Deci am sa vin cu o poveste mai ciudată, eu nu am mai auzit de asa ceva, de-si este vorba despre mine. Băiat, 20 de ani, am doua vieți pe care le trăiesc în paralel, una reală și una imaginară În viata reala sunt un om de rând, iar în cea imaginară la fel, trăiesc, mănânc, călătoresc, doar ca sunt bogat, un om renumit, un om de afaceri de succes. Personajele din viata imaginară sunt aceleasi precum in viata reala, aceoasi prieteni în mare parte, doar ca au alte varste, stabiliți si ei.. de precizat că în vis-ul asta am vreo 34 de ani, copil, soție, casa mea etc. Ideea e ca visez din copilărie, trăiesc din copilărie..de mic în vis-ul asta, deci am evoluat si in vis, de la singur si 20 si ceva de ani la familie si 34 de ani.. mi-am imaginat totul aproape zilnic, am trăit prezentul din vis in fiecare zi.. Am făcut o pauză scurta dar am inceput din nou sa visez zilnic. Sper ca s-a înteles mesajul, eu, viata imaginara, alt statut, alta chestie.. legat si de
cunostinte pentru ca si ei sunt in vis. De precizat că imi vine sa ma mișc/dansez gen când începe vis-ul ) De la ce ar putea fi? O idee de abstinenta.. cred ca se poate si fara sa ajung la psiholog, stiu asta:).
Marilena Popa Cautati o carte care se numeste “Ora de 50 de minute”, e un caz acolo similar cu al dumneavoastră , “Canapeaua cu reactie”. Practic ceea ce desctieti este o fantasmă compensatorie masiva, pentru a evita o realitate incomoda sau traumatica. Retragerea in fantasmă este un mecanism de aparare pe care mintea noastra il foloseste cand nu poate negocia cu succes cu realitatea. Desigur ca “se poate” si fara psihoterapie, insa veti rata orice bucurie pe care v-o poate oferi realitatea. Numai bine!
Carmen Sorici S-ar putea sa aveti dreptate ca va puteti trata singur pentru ca mintea dumneavoastra deja incearca sa o faca de ceva timp apeland la ceea ce se cheama mecanisme de aparare, pe scurt ea compenseaza prin viata imaginara, problemele cu care nu vreti sa va confruntati in viata reala. Probabil v-ati dat seama ca situatiile si persoanele idealizate din viata imaginara sunt cele care in viata reala va supara, va provoaca poate spaima sau disconfort emotional, cu alte cuvinte mintea nu crede ca le poate avea in realitate si le-a transferat in imaginar ca de acolo sa se bucure de recompensa implinirii. Nu este nimic rau sa visezi, sa iti doresti lucruri , dar la un moment dat imaginarul poate lua locul vietii reale pentru ca in imaginar nu este nevoie de nici un efort pe cand in viata reala trebuie sa lupti pentru idelurile tale, este nevoie sa-ti recunosti anumite limte, sa accepti ca unele persoane au si defecte, sa accepti ca in viata se poate gresi. Neacceptarea escului sau a unui prezumtiv esec ne duce mult in imaginar, acolo este mult mai usor si mai confortabil. Ar fi interesant pentru dumneavoastra sa analizati aspectele vietii imaginare comparativ cu cea reala si sa trageti concluzii din discrepantele descoperite. Este dificil sa fim impartiali cu noi insine, de aceea este nevoie de ajutorul unui psihoterapeut, care sa va ghideze si sa scoata la iveala ceea ce mintea se straduie sa ascunda cu strasnicie, Succes!
Maddy Il Buna ! Traiesc o experienta similara, dar poate mai putin intensa si mai rar. Asa cum am citit si in comentariile expertilor in domeniu, eu de asemenea cred ca este un sistem de aparare ! Eu m-am obisnuit cu asta, chiar ajung sa imi provoc singura “visul” in momente de dificultate, ceea ce ma consoleaza, imi da curaj si speranta ca ar putea exista si o varianta “mai frumoasa” a vietii, trebuie doar sa lupt pentru ea ! Nu stiu daca este corect si normal, dar mie imi fac bine acele momente! Cand revin la viata reala, O fac cu o stare psihica mai buna !
Mult succes !
Roxana Albina In povestea mea ,eu am creat personaje pentru care am facut scenarii ,nu vad nimic avantajos in asta ,m-a deconectat de la realitatea obiectiva !personal imi doresc sa fiu ancorata in realitate ,sa fiu prezenta in propria-mi viata ,iar pentru asta apelez la ajutor de specialitate .Sunt surprinsa sa aflu ca mai exista astfel de povesti de viata!
Cristian Don Salut! Te inteleg perfect,si eu traiesc intr o asemenea stare si momentan ma complac. Ce ti recomand este să mergi la un consult psihiatric,te va ajuta sa previi o posibilă manifestare neplăcută a minții numită boala in care e oricine influentat sa cada.
) De la ce ar putea fi? O idee de abstinenta.. cred ca se poate si fara sa ajung la psiholog, stiu asta:).
