Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,

Va rog sa ma ajutati si pe mine cu o situatie pe care o intampin cu fiul meu de 7 ani.
E o fire vesela, emotiva, dar e foarte fricos. Ii este frica de catei, medici, si ultima frica pe care nu mai stiu cum sa o gestionez este frica de ascensor ( locuim la etajul 9). In trecut ne-am blocat in lift fiind vreo 4 persoane si cred ca a asociat persoanele multe in lift cu blocarea. De ceva vreme incoace nu vrea sa urce sau sa coboare cu liftul doar cu noi, parintii( sa fim maxim 3 in lift) si refuza vehement sa urce cu vecinii.Oarecum este pasionat de lifturi deoarece isi tot cauta clipuri cu lifturi si le urmareste pe youtube(acum le-am restrictionat caci am crezut ca isi mareste frica urmarind aceste clipuri) De explicat i-am tot explicat dar se pare ca nu reusesc sa il fac sa inteleaga ca daca ne blocam nu e o problema. Va rog frumos sa spuneti cum sa procedez deoarece ma simt depasita.

Multumesc mult!

Cert este ca a dezvoltat fobia specifica de lift. Mergeti la un psiholog cu el, pentru o evaluare mai amanuntita.

Aveți nevoie de ajutor specializat. Succes!

Dorind sa-i protejeze pe copii, unii parinti reusesc sa-i vulnerabilizeze. Exista ceva, un element care i-a provocat aceasta reactie ? S-a intamplat ceva deosebit, bizar in lift, in afara de a fi blocat ? E posibil sa fi mers in lift doar el si o persoana straina..? Sa fi avut un incident ? Stiti cumva, daca l-a pedepsit cineva din familie, tinandu-l inchis in..debara..? E necesar sa explorati putin pt a afla ce i-a indus aceasta teama. Cat despre teama de catei, de medici.. poate nu e cazul dvs, insa din pacate, am intalnit frecvent parinti care isi infricoseaza copii – poate fara sa-si dea seama – doar prin modul in care abordeaza o vizita la medic, sau intalnirea cu un catel. In loc sa normalizeze aceste situatii, unii parinti spun : ”ei, lasa, ca vezi tu ce patesti daca faci…X lucru..o sa ajungem la doctor si vai de fundul tau ca o sa-ti faca injectii” , sau ” aaa, vino incoace repede..vine cainele ala si te musca”…si uite asa, copilul ramane in minte cu aceste aprecieri despre medic si caine… Mergeti la un psiholog si veti gasi rezolvarea acestei probleme, in general a fricilor sale.

eram mic, 4-5 ani, cand un lift s-a blocat astfel, si am crezut ca oamenii aia au fost lasati acolo pt totdeauna sa moara (s-ar putea ca cineva sa-mi fi intarit aceasta convingere in gluma cand/daca am exprimat-o). Multa vreme dupa aceea am avut groaza de lifturi, dar nu s-a observat pt ca nu prea aveam noi ocazia sa mergem cu liftul, iar cand se intampla sa mergem, desi simteam ca nu pot respira, nu indrazneam sa spun pt ca oricum nu m-ar fi luat nimeni in seama. Cand am crescut mi-am dat seama ce prostie era ceea ce credeam (ca daca ramai blocat in lift, esti lasat acolo sa mori) iar acum nu mai am nici o problema cu lifturile. …Din pacate asta nu-i un raspuns la problema dvs actuala; da, fiul dvs cel mai probabil va fi in regula cand va mai creste si-si va da seama ca lifturile nu sunt un pericol mortal, insa dvs aveti acum nevoie sa folositi liftul zilnic :-/ Am spus-o doar ca fapt divers, imi cer scuze daca am fost deplasat O:)

A incerca sa explicati rational o problema emotionala, subconstienta, nu are nici un efect. De aceea s-a inventat psihoterapia, ca sa inlocuiasca sfaturile tehnice, cu metode cu impact asupra starilor, emotiilor, sentimentelor. Oricine iti poate spune orice, insa modul cum ti se transmite mesajul, si locul in care acesta ajunge sunt factorii care fac diferenta.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

viata sexuala..am nevoie urgent de un sfat..ma aflu in elvetia de 4 zile..sunt in vizita la sotul meu nu am avut raport sexual de 5 ani..si acum am dureri mari in interiorul vaginului..cred ca este inflamat si simt o rana chiar la intrare..nu cunosc limba germana de aceia doresc un sfat ce pot sa fac..sau ce sa cer de la farmacie..raspunsuri cat mai urgente va rog..va multumesc anticipat

URGENT la spital! Nu va poate consulta nimeni de la distanta iar sugestii pripite sau generice sunt periculoase. Nu mai ezitati!

Mergeti la spital si vorbiti in engleza cu doctorii

sau cereti un lubrifiant la farmacie…

Sau treaba nu prea merge emotional vorbind…

Candidoza+răceala…

Sfaturile noastre nu pot inlocui consultul ginecologului… Elvetienii sunt si vorbitori de italiana, deci inteleg multe cuvnte romanesti. Iar medicii cam stiu engleza. Insa nu sunt multe de spus unui ginecolog, care va vedea el problema.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Am fost prietena cu o fata ,pana cand a inceput sa ma plictiseasca,ideea e ca eu sunt o fire mai directa si i-am zis in fata acest lucru.
Ea mia zis in replica ca si eu o plictiseam si am hotarat intrun fel sa nu mai tinem legatura…
A fost totul ok,desi au fost momente cand imi lipsea.Cand eram prietene eram foarte dura in sensul ca nu ii acordam atentie si intrun fel nu imi pasa ce se intampla cu ea.
Iar cand am devenit mai apropiata de ea,se schibase,adica ea era mai distanta.
Ideea e ca acum am iesit afara in grupul meu de prieteni,binenteles ca era si ea printre ei si a inceput sa ma bage in seama desi eu eram foarte indiferenta,adica nu o ascultam si incercam sa stau cat mai departe de ea,iar ea se tine dupa mine.
Nelamurirea mea este:De ce se mai tine dupa mine daca i-am spus foarte clar ca nu avem de ce sa fim prietene,ii place ca ma port din nou asa distant,asta o atrage?Sau doar nu are ce face?
Va rog sa imi dati un sfat in legatura cu ce asi putea face,va multumesc!

poate ca ii place sa te porti asa cu ea… poate nu are ce face? Ma gandesc ca ai putea relua discutia cu ea in care sa te exprimi mai clar (poate nu te-a inteles). Incearca sa discuti cu ea mai pe larg daca vrei raspunsuri complete. Succes!

Unele persoane se simt bine cand sunt respinse, devalorizate, deoarece acesta e tiparul lor comportamental. Au avut unul sau ambii parinti cu astfel de comportament, si il considera OK, fara sa il constientizeze.

Subscriu parerii colegului, cu o mica ajustare. Nu se simt neaparat bine, ci sunt obisnuite cu un asemenea comportament. E greu de crezut ca cineva se simte bine atunci cand este devalorizat…

Ati decis sa nu mai fiti prietene pt ca PE TINE te plictisea, ea probabil a spus asta doar pt ca tu ai spus-o. Cred ca te admira/respecta pt ceva si ar vrea sincer sa-ti fie prietena devotata. Spun asta pt ca eu am vreo doi prieteni pt care-as face orice si care probabil sunt satui de mine Dar chiar daca m-ar indeparta, asa cum faci tu cu ea, probabil tot as fi dispus sa-mi donez ambii rinichi oricaruia din ei daca ar avea nevoie

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Sunt de 3 ani cu sotul meu si mereu ma framantat un lucru, ,,ma inseala"?pleca seara tarziu si spune ca se duce la un ciubuc sa monteze un geam,o usa,o iala,intarzie mereu lafel ca timp,atat cat sa se poata vedea cu cineva,e foarte grijuliu cu mine,sa nu banuiesc ceva,cand sun nu raspunde decat dupa 10 minute ma suna el,mi-am rugat o prietena sa ai faca avansuri si a acceptat a sunat-o,inca nu sau vazut ,urmeaza…cand il prind cu minciuna e foarte agitat si vorbeste urat…simr ca minteamea o ia razna,ce pot sa fac ?

Problema voastra poate sa fie mai profunda. Ai incercat sa vorbesti cu el si sa-i spui ce te framanta inainte sa ai un comportament de verificare? Daca se duce la un "ciubuc" se vede asta in veniturile familiei sau sunt doar banii lui? Ai vrea ca presupunerile tale sa se adevereasca? Fa ceva, nu astepta! Ce activitati faceti impreuna, cat timp (de calitate!) petreceti impreuna, cum stati cu comunicarea, cum este intimitatea dintre voi, va faceti intelesi sau unul vorbeste si celalt intelege ce vrea? Ce planuri prezente si viitoare aveti pentru casnicia voastra? Incearca sa vorbesti cu el si sa-i spui framantarile tale fara sa il ataci si dezvoltati amandoi o strategie de evolutie a cuplului vostru. Daca nu este receptiv si are un comportament de evitare, poate ca ar trebui sa faceti consiliere de cuplu.

Nimic. Daca el e nesincer, tu poti alege sa te prefaci ca nu vezi nimic, sau sa iei masuri.

Parerea mea este ca nu este corect cum ati procedat, mai ales ca ati implicat si alta persoana . Aveti incredere in Dvs, acordati-va mai mult timp pentru Dvs. , apoi cand va revine increderea in sine, abordati aceasta tema de discutie cu sotul asa cum va sfatuieste si mai sus sotulhttps://www.youtube.com/watch?v=1bq12ZuIcV4

multi "mosnegi" de pe la tara spun ca secretul unei casnicii cu adevarat fericite este ca sotul sa aiba si o amanta; si citisem odata undeva ca monogamia la oameni nu-i ceva natural ci o "inventie" a societatii civilizate Dand gluma la o parte, cred ca au existat cupluri fericite in care sotul a mai avut si cate o aventura pe alaturi, multi barbati (daca nu toti) facand diferenta intre atractia fizica si dragoste. Inainte sa am o prietena eram convins ca nu voi putea fi vreodata fidel unei singure persoane. Si intr-adevar, impulsul era sa dau curs oricarei aventuri, si singurul lucru care m-a oprit a fost ca n-am vrut ca ea sa sufere. "Sufeream" eu stand in banca mea (intre ghilimele dupa cum se vede; stii, ca atunci cand iti doresti ceva si nu poti avea) dar stiind ca o fac de dragul ei, era ok. (nu ca as fi fost eu mare macho, dar ca idee, ca nu mi-am propus niciodata sa fiu fidel, insa am decis sa fiu de dragul ei, chiar daca eu simteam dorinta pt altceva). Ideea e, ca orice aventura mi-as fi dorit eu sa am, nu as fi iubit-o mai putin pe ea si nu as fi lipsit-o vreodata de dragostea si atentia mea totala. (btw, n-am inselat niciodata cand am fost cu cineva, m-am conformat exemplar normei sociale, am spus ce-am spus doar pt a arata cum inteleg eu situatia dnei in cauza ).

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!
Am 21 de ani, prietenul meu aproape 24. Suntem impreuna de 3 ani si de un an locuim impreuna. Ne intelegem minunat,avem planuri de casatorie, copil in urmatorii 1-3 ani, insa eu am o problema…mai exact, uitandu-ma in jur la cate lucruri de intampla cu cuplurile de astazi, cu oameni care se despart, se inseala, raman in relatii in care nu sunt fericiti – ma gandesc, imi e teama ca nu cumva,intr-o zi, el sa isi doreasca altceva sau sa nu apara in viata lui cineva si sa imi ascunda acest lucru. Ma intreb adesea daca sunt eu ceea ce isi doreste si imi e teama ca in viitor sa nu cumva sa se indragosteasca de altcineva. Daca el o sa caute ,,altceva", noul in alta parte? Intodeauna ce-i nou atrage mai mult, de la o geanta noua pe care ti-o cumperi, desi mai ai 3 acasa, o casa noua, o masina noua si chiar o persoana noua. Nu putem nega asta.
A fost si primul baiat cu care mi-am inceput viata intima si credeam ca si pentru el am fost prima. Din pacate, am aflat aproape un an mai tarziu ca a avut o scurta relatie cu o fata si ca s-au culcat impreuna o singura data; el mi-a zis ca nu a vrut sa imi spuna acest lucru pentru ca ii era rusine si nu voia sa ma dezamageasca. Pe langa actul sexual normal, au facut si sex oral reciproc, ,,veste" care m-a afectat destul de tare, pentru mine acest lucru fiind ceva ce nu poti face oricui, cu atat mai mult unei persoane pe care nu o iubesti cu adevarat. Eu nu as putea face asta altcuiva. Ulterior, am inceput sa cred ca lui ii e sila de mine si ca de asta imi face sex oral destul de rar. In prezent, am depasit, desi nu in totalitate, toate gandurile legate de ce a fost intre ei, mai putin credinta ca ii e sila de mine si am inceput sa nu il las sa mai imi faca ceva jos.
Cum sa depasesc asta? Dar mai ales, cum sa trec peste teama de ,,daca" legata de viitor?

personal cred ca a avea mai multi parteneri/partenere este sanatos pt viata de cuplu… ma refer la a avea relatii serioase, nu la culcat cu oricine in stanga si dreapta. Sunteti inca tineri si fricile tale au sens perfect… nu ai cum sa fii sigura de viitor… nimeni nu poate. Cred ca pana la urma fiecare dintre noi face ce si cum poate… daca ai incredere in el si el in tine si relatia este in continua crestere si maturizare atunci puteti casi solutii si la ‘noul’ de care vorbesti tu. Incercati totusi consiliere de cuplu… inteleg ca trebuie sa rezolvati niste lucruri intre voi… cum este si normal… dar ma gandesc ca exista o problema de comunicare… cereti ajutor de specialitate. Succes!

https://www.youtube.com/watch?v=OH06OM3gYr4

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!Nu stiu cum sa incep,mam gandit foarte mult inainte sa apelez la dmv.Am nevoie de cateva sfaturi in legatura cu viata mea personala, dar si intima!Am 32 de ani, sunt intr-o relatie de aproape 4 ani. Inainte de relatia actuala am avut o relatie cu un barbat insurat aproape 6 ani in care nu avusesem probleme, nu faceam scene de gelozie, in fine ,stateam cuminte in banca mea nu vroiam sa o ranesc cu nimic si pt nimic in lume pe sotia lui care nu avea nici o vina. Cu actuala relatie la inceput a fost frumos si bine, locuim impreuna, muncim impreuna toata ziua suntem impreuna. La inceput imi era greu pt ca nu eram obisnuita sa am incontinu pe cineva langa mine, sa nu mai spun ca stie de fostul meu si e gelos la maxim, dar suportabil( mam obisnuit).Actualul meu a luat un microb care i atacase inima si a fost nevoit sa faca tratamente peste tratamente,iar aceste medicamente lau daramat fizic si psihic. Tin sa mentionez ca el era o persoana foarte activa, moto-cros, vanat,
si in pat era activ,in fine ne simteam bine. Acum nimic din toate astea, numai are hobby sex numai facem aproape deloc de aproape 2 ani. Eu am aceptat situatia asta pt ca nu am vrut sa il las la greu, ma iubeste, si eu il iubesc am incercat sa avem rabdare. Am inceput sa visez cu fostul, momente intime, momentele petrecute impreuna(nu stiu, sunt hormoni de vina?). Actualul e aproape mereu down, nu are chef de nimic si nici nu incearca. Ne certam destul de des, am vrut sa il parasesc de multe ori, el a incercat sa se sinucida dar la-m salvat eu …cu greu. De atunci am decis sa las de la mine sa nu il supar cu nimic sa fac pe placul lui.Si asa am iceput sa facem planuri de nunta, copii nu vrea ca zice ca o sa moara repede(tampenii), eu imi doresc copii. Dar nu stiu, oare vreau sa ma casatoresc cu el, sa am o viata platonica, fara sex, fara copii? Stiu ca e lunga scrisoarea mea, dar sinteam nevoia sa ma descarc la cineva. Multumesc anticipat!

Ati facut foarte bine ca ati scris aici. Este un prim pas. Apoi, doar discutand sincer si deschis cu el, veti trage niste concluzii. Mai este si terapia de cuplu. Oricum, nu este in regula sa va schimbati total doar ca sa nu il suparati pe el. Si dvs aveti o viata, care trece foarte repede.

Daca vi-l doriti cu adevarat in viata Dvs, cautati in primul rand modul de insanatosire a d-lui, incepand de la medici , terapii complementare si pana la psihoterapeuti! Cand considerati ca ati facut tot ce se poate in aceasta privinta, luati decizia care va aduce implinire si fericire in viata Dvs. https://www.youtube.com/watch?v=clUrBNn6ejM .

In actuala situatie, cu problemele lui de sanatate, aveti de asteptat o vreme. Orice decizie pripita e nedorita. Presiunile pot distorsiona deciziile…

Din ce ne-ati povestiti aici, pare sa fie o renuntare la sine in favoarea celuilalt corelat cu santajul emotional (tentativele de suicid, boala, etc.). Este adevarat ca sub steagul "iubirii", dar oricat de alturist si empatic ai fi, lucrul asta nu poate dura la infinit si mai devreme sau mai tarziu, vor aparea frustrari si nemultumiri care vor afecta relatia mult mai mult decat daca lucurile s-ar discuta cu cartile pe fata si la rece. As intelege acest devotament atunci cand ar fi existat deja o familie cu copiii, cand v-ar fi ajutat alte motivatii sa faceti fata. In primul rand cred ca partenerul are nevoie de terapie individula, urgent. Nu este ursor ca dintr-o persoana activa sa devii un om "aplatizat", lucru care-l afecteaza pe toate planurile, dar asta nu-i da dreptul sa puna stapanire si sa santajeze persoana de langa el. In primul rand nu sunte-ti mama lui si nici ruda lui deocamdata! In al doilea rand, atitudinea si comportamentul dvs. de aderare neconditionata in sprijinirea celuilat in defavoarea dvs. trebuie analizata de asemenea intr-o terapie personala. Sprijiniti-l in demersul lui psihologic, eventual mergeti si impreuna la o consiliere de cuplu dupa ce el si dvs. v-ati echilibrat si luati hotarari importane pentru viata dvs. in cunostinta de cauza si nu pe picior de sacrificiu.

Sunteti pregatita pentru o viata platonica? Ce anume va pune sa renuntati la visurile, dorintele dvs. la 32 de ani? Imaginati-va cum veti fi peste 3ani, peste 5 ani langa un sot care a renuntat la viata activa. Ar fi o solutie pentru Dul. sa participe la o terapie de grup.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna seara! Mai incainte am folosit acest site si am primit raspunsuri care m-au ajutat sa depasesc ceva. Acuma am mai crescut, si avident ca si problemele au devenit putin mai severe. Nu stiu daca cineva va avea placerea sa citeasca. Problema mea la care eu singur numi pot da un raspuns, nici rudele nici prietena mea, suna in felul urmator: “Ma numesc Constantin, si am 20 ani. Parintii mei au divortat cind eu aveam 3 ani, dar au divortat cind erau peste hotare. Mama mea respectiv peste citiva ani s-a imprietenit cu alt barbat.Au trait impreuna aproximativ 10 ani impreuna. In acest timp s-a nascut un fratior. In toata aceasta perioada au lucrat, au agonisit avere, si toate au fost inregistrate dupa el. Dupa s-au despartit, si mama mea i-a lasat totul lui. Eu nu aveam nicidecum o relatie de familie cu el.
Dupa divort am ramas eu, mama, si fratele. Eu eram la Moldova cind ei au divortat. Si mama mea cu fratele mai mic s-au schimbat cu traiul la o matusa. Deja de 9 luni sunt si eu aici alaturi de ei, tot la matusa mea. Am un serviciu, ca orice persoana ma scol la 5. Am o prietena cu care suntem impreuna de 5 ani si jumate. Nu stiu cum sa comport cu mama mea, pentru ca la orice miscare a ei ma irita, timp de 20 ani daca mi-a fost alaturi numai 4 ani maxim. Am trait cu bunei. Mam invatat sa traiesc singur si sa ma descurc. Acuma sper ca a-ti inteles putin situatia in care ma aflu. Problema princila ar fi aceasta: Eu cu prietena mea vrem sa ne cumparam o casa, si sa traim numai noi doi, sa avem un copil si sa fim numai familia noastra, caci unde in familie noua sunt parintii cuiva mereu reiese cu multe certuri, si poate ajunge la destramarea familiei. Eu categoric nu vreau sa traiesc cu mama mea impreuna, si nici prietena mea nui deacord, nu este faptul ca o urasc dar nu suport. Daca ne luam casa respectiv fratele meu si mama mea se vor schimba cu traiul la noi, nu vor ramine la matusa mea. Dar nici nu pot sa le zic ca sa nu vina sa traiasca cu noi, pentru ca sunt din familia mea, si au ramas fara nimic din prostia mamei mele. Eu niciodata nam pretins nimik de la ei. La matusa mea tot nu poate sa ramina caci ei tot au o familie care vor sa traiasca numai ei, fara nimeni imprejur. ” Nustiu daca am fost explicit, daca m-ati inteles care este problema. Pentru ca eu deja de un an numi pot da un raspuns, si ma gindesc de zi cu zi. Va rog frumos ajutatima, cite mai multe sfaturi de la toti. Caci fiecare intelege in modul lui si ar avea o ideie mai buna decit cele care le am eu acuma. Va multumesc mult si va urez o seara frumoasa.

In opinia mea, ar trebui sa apelezi la un specialist din orasul tau sa inveti sa gestionezi relatia cu mama si fratele tau implicit, astfel incat decizia ta sa fie mai putin dureroasa pentru cei doi (mama si frate).

Este dificil de spus ceva. Eu as actiona egoist, asa cum a facut-o mama ta cand nu s-a luptat sa plece cu ceva pt voi, sa aveti macar o garsoniera unde sa stati DAR tu esti singurul barbat existent in familia ta acum si e drept sa te gandesti la mama si fratiorul tau. Ii poti lua o perioada pe toti sub aripa ta dar pe o perioada determinata, timp in care mama ta sa isi gaseasca de lucru si sa se mute.

Este greu sa treci peste o copilarie lipsita de afectiune, si inteleg ca aveti nevoie de confirmari si intelegere din partea mamei,. Dar, mutatul impreuna cu ea va garanta insuccesul relatiei actuale. Relatia cu mama trebuie “reparata” cu ajutorul unei terapii (individuale sau de familie). Daca fratele este minor puteti sa il ajutati pana creste si poate lucra, dar asta cu acordul partenerei. Altfel, asteptati-va la probleme in relatia de cuplu. Succes si capul sus, aveti perspective frumoase in viata!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!
Ma aflu intr-o situatie pe care nu stiu cum sa o infrunt.Am 30 de ani,mi-am inceput viata intima la 26, cu sotul, dupa ce ne-am casatorit.Am avut mereu probleme pe latura sexuala.Niciodata nu am putut sa ma relaxez, indiferent de cat de tandru si rabdator a fost sotul. Mi-a fos mereu frica si rusine de actul sexual si din cauza asta am avut si diverse probleme ginecologice.

Am facut si terapie o perioada, in incercarea de a rezolva aceste probleme dar nu s-a schimbat nimic.Acum ma aflu in stadiul in care aproape am finalizat un tratament ginecologic si ma tem de momentul in care va trebui sa-mi reiau activitatea intima: teama de durere, de esec.Am nevoie de un sfat, va rog.

Daca nu sunt probleme ce tin de chimia si biologicul organismului tau, gen tulburari hormonale etc., atunci sigur este o cauza psihica: poate tine de educatia timpurie despre sexualitate, de exemplu sexul considerat un tabu, ceva rau, rusinos ori poate ai avut parte de primele experiente senzuale intr-un mod pe care l-ai asimilat traumatic si ai dezvoltat sentimente de vinovatie. Ar mai putea fi si abuzul sexual o cauza. Toate aceste ipoteze le poti explora intr-o terapie si puteti incerca si o terapie de cuplu. Meriti sa fii fericita deplin alaturi de sotul tau. Si se poate rezolva !

Hipnoza e terapia potrivita. Iar compatibilitatea cu terapeutul e esentiala. Altfel, terapia e fara efect. Descoperirea cauzelor profunde ale problemelor e primul pas.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Ajutor!

Buna ziua,

Am inceput tema subiectului folosind cuvantul ajutor, un cuvant care ma reprezinta, pentru ca nu stiu ce solutie de rezolvare sa gasesc problemei mele.

Am sa incep cu un mic rezumat.

Acum 4 ani am cunoscut un baiat, cu care m-am si casatorit si am si o scumpete de fetita. Problema inca de la inceput au fost parintii mei, care nu lau acceptat, motivele nu am reusit sa le aflu nici azi. Probabil statutul social, deoarece parintii mei lucreaza in spital respectiv mai, iar parintii lui s-au refugiat la tara, insa el este inginer detine chiar si o firma si este foarte respectat si apreciat de foarte multa lume.

Mama si tata au incercat tot felul de modalitati prin a ne despartii. La o intalnire avuta cu parintii lui si ai mei, mama si tata mi-au adus tot felul de cuvinte urate (ex ca sunt nebuna, hoata, curva), au fost multe cuvinte neadevarate aruncate nu stiu, poate la suparare care m-au durut. Pe el au incercat sa il dea afara de la primul job din perioada respectiva, au pus paza sa il urmareasca. Mentionez ca am incercat in nenumarate randuri sa vorbim, sa ne intalnim, dar in zadar. Sotul meu a incercat printr-un email sa le scrie toate sentimentele si gandurile lui, care pentru ei a fost un tupeu nesimtit.

Au trecut patru ani in care am facut cununia fara ei, lucru foarte dureros pentru mine, dar a trecut.

Insa in noaptea de revelion in acest an m-a surpins telefonul primit de la mama, telefon care a dus la o impacare, asa cred si imi doresc.

Dupa ce am nascut s-au apropiat foarte mult de mine, dar problema este la sotul meu care a devenit foarte rau, certaret, imi aduce multe reprosuri, certuri in care sunt inclusi ai mei parinti.

Nu stiu cum sa il fac sa isi dea seama ca au gresit si ca in felul lor asa mai distant si rece incearca sa treaca peste tot.

Va rog sa ma ajutati

parerea mea este ca pare ca incerci sa treci peste ce au facut parintii tai (!?) doar de dragul de a avea o pace cu ei, dar asta iti sugerez sa explorezi intr-o terapie individuala. In ceea ce priveste relationarea cu sotul… daca nu puteti ajunge la o comunicare calma, cateva sedinte de consiliere de cuplu va pot ajuta sa reformulati in asa fel in cat sa fie totul clar si calm. Nu lasa sa treaca prea mult timp pt ca acest copil al vostru creste… in ce mediu, voi decideti. Curaj!

Din ceea ce ai descris, pari prinsa la mijloc. Dacă pentru tine, încercările părinților de a reconcilia relația voastră înseamnă mult, pentru soț, e mai greu sa își recâștige încrederea în ei, când majoritatea interacțiunilor trecute au fost negative. Pentru a nu sacrifica relația cu partenerul, care a fost alături în tot acest timp, formează o echipa cu el – explică părinților situația, fiind atenta la sentimentele și nevoile lui. Știu ca probabil iti e foarte greu, dar poți sa găsești o soluție. Poți sa explorezi, așa cum s-a menționat anterior, în terapie, individual sau împreună cu soțul.