Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua! Problemele mele sunt legate de depresie si anxietate. Mai exact mi-e foarte teama sa merg la servici, am terminat facultatea de 2 ani si nu am reusit sa-mi gasesc de munca. In domeniul meu (finante-banci) se cere experienta, sau “pile” si mi-e si foarte teama ca nu o sa-mi placa pentru ca am mai auzit povesti de-ale oamenilor care au lucrat de obicei in banca si nu au fost multumiti deloc. Facultatea si liceul de altfel le-am urmat la sfatul parintilor care ma vor la birou si tot timpul au avut asteptari mari de la mine, si eu incercand din rasputeri sa-i multumesc… Anxioasa sunt de cand ma stiu, dar acum cu presiunea aceasta de a merge la servici toate s-au accentuat, ba chiar am inceput sa am probleme cu stomacul. Eu tot timpul cand am emotii ma doare burta si in functie de intensitate am diaree si/sau imi e greata si lipsa poftei de mancare.
Tocmai de asta imi e teama oriunde merg, ca e vorba de un loc de munca sau de a pleca undeva cateva zile, m-am ferit tot timpul de toate doar ca sa nu mai resimt aceste simptome fizice.. Simt ca nu mai am control deloc asupra gandurilor negative si sunt obosita si suparata tot timpul. Vreau sa ies din starea asta si nu reusesc, iar ai mei nu inteleg. Ei se supara si o iau ca un moft cand le spun ca nu pot sa merg la servici, iar asta ma face sa ma simt tot mai derpimata si fara pic de incredere in mine. Ce pot sa fac? As vrea sa merg la psiholog, dar nu am posibilitatea materiala ca sa fac asta, si de parintii mei mi-e jena sa le cer bani pt asta, mai ales ca nu avem o situatie materiala care sa ne permita, ca sa nu mai zic ca ei considera ca eu trebuie sa fac asta singura… Dati-mi un sfat va rog, nu stiu ce sa fac… Multumesc!

inteleg ca te simti obosita si suparata, ca ai pierdut controlul gandurilor negative, ca cei din jurul tau nu iti inteleg nevoile si starile pe care le ai. Eu iti sugerez mai intai un consult psihiatric… pt a vedea ce este cu acele simptome anxioase… intensitatea lor organica, etc. In ceea ce priveste psihologul, daca parintii tai pot face un efort initial pt tine este suficient. Le poti spune ca ai nevoie de aceasta sustinere pt a explora acest impas impreuna cu un specialist (ceea ce este foarte adevarat) care sa te si indrepte catre un loc de munca adecvat capacitatilor si dorintelor tale. Curaj, discuta cu parintii tai despre asta si cauta in continuare un loc de munca asa cum simti tu ca ar fi ok… vezi dupa aia ce si cum. Daca mai stai mult… chiar ca nu o sa ai experienta. Exista suficiente locuri entry-level. Succes!

Sfatul meu ar fi unul singur, incearca sa faci ceva ce iti place nu ceea ce le place altora pentru tine! Nu vei trai o viata facand ce vor altii! Nu iti trebuie neaparat psiholog ca sa scapi de aceste stari ci credinta! Cand ai credinta totul se rezolva! tu ai?

Puteti ruga parintii sa va ajute initial din punct de vedere material pentru a merge la un psiholog cu care sa discutati despre problemele dvs. Pe masura ce le veti rezolva, veti gasi un loc de munca si veti putea (daca va mai fi cazul) sa sustineti dvs. material acest demers. Ar fi indicat sa nu stati prea mult in aceasta stare de anxietate care pare ca va impiedica sa descoperiti solutiile. Succes!

Incapacitatea familiei de a-mi intelege trairile emotionale ma lasa rece ,cauta sa vorbesti cu oameni care sunt suficient de pregatiti sa te inteleaga si sa te ajute

Prin autosugestie poți trece de aceste stări, prin gânduri pozitive și optimiste. Vorbește cu părinții tai, e datoria lor să te susțină, ei sunt familia ta.

Exact asa eram eu inainte sa lucrez. Odata ce-ti gasesti ceva se pare insa ca devii mult mai relaxat (dupa un timp, nu imediat, dar iti dai seama ca puteai fi de la inceput). Am lucrat in doar doua locuri pana acum si asa introvertit si timid cum sunt mi-am facut prieteni la locul de munca la fel cum imi facusem si in scoala sau facultate; adica, a fost mai mult meritul lor, dar totul e ok odata ce ai prieteni “oameni normali” care te plac si asa “speriat de bombe” – zic de mine . Stand acasa amani acest moment. Eu imediat dupa facultate am avut o perioada foarte “neagra”, cu o depresie de nu-mi venea sa ma ridic din pat. Altcineva m-a “impins de la spate” gasindu-mi un loc de munca vrand-nevrand (domeniu IT). M-am dus cu frica si de rusine sa nu dezamagesc, apoi am vazut ca puteam foarte bine sa fac si eu asta. Si apropo, unde m-am angajat nu stiam decat notiuni de baza, la orice intrebare specifica eram tentat sa spun ca ‘nu stiu’, dar am dat proba practica si desi nu mai facusem niciodata ce-am avut de facut acolo, cumva am improvizat si m-am descurcat; iar acum, fara sa-mi dau seama si fara sa ma stradui, am invatat tot ce trebuie facut …si invat in continuare, dat fiind domeniul, dar ideea e ca experienta si siguranta de sine o capeti la fata locului

Ionut Lupusoru comentariul tău mă încurajează ,am o mică problemă cu my boyfriend ,care îmi spune ca:sunt damblagită,sunt tralala ,nebuna,sunt,gândi ,deși el declara ca-mi adresează toate aceste cuvinte în glumă ,pe mine mă demoralizează îngrozitor ,deși am temeri îngrozitoare încerc sa mă rup de zonă mea de confort și sa-mi recapăt încrederea în mine