Ma confrunt cu o gramada de probleme de cand a decedat mama mea, urmata de bunica si bunicul (cancer x 2 + accident vascular). Am fost o familie frumoasa si un copil fericit. Initial am avut atacuri de panica, am luat 4 tratamente antidepresive diferite. Am momente cand ma simt vinovata daca incerc sa ma distrez, ma intreb cum sa fac asta cand ei sunt acolo? Ma doare sufletul, am niste stari de rau fizic inexplicabil, am fost ipohondra intr-o perioada, acum sunt doar satula si obosita.

Ma confrunt cu o gramada de probleme de cand a decedat mama mea, urmata de bunica si bunicul (cancer x 2 + accident vascular). Am fost o familie frumoasa si un copil fericit. Initial am avut atacuri de panica, am luat 4 tratamente antidepresive diferite. Am momente cand ma simt vinovata daca incerc sa ma distrez, ma intreb cum sa fac asta cand ei sunt acolo? Ma doare sufletul, am niste stari de rau fizic inexplicabil, am fost ipohondra intr-o perioada, acum sunt doar satula si obosita.

290 vizite

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online

Ma numesc A., sunt o fata de 23 de ani si ma confrunt cu o gramada de probleme, de 2 ani si jumatate, de cand a decedat mama mea, urmata la 4 luni de bunica si dupa alte 6 luni bunicul (cancer x2 + accident vascular), care au fost si ei ca niste parinti pentru mine. Toti decedati pe data de 3, desi in luni diferite. Ma obsedeaza data asta si ma sperie “coincidenta”, nicaieri nu am gasit o explicatie. Tata e langa mine. Am fost o familie frumoasa si am fost un copil fericit. Problemele mele au debutat treptat si s au cronicizat, pot spune, pe fond nervos. Initial cu atacuri de panica, am luat 4 tratamente antidepresive diferite, cu diagnosticul sindrom depresiv-anxios, care mai mult mi au inrautatit starea, iar de 2 luni si jumatate nu mai iau niciun tratament si deja sunt mai bine. Am fost la 4 psihoterapeuti, niciun rezultat. Problema mea e ca anxietatea aceasta e mai mult accentuata, cel putin in ultima vreme, din cauza ca NU MAI SUPORT deloc starile de rau, care teoretic nu au nicio cauza. La inceput eram foarte afectata de situatia cu decesele, am luptat 1 an jumatate pt fiecare dintr ei, iar cand a fost totul terminat, am cedat fizic si psihic. Dar treptat incep sa accept. Desi mai am momente cand ma simt vinovata daca incerc sa ma distrez, ma intreb cum sa fac asta cand ei sunt acolo? Incă ma simt ciudat, simt ca nu e asta viata mea, imi lipsesc oameni, ma doare sufletul, am niste stari de rau fizic inexplicabil, am fost ipohondra intr o perioada, acum sunt doar satula si obosita. Aproape toti banii pe care i am muncit, i am aruncat pe tot felul de consultatii, tratamente si terapii pentru probleme de sanatate care nu m au ajutat. Deci nu mai am bani de nimic. Am dezvoltat gastrita, cica un astm( dar care nu mi reactioneaza la niciun tratament de astm, deci ce astm e asta?), bronsita de cateva luni in urma unei raceli, o spondiloza cervicala, TOTUL PE FOND NERVOS si din cauza slabirii organismului si imunității, caci inainte aveam poate mici carente, o rinita alergica care se tineau in frau si NU AVEAM NICIO PROBLEMA SAU DURERE PERMANENTĂ, ca acum, si nu ma ajuta niciun tratament. De 3 ani stau cu iubitul meu, dar ne am dus fiecare acasa de cand cu pandemia, mai mult separat ca are nevoie de o pauza. M a iubit si m a suportat foarte mult. Doar ca in ultima vreme, de vreo 4, 5 luni nu mai rezista. Cum sa reziste cand, la 23 de ani, noi nu ne distram, nu iesim, nu facem lucruri normale de 23 de ani? Eu VREAU SA IES SI SA MA DISTREZ, jur. Acum il pierd. Doar ca simt ca nu pot respira cum trebuie( nu, nu am alte probleme grave), ma doare capul mereu, sunt obosita mereu, cum sa ies sa ma bucur de ceva in starea asta??? Inainte cand mergeam la munca(mi am dat demisia de 3 luni caci faceam atacuri de panica frumoase foc in metrou si seful ma teroriza psihic ca nu mai dadeam randament si am zis ca imi iau un timp sa ma linistesc). Eram epuizata. Dar eu ma simt mereu rau de 1 an si ceva incoace.Am o stare de confuzie asa, simt ca asta nu e viata mea(nu, nu am avut ganduri de suicid, tocmai, m am zbatut maxim, singura sa mi revin), deci probabil confuzia e de la oboseala+stres+spondiloza+anxietate. Combo. Ca la cate controale si analize am facut, eram pana acum diagnosticata cu cine stie ce psihic sau nu. Nu mai fac atacuri de panica, sunt oarecum resemnata, respir ingrozitor de cateva luni, chiar si cand am fumat, chiar daca nu mai fumez acum, iar capul meu e sub presiune mai mereu. NIMENI(familie, prieteni) nu intelege, mi am pus problema daca cumva chiar sunt nebuna si totul raul fizic mi l induc eu, cum mi s a sugerat..caci obiectiv vorbind, cum naiba sa se simta cineva rau 1-2 ani la rand si sa nu aiba nimic serios clinic? Eram un copil frumos, echilibrat, sociabil, invatam bine. Deci sper ca poate are cineva un sfat bun, o sugestie, cum sa mi accept viata, pareri despre cum sa mi inving raul fizic si respirator, caci eu simt ca daca imi rezolv impedimentele fizice, voi reuși sa ies iar si sa ma distrez, deci sa ma vindec psihic. Ca in casa doar ma afund. Stiu. Dar cine vrea sa faca ceva cand il doare ceva sau ii e rau? Imi doresc sa fiu iar omul de dinainte si sa mi recastig viata si dragostea vietii mele, care mereu imi spune ca tot spera sa imi revin si ca in ritmul asta ne distrugem amandoi. Are dreptate. Il iubesc mult, si el pe mine, dar m am zbatut sa mi revin psihic, dar fizicul ma trage in jos, nu stiu ce sa fac in cazul asta, dar nu a mers nimic. Ma simt ca un om care a trait o viata si e obosit si satul de ele. Pot invata sa traiesc cu unele rani, dar vreau sa mi continui viata fara stari de rau, nu le mai suport, jur, sunt satula. Nu mi oferiti alternative costisitoare, caci nu mai imi permit.. si nici sa ma duc iar la munca in starea astea, am testat pe pielea mea si mai rau imi fac. Ganduri de la oameni legat de situatia mea m ar face mai fericita, caci nu stiu ce intrebare sa pun.. Multumesc….Semnat, un fost copil fericit.

Bety Anghel Bunã ziua !
Nici nu-i de mirare cã vã simțiți astfel dupã pierderea atâtor persoane dragi și intr- un timp atât de scurt.
Sunteți atât de tânãrã, nu ați avut suficient timp sã vã construiți un ,, scut” din experiențe de viațã, cunoștințe, speranțe, credințe, și altele, care sã vã ajute sã acceptați fenomenul morții, al absenței, aparent definitive, cãci despre asta este vorba.
Nu ați avut timp sã vã trãiți doliul dupã mamã cãci a urmat bunica, nici apoi cã a urmat bunicul. Dupã el, probabil, suferința a devenit copleșitoare.
Cred cã cel mai bine ptr. dv. ar fi sã vã trãiți doliul, dupã fiecare dintre ei, începând cu mama, pierderea cu trauma cel mai adânc resimțitã.
Sã vã amintiți despre ei, sã vorbiți despre ei, sã înrãmați poze cu ei, sã mergeți la cimitir ( numai dacã simțiți aceastã nevoie !), sã plângeți ptr. fiecare în parte, sã vorbiți cu Dumnezeu despre ei și tot ce altceva simțiți cã ați vrea sã faceți !
V- ar prinde bine sã puteți discuta cu alte persoane care trec prin experiențe similare, sau au trecut prin asta și au reușit sã se ridice și sã mearga mai departe.
Apoi, ar fi benefic sã aprofundați puțin noțiunea de moarte, mai ales din punct de vedere spiritual. Sã discutați cu un preot duhovnic, sâ citiți niște cãrți. Experiențe la limita morții, ale celor care au fost în moarte clinicã și și- au revenit, chiar dacã sunt controversate , v- ar ajuta sã priviți moartea dintr- o perspectivã necunoscutã pânã acum.
Sãnãtate și sã auzim de bine!
Stan Nicoleta Îmi amintești de doliul meu. Au fost doi ani de frica cumplita, reala de moarte, cu anxietate generalizată, manifestata prin muuuulte comportamente compulsive, evident cu beneficii ( curățam, găteam, spălam, călcăm, îngrijeam o bolnava grav și un bebeluș) și …asta in 20-24 de ore pe zi. După ce a murit ….m am golit de vise, scopuri, planuri, ambiții, de plăcere, de prezenta. Ma sufocam la metrou, leșinam la biserica, la hipermarket. Liniștea o găseam doar la mormânt, plantând flori, Jelind. Am avut noroc, m am îmbolnăvit și….am fost nevoită sa lupt pentru viața. Da, îți confirm ca supărarea, epuizarea fizica si psihică ne poate îmbolnăvi. Îți pot confirma ca deși nu ma interesa sa muncesc, m am angajat fără entuziasm. Beneficiul a fost ca îmi ținea mintea ocupată, Dar cel mai important a fost ca am beneficiat de suportul oamenilor din jurul meu. Nu știu, sunt multe de spus….dacă vrei sa vb mai mult, oricând in privat..
Mihaela Zaharia Iti recomand sa te familiarizezi cu informatiile din “recall healing” aici: https://www.recall-healing.ro/video/ si pe youtube (poti sa cauti si dupa numele Gilbert Renaud). Sa citesti carti precum “Povestea ta a inceput demult” si “Psihogenealogia, vindecarea ranilor familiale si regasirea de sine” de la Editura Trei, sa citesti despre simptomele tale in cartea Dictionarul bolilor si afectiunilor, o gasesti free pe net si sa participi la un workshop de constelatii familiale cand vor mai putea fi organizate. Despre experienta mortii clinice gasesti in cartea scrisa de Anita Moorjani “Am murit si m-am descoperit pe mine insami” si despre vieti anterioare in cartea Multe vieti, multi maestri despre care am scris si eu aici: https://www.parenting.ro/Resurse-articole/Despre-carti Sper sa te ajute.
Cristina Agapi Nedea Curaj copila ! Pe mine m-a scos din atacurile de panica , o biata catelusa pe care am salvat-o de la eutanasiere ..gandeste-te ca mama si bunoicii tai vor sa te vada sanatoasa , esti tanara , in tine mai sunt resurse sa prinzi putere .Nu sunt specialist ,sunt o femeie de 47 de ani cu un emfizem pulmonar destul de avansat , cu sindrom depresiv anxios , cu o hipertiroidie urata si nu ma las in mana bolilor . Nici tu nu te lasa , invata sa te rogi la Dumnezeu , nu trebuie sa inveti rugaciuni din carte , vb cu El ,spune-i durerea ,plangi daca simti nevoia . Eu nu am putut plange 20 de ani dupa moartea tatalui… Curaj si putere iti doresc si multa sanatate !
La Psiholog Daca nu ai încheiat travaliul de doliu poti incerca ce ai fost sfatuita mai sus. Insa, ce mi-a atras atentia este ca ai fost la 4 terapeuti, ai urmat tratament si nimic. Totusi, cu riscul de a te supara pe mine, de ce iti tii tot timpul scutul ridicat? Stii cata energie iti consumi, cat de obositor si epuizant este sa traiesti cu mecanismele de aparare in permanenta activate? Problema nu e la terapeuti, problema e la tine pt ca nu îți dai voie sa traiesti. Si DA, somatizezi, de aici raul fizic. Acum, poti sa iti descarci furia pe mine daca nu iti convine ce ti-am scris. Dar in privat, te rog.
Cabinet Psiholog Gabriela Vitikan Nu renuntati la ideea de a face psihoterapie, poate nu ati gasit psihoterapeutul potrivit. Gasiti aici cateva sfaturi despre cum sa il alegeti. https://www.facebook.com/113461593379590/posts/150192036373212/
Daniel Mois Faptul că ai fost la 4 psihoterapeuți nu înseamnă nimic. Poate nu ai găsit persoana potrivită, compatibilă cu problema ta sau cu tine! Ai de găsit terapeutul potrivit, care să te sprijine să treci la treabă. Ca să schimbi chiar TU tiparul disfuncțional pe care îl ai. Altfel, consumi degeaba energia, pe chestii neproductive.
Raluca Maria Dragomir Draga mea, eu trec prin aceleași trăiri de 6 luni. Din senin, dar tot declanșate de supărări pe care le-am ținut în mine.
După ce am trecut prin mâna multor doctori, care deși mă vedeau că nu eram în stare să stau în picioare, îmi spuneau că nu am nimic, că e totul psihic, am ajuns la un dr. care m-a trimis să fac un set de analize, printre care și DAO. Am aflat ca am intoleranță la histamină și că trebuie să țin un regim. Înainte de acest regim, aveam dureri mari de abdomen, am ajuns la urgențe unde mi s-a spus ca nu am nimic. Am și leșinat de la acele dureri. Am avut dureri mari în spatele capului. La RMN tesla nu a ieșit nimic în neregulă.
De când țin regim, totul este mai ok. Dar nu mai știu cât am cheltuit pentru a ajunge la doctori care nu mi-au dat nici o soluție, au ridicat din umeri cu nepăsare.
Te înțeleg. Îți înțeleg disperarea, dar nu te lăsa. Încearcă fundația Estuar, am înțeles de pe acest grup ca oferă consultații gratuite. Credința te ajută foarte mult să nu îți pierzi speranța. Îți doresc să găsești soluții.
La Psiholog Sunt de acord cu Raluca Maria Dragomir.
Am avut probleme cu un picior pe care nu reuseam sa-l mai folosesc din senin. Am mers la 4 medici diagnostice diferite, tratamente diferite, fara rezultate. Psiholog fiind, am gandit problema din alt unghi si anume “acest picior vrea sa imi spuna ceva”. Avusesem un an foarte greu cu multe evenimente prin tara, slalom printre trei clinici. “Nu e bine” mi-am spus. 6 luni piciorul a fost impotriva mea. Mi-am schimbat radical stilul de viata, ritmul, modul de a vedea ascensiunea in cariera. De ce iti spun toate astea? Poti sa ai o problema fizica pe care mintea ti-o dicteaza sau controleaza. Nu vrei terapii costisitoare. Nici nu trebuie. Nu vrei sa te duci la terapeut. E alegerea ta. Oricum terapeutul/doctorul nu detine bagheta/potiunea magica. Spui ca poti sa traiesti cu anumite rani dar nu cu starea de rau. Ei, tocmai asta incearca starea de rau sa iti spuna: “nu cred ca e bine sa traiesti cu anumite rani”. Ce m-a atras la postarea ta este faptul ca te-ai semnat “un fost copil fericit”. Mi se pare incredibil cum iti dai solutia singura. Permite-ti sa fii din nou fericita. Renunta la rezistenta de a fi fericita in absenta persoanelor iubite. Sunt convinsa ca ele nu și-ar fi dorit sa fii nefericita.