Buna! Ma numesc madalina , am 20 de ani și locuiesc in Italia cam de 2 luni alături de iubitul meu. Nu știu cum sa ma pronunț , nici nu știu dacă asta e o problema atât de importantă încât da fiu ascultata …. doar ca vreau pur și simplu sa ma eliberez . Aparent eu nu fac nimic , stau toată ziua in casa , fără ocupație , îs singura toată ziua , de dimineața pana seara târziu când vine iubitul meu de la munca . Nu ca nu Mi-ar plăcea sa stau singura , am mai stat , îs o persoana foarte retrasa , îmi cunosc locul și nu pot sa spun dacă ma cunosc atât de bine pe mine… încă nu mi-am răspuns la întrebarea asta . Problema mea este ca , ca parca lipsește ceva , parca nu ma regăsesc , as vrea sa fac ceva ce îmi place , as vrea sa comunic, as vrea și as vrea , dra problema este ca trebuie sa stau după el , sa fiu închisă , sa fiu izolata cât mai mult . Nu știu ce sa fac , nu am cu cine sa vorbesc , dacă încep sa vorbesc cu el se enervează , începe
sa se supere pe mine și nu as vrea chestia asta . Voi cum ati lua acesta “problema “. Mulțumesc !
Psiholog Iuliana Doroftei -”Aparent” eu nu fac/stau- ma face să cred că de fapt tu consideri că ceva faci dar altcineva desconsideră?
În a doua parte a mesajului am avut sentimentul că ești sechestrată și îți este frică să nu superi răpitorul. Îmi sună puțin a basm, nu pot să îmi formez o părere în absența detaliilor despre relația ta cu iubitul, despre inactivitatea ta etc. Poate poți reveni cu detalii.
Botezat-Antonescu Radu eu ma intreb daca esti intr-o relatie care iti face bine din toate punctele de vedere? Din ce ne-ai scris nu pare ca te simti confortabil in Italia si nici alaturi de iubitul tau. Spui ca nu te deranjeaza izolarea, ca esti o persoana retrasa, insa imediat dupa aceea spui ca nu este ok asa si ma faci sa simt si eu acest lucru: nu iti este bine in acest ritm. Faptul ca nu poti discuta cu iubitul tau despre ce se intampla nu poate fi ok pt relatie si in niciun caz pt tine. De aceea ma intreb iar: oare este ok in relatia asta? Poate este nevoie sa faci si ce este bine pt tine. Curaj si succes!
Simona Elena Bularda Buna. Nu sunt psiholog, dar am fost in situatia ta. Pana la un anumit punct, respectiv am venit in in Italia după soț. La fel stăteam în casă pana seara, nu prea avem cu cine sa ies, sa vorbesc, nu munceam. Dar nu m-am lăsat copleșită. Aici probabil tine de fiecare cum isi foloseste timpul. Pt mine au fost 3 ani (pana la copil) foarte mișto. Am făcut tot ce mi.a placut in condițiile date, am umplut toata casa de flori pe care le-am îngrijit cum am putut mai bine, am mai cusut un goblen(o veche pasiune), am citit multe cărți, m-am plimbat mult cu bicicleta, am invatat sa gătesc, aveam mereu casa lună și ma îngrijeam de mine.
Trag linie și constat ca acei 3 ani au fost cei mai liniștiți din viata mea! Eu nu m-am plictisit niciodată. Trebuie să îți găsești ceva de făcut, nu te lasa doborata. Esti tânără si plina de energie!
