Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!Nu stiu cum sa incep,mam gandit foarte mult inainte sa apelez la dmv.Am nevoie de cateva sfaturi in legatura cu viata mea personala, dar si intima!Am 32 de ani, sunt intr-o relatie de aproape 4 ani. Inainte de relatia actuala am avut o relatie cu un barbat insurat aproape 6 ani in care nu avusesem probleme, nu faceam scene de gelozie, in fine ,stateam cuminte in banca mea nu vroiam sa o ranesc cu nimic si pt nimic in lume pe sotia lui care nu avea nici o vina. Cu actuala relatie la inceput a fost frumos si bine, locuim impreuna, muncim impreuna toata ziua suntem impreuna. La inceput imi era greu pt ca nu eram obisnuita sa am incontinu pe cineva langa mine, sa nu mai spun ca stie de fostul meu si e gelos la maxim, dar suportabil( mam obisnuit).Actualul meu a luat un microb care i atacase inima si a fost nevoit sa faca tratamente peste tratamente,iar aceste medicamente lau daramat fizic si psihic. Tin sa mentionez ca el era o persoana foarte activa, moto-cros, vanat,
si in pat era activ,in fine ne simteam bine. Acum nimic din toate astea, numai are hobby sex numai facem aproape deloc de aproape 2 ani. Eu am aceptat situatia asta pt ca nu am vrut sa il las la greu, ma iubeste, si eu il iubesc am incercat sa avem rabdare. Am inceput sa visez cu fostul, momente intime, momentele petrecute impreuna(nu stiu, sunt hormoni de vina?). Actualul e aproape mereu down, nu are chef de nimic si nici nu incearca. Ne certam destul de des, am vrut sa il parasesc de multe ori, el a incercat sa se sinucida dar la-m salvat eu …cu greu. De atunci am decis sa las de la mine sa nu il supar cu nimic sa fac pe placul lui.Si asa am iceput sa facem planuri de nunta, copii nu vrea ca zice ca o sa moara repede(tampenii), eu imi doresc copii. Dar nu stiu, oare vreau sa ma casatoresc cu el, sa am o viata platonica, fara sex, fara copii? Stiu ca e lunga scrisoarea mea, dar sinteam nevoia sa ma descarc la cineva. Multumesc anticipat!

Ati facut foarte bine ca ati scris aici. Este un prim pas. Apoi, doar discutand sincer si deschis cu el, veti trage niste concluzii. Mai este si terapia de cuplu. Oricum, nu este in regula sa va schimbati total doar ca sa nu il suparati pe el. Si dvs aveti o viata, care trece foarte repede.

Daca vi-l doriti cu adevarat in viata Dvs, cautati in primul rand modul de insanatosire a d-lui, incepand de la medici , terapii complementare si pana la psihoterapeuti! Cand considerati ca ati facut tot ce se poate in aceasta privinta, luati decizia care va aduce implinire si fericire in viata Dvs. https://www.youtube.com/watch?v=clUrBNn6ejM .

In actuala situatie, cu problemele lui de sanatate, aveti de asteptat o vreme. Orice decizie pripita e nedorita. Presiunile pot distorsiona deciziile…

Din ce ne-ati povestiti aici, pare sa fie o renuntare la sine in favoarea celuilalt corelat cu santajul emotional (tentativele de suicid, boala, etc.). Este adevarat ca sub steagul "iubirii", dar oricat de alturist si empatic ai fi, lucrul asta nu poate dura la infinit si mai devreme sau mai tarziu, vor aparea frustrari si nemultumiri care vor afecta relatia mult mai mult decat daca lucurile s-ar discuta cu cartile pe fata si la rece. As intelege acest devotament atunci cand ar fi existat deja o familie cu copiii, cand v-ar fi ajutat alte motivatii sa faceti fata. In primul rand cred ca partenerul are nevoie de terapie individula, urgent. Nu este ursor ca dintr-o persoana activa sa devii un om "aplatizat", lucru care-l afecteaza pe toate planurile, dar asta nu-i da dreptul sa puna stapanire si sa santajeze persoana de langa el. In primul rand nu sunte-ti mama lui si nici ruda lui deocamdata! In al doilea rand, atitudinea si comportamentul dvs. de aderare neconditionata in sprijinirea celuilat in defavoarea dvs. trebuie analizata de asemenea intr-o terapie personala. Sprijiniti-l in demersul lui psihologic, eventual mergeti si impreuna la o consiliere de cuplu dupa ce el si dvs. v-ati echilibrat si luati hotarari importane pentru viata dvs. in cunostinta de cauza si nu pe picior de sacrificiu.

Sunteti pregatita pentru o viata platonica? Ce anume va pune sa renuntati la visurile, dorintele dvs. la 32 de ani? Imaginati-va cum veti fi peste 3ani, peste 5 ani langa un sot care a renuntat la viata activa. Ar fi o solutie pentru Dul. sa participe la o terapie de grup.