Am o fetita de 4 ani. Intotdeauna a fost un copil deloc afectuos, rece, respingator, nu-i place sa fie alintata, sa fie pupata, nu arata ca i-ar fi dor, cand sunt plecata, ba dimpotriva, uneori parca o deranjeaza prezenta mea. Uneori ma simt ca un strain care doar o ingrijeste si atat.

• 

  Botezat-Antonescu Radu are doar 4 ani… inca nu i s-a format nici pe departe personalitatea. Poate ca va mosteneste, dar poate ca va si imita? Spuneti ca se joaca impreuna cu tatal ei si sunt mai afectuosi; poate v-ar ajuta sa aflati ‘ce face sotul dvs’ de are acest efect. Puteti apela si la un terapeut care lucreaza cu aceasta categorie de varsta pt mai multe sfaturi. Succes!
• 

  Psihoterapeut Diana Amza Sunt multe de discutat aici.
  1. Relația dvs cu fetița – copiii simt distanțarea adultului si oglindesc atitudinile. Cand era bebelus – cum ii comunicati afecțiunea? Acolo mama initiaza si practic invata copilul ce inseamna iubirea, tandrețea si se formeaza stilul de atasament ca reactie la comportamentul adultului.
  2. Presupuneti ca nu ii place sa primeasca afectiune. Afecțiunea este exprimata nu doar prin pupici ci si prin timp acordat, surprize, cadouri, intelegere, respect.
  3. Relatia cu tata la ac varsta este incarcata de semnificatii. E firesc sa aiba o etapa in care se simte mai bine in compania lui si va poate privi pe dvs ca pe o competitie. E doar o etapa care va trece! Petreceti in continuare timp, si radeti impreuna. Fiti un pic copil, puneti-va pe covor, luați păpușile si faceti scenete, jocuri împreună, desenati, cântați. Si prin joaca ajungeti sa va apropiați. Aveti grija la etichetare. Respingator e un cuvant dureros pentru un copil.
  4. Faceti diferenta intre nevoile dvs de afecțiune si cele ale copilului. Copilul nu e dator sa raspunda adultului cand vrea el cu iubire si pupici, iar adultul daca simte un gol de iubire, nu poate plasa ac responsabilitate uriașă asupra copilului.
  5. Cautati sa ii vedeti calitatile si lăudati-o pentru ce observati ca face bine, cat de mic. “Ador cum ai desenat aici! ” “uite ce frumos ai aranjat piesele”, “imi place cand dansezi ca o zână!” Etc
  6. Pentru inceput faceti dvs consiliere. Se poate acum si la distanta, sunt atatea resurse.
  7. Fetita va invata sa fie femeie de la dumneavoastră. Si abia asteapta sa faca asta! Sunteti modelul ei, asa ca modelati la dvs ceea ce vreti sa răsară in ea!
  Doamne ajuta!
• 

  Raluca Neagu Bună ziua! Eu aș vrea să vă întreb (și nu e nevoie să răspundeți neapărat aici, ci să reflectați dumneavoastră la un răspuns) ce simțiți atunci când reveniți din deplasările dumneavoastră și fetița nu vă arată afecțiune? Și dacă simțiți o anumită emoție vă comportați asemenea ei? Este posibil să fiți prinsă într-o dinamică de : ea nu vă arată că îi e dor- dumneavoastră apoi reacționați cu o anumită emoție (frustrare, dezamăgire, nu știu, dumneavoastră știți)și aceasta este reîntâlnirea voastră de fiecare dată. Copiii manifestă dorul și neputința în multe moduri. Când lucram cu un copil pe care îl iubesc foarte tare, de fiecare dată când plecam la finalul zilei nu voia să mă îmbrățișeze, să îmi spună pa, fugea într-o altă camera vizibil supărat. Separările noastre erau copleșitoare pentru el și așa își arăta emoția. Poate simte că vă doriți altceva de la ea, așadar protestează cu armele pe care le deține, sau poate că așa este stilul ei de atașament. O puteți iubi și așa? :) Cu siguranță că da. Terapia vă poate ajuta să descoperiți ce vă agață din atitudinea ei (până la urmă semănați, nu?), ce rană emoțională activează pasivitatea ei. Să fiți bine împreună!

Nume

E-mail (nu va fi publicat)