu-mi in pat,sfarsind amandoi absorbiti de telefoane. Totusi,cu timpul lucrurile au evoluat,incepand sa ma ranesc singura, sa cersesc atentie in cel mai josnic mod. Si tot nimic nu s-a schimbat pana cand am ajuns sa devin violenta cu el. In momentul in care ma ignora, simteam ca il urasc din tot sufletul,nu imi doream decat sa ii fac rau,il loveam, tipam, iar in timpul asta el ma tinea in brate si astepta
sa termin,chiar incerca sa ma sarute. Cand ma gandesc la acele scene ma simt ca un monstru. Acest tip de iesire s-a petrecut de 3 ori, iar in ultima dintre dati, el a ripostat, si a continuat. De data asta, de fiecare data cand “cautam cearta” eram pusa usor la punct cu cateva lovituri. Aceste evenimente nu se intamplau foarte des,de la ultima mea iesire,au fost 2-3 iesiri din partea lui,pana in septembrie. Tin sa precizez si ca aceste 2-3 iesiri nu au fost atat de violente incat sa imi provoace durere fizica sau rani. In septembrie am aflat ca mama lui, bolnava de cancer fiind, nu se mai recupereaza dupa ultima sedinta de chimio. Am zburat imediat cu el spre Italia,unde era mama lui internata,iar bunica o ingrijea. Aceast a fost prima mea intalnire cu cineva din familia lui,si nu oricine,ci chiar mama ,cea care ne spunea in fiecare zi la video call ca este bine, ca este aproape vindecata, doar pentru a nu ne ingrijora pe noi. Atunci aveam sa aflam de la doctorii dansei ca defapt cancerul s-a intins de la ovare la aproape toate organele iar cea mai buna solutie ar fii internarea intr-un spital din Romania,unde poate sa isi vada toata familia inainte de a se stinge. Si asa a fost, la o luna de la discutia noastra cu doctorii italieni. Noi am renuntat la slujbele din Scotia pentru a putea fii alaturi de ea. Alin,in tot acest timp a devenit din ce in ce mai violent, iar dupa moartea mamei din octombrie, bataile au devenit mai dese si mai agresive. Insa ce ma surprinde este ca peste cateva ore, isi recunoaste vina si incearca sa-si indrepte greselile. Totusi, in timpul “actului” eu sunt acuzata ca fiind vinovata pentru comportamentul lui,si tind sa ii dau dreptate. Nu imi doresc sa implic nici o cunostinta sau membru al familiei in aceste probleme, desi fratele lui in varsta de 14 ani a fost martorul unor scene de agresivitate. in ultima vreme am decis sa tac,sa ma stapanesc din plans si sa astept sa termine, pentru a nu-l mai provoca. Stiu ca multi imi vor spune sa renunt la relatie,sunt tanara si am tot drumul inainte. Sunt constienta de aceste lucruri, dar stiu si ca el ma iubeste, este ori peste masura de cald,grijuliu, dulce si jucaus, ori foarte dur. Acum urmeaza sa plecam din nou in strainatate la munca, avem planuri de viitor impreuna si nu vrem sa renuntam la ele. Am scris acest mesaj pentru a cere un sfat,pentru a repara aceste probleme. Amandoi ne dorim sa le rezolvam, sa iertam mai repede , sa nu ne mai certam din nimicuri si sa putem forma o familie pe viitor impreuna. Astept raspunsurile voastre cu nerabdare si de-abia astept sa le citesc impreuna cu Alin si sa ne gasim putina alinare in marea de suferinta in care innotam amandoi. Va multumesc anticipat!


Doina Zamfirescu 8:53am Jan 3
Este important ca amandoi doriti sa va intelegeti mai bine. Va recomand terapie de cuplu pentru a intelege ce anume creaza discutiile si cum sa gestionati aceste situatii in mod benefic.

Manuela Bîdiu Ienea 8:58am Jan 3
Ești înțeleaptă! Iartă, iubește și căutați o cale comună, doar dacă simțiți că vreți să fiți împreună! Dacă nu reușiți singuri, să căutați o persoană cu mult har pentru a vă îndruma. Succes!

Botezat-Antonescu Radu 9:30am Jan 3
ce mi se pare foarte interesant este ca amandoi pareti a fi foarte constienti de agresivitateape care vi-o impartasiti, spun interesant pt ca s-ar putea sa fie singurul lucru care v-ar putea salva relatia si implicit propriile persoane. Imi imaginezi ca amandoi ati adunat multa durere in voi pana la a-i da frau liber prin acele acte de violenta verbala si fizica. Eu v-as sugera sa ramaneti o vreme in tara si sa incepeti o terapie de cuplu in care sa spuneti absolut tot ce aveti pe suflet si cu mici indrumari va puteti reincepe viata. Acordati-va insa cativa ani de relatie pana la ‘planuri mari de viitor’; sunteti amandoi foarte tineri si nu va grabeste nimeni; o familie ar nevoie de echilibru, stabilitate financiara si emotionala si multe altele care nu vin ‘la pachet’ cu hartia semnata la primarie. Succes!

I-am spus sotiei mele ca simt ca lucrurile nu sunt in regula, dar nu am niciun feedback de la ea. Imi zice ca mai avem cel putin 40 de ani de trait impreuna. Sunt convins ca o mare parte din problema este la mine, dar si ea s-a schimbat atat de mult…

Olga Gâdea 9:29am Jan 2
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua
Pe 1 Mai 2016 am decis sa renunt la afacerea pe care am dezvoltat-o timp de 9 ani, si careia mi-am dedicat o mare parte din timpul si energia mea. Am fost sustinut de sotie in luarea acestei decizii, ea fiind la inceput foarte incantata de ideea ca voi fi mai linistit. dar sa începem cu începutul.
Suntem casatoriti de 10 ani, ne cunoastem de 12. Eu aveam 26 de ani si ea 20 când ne-am casatorit. Când ne-am cunoscut a fost pentru mine ca o revelatie, avea tot ce aveam venoie de la o femeie, era afectuoasa, deschisa, exuberanta, vesela, avea o inocenta debordanta, era o femeie “pe sufletul meu”. Dupa ce ne-am casatorit, ea era studenta in anul 1 si s-a angajat ca si consultant PR, iar eu m-am apucat de un service auto. Ca orice inceput, afacerea a demarat destul de greu, cu multa munca, bataie de cap, nopti nedormite. Ea nu mi-a reprosat niciodata ca stau tarziu, ca vorbesc doar despre ce fac eu, dimpotriva, parea incantata ca ma descurc. Am neglijat mult relatia de familie, pe primul loc fiind job-ul, si eram bucuros ca “ma lasa in pace sa-mi fac treaba”.Nu am lipsit din viata ei, mi-am facut datoria de sot tot timpul, totu fiind asigurat, locuinta, masina ei, concedii exotice anual. Dupa 4 ani de casnicie am decis sa facem un copil. Sarcina a fost una foarte grea, cu stari de voma permanente si nopti nedormite. Dupa ce s-a nascut fetita, sotia a trecut printr-o depresie crunta, imi spunea ca vrea sa se arunce de la balcon. Copilul a fost foarte agitat, a plans tot timpul, iar pana la varsta de 2 ani nu a dormit mai mult de 2 ore legate. A fost foarte greu pentru sotie, si o inteleg când imi spune ca nu mai vrea copii, ca ea nu e facuta sa creasca copii. Eu am ajutat-o cat am putut, dar nu cat ar fi avut nevoie ea la acel moment.Parintii nostri nu ne-au ajutat asa ca am fost nevoiti sa angajam o buna, desi sotia era in concediu de maternitate. Dupa ce fetita a implinit 2 ani am dormit eu cu ea, sa o las pe sotie sa se odihneasca. I-a trebuit 1 an de dormit singura sa isi revina cu somnul.La 3 ani fetita a mers la gradinita, eu mergeam la servici si ea simtea nevoia sa faca ceva. Nu mai putea sta in casa ( e genul care tot timpul trebuie sa aiba ocupatie) Am discutat si am hotarat sa-si faca propria afacere – o casa de expeditie pentru transporturi
internationale. Am sprijinit-o material si profesional cu toate cunostintele mele in domeniu, dar nu ii placea. O simteam dimineata ca nu doreste sa o ia de la inceput. Era o rutina ce o obosea, mai ales ca lucra de acasa. Dupa aproape 10 luni, s-a ivit un post de manager resurse umane la o firma ce facea leasing de personal pentru hipermarketuri. Initial nu a vrut sa aplice, motivând ca e un mediu conflictual, stresant. Eu am insintat si am incurajat-o, motivandu-i ca e un mediu dinamic, ce implica contacte cu multe persoane, si in cele din urma s-a angajat. S-a descurcat de minune chiar din prima luna, fiind repede remarcata. Acum are 2 ani decand lucreaza aici si pare foarte multumita. Pleca dimineata la 8 se intoarce la 16. Vorbeste tot timpul la telefon, Când nu vorbeste la telefon tasteaza pe Facebook sau messenger.
Pana in mai, când am inchis afacerea, nu am avut timp sa observ lucrurile marunte ce acum ma obsedeaza. Prima luna a fost cum a mai fost dar din iunie lucrurile numai merg in directia buna. Mi-a reprosat ca o sun prea des, si ca o intreb”unde esti?”. Mi-a repsosat ca o sufoc cu mesaje si ca o indepartez cu felul acesta de a fi. Avand foarte mult timp liber am decis sa ma implic total in cresterea copilului, in activitatile ei scolare si extrascolare. M-am apucat de gatit, de facut curatenie in casa si alte lucururi casnice ce ma tin ocupat(sau cel putin temporar). Nu pot insa sa accept schimbarile din viata de cuplu si dorinta ei de desasare. Am inceput sa fiu atent la micile detalii de genul: parola la telefon, zambete pe sub mustata in timp ce tasteeaza (in principiu pe facebook),stergera istoricului browsereului, si am incercat sa aflu ce si cum. Initial am intrebat-o direct daca ceva nu e in regula, dar din prisma jobului pe care il are am primit doar raspunsuri evazive. Am uitat sa va spun ca frecventeaza sala de forta de 4 ani si se antreneaza cu greutati. Anul trecut s-a apucat de kick-boxing. Petrece zilnic 3 ore la sala (in principiu seara orele 19-22). Deci cand nu e la servici, vorbeste la telefon sau sta pe facebook, si reara e la sala.I-am spus ca intre noi lucrurile nu mai sunt la fel, simt asta si ca vreau sa facem ceva in sensul asta. I-am spus ca nu ma mai simt iubit, dar nu am primit un raspuns concret in sensul asta. Am inceput sa scotocesc, si am vazut ca urmareste intens pe Facebook un antrenor de fitness. I-am spus ca am observat, nu a negat, mi-a spus ca daca ma deranjeaza isi va dezactiva contul de Facebook, dar nu a facut-o. Petrece foarte mult timp pe smartphonul ei. Incerc sa vorbesc cu ea, i-am spus ca ma deranjeaza, i-am spus ca incerc sa compensez lipsa mea de casa de acu’ cativa ani, dar imi spune ca e cam tarziu. A evenit o femeie insensibila, rece, pragmatica si parca de neclintit. I-am spus ca sunt nefericit. I-am spus ca asi dori sa petrecem ma mult timp de calitate impreuna(nu sa ne uitam la un film), timp de calitate in care sa simt ca suntem conectati. Ea imi raspunde ca eu am prea mult timp liber si ca mi-am prospus sa ii fac viata amara. Incrc sa ma abtin sa o sun, sa ii scriu. mi-a spus ca cu cat insisit mai mult cu atat o indepartez mai mult. Mi-a spus sa nu o sufoc, sa-i dau spatiu, si ea va veni ea spre mine. Am incercat si acest lucru, dar simt doar ca ne departam si atat. Intr-o iesire ce am avut-o vara asta cu niste prieteni, s-a deschis o discutie legata de “menage a trois”, iar când ne-am intors acasa m-a intrebat ce parere am. Si de parca nu era destul ceea ce aveam in suflet, zbuciumul meu s-a intensificat. Saptamana trecuta a fost plecata 2 zile la un team building. Am vorbit la telefon, totul a fost ok. Când a venit acasa m-am uitat in laptopul ei in browser si am vazut ca seara a cautat si vizionat o serie de filmulete de gen “sex in grup”. Nu i-am spus, nici nu intentionez
pentru ca dicutiile pe care le avem nu sunt constructive. nu face decat sa se enerveze. Nu simt ca face nimic in ideea de a inbunatati relatia sau de a tine cont de ceea ce asi vrea eu. Mai mult de atât “când facem dragoste” imi spune “lasa pupaceala, nu ma mai saruta atat, doar tragemi-o tare”.
Nu stiu ce si cum sa fac. I-am spus ca simt ca lucrurile nu sunt in regula, dar nu am nici un feedback de la ea. Pe de alta parte imi zice ca mai avem cel putin 40 de ani de trait impreuna si spera sa-mi revin sa nu fie ca ultimul an. Imi spune ca ea se vede la batranete tot cu mine. Nu stiu ce sa fac. Sunt convins ca o mare parte din problema este la mine, dar si ea s-a schimbat atat de mult… Nu stiu de unde sa pornesc. Nu stiu cum sa procedez. Nu stiu ce sa fac s-o recastig… sau poate ca e a mea doar ca “altfel”. Ma puteti ajuta cu un sfat?

Doina Zamfirescu 9:36am Jan 2
Pare ca sunteti in contratimp si de aici pornesc discutiile. Dn cate ati scris s-au intamplat multe lucruri despre care probabil nu ati discutat la timp.Va recomand consiliere de cuplu sau daca sotia nu doreste sa participe, terapie individuala pentru dvs.

Tiberiu Seeberger 9:39am Jan 2
Bună ziua. Părerea mea este că ar trebui să începeți o consiliere de cuplu sau, dacă nu funcționează acest lucru, câte o terapie individuală fiecare. Eu consider că doar așa vă veți putea păstra căsnicia fericită.
Cu stimă, psih. Tiberiu Seeberger

Soare Fericire 9:56am Jan 2
Sa inteleg ca din luna mai 2016, sotia este singura care aduce venitul financiar in casa? Daca este asa, poate fi un fel de schimb de roluri in cuplu, ea a preluat rolul de barbat, iar dvs rolul de femeia , ceea ce, dupa parerea mea, poate intr-adevar sa aduca proleme oricarui cuplu , Poate de aici ar fi nevoie sa refaceti gandirea si proiectele pentru viitor, Va las un video pe care sa il vizionati cand aveti timp, si care poate sa va raspunda sau sa gasiti un raspuns la situatia Dvs. Succes! https://www.youtube.com/watch?v=1bq12ZuIcV4

Olimpia Ciocea 10:33am Jan 2
Toate schimbarile din viata de cuplu au determinat si schimbarea prioritatilor pt fiecare .Sunteti intr-un moment in care ar fi nevoie sa va ,, reconectati”,sa va redescoperiti , sa va faceti noi planuri de cuplu.Sustin parerea colegilor pt o terapie de cuplu, deoarece din descrietea d-voastra inteleg ca s-au acumulat niste frustrari si tensiuni de ambele parti.Va recomand cartea ,,Este timpul pt o casnicie mai buna” de Jon Carlson. Succes!
Asociatia Covorasul Fermecat angajeaza psiholog cu atestat de libera practica – Bucuresti, sector 1

Asociatia Covorasul Fermecat angajeaza psiholog cu atestat de libera practica – Bucuresti, sector 1

Covorasul Fermecat isi mareste echipa!

Angajam psiholog cu program de lucru 13.00-20.00, de luni pana vineri.

Oferim:

  • carte de munca;
  • salariu atractiv;
  • conditii de lucru deosebite;
  • copii frumosi si voiosi.

Cerinte:

  • atestat de libera practica in specialitatea psihologie clinica;
  • experienta de lucru (minimum 1 an) cu copii cu nevoi speciale (evaluare si interventie);
  • punctualitate, seriozitate si profesionalism.

Asteptam cu interes CV-urile voastre pe adresa psihologie@covorasulfermecat.ro.

Centrul Asociatiei Covorasul Fermecat este situat in sectorul 1, Bucuresti, pe str. Postelnicului, nr. 12.

Am o fetita de 4 ani si jumatate care ne terorireaza zilnic cu o intrebare: ”Mami, nasul meu e mic? ” Imi pune aceasta intrebare cam de 10-20 ori pe ora. Nu mai stiu cum sa procedez, imi pune intrebarea asta, ii raspund si peste un minut ma intreaba iar si iar…

Olga Gâdea 8:24am Mar 30
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,

Am o fetita de 4 ani si jumatate care ne terorireaza zilnic cu o intrebare: ” Mami, nasul meu e mic? "…prima data am crezut ca este o gluma, dar pentru ea este o problema serioasa. Imi pune aceasta intrebare extrem de des, cam de 10 -20 ori pe ora, depinde cat de implicata este in alte activitati. Este un copil normal, care vorbeste foarte bine, merge la gradinita, ii place sa se joace cu copii…dar este destul de timida, asteapta ca ceilalti copii sa o invite la joaca.
Pentru mine a devenit extrem de obositor sa-i raspund la aceasta intrebare. I-am explicat cu calm ca este imosibil ca nasul sa-i creasca, chiar si cand facem o prostie sau mintim (culmea este ca eu niciodata nu i-am sugerat acest lucru, a vazut desenele cu Pinochio si m-a intrebat de ce ii creste nasul si i-am raspuns pt ca a mintit). Nu mai stiu cum sa procedez cu ea, imi pune intrebarea asta, ii raspund si peste un minut ma intreaba iar,si iar ….si tot asa de sute de ori pe zi. De multe ori pune mana pe el si il verifica singura. Este normal asa ceva, o pot ajuta cumva? Va multumesc!


Tiberiu Seeberger 8:32am Mar 30
Bună ziua. Pare a fi o problemă legată de complexul lui Oedip la femei. Este un aspect normal în dezvoltarea copilului, pas prin care am trecut cu toții. Eu zic că s-ar putea rezolva situația destul de ușor prin explicarea pe înțelesul copilului a diferențelor dintre sexe și a faptului că ea într-adevăr are "nasul mic".
Cu stimă, psih. Tiberiu Seeberger

Monica Enescu 8:51am Mar 30
De cât timp se întâmplă asta? Mai întreabă și alte persoane sau numai pe dvs? Ați încercat să discutați cu ea să aflați ce o face sa fie neliniștită în privința acestui lucru? Nu este suficient doar sa-i răspundeți la întrebare. Undeva este un blocaj. Întrebarea ascunde o anxietate a fetiței dar trebuie aflat care este cauza. Chiar dacă mulți copii au anumite obsesii la vârste mici legate de personaje, jocuri, desene, nu este normal sa pună o întrebare de zeci de ori pe zi sau imediat după ce i-ati răspuns. Frecventa aceasta denotă anxietatea fetiței cu privire acest subiect. Va recomand sa vorbiți cu ea calm și cu răbdare sa încercați sa aflați cauza iar dacă acest comportament continua sa căutați un psiholog care are experiență în lucrul cu copiii. Se va rezolva, fetița necesită mai multă atenție.

Luminita Anglade Tabacu 9:18am Mar 30
.. citind cele scrise gândul ma duce la întrebarea ..la ce este bun nasul?? .. sa simțim .. fetița spune ca al ei este mic… simbolic vorbind .. dacă ma gândesc la fetița mea .. as fi atenta la ce simte fetița din partea mea ca mama .. ce i transmit eu.. care este nevoia ei ?? Ce nu simte și ar trebui ?!? .. ar putea fi iubire afecțiune ..atenție.. asta as face eu .. dacă rezonați cu asta merita sa observați comportamentul ei

Monica Enescu 12:25pm Mar 30
Eu aș întreba -o cine are nasul mic? Și cine are nasul mare? Asta ar putea spune cu cine se identifică respectiv cu cine se compară și ce importantă are nasul mic. Dacă este ceva fizic estetic sau metaforic, mai ales că ați pomenit de Pinochio. Ca cine nu dorește sa fie?

De când s-a născut băiatul nostru, prietenul meu a devenit foarte rece și agresiv verbal. Nu există zi în care să nu mă înjure sau să facă scandal. A zis că dacă îmi trece prin cap să plec cu copilul, mă găsește, mă omoară și apoi mă duce pe câmp, să mă mănânce șacalii.

Olga Gâdea 8:21am Mar 29
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua sunt femeie de 21 de ani și am o problemă sunt intr-o relație de 4 ani avem împreună un băiat de doi ani dar de când sa născut băiatul el a devenit foarte rece și agresiv verbal nu cred că există zi sa nu mă înjure sau să facă scandal din orice am vrut sa ne despărțim dar nu mă lăsat să îmi iau copilul și a zis că dacă îmi trece prin cap sa plec cu băiatul mă găsește și mă omoară și apoi mă duce pe camp să mă mănânce șacali


Botezat-Antonescu Radu 8:48am Mar 29
vorbeste cu familia ta, dupa care cu autoritatile, apara-ti copilul si propria persoana daca te simti in pericol!

Little Djini 9:14am Mar 29
Înregistrează amenințările și depune plângere la politie. Cere ordin de restricție împotriva soțului, ia copilul si pleacă. Chiar dacă vorbești cu părinții nu te duce sa stai la el ci apelează pentru început la un centru pentru protejarea victimelor violentei în familie. Acolo vei primi ajutor specializat pentru astfel de cazuri. Iar amenințarea ca îți ia copilul nu e valabila. Mama are prioritate!

Liviu Liv 9:29am Mar 29
Pleacă !

Monica Enescu 9:59am Mar 29
Si eu va sfatuiesc sa plecati, contactati autoritatile si sunati si la un centru maternal care va poate oferi cazare. Daca plecati de langa el nu va puteti intoarce pentru ca poate fi periculos. De asemenea nu mergeti undeva la parinti unde va poate gasi usor! Aici aveti cateva asociatii la care puteti apela, unele in functie de judetul in care locuiti:

Monica Enescu 9:59am Mar 29
http://violentaimpotrivafemeilor.ro/la-cine-sa-apelezi-in-caz-de-violenta-in-familie/

Monica Enescu 9:59am Mar 29
http://www.copilul.ro/pentru-mama/sentimente/5-asociatii-si-organizatii-pentru-sustinerea-mamelor-a13072.html

Monica Enescu 9:59am Mar 29
http://touchedromania.org/

Pascu Viorica 8:25pm Mar 29
opinia mea este ca sunt mult mai multe, comportamente negative/ agresive impotriva dumneavoastra din partea partenerului, decat ceea ce ne scrieti, care probabil sunt accentuate acum; acea modificare a comportamentului are anumite cauze; scrieti-ne mai detaliat: consuma si alcool, are stari de un anumit tip, respectiv ce altceva ati mai observat deosebit la el? Este intr-adevar in pericol securitatea dumneavoastra!

Am 23 ani si am o problema cu fobia sociala. Din cauza ei sunt tinta tuturor glumelor proaste si primesc tot felul de porecle.

Olga Gâdea 9:26am Mar 15
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am 23 ani și am problema cu fobia sociala. Datorita acestei fobie suntinta tuturor glumelor proaste. Primești tot felul de schimbări gata, femeie, porecle ( mult maus, ms bingo ) , hai să îți dau o gagica etc.
Mulțumesc anticipat pt răspuns

Cu respect,
George


Tiberiu Seeberger 9:32am Mar 15
Bună ziua. Fobia socială este o problemă destul de des întâlnită în aceste timpuri și se poate rezolva fără griji prin terapie.
Cu stimă, Psih. Tiberiu Seeberger

Remus Costache 2:34pm Mar 15
Ai încercat psihoterapie sau dezvoltare personala?

Sunt mama unui baiat de 18 ani pe care l-am crescut mai mult singura. Eu trebuia sa muncesc sa avem din ce trai, iar de el avea grija o doamna invatatoare iesita la pensie, pe care o plateam. Din clasa a 8-a a ramas repetent, nu a mai vrut sa mearga la scoala. Ne-am mutat in Ialia, unde a reluat studiile, dar a facut o psihoza si nu isi ia tratamentul prescris de psihiatru.

Olga Gâdea 8:28am Feb 22
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:buna ziua!sant mama unui baiat de 18 ani pe care la-am crescut mai mult singura.eu trebuia sa muncesc sa avem din ce trai iar de el avea grija o doamna invatatoare iesita la pensie pe care o plateam .din clasa a 8 a a ramas repetent,nu a mai vrut sa mearga la sc.si ne am transf in italia..aici nu prea are prieteni , acum merge la sc la seralanul trecut a facut o psihoza si a fost int la un spital de psihiatrie 4 zile.a primit medicatie dar mie mi se pare ca mai rau i face il adoarme abia vb…de 4 luni nu mai ia medicamente si mi se pare ca e mai bine.totusi azi mi a spus ca i vine sa rada la sc in timpul orelor ..la-m intrebat dece rade si mi a spus ca si inchipuie diferite lucruri si l face sa rada.am mers cateva sedinte la psiholog dar el zice ca nu l ajuta cu nimic.acum face un sport dar nu prea doarme noaptea si doarme ziua pana la ora 14 apoi merege la sala si scola ca-m la atat se reduce viata lui in momentul de fata.ati putea va rog sa ma ajutati cu niste
safaturi.multumesc!


Tiberiu Seeberger 8:31am Feb 22
Bună ziua. Cu ce putem să vă ajutăm dacă medicamentatia împotriva psihozei nu şi o ia și de la psiholog l ați retras după ce el v a spus că nu îl ajută? Ce putem noi face?

Doina Zamfirescu 8:42am Feb 22
Sa reia medicatia si terapia. Rezultatele se vor vedea, poate nu atat de repede pe cat v-ati dori, dar ele vor exista.

Pascu Viorica 4:00pm Feb 22
va recomand sa tineti legatura cu medicul psihiatru; sa-i relatati cum se simte, ce consecinte a avut medicatia anterioara si s-ar putea sa fie necesar sa-i schimbe, s-au “adapteze”- sa spun asa- medicatia! Am vazut de multe ori in clinica, ca se procedeaza asa! Se adapteaza, si pana la urma se ajunge la o stare adecvata! Pe urma, realizati indrumarile/ sfaturile medicului! Numai bine!
Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19362 raspunsuri primite pentru 4123 intrebari | Vezi toate intrebarile