Buna seara,
Fetita mea de 3 ani si 6 luni renunta f usor la cea mai mica greutate intampinata. Exemplu: a vrut la inot – dupa 2 sedinte a renuntat (trebuia facut ce zicea instructorul), a vrut la balet (dupa sedinta 3 vrea sa renunte, la fel nu poate face ce vrea ea, daca o corecteaza se supara si se tranteste pe jos pretinzand ca nu mai poate), alt exemplu coloreaza si depaseste un pic renunta si nu mai vrea sa incerce, incearca sa faca un puzzle nu ii iese renunta …. Toti o sustinem, o incurajam.
Multumesc.

Probabil o incurajati prea mult. Lasati-o sa descopere singura ce-i place sa faca, nu stati in permanenta “cu laudele” si incurajarile dupa ea. Tot ce va invata, va fi ca va poate retine atentia asupra ei mai ales prin fapte care va deranjeaza.

Nu eu am vrut sa faca inot, nu eu am vrut sa o duc la balet. Sa o las dupa 3 sedinte sa renunte? Ce invata?

Nu renunta fiindca nu ii place ci fiindca este greu.

Probabil inca nu e pregatita sa accepte o disciplina mai stricta pentru a face un lucru care i se parea amuzant. E destul de mica, iar inotul si baletul – daca nu sunt de performanta- asta ar fi bine sa si insemne: distractie si amuzament. Daca nu o lasati sa renunte ce se va intampla? Nu cumva va ajunge sa nu mai intre in apa? Din punctul meu de vedere (e un punct de vedere subiectiv) la 3,6 ani copiii ar trebui sa descopere lumea cu curiozitate, cu nerabdare, in ritmul lor- nu mai vrea la inot, se va balaci cu dvs in concediu si sigur se va distra mai mult, pentru ca sunteti impreuna cu ea

Categoric nu vorbim de performanta. Vorbim de grupe de 8-10copilasi de 3.6 ani, de “ore” de 25-30 de minute.

Cum stati cu recompense versus sanctiuni? Daca nu are stabilite niste reguli in restul timpului si face ce vrea, cat vrea fara sa existe consecinte poate asa ajunge sa refuze si inot sau balet. Mie nu mi se pare ok ca nu termina o activitate la aceasta varsta si aici nu ma inereseaza de balet si inot. Un puzzle, un joc trebuie dus la bun sfarsit pt ca pun premisele viitorului (pre)scolar. Abilitati are la varsta aceasta, reveniti cu raspuns privitor la regulile din familie sau comportament la gradinita. Putei raspunde si pe office@atelierecumaniere.ro

Exista un loc de pedeapsa care il stie si accepta sa stea acolo (cand musca, tipa, e nervoasa efolosit f rar) si exista mici recompense (4 tic tac cand o iau de la gradinita…). Face ce vrea dar asta nu implica tv, calculator, ipad, desene. Aici portia este mica si rara. Face ce vrea daca nu este periculos – o las sa spele ce vrea cand vrea, sa ma ajute la ce fac eu, sa “citeasca”… Practic da, se joaca cu ce vrea cand vrea cat timp este acasa. La gradinita cred ca respecta bine regulile (8-15). Nu as da recompense la puzzle, colorat…

Mi se pare putin cam mult sa vorbim de recompense/ sanctiuni in cazul unui colorat, puzzle sau alt joc. Da, daca e vorba de anumite “responsabilitati” ex: sa-si adune lucruri din camera, sa va ajte la pusul mesei, etc, lucruri care o fac sa se simta utila si pe care le puteti cuantifica si care evident e bine sa fie indeplinite pana la bun sfarsit.. Puzzle, si colorat, inot si balet, intra- dupa mine- in categoria joc, ori mi se pare cam exagerat sa stabilim o scala de recompense si sanctiuni pentru astea

Ok. Puteti citi acest articol si verificati corectitudinea oferirii Time-out-ului http://atelierecumaniere.ro/#!incalcarea-regulilor/c181j . Apoi, psihologia cognitiv- comportamentala spune ca intarim un comportament dezirabil prin oferirea stimularilor, recompenselor. Deci, da, ar fi util daca vreti sa o determinati sa coloreze sa ii spuneti ca ii oferiti recompensa daca termina. Daca nu, macar terminati impreuna cu ea, cu mana dvs peste mana ei pt a invata ca o activitate trebuie dusa la bun sfarsit. Asa i se cultiva si simtul estetic: o laudati: “Bravooo, uite ce frumos este pt ca am terminat! Ce culori frumoase! Ce bine arata!” Cu timpul incepe sa vada singura diferenta

Din experienta mea cu copiii: neterminarea unei activitati si lasarea ca atare se extinde in invatarea unui refuz in mai multe situatii si intarirea opozitionismului. Totusi, fiecare caz este unic, am prea putine amanunte legate de relatia parinti – copil pt a trage concluzii.

D-na Denissa Toma sunt de acord. Lucrurile de acest gen le face fara nici o problema, fara nicio mâraialã. Strangem un joc inainte sa luam altul, punem totul la loc inainte de culcare, ducem hainutele murdare la cosul de rufe, ma ajuta la intins hainutele spalate, isi duce paharul la spalat …. este chiar f responsabila. Pe de alta parte acestea sunt lucrurile care le face cu mine; inotul(deja e trecut), baletul sunt activitati care nu le facem impreuna. Sa aibe legatura?

Cum a ales sa mearga la inot/ balet? De unde stia de activitatea respectiva? Mai aveti alti copii? Cat timp petreceti impreuna? Sunt copii care isi doresc sa petreaca timp cu mama pentru ca au impresia ca ea face mereu ceva interesant cand nu e cu ei.

Este unica, bebe 2 este pe drum (10 saptamani). A aceeptat gradinita usor, a si inceput de la 14 luni (initial 8-13, acum 8-15). Se termina gradinita si pana la 19-19:30 cand se culca stam impreuna. Rar se joaca singura. Tati se implica mai greu, putin, rar desi e prezent. Ii placea f mult la piscina in concediu, chiar prea mult, se arunca in apa pur si simplu fara aripioare, fara colac. Ne-am intors si a vrut la inot. Unde nu mai facea ce vroia ea, unde nu eram eu, unde trebuia sa faca ce i se cerea. Balet… nu stiu exact momentul, ii placea sa faca piruiete prin casa, am fost la spectacole si a spus ca vrea si ea la balet.

La aceasta varsta orice activitate trebuie propusa prin joc. Ceea ce invata de fapt un copil de 3,6 ani care este obligat de frica pedepsei ( care in sine nu inseamna nimic altceva decat un simbol al pierderii afectiunii parintelui) sau de dragul recompensei ( conditionare care nu o invata sa aprecieze o activitate pentru bucuria interioara pe care i- o aduce ci pentru o recompensare externa) este ca nu e important ce simte, ca nu e bine sa- si exprime sentimentele si nemultumirea, ca trebuie sa se supuna. La varsta asta nu inotul sau baletul sunt importante ci cladirea increderii in sine, spatiul intern de joc, capacitatea de a pune in cuvinte emotii si ganduri, creativitatea.

Felicitari!:) Peste cateva luni, timpul pe care il petreceti acum cu ea, va fi probabil redus si se vor intampla schimbari importante in viata dvs de cuplu/ familie si mai ales in universul ei. Intrati intr-o noua etapa in viata de familie, etapa care va fi solicitanta pt dvs, dar nu atat de solicitanta pe cat va fi pt ea. Pana atunci, incercati sa colaborati cu ea, sa intariti relatia pe care o aveti, sa fiti deschisa si receptiva la ceea ce-si doreste. Va realiza ca parerea ei conteaza pentru dvs si cel mai important, nu veti intra intr-un cerc in care dvs ii impuneti sa faca un lucru( pe motivul ca ea a ales), iar ea se incapataneaza sa nu-i mai placa, pentru a vedea ce faceti dvs in continuare (va atrage atentia, chiar daca negativ). In felul asta, cand va veni in famlie celalalt bebe, il va accepta mai usor pentru ca va intelege ca sunteti “in tabara” ei in orice situatie.

Multumesc mult.

Mesaj:
Buna ziua,Am un baietel de aproape 2 ani care s-a nascut cu piciorusul drept mai scurt si cu 4 degetele la acest piciorus. As vrea sa stiu daca mai exista astfel de cazuri, deoarece medicii nu mi-au raspuns niciodata la intrebare. Mi-au spus doar ca e un caz mai rar intalnit.
Intrebarea care ma chinuie cel mai mult, este cum sa abordez subiectul in fata copilului si cand ar fi bine sa discutam despre acest lucru. Nu as vrea sa se simta “defect” in vreun fel. Din toate celelalte puncte de vedere e perfect sanatos.
Ma gandesc ca in curand va invata sa numere pe degetele si e posibil sa realizeze ca la picioruse nu sunt tot zece. De asemenea, mi-e teama de reactiile celorlalti copii, deoarece stim ca cei mici pot fi rautaciosi fara sa isi dea seama ca fac un rau.
Pana acum am suferit eu destul pentru amandoi, pentru ca nu poate purta orice incaltaminte. A fost ingrozitor sa vad dezamagirea si tristetea din ochii lui, cand a primit o pereche de cizmulite de cauziuc colorate, ne-a pus sa-l incaltam fiind foarte incantat de culori si nu a putut merge cu ele.
Va fi greu si in perioada cand va trebui operat pentru alungirea piciorului, dar mai avem pana atunci si sper ca atunci sa inteleaga, avand in vedere ca ni s-a spus ca se poate face doar dupa varsta de 6 ani.
Orice sfat e binevenit. Va multumesc.

buna ziua, lucrez intr-un centru de recuperare unde avem cazuri cum este cel al baietelului dvs.Il puteti ajuta facand terapie-masaj ,gimnastica ,etc, iar daca diferenta permite ( nu ati specificat diferenta de lungime ) se poate pune un talonet IN papuc si poate purta orice .Sunt copii care au trecut prin asta si cred ca ar trebui sa vorbiti cu parintii despre experienta lor .

Cel mai important pentru el, este ca dumneavoastra (familia) sa nu priviti situatia ca pe un handicap ci ca pe o alta forma de normalitate. Pentru el aceasta este normalitatea si este ok cu ea, pentru ca nu stie cum este altfel si are nevoie ca si persoanele semnificative din viata lui sa fie ok cu el asa cum este, sa nu-l compatimeasca, sa nu-l protejeze excesiv etc., ci doar sa-l iubeasca si sa creada in el!

Tristetea din ochisorii lui e tristetea din sufletul dvs. Acceptati ca este diferit si nu un copil cu handicap. Aceasta diferenta e parte a destinului lui, mai devreme sau mai tarziu intelegeti de ce. Dumnezeu nu greseste, e un copil binecuvantat! Sa va traiasca!

Raspuns 1: Copilul a facut kinetoterapie si am incercat si terapia Bowen. Diferenta de lungime a continuat sa creasca. Ne-am mutat din tara si am stopat tot pentru ca nu cunoastem limba si ne e greu sa cautam terapeuti. Ma sfatuiti sa continui cu konetoterapia?

Raspuns 2: Raspuns 2: Niciodata nu l-am tratat diferit. Ne comportam perfect normal cu el. Il iubim, dar il si certam cand face prostioare. Din partea noastra nu va simti ca are ceva diferit. Eu ma gandesc doar la strainii care vor intra in viata lui.

Raspuns 3: Mi-as fi dorit mai multe sugestii din partea psihologilor din acest grup. Multumesc.

Subscriu opiniilor doamnei Luminita Bunescu si domnului Gerard Stroe. Nimeni nu e perfect. El e special.

Singur că va recomand kinetoterapie sub formă de exerciții fizice,înot,masaj,electroterapie ,el este în continuare în creștere până la~20 de ani si se pot produce schimbări in defavoarea lui dacă nu este urmărit de un specialist pe perioada creșterii.

Diferenta dintre el si ceilalti odata ce este observata – ea este o diferenta. Nu puteti ascunde sau feri ceva ce este evident. Vor exista oameni destupati, care il accepta pe el asa cum este – cum exista probabilitatea ca uneori sa intalniti oameni ce critica. De regula, copiii cu particularitati sunt constienti de ele, dar nu se simt intr-un anumit mod deoarece ei asa s-au nascut si nu categorisesc ca noi. Ei asa au invatat sa traiasca. Mult curaj si lucrati la increderea dvs in propriul copil si la acceptarea acestuia ca atare. Fiti mandra de el si bucurati-va de realizarile lui. Fericirea si implinirea sta in mult mai multe lucruri si este infinita in comparatie cu o astfel de diferenta. Daca va centrati doar pe asta s-ar putea sa nu vedeti padurea de copaci.

Mesaj:
Buna ziua,
Am uneori atacuri de panica in autobuz, metrou, simt ca ma sufoc, acestea au inceput atunci cand am terminat o relatie de 7 ani. M-am impacat cu faptul ca m-am despartit de persoana respectiva dar poate inconstient inca ma afecteaza, asta pentru ca nici nu am aflat motivul despartirii. Intrebarea este daca atacurile de panica si despartirea pot avea legatura?

pot avea legatura, mai ales daca nu a existat un alt eveniment posibil traumatizant recent in viata dvs

Cu siguranta! Fa-ti un control medical la tiroida si vezi TSH-ul!

Cred că o psihoterapie ți-ar rezolva problema.

In tratarea atacurilor de panica se va utiliza in planul terapeutic desensibilizarea sistematica. Si daca are legatura sau nu cu relatia, nu asta ajuta la desensibilizare, poate doar ca fapt divers. Ideea este ca ai atac de panica, asta iti afecteaza functionarea sociala si trebuie rezolvat. Nu abuza de medicamente, alea vindeca simpltomul, dar nu rezolva fondul. Consider necesara psihoterapia. Bafta

Magneziu forte cu vit B6 …doza zilnica necesara este de 300 mg.si bineinteles ti.as recomanda sa comunici cu o/un psiholog.

Multa bafta si o sa vezi ca tot raul e inspre bine!

Poate aveti nevoie sa aflati motivul despartirii. Consider atacurile de panica fiind expresia une frici generalizate, nedeterminate, deci o frica fara cauza.

puteti sa va apucati de un sport cardio, yoga, meditatie … tehnici de respiratie. Atacurile de panica sunt in stransa legatura cu manifestarile somatice ale Eu-lui, astfel incat niste mici trucuri cand simtiti ca urmeaza un atac de panica, sunt bine venite. Cauza lor poate sa dureze ceva timp ptr remediere, si logic, prin psihoterapie. Ele de regula implica teama de moarte, teama de abandon (si deci de supravietuire..ce ma fac eu daca persoana x pleaca din viata mea?)…dar pot veni si in conglomerat cu nevoia de atentie (ce e prezenta in oricare dintre noi, fc de etapa de viata pe care o parcurgem). Inca o data, tehnicile de respiratie cel putin … ajuta ff mult in gestionarea fenomenului (ptr a nu se intra in hiperventilatie!)

Mesaj:
De vreo 2 luni am numai ganduri negative…simt ca sunt o ratata,ca nu fac nimic bine…am aproape 28 de ani si ma simt tare neimplinita,nu am un sot,nu am copii,ci un iubit cu care ma cert des si nu munceste si din cauza timpului liber este foarte gelos.
De asemenea,simt ca nici locul de munca nu ma mai multumeste,am o colega foarte rea care influenteaza sefele sa gandeasca gresit despre mine si restul colegelor.
Mai mult, de 2 zile m-am pricopsit cu un virus gripal care ma tine in febra de 39 grade,motiv pt care maine nu pot merge la lucru si sigur “draguta” mea colega imi va pune bete in roti.
Peste toate astea se aduna faptul ca muncesc exagerat de mult,13-14 ore/zi si de multe ori si in weekend,se intampla asta de un an si m-a extenuat deja,abia am timp si pt mine.
Mi-am pierdut increderea in mine,sunt foarte irascibila,panicata si mi-e frica sa schimb ceva…
Va rog sa ma ajutati cu sfaturi concrete dar nu sa ma trimiteti la psihoterapie pt ca e foarte greu cu timpul liber. Va multumesc.

Primul pas deja l-ati facut, ati cerut ajutor. Din pacate schimbarea vitetii este un proces complex care presupune o serie de demersuri si eforturi, functie de fiecare persoana in parte, proces care nu poate fi realizat prin sfaturi concrete, printr-o postare pe net! Mai ales ca un psiholog profesionist nu da sfaturi legate de modul in care sa iti traiesti viata ci te ajuta sa iti identifici cele mai bune solutii pentru tine, deci tot la psihoterapie ajungem. In ceea ce priveste timpul, niciodata nu va fi suficient pentru a face tot ce dorim, de aceea e nevoie sa prioritozam lucrurile. Cand ceva e o prioritate, iti faci timp, iar propriul mod de viata cred ca e o prioritate! Faptul ca spui ca nu ai timp sa faci ceva care ti-ar putea imbunatati viata, ma face sa ma gandesc la un mecanism de aparare, care genereaza pretexte astfel incat sa te complaci in actuala situatie!

oricum o sa va trimitem la psihoterapie, pt ca este un sfat foarte bun. Pana la psihoterapie poate ar fi bine sa FACETI ce, cu siguranta, STITI ca este de facut, cum ar fi sa cautati alt loc de munca, sa reglati relatia cu prietenul, etc. Din pacate chiar dvs ‘va puneti bete in roate’ in ceea ce priveste o viata linistita. Putem discuta mai multe si detaliat daca doriti. Acesta este cel mai çoncret sfat pe care il pot oferi (pt ce ati scris mai sus)

O sedinta de NLP ar trebui sa fie suficienta!

Glutamina vă poate îmbunătăţi vizibil imunitatea şi încrederea în forţele proprii http://www.getfit.ro/suplimente/suplimente-suplimente/glutamina.html

…si totusi, despre nevoia de schimbare este vorba, chiar daca tocmai de asta va este frica… Poate ar ajuta sa vedeti Existenta (Viata) ca pe un organism viu, care va include si pe dumneavoastra. Aflati, va rog, despre acest organism, ca are scopuri bine definite, care vizeaza echilibrul si armonia Intregului, prin echilibrul si armonia elementelor care-l formeaza. In acest moment, VIATA va percepe ca pe un element dizarmonic. Pentru ca … privind prin prisma TRAIRILOR dumneavoastra negative; a lipsei bucuriei de a TRAI – asta sinteti, nu-i asa? Ce credeti ca va face ea, intr-o situatie ca aceasta? Va va ajuta. Va va crea toate conditiile, astfel incit sa va determine sa faceti acele schimbari necesare amindurora: si ei, si dumneavoastra. Obisnuinta; zona de confort; fricile de multiple naturi (de necunoscut, de a pierde controlul, de viitor etc), inclusiv teama de schimbare … sint, din pacate, atit de adesea prezente in situatii ca a dumneavoastra, incit “conditiile” n-au de ales – decit sa faca referire la situatii care, incetul cu incetul, devin de nesuportat. Fie fizic, fie psihic, fie amindoua In acest fel, daca nu schimbati ce e de schimbat de bunavoie, la un moment dat veti fi nevoita sa o faceti (daca intelegeti ce vreau sa zic…) In concluzie, va recomand sa nu mai ezitati mult, pina a va propune (=a va stabili, cu hotarire, intentia) sa intilniti tot ceea ce aveti nevoie, pentru a va consolida 1. increderea in viata; si 2. increderea in sine. “Nici o problema nu poate fi rezolvata, la nivelul de constiinta care a generat-o.” – fapt pentru care aveti nevoie sa intilniti persoane/carti care sa va poata largi orizontul, sa va schimbe perspectiva si sa va “transporte” intr-un spatiu al constiintei de la nivelul caruia, datorita acestei increderi, veti putea controla atit frica de schimbare, cit si restul fricilor mai mult sau mai putin constientizate acum. Iar restul… Va veni de la sine

Dupa cate inteleg, viata dv va nemultumeste sub toate aspectele, dar dv sunteti cea care ia toate deciziile si face alegerile pe care le considera potrivite. Munca va nemultumeste si va extenueaza dar presupun ca nu v-ati gandt sa faceti o schimbare, iubitul nu munceste, nu va intelege, nu va sprijina si mai e si gelos pe deasupra, de parca de asta ati avea nevoie din partea lui, colega va pune bete-n roate dar nu luati taurul de coarne sa va rezolvati situatia, nu aveti timp pt dv si ati pierdut legatura cu propria dv persoana…. La terapie nu doriti sa mergeti pt ca nu aveti timp?! De fapt, ce va doriti cu adevarat? Si ce anume asteptati? Ca ceva sa se schimbe de la sine? Doriti sfaturi? Cine, oare, este in masura sa va dea sfaturi in afara de dv insiva? Cine, oare, e in masura sa schimbe ceva in aceasta situatie? Cine este in masura sa spuna STOP! si de la capat???? Se pare ca aveti pretentia sa se intample o minune de la sine, care sa va schimbe situatia total dar daca se poate fara sa va implicati deloc…. Asa pare din afara. Aveti liberul arbitru, dv aveti libertatea sa faceti alegerile pe care le doriti, sa schimbati tot ce nu e in regula in viata dv, astfel incat viata dv sa fie frumoasa, linistita, fericita. Sfaturi nu e indicat sa primiti si nici nu e firesc, aveti nevoie de oameni care sa va ajute sa vedeti situatia asa cum este si sa va ajute sa va vedeti potentialul si ceea ce puteti face cu el. Daca nu va faceti timp pt dv, cum credeti ca puteti schimba ceva, astfel incat viata dv sa se schimbe in bine?

Ați menționat că nu vreți să mergeți la o terapie însă sunteți într-o situație destul de dificilă încât tocmai de asta aveți nevoie.Timp ne găsim dacă vrem cu adevărat și dacă luăm în serios consecințele situației în care vă aflați.Ele de regulă se agravează nu se duc de la sine.A vă da sfaturi pin acest intermediu e mult prea puțin.Pot fi mai mulți factori care întrețin această situație.

Mie mi se pare ca se contureaza o depresie: insatisfactia pe care o ai este datorata surmenajului si lipsa timpului liber. traiesti viata pe pilot automat, asemenea unui robot. pe de-o parte simti ca munca nu iti este valorizata pe masura implicarii tale. STOP – PAUZA! Aduna-ti gandurile, ia-ti concediu daca poti si prioritizeaza. Sensul vietii vine din ce iti umple sufletul cu bucurie. Daca tot spuneai ca nu ai timp de psihoterapie, te ast pe mail cu detalii pt cateva reorientari si recadrari: office@atelierecumaniere.ro . Cu toate acestea, mentionez ca toata utilitatea sta in psihoterapie.

In primul rand incepe cu o schimbare de look iar apoi sa faci “curatenie”in viata personala…mult curaj!

Mesaj:
Sunt studenta la medicina generala, anul 6 si in urma cu 3 luni logodnicul meu a avut un accident rutier, a intrat in coma, avand leziuni cerebrale grave. Nici un medic nu i-a dat vreo sansa, toti spunand ca daca va trai va fi in stare vegetativa. Acum el traieste dar nu vorbeste, mai misca putin, urmareste, mormaie. Eu nu ma pot concentra la nimic, am de facut lucrarea de diploma, de invatat pentru rezidentiat dar sunt deprimata, nu imi vine sa fac nimic, de fapt mi se pare ca nimic nu mai are sens. Cum as putea sa trec peste asta? Multumesc!

psihoterapia este cea mai indicata. Puteti aborda si psihiatric starea dvs dar nu o sa inlature cauza suferintei. Fiind student la medicina imi imaginez ca aveti o idee asupra starii logodnicului dvs si a ceea ce urmeaza. Mai mult decat sa il sustineti cat puteti de bine nu vi se poate cere. Sunt convins ca aveti multe de impartasit.

RASPUNS: Cum as putea incepe psihoterapia? Imi puteti da mai multe detalii. Nu stiu la cine sa merg, cu cine sa vorbesc. Cei din jurul meu nu ma pot ajuta decat oferindu-mi suport emotional dar nu e de ajuns.

puteti merge ‘pe recomandare’, in cazul in care aveti cunostinte care au fost la un terapeut. Poate aveti colegi care va pot recomanda. Puteti cauta online. Nu este nevoie sa fiti din prima compatibila cu primul terapeut la care mereti. Cel mai important este sa vreti sa stati de vorba si sa ‘atacati’ problema, nu sa o lasati sa va consume. Exista si pe acest grup terapeuti care sunt sigur ca va stau la dispozitie. Succes!

Din ce oras sunteti? Sunt multi psihoterapeuti care raspund intrebarilor aici, din diverse orase. In plus, daca o sa cautati pe portal o sa gasiti si alte nume

O multime de sperante naruite… si cred ca sunteti prinsa intre nevoia de a va urma si de a va trai viata si obligatia morala de a fi alaturi… grea situatie.

Daca nici un medic nu i-a dat sanse, iar el a demonstrat ca s-au inselat inseamna ca este un om puternic si nu doreste sa renunte la viata inca! Daca doriti sa il ajutati si pe el si pe dumneavoastra puteti lucra ziua la licenta, iar seara sa mergeti si sa-i povestiti ceea ce ati lucrat, in amanunt si ce ati studiat indiferent daca va poate raspunde sau nu. De asemenea ati putea sa-i cititi lui materia pentru rezidentiat. Asta ar putea sa-l ajute si pe el si pe dumneoavoastra atat emotional cat si practic! In acelasi timp va incurajez sa mergeti si la un psihoterapeut! Sanatate!

Poţi să mi scrii pe privat? Încerc să te ajut eu.

Dacă nu aţi găsit deja , un psiholog,ma puteţi contacta pe mine.Viorica Petrache ,pe Terapeuti.ro sau facebook.

Recadreaza totul. Poti da un sens si unui lucru la care nu vezi pentru moment un sens. Sunt multe de spus: cum te simti tu, ce-a insemnat pentru tine asta, cum te vezi in viitor? Imi pari destul de constienta de situatia lui medicala si cred ca ai ramas in blocaj tocmai pt ca nu te amagesti si nu speri la ceva mai mult decat poate medicina sa faca. Probabil, inca esti intr-o faza de negare a realitatii si nu stii ce decizii sa iei, ce sa faci si cum sa iti faci drumul in viata de aici incolo. Contact: office@ateliecumaniere.ro

sedatif pc si ne auzim la un tel daca vrei sa discutam 0755390099

sedatif pc doza maxima pe zi 6 pastilute…si o sa vezi ca totul o sa fie bine!!!

Mesaj:
Buna ziua. am 42 de ani si am o problema de cateva luni de zile. dupa fiecare masa ma balonez, iar mancarea o elimin prin scaun aproape intreaga. vreau sa ma duc la un specialist, nu stiu catre care disciplina sa ma indrept. daca ma ajutati cu un sfat o sa va fiu recunoscator. cu stima M.D.

gastroenterologie… curios… asa ceva se intimpla la copii mici (sugari) intrucit enzimele la virsta lor inca nu sint definite

cel mai sigur departament la care puteti merge este propria dvoastra bucatarie. adoptati o alimentatie raw vegana, si dupa una, max doua saptamani reveniti cu un feedback. medicina clasica, condusa de OMS, va v-a indruma spre tot felul de remedii cu super multe efecte adverse.

Nu poate trece direct la alimentatie raw vegan,eventual sa treaca pe vegan cu legume fierte la abur.

sau asa, cu acomodare

Spuneţi şi ce include dieta dvs. De ex dacă sunteţi un mare amator de migdale neînmuiate, pancreasul poate fi suprasolicitat. Sau poate exageraţi cu făinoasele şi aţi favorizat boala celiacă ? oricum, sunt teste de laborator foarte sigure, dar numai un specialist poate spune dacă trebuie făcută o ‘probă de digestie’, anticorpi de boală celiacă sau enzimele pancreatice.

Mesaj:
Buna ziua. As dori sa ma ajutati intr-o problema grava. Fetita mea de 13 ani ma minte. Eu ma enervez rau de tot cand o prind , o bat si o jignesc . Cum sa trec peste aceste accese de furie. Ea zice ca minte de frica sa nu o bat desi numai pentru minciuna o plesnesc sau o jignesc. Cum sa o determin sa nu mai minta. Oare eu sunt de vina?

fetita de fapt “minte” frica ce ve-o poarta… cind a gresit in zilele, anii anteriori, probabil nu a-ti inteles-o atunci si a-ti certat-o/batut-o si de atunci frica de dumneavoastra o determina sa va ascunda adevarul… sa minta pentru ca ii este frica de reactia dumneavoastra…

Da.Nu o mai bateți.Ea daca vede ca o bateti etc tine in ea si nu e bine.Mai bine ar fi ca dumneavoastra sa o ascultati si sa o ajutati,sa ii dati sfaturi etc.Success

Asezati-va amandoi cu curaj la masa intelepciunii, lasati toate cuvintele sa iasa, cele fara rost, fara sens, goale, fara nici o legatura, care evita, care ascund, care fac rau, etc etc si opriti-le doar pe cele care sunt adevarate. Apoi, bucurati-va!

În paralel cu ideile enunţate până acum, detaliaţi şi ce include dieta în familia dvs. Ar fi o naivitate să credem că lista factorilor care pot face nişte oameni să intre în conflict, se reduce doar la alcool sau droguri.

O bati, o plesnesti, clar nu asta e atitudinea corecta.

Cand mai minte, gandeste-te la ceva: ca si daca ai pleznit-o sau jignit-o – ea tot a repetat. Atunci tu de ce repeti ceva ce stii ca nu schimba situatia? Gaseste ceva diferit. problema e ca fata are nevoie de cineva care sa o inteleaga, trebuie reconsolidata relatia voastra. Pt alte intrebari, te ast pe office@atelierecumaniere.ro

In primul rand faptul ca minte nu e chiar o “problema grava”, cu totii mintim! In al doi-lea rand cauzele minciunii ei pot fi multiple. Este posibil sa fie modalitatea ei de a va determina sa-i acordati ei intreaga dvs atentie, daca in mod obisnuit nu se intampla sa i-o acordati! Este de asemenea posibil sa-i creati posibilitatea de a minti, in sensul ca, daca stiti deja adevarul nu o mai intrebati pt a verifica daca va spune adevarul, ci spune-ti-i direct ca stiti! Totodata incercati sa analizati daca nu cumva a preluat acest obicei de la cineva din familie! Oricare ar fi cauzele este clar ca lovirea si jignirea nu sunt modalitati sanatoase de a reactiona. Mai bine o lasati sa va minta si credeti tot ce va spune, suficient de mult timp ca ea sa-si dea sema ca nu ii foloseste la nimic minciuna, ca de fapt se minte singura! In cele din urma increderea va “obliga” la incredere, pentru ca la asta se rezuma totul. Ea are nevoie sa aiba incredere ca daca spune adevarul va primi din partea dvs ceea ce are nevoie (incredere, suport, ajutor, atentie etc.).

De dorit ar fi sa va deschideti inima, sa va folositi mai mult de ea in a o intelege, cunoaste, indruma si in a fi prietena cu ea, in masura sanatoasa. Nimeni nu minte fara motiv, doar cei bolnavi. Motivele pot fi multiple, dar daca nu ajungeti la sufletul ei si nu ii castigati increderea, nu veti afla motivele reale iar asta va impiedica s-o ajutati sa se redreseze, asta daca cumva a alunecat pe un drum gresit, ceea ce nu stim si nu e obligatoriu. Ganditi-va ca este la o varsta la care transformarile sunt mari si grele, nu toti trec peste aceasta perioada usor, are nevoie de un suflet care sa-i fie alaturi dar sa-i ofere si intimitate, care s-o inteleaga si s-o accepte asa cum este, cu bune si mai putin bune. Nimeni nu e perfect, dar toti avem nevoie sa fim acceptati asa cum suntem. E nevoie sa intelegem ca sanatos este sa ne concentram pe partile noastre bune si pe resursele noastre, sa ne dezvoltam frumos si armonios dar fara sa ne negam partea noastra intunecata, pe care tot Dumnezeu ne-a lasat-o. Altfel nu ar exista echilibru, Universul intreg este + si -, dar este perfect, iar noi suntem parte din Univers… Castigati-i increderea si mai apoi claditi impreuna, cu rabdare ceea ce aveti nevoie.

Problema grava este ca o bateti si ca o jigniti, nu ca va minte. V-ati intrebat cum a ajuns sa va minta? Va minte pentru ca va acorda o importanta deosebita. Dar in alt mod decat v-ati imagina. Mergeti la un psihoterapeut si discutati ce se intampla cu dvs. astfel incat va infuriati si nu mai puteti stapani accesele de furie. Ati trecut cumva printr-un divort?

copiii care au cea mai mare nevoie de iubire ,o vor cere de obicei in moduri total lipsite de iubire .Poate incearca sa va atraga atentia ,cat timp ii acordati intr-o zi? aratatii respect si mai multa iubire fara sa o mustrati din orice .Relatia o sa o claditi in timp dar incepeti cu temelia si renuntati la violenta verbala si fizica .

Desigur ca este necesar sa aprofundati acest subiect cu un psihoterapeut insa un prim pas 1. ar fi sa reflectati asupra semnificatiei pe care o are minciuna pentru dvs. Cum va simtiti atunci cand sunteti mintita? Bataia si cuvintele pe care i le spuneti fetei sunt un mod de a va elibera de ceea ce simtiti in acel moment? Sunt multe de spus aici insa este important sa constientizati ce este mai important pentru dvs si pentru ea, sa o prindeti cu minciuna sau sa-i aratati afectiune, iubire, intelegere ?

Si eu am 2 copii si am trecut prin 2 divorturi si un deces,unu din copii mei are autuism atipic, pana la 7 ani nu mi-a vb , un copil nu trebuie batut, trebuie luat cu vb buna, trebuie ,multaaaaaaaaaaaa rabdare, sa stiti ca uneori si cel mare ma mai minte, chiar daca are autism atipic , dar intrun final tot eu ies invingatoare, pt ca imi spune adevaru pana la urma, inca ceva ! su fara sa va spuarati ca va spun, Un om daca vrea sa-si stapaneasca nervii el trebuie sa fie psihologul sau, si tot el trebuie sa-si spun STOP ma abtin si imi controlez nervi,,,in plus toti trecem prin greutati, eu imi cresc copii singura ,,deci CAPU SUS,,, :* <3

Ibrahim Pasa Okan, este de preferat ca fiecare sa fie un atat de bun psiholog pentru el insusi incat sa faca fata cu succes tuturor situatiilor de viata. Dar uneori o problema nu poate fi depasita in ciuda unor eforturi indelungi si daca la un moment dat iti dai seama ca te-ai chinuit mult timp si nu merge, poti sa iti depasesti rezervele personale si sa apelezi la un “altul” care poate aduce un plus de obiectivate mai ales daca e si pregatit sa faca asta. Ma refer la un terapeut.

la accese de furie, putin probabil sa rezolvi singur problema; furia e o emotie puternica ce se vrea consumata in momentul in care apare; dk dupa aceasta furie se lasa si cu o victima (agresarea copilului, fizic sau psihologic), eu cred ca e momentul ptr un ajutor extern, ptr a se identifica cauzele ptr aceste pusee de furie..

Da Catalin Lazar ai drepate in cea ce spui; fiecare din noi trecem prin momente grele dar trebuie sa le depasim, eu am facut acest pas si multam la dumnezeu singura mi-am rezolvat problemele,cum am mai spus; omu trebuie sa fie psihologu sau parerea mea,eu asa am facut

Am un sfat prietenesc pt voi, cu toate ca am un mod direct de a spune lucrurilor pe nume, va rog sa nu o luati in nume de rau(de multe ori respingem din orgoliu ceea ce ne spun altii chiar daca ne-ar putea ajuta) t cei ce cred ca NU au nevoie de terapeut si vor sa fie proprii lor psihologi: Incetati sa va mai mintiti singuri ca nu aveti nevoie de psiholog si voi le stiti pe toate si ca puteti fi propriul vostru psiholog.Spre marea voastra dezamagire, aflati ca NU , nu puteti.E adevarat ca raspunsurile se afla in interiorul fiecaruia, dar daca persoana nu stie cum sa abordeze problemele si ce metode sa foloseasca, nu se va rezolva nimic Puteti fi propriul vostru psiholog pana la un punct.Chiar si psihologii au nevoie de psiholog.Sunt o multime de lucruri pe care nu le poti face de unul singur, indiferent cat de grozav esti sau te crezi. Daca nu ati studiat psihologia , nu aveti cum sa stiti cum sa va ajutati singuri, si chiar daca ati studiat psihologia, tot nu aveti experienta, pt ca oamenii nu sunt trasi la xerox, iar situatiile sunt atipice uneori, cu toate ca in carti scrie un lucru, in practica nu e chiar asa.Faceti tot posibilul si gasiti-va un psiholog bun si cu experienta care sa rezoneze cu dvs(ca nu toti sunt ok pt toata lumea) numai asa o sa puteti avea o viata echilibrata.VA spun aceste lucruri tinand cont de faptul ca am studiat psihologia in facultate, citesc carti de dezvoltare personala absolut zilnic si practic dezvoltarea personala sub aproape toate formele sale de ani de zile .Cu toate aceste am si psiholog si m-a invatat lucruri de care nu auzisem in viata mea si nici nu-mi trecusera prin cap, nici nu stiam ca exista…cu toate ca studiez de ani de zile in domeniu , aplic ce invat si am un grad inalt de dezvoltare personala…si SURPRIZA, singura nu as fi aflat poate niciodata acele lucruri(decisive in viata omului) PS: psihologul nu este psihiatru.Sunt enorm de multi oameni care la varsta lor inca nu stiu sa faca diferenta. Daca mergeti la psiholog, nu insemna ca sunteti nebuni, nici prosti. Numai bine va doresc

Terapeut Masaj din tot ce sti scris aici nu cred nimic,stiu ca mi-e imi suna ce ati scris,in viata de zi cu zi fiacare om gandeste cum vrea. In plus noi daca mergem la Psiholog sa-u Psihiatru trebuie sa platim , eu nu sunt obligata sa ma duc la nimeni imi cordonez viata cum vreau . Atat am sa va spun am trecut prin multe greutati si singura am iesit din ele , Da sunt foarte orgolioasa si incapatinata si eu gandesc cum vreau si spun ce vreau nimeni nu ma obliga si nimeni numi spune nimeni ce sa fac. Eu imi cresc copii singura, inca unu din ei are autism atipic de la 2 ani si pana la 7 ani nu mia vb si stiti de ce ? ca a ramas fara tata, a plecat acolo sus la doamne doamne , si cum credeti ca sa simtit copilul? Dar cu ajutoru celui de sus am trecut peste tot si am mers mai departe

poate asta te ajuta:

http://youtu.be/8wfn17LYYp4

Nu ar trebui să reacționezi așa când te minte.Este necesară o relație apropiată cu ea pentru a-și putea deschide sufletul în fața dumneavoastră și a putea să discutați problemele care vă afectează.Dacă nu știți cam cum ar fi indicat să faceți asta este bine să discutați cu un psiholog.

Aveți nevoie de un consilier comportamentul dumneavoastră fata de copil etotal total greșit si nu pt ca eu as avea copil dar pt ca eu sunt un om rezultat din abuzurile fizice ale mamei mele, am fugit de acasă din cauza ei am renunțat la școala din cauza ei mi-am distrus viața pt ca dupa un număr de palme am devenit la rândul meu un om distrus, încetați sa va mai agresati copilul atât fizic cât si psihic altfel o distrugeti si nu numai pe ea ci si pe cei din jurul ei…. Mergeți la consilier si acolo veți învață sa colaborați verbal intr-un mod UMAN

Mesaj:
Mama mea are 69 de ani si de cateva luni s-au dezvoltat cateva probleme, crede ca vrea cineva sa ii fure ceva, este ostila cu toata lumea, ne priveste pe toti din jur foarte ciudat, se plange peste tot ca nu are ce manca, iar ea are acasa tot ce ii trebuie, a ajuns sa aduca o tiganca in casa fara sa stim noi careia ii da bani nu stim de ce. Nu stim cum sa procedam, ajutati-ne!

lobul frontal isi spune cuvintul…. deci a inceput involutia partii de creier care “se ocupa” cu priceperea si folalizarea informatiilor din jurul persoanei, prin urmate incepe sa se dezvolte dementa…. trebuie consultat un psihiatru si sa se inpeaca un tratament usor de “reechilibrare” temporospatial si social”

Comportamentele de genul ăsta la vârsta a treia, pot fi cauzate şi de infecţiile netratate, aşa afirmă un psihiatru cu experienţă clinică. Citiţi şi sursa acestui articol http://tinyurl.com/ozvoykmPe de altă parte ar fi sănătos să aveţi în vedere un început de Alzheimer şi să încercaţi indiferent de diagnosticul final, o politcă preventivă: o schemă de suplimentare bine gândită şi dietă. Adică: http://tinyurl.com/q2g8z42

“Intervenţia dietetică simplă, către mai puţin carbohidraţi super-procesaţi şi relativ mai multe grăsimi şi colesterol, este cel mai probabil o măsura protectoare împotriva maladiei Alzheimer.”

Recomand psihiatru pt tratament, este vorba de dementa.

Pe lângă infecţia urinară, nu ignoraţi nici sindromul neuroimun. Unele cazuri pot fi îmbunătăţite prin dietă, însă doar dacă se intervine în timp util. http://tinyurl.com/q2y8nlr

la aceasta varsta pot aparea o multime de lucruri ce pot pune in pericol creierul. Suna a inceput de dementa, destul de serioasa daca are si elemente delirante, poate si halucinatii. Ideal ar fi un Computer Tomograf si mers la psihiatru. Poate fi tinuta sub control situatia dar trebuie si actionat. Pt partea psihiatrica va stam la dispozitie (daca sunteti din Bucuresti) www.cmibotezat.ro

Mesaj:
Buna ziua,
Am avut o relatie de 6 ani si am fost logodita cu un tip care s-a dovedit a fi gay. Nu doar ca s-a folosit de mine in tot acest timp, insa m-a facut sa nu ma iubesc, sa nu ma respect. Am renuntat la facultate pentru el, deoarece nu aveam bani si trebuia ca unul dintre noi sa se angajeze. Bineinteles ca nu putea fi vorba de el.
Intr-un final, dupa 6 ani, cu inima franta am hotarat sa il parasesc. A fost cea mai grea decizie din viata mea. Stiam ca e gay, insa daca mi-ar fi spus: “imi pare rau, te rog. Iarta-ma!” cu siguranta l-as fi iertat. Dar nu mi-a spus asta. In schimb m-a ajutat sa-mi fac abagajele, ba chiar mi le-a coborat la scara, m-a umilit si mi-a reprosat ca nu am fost destul de buna pentru el.
Am hotarat sa fiu puternica si sa nu-mi mai pese, m-am reinscris la facultate, mi-am gasit un job bun, mi-am reluat pasiunile si sunt mai ambitioasa ca niciodata.
Insa aici e problema. L-am cunoscut intre timp pe B. Un om extraordinar, sufletist, iubitor, un om simplu, dar daruit in tot ceea ce face. Era tot ceea ce voiam. Am hotarat sa ne mutam impreuna, insa dupa vreo 3 luni, nu ma mai recunosc. In loc sa imi doresc un viitor cu el, ma gandesc tot mai des sa il parasesc.
Nu pot spune ca am un motiv anume. Uneori simt ca ma copleseste cu dragoste si-mi vine sa urlu sa ma lase in pace, sa ma lase sa respir. Alteori mi se pare ca voi ajunge din nou sa ma sacrific pentru el, sau ca daca o sa stam impreuna nu pot avea cariera pe care mi-o doresc. Il simt ca o povara, ca o frustrare, desi nu este si nu mi-a dat niciodata motive sa cred ca ar fi. M-a sustinut intotdeauna, ba chiar m-a ajutat, cand am avut dubii cu privire la publicarea cartii mele, m-a impins de la spate, a venit cu mine la editura si a fost atat de mandru si de incantat de carte.
E adevarat ca suntem diferiti in unele privinte, nu ma intelege in toate, insa cine intelege o femeie? Nu putem comunica chiar cum mi-as dori pentru ca nu avem foarte multe interese comune – eu sunt translator, el e programator. Eu citesc, el se joaca. Eu scriu poezii, el scrie cod. Si totusi cand ajung langa el, seara, si ii simt mainile puternice cum ma iau in brate am impresia ca am tot.
Sunt constienta ca are defecte, cu totii avem. Ar fi absurd sa-i reprosez maruntisuri, sunt constienta ca si eu am defecte care pe el il deranjeaza. Insa ma gandesc, dupa ce va disparea feeria inceputului, cum va fi? Cum vom fi peste 6 ani? Plictisiti, plafonati, neinteresati unul de celalalt. Ma ingrozeste atat de tare ideea asta!
Pe de alta parte simt ca nu-i pot oferi cat i-am oferit fostului, mi se pare ca nu mai pot iubi la fel, cu aceeasi naivitate si incredere. Il iubesc, aproape cu teama si cu ura. Oare chiar il iubesc? Daca ne-am desparti, i-as simti lipsa? Pentru cat timp?
Privind la viitor, ne vad impreuna, insa oare asta ma va face fericita?
Imi doresc o cariera, insa doar cariera nu ma va face fericita. Imi doresc o familie, insa nu vreau sa renunt din nou la ambitiile mele. O familie, un copil mai ales reprezinta un sacrificiu enorm, si nu stiu daca sunt pregatita sa-mi asum o astfel de raspundere. (mentionez ca am 25 de ani) Uneori am impresia ca nu le pot avea pe toate.
Nu stiu de ce ma simt asa. Niciodata nu am fost atat de scindata in pareri. Cum poti sa vrei un viitor cu o persoana pe care iti doresti sa o parasesti?
Oare ceea ce simt acum e din cauza fostei relatii sau din cauza ca, de fapt, nu il iubesc cu adevarat?
va rog sa-mi dati un sfat. oricat de dur sau transant ar suna, as vrea sa stiu o parere exterioara. Nu stiu cu cine sa vorbesc despre aceste lucruri.
Multumesc.
Raluca

Buna Raluca, iti raspund din perspectiva faptului ca sunt si eu intr-o relatie (ca sa zic asa) cu un programator . Ii ziceam “relatie” pentru ca de fapt suntem impreuna de 20 de ani si casatoriti de 14. Tot ceea ce pot sa-ti spun este ca trebuie sa-ti asculti cu adevarat inima, sa treci peste absolut ORICE care te-ar fi putut marca in trecut, sa ierti pe toti cei care ti-au gresit, sa te ierti pe tine si sa traiesti incepand de AZI. Poate ar fi bine sa evaluezi aceasta relatie punand pur si simplu p[e hartie plusurile si minusurile pe care ti le ofera. Daca dupa ce te-ai gandit la toate aspectele rezultatul iese cu “plus”, merita sa investesti in ea. Ideea e ca nu exista doi oameni la fel, daca vreodata cineva te-a facut sa suferi asta nu inseamna ca si actualul va face la fel. Poti avea si o cariera, si o viata de familie, daca iti stabilesti clar prioritatile si daca reusiti sa comunicati in timp util. Daca “aduni” in tine nemultumire si frustrare si nu le puteti dezamorsa, comunicarea va avea mult de suferit si relatia se va raci pe parcurs. Spuneti-va tot ceea ce va deranjeaza (atentie la ton!, pentru ca el face muzica), dar si ceea ce va bucura. Iti doresc mult succes, dragoste si s-auzim doar de bine!

Ma bucur ca ati mentionat varsta pe care o aveti pt ca ma pregateam sa va intreb cati ani aveti…. Imi faceti impresia ca nu sunteti inca matura, ceea ce nu este nefiresc pt varsta pe care o aveti. Nu va cunoasteti si nu stiti ceea ce va doriti, in plus nu va bucurati deloc de ceea ce aveti si de ceea ce va ofera viata, bun si frumos. Aveti tot felul de ganduri negative inutil si ar trebui sa va ganditi ca suntem ceea ce gandim. Spuneti ca cel cu care ati fost era gay, ca se purta execrabil cu dv si ca nu merita din partea dv nici iubire si nici timp investit, ca va umilea si v-a facut sa va pierdeti stima de sine si increderea, dar acum ca ati gasit un barbat heterosexual care va iubeste, va respecta, va intelege si va sprijina in tot ce faceti, va indoiti de el, de iubirea pe care i-o purtati, de un viitor impreuna cu el…. Nu este obligatoriu sa dispara feeria de la inceput, si chiar daca ar disparea, sunt altele lucrurile cu care ramanem intr-o relatie, mult mai importante. Este ca si cum nu va doriti sa fiti fericita si cautati cu tot dinadinsul motive sa va stricati relatia pe care o aveti, desi nu se compara cu cea pe care ati avut-o, este ceea ce v-ar putea implini si face fericita…. O intrebare: ce fel de femeie ar putea fi buna pt un gay????? Si ce fel de relatie dureaza in timp si aduce fericire, cu un gay?

ca sa raspund la intrebare: relatia precedenta este foarte probabil sa va fi marcat mai profund decat va dati seama (‘oare l-am facut eu gay?’ – stima de sine; etc). Este posibil sa nu stiti ce simtiti cu adevarat pt ca nu ati consumat inca fosta relatie. Va recomand cateva sedinte de psihoterapie pt a putea explora in siguranta episodul trecut, prezentul se va realinia de la sine

Raluca ai inceput cu o relatare trista: “Am avut o relatie de 6 ani si am fost logodita cu un tip care s-a dovedit a fi gay.” poate era bisexual atita timp cit si tu aveai o relatie cu el…. era gay sau asa ai vrut sa-l numersti tu? sa inteleg ca in acei 6 ani de relatie el mergea si cu alti barbati? atunci tu cred ca aveai 19 ani si de acolo de la acea relatie s-a “stricat” viata ta. Orgoliul si ambitia te-a readus la facultate si la ambitia de a urma o cariera… ai intilnit un “programator” si nu e rau insa acum trecutul ti-a reaparut in fatza si nu ai curaj sa renunti la cariera pentru a avea o familie…. pur si simplu nu ca nu ai vrea, insa iti este frica… La 25 de ani o femeie este mult mai matura decit un barbat si ar trebui gindit direct: “eu ce vreau de la viata? cariera sau familie… 100% pe amindoua nu le poti avea… din mesajul tau se simte ca iti doresti o cariera cu prea putina implicare familiara…. acum ca esti tinara vrei sa te afirmi… mai tirziu poate, intelepciunea isi va gasi loculi in viata ta.

Este clar că datorită suferinței pe care ți-a provocat-o fosta relație,ești puțin confuză.Ar fi indicat să-ți iei niște momente de reflecție și să-ți stabilești cam ce vrei de la viață,cam cum vrei să arate o relație cu un bărbat.Poți scrie pe o hârtie cam ce vrei să primești într-o relație și cam ce nu accepți.Când vei avea foarte clare aceste lucruri atunci criteriile tale de alegere a unui potențial soț îți vor deveni ușoare.

Raluca, am impresia ca ai nevoie de cineva care sa te tina in sah si pe care sa il obtii cu greu, probabil ca in felul acesta ai putea sa iti recastigi increderea in sine. Cui vrei sa ii para rau si pentru ce? Cum a fost relatia cu tatal tau?

Life trap.. “Daca suna prea frumos hai sa o luam la fuga in direcția opusa pana nu se impute treaba” – ma îndoiesc ca il urasti sau ca ti-ar fi mai bine singura, Iubești diferit pt ca gândești diferit esti trecută prin chestii si nu ai cum sa mai Iubești la fel, senzatia cum ca ai vrea sa te despărți de el este rezultatul traumei trăite cu primul iubit,vrei sa te despărți pt ca iti este frica sa nu fii dinou dezamagita, ai impresia ca daca nu esti doar tu atunci vei fi împinsă sa renunți la tine asa ca in trecut, dar trebuie sa realizezi, nu ai cum sa mai renunți la tine acum ai o cariera nu mai ai dc sa renunți la cariera ta pt ca, cariera ta reprezintă sursa ta de venit, eu sunt grafician, prietenul meu e programator ( ne potrivim ca nuca in perete) dar jocurile lui au desene Grafice si povesti in spatele lor, daca cauti destul ai sa vezi ca te poți indentifica in ceea ce face el , el scrie cod, tu scrii cărți, codul este ca o limba straina pe care pt a o citi iti trebuie un dispozitiv special, asa cum pentru a citi o carte iti trebuie o sursa de lumina, este foarte ușor sa găsești chestii pe care le aveți in comun chiar si acolo unde pare sa nu existe nimic, sper sa reusesti sa scapi de problemele sufletesti si urmele trecutului si sa vezi adevarata forma a iubirii…. Care din punctul meu este rabdarea si analizarea detaliilor frumoase

Salut,am o problema de o perioada de timp,e vorba despre “prieteni” sau despre colectivul de la scoala.Ei bine,in clasa mea suntem majoritatea baieti.Cand vorbesc cu 1-2 prieteni totul este foarte bine,chiar eu sunt liderul conversatiei etc…Dar sunt situati in care poate ma cert cu un coleg de clasa,in acel moment majoritatea se pun de partea lui sau stau indiferenti.Sau un alt exemplu cand vorbeam cu un coleg il barfea pe alt coleg cu care eu ma intelegeam foarte bine si el vedea asta,zicea tot felu de el.In fine la scoala el se purta foarte bine si incerca sa se ia de mine….Eu am un caracter foarte puternic,dar cand toti se iau de tine,este foarte greu sa mai zici ceva.Eu sunt foarte bun prieten la scoala cu ala care era barfit,el este foarte respectat.
UN alt caz ar fi daca stau cu 2-3 colegi sunt cel mai sus-clasat in discutie,dar in alte circumstante sunt mai rau ca noroiul,eu ii infrunt dar cum spuneam si mai sus si ceilalti se puneau de partea lui sau stateau indiferenti.Ma port foarte bine cu toti…..
De exemplu daca ar fi sa aleaga intre mine si prietenul meu,toata lumea ar merge pe mana lui,chiar daca se poarta mai urat cu ei,nu ca eu sunt sclavul lor dar nu ma iau de ei foarte des,prietenul meu se ia…..
Anul acesta la scoala am decis sa am mai putini prieteni la scoala si sunt prieten cu doar cei care sunt masculi alpha,daca le poti zice asa in acel colectiv.
Ce ma nelinisteste pe mine este cum se poarta lumea,cateodata si fetele imi mai comenteaza si ma mai tachineaza,dar pun chestia asta pe faptul ca sunt cred eu destul de frumos si fermecator.Va rog pe dumneavoastra domnilor/doamnelor psihologi/pshioloage sa imi spuneti de ce se intampla asta si cum sa fac sa remediez problema.Dupa cum am spus,prietenii sau colegii mei sunt uneori de partea mea,iar uneori ar face orice sa ma dea deoparte,m-am gandit ca poate si din cauza indvidiei,pt ca invat bine etc…..
Multumiri Anticipate!

Stai chill, si nu mai pune la suflet toate remarcile. Nu mereu poti domina, invata sa mai si pierzi sau sa cedezi locul. Poate pari un pic arogant in fata altora tocmai pt exprimi siguranta de sine. Cred ca ar trebui exersate abilitatile de comunicare, cum faci fata conflictului, cum iti spui punctul de vedere, cum renunti/eviti. Daca vrei, te astept cu mai multe detalii pe office@atelierecumaniere.ro